8/13/2019 Experimente in psihologie

1/4

1

Experimente

The Lucifer Effect, Understanding How Good People Turn Evil ( Efectul Lucifer - Cum

devin răi oamenii buni)  experimentul Stanford.  „Răul constă din comportamentele

intenţionate care urmăresc să producă suferinţă, abuzuri, înjosire, dezumanizare sau

distrugerea fizică a unor persoane nevinovate –   sau folosirea autorităţii şi puterii oferite de

 sistem pentru încurajarea sau acceptarea acestor practici” - Philip Zimbardo

Experimentul a fost planificat să se desfăşoare pe o perioadă de două săptămâni. Locul în

care închisoarea a fost amenajată a fost subsolul departamentului de psihologie al Universităţii

Stanford. Motivul pentru care Zimbardo a decis să efectueze acest experiment a fost înţelegerea

 psihologiei detenţiei. 

Alegerea subiecţilor experimentului s-a făcut printr -un anunţ în ziarele locale în care s-au

 promis 15 dolari pentru participarea la un studiu referitor la viaţa în închisoare. Din cele

aproximativ 100 de persoane care au răspuns la mesajul din ziare au f ost selectați 24 de studenţi.

În urma selecţiei au fost acceptaţi doar indivizi care erau cât mai aproape de medie din punct de

vedere al profilului psihologic, fără antecedente penale, fără probleme de ordin psihic. Din cei

24, 18 au participat efectiv la experiment, 9 ca gardieni, 9 ca deţinuţi. 

Când „puşcăria” a fost pregătită, au fost aduşi şi prizonierii care fuseseră ţinuţi iniţial în

 beciurile Poliţiei din Palo Alto California. Voluntarilor nu li se explicase că vor fi arestaţi de

către poliţia locală, a fost un şoc real pentru ei. Pe toată durata arestului au fost percheziţionaţi

din când în când după ce au fost complet dezbrăcaţi şi li s-a dat cu spray-uri împotriva puricilor

şi păduchilor ca să fie umiliţi. Au primit un număr şi au fost îmbrăcaţi cu rochii în loc de

uniforme pentru puşcăriaşi, deşi erau de genul masculin. Li s-a interzis să poarte lenjerie de corp,

au fost tunşi la zero, au fost puşi în lanţuri şi au fost treziţi cu brutalitate în fiecare noapte la ora2,30 în sunete de fluier.

Aveau voie să se plimbe doar pe holurile „închisorii”, legaţi la ochi, şi tot acolo au mâncat şi

au făcut gimnastică. Celulele au avut gratii şi toaleta a fost improvizat într-o încăpere extrem de

îngustă şi întunecoasă la capătul holului. Nu existau ferestre şi nici ceasuri care să le permită să

8/13/2019 Experimente in psihologie

2/4

2

măsoare scurgerea timpului. În celule au fost puse microfoane cu ajutorul cărora au fost

înregistrate în secret toate conversaţiile „prizonierilor”. Prin difuzoare se făceau din când în când

anunţuri.  În prima noapte o parte dintre prizonieri nu au luat lucrurile în serios, glumind pe

alocuri, conştienţi încă de faptul că totul este un joc. De asemenea, parte dint re gardieni au tratat

deocamdată lucrurile cu detaşare, dar nu pentru multă vreme... În curând, pe fondul acumulării

de oboseală şi scăderii pragului de rezistenţă la stres, vor apărea semne de revoltă din partea

 prizonierilor la care gardienii vor răspunde cu pedepse, ca de pildă flotările. 

În a doua zi din deținuți au pornit o revoltă, o parte dintre deţinuţi (o celulă) s -au baricadat şi

nu au mai vrut să iasă din camera lor, ca răspuns la comportamentul considerat neprietenesc al

gardienilor din timpul nopţii. După o analiză rapidă a situaţiei, gardienii au decis să apeleze la

forţă şi restabilirea ordinii în închisoare: au folosit un extinctor pentru a -i depărta pe cei trei de

uşă şi a intra în celula baricadată. La mai puţin de 36 de ore de la în ceputul experimentului, un

 prizonier a intrat într-o stare de instabilitate emoţională acută (plâns necontrolat, gândire

dezorganizată, furie exagerată), ceea ce a condus, finalmente, la "eliberarea" acestuia. 

Lucrurile degenerase astfel experimentul a fost încheiat, după numai 6 zile, deşi era

 planificat să dureze 14. 

The Little Albert experiment - condiționarea 

John Watson şi Rosalie Rayner erau doi cercetători de la Universitatea John Hopkins care se

întrebau inocent ce cauzează fobiile. Aceștia au realizat un studiu privind condiționarea clasică,

utilizandu-se perechi de câte doi stimuli condiționali și un stimul necondițional până când fiecare

dintre aceștia produce un rezultat similar.

Tipul de conditionare poate determina reactia unei persoane sau a unui animal la un obiect sau

sunet care initial erau neutre. Watson a testat condiționarea clasica pe un copil în vârstă de nouă  

luni El a fost supus unor serii de stimulente precum privirea unui iepure, privirea unor măști sau

chiar a flăcării produse de arderea unui ziar. Inițial copilul nu a manifestat niciun fel de teamă cu

 privire la evenimentele la care a fost supus, chiar nu a scos niciun sunet și nu prezenta niciun fel

de sentimente.

8/13/2019 Experimente in psihologie

3/4

3

Mai apoi psihologii i-au aratat lui Albert un șoarece alb și în acelasi moment au produs un

zgomot puternic izbind o teava. Din cauza sunetului copilul a început să plângă și dupa mai

multe asemenea repetări atunci când i se arăta șobolanul alb, chiar dacă  sunetul nu mai exista,

copilul începea să plangă neconditionat.

Legatura dintre sunetul puternic și șoarecele alb îi produceau copilului o teamă impresionantă.

În acest fel, stimulul a fost produs și sentimentul necontrolat a fost lăsat liber. Mai mult de atat,

 psihologii au realizat că Albert începuse să dezvolte teamă de orice animal cu blană albă și chiar

de oamenii cu barbă albă. Concluzia acestui experiment poate fi translatata asupra fobiilor.

The bystander effect

În 1964 o femeie, Kitty Genovese, este ucisă cu lovituri de cuţit în cartierul Queens din New

York pe când se întorcea acasă de la serviciu, la 3 dimineaţa. Agresiunea a durat minute în şir

fără ca vreunul dintre cei 38 de martori ce asistau la scenă să sară în ajutorul tinerei. Numai unul

dintre martori, după ce în prealabil s-a consultat cu un prieten, a alertat poliţia. Incidentul a fost

comentat pe larg de presa americană, iar reacţia cititorilor a fost vehementă. 

Efectul de trecator arata ca suntem mai dispusi sa acordam ajutor cuiva atunci cand suntem

singuri decat cand suntem intr-un grup (Latane & Darley, 1970). Acest lucru se intampladeoarece: cand suntem intr-un grup ne asteptam ca altcineva sa acorde ajutorul (difuziunea

responsabilitatii); ne temem sa nu facem o gafa (inhibare sociala); tindem sa-i imitam pe ceilalti

in situatii ambigue si daca vedem ca nimeni nu sare in ajutor este o mare probabilitate sa n-o

facem nici noi.

Darley şi Latané au susţinut că o victimă poate beneficia de ajutorul semenilor mai degrabă

dacă există prezent un singur martor, decât dacă sunt mai mulţi. Explicaţia pentru un atare

comportament paradoxal ar fi aceea că atunci când este prezent un singur martor, întreaga

responsabilitate pentru intervenţia în favoarea celui agresat cade pe umerii acestuia, pe când în

cazul mai multor martori, survine o dispersare a responsabilităţii. 

Pentru a verifica aceste idei, cei doi psihologi au organizat un experiment în care personajele

erau studenţi. Subiectul experimentului este plasat singur într -o cameră şi i se spune că poate 

8/13/2019 Experimente in psihologie

4/4