The following ad supports maintaining our C.E.E.O.L. service 

 

 

Influenţele situaţionale în transformarea comportamentală a individului.Psihologia răului

«Situational influences in individual’s behaviour transformation. The psychology of evil»

by Cosmin Dima

Source:Sphere of Politics (Sfera Politicii), issue: 141 / 2009, pages: 139­141, on www.ceeol.com.

139Sfera Politicii 141

Influenţele situaţionale în transformarea comportamentală a individului. Psihologia răului

Recenzie

Câţi dintre noi suntem conştienţi de faptul că factori situaţionali şi siste-mici ne pot schimba comportamentul fără să ne dăm seama de acest lucru? Câţi dintre noi suntem conştienţi că oda-tă intervenită schimbarea comportamen-tală, datorită acestor factori, putem face lucruri rele pe care altfel nu le-am face? „Ne naştem oare buni şi apoi suntem co-rupţi de o societate rea sau ne naştem răi şi suntem mântuiţi de o societate bună?”

Sunt câteva întrebări provocatoa-re care nu-şi vor găsi răspuns decât atunci când vom fi conştienţi de aceste forţe sau puşi în faţa realităţii situaţio-nale şi sistemice sau poate după ce vom fi parcurs conţinutul cărţii.

Activitatea profesorului Philip Zim-bardo este fabuloasă. Ea este datorată atât unei experienţe profesionale de pes-te 40 de ani, cât şi unor experienţe de viaţă care i-au facilitat înţelegerea com-portamentului uman. Pentru a putea pă-trunde complexitatea comportamentală individuală nu îţi trebuie numai un stu-diu intens în biblioteci, ci interacţiune, studiu, cercetare cu oamenii.

Aşa cum povesteşte spre sfârşitul cărţii, a fost un copil sfrijit şi bolnăvicios care a supravieţuit străzilor dure din So-uth Bronx şi care a trebuit să înveţe com-portamentul oamenilor în anumite situ-aţii. Astfel, a avut capacitatea să devină lider de gaşcă, echipă sau clasă. A învăţat să utilizeze tot felul de trucuri pentru a manipula sau pentru a vinde scump ceea

ce era gratis. A studiat tacticile folosite de poliţie pentru a obţine mărturii din partea suspecţilor, dar şi comportamen-tele celor care recrutează adepţi pentru diverse secte. A mers mai departe prin observarea tacticilor de control asupra mentalului folosite de sovietici, metode-le comuniştilor chinezi în Războiul din Coreea. A cercetat manipulatori ai minţii, locali, de la CIA, din programul MKUL-TRA (sponsorizat în secret de CIA în anii cincizeci şi şaizeci1), precum şi carisma mortală a lui Jim Jones asupra discipolilor lui religioşi.

Activitatea profesională i-a adus titlul de profesor emerit în psihologie so-cială. Încă din 1968 a început să predea la Universitatea Stanford. A predat, de asemenea, la Yale, New York University şi Columbia. A primit numeroase premii şi onoruri ca profesor, cercetător şi scrii-tor. Recen, a fost premiat cu premiul Fundaţiei Vaclav Havel pentru cercetări-le pe care le-a făcut în ceea ce priveşte

1 Vezi John D. Marks, The Search for Man-churian Candidate: The CIA and Mind Con-trol, Times Book, New York, 1979; Alan W. Scheflin, Grosset and Dunlap The Mind Ma-nipulators, New York, 1978; Alex Constan-tine Virtual Government: CIA Mind Control Operations in America, Feral House, Los Angeles, 1997 pentru o expundere completă a numeroaselor programe sponsorizate de CIA, cum este Operaţiunea Mockbird, meni-tă să influenţeze presa americană şi să pro-grameze opinia publică.

Philip Zimbardo, Efectul Lucifer. De la experimentul concentraţionar Stanford la Abu GhraibEditura Nemira, Bucureşti, 2009. Traducerea: Roxana Melnicu, Dana Verescu.

140 Sfera Politicii 141

condiţia umană. Cele 300 de publicaţii profesionale şi cele 50 de cărţi scot în evidenţă interesele de cercetare în do-meniul psihologiei sociale, cu interese specifice în timiditate, perspectiva tim-pului, nebunie, culte, psihologie politică, tortură, terorism şi rău. A fost preşedinte al Asociaţiei Psihologilor Americani şi în prezent este director al Centrului Stan-ford pentru Politici Interdisciplinare, Edu-caţie şi Cercetare asupra Terorismului.

Demersul cărţii, descriptiv, expli-cativ şi analitic nu este nici simplu de parcurs, nici simplu de acceptat: înţele-gerea procesului transformării care are loc atunci când oamenii obişnuiţi fac lu-curi rele. Pe lângă cercetarea empirică principală, exprimentul concentraţionar Stanford, cartea este bogată în exemple şi studii celebre. Sunt examinate, de ase-menea, genocidul din Rwanda, suicidul în masă şi crimele adepţilor Templului Po-porului din junglele Guyanei, masacrul My Lai din Vietnam, ororile lagărelor de concentrare nazistă, abuzurile recent descoperite asupra prizonierilor din în-chisoarea Abu Ghraib, dar şi cercetări ce-lebre precum studiul de conformitate Asch, şocanta cercetare a lui Milgram des-pre obedienţa oarbă faţă de autoritate, Hannah Arendt cu banalitatea răului şi Eichmann în Ierusalim: Un raport asupra banalităţii răului şi altele. Toate acestea tratează conceptele de putere, conformi-tate şi obedienţă faţă de autoritate.

Opinia tradiţională este de a căuta răspunsurile în interiorul fiinţei. Psihiatria modernă este orientată spre dispoziţie. La fel şi dreptul, medicina şi religia. Abor-darea profesorului Zimbardo nu este dis-poziţională, nu este îndreptată spre inte-rior, ci situaţională. El se întreabă în ce măsură acţiunile individului pot fi deter-minate de factori din afara actorului, de variabile situaţionale şi de procese ambi-entale unice pentru o anumită situaţie.

Studiul principal, experimentul con-centraţionar Stanford, pe care profesorul Zimbardo l-a iniţiat în august 1971, este una dintre cele mai influente cercetări empirice din psihologia socială. Rezulta-tele obţinute au transformat cercetarea într-un reper pentru ceea ce înseamnă in-

fluenţele forţelor situaţionale asupra com-portamentului uman. Cecetarea a fost fo-losită ca reper în conţinutul rapoartelor armatei americane (Raportul Schlesinger1) cu privire la regimul concentraţionar şi la abuzurile de la închisoarea Abu Ghraib. Experimentul a dus la crearea filmulului Furie oarbă: Experimentul Stanford, în care este prezentat mesajul despre abu-zul de putere.

Planificarea, efectuarea şi analiza experimentului s-a desfăşurat în închi-soarea simulată în subsolul departamen-tului de psihologie al Universităţii Stan-ford. Au fost selectaţi studenţi normali, inteligenţi şi sănătoşi, testaţi din punct de vedere psihologic. Normalitatea a re-prezentat regula, neexistând nicio ex-cepţie. Aceştia au trebuit să joace roluri de gardieni şi de deţinuţi în închisoarea simulată realist unde trebuiau să reziste două săptămâni. Iniţial, scopul cercetării era acela de a înţelege dinamica operati-vă în psihologia deţinutului. Ceea ce a urmat a depăşit aşteptările. Tinerii impli-caţi în experiment au dezvoltat simptome patologice care reflectau stresul extrem, frustrarea şi disperarea pe care le resim-ţeau în calitate de deţinuţi. În schimb, studenţii-gardieni şi-au luat rolul în seri-os şi au abuzat de noua lor identitate faţă de deţinuţi. Abuzul de putere a de-venit real, iar deţinuţii au început să tră-iască un cosmar inimaginabil. În mai puţin de o săptămână experimentul a trebuit să fie oprit. Tinerii obişnuţi fuseseră absor-biţi de sistem, iar forţele situaţionale au intervenit în schimbarea comportame-nată a acestora.

Experimentul a pus în lumină o se-rie de procese psihologice care au pute-rea să-i facă pe oamenii buni să facă rău: dezindividualizarea, dezumanizarea, obe-dienţa faţă de autoritate şi răul repre-zentat de inacţiune. Dezindividualizarea intervine atunci când sunt introduse uni-forme, costume, măşti, toate deghizările care ascund aspectul obişnuit al cuiva şi care promovează anonimatul şi reduc res-

1 Raportul a fost ordonat de Donald Rum-sfeld şi condus de fostul secretar al Apărării, James Schlesinger.

Access via CEEOL NL Germany

141Sfera Politicii 141

ponsabilitatea personală. Dezindividuali-zarea facilitează violenţa şi lipsa de res-ponsabilitate. Unul dintre exemplele aduse în discuţie este acela din „Împăra-tul Muştelor” de William Golding (câşti-gător al premiului Nobel pentru literatu-ră), în care băieţi cumsecade, copii de cor din Anglia, se transformă în mici fiare ucigaşe pur şi simplu pictându-şi feţele. Pentru a completa înţelegerea fenome-nului, profesorul Zimbardo plusează cu alte experimente: „teoria ferestrelor spar-te” a infracţiunii (dezordinea publică este un stimul situaţional al crimei, alături de prezenţa infractorilor); experimentul Hal-loween al lui Fraser şi altele. „Orice ele-ment sau orice situaţie care îi face pe oameni să se simtă anonimi, ca şi cum ni-meni nu ar şti sau nu ar vrea să ştie cine sunt, le reduce sentimentul de responsabi-litate personală, creând astfel potenţialul pentru acţiuni rele”. Procesul psihologic de dezumanizare dinamitează legătura dintre oameni: lipsirea de valoare şi de umanitate şi credinţa că „ceilalţi” nu au aceleaşi sentimente, gânduri, valori şi scopuri în viaţă. Relaţiile dezumanizante sunt analitice şi goale de conţinut emoţi-onal şi empatic. „Perceperea greşită a unora dintre ceilalţi ca subumani, oa-meni răi, inumani, infraumani, dispensa-bili sau „animale” este facilitată de eti-chete, stereotipuri, sloganuri şi imagini propagandistice”. Răul reprezentat de in-acţiune nu ţine de concepţia obişnuită despre rău. Răul este provocat atunci când este nevoie de ajutor şi nu intervine nimeni, atunci când „corul tăcut priveşte, dar nu vede, când aude, dar nu ascultă”. Este căutat răspunsul la întrebarea: de ce oamenii nu ajută?

Abuzurile de la Abu Ghraib, închi-soarea unde Saddam Hussein îşi elimina oponenţii prin execuţii publice de două ori pe săptămână, nu au rămas fără re-percursiuni. Ele au şocat prin cruzimea cu care soldaţii americani îşi pedepseau deţinuţii, prin abuzurile sexuale şi fizice, prin „fotografiile trofeu” care arătau puterea lor în faţa prizonierilor trataţi ca nişte „câini”. O realitate terifiantă pen-tru întreaga opinie publică internaţiona-lă şi o problemă destul de serioasă pen-

tru imaginea pe termen lung a armatei americane, pentru administraţia Bush şi pentru politica externă a SUA.

Ceea ce la prima vedere pare sim-plu de înţeles, în realitate lucrurile stau altfel. Iar analiza pe care profesorul Zim-bardo o propune este altfel, o analiză a factorilor dispoziţionali, situaţionali şi sis-temici. Încearcă să demonstreze că teoria celor „câteva mere stricate” pe care arma-ta americană a invocat-o nu este justifica-tă. Paralela care este prezentată în carte, între abuzurile din închisoarea irakiană şi experimentul Stanford este corectă, cu toate că, la prima vedere, pare forţată.

După aproximativ 30 de ani de la desfăşurarea experimentului, Profesorul Philip Zimbardo a fost unul dintre exper-ţii care au depus mărturie la audierile Curţii Marţiale în procesul unuia din re-zerviştii din armata americană acuzat de comportament criminal în închisoarea Abu Ghraib, Ivan „Chip” Frederick. Ana-liza a scos la iveală, ca şi în experimentul Stanford, că factori dispoziţionali, situa-ţionali şi sistemici au jucat un rol crucial în întreţinerea abuzurilor şi torturii la care Frederick şi ceilalţi membri ai perso-nalului militar sau civil i-au supus pe deţi-nuţi. Analiza este îndreptată către acest gardian: individ normal, cu frica lui Dum-nezeu, jucător de baschet, soldat discipli-nat, patriotic. Însă, în condiţiile inumane din închisoare, 12 ore de lucru, de la ora 4 după-amiaza la 4 dimineaţa, 40 de zile fără odihnă, repaus într-o celulă mică pe o saltea murdară, comportamentul i s-a schimbat. A devenit rău, violent, cu un comportament inuman.

Profesorul atenţionează că expli-caţia forţelor situaţionale nu neagă res-ponsabilitatea şi vinovăţia acestor poli-ţişti militari sau a oricăruia care poate comite fapte reprobabile, explicaţiile şi înţelegerea nu le scuză faptele greşite. Însă, pedepsirea nu este suficientă. „Sis-temele stricate” creează „situaţii strica-te”, iar ele facilitează, „mere stricate” care determină comportamente stricate chiar şi la oameni buni.

Cosmin Dima