Filipache (Glavan) Carmen Irina

anul II, zi

Psihologia transpersonală

realitate a viziunii sau viziune a realității?

To see a World in a Grain of Sand

And A heaven in a Wild Flower,

Hold Infinity in the palm of your hand

And Eternity in an hour.

William Blake

Cine suntem? Încotro ne îndreptăm? Ce și cum putem cunoaște? Ce este realitatea? Acestea sunt întrebări de la începutul lumii, mai bine spus al culturii, de când omul a început să-și recunoască și reclame specificitatea de ființă gânditoare, simțitoare, imaginativă, spirituală. Psihologia alături de alte științe a investigat în modul propriu și a propus răspunsuri pentru problematica ființei umane. Psihologia transpersonală extinde cercetarea psihologică spre dimensiunea spirituală a existenței, punând accentul pe studiul “stărilor” și proceselor în care oamenii experimentează legături profunde cu interiorul ființei, cu aspecte esențiale din universul care ne înconjoară. (Radu-Tomșa, 2009, p. 205). Este cea mai nouă ramură a psihologiei, fiind considerată “cea de-a patra forță”. Psihologia transpersonală ia în considerare experiența spirituală milenară a umanității încercând să ofere un model explicativ-interpretativ al dezvoltării personalității, al stadiilor conștiinței, al expansiunii conștiinței înspre accederea la nivelul spiritual al realității, așa cum a fost și este experimentat de către vizionarii, misticii, sfinții, iluminații omenirii. Presupoziția esențială este existența unui nivel profund, spiritual al realității care poate fi cunoscut de către conștiința umană sau a cărei fațetă este chiar conștiința prin manifestările sale creatoare, prin capacitatea de a recepta și trăi plenar sacrul. Este aceasta o viziune a realității ultime, a transcendentului în efemeritatea clipei sau este o realitate a viziunilor pe care o conștiință lărgită, transpersonală, o transconștiință, cum a fost denumită, este capabilă să le producă?

Sunt realitatea fizică cu nivelurile ei și realitatea psihologică două fețe ale aceleași Realități? Prin ce și cum interoghează, interpretează și încearcă să explice, psihologia transpersonala oferă un răspuns afirmativ la această întrebare. Conștiința reprezintă un principiu constitutiv al universului, putând avea o multitudine de fațete, fiecare cu trăsături specifice. Conștiința nu este o funcție a creierului, dimpotrivă, conștiința se manifestă în planul fizic prin intermediul creierului. (Mânzat, Brazdău, 2003, p. 115)

Ion Mânzat și Ovidiu Brazdău propun un model pentadimensional al conștiinței. Autorii consideră că toate manifestările conștiinței pot fi incluse în cinci dimensiuni (idem): conștiința cosmică,

1

transconștiința umană, conștiința obișnuită, centrată pe “eu”, preconștient (inconștient individual), subconștient abisal (inconștient colectiv). Ken Wilber propune termenul de “spectru al conștiinței”. În viziunea sa conștiința sau sinele individual se dezvoltă gradual pornind de la o stare inițială nediferențiată, haotică, neinformată, de potențialitate pură înspre o recunoaștere a propriei fizicalități, a corpului, apoi la conștiința de sine – conștiință a minții, a realităților psihice și apoi spre o supra conștiință transpersonală care poate recepta realitatea cauzală, ultimă, subtilă, spirituală. Creșterea sau dezvoltarea psihologică a omului este o reflectare la nivel microcosmic a creșterii universale macrocosmice și are același scop: desfășurarea unor niveluri tot mai înalte de integrare și unificare. Asemănător cu formarea geologică a pământului, dezvoltarea psihologică se realizează strat după strat, nivel după nivel, stadiu după stadiu, cu fiecare nivel succesiv superimpus asupra celui anterior în așa manieră încât îl include, dar îl și transcede. (Wilber, p. 13)

În acest spirit, Ion Mânzat și Ovidiu Brazdău disting opt niveluri ale conștiinței multidimensionale Mânzat, Brazdău, 2003, p. 126): nivelul perceptual – reprezintă conștiința în primele 6 luni de viață ale copilului, când acesta se identifică cu mediul înconjurător, în special cu mama, nivelul emoțional – stadiu ce corespunde dezvoltării limbajului, proceselor cognitive și volitive; conștiința de sine se dezvoltă, copilul depășind identificarea cu mediul înconjurător prin apariția identității de sine, nivelul simbolic – individul se diferențiază clar de mediul exterior și se identifică pe sine ca „Eu”, conștiința nu mai este fixată pe aspectele emoționale, ci poate pătrunde către un nivel superior de luciditate, datorită utilizării gândirii simbolice, corespunde începutului dezvoltării gândirii pre-operaționale, se desfășoară între vârsta de 2-7 ani, nivelul rațional – individul este mult mai conștient de propriile calități și defecte, imaginea de sine este cea care constituie centrul personalității, omul se înstrăinează de sine însuși încercând să fugă de emoțiile neplăcute, de instinctele agresive și să evite comportamentele neagreate social; nivelul creativ – mintea integrează toate ideile și experiențele, acceptă dualismele din propria ființă, omul poate înțelege acum relațiile sociale într-un mod armonios, acceptând că fiecare om are „adevărul” său propriu, această stare de conștiință este experimentată subiectiv ca spontaneitate, creativitate, supersenzitivitate, conștiința se poate deplasa foarte ușor între nivelurile rațional, simbolic sau emoțional; nivelul supra-individual – tărâmul intuiției religioase, al viziunilor simbolice și al inspirației literare, individul este în general identificat cu “scopul” credinței sale, care l-a ajutat să pătrundă în această stare de conștiință, la acest nivel omul transcede capacitățile obișnuite ale minții și corpului, subiectiv starea este experimentată ca extaz, beatitudine, compasiune, percepții extrasenzoriale, intuiții mistice; conținutul conștiinței seamănă cu cel de la nivelul emoțional, specific copilului, diferența fiind însă capacitatea de a acționa la nivelul conținutului și structurii mentale. Nivelul transindividual – la acest nivel procesul armonizării și transcederii limitelor continuă, individul fiind permanent în contact cu cu Sinele și având ca finalitate starea de uniune cu esența spiritualității, subiectiv această formă de conștiință este experimentată ca o stare de iluminare finală, fericire radiantă, iubire transcendentă, conștiință fără formă. Autorii vorbesc și despre un nivel universal în care conștiința individuală devine la acest nivel identică cu spiritul universal, dincolo de spațiu și timp, etern și infinit, acesta este ultimul stadiu în evoluția conștiinței umane, este o experiență non-duală, nu mai există distincție între obiect și subiect, între Sine și non-Sine, este unitatea ultimă, când toate lucrurile și evenimentele, deși rămân perfect separate sunt Unul.

2

Psihologia transpersonală afirmă că pe măsură ce se realizează evoluția conștiinței, structurile psihice se modifică și procesualitatea psihică este mai complexă și integratoare. Psihologia pune în discuție funcțiilee fundamentale ale conștiinței umane (Mânzat, Brazdău, p. 223): funcția de reflectare semnificativ-designativă sau de cunoaștere, funcția de orientare spre scop, funcția anticipativ-predictivă, funcția proiectivă în care principiul acțiunii se manifestă din plin, funcția transformativ creativă. Toate acestea sunt funcții ale psihismului uman în întregul lui, spun autorii, întrucât conștientul și subconștientul se trimit unul la altul și se integrează reciproc. La supranivelul transconștiinței aceste funcții rămân prezente, dar sunt amplificate și acomodate acestui orizont. Sunt propuse câteva posibile funcții ale transconștiinței umane (idem, p. 224): funcția princeps de transcedere și cosmizare, funcția de integrare a psihismului uman în TOT, funcția de complementarizare a opuselor, funcția de sinergizare a speranței, credinței și iubirii, funcția de relativizare și deconstrucție a timpului și a spațiului convenționale, funcșia de trecere de la logic la Logos (sens, spirit, rațiune divină), de la rațiune la intuiție, funcția de acordare a spiritului uman la fluxul energiei universale, funcția de sinergizare a conștiinței, preconștientului și inconștientului (personal și colectiv), funcția de autoorganizare și autogenerare a personalității.

Accesarea planurilor superioare ale conștiinței este prezentă în experiențe mstice unificatoare care uneori pot fi confundate cu boala psihică. Abraham Maslow considera că aceste fenomene sunt „supranormale”, nu anormale. Dacă nu se intervine în desfășurarea lor și li se permite să-și urmeze cursul natural, stările au ca rezultat o mai bună funcționare în lume, dezvoltarea conștiinței de sine, a capacității de a-și exprima mai complet potențialul creativ și de a trăi o viață mai plină de recompense și satisfacții. (Stanislav Grof, 2007, p.180-181) Stanislav Grof vorbește de crize sau urgențe spirituale. Autorul consideră că multe din stările în prezent diagnosticate ca psihotice și tratate fără discriminare cu medicație supresivă sunt, în realitate, stadii dificile ale unei transformări radicale a personalității și a deschiderii spirituale. Dacă sunt corect înțelese și sprijinite, crizele psihospirituale pot duce la vindecare emoțională și psihosomatică, la remarcabile schimbări psihologice și la evoluția conștiinței. Astfel de episoade pot fi întâlnite în istoria de viață a șamanilor, yoghinilor, misticilor și sfinților. Literatura mistică descrie aceste crize ca repere importante ale căii spirituale și confirmă potențialul lor de vindecare și transformare. (Grof, 2007, pag. 161) Grof descrie mai multe tipuri de urgențe spirituale: criza șamanică, trezirea energiei kundalini, episoade de conștiință unificată, reînnoirea psihologică prin întoarcerea la centru, criza deschiderii psihicului, experiențe din viețile anterioare, comunicarea cu ghizi spirituali și „channeling-ul”, experiențe de moarte clinică, stări de posedare, alcoolismul și dependența de droguri.

Din ceea ce spun diverși autori despre specificul experiențelor transpersonale este dificil în anumite situații să ne dăm seama dacă vorbim despre o patologie psihiatrică sau despre experiențe pur spirituale. De aceea considerăm că este util să luăm în calcul cercetarea științifică din domeniul Fizicii și insight-urile pe care ea le poate furniza psihologiei transpersonale. Încă înainte de apariția teoriei relativității, a descoperirii forței și câmpului electromagnetic, omul a avut intuiția unei legături profunde între lumină și fenomenele psihice. Imaginarul care se revarsă în arta și cultura umanității reține acest paralelism. Nichita Stănescu spunea că “orice obiect este o formă de lumină oprită într-o structură”. Interogațiile științei contemporane se opresc și la problematica pe care o suscită sistemul psihic uman,

3

conștința, experiențele spirituale. Teorii precum cea a lui Einstein, Max Planck, David Bohm, Rupert Sheldrake sunt în măsură să propună ipoteze interesante în privința procesualității psihice, asupra unora din presupozițiile și afirmațiile psihologiei transpersonale. Înțelegem astăzi că materia și energia sunt reversibile, masa nefiind decât o formă a energiei lente sau “cristalizate”. Deci și corpul nostru nu este decât energie modelată informațional!, afirmă entuziast Ion Radu-Tomșa. (Radu-Tomșa, 2009, p.208) Materia nu este decât energie, iar conștiința nu este decât un caz particular al exprimării informației, prorprietate dinamică a totalității. (idem, p. 213) Cercetări ale creierului efectuate împreună cu fizicieni demonstrează că ceea ce numim “misticism” nu este numai beznă ocultă, ci un „grai” pe care nu l-am înțeles sau l-am pierdut, experiența mistică orientală, veche de milenii, începe să aibă sens științific. Structura profundă a creierului este în esență holografică. Analize sofisticate de frecvențe temporale și /sau spațiale, demonstrează că structurile analizatorilor (văzului, auzului, gustului, mirosului, pipăitului) sunt holografice. (idem, p. 210) Știința interoghează posibilitatea ca universul să fie un tot, o vastă rețea de posibilități întreținute de interacțiune în care procese energetice se întrepătrund cu procese informaționale. (idem, p. 212) Iar conștiința este o scînteie din această unitate, este complex de ritmuri, de vibrații ce nasc sens doar pentru a regăsi sensul originar, acela de a fi parte a întregului, de a fi una cu tot ce există. Calea de acces către această recunoaștere sau reamintire este cea a inimii și a sensului transfigurat. Cum spune Friedrich Holderlin, „arterele se separă și se întorc la inimă și totul este o singură viață eternă, strălucitoare”.

Bibliografie:

Grof, Stanislav - Psihologia viitorului Lecții din cercetarea modern asupra conștiinței, Editura Elena Francisc, București, 2007

Mânzat, Ion, Brazdău, Ovidiu - Conștiința multidimensională O perspectivă psihosinergetică, Editura Psyche, București, 2003

Radu-Tomșa, Ion – Psihologia personalității (sinteze didactice) Legenda personală, Editura Argument,

București, 2009

Wilber, Ken – The Atman Project A Transpersonal View of Human Development, Quest Books, 1996

4