UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRA OVȘ

TRANSPORTUL INTERNA IONAL DEȚ

ARME

Autori: Brumă Alina Boghiu Marian

Brașov

ContentsIntroducere...........................................................................................................................3CAP.1: Aspecte generale privind transportul de arme........................................................3CAP.2: Transportul legal de arme.....................................................................................11CAP.3: Controlul Tansportului cu arme............................................................................16CAP.4: Transportul ilegal de arme....................................................................................20CAP.5: Exportul si importul de arme................................................................................26Concluzii şi Recomandări..................................................................................................29Bibliografie........................................................................................................................30

Introducere

În lucrarea Transportul international de arme

CAP.1: Aspecte generale privind transportul de arme

I. Definiţii generale

1. arma - orice dispozitiv a cărui funcţionare determină aruncarea unuia sau mai

multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri

incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în

măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexă;

2. arma de foc - arma al cărei principiu de funcţionare are la bază forţa de

expansiune dirijată a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin arderea

unei încărcături; sunt asimilate armelor de foc şi ansamblurile, subansamblurile şi

dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc;

3. muniţie - ansamblu format din proiectil şi, după caz, încărcătură de azvârlire,

capsa de aprindere, precum şi celelalte elemente de asamblare care îi asigură

funcţionarea şi realizarea scopului urmărit;

4. operaţiuni cu arme şi muniţii - producerea, confecţionarea, modificarea,

prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea,

schimbul, donaţia, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul,

transbordarea, depozitarea, casarea şi distrugerea armelor de foc şi muniţiilor;

5. uz de armă - executarea tragerii cu o armă.

II. Categorii de arme şi muniţii

1. arme şi muniţii interzise - arme şi muniţii a căror procurare, deţinere, port şi

folosire sunt interzise persoanelor fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor care au

competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale şi care

sunt prevăzute în categoria A din anexă;

2. arme şi muniţii letale - arme şi muniţii prin a căror utilizare se poate cauza

moartea ori rănirea gravă a persoanelor şi care sunt prevăzute în categoriile B -

D din anexă;

3. arme şi muniţii neletale - arme şi muniţii destinate pentru un scop utilitar sau

pentru agrement, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze

moartea persoanelor; sunt asimilate acestei categorii şi armele vechi.

III. Clasificarea armelor din punct de vedere al destinaţiei

1. arme militare - arme destinate uzului militar;

2. arme de apărare şi pază - arme de foc scurte, omologate sau recunoscute în

condiţiile prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieţii, integrităţii şi

libertăţii persoanelor fizice, precum şi bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau

juridice;

3. arme de autoapărare - arme neletale scurte, special confecţionate pentru a

împrăştia gaze nocive, iritante, de neutralizare şi proiectile din cauciuc, în scop

de autoapărare;

4. arme de tir - arme destinate practicării tirului sportiv, omologate sau

recunoscute în condiţiile prevăzute de lege;

5. arme de vânătoare - arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe

ţevi, care folosesc muniţie cu glonţ sau/şi cu alice, omologate sau recunoscute în

condiţiile prevăzute de lege;

6. arme utilitare - arme destinate să asigure desfăşurarea corespunzătoare a

unor activităţi din domeniile industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al

protecţiei mediului şi protecţiei împotriva dăunătorilor, precum şi desfăşurarea de

către societăţile specializate de pază a activităţilor de pază a obiectivelor,

bunurilor şi valorilor sau a transporturilor unor valori importante;

7. arme de asomare - arme utilitare, folosite pentru imobilizarea animalelor, prin

supunerea acestora la un şoc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare;

8. arme cu destinaţie industrială - arme de foc utilitare, semiautomate, destinate

unui scop industrial de uz civil şi care au aparenţa unei arme de foc automate;

9. arme cu tranchilizante - arme utilitare destinate imobilizării animalelor prin

injectarea de substanţe tranchilizante;

10. arme de panoplie - arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a

transformării lor de către un armurier autorizat;

11. arme de colecţie - armele destinate a fi piese de muzeu, precum şi armele

aflate sau nu în stare de funcţionare, care constituie rarităţi sau care au valoare

istorică, artistică, ştiinţifică, documentară sau sentimentală deosebită;

12. arme vechi - arme letale produse înainte de anul 1877 sau reproduceri ale

acestora, destinate să fie păstrate în colecţii;

13. arme de recuzită - arme special confecţionate, fabricate sau devenite

inofensive ca urmare a modificării lor de către un armurier autorizat, necesare

activităţii instituţiilor specializate în domeniul artistic.

IV. Tipuri de documente

1. permis de armă - documentul emis, în condiţiile legii, de autoritatea

competentă, prin care o persoană fizică dovedeşte dreptul de a deţine şi, după

caz, de a purta şi folosi arme letale ale căror tip, marcă, serie şi calibru sunt

înscrise în acest document, precum şi muniţia aferentă;

2. paşaport european pentru arme de foc - documentul emis la cerere, în

condiţiile legii, de autoritatea competentă, care atestă dreptul titularului de a

călători pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene cu armele de foc şi

muniţia înscrise în acesta;

3. carte de identitate a armei - documentul emis de Registrul Naţional al Armelor,

prin organele de poliţie competente potrivit prezentei legi, în care sunt prevăzute

toate datele de identificare ale armei, provenienţa acesteia, precum şi datele de

identitate ale proprietarului;

4. certificat de deţinător - document emis, în condiţiile legii, de autoritatea

competentă, prin care se dovedeşte faptul că titularul acestuia a îndeplinit

procedura legală de înregistrare a armelor neletale la această autoritate;

5. ordin de serviciu - documentul eliberat de persoana juridică autorizată să

deţină şi să folosească arme, prin care se acordă persoanei angajate pe bază de

contract de muncă, precum şi studenţilor de la instituţiile de învăţământ superior

cu profil cinegetic dreptul de a purta şi folosi arma şi muniţia corespunzătoare,

înscrise în acest document, în timpul şi pentru executarea sarcinilor de serviciu;

6. permis de transfer al armelor - document eliberat de autorităţile române

competente, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer de arme

şi muniţii de pe teritoriul României către un stat membru al Uniunii Europene;

7. autorizaţie de transfer fără acord prealabil - document eliberat de autorităţile

române competente, prin care se permite unui armurier să efectueze, pentru o

anumită perioadă de timp, operaţiuni de transfer al armelor şi muniţiilor de pe

teritoriul României către un armurier stabilit într-un stat membru al Uniunii

Europene, în care nu este necesar un acord prealabil al autorităţilor competente

pentru fiecare operaţiune în parte sau, după caz, pentru tipurile de arme care fac

obiectul transferului.

Autoritatea competentă

Inspectoratul General al Poliţiei Române este autoritatea competentă care

exercită controlul privind deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor,

precum şi cu privire la operaţiunile cu arme şi muniţii, în condiţiile prezentei legi.

Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor

(1) Se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor,

ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate

juridică, în subordinea Guvernului.

(2) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru

Omologarea Armelor şi Muniţiilor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în

termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Aspecte generale privind regimul armelor

(1) Armele militare pot fi deţinute şi folosite numai de către structurile specializate

care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

(2) Armele letale pot fi deţinute sau, după caz, purtate şi folosite de persoanele

fizice numai în baza permisului de armă, iar de către persoanele juridice pot fi

deţinute şi folosite numai în baza autorizaţiei eliberate în condiţiile prezentei legi.

(3) Armele neletale pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de persoane

fizice sau juridice, cu condiţia înregistrării acestora la autorităţile competente, în

condiţiile prevăzute de prezenta lege.

(4) Forma şi conţinutul documentelor emise în temeiul prezentei legi se stabilesc

prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(5) Evidenţa posesorilor de arme letale şi neletale, a armelor deţinute de aceştia,

precum şi a documentelor prin care se acordă dreptul de a le deţine, purta şi

folosi se ţine, la nivel local, de către inspectoratele de poliţie judeţene şi de către

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care au eliberat aceste

documente, iar, la nivel central, pentru armele de apărare şi pază, de către

Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Regimul armelor militare şi al unor dispozitive destinate armelor

letale

(1) Regimul deţinerii, portului, utilizării şi operaţiunilor cu arme şi dispozitive

militare se stabileşte prin legi speciale.

(2) Este interzisă procurarea, deţinerea, portul, utilizarea, importul, exportul şi

comercializarea de către persoane fizice sau juridice, cu excepţia instituţiilor

publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, a

următoarelor sisteme şi dispozitive destinate armelor:

a) sisteme de ochire care funcţionează pe principiul laser;

b) sisteme de ochire pe timp de noapte;

c) dispozitive destinate sau adaptate diminuării zgomotului cauzat prin arderea

unei încărcături.

Condiţii generale privind deţinerea armelor

(1) Orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile prevăzute de

lege are dreptul să deţină la domiciliul, reşedinţa sau sediul său arme şi muniţii.

(2) Persoanele fizice şi juridice care au dreptul să deţină, să poarte, să

folosească, să comercializeze sau, după caz, să repare arme sunt obligate să

asigure securitatea acestora. Condiţiile de asigurare a securităţii acestor arme se

stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(3) Armele deţinute la domiciliul, reşedinţa sau la sediul persoanei fizice sau

juridice, în baza documentelor prevăzute de lege, pot fi transferate de

proprietarul lor în alt spaţiu decât cel menţionat în documente numai cu acordul

scris al poliţiei, în conformitate cu procedura care va fi reglementată prin normele

metodologice de aplicare a prezentei legi.

Principalele obligaţii ale deţinătorilor armelor letale

(1) Deţinătorii armelor letale sunt obligaţi să anunţe de îndată, dar nu mai târziu

de 24 de ore, cel mai apropiat organ de poliţie despre dispariţia, pierderea sau

furtul acestor arme.

(2) Este interzisă înstrăinarea de către titular a autorizaţiei de procurare a armei,

a certificatului de deţinător şi a permisului de armă, cu excepţia situaţiei în care

documentul este depus la organul de poliţie competent.

Regimul juridic al armelor deţinute ilegal sau al căror deţinător nu

este cunoscut ori a decedat

(1) Persoana care ia la cunoştinţă despre existenţa unei arme militare sau a unei

arme letale ori a muniţiilor deţinute ilegal, pierdute sau abandonate, este obligată

să anunţe de îndată cel mai apropiat organ de poliţie.

(2) Persoana care găseşte o armă militară sau o armă letală ori muniţii este

obligată să le predea sau să anunţe la cel mai apropiat organ de poliţie, de

îndată ce este posibil, dar nu mai târziu de 24 de ore.

(3) Rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu o persoană ce deţine în

mod legal arme sau muniţii au obligaţia ca, în cazul în care deţinătorul

decedează sau este declarat dispărut, să depună armele şi muniţiile respective

la cel mai apropiat armurier, în termen de 15 zile de la data decesului sau, după

caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a dispariţiei.

Regimul circulaţiei armelor şi muniţiilor

Dispoziţii generale

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească armele şi muniţiile

pentru a putea fi deţinute sau comercializate

(1) Armele şi muniţiile fabricate pe teritoriul României pot fi deţinute sau

comercializate numai dacă îndeplinesc următoarele condiţii:

a) sunt marcate de armurierul autorizat să le producă;

b) sunt omologate de Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi

Muniţiilor;

c) armele sunt înregistrate în Registrul Naţional al Armelor şi sunt însoţite de

cartea de identitate a armei.

(2) Armele şi muniţiile fabricate în străinătate, introduse pe teritoriul României,

pot fi comercializate sau, după caz, deţinute de persoane fizice sau juridice din

România, numai dacă:

a) sunt marcate de producătorul din străinătate;

b) sunt avizate de Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor,

pentru conformitate cu normele de omologare;

c) armele au fost înregistrate în Registrul Naţional al Armelor şi s-a eliberat câte

o carte de identitate pentru fiecare armă.

(3) Sunt exceptate de la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) armele şi

muniţiile care tranzitează, în condiţiile legii, teritoriul României.

Marcarea armelor şi muniţiilor

Marcarea armelor şi muniţiilor produse de armurierii români

(1) Armurierii români autorizaţi să producă arme şi muniţii au obligaţia ca, în

procesul de fabricaţie a acestora, să aplice pe arme şi muniţii marcaje destinate

identificării acestora.

(2) Marcajele prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă următoarele elemente:

a) indicativul de ţară al României;

b) indicativul armurierului care le produce;

c) indicativul corespunzător categoriei prevăzute în anexă din care face parte

arma sau, după caz, muniţia pe care se aplică;

d) anul de fabricaţie al armelor şi muniţiilor şi numărul de ordine al fiecărei arme,

stabilit pentru fiecare categorie dintre cele prevăzute în anexă.

(3) Forma şi conţinutul elementelor prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin

normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Evidenţa armelor şi muniţiilor fabricate

(1) Armurierii care produc arme şi muniţii au obligaţia de a ţine evidenţa armelor

şi muniţiilor fabricate, în registre constituite cu avizul Direcţiei Generale de Poliţie

a Municipiului Bucureşti sau al inspectoratelor de poliţie judeţene în a căror rază

teritorială de competenţă îşi au sediile sociale.

(2) Registrele constituite în conformitate cu alin. (1) se înregistrează la

Inspectoratul General al Poliţiei Române care ţine evidenţa registrelor tuturor

armurierilor autorizaţi să producă arme şi muniţii.

(3) Evidenţa care se ţine în registrele prevăzute la alin. (1) se constituie după

criteriul elementelor prevăzute la Art. 89 alin. (2) lit. b) - d).

(4) Evidenţa armelor militare, a armelor de apărare şi pază, precum şi a muniţiilor

corespunzătoare constituie informaţii secrete de stat, se ţine în registre separate

constituite potrivit legii, iar evidenţa celorlalte arme letale, a armelor neletale,

precum şi a muniţiilor corespunzătoare, constituie informaţii secrete de serviciu.

Păstrarea registrelor de evidenţă a armelor şi muniţiilor fabricate

(1) Registrele prevăzute la Art. 90 alin. (1) se păstrează de armurierii autorizaţi

să producă arme şi muniţii, timp de 10 ani, după care se depun, pentru arhivare,

la Inspectoratul General al Poliţiei Române.

(2) În situaţia în care armurierii îşi încetează activitatea de producere a armelor şi

muniţiilor, registrele prevăzute la Art. 90 alin. (1) se depun la Inspectoratul

General al Poliţiei Române, în termen de 10 zile de la încetarea activităţii.

Omologarea armelor şi muniţiilor

Activitatea de omologare a armelor şi muniţiilor

(1) Activitatea de omologare a armelor şi muniţiilor se desfăşoară prin Autoritatea

Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor şi structurile specializate ale

acesteia şi are ca scop instituirea unui regim de impunere şi respectare a

criteriilor de siguranţă stabilite prin normele de omologare a armelor şi muniţiilor.

(2) Scopul activităţii de omologare prevăzute la alin. (1) se realizează prin

îndeplinirea următoarelor obiective:

a) caracteristicile tehnice ale armelor şi muniţiei să corespundă destinaţiilor

stabilite prin prezenta lege;

b) deţinerea şi folosirea armelor şi muniţiilor să îndeplinească asemenea criterii

de siguranţă, încât să nu implice riscul producerii de accidente prin care să se

pericliteze viaţa, sănătatea, integritatea fizică a deţinătorului sau a persoanelor

care nu sunt implicate în situaţiile care impun folosirea legală a armelor, precum

şi a producerii de accidente prin care pot fi produse pagube materiale;

c) deţinerea şi folosirea armelor şi muniţiilor să îndeplinească asemenea criterii

de siguranţă, încât să nu fie pus în pericol mediul înconjurător.

(3) În scopul îndeplinirii obiectivelor prevăzute la alin. (2), sunt supuse omologării

următoarele:

a) armele, muniţiile şi componentele acestora;

b) liniile tehnologice de producere a armelor şi muniţiilor, precum şi spaţiile în

care acestea funcţionează;

c) instrumentele destinate reparării armelor şi muniţiilor, precum şi spaţiile în care

urmează să se desfăşoare activităţile de reparaţii;

d) spaţiile destinate depozitării şi păstrării armelor şi muniţiilor;

e) poligoanele de tragere cu arme;

f) mijloacele de transport destinate transportului armelor şi muniţiilor.

(4) Îndeplinirea criteriilor stabilite prin normele de omologare de către elementele

prevăzute la alin. (3) se atestă prin certificat de omologare eliberat de Autoritatea

Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor.

(5) În cazul armelor şi muniţiilor prevăzute la Art. 88 alin. (2), îndeplinirea

criteriilor stabilite în normele de omologare se atestă prin certificat de atestare a

îndeplinirii condiţiilor de omologare, eliberat de Autoritatea Naţională pentru

Omologarea Armelor şi Muniţiilor.

CAP.2: Transportul legal de arme

Adunarea Generală a ONU a însărcinat Conferința Tratatului Comerţului

cu Arme şi Comitetul său de pregătire cu dezvoltare unui instrument

internaţional care să conţină “cele mai înalte standarde internaţionale comune

posibile pentru transferul de arme convenţionale” . Un număr de state membre

ONU au deja reglementări pentru a controla transportul de arme :„cele mai înalte

standarde internaţionale comune posibile” ar trebui să includă, prin urmare,

controalele de transport de arme în unele forme. În plus, o serie de obligaţii şi

drepturi de control a transportului de arme şi transportatorilor, subliniate mai jos,

au fost impuse în anumite cazuri de către Consiliul de Securitate al ONU şi

impuse ca instrumente internaţionale în toate statele membre ale ONU.

Instrumente

Internaționale

Prevederi Include

transport arme

cu

nave/aeronav

e sub

jurisdicția lor?

Include transport

de arme în

jurisdicţia unui

stat?

Include

furnizorii de

sevicii de

transport arme

care operează

în jurisdicţia

unui stat?

Emargoul de

armament al

Consiliului de

Securitate

ONU

Toate statele membre

ale ONU trebuie să

împiedice furnizarea de

arme şi alte materiale

aflate sub embargou

„folosind nave sub

jurisdicția lor sau

aeronave”,in regiuni

sau entităţi aflate sub

embargou; şi să

prevină „furnizarea

directă sau indirectă”

Da Da Da

de arme „de către

cetăţenii lor” catre

regiunile sau entitățile

aflate sub embargo.

Embargoul de

armament al

UE

Toți membrii UE trebuie

să prevină furnizarea

de arme sau alte

materiale aflate sub

embargou de către

cetățenii statele

membre sau să

foloseasca

nave/aeronave sub

pavilionul lor...

indiferent dacă acestea

provin sau nu de pe

teritoriul lor

Da Da Da

Convenţia

privind aviaţia

civilă

internaţională

(Convenţia de

la Chicago) –

numai

transport

aerian

Art. 35: „Muniţiile de

război sau utilajele de

război nu pot fi

transportate în sau

deasupra teritoriului

unui stat în aeronave

folosite în navigaţia

internaţională, cu

excepţia cazului în

permisiunea de astfel

de stat.”

Nu Da, dar nu

prevede

motivele de

refuz al

transportului,

sau impun

statelor să ia în

considerare

destinaţia sau

scopul utilizării

finale a armelor

în acordarea

autorizaţiei.

Nu

Regulamentul „Un operator (de Da, dar nu Nu (cu excepţia Da, dar nu

Consiliului

(CE)1899/2006

din 12

decembrie

2006

[prescriere

comună a UE

privind

standardele de

siguranţa a

aviaţiei)- numai

transportul

aerian

aeronave) nu trebuie

să transporte arme de

război şi muniţii de

război pe calea aerului

decât dacă o aprobare

în acest sens a fost

acordat de către toate

statele în

cauză”(statele de

origine, de tranzit, de

survol şi de destinaţie).

prevede

motivele de

refuz al

transportului,

sau impun

statelor să ia

în considerare

destinaţia sau

scopul utilizării

finale a

armelor în

acordarea

autorizaţiei.

mărfurilor

periculoase,

care pot include

muniţia, dar nu

multe alte tipuri

de arme).

prevede

motivele de

refuz al

transportului,

sau impun

statelor să ia în

considerare

destinaţia sau

scopul utilizării

finale a

armelor în

acordarea

autorizaţiei.

ECOWAS

Convenţia

privind armele

de calibru mic

şi armament

uşor, muniţii şi

alte materiale

conexe

Determină brokerajul

să includa „transportul

de arme de calibru mic

şi armament uşo". Toţi

agenţii de brokeraj din

statele membre trebuie

să "obţină o autorizaţie

explicită pentru fiecare

tranzacţie efectuată în

care sunt implicaţi,

indiferent de locul unde

au loc aranjamente".

Nu Tranzitul de

arme de calibru

mic şi armament

uşor prin

teritoriul unui

stat-parte

necesită

autorizaţie.

Da (dar

acoperă doar

arme de

calibru mic şi

armament

uşor).

Protocolul de

la Nairobi

pentru

prevenirea,

controlul şi

reducerea de

Statele părţi trebuie să

reglementeze toate

„transporturile de arme

de calibru mic şi

armament uşor prin

licenţiere”. De

Nu Înainte ca un

transfer de arme

să aibă loc,

statele de tranzit

trebuie să aibă

cel puţin,

Da (dar

acoperă doar

arme de

calibru mic şi

armament

uşor, şi nu este

arme de

calibru mic şi

armament uşor

în regiunea

Marilor Lacuri

şi în Cornul

Africii

asemenea, determina

brokerajul să includă

interpretari „pentru a

facilita transferul ... cu

privire la orice

tranzacţie cu privire la

cumpărarea sau

vânzarea de arme de

calibru mic şi

armament uşor.” Astfel

de autorizaţii nu se

acordă, între aliați,

dacă „arme sunt

destinate a fi utilizate:

pentru încălcarea

dreptului umanitar

internaţional sau

violarea drepturilor şi

libertăţilor omului şi a

popoarelor, sau în

scopul opresiunii”.

notificat în scris,

înainte de

expediere, că nu

au nici o obiecţie

faţă de tranzit.

clar de la caz

la caz).

Instrumentele internaţionale şi sistemele naţionale de reglementare impun

astfel deja o serie de obligaţii şi drepturi de a controla transportul de arme şi

transportatorii lor. În multe state, cu toate acestea, aceste obligaţii şi puteri fie nu

sunt implementate, sau sunt doar puse în aplicare prin intermediul normelor de

securitate de transport, mai degrabă decât prin mecanisme de control specifice

măsurilor transferurilor de arme. Ca urmare, exista lacune semnificative în ceea

ce priveşte furnizorii de servicii de transport şi tipurile de arme şi echipamente

asociate care intră sub incidenţa reglementărilor de transport din diferite state.În

plus, după cum arată exemplele de mai sus, reglementările de transport în

majoritatea statelor nu includ nici o evaluare a riscului că un transfer internaţional

de arme nu poate fi redirecţionate către utilizatorilor finali neautorizați, sau pot fi

utilizate în încălcări grave ale dreptului internaţional: astfel de proceduri de

evaluare a riscurilor sunt critice pentru prevenirea transporturilor de arme

iresponsabile sau ilegale, si protejarea drepturilor oamenilor.

CAP.3: Controlul Tansportului cu arme

Există patru moduri în care se prevede în prezent, punerea în aplicare a

obligaţiilor ce le revin statelor pentru a preveni transferurile ilicite şi iresponsabile

de arme efectuate de către furnizorii de servicii de transport, aeronavele şi

navele aflate sub jurisdicţia lor.

1.Controlul navelor si aeronavelor aflate sub jurisdicție propie.

După cum sa menţionat mai sus, toate statele membre ale ONU sunt

obligate pentru a preveni furnizorii de arme să încalce embargourile ONU,

transportul pe nave şi aeronave inregistrate în jurisdicţiile lor. Unele state

membre au acţionat conform acestor obligaţii atunci când au fost detectate

potenţiale încălcări ale embargoului pe navele lor. De exemplu, la 29 ianuarie

2009, o navă sub jurisdicție cipriotă Monchegorsk MV a fost trimisă înapoi într-un

port din Cipru de către autorităţile cipriote dupa ce a fost oprit în timp ce trece

prin estul Mediteranei. Potrivit informaţiilor furnizate de către Cipru Consiliului de

Securitate al ONU, nava a fost închiriată de o companie de transport maritim

iranian şi s-a dovedit că transporta piese pentru muniţie de 125mm anti-tanc,

scoici glonţ, şi încărcături explozive de la Iran care se aflau în contravenţie cu

Consiliului de Securitate ONU Rezoluţia 1747.

Cu toate acestea, ca statele să îndeplinească în mod adecvat obligaţiile

de prevenire a încălcării embargourilor asupra armelor obligatorii, ele nu se pot

baza doar pe dificila sarcină de detectare a transporturilor ilegale,ci ar trebui să

adopte şi să pună în aplicare procedurile de precauţie pentru a opri încălcările

potenţiale ale embargourilor înainte ca acestea să aibă loc. Acest lucru poate fi

realizat, de exemplu, prin solicitarea operatorilor de aeronave şi nave să obţină o

autorizaţie prealabilă pentru transferurile de arme la bordul navelor şi a

aeronavelor aflate sub jurisdicția lor, cum se face în Germania pentru

transporturile de armament pe nave germane. La un nivel minim, statele ar trebui

să solicite navelor şi aeronavelor sub jurisdicție să obţină o autorizaţie generală

pentru transportul de arme, ca parte a unui proces fr intregistrate a aeronave

saul navei, şi ar trebui să excludă aeronavele, navele şi operatorii de transport

pentru care s-a dovedit că au încălcat embargoul asupra armelor sau alte legi de

transfer ar armelor, de la a primi autorizatie de transport de arme.

2. Controlul transportului de arme în jurisdicţia unui stat.

Un număr de state pun controale specifice privind armele transportate pe

teritoriul lor sau în spaţiul lor aerian. În cazul transportului aerian, această putere

este mandatată în mod explicit prin articolul 35 din Convenţia privind aviaţia civilă

internaţională (Convenţia de la Chicago). În unele state, aceste controale sunt în

prezent limitate la regulile de siguranţă aeriene care necesită o autorizaţie pentru

transportul de „mărfuri periculoase” care include muniţia, dar nu foarte multe

arme sau alte tipuri de echipamente militare, şi care nu implică nici luarea în

considerare a destinaţiei sau utilizării finale a echipamentului care urmează să fie

livrat.

O lipsa de informaţii suficiente au condus uneori la transferurile

iresponsabile. De exemplu, la 27 februarie 2006, un rus-înregistrată Antonov-124

avioane cargo (RA 82042) a făcut o escală tehnică raportat la aeroportul

Shannon în timp ce transporta elicoptere militare de atac din Statele Unite ale

Americii la Israel. Armata israeliană a folosit în mod repetat, elicoptere de atac în

teritoriile ocupate de palestinieni şi Liban, atacuri care au dus la un număr mare

de victime şi vătămări civile, inclusiv atacurile directe asupra obiectivelor civile,

atacuri fără discernământ în zone dens populate cu civili, şi execuţiile

extrajudiciare. Amnesty International a cerut tuturor guvernelor să respecte

obligaţia lor internaţională si anume să se abţină de la furnizarea de arme care ar

putea fi utilizate în încălcări grave ale drepturilor omului şi încălcări ale dreptului

umanitar internaţional. În acest caz, guvernul irlandez a declarat că nu a fost

informat despre zborul cu destinație îndepărtată cu oprire în Irlanda informaţiile

originale furnizate departamentului de transport de către operatorul de aeronave

arată că zborul în cauză, destinat să călătoreasca din Statele Unite ale Americii

la Israel prin Islanda şi să se întoarcă prin Shannon. „Am fost informaţi că zborul

aterizare la Shannon la meciul retur va fi gol. În urma anchetelor de azi, s-a

descoperit că aeronava a aterizat în Shannon pe destinatia îndepărtată legală.”

La fel de problematic este faptul că anterior guvernul irlandez nu a colectat în

mod sistematic informații cu privire la originea sau destinaţia armelor-

transporturilor aeriene, în afară de punctul lor precedent şi următor de aterizare,

ceea ce face dificilă, în unele cazuri, să se efectueze evaluări prealabile a

riscurilor cu privire la destinaţia finală sau a utilizatorului final de arme.

Cu toate acestea, guvernul irlandez a folosit autoritatea sa la Convenţia

de la Chicago pentru a preveni alte transporturi de arme la risc substanţial să le

utilizeze în încălcări grave ale drepturilor internaţionale ale omului sau ale

dreptului umanitar. Informaţiile furnizate de către Departamentul de Transport

indică faptul că între ianuarie 2003 şi octombrie 2006, pentru opt zboruri

purtătoare de arme au fost respinse autorizațiile pentru survol sau aterizare în

Irlanda, inclusiv patru zboruri au fost refuzate pe motiv că ar transporta mine

terestre, care sunt interzise in Irlanda, datorită obligaţiilor sale care decurg din

Convenţia de interzicere a minelor terestre. Guvernul irlandez a declarat, de

asemenea, că în timpul conflictului din Liban, în 2006 „nu va fi acordat nici o

astfel de autorizație pentru transportul de muniţie de război în Israel.”

3. Controlul furnizorilor de sevicii de transport arme care operează în

jurisdicţia unui stat.

Exemplele din acestă prezentare Marea Britanie şiGermania, furnizori de

servicii de transport inregistrati implicați în transportul de muniţii cu dispersie şi a

componentelor lor în Asia de Sud-Est, şi Air France-au comandat un transfer

aerian, iresponsabil de arme către regiunea Marilor Lacuri, ceea ce indică

valoarea clară a controalelor specifice privind prestatorii de servicii de

transportatorii.

Unele state au introdus controale, similar cu controalele asupra

intermediarilor de arme, care necesită autorizarea furnizorilor de servicii de arme

de transport (mai degrabă decât aeronavele individuale sau nave) care operează

din jurisdicţia lor. De exemplu, operatorii de aeronave ucraineni, precum şi cei ce

operează aeronavele înmatriculate în registrul naţional ucrainean, au fost nevoite

cel puţin din 2003 să obţină autorizaţii de la autoritatea statului ucrainean de

control al exporturilor şi de la autoritatea aviaţiei civile pentru a transporta mărfuri

militare, chiar şi în afara Ucrainei, deşi aceste autorizaţii nu sunt întotdeauna

specifice zborurilor individuale, şi deci nu pot detecta sau preveni transferurile

iresponsabile particulare. Marea Britanie, prin contrast, a impus zborurilor

controale specifice extrateritoriale privind transportarea unor arme de către

furnizorii din Regatul Unit-furnizori de servicii consemnate de transport: înca din

2008, furnizorii de servicii de transport care operează în Marea Britanie au trebuit

să obţină înainte o autorizaţie din partea guvernului britanic,care să asigure

transportul între ţările terţe, transferuri de arme de calibru mic şi armament uşor,

precum şi toate tipurile de arme interzise de guvernul britanic, în cazul în care

aceștia sunt conştienţi de aceste transferuri de arme. În mod similar, ECOWAS

Convenţia privind armele de calibru mic şi armament uşor, la care 15 state din

Africa de Vest sunt obligate, să impună tuturor agenţilor de brokeraj de arme din

statele membre ECOWAS să „obţină o autorizaţie explicită pentru fiecare

tranzacţie efectuată în care sunt implicaţi, indiferent de locul unde aranjamentul

are loc" , şi determină intermediarii de arme să includă "transportul de arme de

calibru mic şi armament uşor". Cele 11 semnatare ale Protocolului Nairobi au

supus de asemenea să reglementeze "toţi transportatorii ... de arme de calibru

mic şi armament uşor prin licenţiere".

4.Includerea regimurilor de transport in evaluarea riscului exportului de

arme.

În cele din urmă, unele state au căutat să integreze măsuri de transport în

procedurile lor de acordare a licenţelor de export de arme existente . 56 de state

participante ale OSCE, precum şi cele patruzeci de state din Aranjamentul de la

Wassenaar, care include cea mai mare parte a principalilor exportatori de arme

din lume, au adoptat "Cele mai bune practici", în care exportatorii de arme ar

trebui să fie obligați să acorde autorităţilor de acordare a licenţelor informaţii

despre traseu , despre operatorul de transport, şi despre aeronavele implicate în

exporturile de arme de calibru mic şi armament uşor, înainte de a primi

autorizatia pentru astfel de exporturi. ECOWAS Convenţia privind armele de

calibru mic şi armament uşor necesită în mod similar cereri pentru autorizaţiile de

transfer, adresate la Secretariatul Executiv ECOWAS, care să includă informaţii

cu privire la "locatiile de tranzit, tipul de transport care urmează să fie utilizat,

toate societăţile implicate în importarea, expedierea şi de manipulare de mărfuri".

Aceste măsuri sunt concepute în principal pentru a preveni deturnarea

ilicită de arme de calibru mic şi armament uşor către utilizatori finali neautorizați,

permiţând autorităţilor de acordare a licenţelor de export, cu sarcina de evaluare

a riscurilor specifice acestor abateri, să identifice rutele de transport sau

suspectate de transport ilicit de arme, care ar putea indica riscul de deturnare.

OSCE şi Wassenaar "Best Practices" rămân limitate la transportul aerian,doar la

transferurile de arme de calibru mic şi armament uşor, şi la exporturile din

jurisdicţiile statelor participante."Ei de asemenea privilegiază guvernele,

aeronavele închiriate de guvern sau aeronavele militare pe care multe transferuri

de arme sunt efectuate. Acestea nu conţin o obligaţie pentru statele participante

de a controla transferurile de arme efectuate de către transportatorii sau furnizorii

de servicii de transport înmatriculate în jurisdicțiile statelor participante, dar care

funcţionează în altă parte - aşa cum este evident în cazurile detaliate în acestă

prezentare, şi după cum se cere deja de către toate statele prin embargourile de

arme recente ONU. Nici nu conţine nicio obligaţie pentru statele participante să

evalueze riscul că astfel de transferuri ar putea fi folosite pentru a facilita

încălcări ale dreptului internaţional. Fără controale specifice cu privire la însăși

transportatorii de arme, care încorporează standarde robuste de evaluare a

riscului drepturilor omului, transferuri iresponsabile ca cele subliniate în acestă

prezentare probabil vor continua.

CAP.4: Transportul ilegal de arme

În iulie 1999, un grup de experţi ONU a subliniat metodologia şi practicile

brokerilor şi agenţilor de transport de arme.

Ţările supuse controalelor slabe la export şi la import, definiţiilor vagi

juridice, procedurilor sărace de acordare a licenţelor, corupţiei şi lipsa capacitatii

de punere în aplicare a controalelor vamale furnizează intermedierilor de arme

lipsiti de scrupule şi agenţilor de transport cu oportunitateqa de a muta arme de-a

lungul rutelor de aprovizionare clandestine. Acesti brokeri de armament şi agenţi

de transport, care furnizează arme destinatarilor din zone de conflict, vor încerca

să nu contravină legislaţiei naţionale în mod direct, cel puţin acolo unde ei ştiu ca

agenţiile de aplicare a legii au capacitatea de a le suporta.

Activităţile de brokeraj de arme şi de transport sunt facilitate de un număr

de factori:

1. Gestionare si control inadecvat a stocurilor de arme

În cazul în care stocurile de stat nu sunt controlate în mod adecvat, ele pot

deveni o sursă de aprovizionare pentru traficanţi de arme ilicite. Ţinerea

evidenţei şi dispoziţiile de securitate a stocurilor în unele state sunt inexistente, şi

armele deţinute de stat pot deveni ţinte uşoare pentru oficialii corupţi şi hoţi.

Există numeroase rapoarte ale traficantilor de arme şi a brokerilor

obţinand arme de la astfel magazine controlate inadecvat. De exemplu, Biroul de

Contabilitate Generala a Statele Unite (GAO-General Accounting Office) a

raportat cu privire la consecinţele măsurilor de securitate inadecvate, detaliind

furturi de arme de calibru mic din bazele militare şi armurarii, ca urmare a

managementului neatent şi controlale interne inadecvate.

2. Lacune în controlul exporturilor şi executarealor inadecvată

Un argument care este invocat împotriva dezvoltării controalelor

internaţionale comprehensibile privind activităţile de brokeraj de arme şi agenţii

de transport este faptul că aceşti agenţi sunt deja obligați să respecte legile de

control al exporturilor din ţările în care îşi au reşedinţa sau în care operează. Cu

toate acestea, comercianţii de arme ce furnizează clienţilor nelegitimi, de obicei,

exploatează lacune sau puncte slabe în sistemele lor naţionale de control al

armelor şi în cele ale ţărilor terţe.

Un anumit motiv de îngrijorare a fost activitatea intermediarilor de arme,

care au făcut parte sau au cumpărat arme din unele foste ţări ale Pactului de la

Varşovia. Astfel de brokeri de arme au găsit clienţi dornici pentru cascada de

arme rezultată din reducerea fostelor forţe militare sovietice. Armele care au fost

lansate ca parte a acestor procese sunt uneori controlate inadecvat de către

regimurile naţionale de control al exporturilor, şi, ca rezultat, au fost exportate în

regiunile de conflict şi către agresorii drepturilor omului.

Cu toate acestea, chiar şi în acele ţări în care legi stricte de export de

arme există şi sunt aplicate, brokerii de arme pot opera în continuare, găsind

uneori modalităţi de a eluda reglementările interne. De exemplu, in Statele Unite

ale Americii funcţionează legile stricte de re-export prin care cumpărătorii sunt

obligaţi să semneze o declaraţie luându-și angajamentul de a nu re-exporta arme

de origine americană, fără autorizarea prealabilă de la Departamentul de Stat

american. Cu toate acestea, brokerii de armament şi agenţii de transport cu

sediul în Statele Unite, se pare că au profitat de aplicarea mai puţin strictă a

acestor controale cu privire la partenerii NATO, în scopul de a transmite arme

către ţările de interes. În aprilie 1998, Departamentul de Stat al SUA a ameninţat

că va revoca toate licenţele de export pentru arme de foc în ţările Uniunii

Europene, deoarece, s-a descoperit, ca mii de pistoale americane semi-

automate de mare putere, şi puşti trimise acolo au fost re-exportate către ţări de

interes, cum ar fi Algeria sau Turcia.

3. Paradisuri fiscale şi companii-paravan.

Reglementarea inadecvată a sistemelor financiare au contribuit, de

asemenea la crearea unui mediu permisiv în care brokerii de arme şi agenţii de

transport să acționeze. Brokerii de arme s-au dovedit a fi părtaşi la găsirea unor

lacune în operaţiunile bancare, care să le permită să-si spele veniturile obținute

din aceste afaceri. Acest lucru este exacerbat de uşurinţa cu care companiile pot

fi stabilite şi dizolvte în multe ţări, şi în special în cele cu facilităţi bancare

offshore-paradis fiscal.

În 1998, un raport Home Office din Marea Britanie a estimat că 90000 de

companii au fost încorporate în paradisuri fiscale offshore din Marea Britanie,

cele mai multe dintre ele de către nerezidenţi. Raportul descrie modul în care

aceste societăţi au, în general permisiunea de a desfăşura o activitate relativ în

secret fără depunerea conturilor publice, rapoartelor anuale sau să dezvăluie

public numele proprietarilor care beneficiază de pe urma acestora.

4. Eludarea controalelor internaţionale privind transportul de mărfuri.

Deşi atenţia comunităţii internaţionale acum începe să se concentreze pe

rolul brokerilor de arme în transferurile iresponsabile de arme uşoare şi arme

mici, activităţile celor direct implicaţi în transportul fizic de astfel de produse către

zone de conflict sau către cei ce încalcă drepturile omului au fost în mare măsură

neglijate.

Transportul fizic de arme de calibru mic şi armament uşor este potenţial

cea mai vulnerabilă parte a unui acord ilegal cu arme. De fiecare dată când o

navă de marfă sau aeronava este utilizată în transportul de arme, o serie de

sarcini fizice şi administrative sunt efectuate, inclusiv încărcarea şi descărcarea

mărfurilor, solicitând dreptul de andocare / debarcare în porturile internaţionale,

şi completarea planurilor de zbor.

Convenţiile internaţionale au scopul de a reglementa industria de aviaţie şi

transport maritim, iar autorităţile naţionale sunt obligate să implementeze şi să

aplice aceste reglementări. Cu toate acestea, o lipsă de cooperarea

internaţională şi coordonarea între diferite autorităţi naţionale, şi volumele tot mai

mari de bunuri care sunt comercializate şi transportate dincolo de frontiere, fac

din ce în ce mai dificilă reglementarea pieţelor de transport pentru agenţiile cu

resurse scazute.

a) Transportul aerian de arme

Toate miscarile comerciale de mărfuri prin intermediul zborului necesită o

anumită documentaţie generica, dacă încărcătura constă din produse alimentare

sau arme de calibru mic şi armament uşor. Această documentaţie include:

facturile rutei aeriene, manifestele mărfurilor, certificat de declaratie generala a

aeronavei (în care se specifică cine a fost la bord şi în cazul în care provine de

zbor şi a aterizat); un permis oficial de aterizare in aeroport şi in plus un permis

de zbor peste spaţiul aerian din ţări terţe. În cazul în care aeronava este

închiriata, vor exista documente suplimentare care să precizeze momentul exact

în care aeronava se afla in zbor (cunoscut sub numele de bloc-timp). Cu toate

acestea, potrivit US International Air Cargo Association, normele internaţionale

care reglementează avioanele cargo sunt depăşite şi inconsistente.Agentii de

transport au dovedit, în orice caz, a fi părtaşi la încălcarea controalelor

exporturilor si transporturilor aeriene.

Numeroase moduri în care controalele existente pot fi eludate, în special

în ţările care duc lipsă de resurse adecvate necesare pentru a pune in practica

regulamentul au fost documentate. Exemplele includ un avion de marfă care a

aterizat intr-un aeroport cu un număr unic de înregistrare şi apoi a decolat cu un

altul.Un alt exemplu este despre o companie aeriană care si-a schimbat structura

sa corporativă şi numele peste noapte atunci când numele său s-a descoperit a fi

legat de activităţi ilicite. Un operator folosit o licenţă veche care a fost anulată de

către autorităţile aeronautice pentru a zbura "avioane fantomă" in mai multe

puncte fierbinţi din Africa. Un alt proprietar corporativ a utilizat logo-ul si culorile

unei companii licenţiate pentru a zbura avioane fără licenţă.

b)Transportul maritim de arme

O valoare estimată de 90 la sută din totalul comerţului mondial este

maritim. Aceste rute de aprovizionare trebuie să fie bine controlate în cazul în

care traficul ilicit urmează să fie oprite în mod eficient. Brokeri cu experienţă şi

lipsit de scrupule şi expeditorii utilizează rute complexe, şi pot schimba nave de

marfă sau modifica aspectul navelor lor pe mare deschisă, în scopul de a evita

să fie detectati. În 1993, un mandat internaţional a fost emis pentru o încărcătură

de arme la bordul unei nave înmatriculate în Grecia. În timp ce autorităţile au

căutat o navă numită Maria, numele navei a fost ilegal schimbat în Malo. Malo a

fost în cele din urmă reținut în Oceanul Indian de către autorităţile din Seychelles.

Armele de pe nava Malo au fost ulterior transferate la autorii genocidului

Rwanda.

Cantitatea mare de marfă transportate pe plan internaţional şi resursele

foarte limitate disponibile funcţionarilor vamali face în multe ţări detectarea de

mărfuri suspecte de către traficanţi extrem de dificila.

Metode de combatere a traficului de arme

Puţine state au legiferat de fapt, controale brokerilor de arme, şi chiar mai

puţini au incorporat controale activităţilor desfăşurate de agenţii de transport de

arme. Cu toate acestea, un număr tot mai mare au început să recunoască nevoia

pentru controlul intermedierii de arme, şi au căutat să înveţe din experienţa şi

practicile altor state în acest domeniu. În încercarea de abordare a problemei

intermedierii de arme, statele pot lua una din două abordări: fie ele pot interzice o

parte sau toate intermedierile de arme, sau poate supune aceste activităţi unor

forme de control.

1.Interzicerea itermedierii de arme

Opţiunea statelor de a interzice toate intermedierile de arme şi de transport nu

este realista, deoarece majoritatea statelor recunosc că brokeri de arme şi

agenţii de transport pot îndeplini o funcţie importantă atunci când operează în

cadrul legal exitent al statelor care reglementează exportul şi importul de arme.

Este important, totuşi, ca ţările să aplice interdicţii intermedierii de arme către

destinaţii specifice, de exemplu, ţările care fac obiectul ONU sau alte

embargouri internaţionale privind armele. Cu toate acestea, adoptarea unei astfel

de abordări în izolare nu ar reuşi să se adreseze pe deplin problemei

intermedierii de arme care se manifestă în prezent, din două motive.

În primul rând deoarece brokeri de arme si agentii de transport sunt adepţi la

eludarea embargourilor internaţionale privind armele prin transportarea armelor

în țările vecine care au emargouri pe teritoriu sau partid.

În al doilea rând embargourile sunt puse în practică sau create abia după ce o

situație dintr-o țară sau subregiune s-a deteriorate in așa tare încât comunitatea

internațională se vede nevoită să intervină.

2.Controlul intermedierii de arme

Din țările care controlează intermedierea de arme – de exemplu Germania,

Norvegia, Suedia si S.U.A – majoritatea o fac prin intermediul sistemului de

licențiere. Cu toate acestea, în dezvoltarea şi punerea în aplicare a controalelor

în acest domeniu, aceste state au trebuit să abordeze o serie de aspecte care

afectează domeniul de aplicare şi funcţionarea a regimului de acordare a

licenţelor. În primul rand s-au întrebat ce activități trebuiesc controlate și sfera de

aplicare a unui regim de licenţiere -ce marfă trebuie controlată, controlul

destinației finale, extrateritorialitatea, înregistrarea agenţilor intermedierii de

arme.

CAP.5: Exportul si importul de arme.

România se pe locul 40 în ceea ce priveşte exporturile de armament, fiind

devansată de Republica Moldova (locul 38) şi Bulgaria (locul 33), şi pe locul 34

în privinţa importurilor de armament, potrivit raportului SIPRI privind comerţul cu

arme în perioada 2005-2009.

În raportul său anual privind comerţul cu arme în perioada 2005-2009,

Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) cu sediul la Stockholm

subliniază că, la nivel planetar, vânzările de arme au fost superioare procentului

de 22 la sută înregistrat în 2000-2004.

Ce a exportat România?

În perioada 2005-2009, România s-a aflat pe locul 40 în ceea ce priveşte

exporturile de armament, fiind devansată de Norvegia (locul 39), Republica

Moldova (locul 38) şi Bulgaria (locul 33), şi pe locul 34 în privinţa importurilor de

armament, devansând Bulgaria, care se află pe locul 49.

În această perioadă, România a livrat nouă transportoare blindate RN-94

Bangladesh-ului (2005), zece elicoptere SA-330 Puma Emiratelor Arabe Unite

(2006-2007), în cadrul unui acord în valoare de 125 de milioane de dolari, care a

inclus şi modernizarea a 15 astfel de elicoptere ale EAU, şi zece avioane de

antrenament YAK-52 Vietnamului (2009).

Ce a cumpărat România?

În aceeaşi perioadă, România a importat două radare de suprafaţă cu

bătaie peste orizont HF SWR-503 fabricate în Canada şi rachete MICA şi VL

MICA din Franţa. Contractele au fost încheiate în 2008 şi, respectiv, 2009, şi

deocamdată nu au fost livrate.

În 1998, România a semnat un contract cu Germania pentru 36 de

rachete cu rază scurtă de acţiune, marca Ghepard, care i-au fost livrate în

perioada 2004-2008, iar în 2007 un contract pentru trei tancuri BPZ-2, care i-au

fost livrate în 2008.

Din Israel, România a cumpărat 1.000 de rachete antitanc Spike-ER

pentru elicopterele SA-330 (IAR-330) modernizate, acestea fiindu-i furnizate în

perioada 1999-2005 şi 750 de rachete antitanc Spike-MR/LR pentru varianta

modernizată a blindatelor MLI-84 IFV, provenit de la linia germană de fabricaţie,

EuroSpike, care i-au fost livrate în perioada 2005-2009.

România aşteaptă livrarea unui număr de şapte avioane de transport

aerian de tip C-27J Spartan din partea firmei italiene Alenia, în baza unui

contract încheiat în 2007, în valoare de 220 de milioane de euro şi a primit în

2004-2005, în baza unui contract încheiat în 2003 două tunuri super-rapid

calibrul 76 mm pentru două fregate.

În 2004, autorităţile române au semnat un contract cu Olanda, pentru

livrarea a opt rachete antiaeriene I-HAWK şi 213 rachete sol-aer MIM-23B pentru

sistemele HAWK, pe care le-a primit în 2005.

Contractul cu Elveţia privind achiziţionarea blindatelor de tip Piranha-3 C

este de asemenea menţionat. Documentul precizează că, potrivit contractului

încheiat în 2007, a fost avută în vedere achiziţionarea a 31 de bucăţi, cu livrare

în perioada 2007-2009. Raportul menţionează de asemenea că este vorba

despre o tranzacţie în valoare de 47 de milioane de euro, iar blindatele astfel

achiziţionate urmează să fie utilizate în Irak şi Afganistan.

Din Marea Britanie, România a achiziţionat în 2004-2005 două fregate, modernizate înainte de livrare, şi 18 torpile Sting Ray pentru echiparea celor două fregate, în baza unor contracte semnat în 2003.

Documentul menţionează de asemenea mai multe contracte încheiate cu

Statele Unite. Primul, încheiat în 1997 are ca scop achiziţionarea a 180 de

motoare diesel de tip C-9. Până în 2009, România primise 138 de astfel de

motoare, care urmează să fie utilizate pentru un număr de 180 de blindate de

diverse tipuri, printre care MLI-84 IFV şi MLI-84M. România a cumpărat, de

asemenea, de la Statele Unite două radare aeriene AN/TPS-79 MMSR în 2005,

un avion C-130H Hercules în 2007, 22 de transportoare blindate de tipul

HMMWV în 2006-2007 pentru a fi folosite în Irak şi Afganistan, 31 de motoare

diesel de tip 6V-53 pentru blindatele Piranha-3, livrate în perioada 2007-2009 şi

cinci radare aeriene AN/TPS-79 MMSR, livrate în 2009.

România a semnat, în 2006, cu Statele Unite un contract pentru livrarea a

14 turbopropulsoare de tip AE-2100 pentru avioanele de transport 7 C-27J, care

nu i-au fost încă livrate.

Cei cinci mari furnizori de arme pentru perioada 2005-2009 sunt Statele

Unite, Rusia, Germania, Franţa şi Marea Britanie, iar cei cinci mari importatori de

arme sunt China, India, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite şi Grecia.

Romania vinde armament de 57 milioane de dolari in tari din UE

România va exporta tehnică militară de 57 milioane de dolari în două ţări

din Uniunea Europeană. Un alt contract de 70 de milioane de dolari vizează

export de armamant în Orientul Mijlociu.

Anunţul a fost făcut astăzi la Alba Iulia de preşedintele companiei

Romarm, Vasile Crişan. Acesta a declarat că în următoarele luni va avea loc

relansarea industriei de armament din România, printr-o serie de contracte

semnate pe piaţa externă. Sunt vizate zece ţări, trei din Uniunea Europeană şi

şapte din Orientul Mijlociu.

Crişan a spus că două contracte, unul în valoare de 40 de milioane de

dolari iar celălalt de 17 milioane de dolari, care vizează export de tehnică militară

produsă la Fabrica de Arme Cugir, Uzina Mecanică Cugir şi în alte şase

sucursale ale Romarm din ţară, au fost deja parafate cu două ţări din Uniunea

Europeană. Un al treilea, în valoare de 70 de milioane de dolari, este în curs de

semnare cu o ţară din Orientul Mijlociu.

„Pentru cele două contracte semnate aşteptăm doar licenţa de la

Autoritatea Naţională de Control a Exporturilor şi ne putem apuca de producţie.

Este vorba despre tehnică militară, de la tancuri, transportoare blindate până la

pistoalele mitralieră AKM produse la Cugir“, a precizat preşedintele Romarm.

Vasile Crişan a vorbit şi despre relansarea instrustriei de armament de la Cugir.

„În două luni de zile va avea loc relansarea industriei speciale din Alba, aşa cum

a fost ea odată. Când am venit eu la conducerea Romarm am găsit la Fabrica de

Arme Cugir un singur contract care se derulează de 14 ani, cel cu piaţa

americană. Este un contract bun, avantajos, dar cu un singur contract nu putem

relansa această industrie. Soluţia este piaţa externă, pentru că de la principalul

nostru beneficiar intern, şi anume Ministerul Apărării, nu primim decât comenzi

de dezactivare a armamentului expirat, scos din uz“, a afirmat preşedintele

Romarm.

Compania naţională este subordonată Ministerului Economiei şi

administrează cele 16 uzine din ţară din ramura industriei de tehnică militară.

Concluzii şi Recomandări

Este clară nevoia puterilor mondiale pentru a controla transportul de arme

cu ajutorul unui instrument international precum ATT. ATT ar trebui să se asigure

că aceste obligaţii vor fi aplicate la toate tipurile de arme si la toate modurile de

transport al armelor pe plan internaţional. În special, dispoziţiile ATT ar trebui să

se asigure că transporturile naţionale de arme sunt folosite pentru a preveni

transporturile internaţionale de arme care incalcă tratatul. În cele din urmă,

controalele ar trebui să fie concepute pentru a da posibilitatea tarilor sa prevină

transportul ilegal sau neautorizat de arme, precum şi transferurile iresponsabile

de arme sub juristicţia lor, care necesită ca toate statele să evalueze corect riscul

că un transport special ar contribui la grave incălcări ale dreptului internaţional ,

în special a drepturilor internaţionale ale omului sau a Dreptului Umanitar. Pentru

a face acest lucru , controalele de transport trebuie să incorporeze mecanisme

de evaluare în ceea ce priveste utilizarea abuzivă sau ascunderea de arme,

muniţie sau armament aferent.

Cât mai mult posibil, aceste controale trebuie să includă şi să consolideze

mecanismele existente şi  autorităţile de reglementare a mişcarii fizice

a mărfurilor, inclusiv vamal, controlul la

frontieră, aviaţia civilă şi autorităţile maritime. În special, consolidarea  şi

includerea unor dispoziţii uniforme pentru controlul vamal al transporturilor  de

produse  ATT controlate nu ar ajuta numai în controlul şi verificarea transferurile

internaţionale de arme, dar ar promova, de asemenea, transparenţă acestora.

Raportarea transferurilor internaţionale de arme nu dispune în prezent de

acoperire şi uniformitate. Transferurile de la un guvern un alt guverna a

raporturilor nu sunt, de obicei, înregistrate de către autorităţile vamale, şi deseori

nu sunt raportate de către guverne în rapoartele publice de transfer de arme. În

plus, multe rapoarte de transfer de arme publicate de ţări  nu conţin informaţii

care identifică exact tipul de arme vândute sau cumpărate, dincolo de nivelul

unei categorii largi, sau de tipul de utilizatorul final la care transferul de arme a

fost autorizat. Dezvoltarea uniformă de coduri tarifare pentru produsele ATT-

controlate, şi

standarde uniforme pentru controlul şi verificarea elementelor ATT-controlate de

autorităţile vamale, ar oferi standarde comune pentru state de a colecta informaţii

şi rapoarte privind transferurile internaţionale de arme în cadrul ATT, iar pentru

state ar fi mai uşor să pună în aplicare  profitând de sisteme de supraveghere a

comerţului deja asumate de către toate autorităţile vamale naţionale.

RECOMANDĂRI

Pentru a fi eficientă, ATT trebuie să permită statelor să reglementeze circulaţia

fizică de arme. Acesta ar trebui să se consolideze obligaţiilor existente şi puterii

de a reglementa transportul de arme pe teritoriul statelor sau în spaţiu aerian; de 

furnizorii de servicii de operare din jurisdicţia lor; şi pe nave şi aeronave

aflate în jurisdicţia lor.

Bibliografie1.Legea nr.

2. Controlling Arms Brokering and Transport Agents:Time for International Action

by Elizabeth Clegg and Michael Crowley

3. Deadly Movements: Transportation Controls in the Arms Trade Treaty by

Amnesty International Publications, First published in July 2010

4. adevarul.ro