Ghe. Ciobanu, Manuscrisele de la Putna

8/16/2019 Ghe. Ciobanu, Manuscrisele de la Putna

1/21

TITUS MOISESCU

MONODIA BIZANTINĂÎN GÂNDIREA UNOR MUZICIENI ROMÂNI

X J \ $ J \ e cY X V ’J i & T S A

«- ~ 3 λ Λ < / ςν 7

Editura M uzicală


2/21

GHEORGHE CIOBANU

în căutarea manuscriselor putn ene

în arta şi cultura poporului român, muzica a ocupat un loc de primă importanţă,

manifestându-se continuu în trei mari ramuri, în trei mari direcţii, care au convieţuit şi au

străbătut veacurile într-un paralelism clar d iferenţiat, străjuind la porţile culturii

românneşti până în zilele noastre; ele îşi au caracteristicile lor, temeiurile lor în alcătuirea

unui tot unitar, pe care, generic, l-am denumit muzica medievală românească, făcând

parte integrantă din tezaurul culturii româneşti. Aceste trei mari domenii de manifestare a

artei muzicale medievale româneşti pot fî clasificate astfel:a) Muzica populară, ale cărei origini se pierd în negura vremilor;

b) Muzica bizantină, ce a pătruns pe meleagurile noastre ca artă cultă, am puteaspune profesionalizată, încă din apoca de constituire a ei;

c) Muzica occidentală - sau „muzica europenească", cum o numeau cei doi mari psalţi Macarie şi Anton Pann, denumită şi „muzică liniară", datorită faptului că era notată pe portativ - pe care am identificat-o mai întâi în partea de vest a ţării, pe teritoriul

Transilvaniei, în manuscrise de muzică gregoriană, începând cu secolul al XIV-lea, ca

mai apoi să se generalizeze pe întreg teritoriul patriei noastre.în dorinţa de a aduce mai multă lum ină în trecutul îndepărtat al culturii şi

civilizaţiei româneşti şi cu ajutorul muzicii, de a atesta documentar prezenţa muzicii

româneşti încă din cele mai vechi timpuri în cultura naţiunilor europene, de a releva că întrecut românii au avut centre de artă şi cultură puternice, şcoli de strictă specialitate, dar

şi în intenţia de a crea un curent de opinie în favoarea acestei arte adânc ancorate în

spiritualitatea românească, originală şi diversificată, concretizată în fapte de culturădemonstrabile prin documente scrise de români pentru români, că muzica poate oferi - pelângă interesul pur artistic ce-i este caracteristic - şi elemente importante de cercetareistorică, lingvistică, paleogeografică, codicologică etc., o serie de muzicologi românişi-au îndreptat atenţia către investigarea problematicii muzicii medievale, realizândlucrări de interes atât în domeniul etnomuzicologiei, cât şi în acela al muzicii bizantine şial cântării gregoriene.

Printre muzicologii români care s-au afirmat în ultimele decenii se numără şi decurând octogenarul Gheorghe Ciobanu - etnomuzicolog, bizantinolog şi profesor,doctor în muzicologie - dedicându-şi activitatea unor sfere de cercetare pe cât despecifice, pe atât de complexe: etnomuzicologia şi bizantinologia. în ambele discipline a

pătruns atât ca istoriograf, urmărind evoluţia acestora de-a lungul secolelor, cât şi cacercetător de analiză, orientându-şi adesea investigaţiile către acele structuri complexe şinu de puţine ori controversate.

Dacă în domeniul etnomuzicologiei exista, în ţara noastră, o mai veche tradiţie,statornicită încă din secolul trecut de pasionaţi culegători şi de cercetători asidui în


3/21

MONODIA BIZANTINĂ ÎN GÂNDIREA UNOR MUZICIENI ROMÂNI 109

stabilirea unor linii directoare în această disciplină atât de distinctă pentru cultura

anonimă a poporului nostru, în sfera de preocupări muzicale a bizantinologiei nu putem

afirma că

s-ar fi constituit o anum ită tradiţie; existau doar unele preocupări singulare şi de dată mai

recentă, datorate lui loan D. Petrescu şi George Breazul, ambii manifestându-şi interesul pentru muzica veche bizantină în decen iu l al patrulea al seco lu lu i nost ru , în lu crări şi

s tudii pert inente, care au g en erat în schimb o adevărată tradiţie a m uz ico log iei

româneşti1. In cadrul a cesto r două dom enii şi-a desfăşurat ac tivitatea m uz ico log ică

Gheorghe Ciobanu t imp de patru decenii , urmărind fenomenul muzical în toată

complexitatea lui, cu istoriografie, tematică şi structură distincte, dar şi cu multe puncte

de contact determ inate de în delu nga lor evoluţie într-un cad ru g eogra fic şi de timp

comune.

N ăscut la 4 feb ru a rie 1909 în com una

Pădureni, fos tă Gâ şteşt i - I l fov , G heorgh e

Ciobanu a manifestat atracţie către m uzica, fapt

ce i-a dete rm inat pe p ărinţi, în anu l 1923, sa-1

trimită la înv ăţătură la Se m ina rul C en tral din

Bucureşti. Aici a luat primul contact cu muzica

de tradiţie bizantină - aşa n um ita muzică psaltică

- la clasa excelentului profe sor loan Popescu -

Pasărea, şi cu muzica de origine folclorică, ale

cărei virtuţi i-au fo st rele va te d e eru ditu l său

profe sor G eo rge B re a z u l. D u p ă a b so lv ire a

învăţământului secundar, sfătuit de profesori i săi,

Gheorghe Ciobanu s-a în scris la Conservatoru l de

muzică din Bucureşti, ale cărui cursuri le-a urmat

între anii 1931 şi 1938, având ca profesori pe

Mihail Jora ( la armonie şi contrapunct) , pe

Dimitrie Cuclin (la forme muzicale), pe George

Breazul (la enciclopedie şi pedagogia muzicii),

pe Constantin Brăiloiu (la folclor). în anul 1935,

spre a-şi putea susţine e xiste nţa, a fost nev oit să valorific e c un oştinţele de m uz ică

psaltică însuşite în Sem inarul Cen tral , ocupând, prin concurs, postul de pro to psa lt la una

din eparhiile buc ureştene , pos t pe care l-a deţinut mulţi ani, b enefic iind ast fel şi de

1Cu mulţi ani înainte, când se afla la Paris, la Schola Cantorum, D. G. Kiriac şi-a îndrepta t ate nţia şi

către muzica de tradiţie bizantină, stud iind el însuşi muzia chrysanthică, după cuno scuta lucrare al lui L.-A .Fiourgault-Ducoudray, ktud es su r la musique ecclesiastique greque (Paris, Librairie Hachette et C,e, 1877),din care a tradus câteva fragmente pe care le-a publicat în „România musicală“ (15 septembrie 1898),împreună cu Alexandru Podoleanu. în anul 1900, D. G. Kiriac începuse să redacteze şi o lucrare cu aceastătemă: Muzica bisericească şi po pul ar ă la români, din al cărei cuprins ne-au parvenit în manuscris capitolelereferitoare la moduri. De astă dată avea ca model Theoreticonul (1823) al lui Macarie şi Bazul teor et ic şi

practic (1845) al lui Anton Pann. (Vezi şi: George Breazul, D. G. Kir iac, Bucureşti, Editura Muzicală, 1973, p 54 sq q). Un alt muzician rom ân preocupat de pro blematica muzic ii de tradiţie bizant ină a fost Gav rilGalinescu, care a tipărit la Iaşi, în anul 1940, în revista „Mitropol ia Moldovei44, nr. 3, 5, 7-8, 9 -1 0, 11, 12,

eseuri depre Cântarea bisericească, cu referiri, în numerele 5 şi 7-8, la istoricul şi scmiografia vechiimuzici bizantine.

Gheorghe Ciobanu (1909 -199 5)


4/21

110 TITUS MOISnSCO

posibilitatea de a aplica în mod practic teoria atât de complexă a muzicii de tradiţi bizantină. în Conservator a fost remarcat de Constantin Brăiloiu, care l-a cooptat, în anu

1936, drept colaborator permanent al Arhivei de folclor a Societăţii CompozitoriloRomâni. Perioada de timp cât a lucrat aici - şi care s-a prelungit până la înfiinţareaInstitutului de Folclor în anul 1949 - i-a fost de un nepreţuit folos, oferindu-i prilejul dea

lucra nemijlocit în acest domeniu şi de a se forma astfel ca folclorist, cu preocupări

multiple: cercetare de teren, organizare a materialului în arhivă, transcriere a melodiilor

şi textelor poetice de pe documentele sonore, elaborare de studii cu caracter analitic şi desinteză etc., toate acestea făcând parte din activitatea continuă pe care a depus-o în

domeniul etnomuzicologiei timp de patru decenii. In cadrul Institutului dc Folclor a

activat mai bine de douăzeci de ani, mai întâi ca cercetător ştiinţific (1949-1953), apoi ca

şef de sector (1954-1968).îndată după absolvirea Conservatorului, în anul 1938, a început să funcţioneze şi

ca profesor de muzică în învăţământul secundar din Bucureşti, iar din anul 1943, chiar la

Seminarul Central, unde el însuşi fusese elev. Părăsind învăţământul în anul 1952, şi-a

dedicat întreaga activitate cercetării ştiinţifice. Şi totuşi, la cererea Conservatorului de

Muzică „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, în anii 1960-1964 a ţinut prelegeri deanaliză a cursului de folclor muzical, iar în anii 1965-1972 a predat folclorul la

Conservatorul „George Enescu“ din Iaşi, reuşind să capteze interesul studenţilor pentru

această disciplină, datorită originalităţii prelegerilor sale şi, mai cu seamă, interesantelor

şi mereu înnoitelor exemplificări muzicale, pe care Gheorghe Ciobanu le prelua din

inepuizabilul şi străvechiul strat al folclorului muzical românesc şi pe care nu de puţine

ori le analiza comparativ cu altele, corespunzătoare ca problematică, din fondul muziciide tradiţie bizantină.

în dorinţa de a se instrui, de a-şi lărgi câmpul de investigare ştiinţifică, în toamna

anului 1943 a devenit din nou student la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, urmândcursurile de paleografie bizantină şi de cânt gregorian cu loan D. Petrescu; cunoştinţele

căpătate aici i-au deschis noi perspective în domeniul muzicologiei, facându-1 să

înţeleagă în mod obiectiv esenţa folclorului nostru, raportul acestuia cu muzica bizantinăşi cântarea gregoriană.

Primele încercări de culegere a folclorului muzical le-a făcut încă din ultimii ani ai

Seminarului Central, la îndemnul lui George Breazul, „părintele meu sufletesc" cum

adesea îl numea Gheorghe Ciobanu pe profesorul său, dar activitatea de cercetare

metodică a creaţiei populare a început-o din momentul în care a devenit colaborator al

Arhivei de Folclor. Ca student al cursului de paleografie bizantină şi cânt gregorian, şi-aales ca lucrare de seminar tema Influenţa cântecului gregorian asupra colindelor

româneşti. O temă generoasă, cu implicaţii multiple în cele trei mari ramuri ale muziciimedievale, care i-au oferit lui Gheorghe Ciobanu prilejul de a cerceta comparat

elementele melodice, ritmice şi modale într-un foarte mare număr de colinde, cântări

gregoriene şi cântări bizantine; raportând rezultatul acestor investigaţii comparate ladezvoltarea istorică a poporului român, a ajuns la concluzia că, din punct de vedere

muzical, colindele româneşti nu au fost create sub influenţa cântării gregoriene sau a

celei bizantine, ci dimpotrivă, posibilele asemănări se datorează influenţei muzicii


5/21


populare asupra celei religioase în perioada de formare a acesteia. O cu totul altăconcluzie se impune însă cu privire la unele cântece cu stea. Acest studiu, publicat înanul 1947, este relevant pentru activitatea de muzicolog a lui Gheorghe Ciobanu, în elfiind prefigurată metoda de cercetare comparată a muzicii, metodă recomandată adesea

de profesoral său George Breazul, pe care o va aplica în tot ce va întreprinde în cele douădomenii preferate - etnomuzicologia şi bizantinologia.

O dată cu înfiinţarea Institutului de Folclor, în aprilie 1949, activitatea de elaborarea unor studii se intensifică. Teme noi, interesante, din ce în ce mai diversificate, suntabordate de Gheorghe Ciobanu. în urma unei discuţii asupra muzicii lăutăreşti, în anul1951, la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, se decide să propună Institutului, catema de cercetare, acest subiect inedit în etnomuzicologia românească şi a popoarelorvecine. Pentru a rezolva problemele centrale ale studiului - originea repertoriului şi stilulde interpretare - trebuia clarificată chestiunea influenţei muzicii orientale la noi, apoiaceea a muzicii propriu-zise ţigăneşti. După zece ani de muncă, Gheorghe Ciobanu a

încheiat lucrarea Lăutarii din Clejani (un studiu de 417 pagini şi 1477 de pagini cu

exemple muzicale, texte literare şi anexe), tipărită de Editura Muzicală în anul 1969,într-o ediţie prescurtată.

Cercetarea comparată a influenţei orientale şi urmărirea cântecelor ţigăneşti, la noişi la popoarele vecine, i-au creat noi perspective în identificarea trăsăturilor specifice alemuzicii acestora şi a cauzelor care le determină, ajungând la concluzia că în primul rândlimba vorbită este aceea care, prin intermediul sistemului de versificaţie, determ inăorganizarea melodiei şi a ritmului. Cum cele două ramuri ale lingvisticii —fonetica şigramatica - care stau la baza oricărui concept de versificaţie, diferă de la popor la popor,tot astfel se diferenţiază şi organizarea structurală a melodiei şi a ritmului, deşi întreagamuzică-populară sau cultă - este clădită din acelaşi material sonor.

Fiind continuu preocupat de cunoaşterea specificului naţional în creaţia muzicală populară, Gheorghe Ciobanu s-a străduit să evidenţieze elementele de structură alefolclorului, cum ar fi, de pildă: unitatea structurală dintre vers şi melodie, valoareamuzicală a accentelor metric şi lexical în creaţia populară românească, determinareaoriginii şi a stilului de interpretare în muzica lăutărească, structuri muzicale vechi încreaţia populară românească şi a popoarelor vecine, sau raportul dintre ritmul dansurilorşi al colindelor, dintre colinde şi muzica religioasă, modurile în creaţia pop ulară — clasificare, structuri cromatice specificul folclorului orăşenesc, cântecul nou în creaţia

populară, factorii care înlesnesc evoluţia muzicii populare etc. etc. Toate aces tea — prezentate în diferite articole, studii, comunicări la congrese internaţionale, tipărite în

periodice sau în volume antologice - fundamentau propriu-zis calea spre împlinirea uneidorinţe ce l-a urmărit pe Gheorghe Ciobanu ani de-a rândul, aceea de a scrie o geneză amuzicii populare româneşti, proiect ce nu a reuşit să-l finalizeze.

Urmărind cântecul de lume, specific folclorului orăşenesc, Gheorghe Ciobanu aajuns la concluzia că nu se va putea stabili evoluţia creaţiei populare şi nici viaţamuzicală a ţării noastre din secolele XVIII-XIX fără cunoaşterea acestuia. Impulsionatde varietatea 1 structura muzicală şi poetică caracteristice acestui gen de muzică, el atranscris din notaţie neumatică un mare număr de astfel de cântece, pe care le-a publicat


6/21

în mai multe volume, în anii 1955, 1976, 1985, primul fiind consacrat creaţiei laice a lui

Anton Pann, căreia i-a înlesnit astfel o circulaţie mult mai largă. In aceeaşi ordine de idei

şi prin aceeaşi metodă a reactualizat câteva d in c rea ţiile muzicale ale lui Dimitrie

Cantemir, pe care le-a identificat în manuscrise cu notaţie neumatică (în 1957).

Culegerea, transcrierea şi publicarea neîntârziată a folclorului muzical românesc a

fost dezideratul generaţiilor de folclorişti români. încă din primul deceniu al secoluluinostru, D. G. Kiriac, sprijinit fără rezerve de loan Bianu, trăgea primele semnale de

alarmă, denunţând pericolul ce planează asupra folclorului muzical ţărănesc, cauzat, pe

de o parte, de influenţele orăşeneşti distrugătoare, iar pe de alta, de dispariţia bătrânilor

purtători şi transmiţâtori ai acestor creaţii anonime2. Culegeri de folclor se tipăriseră la

noi încă din secolul trecut, multe din ele însă cu o valoare îndoielnică, astfel încât se

impunea o acţiune organizată, bazată pe o metod ă ştiinţifică de culegere, notare şi

clasificare, cântecul popular urmând să fie cuprins în întregul lui - muzică şi text poetic -

aşa cum bine observa şi susţinea loan Bianu în dezbaterile de la Academia Română, în

anul 1910, cu prileju l editării colecţiei din B ihor a lui B ela B âr tok3. Cea de a doua

gen eraţie de folclorişti şi etnom uzico logi rom âni, în frunte cu George Breazul4 şi

Constantin Brăiloiu5, a imprimat o nouă orientare în culegerea folclorului muzical, ambii

având merite deosebite în fundamentarea unei noi metode. Gheorghe Ciobanu face parte

din cea de a treia generaţie, alături de Ilarion Cocişiu, Tiberiu Alexandru, Emilia Comişel

şi întregul colectiv al Institutului, constituit după anul 1949, colectiv care a susţinut o

intensă campanie de culegere şi cercetare a folclorului muzical.

Primele culegeri publicate de Gheorghe Ciobanu - 200 cîntece şi doine (1955),

Vechi cîntece de viteji (1956) - nu erau încă ceea ce ar fi trebuit să fie „Colecţia naţională

de folclor". Abia în octombrie 1967 s-au putut stabili criteriile de realizare a acestei atât

de necesare, de urgent necesare colecţii, Gheorghe Ciobanu, ca şef al sectorului muzical,

semnând un referat care concentra propuneri concrete în acest sens, şi anume6:

a) întregul folclor tradiţional să fie cuprins în volum e distincte, corespunzătorgenurilor respective, ce vor fi realizate în mai multe etape;

b) în prima etapă va fi abordat folclorul ceremonial, în cinci volume7;

c) Ca metodă de lucru se recomandă: transcrierea tuturor melodiilor, organizarea

acestora pe variante, colecţionarea exemplarului ce va urma să fie introdus în volum;

d) Ficare volum va fi îngrijit de un colectiv de 3-4 cercetători, cărora le va reveni

şi sarcina de a selecta tipurile şi variantele din publicaţii şi manuscrise;

2 Titus Moisescu, Bela Bârtok ş i folclorul românesc —Noi mărturii, în Studii de muzicologie, voi.XVIII. Bucureşti, Editura Muzicală, 1984, p. 285-292.

- Idem, ibidem, p. 286-288.4 George Breazul, Relativ la muzica populară rom ânească , în „Muzica44, anul II (1919), nr. 1

(noiembrie), p. 11-14; idem, Pentru muzica populară, In „Ideea europeană44, anul VI (1924), nr. 147 (15-22kmie); idem, O arhivă fonogramică în ţara noastră, în „Muzica44, anul VI (1925), nr. I , p. 3-11.

5 Constantin Brăiloiu, Arhiva de folklore a Societăţii Compozitorilor Români. Schiţă a unei metode de folklore muzical, in „Boabe de grâu4*, 1931, nr 4.

s Colec ţia naţională de folclor. Propunere de volume şi de repertoriu de teme. Referat înregistrat laInstitutu Sde Etnografie şi Folclor, la nr. 3140/23.X.l% 7.

Tematica propusă pentru cele cinci volume dc folclor ceremonial era următoarea: a) Colinde şicântece de


7/21


c) în continuare vor fi abordate şi celelalte genuri: cântecul propriu-zis, dansul,Ml*ja>ina;

f) Pentru cântecul propriu-zis şi pentru dans, genuri foarte bogate, va fi necesar sărealizeze volume pe provincii istorice sau chiar pe zone folclorice;

g) Cât priveşte studiile adiacente, este necesar să se depăşească faza descriptivă şi

^ a n a l i z ă morfologică, trecându-se la studii de sinteză şi de generalizare. în acest sens,Gheorgh e Ciobanu sugerează 16 teme de interes general, accentuând ideea trăsăturilorca ra c t e r i s t i c e ale genurilor, a unităţii de structură şi a diversităţii stilistice, a sistemelor

modale, r i t m i c e şi metrice, a simbiozei vers-melodie, a stilurilor de interpretare etc. etc.Din nefericire, a trebuit să treacă aproape încă două decenii până la apariţia

primelor volume ale Colecţiei naţionale de folclor, sistematizată acum după criteriitipologic-muzicale.

Câteva studii referitoare la istoria folclorului şi a folcloristicii, scrise cu aceeaşiacribie ştiinţifică specifică analistului, adaugă activităţii lui Gheorghe Ciobanu şi pe

aceea de istoriograf al etnomuzicologiei româneşti.Paralel cu cercetările etnomuzicologice, Gheorghe Ciobanu şi-a îndreptat atenţia şi

către celălalt domeniu al muzicii medievale, către muzica de tradiţie bizantină, urmărindcuprecădere latura veche a acesteia. Punctul central al preocupărilor sale în aceastădisciplină l-a constituit aşa-numita Şcoală muzicală de la Putna (secolele XV-XVI),asupra căreia a stăruit mai bine de două decenii8.

Studiul muzicii psaltice în Seminarul Central, practica de protopsalt, cursurile de paleografie bizantină şi cânt gregorian de la Conservator, frecventarea Bibliotecii „G.Breazul44, la care a avut acces, consultând o întreagă literatură de specialitate, contactul

^ I. D. Petrescu, care l-a îndemnat permanent să stăruie în cunoaşterea acestei arte,cercetările în domeniul etnomuzicologiei - toate acestea au stat la baza formaţiei sale demedievalist După cum ne este cunoscut, domeniul este complex şi sţrict^specializat, iarrezultatele obţinute de cercetători nu de puţine ori au fost controversate, un consensgeneral în descifrarea vechii muzici bizantine fiind greu de realizat. O singură certitudiner̂ n e tară replică - aceea a documerituluiŢ ir demonstraţiei pe baza unui document

ifee presupunere, orice deducţie făra^sprijin documentar este hazardată,fi luată în considerare. Această atitudine fermă în cercetarea vechii muzici

b ântinc a stat permanent în atenţia muzicologilor noştri, ea fiind sublin iată în

nu®eroase ocazii de I. D. Petrescu şi G. Breazul. De aceea, convins fiind de importanţa^ artfel de comportament, Gheorghe Ciobanu nu s-a îndepărtat de acest principiu,l^decând totdeauna afirmaţiile sale sau ale altora cu severitate, cu o prea mare severitate1β


8/21

114 u r u s MOISFSUU

Cercetarea ştiinţifică a muzicii de tradiţie bizantină în ţara noastră a fost iniţiată de

loan D. Petrescu, care a şi publicat, la Paris, în anul 1932, prima sa lucrare: Les idiomeks

I et Ie Canon de l 'Office de Noel, după manuscrise din secolele XI XIV. Dacă loan

1 D. Petreseu a urmărit în general latura teoretică a acestei arte, G eorge Breazul şi-a

concentrat preocupările către identificarea şi interpretarea unor documente de muzică

biz antină în ţările române. Continuân d linia im prim ată de ce i doi predecesori,

muzicologii români care i-au urmat9 au stăruit să determine contribuţia românească lacunoaşterea acestei discipline, să sublinieze ce am făcut noi românii cu muzica de tradiţie

bizantină» care a fost aportul nostru la evoluţia acestei arte străvechi, în creaţie şi

interpretare.

Gheorghe Ciobanu a luat contact cu manuscrise ale vechii muzici bizantine în anul

1963, când a fotografiat codicele din Mănăstirea Putna (Ms. 56/576/544 I) şi pe cel

păstrat în biblioteca Mănăstirii Dragomima (Ms. 1886). Cu timpul, s-au perindat prin faţa

lui nu mai puţin de 11 manuscrise muzicale (cunoscute până acum) ca aparţinând acestui

centru de artă şi cultură medievală românească, denumit de noi Şcoala muzicală de la

Putna. Cercetându-Ie, transcriind numeroase cântări, determinând anumite caracteristici

în creaţie, interpretare, copiere de manuscrise, el are meritul de a fi contribuit, alături de

alţi muzicologi români, la identificarea acestei şcoli, la stab ilirea trăsăturilor ce o

caracterizează, la rolul pe care l-a avut în istoria culturii medievale româneşti. Din

studiile şi volumele publicate de Gheorghe Ciobanu cu referire la Şoala muzicală de la

Putna sunt de reţinut multe idei valoroase, pe care le-a enunţat şi Ic-a argumentat cu

competenţa muzicianului experimentat în practica liturgică, a celu i care a cunoscut

această muzică în evoluţia ei istorică pe întreg cuprinsul ţării şi căruia vechea notaţie

neumaticâ nu-i rezervă prea multe necunoscute. A stfel , dato rită cercetării celor 11

manuscrise de la Putna şi a întregului fond de peste 250 de codice de muzică medievală

păstrate în biblioteci şi arhive din ţara noastră, a demonstrat ideea bilingvismului laromâni în biserică, încă din evul mediu îndepărtat, unde cântarea la strană se executa în

limbile greacă şi slavonă, cu preponderenţa covârşitoare, de peste 90%, a limbii greceşti.

Această concluzie poate fi raportată doar la muzica din secolele XV-XVI. Cât priveşte

secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, se poate lesne constata că nici un manuscris muzical

din fondul românesc nu păstrează cântări cu texte literare în limba slavonă, iar din

secolul al XVIII-lea, prin manuscrisul lui Filotheî/ datat I T î T ^ care a tălmăcit cântările

din greceşte^ nu din slavoneşţe, cum însuşi mărturiseşte în prefaţa Psaltichiei nimăneşti

- limba română devine prioritară10. Iată o teză extrem de importantă privind istoria

culturi i româneşti la demonstrarea căreia Gheorghe Ciobanu a adus o contribuţie preţioasă.

9 Printre muzicologii români care şi-au îndreptat preocupările în ultimele decenii către muzica veche bizantină şi ale căror lucrări au fost date publicităţii, se nummără: Gheorghe Ciobanu, Grigore Panţiru, Marin

lonescu, Titus Moisescu, Sebastian Barbu-Bucur, Hrisanta Trebici-Marin, Comeliu Buescu.10 Şi astăzi constatăm că unii cercetători continuă să publice anumite afirmaţii contrare conţinutului

manuscriselor muzicale de tradiţie bizantină păstrate în biblioteci şi arhive din ţara noastră, afirmaţii carediseminează o cu totul altă concluzie decât cea reală, oferită de manuscrisele medievale şi prezentată de noim diferite ocazii. Iată de pildă pasajul următor, extras din articolul Lumina tiparului românesc de Gabriel

Ştrempel. apărut în „Magazin istoric** (anul XXII, nr. 11 (160), noiembrie 1988, p. 20): „Pentru a înţelege


9/21


Cercetând muz ica de cul t din toate p rov inciile ţării, în toată varietatea ei, cu

s p e c i f i c u l şi influenţele ce o c aracteriz ează, G heorghc C iobanu a putut d emo nstra

u n i t a t e a acesteia, prcvalându-sc şi aici de principiul lingvistic determinat, pe de o parte,

suie structurile modale, ritm ice şi de formă, pe de altă parte.

în anul 1975, când am pro pus, în ca drul Editurii M uzicale, editarea colecţiei jzvoare ale m uzic ii rom âneşti44, în cele tr ei fo rm e de prezenta re — monumenta ,

transcripta şi subsidia - ne-am adresa t lui Gheorghe Ciobanu pentru realizarea primelor

d o u ă volume, care au apărut, primul în anul 1976, al doilea în 1978. în cuprinsul acestora

au fost incluse culegeri de folclor şi cântece de lume din secolul al XIX-lea, muzică

instrumentală şi vocală din secolele XVII-XIX şi transcrieri din muzică psaltică din

secolul al XIX-lea, de pe în treg cup rinsul ţării. La alegerea aces tor pie se, Gheorghe

Ciobanu a avut în vedere varie tatea stilist ică, existenţa unor form e vechi în st ructu ra

modală a cântărilor, prezente şi în practica actuală a ţinuturilor intracarpatice, din care se

poate susţine ideea de „unitate cu ltural-muzicală a tuturor românilor de-a lungul întregii

perioade medievale44.în volumele următoare ale colecţiei11, apărute între anii 1980 şi 1985 şi realizate

sub puternica impresie produsă de m anuscrisele Ş colii muzicale de la Putna, G heorghe

Ciobanu s-a alăturat g rup ulu i de m uzic ologi rom âni care au relev at cu p reg na nţă

autenticitatea şi in ed itul ac es tor co dice , a căror v aloa re artis tică şi im po rtan ţădocumentar-istorică era u re cu no sc ute şi evid en ţiate şi de cer cetăto ri a viz aţi d in

străinătate12.Rezultatele cer cetărilor sale ştiinţifice, Gheorghe Ciobanu le-a con cre tiza t în

numeroase studii, pe care le-a dat publicităţii în diverse periodice, în comunicări la

congrese şi simpozioane, în ţară sau în străinătate. O bună parte le-a adunat, revăzute, întrei volume de Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie, două dintre ele fiind tipăritede Editura Muzicală în anii 1974 şi 1979, al treilea, în anul 1992, tot la Editura Muzicală.

meritul de excepţie al lui Filo thei , să ne f ie îngăduit să amintim că până la el toate cântările p saltice erauScule pe texte slavone şi mai ales greceşti, ultimele începând cu a doua jumătate a veacului XVII. Aşa seexp&ci de ce Mitrofan, tipărind unele cărţi fundamentale de cult la Buzău, nu a putut reda româneşte decâttţicul şi unele rugăciuni, textul ce se cân ta rămânând slavonesc**. (Vezi în legătură cu aceas tă chestiune Izvoare ale muzicii rom âneşti. Voi. III — Docum enta: Şcoala muzicală de la Putna - Manuscrisul nr. 56/544/516 / de la Mănăstirea Putna - Antologhion. E diţie îngrijită, prefaţată şi adnotată de G heo rgheOdmm, Marin Ionescu şi Titus Moisescu, Bucureşti, Editura Muzicală, 1980, p. 5-65, p recum şi toatecelelalte volume - IV -XI - apăru te în aceas tă colecţie. Vezi şi Limbile de cult la români in lum ina

*amuaittlor muzicale de Gheorghe Ciobanu, articol apărut în „Mitropolia Banatului** nr. 7-9, 1981. Vezi şi Prolegomene bizantine. Muzică bizantină în manuscrise şi carte veche românească de Titus Moisescu,H h B B Editura Muzicală, 1985, p. 19-20.

11 Colaborarea lui Gheo rghe C iobanu la editarea volumelor din colecţia „Izvo are ale muziciiI H concretizat astfel: la volumele 1 (1976), II (1978), IX (1985) singur; la volumele III (1980), III

§ 0 **4) , Uf (1 *1 ), în colaborare cu Marin Ionescu şi Titus Moisescu; la volumul V (1983), în colaborareVW.

Emuzicologii străini care au evidenţiat valoarea artistică şi importanţa documentar-istorică aI if la Putna pot fi amintiţi: Anne E. Pennington (Oxford - Anglia), D. E. Conomos (Vancouver

ιιονίέ (Belgrad - Iugoslavia), M. Velimirovid (Charlottesville - U.S.A.), Gr. S tathis


10/21

u n s MO*

" * .«„muie* * cânKcelor ,k lume ţi · m,

0 * r i k * « » . « * » » “* l!T l,” L "u tnKtiho ^ rw , i)Linotim *i ac ut«c Wfe>i" * ^ ^ « i e se desprinde o metodă de lucru - , m ,

Pm cercetarea atentă * studuiot s ^ yj^niri definitoriu şt anume

spune proprie care s-ar earaetenza P™ Je a răspunde unor întrebări ridica«> Abordare* unei teme o ^ unele contradicţii sau aspecte eronat tratai

^ materialul ^ neabordatc.interstate, de a aduce \mgeuk argumentare· st pe ceea ce au denie:, t, dtU anul 19*0. autorul îşi începe dem on straţi de regulă.^ “ T m a t S u . muzical, documentul proPnu-z ,s . evttand afirm, . . _ deducţiile «econtiolabtle.

ca fc f tm îaS iW sale predomină concepţia istorică: de aceea este foarte «,stabilit uneori cât aparţine domeniului istorie, cât folcloristic» şt cat teoriei,

oxbim de muzica bizantină, pe care o tratează, ca fenomen cultural numai pnn pi

Spirit exigent, riguros, pasionat pentru munca sa, pentru tradiţiile artei muricak

româneşti, permanent frământat de idee» de a respecta cu stricteţe adevărul istoric. Gheorghe Liobanu se controla pe sine însuşi în aceeaşi măsura în care verifica afirmaţiile altora. De aceea ne apare oarecum justificată exigenţa manifestată ţâţă de unde din studiile sale rai orehi, care - după cum adesea mărturisea - ar fi fost mai bine argumentate dacă Ies» fi sens acum. cu posibilităţi de documente şi interprete de care disrmne.

in trecuţii am de colsborsr ̂ p̂ n.4 iw k» j4 ·.Moldova şi Bucuvina, din * * “ ' ?in cadrul Editurii Muzicale unde a XÎ dt vx'cht manuscrise muzicale, sae Prilejul să cunosc îndeaproape multe C,ohanu era apreciat. « *'*muzicolog înzestrat, ale cărui lucrări v w î l*^’ 0 l Com ?' de cercetător ale acest-

a trecutului nostru de ană şi cultură Γ̂ C° ntn*'u'“,n ro°d cert. la o mat bună cunoaşte*

Λ utxă; fm iexu l k - n m / ^«mi njri/or J.V.W » .mu~ic**t>guha

Ghmrgh# Gofa*«

real ^czcm to aici, cronologic ,rate de Gheorghe Ciobanu . dc c‘nomuzicologte şt bizantinolog- c , n d , f o n t e periodic saU ίη * * * » * ** * *

. - i s s i r s - * - „ „ “ * ■ r e v f c u " s i * * “ “ κ

X

9


11/21

autor în trei volume de Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie , două din ele fiindtipărite în anii 1974 şi 1979, iar al treilea, postum, în anul 1992; pentru aceste studiirecomandăm bibliografia indicată de autor în volumele respective, noi menţionând înacest index doar titlul, anul realizării şi volumul în care au fost incluse. Celelalte studii,

care n-au fost introduse în volumele amintite, le-am catalogat, tot cronologic, la sfârşitulindexului. Nu am reţinut recenziile, notele, conferinţele, concertele-lecţii şi nici acelestudii, articole, referate, comunicări la congrese şi simpozioane rămase în manuscris, în

biblioteca muzicologului. Pentru a putea urmări activitatea continuă a lui GheorgheCiobanu, nu am făcut o departajare a lucrărilor de etnomuzicologie de cele de bizantinologie, şi nici a volumelor de autor de îngrijirile de ediţie, desfăşurând indexul,după cum am precizat mai sus, după criteriile cronologice, în toată varietatea lui.

1. 200 cântece ş i doin e. Bucureşti, ESPLA, 1955. Culegere realizată în colaborarecu Vasile Nicolescu. Ediţia a ILa, în 1962, la Editura Muzicală.

2. Anton Pann — Cântece de lume. Transcriere din psaltică în notaţie modernă, cu

un studiu introductiv de Gheorghe Ciobanu. Bucureşti, ESPLA, 1955.3. Vechi cântece de vi te j i . Bucureşti, ESPLA, 1956. Culegere realizată în

colaborare cu Alexandru Amzulescu.4. Lăutarii din Cle jani, Bucureşti, Editura Muzicală, 1969.5. St ud i i d e e t no m uz i co l o g i e ş i b i z a n t i no l o g i e [Voi. I]. Bucureşti, Editura

Muzicală, 1974. Cuprinsul: 1) Originea muzicii populare româneşti (1972); 2) Raportulstructural dintre vers şi melodie în cântecul popular românesc (1963); 3) Naţional şiuniversal în folclorul muzical românesc (1968); 4) Elemente muzicale vechi în creaţiile

populare româneşti şi bulgăreşti (1965); 5) Legături folclorice muzicale ale popoarelorsud-est europene (1970); 6) Folclorul muzical şi migraţia popoarelor (1967); 7) Criteriul

istoric în studierea modurilor populare (1966); 8) Modurile cromatice în muzica popularăromânească (1966); 9) Despre aşa-numita gama ţigănească (1959); 10) Folclorulorăşenesc (1967); 11) Mugur, Mugurel (1965); 12) Un cântec din colecţia lui Anton Pann(1957); 13) Un cântec al lui Dimitrie Cantemir în colecţia lui Anton Pann (1957); 14)Cântece româneşti inedite de la începutul secolului al XIX-lea (1957); 15) BarbuLăutarul (1958); 16) Circulaţia tamburei în Ţările Române în Perioada medievală (1965);17) Culegerea şi publicarea folclorului muzical românesc (1965); 18) Şcoala muzicală delaPutoa (1966); 19) Cultura muzicală bizantină pe teritoriul României până în secolul alXVJH-lea (1966); 20) Manuscrisele psaltice româneşti din secolul al XVIII-lea (1967);21) Cultura psaltică românească în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea (1972); 22)

Originea canonului Stâlpărilor alcătuit de dascălul Şărban (1970); 23) Anton Pann şi„româoirea" cântărilor bisericeşti (1969); 24) Muzica bisericească la români (1972); 25)Un Kyrie eleison la patru voci în notaţie bizantină la începutul secolului al XVIII-lea0970); 26) Muzica bizantină (1970).

6. Izvoare ale muzicii româneşti, Voi. I: Culegeri de folclor şi cântece de lume, Bm m j Ir , Editura Muzicală, 1976.

ale muzicii româneşti. Voi. Π : Muzică instrumentală, vocală şi psaltică& ¥Ι~ Ι , Bucureşti, Editura Muzicală, 1978.

MONODIA BIZANTINĂ ÎN GÂNDIREA UNOR MUZICIENI ROMĂ NI 1 17


12/21

18

8. Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie. Voi. II, Bucureşti, Editura Muzicală,1979. Cuprinsul: 1) Muzica populară românească (1967); 2) Structura sistemului dcversificaţie populară română; legătura cu versificaţia latină (1964); 3) Stratificări înmuzica populară românească (1969); 4) Despre factorii care înlesnesc evoluţia muzicii

populare (1956); 5) înrudirea dintre ritmul dansurilor şi al colindelor (1964); 6) Colindeleşi muzica religioasă (1947); 7) Aportul lui G. Breazul la dezvoltarea folcloristiciimuzicale româneşti (1966); 8) Contribuţia etnomuzicologiei la corectarea unor erori dinmuzicologie (1965); 9) Aportul lui Const. Brăiloiu la lărgirea conceptului de sistem tonal(1968); 10) Istoria clasificării modurilor (1954), 11) Vechimea genului cromatic înmuzica bizantină (1973); 12) Cântecul nou în creaţia populară (1956); 13) Cântecerevoluţionare şi patriotice din perioada anului 1848 (1973); 14) Creaţii populare săteşti şiurbane legate de Războiul de independenţă (1977); 15) „Capriciul44de B. Romberg şicântecul moldovean „Mititica44(1974); 16) Muzica bizantină şi „Cântece de lume44înmanuscrise oltene în notaţie psaltica (1964); 17) Manuscrise muzicale în notaţie

bizantină aflate în România (1965); 18) Studierea muzicii bizantine în România (1967);19) Probleme şi preocupări contemporane în paleografia muzicală românească (1973);20) Raportul dintre text şi melodie în muzica psaltică românească (1969); 21) Raportuldintre muzica liturgică românească şi muzica bizantină (1968); 22) Pripelele lui Filoteimonahul (1977); 23) Manuscrisele de la Putna şi unele prbleme ale culturii medievaleromâneşti (1975); 24) Manuscrisele muzicale de la Putna şi problertia raporturilormuzicale româno-bulgare în perioada medievală (1975); 25) Manuscrisul lui Evstatie

protopsaltul de la Putna - 1511 (1976).9. Izvoare ale muzicii româneşti. Voi. III — Documenta: Şcoala muzicală de la

Putna —Manuscrisul Nr. 56/544/576 I de la Mănăstirea Putna —Antologhion. Ediţie

îngrijită, prefaţată şi adnotată de Gheorghe Ciobanu, Marin Ionescu şi Titus Moisescu,Bucureşti, Editura Muzicală, 1980.

10. George Breazul —Pagini din istoria muzicii româneşti. Voi. V Ediţie îngrijităşi prefaţată de Gheorghe Ciobanu. Bucureşti, Editura Muzicală, 1981.

11. Izvoare ale muzicii româneşti. Voi. IV — Documenta: Şcoala muzicală de la Putna —Manuscrisul Nr. 1-26 din Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu " din Iaşi -

Antologhion. Ediţie îngrijită, prefaţată şi adnotată de Gheorghe Ciobanu, Marin Ionescuşi Titus Moisescu. Bucureşti, Editura Muzicală, 1981.

12. Izvoare ale muzicii româneşti. Voi. V - Documenta: Antologhionul lui Evstatie Protopsaltul Putnei. Ediţie îngrijită şi adnotată de Gheorghe Ciobanu şi Marin Ionescu,

prefaţă şi studiu introductiv de Gheorghe Ciobanu. Bucureşti, Editura Muzicală, 1983.13. Izvoare ale muzicii româneşti. Voi. III B - Transcripta: Şco ala muzicală de la

Putna - Ms. Nr 56/544/5761-P/II - Stihirar. Transcriere în notaţie liniară de GheorgheCiobanu, Marin Ionescu şi Titus Moisescu. Bucureşti, Editura Muzicală, 1984.

14. Etudes de musique ancienne roumaine. Bucureşti, Editura Muzicală, 1984.15. Izvoare ale muzicii româneşti. Voi. IX - Tramscripta: Cântece de lume din

secolele XVIII-XIX. Prefaţă, introducere şi circulaţie de Gheorghe Ciobanu. Bucureşti, Editura Muzicală, 1985.

TITUS MOISESCU


13/21

MONODIA BIZANTINA ÎNUA n DIKI Λ UNOR MUZICIENI ROMÂNI I 19

16, loan R Nicola fiole lo r oi uzi ca l clin Mdiginimea Sibiului. Beli ţie îngrijită şiadnotată de Gheorghe Ciobanii. Bucureşti, Editura Muzicala, 1987,

17 Studii de etnomuzico/ogie şi bizantinologie. Voi. III. Bucureşti, EdituraMuzicala, 1992 Cuprinsul: 1) Folc lorul - dovadă n vechimii şi con tinuităţii poporului

român pe aceste meleaguri (1980); 2) Opinii asupra folclorului şi folcloristicii româneşti(1982); 3) Straturi în m uzica po pula ră românească (1969); 4) O, B reazul, înf iinţareaArhivei Fonogramice si promovarea studiilor structurnl-istoricc (1976); 5) G. Breazul,Cercetări de istoric şi folclor (1976); 6) Adoptarea muzicii bizantine ca muzică de cult.

Vechime. Căi de pătrundere (1976); 7) Şcoala muzicală de la Putna (1984); 8)Manuscrisul Nr. 1886 de la Mănăstirea Dragomima (1981); 9) Limbile de cult Ia români

în lumina manuscriselor muzicale (1981); 10) Muzica românească în secolul activităţii

coresiene (1982); 11) Muzica de cult bănăţeană. Origine. Vechime. Specific (1982); 12)

Valorificarea mu zicii b izantine (1984); 13) Teorie, practică, trad iţie - factoricomplementari necesari descifrării vechii muzici bizantine (1981); 14) Pe marginea

Congresului international de bizantino logie de la Viena (1981); 15) Cercetări în domeniulmuzicii bizantine întreprinse în România (1980); 16) Trăsături caracteristice ale muzicii populare şi de cu lt din Român ia şi une le probleme ale ra porturilo r cu muzica slavă(1978). Varia: 17) Dezvoltarea folcloristicii muzicale româneşti (1966); 18) Legăturilefolclorice muzicale ale popoarelor sud-est europene (1966); 19) Cât de vechi estecântecul popular românesc (1977); 20) Folclorul bucurcştean (1983); 21) Cântecul de„dragoste1* (1968); 22) Fo lclorul şi muz ica contem porană (1969); 23) C erce tareafolclorică în judeţul Bacău (1969); 24) Anton Pann şi melosul românesc (1969); 25) Omoştenire preţioasă: Biblioteca G. Breazul (1970); 26) Atenţie la term inologia folosită(1976); 27) Pe marginea unei colecţii apărute la mijlocul secolului trecut (1983); 28) Maimultă atenţie la ceea ce afirmăm (1976); 29) J. S. Bach şi Cantionale C atho licum de lo anCâianu (1977); 30) Circulaţia în ţară a unor creaţii muzicale ale lui Dimitrie Cantcm ir(1984); 31) Raporturi muzicale româno-turce în perioada medievală (1970); 32) Despreoriginea unor melodii din „Vicleiul** din Târgu Jiu (1984).

18. Despre unele asemănări în tre f o lc lo ru l român şi bulg ar , în „Revista defolclor*, anul III (1958), nr. 1.

19. Anton Pann i miastoto mu v rumănskata /cultura (Anton Pann şi locul său încultura românească), în „Bălgarska muzica**, Sofia, 1959, nr. 5-6.

20. Aspecte ale culturii muzicale în epoca fe udală — Câteva manuscrise bizantine,

in „Muzica**, anul XIV (1964), nr. 5-6 (mai-iunie).21. Un creator de muz ică la începutul secolului al XVI.lea , în: „Muzica**, anul XIV(1964), nr. 5—6 (mai- iunie). In colaborare cu Cristian Ghenca.

22. Folclorul muzical românesc, în „Revista de folclor**, anul X (1975), nr. 6.23. Le raport en/re le ryihme du vers et de la musique dans le chan t popula ire

roumain, Zbornik kongressa SUfi'J ’, Ccljc 1965.24 La structure du systheme de versification populaire roumaine, sa relation avec

!a versification In line, in: Îitudes d 'ethnographic et d e fo lklore , Bucureşti, 1965. (Vezi şi>nuiu de etnomuzicologie şi bizantinologie, voi. Ii, op. cit., p. 15).


14/21

120 m u s m o î s e s c u

25. Moştenire şi sensuri actuale in cen'etatva folclorului, în „Muzica", anul XVI

(Î966), nr. 5 (mai).26. Les manuscrits de Putna et certains aspects de la civ ilisation medievale

rrmmaine, in „Revue Roumaine de EHistoire dc EArt", tonic XIII,, Bucharest, EdituraAcademiei R. S. România, 1976.

27. Sur l 'anciennete du genre chmmatique dans la musique byzantine, în Actes duXI Ye Congres international des 6tudes byzantines, Bucharest, 1-12 septembrie 1971.Bucureşti, Editura Academiei Române, voi. III, 1976.

28. L'ecole musicale de Putna, în „Revue Roumaine“, XXXIV (1980), şi MusicSchool o f Putna, în „Rumanian Review", XXXIVth year (1980), No. 7-8.

29. Theorie. pratique, tradition, fa cte urs complemen taire indispensables pourdechiffrer l ancienne musique byzantine, în XVI Intemationaler Byzantinistcnkongress,Akten, II/7, Jahrbuch der Osterreichischen Byzantinistik, 32/7, Sondendruck, Wien,1981, 29 —37 S. (Comunicarea, în limba română a apărut şi în Studii de muzicologie, voiXVII, Bucureşti, Editura Muzicală, 1983).

30. Pe marginea Congresului internaţional de bizantinologie de la Viena (1981),

în Studii de muzicologie, voi. XVIII, Bucureşti, Editura Muzicală, 1984.31. Altertiimliche Elemente in der rumănischen und bu lgarischen Volkmusik , în

„Revue des etudes sud-est curop6ennes“, Bucarest, tome 2, no 1—2, 1984. (Vezi şi înStudii de muzicologie şi bizantinologie, voi. I, op. cit., p. 40.).

32. Ritmica neumelor bizantine în transcrierile lui /. D. Pe trescu şi Egon fVellesz în raport cu prac tica actuală , în Studii şi cercetări de istoria arte i, seria „Teatru, muzică,cinematografie", tomul 34, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1987.

33. Geaorge Breazul şi folcloristica muzicală românească. Cu prilejul centenaruluinaşterii sale, în „Revista de etnogafie şi folclor", tomul 32, 1987, nr. 3.

Gân duri ad unate la moartea lui Gheorghe Ciobanii*(29 iunie 1995)

Au trecut mulţi ani de când l-am întâln it pe Gheorghe Ciobanu şi am stabilitîmpreună o relaţie de colaborare fructuoasă, concretizată prin editarea unor lucrări demare interes pentru cunoaşterea şi cercetarea vechii culturi muzicale româneşti. în anul1955 am fost angajat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA), încare calitate m-am ocupat şi de tipărirea volumului de folclor Vechi cântece de viteji (1956), o ediţie îngrijită de Gheorghe Ciobanu şi Alexandru Amzulescu. Pe AlexandruAm zulescu îl cunoşteam din anii de prizonierat în URSS, convieţuind împreună înlagărul de prizonieri nr. 74/11 din Mănăstârka-Oranki (1944-1948). Cu Gheorghe

Ciobanu stabileam acum primele contacte de colaborare: redactor-autor. Nu voi puteauita vreodată editarea acestui volum de folclor, atât datorită faptului că era prima mealucrare mai mare şi mai complexă pe care o pregăteam pentru tipar, cât şi din cauză că atrebuit să fiu pus în faţa unui incident destul de inedit, adăugând volumului şi o „erată laerată", determinată de exigenţele lui Gheorghe Ciobanu şi lipsei mele de experienţă - un

* Gheorghe Ciobanu a decedat la 29 iunie 1995, în ziua praznicului Sf Apostoli Petru şi Pavel, învârstă de 86 de ani. A fost înmormântat în Cimitirul Ghencca I civil din Bucureşti.


15/21

MONODIA BIZANTINA ÎN GÂNDIRHA UNOR MUZICIENI ROMÂN! 121

ca/ singular în activitatea mea editori al îi de peste trei decenii. La celelalte două volumede folclor ale lui Gh. Ciobanu, apărute în anul anterior (1955) - 200 cântece şi cloinc,culegere real iza tă îm pre ună cu Vasile D. Nicolc scu (1919 1982) şi Anton Pawn Cântece de lume -, nu am colaborat, în acel an 1955, când am fost angajat ca redactor laESPLA, lucrările fiind deja într-un stadiu înaintat de lucru. Mai târziu, când în discuţiile

noastre venea vorba dc problematica aşa-numitelor cântece de lume („De la lumeadunate/Şi iarăşi la lume date“), apelam la acest volum, şi mai precis la un exemplartipărit, căruia Gh. Ciobanu i-a suprapus, cu cerneala roşie şi frumos caligrafiată, şinotaţia neumatică psalt icâ a lui Anton Pann. Era un exemplar unic, de o certă utilita te,care ar trebui sa stea într-o bibliotecă publică, la îndem âna cercetătorilor.

M-am reîntâ lnit cu Gh. C iobanu cu prilejul tipăririi, la Editura Muzicală, a unui altvolum de folclor, L ă u ta r ii din C le ja n i , luc ra re ex t insă pe numeroase pag in i

dactilografiate, completate cu şi mai numeroase exemple muzicale. Era necesară ocomprimare a volum ului, operaţie pe care am desăvârşit-o cu au torul, în condiţii nu

totdeauna agreabile, d in pricina unei irascibilitaţi a acestuia în faţa propuner ilor mele derestructurare a vo lum ulu i, deşi nu eram redacto r al cărţii, lucrarea fiind prelu ată decolegul meu Petru Simionescu. în cele din urmă a apărut o carte excelentă, de interesetnom uzicologic, o carte de refe rinţă, care i-a adus autorulu i şi titlul de d oc tor înmuzicologie, la Cluj-Napoca, în anul 1970.

Au urmat întâlnirile noastre în cadrul cercului de cercetări bizantinologice de la

Biblioteca Naţională (fosta Bibliotecă Centrală de Stat, secţia de manuscrise şi carte rară,de lângă Biserica Amzei), unde ne-am grupat în jurul acestei problematici, am puteaspune inedite. Erau reuniuni interesante , cu discuţii nu totdeauna în consens, anim ate maicu seamă de părintele arhidiacon Grigore Panţiru (1905-1981) şi de G heorghe Ciobanu,care nu o dată emiteau puncte de vedere contradictorii. Marin Ionescu (1909-1992) avea,la rându-i, păreri contrare celor doi, în timp ce eu mă străduiam să păstrez un anumitechilibru în comportamentul retoric ii celor trei mai vârstnic i interlocutori. Ş i totuşi, mulţi

ani ne-am petrecut zilele în cadrul cerculu i de bizantinolog ie de la Bib lioteca Naţională,

patronat cu o înţelegere dem nă dc admirat de Radu Stan şi Mihaela Nicolescu, custozi ai

acestei biblioteci. A u trecut pragul cercului nostru şi alţi muzicolo gi, însă destul desporadic, puţini dintre ei rămânând ataşaţi pro blem aticii dezbătute de noi în cadrulacestui cerc. Nu pot trece cu vederea polemica permanentă ce sc isca ori de câte ori

aduceam în discuţie prob lema sistemului modal în muzica bizantină, în muzica vech e

bizantină mai ale s, şi în mod deosebit exis te nţa cro m atism ulu i, asupra căruia Gh.Ciobanu nu se îndoia, neacceptând nici un argument pe care noi îl opuneam conceptuluisău. Am colaborat cu Gh. Ciobanu ani mulţi, editând împreună lucrări de mare interes

pentru bizantinologia muzicală românească, însă niciodată nu am putut fi convins de elcăjuvcchca muzică bizantină ar putea fi identificat acest cromatism atât de incriminat.

Si aceasta din simp lul motiv că nimeni —nici chiar cei vechi - nu a pu tut determ ina,teoretic, calitatea intervalelor: mari, mici, mărite, micşorate etc.; am consultat numeroasegramatici ale vechii muzici bizantine - propedii, emunii, eisagoghii etc. - în nici una dinele nu apare vreo referire la această diferenţiere calitativă a intervalului, aşa cum o vom


16/21

ITTTUS MC SE5C

V pw lt i ohsH M cu m ii multă uşurinţă în muzica chrysanthică a noii sistim e

conceptul tctracxHxl^^xntacoffdal· teoretizat de loan D. Pettcscu-Vhuudoa XX®ti pare a fi destul de convingător, atâta ump cat se eludează clementul esenţcalităţii intervalelor, fără cunoaşterea căreia nu se poate constmi un s iste^m od

nvău mult cu ci l în m u z k a ^ ra n tir iî avem de-a face numai cu intervale, cu d

nu cu sunete separate. De altfel, Gh. Ciobanu a publicat în anul 1973 un studla această chestiune („Vechimea genului cromatic în muzica „bizantină** - în

\ voi. IX), în care conchide că senul cromatic a existat in muzicade Ia începuturile ei, iar diatonizarea ehurilor II şi VI bizantine nu este Juconcluzii de la care nu s-a abătut în toate pubficapiTe safe. Această chestiune insa o mai concretăă şi mai nuanţată argumentare.

Mai bine de zece ani am lucrat cu Gh Ciobanu, aş putea spune ziln ic. cadesea bibliotecile orăşeneşti şi mănăstireşti din Moldova şi Bucovina în căumanuscrise muzicale cu notaţie neumatică bizan tină veche şi pregătind pentvolumele de I z voar e a le m uz ici i rom âne t i (1974—1985). A fo st cea mai fru

perioadă a colaborării noastre, care ne-a oferit enorme satisfacţii spirituale. împrestabilit profilul şi conţinutul colecţiei „Izvoare ale muzicii româneşti**, în cadrulam putut edita 16 volume de lucrări cu carcater de documenta ale muzicii medromâneşti de mare importanţă. Ni s-a alăturat pe parcu rs şi M arin Ionescu. un d isexcelent colaborator, neobosit cititor şi transcriitor al vechii muzici bizantine. Au r

m em orab ile d iscuţii le interesan te şi de m ulte o r i co ntrad ictor i i pe care ie pur t

p erio ad e le de re d ac ta re şi de p regăt ire pen tru tip a r a v o lu m elo r ded ic a te colecţ

izvoare. Am comis şi multe greşel i , mai cu seamă atunci când căutam să identif

origine a etnică a autorilor muzicii aparţinătoare ps alţilor autoh toni. Eram animaţi

inte rpre tare su bie ctiv ă a aces tei laturi a ac tivităţii n oas tre, d atorită, soc otesc eu. atât

de exp erien ţă în acest dom eniu, cât ma i ales caren ţei d e info rm are, n ea vând la îndemcărţi sau m anu scrise care să ne orienteze în stabilirea identităţilor. De aceea cred că

ne ce sară o era tă referitoare, ma i ales, la prim ele v olu m e ale co lecţiei de izvoare.

m ulte ori Gh . C ioba nu căuta să-şi im pun ă pro priile- i păreri, atitu din e în faţa căreia,

del icateţe. M arin Ionescu ceda. Mie îmi reven ea rolul de a selecta ideile pe care

consideram a fi cele mai corecte şi mai credibile spre a le include în volum. Iată de

so co tesc că toţi trei sun tem răsp unzători pe ntru ace le afirm aţii exage rate şi eronate, e

vo r fi cândv a corectate de cei ce ne vo r urma.

D eşi nu au făcut pa rte din grup ul n ostru . Ad riana Ş irli şi H risanta Trebici-.λ farm

manifestat un interes mai accentuat pentru cercetarea muzicii bizantine . publi când

Editura M uzicală lucrări de prestigiu în acest domeniu. Am fost cu toţii alături de a m ^

cerce tătoare, a tâta timp cât au activat în ţară. D upă ple care a lo r în străinătate, conta cte *noastre au fost întrerupte brusc, din motive care nici astăzi nu ne sunt cunoscute*Gheorghe Ciobanu a contribuit mult la afirmarea lor în publicistica referitoare la mut* bizan tină, poate mai cu osebire a Hrisantei Trebici-M arin , mie reven indu-m i doar ren* de a gira, din pun ct de vedere red acţion al, a pariţia luc rărilor c elo r două cercetare-*

Cu Sebastaian Barbu-Bucur ne-am întâlnit sporadic, însă eficient —GheoiVCio banu asistându-J la examenul de doc torat, pe care l-a susţinut Ia Cluj-Napoca. tar v


17/21

MONODIA BIZANTINA ÎN OÂNDIREA UNOR Μ Μ ΖΚ ΊΓΝ Ι ROMÂNI123

ît\cwt^iând\i“l cu insistenţă la publicarea studiilor sale, în mod deosebit 1a editarea celor patru volume ale Ms. rom. 61/BAR Psaltichia rumănească (1713) a lui l ilotheiIeromonahul.

Am regretat participarea spradică a lui Corneliu Bucscu în acest domeniu şi mai

ales cooptarea târzie a lui Gheorghe C. Ioncscu în lumea noastră de truditori în domeniulmuzicii bizantine.în buna noastră intenţie de a identifica şi alte manuscrise muzicale cu notaţie

neumatieâ veche bizantina, în afara celor cunoscute, am întreprins cu Gheorghe Ciobanumai multe călătorii documentare în Moldova, Bucuvina şi Oltenia; cu acest prilej urma săverificăm şi datele bibliografice ale acestor codice muzicale cunoscute şi puse încirculaţie de muzicologi români şi străini care ni se păreau nouă a fi eronate. Am acordat

prioritate bibliotecilor mănăstireşti, orăşeneşti şi arhivelor marilor oraşe (Iaşi, Suceava,Craiova).

Astfel, în noiembrie 1976 am vizitat Mănăstirea Putna, cercetând şi fotocopiindMs. 56/544/576 1, care urma să fie editat în cel de al 3-lea volum de Izvoare ale m uzicii

româneşti, aşa cum de altfel a şi apărut în anul 1980. Ne-a însoţit şi fotoreporterulConstantin Popescu. Stareţ la Putna era cuviosul Gherasim Cocoşel, iar custode al

bibliotecii şi ghid al muzeului, unde era expus acest codice, ne-a fost prezentatieromonahul Ştefan Guşe, viitor stareţ la Mănăstirea Durau. Am fost bine primiţi. Doarlipsa de experienţă, mijloacele de fotocopiere rudimentare de care dispuneam, stareafizică a manuscrisului destul de precara, precum şi dezinteresul întreprinderii Poligraficedin Braşov pentru realizarea unui tipar de calitate au determint apariţia necorespunzătoarea acestui prim volum de izvoare. Şi totuşi, pentru noi a fost o splendidă realizare, o

împlinire a unei dorinţe fierbinţi de a porni cu curaj şi încredere pe drumul valorificării patrimoniului nostru muzical. Toţi trei - Gheorghe Ciobanu, Marin Ionescu şi TitusMoisescu - ne-am bucurat ca nişte copii, sărbătorind cu un entiziasm de nedescris acesteveniment editorial, care a surprins, prin inedit şi conţinut, întreaga lume editorială. Amtrecut cu bine peste momentele de surpriză şi îngrijorare, fiindu-ne aproape doamnaElena Doxănescu din Consiliul Culturii, Tiberiu Avramescu şi Constantin Olariu dinCentrala Editorială. Nu-mi amintesc ca Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor sauconducerea Editurii Muzicale sa ne fi adresat mustrări pentru iniţiativa noastră.Dimpotrivă, toată lumea s-a făcut că nu vede, nu aude, noi continuând seria de Izvoare ale muzicii româneşti, aşa precum se cunoaşte. In acea lună noiembrie a anului 1976 am

cercetat şi bibliotecile şi arhivele din Suceava, care nu ne-au oferit documente de interes pentru noi. în schimb, în biblioteca Mănăstirii Dragomima am putut studia, în amănunt, Ms. 1886 , un Anto lo ghio n ce face parte din lăsământul artistic putnean, având surprizasustragerii unor file din acest codice atât de important pentru istoriografia muzicalăromânească. (Despre această anomalie am făcut precizările de rigoare în volumul meu

Prolegomene bizantine, apărut la Editura Muzicală în anul 1985.)In perioada 18-25 octombrie 1977 am efectuat împreună cu Gh. Ciobanu o altă

călătorie documentară în judeţele Suceava, la mănăstirile Moldoviţa, Neamţ şi Bistriţa,cu o scurtă abatere la Secul şi Sihăstria şi un popas la Piatra Neamţ. A fost una dintrecete mai interesante şi mai edificatoare călătorii, care ne-a oferit posibilitatea dc a


18/21

TITUS MOISMSCU

cunoaşte o mare parte a patrimoniulu

nostru muzical. Numai în bibliotec

M ănăstiri i N ea m ţ, de pildă, a

identificat 58 de manuscrise de muzic

de tradiţie bizantină, din secolele XVI

şi XIX: 20 cu texte în limba română, 3

în limba greacă şi 8 în slavonă, îno taţie liniară veche . D oa r un singu

manuscris păstrează în cuprinsul lu

podob iile ce lo r op t ehuri în notaţ

neumatică bizantină şi cu texte în limb

slavonă (ms. 3). Toate codicele muz

cale, pe care le-am identificat în acest

locaşuri mănăstireşti le-am înregistr

într-un referat pe care l-am depus l

Uniunea Compozi tor i lor şi Muzico

logilor, la 26 octombrie 1977, împreun

cu concluziile noastre privind ace

patr im oniu . B ib lio tec ile m ănăstirilo

Slatina, Agapia şi Văratec fuseser

cercetate de Gheorghe Ciobanu într-

vizită anterioară, aşa că nu ne-am ma

oprit în aceste aşezări mănăstireşti; d

altfel, după cum m -a în cre din ţat Gh

Titus Moisescu, ieromonahul Ştefan Guşă şi Gheorghe Ciobanu, în aceste locaşuri de închinar

Ciobanu în faţa Muzeului Mănăstiri i Putna, sunt puţine c odice m uzica le psalticla 19octombrie 1977. care să prezinte interes pentru noi

O altă deplasare documentară am

efectuat-o în perioada 7-16 mai 1978, de astă dată la Iaşi şi din nou la Suceava, având c

prim obiectiv Biblioteca Centra lă Universitară „M ihai Emin escu“ din Iaşi, în fondu

căreia am identificat peste 55 de manuscrise de muzică veche bizantină, cea mai mar

parte a lor provenind din secolele XVII-XVIII. Tot aici am ident ificat şi două colecţii d

cântece populare din Basarabia, realizate de Nică Romano (Ion Buzdugan) în ani

1905-1912 şi de Constantin Brăiloiu în anul 1928. Toate aceste codice le-am cataloga

într-un repertoriu personal, precizându-le şi o datare provizorie, timpul scurt pentru

identificare presându-ne. în Arhivele Statuluii din Iaşi am identificat 17 manuscrise dmuzică bizantină: 9 din secolul al XVIII-lea şi 8 din secolul al XIX-lea. Acestora li s

adaugă un manuscris al slugerului Theodor Burada, o Gramatică românească de not

pen tru tot fundamentul chitarei, compusă după cea europenească, manuscris la care

făcut referiri de atâtea ori George Breazul, şi un alt manuscris cu Cântări de lume ş

muzică bisericească („Cântări veselitoare, exighisite de fostul ierodiacon Nectarie Frimşi alţi iubitori de musich ie“ - Ms. nr. 181), pe care l-am fo toco piat şi l-am pus l

dispoziţie lui Gh. Ciobanu pen tru volum ul său de Cântece de lume din secolele

Λ Τ 7//-Χ ΙΧ , apărut în anul 1984, ca volum al IX-lea din colecţia „ Izvoare ale muzici


19/21

MONODIA BIZANTINA ÎN GÂNDIREA UNOR MUZICIENI ROMÂNI 125

româneşti", in biblioteca Arhiepiscopiei iaşilor am găsit 19 manuscrise, din care numaiunul din secolul al XVIII-lea. Din păcate, nu am putut vizita biblioteca MuzeuluiLiteraturii Rom âne (C asa Pogor), afla tă atunci în reparaţii. Aici se păstrează câtevamanuscrise de muzică bizantină, între care şi un Evangheliar cu notaţie ecfonetică, din

secolul al Xll-lea , pe care l-am putut cerceta cu mulţi ani mai târziu (în 199 3-1994),elaborând şi un studiu asupra acestui tip de recitare ecfonetică. La Suceava nu am găsitnici un codice de muzică veche bizantină. Din acest judeţ continuă să prezinte interesdeosebit doar cele două manuscrise putnene din secolul al XVI-lea. păstrate în

bibliotecile mănăstirilor P utna şi Dragomima.In mai 1980 am întreprins o ultimă călătorie documentară cu Gh. Ciobanu în

Oltenia, la Craiova, unde am revăzut manuscrisele muzicale din Muzeul Olteniei şi dinArhivele Statului, făcând o vizită la Mitropolia Olteniei. La Seminarul Teologic dinapropierea Craiovei am fost însoţiţi de profesorul Alexie Buzera, care ne-a invitat la odiscuţie foarte interesantă cu elevii, noi insistând asupra ideii de cercetare paleografică în

preocupările viito ri lo r preoţi, ştiu t fiind faptul că o astfel de disciplină es te co mpletignorată în învăţământul teologic de la noi. Proiectasem şi o deplasare la mănăstirile din

Nordul Olteniei, în mod special la Mănăstirea Tismana, unde ştiam că se păstrează unmanuscris al lui Anton Pann. Din cauza timpului nefavorabil, a trebuit să renunţăm laacest proiect, urmând a-1 include într-o viitoare călătorie spre Transilvania (Sibiu,Făgăraş, Braşov, Cluj-Napoca), care nu a mai putut fi realizată.

în toate aceste călătorii am purtat discuţii foarte interesante şi utile cu Gh. Ciobanureferitoare la întreaga complexitate a muzicii vechi bizantine, cu precădere, aşa cum am

precizat şi mai înainte, asupra diastematicii muzicii şi a sistemului modal specific. Dintoate aceste discuţii am rămas convins de faptul că structura modală a vechii m uzici

bizantine trebuie interpretată după conceptul sistemului modal atribuit muzicii populare,structurat pe sunetele naturale ale scărilor, spre a nu aluneca în sferă de influenţă atonaEsmului muzicii occidentale!

De fiecare dată găseam prilejul de a aborda, în discuţiile noastre, aspecte dintrecele mai variate ale domeniului ce ne preocupa. îmi amintesc cu câtă convingere sereferea Gh. Ciobanu la structura recitativului melodic, exemplificându-1 prin Psalmul 102 de la liturghie, prezent ca atare în culegerea lui Nectarie Frimu (. Anto lo gie sau Florealegere , 1840); sau la Pripelele lui Filothei monahul de la Cozia (secoleleXIV—XV), prea puţin înţelese şi definite de muzicologi, asupra cărora Gh. Ciobanu ascris un studiu lămuritor, pe care l-a inclus în cel de al II-lea volum al său de Studii de

etnomuzicologie şi bizantinologie (1979). Discuţii îndelungate şi adesea contradictoriile-am purtat cu Gh. Ciobanu la pregătirea pentru tipar a celui de al V-lea volum de Pagini din istoria muzicii româneşti de G. Breazul (1981), volum pe care l-am realizat în modefectiv împreună cu prof. Georgeta Breazul după manuscrisele autorului, Gh. Ciobanuscriind doar prefaţa şi semnând, pentru acreditare, îngrijirea ediţiei. Dintru început amconsiderat acest al V-lea volum al lui G. Breazul ca fiind extrem de important pentrucercetarea sistemului prepentatonic şi pentatonic al muzicii româneşti - oligocordii şistenohorii. moduri prepentatonice - , autorul aducând în discuţie, pentru prima dată înfolcloristica muzicală românească, problema existenţei în practica maselor populare a


20/21

TITUS MOISESCU126

unor cântece construite doar din 2, 3 sau 4 sunete, problemă ce l-a preocupat pe

G. Breazul cu mulţi ani în urmă. în cele din urmă am reuşit să evidenţiem acest aspec

prioritar al lui G. Breazul în domeniul sistemului prcpentatonic, demonstrat cu strălucir

de muzician prin exemplificări adecvate.

Colaborarea noastră la iniţierea şi susţinerea co lec ţiei „Izvoare ale muzici

româneşti", precum şi la tipărirea primelor două volume de Studii de etnomuzicologie ş

bizantinologie ale lui Gh. Ciobanu, apărute la Editura Muzicală în anii 1974 şi 1979 -volume consistente şi utile studiului folclorului şi muzicii de tradiţie bizantină - ne-a

întreţinut prietenia şi interesul pentru studiul şi valorificarea acestor două mari ramuri ale

vechii culturi muzicale româneşti. Faţă de cel de al 3-lea volum al său de Studii, apărut în

anul 1992, mi-am exprimat câteva rezerve într-un referat solicitat de Uniunea

Compozitorilor şi Muzicologilor Români, arătând că unele articole ar putea lipsi, în ele

reiterându-se idei şi afirmaţii mai vechi ale autorului, asupra cărora însuşi Gh. Ciobanu a

revenit, referat ce i-a stârnit o oarecare mâhnire.

Scrisul său mărunt dar uşor de descifrat ascundea numeroase idei şi date precise şi

cuprinzătoare, verificate cu migală, prin care comunica realitatea concretă a fenomenului

muzical. Avea un stil direct, uneori puţin colţuros, însă încărcat de idei, Gh. Ciobanuagreând cercetarea comparativă a domeniilor pe care le aborda - popular, bizantin sau

gregorian; căuta totdeauna elemente de sprijin în flecare dintre acestea, spre a deveni cât

mai convingător. Nu scria de dragul scrisului, avea ce comunica, avea ce spune, avea

idei. Gh. Ciobanu era un exemplu de cercetător al domeniilor pe care le-a îmbrăţişat. A

avut marele avantaj de a se fi format în preajm a a patru personali tăţi ale muzicii

româneşti: Ion Popescu-Pasărea, George Breazul, Constantin Brăiloiu şi loan. D.

Petrescu-Vîsarion. Iubea cartea, în biblioteca sa gasindu-şi adăpost numeroase volume de

interes ştiinţific, manuscrise, periodice etc. Tot ceea ce descoperea, tot ce gândea

consemna în fişe, aşa cum l-a sfătuit profesorul său George Breazul. Iar cine cercetează

volumele sale de Cântece de lume îşi poate da seama de utilitatea acestora, mai ales la

realizarea capitolului Circulaţia cântărilor. De altfel, fişele lui Gh. Ciobanu privitoare la

folclorul muzical, la muzica bizantină şi la cântul gregorian se păstrează astăzi în

Biblioteca Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor Români, fiind achiziţionate şi puse la

disp oziţia cercetătorilor . Gh. Ciobanu cun oştea multe a m ănunte d in activitatea

Institutului de Folclor, în cadrul căruia a lucrat ca cercetător mulţi ani, amănunte pe care

le-a tăinuit multă vreme, fiind un temător în faţa autorităţii văzute şi nevăzute a acelor ani

grei ai epocii trecute. Multe din aceste aspecte - unele regretabile - mi le-a încredinţat cu

sfială, altele, pe care le bănuiam a fi la fel de regretabile, a continuat să le păstreze pentru

sine.

în ultimii ani îşi concentrase preocupările asupra unui proiect al său mai vechi, de

mare interes etnomuzicologie - Geneza cântecului popular românesc proiect pe care

dorea să-l concretizeze într-o lucrare de largă cuprindere documentară. Numai anii de

îndelungată suferinţă fizică l-au determinat să amâne realizarea unei astfel de lucrări, din

care, după câte cunosc, au rămas numeroase fişe cu însemnări la acest subiect.

Prin dispariţia lui Gh. Ciobanu din lumea noastră, a celor vii, cultura muzicală

romanească a pierdut un cercetător de mare performanţă, iar eu un prieten, un sfătuitor,


21/21

MONODIA BIZANTINA ÎN GÂNDIREA UNOR MUZICIENI ROMANI 127

un colaborator de înaltă profesionalitate. Am învăţat multe lucruri bune, utile, de la Gh.Ciobanii, mai cu seamă în domeniul analizei şi al cercetării comparate, iar dacă mi-amîndreptat preocupările spre muzica bizantină, datorită şi îndemnului său am făcut-o.

împreună cu Grigore Panţiru, Ghcorghe Ciobanu şi Marin Ionescu am format, ani de zile,un „cvartet bizantin“ omogen, unitar în idealuri, însă particularizat în concepte. GrigorePanţiru a fost şi ce l d intâ i care m-a îndemnat sa transcriu vechea muzică bizantinăncumatică în notaţie liniară, propunându-mi Aleluiarele lui .Ev^tatie: GIi. Ciobanu m-aconvins ca trebuie să privesc fenomenul muzical bizantin în strânsă corelare cu folclorulmuzical şi cântul gregorian; Marin Ionescu a fost cel care mi-a oferit posibilitatea de adepăşi, teoretic, aşa-zisele inadvertenţe în citirea şi transcrierea vechii muzici bizantine,atunci când impasul este determ inat de neconcordanţa mărturiilor, a cadenţelor sau aincipiturilor unor noi trasee melodice. Contribuţia mea în cadrul acestui „cvartet muzical

bizantin44a fost mult mai divesificată, începând cu proiectarea şi structurarea volumelorîn cadrai colecţiei de „Izvoare ale muzicii rom âneşti44, continuând cu formularea şirevizuirea textelor literare şi muzicale, cu elaborarea tuturor anexelor, încheind curedactarea finală a lucrărilor şi urmărirea lor în tipar, până la apariţia volumelor. Aşa am

putut realiza toate lu crările noastre din domeniul muzicii bizantine, editate în anii1974-1985, strecurându-ne cu discreţie şi perseverenţă în lumea editorială a acestor aniatât de dificili, dar şi pe nedrept incriminaţi din acest punct de vedere. Am realizat multelucrări în acest domeniu —volume de documente, studii, transcrieri în notaţie liniară,adnotări bibliografice, cataloage etc., toate având ca obiect muzica religioasă de tradiţie

bizantină, din epocile cele mai îndepărtate până în zilele noastre. Am realizat şi unmodel, un prototip de lucrare pentru valorificarea patrimoniului nostru muzical,concretizat în volumele apărute în cadrul colecţiei de izvoare.

Colaborarea mea cu Gheorghe Ciobanu s-a identificat cu lupta pentru valorificarea patrimoniului muzical românesc , fiind animaţi de ideea punerii în valoare, pe caleatiparului, a acesui tezaur muzical ce a străbătut veacurile, mărturie vie a unui trecut deartă şi cultură în pa tria noastră, am putea spune prea puţin cunoscut şi valorificat.

Multe alte gânduri se învălmăşesc în mintea mea acum când evoc frumoasele şiconstantele raporturi de prietenie şi colaborare cu Gh. Ciobanu. Mi-ar fi greu să relatezaici tot ceea ce ne-a unit, dar şi ceea ce ne-a separat uneori. Abia acum, după ce moarteaa pus capăt înde lung ate lor sale suferinţe, am aflat de la soţia muzicologului că înmomentele sale de luciditate cerea cu insistenţă să-l vizitez: „Să vină Titus... să vinăTitus...44repeta el. Dar nimeni nu mi-a transmis dorinţa sa de a-i sta aproape!...

Bucureşti, 1 iulie 1995

Documents

Ghe. Ciobanu, Manuscrisele de la Putna