Creat IVserfvser

7/26/2019 Creat IVserfvser

http://slidepdf.com/reader/full/creat-ivserfvser 1/361

Academia de Studii Economice din BucureştiFacultatea de Relaţii Economice

Internaţionale

Dezvoltarea gândirii critice şicreative

Conf.univ.dr. Raluca-ElenaHurduzeu



Gândirea Critică și ArgumentareaStructura cursului

Gandirea critică şi argumentarea Argumentarea - utilitate, caracteristici, convenţii, 4c

Tipuri de argumentare Limitele folosirii argumentării Argumentarea-răspundere morală Condiţii ale activităţii argumentative

Ce este un argument? Tipuri de argumente şi evaluarea lor Forme speciale de argumentare.



Gândirea critică șiargumentarea

Gândirea critică îşi asumă mai ales sarcina deevaluare,formulare a enunţurilor prin intermediulstandardelor raţional-logice.

Acest demers este unul sistematic, întrucât implicăanumite proceduri şi metode. Scopul celui care practică argumentarea este să

câştige acordul publicului referitor la chestiunea aflată în

discuţie. Argumentarea nu este un scop în sine, ci un mijloc de a

ajunge la un consens sau la o hotărâre.



Argumentarea

Folosim argumente pentru a comunica. Atunci cândargumentăm o facem pentru a obţine aderarea celorlalţila o idee pe care, de cele mai multe ori, o dorim

transformată într -o acţiune a celor cărora o împărtăşim. A realiza aceasta înseamnă însă a lua o decizie iar rolul

argumentării este de a convinge pe ceilalţi să aleagă oanumită acţiune.

De fapt, argumentarea este unul din mijloacele de ainfluenţa opinia, atitudinea sau comportamentul celorcu care comunicăm.



Argumentarea

Utilitatea folosirii argumentelor în diferite situaţiicotidiene, este motivată, deoarece opiniile, convingerile şicomportamentele au, de multe ori, serioase consecinţe.

Argumentarea ne este necesară: în viaţa de zi cu zi, pentru a produce judecăţi de ordin

practic. Judecăţile de ordin practic reprezintă o manieră dea raţiona ce are drept menire descoperirea unui curs de

acţiune, precum şi a stabili dacă un curs de acţiune esterezonabil din punct de vedere practic sau prudent într-oanumită situaţie. Judecata de ordin practic ne înlesneşteprocesul alegerii între mai multe variante privitoare la

ceea ce trebuie să facem.



Argumentarea

pentru a hotărâ în multe situaţii în care apar diferenţe de opinie, întrebări şi incertitudini. Arareori, în treburile oamenilor, existăsoluţii la o problemă ori o dispută care să fi în totalitate corectă sau

greşită sau hotărâri definitive. Găsirea de soluţii cu ajutorul argumentării reprezintă un proces de

încercări succesive, de schimburi de idei, care avansează o dată cutrecerea timpului.

Cei care discută elaborează cazuri în sprijinul unui set anume de

opinii şi îşi schimbă sau îşi revăd aceste opinii atunci cândinteracţionează cu alte persoane implicate în discuţie.



Argumentarea

de a folosi o metodă credibilă pentru a ajunge laadevărul probabil al unei chestiuni aflate în dispută.

Convingerile şi comportamentele adoptate prinargumentare rezultă în urma unei examinări atente afaptelor şi a părerilor experţilor şi nu sunt generate dereacţiile afectelor şi prejudecăţilor sau de reacţii

predeterminate obişnuite.



Argumentarea

Convingerile şi comportamentele izvorâte din

afecte, prejudecăţi sau stimuli declanşatorirezistă timpului doar din întâmplare. Atunci când ajungem la o decizie prin

argumentare, vom constata că ea rezistă

analizei noastre şi criticii celorlalţi.



Argumentarea

de a mări gradul de flexibilitate personală. Convingerile şicomportamentele pe care le adoptăm prin intermediul argumentăriisunt mai puţin predispuse la rigiditate în raport cu cele impuse decătre o persoană care deţine puterea sau pe cele oferite de către o

tradiţie, un obicei sau o prejudecată, ce oferă puţine şanse de a neadapta convingerile şi comportamentele la schimbările din jurulnostru.

Atunci când folosim argumentarea noi cercetăm şi concepemmodele noi pentru a ne forma convingeri şi comportamente pe

măsură ce apar situaţii şi probleme noi. Însuşirea deprinderilor de argumentare reprezintă un mijloc de

adaptare la un viitor în care noile cunoştinţe şi idei pot face cavechile adevăruri să se năruiască.



Argumentarea

disponibilitatea ascultătorilor sau cititorilor de a-şi modificaconvingerile sau comportamentul datorită rolului pe care şi-lasumă în procesul argumentării.

Atunci când decidem să ne schimbăm punctul de vedere, ca urmarea unui argument pe care l-am auzit sau citit, vom acţiona din propriavoinţă şi nu pentru că autorul argumentului şi-a impus voinţă asupranoastră.

Într-un dialog, argumentarea este un proces care funcţionează în

ambele sensuri, ceea ce face ca schimbarea pe care o dorim să oobţinem în convingerile şi comportamentele celorlalţi să nu întâmpine, în mare parte, nici o rezistenţă.



Argumentarea

pentru a ne umaniza şi civiliza.

Argumentarea îi tratează pe oameni ca pe nişte fiinţeraţionale, şi nu ca pe nişte obiecte incapabile de gândire.Cel care o practică trebuie să respecte atât raţionalitateasa personală, cât şi pe cea a celui care îl ascultă şi îl

citeşte.



Argumentarea - caracteristici

Ca proces de comunicare instrumentală,argumentarea prezintă caracter ist ic i ca:

argumentarea este o activitate socială; argumentarea este o activitate intelectuală;

argumentarea este o activitate verbală;

argumentare este afirmarea, justificarea saurespingerea opiniilor ;

argumentarea are drept ţintă un public.



Argumentarea-convenţii

În procesul de argumentare sunt implicatecâteva convenţii de care trebuie ţinuteseamă, şi anume:

argumentarea se desfăşoară într -un anumitcontext social sau profesional (domeniu de

argumentare) în interiorul căruia oameniipledează pentru a lua decizii sau pentru a

construi un corpus de cunoştinţe;




există reguli de natură intelectuală, verbală şide organizare pentru a pleda care se folosesc

indiferent de domeniul implicat în procesul deargumentare (independente de domeniu) şi regulicare au aplicabilitate doar într-un anumit domeniu(dependente de domeniu);




există roluri prestabilite (de pledant şi oponent )pe care vorbitorii sunt chemaţi să le îndeplinească

prin participarea lor la procesul de argumentare,care îi obligă să se comporte în funcţie deanumite reguli, şi anume: prezumţia şi obligaţiapledantului de a dovedi ceea ce susţine;

procesul de argumentare are în centrul săupublicul ca for de decizie.



Argumentarea-4c

Pentru a ne da seama că argumentăm cum se cuvine,trebuie să răspundem la următoarele întrebări, luând careper cei patru „C”:

1) argumentarea are şansa de a reuşi dacăpersoanele care se pronunţă în favoarea unei modificări înconvingeri sau comportament cad de acord să coopereze

prin hotărârea de a respecta regulile cuvenite şi de a-şi închina eforturile atingerii scopului comun;

2) argumentarea reuşită este cuprinzătoare, prinfaptul că tratează subiectul cât se poate de amănunţit;



Argumentarea-4c

3) argumentarea reuşită este candidă,prin felul în care clarifică o serie de idei şi leprezintă spre examinare tuturor;

4) argumentarea reuşită este critică, prinhotărârea de a fundamenta deciziile doar pe

acele elemente care au rezistat celei mairiguroase verificări posibile a poziţiilor .



Tipuri de argumentare

În gândirea critică, se consideră că există mai multetipuri de argumentare, în funcţie de

natura opiniei care face obiectul argumentării, atitudinea argumentatorului faţă de această opinie,

relaţia dintre argumentator şi auditoriu în cursul argumentării, conformarea sau nu a acţiunii argumentative la reguli dinainte

stabilite, domeniul de cunoaştere sau acţiune din care face parte sau la

care se raportează opinia în discuție.




1. a. Argumentări cu teză factuală. Argumentatorulurmăreşte modificarea unei credinţe a auditoriului fără olegătură nemijlocită sau vizibilă cu sfera acţiunii,a

conduitelor”. Pot fi întâlnite în scrierile istorice, în susţinereaunor ipoteze ştiinţifice pentru care nu există mijloace deverificare experimentală etc.

1. b. Argumentări cu teză evaluativă. Argumentele deacest fel conţin teze apreciative cu privire la fapte,evenimente, persoane etc.

1. c. Argumente cu teză acţională. Sunt argumente ce-şipropun direct influenţarea comportamentului saudeciziilor practice ale cuiva.




2. a. Argumentări monologale. Au loc atunci când

auditoriul rămâne un receptor , un „public” pasiv.

2. b. Argumentări dialogale. Au loc atunci cândauditoriul intervine, influenţând uneori mersul

argumentării.




3. a. Argumentări „pro”. Argumentărilerezidă în susţinerea exclusivă sau principalăa unui punct de vedere.

3. b. Argumentări „contra”. Se numescastfel argumentările polemice.




4. a. Argumentări libere. Sunt argumentări cese supun doar unor reguli minimale, de „bunsimţ” ale discursului argumentativ.

4. b. Argumentări cu reguli prestabilite. Sunt

argumentări ce se desfăşoară după regulisuplimentare stabilite de cei implicaţi înargumentare (alocarea timpului,spaţiul rezervat într-un context de revistă, carte etc.).




Argumentările se mai pot diferenţia şi prindomeniul de apartenenţă sau prin materia

lor: sunt argumentări filosofice, juridice, etice,teologice etc.



Limitele folosirii argumentării

Argumentarea poate avea şi efecte negative. Acesteadecurg din felul în care oamenii folosesc argumentele.

Retorica persoanelor sau a grupurilor care îndeamnă la

ură, care susţin că o anumită religie sau o anumitănaţiune ar fi superioară tuturor celorlalte, susţinerea decătre reprezentanţii unor concepţii politice, doctrine sauideologii care pretind că orice concepţie contrară celorpe care le susţin sunt retrograde, în aparenţă bineintenţionaţi etc. sunt exemple cu efecte negative, nocive.



Argumentarea - răspundereamorală

Cei care se angajează în argumentare îşi asumă o marerăspundere morală. Ei trebuie să-şi asume cel puţin patru

obligaţii morale, cerinţe ale angajării unei argumentăriresponsabile într-o societate democratică, şi anume:

(1) răspunderea celor care se angajează în argumentarede a cerceta , în amănunţime, afirmaţia care identificăterenul argumentativ şi care indică schimbarea înconvingeri sau comportament pe care o susţine persoanacare susţine aceasta; în amănunţime pentru a afla ceea ceeste probabil adevărat pentru subiect argumentării;




(2) răspunderea celor care se angajează în argumentarede a-şi închina efortul de argumentare binelui general,care vizează atât

beneficiile pe care le pot obţine grupul, colectivitatea sausocietatea, dacă dă curs unei acţiuni sau alteia (implică aflarearăspunsului la întrebarea „Care este cea mai bună strategie deadoptat în această chestiune ?”, „Care să fie calea de urmat?”)

cât şi controversele asupra valorilor , a sistemului de valori deadoptat (implică răspunsul la întrebarea: „Ce valoare sau sistemde valori s-ar cuveni să prevaleze pentru interesul general ?”);




(3) răspunderea celor care se angajează în argumentaresă asigure argumentelor un temei raţional, argumente

valide din punct de vedere logic, susţinute de fapte şiinformaţii furnizate de experţi. Creatorul argumentului trebuie să-şi asume răspunderea

în privinţa formei pe care o ia mesajul său, caretrebuie să se potrivească puterii de judecată celor cărorane adresăm.




(4) răspunderea celor care se angajează în argumentarede a respecta regulile impuse de libera exprimare într-

o societate democratică.

Uzanţele de comunicare, ca o formă de comportamentguvernat de reguli, impune în afara regulilor care stabilescordonarea cuvintelor, ordonarea ideilor şi gândirea

raţională, actele de comunicare mai sunt guvernate dereguli ce ţin de uzanţele sociale (gestică, mimică, ţinutacorpului, proxemica, ţinută vestimentară etc.).



Condiţii ale activităţiiargumentative

Activitatea de argumentare presupune mai întâi asumarea rolurilorde argumentator şi de auditoriu, un limbaj comun acestora.

Apoi, se ia în considerare teza, adică asertarea opinieiargumentatorului. Ansamblul format din argumentator,auditoriu

şiteză primeşte denumirea de situaţie argumentativă.

Argumentatorul are de obicei două intenţii: să comunice teza împreună cu susţinerile în favoarea ei (argumentele) şi să convingăauditoriul ca, pe temeiul susţinerilor prezentate, să accepte teza.

Auditoriul ar trebui să aibă intenţia de a înţelege consideraţiileargumentatorului şi intenţia de a evalua argumentele sale.



Ce este un argument?

Ca şi în logică, lucrările de gândire critică încep cudistincţii şi elemente simple legate de argument.

În cunoaşterea comună, prin argument se înţelege deobicei orice fel de idee sau activitate concretă, chiar uncomportament fizic sau un simplu gest, menite să

impună o opinie sau o acţiune prin care se pretinde orise respinge o aserţiune sau o atitudine.




În gândirea critică şi în logică argumentuleste cel mai important mijloc de justificare

sau susţinere intelectuală a unei idei sauteorii.




Într-un argument obişnuit, se folosesc mai ales aserţiuni,enunţuri (adică propoziţii care pot fi adevărate saufalse) de tipul:

„Gigi este un mincinos.” „Dreptunghiul este un patrulater.”

şi mai puţin expresii precum:




Argumentul este un grup de enunţuri în care uneleenunţuri ( premisele) susţin un alt enunţ (concluzia), iar

procesul de trecere de la o premisă sau de la maimulte premise la concluzie bazată pe acele premise senumeşte inferenţă.

Acest proces de a gândi relaţiile dintre enunţuri, de aface mental inferenţe, poartă numele deraţionare.




Exemple de argumente simple:

De câte ori iau metroul ajung la timp la serviciu. Azi merg iar cu

metroul la serviciu, prin urmare, nu voi întârzia.

Majoritatea economiştilor spun că este o perioadă nepropiceinvestiţiilor înconstrucţia de locuinţe. Deci, a investi în construcţiipoate conduce la pierderi financiare.



Tipuri de argumente şievaluarea lor

Gândirea critică reia, desigur, din logicăprincipala împărţire a argumentelor în deductive

şi inductive.




Un argument deductiv valid este definit, de pildă, ca unargument care reuşeşte să furnizeze un suport logic

concludent.

De asemenea, pentru a fi realmente concludent , unargument trebuie să aibă şi premisele, şi concluzia

enunţuri adevărate (un argument solid – „soundargument”).




Pentru a evalua un argument, trebuie răspunsla două întrebări:

1. Sunt premisele rezonabile (adică suntadevărate)?

2. Oferă premisele suport pentru concluzie(adică este argumentul valid, puternic)?



Forme speciale de

argumentare

Gândirea critică valorifică argumentuldeductiv, în formă silogistică sau ipotetico-deductivă, şi, de asemenea, toate formele deargumente inductive.



Forme speciale de argumentare –Sondajul de opinie

Argumentarea inductivă capătă o mare importanţă îngândirea critică, dat fiind faptul că această argumentare

are o largă răspândire practică.

Din acest motiv, sunt indicate anumite precauţii cetrebuie luate în judecarea sau chiar organizarea unui

sondaj de opinie, o metodă mult utilizată în zilelenoastre pentru consultarea publicului sau, pentrumanipularea lui politică sau comercială.




Sondajul de opinie exprimă în fond o generalizareinductivă, iar prin generalizare se înţelege în modobişnuit a spune ceva despre un grup de lucruri pornindde la ceea ce ştim despre câteva dintre aceste lucruri.

Pentru ca generalizarea de acest tip să fie cât maiaproape de adevăr, pentru a obţine o concluzie cât maiprobabilă,este necesar să se acorde o atenţie deosebităunor anumite elemente care fac elocvent sondajul de

opinie.




Din acest punct de vedere, o mare atenţie este acordatăeşantionului (prin eşantion vom înţelege membriiparticulari ai unui grup pe care autorul unui sondaj îiobservă şi formează baza pentru generalizareaacestuia).

Luând, de pildă, votanţii dintr-un anume ţinut, în vedereaaflării care sunt şansele unui candidat la preşedinţie săfie votat, trebuie pornit de la două întrebări simple: Cum se selectează eşantionul pentru a fi cât mai reprezentativ

pentru întreaga clasă a votanţilor? Cât de larg va fi eşantionul pentru a reprezenta adecvat această

clasă?




Revenind la exemplul candidatului la preşedinţie, se poate spune astfelcă nu este posibil să se ofere un număr exact de votanţi în favoarea lui;de aceea, este admisă marja de eroare (o arie de puncte procentuale încare un răspuns poate să fie legitim greşit).

Contează, de asemenea, mărimea eşantionului; pentru o marjă deeroare cât mai mică, mărimea eşantionului trebuie să fie cât mai mare.Câţi indivizi trebuie să conţină eşantionul?

De obicei, între 1000 şi 1500, mărimea eşantionului este consideratăsatisfăcătoare.

Următorul tabel oferă o imagine a nivelului de încredere în marja deeroare:dar poate ajunge până la 3000.



Mărime eşantion Marjă eroare

10 ±30

25 ±22

50 ±14100 ±10

250 ±6

500 ±4

1000 ±3

1500 ±2



Forme speciale de argumentare – Sondajul

de opinie

Deci, un eşantion reprezentativ este unulsuficient de mare (trăsătura cantitativă) şiunul nedistorsionat (trăsătura calitativă).




În vederea manipulării publicului, anumitesondaje pot fi distorsionate, trucate.

Cum?

Mai întâi, prin alegerea membrilor

eşantionului de către organizatorul interesatal sondajului sau chiar prin prezenţa voită a

membrilor eşantionului (cei din urmă suntinteresaţi de un anumit rezultat al sondajului).




Apoi, prin felul în care sunt formulate întrebările: luând întrebările

„(1) Credeţi că conducerea ministerului educaţiei ar trebuisă fie de acord cu cererea profesorilor a de a fi plătiţi maibine?

(2) Credeţi că este rezonabil să se găsească mijloace

pentru mărirea salariilor profesorilor?”,

se observă că la prima se vor obţine mai multe răspunsurinegative decât la a doua. Deci, întrebările pot fi formulate

interesat.



Forme speciale de argumentare – Sondajul

de opinie

Sondajele trebuie privite deci cu o suspiciune îndreptăţită în lumeanoastră.

De aceea, unele lucrări oferă şi mijloace de apărare împotriva lor,semne de întrebare legate de acestea:

Ce subiect abordează acest sondaj? Ce public a fost studiat?

Ce metode de eşantionare, de anchetă şi de analiză au fost folosite?

Care este rata de răspuns?

Sunt clare întrebările? Sunt tendenţioase?

Cum a fost abordată problema celor nedecişi? Cine a comandat ancheta şi cine a achitat costurile ei?

Care sunt limitele interpretării rezultatelor obţinute? etc.



Argumentarea cauzală

Avem nevoie deseori în viaţa obişnuită de a înţelegerelaţia dintre două sau mai multe fenomene ce par a seexplica, determina etc., unul prin altul, pentru a prevenianumite evenimente cunoscându-le cauza etc.

De aceea, în argumentarea cauzală avem la îndemânăde obicei două surse:

experienţa trecută şi simţul comun.




există două modele principale de raţionarecauzală, construite, desigur, pe urmele logiciiinductive a lui John Stuart Mill:

una legată de găsirea unei diferenţe relevante,

alta legată de găsirea unui fir comun.




Prima cere să găsim diferenţa relevantă între situaţiile în care un efect este prezent şi situaţiile în care el nueste prezent.

Astfel, dacă, într-un oraş, un anume cartier are o ratămai mare de îmbolnăvire de cancer, vom căuta diferenţacare îl evidenţiază de celelalte cartiere, diferenţă care

poate fi: un trafic mai mare de maşini, prezenţa uneiuzine chimice etc.

Schema argumentativă este următoarea Factorii a, b, c sunt urmaţi de E

Factorii a, b nu sunt urmaţi de E

Deci, factorul c este probabil cauza lui E




A doua, dacă un efect este prezent în mai multe situaţii, trebuie căutat unfir comun al acestora, care este susceptibil de a fi cauza.

Astfel, dacă locuitorii unui oraş prezintă anumite simptome comune de îmbolnăvire, se va căuta ceea ce au ei în comun, adică: respiră ei acelaşi

aer?, sunt ei tot timpul prezenţi în aceleaşi locaţii?, sunt anumite persoanestrăine cu care intră tot timpul în contact? etc.

Schema este următoarea: Factorii a, b, c sunt urmaţi de E

Factorii a, c , d sunt urmaţi de E

Factorii b, c sunt urmaţi de E

Factorii c , d sunt urmaţi de E

Deci, factorul c este probabil cauza lui E

A t lă



Argumentarea morală

Argumentul moral conţine premise şi concluzie, poate fi simplu saucomplex, premisele pot fi implicite sau explicite etc. El diferă decelelalte tipuri de argumente prin faptul că are drept concluzie unenunţ moral.

În general, un enunţ moral este un enunţ care asertează că oacţiune este corectă sau greşită (morală sau imorală), că cevasau cineva este bun sau rău.

Un asemenea enunţ conţine de regulă indicatori precum: bine, rău,moral, imoral, greşit, corect, ar trebui, este justificat etc.

Exemple de enunţuri morale: „Ileana ar trebui să-şi ţină promisiunea faţă de tine.”

„Avortul este imoral.” „Tatăl meu este un om bun.”





Un argument moral standard este un amestecde enunţuri morale şi nonmorale: cel puţin o premisă este un enunţ moral, desemnând

un principiu moral sau o regulă morală, cel puţin o premisă este un enunţ nonmoral, concluzia

urmând să fie, aşa cum am spus, obligatoriu, un enunţ

moral.




Exemplu

„Este greşit a cauza durere inutil unui copil.

Bătaia cauzează durere inutil unui copil. Deci, bătaia este greşită.”

Astfel, în acest argument, prima premisă este un enunţmoral, desemnând un principiu moral, a doua este unenunţ nonmoral, descriind natura unei acţiuni, iarconcluzia este din nou un enunţ moral, ceea ce trebuiademonstrat.



Eseul argumentativ

Este vorba de aplicarea principiilor gândiriicritice în scris sau cum să ne organizăm ideile,

cum să enunţăm susţinerile în mod clar şi cum să evităm limbajul ineficient şi

contraproductiv.



Eseul argumentativ

Iată câteva principii, linii directoare de organizare a unuieseu argumentativ scris:

– În startul eseului, se enunţă clar punctul de vedereal eseului şi poziţia autorului cu privire la acest punctde vedere;

– Toate elementele eseului (argumente, ilustraţii,exemple, explicaţii etc.) trebuie să fie (a) conectate lapunctul de vedere susţinut şi (b) să servească unoreventuale obiecţii;



Eseul argumentativ

– Componentele eseului trebuie aranjate într-osuccesiune logică (de pildă, a se plasa suportul(exemplele, clarificările) pentru ideea B imediat dupăideea B,

nu dupăideea F sau G);

– Eseul trebuie să fie complet, nu în sensul uneiexhaustivităţii, epuizării subiectului, aşa ceva esteimposibil într-

un eseu şi chiar într -o carte, ci în sensul în

care punctul de vedere este bine argumentat, răspundela eventuale obiecţii şi se ajunge cu uşurinţă la oconcluzie.



Eseul argumentativ

Într-o variantă mai succintă, putem enumera elementeledezirabile pentru alcătuirea unui eseu argumentativ,articol ştiinţific etc.:

– Introducerea

– Enunţarea tezei (subiectul care va fi sprijinit în argumentare) – Argumentarea propriu-zisă care susţine teza mai sus enunţată – Evaluarea eventualelor obiecţii – Concluzia



Concluzii

Argumentarea este un demers pe care opersoană (un grup) îl întreprinde pentru aface un auditoriu să-i adopte poziţia,

recurgând la prezentări sau aserţiuni-argument care urmăresc să-i susţinăvalabilitatea sau temeinicia.



Resurse

Dumitru, I. A., Dezvoltarea gândirii critice și învăţarea eficientă, Editura deVest,Timisoara, 2000

Flueras, V., Paideia si gîndirea critică, Editura Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca, 2003

Flueras, V., Integrarea strategiilor RWCT şi practica didactică românească,

Dialoguri didactice nr.2, 2001 Nicu, A., Strategii de formare a gândirii critice, Editura Didactică si

Pedagogică, R.A.,Bucuresti, 2007 Oprea, C. L., Strategii didactice interactice, 2006

Steele, J. L., Meredith, K. S., Temple, Ch., (1998), Un cadru pentru

dezvoltarea gândirii critice la diverse materii de studiu, Ghidul I Steele, J. L., Meredith, K. S., Temple, Ch., (1998), Promovarea gândirii

critice, Ghidul II,

Proiectul Lectura si scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice.www.didactic.ro



Academia de Studii Economice din BucureştiFacultatea de Relaţii EconomiceInternaţionale

Dezvoltarea gândirii critice şicreative

Argumentarea persuasivă


Gândirea Critică și Argumentarea



ș gpersuasivă

Structura cursului

Argumentarea persuasivă și Retorica publicitară

Regula celor 4C în comunicarea persuasivă

Strategii persuasivă

Discursul argumentativ

Principaele mijloace argumentative

Sofismul

Mixuri discursive

Gâ di C iti ă i A t



Gândirea Critică și Argumentareapersuasivă

Argumentarea persuasivă – Retorica publicitară

Argumentarea este un demers pe care o persoană (un

grup) îl întreprinde pentru a face un auditoriu să-i adopte

poziţia, recurgând la prezentări sau aserţiuni -argument

care urmăresc să-i susţină valabilitatea sau temeinicia.

A face pe cineva să-ţi adopte punctul de vedere

înseamnă, de fapt, a-i schimba opinia, preferinţa,convingerile.





Argumentarea persuasivă – Retorica publicitară

Misiunea publicitarului este de a ne face să ne

simţim nefericiţi, neîntregi, neterminaţi.Misiunea lui este să ne convingă de faptul căechilibrul nostru casnic sau sufletesc depinde

hotărâtor de achiziţionarea unui anumitprodus, a unui anumit serviciu.





Argumentarea persuasivă – Retorica publicitarăDefinirea termenilor-cheie

C. Rybacki oferă câteva sfaturi privind definirea cât maicorectă a cuvintelor -cheie :

Regula in cluder ii . Formulaţi termenii în aşa fel încât să cuprindă totceea ce intră de drept în sfera noţiunii definite (ex: „mass media” nupoate fi redusă doar la televiziune).

Regula excluder i i . Formulaţi termenii în aşa fel încât să excludă totceea ce nu intră de drept în sfera noţiunii definite (ex: „mass media”nu poate fi definită ca orice formă de comunicare).





Regula adaptării . Formulaţi termenii în aşa fel încât înţelesul luisă aibă o legătură cu sensul comun (imaginar) impus deuzanţele discursive (ex : „mass media” nu poate fi definit întermenii specificărilor de natură tehnică).

Regula neutralităţii. Evitaţi încărcarea afectivă fără rost atermenilor (ex: „Mass media” nu poate fi definită exclusiv ca uninstrument de manipulare politică).

Regu la non - redundanţei . Nu definiţi un termen prin el însuşi(pleonastic). E naiv şi ineficient să definim „bogăţia” ca „lipsasărăciei”.





Definirea termenilor cheie urmează o importantăexigenţă stilistică generală : claritatea.

La o analiză mai atentă, identificăm cinci categorii de

termeni care au de obicei nevoie să fie definiţi : termeniinoi, ambigui, vagi, tehnici, creaţi special.

Cuvântul „duşman” poate avea conotaţii pozitive

„Duşmanul duşmanului nostru ne este prieten”, Cuvântul „democraţie” poate fi folosit şi de americani şi

de regimul nord-coreean etc.





Regula celor „4 C” în comunicarea persuasivă

Nu există nici o emisie verbală care să nu încerce, fie şiindirect, să influenţeze interlocutorul.

Trebuie să distingem între actul de a convinge(argumentarea) şi actul de a influenţa (persuasiunea).

La o privire mai atentă, vom observa însă că cele două

acte discursive se presupun reciproc, se sprijină şi se întretaie, distincţia între ele fiind practicată mai mult dinraţiuni pedagogice.





L. Bellanger identifică patru exigenţe ce stau la bazaacestui tip de discurs :

1. Credibilitate. Să fie adevărat ce spui. Să dai măcar impresia de

veridic, recurgând la fapte, mărturii, probe (statisticii, sondaje etc)chiar şi atunci când te adresezi unui personaj imaginar. Să luminezievocator obiectul discursului. Să-i dai valoare prin : analogie,comparaţie, exemplu.

2. Coerenţă. Să ai rigoare în utilizarea formelor de raţionament. Săstăpâneşti logica lizibilă. De regulă, întâlnim două tipuri deraţionament : a) Prin eliminare. b) Prin analogie.





3. Consecvenţă. Să ai continuitate. Ce ai zis ierisă nu contrazici astăzi.

4. Congruenţă. Să fii persuasiv. Să oferi cititorului

ceea ce aşteaptă de la tine. Este persuasiv acel mesajcare devine ecou al sinelui, al contextului. Să fii omulsituaţiei, al momentului. Să provoci empatie.

Putem conchide că persuasiunea este ordine a faptelo r (credibilitate),

ordine a log ic i i (coerenţă),

ordine a r igor i i cu sine (consecvenţă),

ordine a empatiei şi intuiţiei (congruenţă).





Discursul publicitar-strategii persuasive

Ca orice tip de discurs, publicitatea are la baza diferite

forme de raţionament şi argumentare, menite săsporească adeziunea auditorului la mesajul emis.

Privită din această perspectivă, argumentarea îşidezvăluie o latură mai puţin luminoasă a sa - dorinţa de a

influenţa receptorul, de a-l manipula.





Tactici fundamentale de persuasiune

a)Tactica promisiunii. Orice publicitar îşi doreşte ca oamenii săacţioneze aşa cum vor ei. Tactica e simplă şi ea poate fi tradusă multmai clar prin: tactica promisiunii.

promisiunea nu este niciodată un subterfugiu oratoric, ci reprezintă unelement discursiv, inclus într-o gândire tactică bine ţintită : să limitezianticipările negative, de pildă.

Prin urmare, nu ajunge să promiţi cuiva o cafea de bună calitate. Te pui înlocul clientului, analizezi produsul din perspectiva lui, observi un defect şi

anticipezi o temere majoră („Credeţi că nu veţi putea dormi la noapte ?”) şiabia apoi promiţi : „Acest lucru nu se va petrece cu noua noastră marcă decafea fără cofeină”.





b) Tactica anticipării. Lucrurile nu sunt importante prin ele însele, ci prinsemnificaţia lor. O maşină Ferrari sau o bijuterie Cartier formează o„imagine de marcă” şi pentru aceasta plătim un preţ dublu sau triplu.

Cumpărătorul cunoaşte natura duală a lucrurilor (recompensa imaginii şipedeapsa

preţului), iar publicitarul nu poate ignora acest aspect. El trebuie

să anticipeze şi să mute atenţia clientului în altă direcţie (sănătate,siguranţă, fiabilitate etc.). Dacă nu poate, atunci trebuie să minimalizezecostul (orice om, oricât de bogat ar fi, este sensibil la anumite reducerifinanciare).

Obiectul constă mult ? Nimic mai simplu : „ Această superbă maşină văcostă doar 200 de euro pe lună”. Nicăieri nu pomeniţi că aceşti bani vor fiplătiţi în rate, 5 ani, dimpreună cu nişte dobânzi consistente şi oneroase.Nimeni nu vă va acuza că aţi minţit sau aţi spus adevărul pe jumătate.

E cât se poate de logic să te fi gândit că o maşină frumoasă nu poate ficumpărată cu doar 200 de euro.





c)Tactica asocierii. Poţi crea calităţi noi, asociind valoridiferite. Ce legătură poate avea cumpărarea unei maşini„Dacia” cu România ? Patriotismul.

Arătând un pahar cu burbon, poţi flata cumpărătorul cu un îndemnaparent nepotrivit : „Meriţi un moment de linişte”.

Deseori, tactica asocierii implică unele forme de sofism,cum ar fi cel al autorităţii („Cum am spus, justiţia e bună

prin excelenţă şi, prin urmare, trebuie să o respectăm”).





d) Introduce noi recompense, pedepse sau valori.

Un anunţ publicat de un om oarecare a făcut carieră în SUA. „Rog pecel care mi-a furat maşina din parcarea din faţa Primăriei să-mi

înapoieze dragul meu şarpe, Cleopatra, aflat pe bancheta din spate”. Avem în acest caz, cel mai bun exemplu de disuadare (convingere penegativ).

Foarte rar, convingerea eficientă se face direct. Tot timpul trebuie săte gândeşti la soluţii intermediare. Într-o dispută cu cineva, numărturia ta va fi decisivă, ci mărturia unui al treilea.

Vânzătorii cunosc bine această tactică. El nu insistă pe calitateaobiectului. Eventual, îi conferă o calitate în plus (transport gratuit, unplin de benzină inclus în preţ ), adaugă sau face mici concesii.





e) Modifică natura recompenselor, a pedepselor sau a valorilor. Învânzarea de maşini, avem un exemplu clasic. Clientul, însoţit de soţie, vreao maşină de viteză. Vânzătorul îi descurajează dorinţa (pe autostradă, vitezamaximă de de 140 km la oră) şi apoi îi propune o maşină mai lentă, dar cuun plus de confort şi siguranţă, mizând pe intervenţia favorabilă a doamnei.

E o maşină de familie şi mult mai sigură decât altele. De la viteză,cumpărătorul a fost adus la „confort ” şi „siguranţă”. Acelaşi vânzător îl punepe cumpărător să semneze „hârtiile” şi nu actele maşinii.Uneori, e suficient numai schimbarea unui cuvânt şi realitatea (percepţiaei) se modifică.

Acelaşi lucru se întâmplă în cazul unui preţ foarte mare. Prin schimbareacuvântului, preţul devine acceptabil : „Nu cumpăraţi acest obiect, ci faceţi oinvestiţie”.Manipulatorii politici folosesc din plin această tactică şi modifică mereutitulatura: „Ministerul apărării” (nu al războiului), „Ministerul solidarităţiisociale” (nu al muncii) etc..





f) Tactica insinuării. Foloseşte punctele slabe ale cumpărătorului.

Foarte eficientă în conflicte, această tactică te ajută să emiţi oafirmaţie insinuant, fără angajament direct : „Nu o să pomenesc nimicdespre orientarea dvs sexuală”.

În publicitatea comparativă (permisă de legislaţia americană), poţiataca produsele concurentului tău prin insinuare, cum a făcut şi maiface Pepsi şi Coca Cola.

Într-un decor autentic de iarnă, avem în faţă două vitrine frigorifice(una cu însemnele Pepsi, alta cu însemnele Coca Cola). A nins bogatpeste noapte, dar spre vitrina Pepsi e deja pârtie adâncă şi vizibilă;vitrina Coca Cola rămâne pe mai departe tristă şi îngropată în zăpadă.





g) Tactica presiunii.

Forţează decizia cumpărătorului. Îndemnul nu e suficient tottimpul. El trebuie însoţit de ceva. De o limitare în timp, spre exemplu.

Oferi o reducere, dar numai până la sfârşitul săptămânii. A creasentimentul urgenţei face parte din strategia oricărui vânzător . Acum oriniciodată. Nu laşi cumpărătorul să ezite. În caz contrar, el se varăzgândi. „Ofertă valabilă doar celor care sună primii”.





h) Tactica simplificării.

Restrânge opţiunile clientului. Nu-l încărca excesiv cu date,

informaţii sau detalii tehnice.

La polul opus, regăsim tactica băncilor sau a societăţilor de asigurarece îţi oferă un contract extrem de stufos. Stresat de mulţimeaparagrafelor semnezi fără să mai citeşti. Semnezi ca primarul şi

greşeşti.





i) Stimularea certitudinii. A fi sigur pe tine stimulează încrederea şisimplifică decizia de cumpărare. „Cel mai bun”…”Cea maieficientă” – reprezintă vectorul oricărui discurs publicitar clasic.

Oamenii în faţa deciziei se redescoperă copii. Vor însoţireafectivă. Vor încurajare şi, dacă se poate, altcineva să hotărască în locul lor.

Deloc întâmplător, clienţii adoră să le spui: „ În locul dvs nu aş ezita

să cumpăr acest model”. Deloc întâmplător, multe reclame flutură îndemnuri cât se poate de flatante pentru cumpărător : „Meriţi ce-imai bun”… ”Revista copiilor inteligenţi”.





Discursul argumentativ

Ceea ce contează în lectura unui text publicitarsau nu este credibilitatea şi puterea lui de ane influenţa; contează felul în care acest texteste scris (gândit), tonul degajat şi plin de

empatie, bogăţia şi inteligenţa argumentelorfolosite.





Structura discursului argumentativ

Schema antică, aristoteliană, este cunoscută, chiar dacă din discurs

doar două părţi (zice Aristotel) sunt cu adevărat importante : teza şiargumentele.

Retorica clasică se bazează pe trei genuri oratorice de discurs deliberativ (a sfătui, a convinge),

judiciar (a acuza, a apăra),

demonstrativ (a susţine).

În publicitate avem un discurs centrat cu precădere pe raportul argument> demonstraţie. De aici, rezultă alte două exigenţe majore : 1. Prezenţaunui destinatar , fie el şi imaginar 2. Un scop precis.





Important e să acceptăm că un dispozitiv retoricpublicitar se caracterizează:

prin alegerea argumentelor (inventio),

prin dispunerea lor (dispositio)

şi prin definirea unui ton (elocutio).

Orice reclamă îşi arată coerenţa retoric discursivă prinprecizia cu care răspunde la câteva întrebări (altcumvacomune şi jurnalismului) : cine vorbeşte, cui şi cum.





Exemplu de dezvoltare argumentativă, plină de raţionamente şisofisme :

O ceaşcă de ceai cu două bucăţi de zahăr nu a făcut niciodată un Boeing săaterizeze…

Un ofiţer de aviaţie răspunde de circa 150 de deplasări de avioane pe zi. Gândiţi -

vă la miile de vieţi omeneşti pe care le reprezintă aceste 150 de avioane pe careel trebuie să le ajute să aterizeze sau să decoleze…Omul acesta nu are dreptulde a greşi. El trebuie să aibă mintea clară şi reflexele precise. Atunci când bea oceaşcă de ceai în timpul serviciului, el are motive bine întemeiat. Simte că ceaiulîl ajută îl ajută să păstreze atenţia trează. Este conştient că reîncărcarea cuenergie pe care i-o procură băutura asta caldă şi bine încălzită.

Evident, a bea o ceaşcă de ceai cu două bucăţi de zahăr nu estesuficient pentru a face un Boeing să aterizeze, Dar atunci când dirijeziavioane toată ziua, aceasta nu este totuşi inutilă…Zahărul înseamnăenergie.





Principale mijloace argumentativeSilogismul. Încă de la Aristotel, silogismul este considerat „un

raţionament în care, după stabilirea a două premise (una majora şi una minoră ), rezultă în mod necesar o nouă propoziţie, o concluzie”.

O simplă afirmaţie („Periajul, aţa dentară şi vizita regulată la dentist îţimenţin gingiile sănătoase”) nu reprezintă un argument şi cu atât maipuţin un silogism. În acest caz avem de-a face cu o aserţiune (oafirmaţie ce nu mai necesită nici un sprijin argumentativ).

Silogismul implică premise logice : „Periajul, aţa dentară şi vizitaregulată la dentist îţi menţin gingiile sănătoase / Dinţii sănătoşi aunevoie de gingii sănătoase”. Apoi, urmează concluzia: „Deci, fărăperiaj, aţă dentară şi vizită regulată dentinst nu vei avea dinţi sănătoşi”.





Entimema. Se defineşte ca un silogism prescurtat, din carelipseşte o premisă (de regulă, cea minoră). Reluând exemplul demai sus, entimema ar fi : „Periajul şi vizita regulată la dentist îţimenţin gingiile sănătoase. / Pentru dinţi sănătoşi”.

În publicitate, entimema necesită un efort interpretativ din parteacititorului, ceea ce conferă reclamei o anume distincţie poetică. Iatăun text deja celebru : „ Femeia e o insulă / Fiji e parfumul ei ”.

Observăm subtilitatea prescurtării şi deopotrivă prezenţa elipsei, asubînţelesului.





Argumentele. Trebuie să distingem între a argumenta şi a proba, adovedi. Dacă în primul caz putem acredita o concluzie fără a oimpune, în al doilea caz concluzia este însoţită de raţionament, deprobă.

Printre formele dovedirii, Ch. Larson aminteşte : dovada statistică,naraţiunile şi anecdotele, mărturia, comparaţia şi contrastul,analogia.

C. Rybacki identifică o întreagă tipologie, pornind de la aspectulfuncţional al argumentelor :

Argumentul axat pe cauză. Totul are o cauză. Într -un argumentcauzal, temeiurile, justificarea şi sprijinul trebuie să validezeconcluzia în temeiul legăturii temporale dintre ele. „UraganulMitch a făcut ca mai multe ţări să arate la fel. Numai înGroenlanda e altfel”.





Argumentul axat pe aparenţe. Argumentele stabilesc o legătură între fenomene şi condiţiile existente. De pildă, când veveriţele adună mai multe alune ca de obicei, acesta e

semn de iarnă lungă. „Dacă poţi vedea torpila, este prea târziu…Prietensau duşman? Gata, timpul a expirat”.

Argumentul axat pe generalizări. O generalizare susţine căceea ce e adevărat într -o situaţie este adevărat în toate situaţiile. „La capătul curcubeului, Sarawak. Vremuri idilice în Sarawak…Sarawak.

Paradisul ascuns din Borneo”.

Argumentul axat pe precedent . „Tatăl tău îţi vorbea urât ?...Insultele pe care le strigi copiilor tăi rămân în

familie mai multe generaţii”.





Argumentul axat pe analogie . Analogia e unprocedeu asemenea comparaţiei. Deşi are valoriexpresive puternice, putem greşi comparând orice şioricum. „Ca să înţelegi cum se face că noul Camry oferă mai multe

decât pare, ţine această pagină în dreptul luminii…NouaToyota Camry : Să vezi înseamnă să crezi”.

Argumentul axat pe opinia experţilor . Şi aici putemgreşi. Experţii nu sunt infailibili.





Argumentu l axat pe di leme . Dilemele sunt generatoare de căutăriargumentative. Să nu greşim însă, forţând argumentele pe logica lui : ori/ori . „Dacă otrăveşti

marea…te otrăveşti pe tine” .

O variantă a acestui tip argument îl reprezintă raţionamentul adbaculum (al bâtei), unde ai de ales între două rele (banii sau viaţa)şi raţionamentul circular :

„Cu cât le purtaţi mai mult, cu atât mai mult vă plac / Cu cât vă plac mai mult, cu atât mai mult le căutaţi în magazinele noastre”.





Câteva argumente care au la bază sofismul.

Cum bine se ştie, sofismul este un raţionament greşit,ceare la bază o premisă eronată.

„Muştarul e tare. Pentru asta e bun – Moutard de Dijon”.

Interesant e faptul că, în discursul politic sau publicitar,

multe din argum entele fo losi te se dovedesc a fi so f isme ,abil drapate în aparenţe de raţionament corect .





Cele mai cunoscute şi uzitate sofisme:

Sof ism ul post hoc . Se traduce prin: „după aceea,deci din cauza acesteia”.

Mai concret spus, având două evenimente, îl prezinţipe primul ca şi cum ar fi cauza celui de-al doilea.

„E dimineaţă, pentru că a cântat cocoşul”.

E un sofism destul de folosit în reclame „Ciocolata elveţiană / Ajungi în munţi, mâncând

ciocolată”.





Argumentul „omului de paie”. Agentul persuasiv construieşteun caz slab şi apoi îl prezintă ca fiind al adversarilor. În final,agentul scoate la iveală probe şi raţionamente şi câştigă uşorcazul fictiv. Acest argument este folosit mai ales în reclamele„comparative” din SUA, interzise însă în Europa.

Sof ismul m ediu lu i nedis tr ibu i t . Cu cine te aduni te asemeni. „Noiajutăm pe cei care vor să ne ajute”. Sau : „Veţi şti la fel de mult canoi

– Doc Expert”.





Mixturi discursive (forme atipice)

Le mai putem numi forme intertexuale, împrumutate din diversedomenii discursive. Extrem de inventivă, publicitatea nu ezită să

folosească nici un mijloc pentru a-şi atinge scopul.

Reclama parodică – gen horoscop.

„ Astrele se arată favorabile dvs în acest an. Motorul de 1171 cm 3 şi cei

80 de CP ai automobilului Renault Clio vă va duce exact unde vreţi .Influenţele nefaste vor fi blocate de geamurile securizate iar

echipamentul Be-Bop va veghea la bunăstarea şi la confortul dvs.nu veţi pierde niciodată simţul timpului graţie ceasului cu quartz ” etc.




ș gpersuasivă

Reclama ghicitoare. „Maşina anului 2001. Pune în valoare forţa…Nu-i cunoaşteţi marca? Renault Clio”

sau

„Ce anume se remarcă prin aspectul dinamic ce adăposteşte un şasiu de oconcepţie unică şi o motorizare ultramodernă de 1171 cm 3 şi 80 CP ?…

Aţi ghicit ? Bineînţeles, este Renault Clio”. Reclama jurnal intim.

„ Ora 10. Iată-i că se întorc. Mă întreb cum poţi să ieşi din casă pe o vreme caasta. Invitaţii mă calcă în picioare fără nici o jenă…Ora 13. A venit clipa să fiu pusla treabă, să fiu amestecat cu minerale şi îngrăşăminte chimice. Nu-mi fac

probleme, ştiu că pot să rezist la produsele chimice…Ora 20. cred că e vremea

să mă culc. Ce zi am avut ! Ah, nu m-am prezentat. Numele meu este Pergo. Sunt cel mai bun pământ de

flori din Suedia şi suport orice. În sfârşit, aproape orice…”




ș gpersuasivă

Reclama dialog.

Caracterul de monolog al discursului publicitar nu lasă loc nici unuidubiu. Şi totuşi, prezentându-se ca un hibrid enunţiativ, reclama

îmbină o realitate monologală şi o aparenţă de dialog ,solicitândfictiv publicului să contribuie la dinamica schimburilor de replici.

Dialogul ca atare (folosit ca suport) îl întâlnim în cele maiconvenţionale reclame TV – pentru detergenţi, produse casnice etc.

La acest capitol am putea include acele „regizări ale iniţierii deschimb” : acte de salut („Bună ziua”), acte directoare („E timpul săvă decideţi”), acte interogative („Ce aţi face dacă s-ar dovedi că unprodus lactat are influenţă asupra frumuseţii pielii dvs ?”).



Concluzii

Trăim într-o lume extrem de zgomotoasă şi de agitată, în care se întretaie adeseori haotic voci şi imagini, sunete disparate şi frânturide frază. În numele dreptului sacrosant la informare, suntemasediaţi de păreri, îndemnuri, proteste şi comentarii.

Zarva acestei jungle textuale este mult mai puţin inocentă decâtpare, câtă vreme ea urmăreşte un scop, declarat ca atare sau nu :să comunice un mesaj şi să obţină un efect anume.

Ca orice tip de discurs, publicitatea are la baza diferite formede raţionament şi argumentare, menite să sporească adeziuneaauditorului la mesajul emis.

Privită din această perspectivă, argumentarea îşi dezvăluie olatură mai puţin luminoasă a sa - dorinţa de a influenţareceptorul, de a-l manipula.



Concluzii A convinge pe cineva înseamnă a-i schimba opinia, dorinţele, punctulde vedere. În lumea în care trăim nu avem altă opţiune. Protestul

nostru împotriva publicităţii este ireal şi neserios. Nu-i putem refuzaexistenţa. Trebuie doar să ne acomodăm corect cu ea şi să nesalvăm, păstrându-ne cât de cât spiritul critic.

Argumentarea face parte din viaţa noastră cotidiană. Nu există nici opagină de ziar care să nu exprime argumentele unui editorialist, a unuiom politic. Nu există zi care să nu prezinte anunţuri publicitare, menitesă justifice, să îndemne la cumpărarea sau consumul unui obiect saua unui produs cultural.

Fiecare dintre noi, în diverse momente şi diverse circumstanţe, esteobligat să argumenteze, să pledeze pentru o cauză, să-şi justificeconduita, să condamne sau să-şi scuze prietenii, să cântăreascăargumentele pro sau contra în vederea unei alegeri sau a unei decizii.



Resurse

Adam, Jean-Michel, Bonhomme, Marc, Argumentarea publicitară, InstitutulEuropean, Iaşi, 2005

Andre Hella, Precis de l’ Argumentation, Labor, Liege,1983

Boudon, Raymond, L’Art de se persuader, Fayard, Paris, 1990

Brochand, Lendrevie, Publicitor, Dalloz, Paris, 1989

Drozda-Senkowska, Ewa, Capcanele raţionamentului, Polirom, Iaşi,1998

Meyer, Michel, Questions de rhetorique, Le livre de poche, Paris, 1993

Montant, Henri, Commentaires et humeurs, CFPJ, Paris,1992

Popescu, Costin, Publicitatea : o estetică a persuasiunii, EdituraUniversităţii, Bucureşti, 2005

Preda, Sorin, Jurnalismul cultural şi de opinie, Polirom, Iaşi, 2006

Rybacki, C.,Karyn, Rybacki, J., Donald, Introducere în arta argumentării,Polirom, Iaşi, 2004

Tuţescu, Mariana, L’ Argumentation, Universităţii, Buc., 1998



Gândire critică și creativă

Argumentul și erorile deargumentație

Argumentația și erorile det ți



argumentație

Structura cursului

De ce ar fi nevoie să știm aceste lucruri?

Argumentația și demonstrația (cele patruprincipii ale logicii: identitatea, non-contradicție,terțul exclus, rațiunea suficientă)

Silogismul

Tehnici de argumentare Erori de argumentație

De ce?



Pentru că poate suntem pasionați de discuțiile filozofice, șide însemnătatea ultimă a acestora (ex.: întrebările ultime)

Pentru că poate suntem interesați să învățăm să:

Ne apărăm (auto-apărare) (vezi analogia) Distingem între argumente, argumente eronate și non-argumente

(logică sănătoasă vs. logică defectuoasă) Prețuim retorica sau arta persuasiunii atunci când ea este folosită în

scopurile bune Devenim mai încrezători în propria minte (o formă de a ne cultiva

auto-încrederea) Recunoaștem adevărul și înțelepciunea/falsul și falsa înțelepciune Dobândim sentimentul de civis, membru al polis-ului Prețuim adevărata prietenie

Analogie



Analogie

Întrebare: De ce se înscriu oamenii la cursuri

de arte marțiale?

Răspuns: Pentru că suntem conștienți de

faptul că lumea/mediul în care trăim poate fiun loc periculos și vrem să fim capabili săne putem apăra

Analogie



Analogie

Cine poate fi ‘inamicul’? ‘inamic’, evident nu în sensul unei agresiuni fizice (precum în cazul artelor

marțiale) ci mai curând un ‘inamic’ cu putere de manipulare a minții ‘inamic’ = Guvern, firme/corporații, mass media, grupuri de lobby (pentru

diverse drepturi)

Care să fie scopul acestuia? Cunoașterea și controlul comportamentelor umane Materiale (rente, profituri) Non-materiale (dorința de putere, creșterea stimei de sine prin satisfacerea

patimilor) Sindromul “de ce ar face cineva asta?”

Cum ne poate face rău ‘inamicul’? Cel mai subtil, prin a ne ține ocupată mintea Ne deturnează acțiunile și deciziile în favoarea scopurilor sale instituționale



Controlul minții? Știință?

Alexis Tsipras (Primul

ministru al Greciei)



ministru al Greciei)

președinteleformațiunii politice

Syriza (de orientareextremă stângă)

“Particularly, all the peoplewho want to end austeritynow, they should go andvote against austerity. Theyshould go and vote for theEuropean Left…Europeshould turn Left, with astrong vote to the EuropeanLeft…Either with the Left orwith austerity. Either with theLeft or with Merkel (2014)”



Poliția Română

“ În România, centura desiguranţă este obligatorie pentrutoate locurile din maşină. Deciun pasager care nu poartăcentura în spate vă poate"premia" cu o amendă şi cupuncte de penalizare. Dar

acesta este doar un argument înfavoarea centurilor. Conformanalizelor ETSC, dacă 99%dintre ocupanţii maşinilor dinUniunea Europeană ar purtacentura de siguranţă, 2400 deoameni morţi anul trecut înaccidente în Europa ar fi trăit laaceastă oră. De fapt, 12.400 de

europeni implicaţi în accidenteauto în 2012 trăiesc astăzitocmai datorită centurii desiguranţă.”



A Starbucks coffee for Canadians whodon’t think they like Starbucks coffee

Despre o falsă dialecticălogică vs retorică



logică vs. retorică

În prezent se cultivă dihotomia între logică și argumentație

vs. retorică Logica și argumentația sunt abordări ‘de calitate’, științifice în timp

ce retorica ține de limbuție, verbaj. Logica și argumentația sunt apanajul oamenilor serioși, bine

intenționați iar retorica ar fi apanajul politicienilor și al companiilorcu scopul de a-și convinge electorii/clientela

Presupoziția este că retorica e un instrument dăunător, uneori chiarmalefic, având interese oculte. În realitate, încă de la Retorica. Teoria discursului civic a lui

Aristotel, retorica este tehnica mobilizării simțurilor șiethos -ului în direcția bună/a scopurilor bune Astfel, tehnica în sine nu este dăunătoare atât timp cât este utilizată

în direcția bună (convingerea auditoriului de caracterul adevărat saufals al unor idei) După cum siropul de tuse nu dăunează dacă îl administrăm pentru tuse;

poate siropul de tuse să vindece migrenele/durerile de cap?

Prietenii și false prietenii



ș p

Gândirea critică (logica, argumentația, sesizareapresupozițiilor), odată asimilată, constituie un bun decapital, care, precum retorica, poate fi folosit bine saurău Bine: demaști erorile, pui în loc argumentele bune

Rău: demaști erorile, pui în loc argumentele bune însă cu scopul de a umili adversarul (nu de draguladevărului!) Deseori, suntem tentați să ținem cursuri de logică

și argumentație părinților, prietenilor, apropiaților

(se dezvoltă această patimă de a convinge tot cemișcă) însă sfârșim prin a-i enerva (lipsadiscernământului)

Logica – cele patru mari principii



g p p p

Principiul identității

‘Un lucru este ceea ce este’: există o identitate (substanță) a lucrurilor, fiecare identitatedefinindu-se prin anumite trăsături (accidente); un lucru nu poate avea o dublăidentitate

Ex.: A = A și A nu poate fi și A și B, simultan; o propoziție adevărată este ceea ceconstituie o propoziție adevărată

Important pentru că sugerează faptul că realitatea pe care o observăm are o natură șideci poate fi cunoscută

Principiul contradicției/non-contradicției

Două afirmații opuse/contrare nu pot fi adevărate simultan Ex.: dacă (1) A = A și (2) A≠A , (1) și (2) nu pot fi adevărate simultan ci mutual exclusive;

o propoziție adevărată nu poate fi și falsă Important pentru că sugerează că realitatea este compusă din afirmații adevărate și

afirmații false (sau ambiguități, ca și categorie separată) Principiul terțului exclus/nu există o a treia posibilitate

“Un lucru fie este ceea ce este, fie nu este ceea ce este” Ex: Dacă A = A, atunci A nu poate fi non-A (Fie A, fie non-A); O propoziție este fie este

adevărată, fie este falsă Principiul rațiunii suficiente

‘Dacă un lucru există, acesta există în virtutea unei cauze suficiente’ Ex: dacă A = A este o propoziție adevărată, există explicații suficiente pentru a fi

adevărată

Argumentul/silogismul



g g Argumentul

Dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o

demonstrație (cf. DEX) Nu este adevărat sau fals, ci valid sau nevalid Scopul argumentului este să aducem dovezi în sprijinul concluziei

în favoarea căreia suntem Are ca presupoziție caracterul universal al adevărului

(argumentăm pentru că suntem convinși de adevărul concluziei)

Adevărul în sens logic, desigur (adevărul cu “ A”, adică absolut sau de tipmetafizic nu e implicat în mod necesar aici) Argumentul nu este:

O formă de a ataca alte persoane ci o formă de a fi vigilent față de erorilela care toți, ca oameni suntem predispuși (erare humanum est)

Pentru a impresiona o audiență Prilej de discuții interminabile, ci presupune că, la un moment dat,

argumentul valid se impune în fața celui nevalid. Sau cel puțin varianta ‘agree to disagree’ (deși ai argumente solide nu mă poțiconvinge, deși am argumente solide nu te pot convinge)

Ceea ce cerem noi de cele mai multe ori de la o persoană dragă (Măiubești? Da! Adu-mi argumente!)



Structura argumentului/silogismului

Argumentul: Dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o demonstrație

Premise: propoziții aduse în sprijinul încrederii în caracteruladevărat al concluziei (pot fi adevărate sau false)

Concluzia: propoziția care se presupune a fi adevărată (edependentă de caracterul adevărat sau fals al premiselor)

E l d il i



Exemple de silogisme

Exemplul 1: Toți oamenii sunt muritori. Socrateeste un om, deci Socrate este muritor.

Premisa 1 (P1): Toți oamenii sunt muritori.Premisa 2 (P2): Socrate este un om.

Concluzia (C): Socrate este muritor.

E l d il i




Exemplul 2: Existența pieței și a prețurilor necesităexistența proprietății private. În socialism proprietateaprivată nu există, deci în socialism nu se formează opiață și prețuri.

Premisa 1 (P1): Existența pieței și a prețurilor necesităproprietate privată.Premisa 2 (P2): În socialism proprietatea privată nu

există.Concluzie (C): În socialism nu se formează o piață șiprețuri.

E l d il i




Exemplul 3: Decretele ce impun prețuri minime de vânzare a munciigenerează un exces de ofertă de muncă și un declin al cererii demuncă. Toate legile privind salariul minim sunt decrete de preț, deciorice lege privind salariul minim generează șomaj.

Premisa 1 (P1): Decretele ce impun prețuri minime de vânzare a munciigenerează un exces de ofertă de muncă și un declin al cererii demuncă

Premisa 2 (P2): Toate legile privind salariul minim sunt decrete de preț

Concluzia (C): Orice lege privind salariul minim generează șomaj

Scop: căutareat l lid / t



argumentelor valide/corecte

Argumentul corect este:

I. Cel ale cărui premise sunt adevărate

II. Cel în care concluzia rezultă din premise

Exercițiul 1: verificați dacă cele două condiții sunt îndeplinite în exemplele oferite

Tehnici de argumentare



Tehnici de argumentare Raportarea unui caz particular la o propoziție

generală/deducția Sprijinirea unei aserțiuni generale pe exemple

particulare/inducția Analogia sau tehnica invocării de exemple paralele Tehnica eliminării alternativelor la teza propusă Tehnica argumentării pe bază de relații cauzale Tehnica apelului la autoritate sau argumentul autorității Tehnica sau argumentul a fort ior i

Tehnica reducerii la absurd

Folosirea de cazuri paralele în chip de contraargument !Atenție: nici una din aceste tehnici nu este scutită de presupoziții , utilizarea uneia sau alteia nu garanteazăconvingerea auditoriului de vreme ce în discuție suntpremisele

Raportarea unui caz particular la o

propoziție generală/deducția



propoziție generală/deducția

Propoziţia generală este de regulă ceva ce se consideră a fiuniversal valabil, general acceptal de auditoriu (deducția) “Independenţa individuală este prima dintre necesităţile moderne. În

consecinţă, nu trebuie să se pretindă niciodată sacrificarea ei pentruinstituirea libertăţii politice. Rezultă că nici una din numeroasele instituţii, atâtde lăudate, care în republicile antice limitau libertatea individuală, nu eadmisibilă în vremurile moderne.” (Benjamin Constant, Despre libertateaanticilor comparată cu cea a modernilor , via Drăgan Stoianovici)

“Dacă faci creditul la bancă, va trebui să-ți reduci din cheltuielile lunare cucelelalte nevoi” “Taxele la carburanți au crescut, ceea ce fără îndoială va genera o scădere a

cererii” “Dacă guvernul va acționa în direcția stabilirii unei cantități/producții minime

de telefoane Iphone, nu vom fi surprinși dacă vom vedea o supraproducție deIphone și o creștere a costurilor companiei”

“Eliminarea cotelor de lapte pentru producătorii români va conduce ladispariția unora dintre aceștia de pe piață ” Quick quiz: care este regula/propoziția generală din enunțurile de mai sus?

Sprijinirea unei aserțiuni generale pe exempleparticulare sau inducția



particulare sau inducția

Plecând de la particular şi ajungând la general Este poate cea mai utilizată tehnică, dar şi cea mai puţin pretenţioasă

Dialog între Socrate și PolosSocrate. Gândeşte-te acum şi la altceva: dacă cineva acţionează, nu trebuie să

existe şi un obiect care suportă acţiunea lui?Polos. Desigur Socrate. Dar obiectul care suportă respectiva acţiune, nu este oare aşa cum îl

face cel ce acţioneaza asupra lui? Uite ce vreau să spun: dacă cinevaloveşte, nu trebuie să fie şi cineva lovit?

Polos. Trebuie.Socrate. Şi dacă loveşte tare sau iute, nu este la fel şi lovitura primită de către

cel lovit?Polos. Desigur.

Socrate. Deci suferinţa celui lovit este aşa cum o face cel ce loveşte?Polos. Bineînţeles.Socrate. Iar atunci când cineva dă foc, trebuie să fie ceva care ia foc?Polos. FireşteSocrate. Şi dacă îi dă foc să ardă tare sau dureros, aşa arde şi cel ce este

aprins, precum este făcut să ardă?

Sprijinirea unei aserțiuni generale pe



exemple particulare sau inducția

Polos. Bineînţeles.Socrate. Când cineva taie, se întâmplă acelaşi lucru:există ceva care este tăiat.Polos. Desigur.Socrate. Şi dacă tăietura este mare sau adâncă saudureroasă, obiectul tăiat nu este aşa cum îl taietăietorul?Polos. Fără îndoialăSocrate. Într-un cuvânt (adică generalizând), vezidacă eşti de acord cu ce am spus adineauri, căîntotdeauna felul acţiunii determină şi felul efectului .

Alte exemple de generalizare/inducție



Alte exemple de generalizare/inducție

‘Toate lebedele observate până acum sunt albe, deci probabil toate

lebedele sunt albe’ ‘Porcul mistreț este omnivor. Ursul este omnivor. Omul este

omnivor. Porcul mistreț, ursul și omul sunt (unele) mamifere. Deciprobabil că toate mamiferele sunt omnivore’

‘Andrei, George și Maria sunt binevoitori. Andrei, George și Mariasunt români. Deci probabil toți românii sunt binevoitori’

‘Germania și Japonia s-au dezvoltat foarte mult după război. Deciprobabil multe/toate țările s-ar putea dezvolta în urma unui război’ ‘Tot timpul întârzii!’ ‘Se pare că echipa de fotbal Barcelona nu este în cea mai bună

formă’

Probleme: Caracter empiric (observaţional) => observaţiile pot fi subiective + au

presupoziții => propoziţia poate fi contestată Concluzia este mai generoasă decât premisele Nu este specifică economiei (vs. deducţia)

De ce economia nu este/poate fiinductivă?



inductivă?

Nu lucrează cu generalități ci cu unități – domeniul principal destudiu: omul în individualitatea sa

Economia nu-și permite abordarea holistă, întrucât recunoaștecaracterul eterogen al preferinței umane (și in extenso al persoaneiumane)

Utilizarea metodei inductive are deja presupoziții, or întocmai peacestea ne propunem să le testăm “Știința economică nu poate furniza un corp de cunoștințe pe bază de

raționamente autosuficiente, ci doar prin experiment” Istoricismul, pozitivismul logic (școala de la Vienna)

Afirmații economice cu caracter inductiv, deci problematic: “O taxă crescută pe marea proprietate/bogăție nu va face decât să scadă

cererea pentru produsele de lux” “Având în vedere modesta creștere de prețuri generată de creșterea

impozitelor, anul viitor vom păstra aceeași cotă de impozitare”

Analogia sau tehnica invocării de exemple paralele



Presupune o anumită subtilitate intelectuală “Te plângi că ai dat peste un om nerecunoscător. Dar asta e pentru

prima oară, mulţumeşte norocului sau prevederii tale. Darprevederea nu poate, în privinţa asta, decât să te facă neomenos,căci dacă vrei să scapi de această primejdie, n-ai să mai faci nici unbine, şi astfel, ca să nu-l iroseşti pe alţii, se va irosi lângă tine. Maibine să culegi nerecunoştinţă, decât să nu faci bine cuiva. Trebuie săsemeni şi după un an rău. Adesea belşugul unui singur an acoperăpagubele unui pământ neroditor mai mulţi ani în şir. Ca să găseşti un

om recunoscător, face să dai şi peste nerecunoscători. Nimeni nuare o mână atât de sigură în facerea de bine, ca să nu se înşeleuneori: până să nimerească, trebuie să dibuiască. Oamenii pornescpe mare şi după un naufragiu. Pe cămătar nu-l alungă din for falitul.Viaţa s-ar împotmoli repede într-o stearpă nelucrare dacă ar trebui săfugim de tot ce ne supără. Pe tine întâmplarea aceasta să te facă şimai darnic, căci acolo unde rezultatul este nesigur, trebuie să încercide mai multe ori, ca să reuşeşti odată.” (Seneca, Scrisori cătreLuciliu, scrisoarea a LXXXI-a)

Analogia sau tehnica invocării deexemple paralele (în economie)



exemple paralele (în economie)

“Principiul diviziunii muncii este unul dintre marile principii

fundamentale ale devenirii cosmice şi transformării evolutive.Biologii nu s-au înşelat împrumutând conceptul de diviziune a munciidin filozofia socială şi adaptându-l câmpului lor de investigație.Există diviziune a muncii între diversele părţi ale oricărui organismviu. Există, mai mult, entităţi organice compuse din individualitățianimale care colaborează. Se obişnuieşte ca asemenea agregări defurnici şi albine să fie numite, metaforic, “societăţi de animale””(Ludwig von Mises, Ac țiunea Umană)

“ Academicianul Emilian Dobrescu are incercari de modelare afenomenului arieratelor si cum ele afectează metabolismul maseimonetare.” (Daniel Dăianu)

“Există un anumit punct de echilibru și de dezechilibru al pieței”

“Homo-economicus sau omul economic este conceptul fundamentalal științei economice”

Analogia (alte exemple)



g ( p )

Progresul nu-l vedem şi nu-l aprobăm decât în dezvoltarea treptată şi

continuă a muncii fizice şi intelectuale. Cine zice progres nu-l poateadmite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină

pentru a avea grădina gata în două ceasuri nu e progres, ci devastare.Precum creşterea unui organism se face încet, prin superpunerea

continuă şi perpetuă de nouă materii organice, precum inteligenţa nucreşte şi nu se-ntăreşte decât prin asimilarea lentă a muncii intelectuale

din secolii trecuţi şi prin întărirea principiului înnăscut al judecăţii,precum orice element al creşterii e o conservare a celor câştigate întrecut şi o adăogire a elementelor cucerite din nou, astfel adevăratul

progres nu se poate opera decât conservând o parte, adăogând pe dealta: o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fărăorânduială. Deci, progresul adevărat fiind o legătură naturală înre trecut

şi viitor, se inspiră din tradiţiunile trecutului, înlătură însă inovaţiunile

improvizate şi aventurile hazardoase.

Mihai Eminescu, Studii asupra situaţiei (1880)

Tehnica eliminării alternativelor la teza propusă



p p

Dacă ne întrebăm pentru ce a fost făcută lumea, vomspune oare că pentru arbori, pentru plante, care fără aavea simţire, se numără totuşi printre lucrurile pe care

natura le face să subziste? Pare absurd. Pentru dobitoace?Nu-i mai probabil ca zeii să se fi ostenit pentru nişte făpturi

mute şi negânditoare. Atunci pentru cine? Fără doar şipoate că pentru fiinţele raţionale, adică pentru zei şi pentruoameni, care sunt de bună seamă cele mai desăvârşite

dintre fiinţe, dat fiind că nimic nu egalează raţiunea. Este,aşadar, de crezut că lumea, cu tot ce ea cuprinde, a fost

făcută pentru zei şi oameni.

Cicero, De natura deorum (partea a doua, cap. LIII)

Tehnica eliminării alternativelor la teza propusă (în economie)



“Dacă totul ar fi disponibil din abundență cum explicămacțiunea omului de a pune deoparte unele resurse? Într -olume a abundenței, pentru om nu ar fi nicio diferență între ziuade azi, și aceeași zi a anului viitor. O criză economică, cudistorsiuni în sfera consumului și a economisirilor nu ar luaființă, deoarece nu ar exista consum și nici economisiri. Să fieoare lumea noastră precum cea descrisă?”

“Să fie oare importurile, planul individualist al fiecăruia dintrelocuitorii unei țări de a destabiliza producătorii naționali? Saupoate un atașament emoțional deosebit față de produselestrăine? Sau locuitorii nu sunt capabili să observe generoasa

ofertă autohtonă? Nu există motive întemeiate pentru arăspunde afirmativ la acestea, ca atare importul e pur șisimplu satisfacerea unei nevoi reale în logica costului deoportunitate”.

Tehnica argumentării pe bază de relații cauzale



Explicare: Invocarea unor relații tip cauză-efect în argumentare

Exemple: “Motivul pentru care salariile sunt mici se explică

prin productivitatea redusă a forţei de muncă.” “Dacă reducem rata dobânzii vom stimula artificial

apariția unor proiecte antreprenoriale a căror duratăde viață este limitată și nu fără consecințe”

“ Anti-prohibiționiștii din SUA erau de părere că

abolirea legii de interzicere a alcoolului era unicasoluție pentru a rezolva problema crimeiorganizate/infracționalității”

Tehnica apelului la autoritate sau argumentul autorității



Se pretinde dovedirea adevărului unei idei (în logică,e trecut la sofisme) “Paul Krugman este în posesia adevărului în știința

economică întrucât este laureatul premiului Nobel” “Germania a procedat similar în contextul crizei, deci este

relevant” “Ludwig von Mises este un economist de excepție, preocupat

de adevăr, deoarece este în rândul economiștilor austrieci”

Excepţii: situaţiile în care raportarea la autoritate e

necesară stabilirii unui verdict, decizii “Lucrurile se vor clarifica în urma expertizei procurorilor și pe

baza deciziei judecătorilor”.

Tehnica sau argumentul a fort ior i



Explicare: dacă accepţi X atunci trebuie să accepţi şi Y, dacăY stă într -o anumită relaţie cu X Exemple

“E absurd să consideri că e de ruşine pentru un om să nu fie în stare să seapere cu membrele lui şi să nu consideri de ruşine când nu e capabil să seapere folosind discursul raţional, ştiut fiind că folosirea acestuia e maidistinctivă pentru fiinţa umană decât folosirea mâinilor şi a picioarelor.”

(Aristotel, Retorica) “Dacă taxarea este legitimă, atunci activitatea unei bande de tâlhari estelegitimă”

“Dacă salariul minim reprezintă o măsură economică potrivită, atunci afortiori orice alt preț minim poate fi considerat întocmai”

“Preferința de timp (azi vs. mâine) a indivizilor coordonează activitateaproductivă. De aceea, activitatea de producție per se (proiecteguvernamentale) nu ne spune nimic dacă nu e compatibilă cu preferința de

timp” “Dacă monopolul are ca rezultat eliminarea concurenței, reducerea cantității

vândute și creșterea prețului, atunci a fortiori monopolul statului pe resurselenaturale are același rezultat”

Tehnica reducerii la absurd



Să presupunem că taxele vamale sunt bune, în virtuteaunui argument oarecare (mențin locurile de muncă îninterior; sau duc la creșterea PIB/loc) pentru o țară (să

zicem România); atunci ele ar trebui să aibă același efect șila nivel sub-naţional/regional – adică să fie bune pentruMuntenia; mai mult, ele ar trebui să aibă aceleași efectebenefice (amintite mai sus) și la nivel de județ (să zicem

Ilfov); apoi oraș (București); idem cartier (Pantelimon); idemstradă (şos. Pantelimon); idem bloc, apartament familie etc.

Murray N. Rothbard

Folosirea de cazuri paralele în chip de contra-argument



Explicare: A demonstra că dacă prezumţia preopinentului s-ar aplica la

alte cazuri (similare) consecinţele ar fi absurde Exemple

“Dacă importurile sunt distrugătoare de bunăstare între două state,atunci ar trebui să ne gândim la interzicerea importurilor între douălocalități”.

“Se spune că prin consum o economie se poate echilibra. E ca șicum ai spune că tot ce trebuie să facă un om slăbit este să cumperemedicamente”.

“A spune că statul trebuie să dețină monopolul pe baterea demonedă e echivalent cu a spune că același stat trebuie să deținămonopolul pe cafea, orez, ciocolată sau orice alt bun”.

“A susține prezervarea din fonduri publice a clădirilor vechi pemotivul importanței lor istorice e echivalent cu a spune că valoareanu se formează potrivit cu preferințele indivizilor”.

Erori de argumentaţie




Sofismele Ignoratio elenchi-omul de paie Petitio principii sau circularitatea Falsa dilemă Argumentum ad verecundiam (apelul la autoritate) Argumentul ad hominem Argumentul ad populum Argumentul ad ignorantiam Post hoc ergo propter hoc Generalizarea pripită Falsa analogie


I ti l hi l d i ( St f ll )



Ignoratio elenchi -omul de paie (en. Straw man fallacy )

Explicare: se apără o poziție care în mod fals se consideră că aparține preopinentului/Asusține poziția X, B susține poziția Y ca versiune distorsionată a poziției X, B atacă

poziția Y și concluzionează că X este falsă Exemple:

“Dacă guvernul nu ar mai exista cine ar mai face drumuri, poduri, autostrăzi?”

“Eliminarea taxelor la import va transforma România într-o piață de desfacere a tuturorbunurilor străine”

“Privatizarea producției de bani ar fi prilej de fraudă pentru toți cei abili în a face asta”

“Privatizarea sistemul public de sănătate va condamna la moarte foarte multe persoane” Petitio principii sau circularitatea/raționamentul circular (en. Circular reasoning )

Explicare: se presupune în demonstrație sau argumentație ceea ce trebuie demonstratsau argumentat

Exemple:

“Cererea este atunci când oamenii cer un bun sau serviciu”

“Prețurile sunt costuri de producție plus o marjă de profit” “Inflația este creșterea generalizată a prețurilor, întrucât totdeauna când observăm o

creștere generalizată a prețurilor avem inflație”




Falsa dilemă Explicare: o situație de argumentare în care în mod fals se rețin

ca valide câteva alternative/argumente, când în realitateperspectiva este mai amplă

Exemple:

“Suntem în următoarea dilemă: fie păstrămacționar/proprietar statul la Poșta Română, fie introducemun management privat”





Argumentum ad verecundiam (apelul la autoritate)

Explicare: se invocă în argumentare – ca probă pentru caracteruladevărat al argumentelor aduse – autoritatea/credibilitatea sursei

Exemple: “Mai toți economiștii cu studii în străinătate la mari universități

(Harvard, Oxford, London School of Economics etc.) spunacelași lucru, criza a fost provocată de dereglementare”

“Toate marile cărți despre concurență astăzi se bazează pe

modelul concurenței pure și perfecte”




Argumentul ad hominem/ atac la persoană Explicare: se utilizează atacul la persoană în argumentație ca probă pentru

caracterul adevărat sau fals al argumentelor invocate (rasă, statutul, sexul,apartenența/afilierea profesională etc.)

Exemple:

“Milton Friedman este în eroare, el fiind un membru al școlii de la Chicago”

“Salariile femeilor sunt relativ mai mici din cauza controlului exercitat de bărbațiasupra pieței muncii”

Argumentul ad populum/apelul la majoritate Explicare: o propoziție este adevărată deoarece foarte multă lume crede că

este adevărată sau o propoziție este falsă deoarece foarte puțină lume crede în ea

Exemple:

“Cei mai mulți oameni consideră monopolul ca având efecte indezirabile. Deci este

adevărat că monopolul are efecte indezirabile” “Majoritatea cercetătorilor în economie se preocupă de modelare matematică. Deci

modelarea matematică trebuie să fie o metodă corectă”




g ţ

Argumentul ad ignorantiam/ apelul la ignoranță Explicare: Pretinde că o propoziție este adevărată/falsă doar pentru că nu a fost

încă demonstrată ca fiind falsă/adevărată (Lucrurile adevărate sau false nuașteaptă confirmarea logicii umane pentru a-și confirma statutul)

Ignoră faptul că unele propoziții adevărate nu pot fi niciodată demonstrate și, înacelași timp, că unele propoziții false nu pot fi invalidate cu certitudine absolută(principiu: Absența evidenței nu este evidența absenței)

Exemple: “Nu există suficiente dovezi empirice care să arate că salariul minim generează șomajdeci principiul sau argumentul pro salariu minim nu este fals”

“Pur și simplu nu există dovezi că Dumnezeu există. Deci Dumnezeu nu există”(Dumnezeu poate să existe chiar dacă nu există nicio cale empirică de a stabili acestlucru)

Argumentul post hoc ergo propter hoc /eroarea falsei cauzalități Explicare: Se concluzionează că evenimentul A este cauza evenimentului B Exemple:

“Scăderea/creșterea taxelor va conduce la scăderea/creșterea prețurilor” “Creșterea accizelor la tutun și alcool contribuie la idealul unei societăți mai sănătoase”




Generalizarea pripită

Explicare: se trage o concluzie (problematică) pe baza unor informațiisumare, sau insuficiente Exemple:

“În urma unui sondaj, 80% dintre respondenți preferă construcția uneiautostrăzi între București și Suceava, deci românii preferă construcțiaacestei autostrăzi”

“Peste 95% dintre francezii care au răspuns unui chestionar privind

salariul minim sunt în favoarea unei astfel de legi, deci Franța preferă olege privind salariul minim” Falsa analogie

Explicare: Într-o analogie, două obiecte sau fenomene (A și B) suntprezentate ca fiind similare. Astfel, se deduce că, în măsura în care A are proprietatea X, și B trebuie să aibă proprietatea X. Analogiaeșuează atunci când A și B sunt diferite, fapt ce modifică și

posibilitatea ca ele să posede aceeași proprietate. Exemple:

“Guvernul este precum o firmă. Dacă cererea pentru anumite bunuriscade, trebuie să redirecționeze factorii de producție în alte direcții”

“O taxă este similară cu plata un preț pentru livrarea unui bun sau serviciu”



Gândire creativăConf.univ. dr. Raluca-Elena HURDUZEU

Structura cursului



Gândirea creativă – definire

Dimensiunile creativităţii

Caracteristicile creativităţii

Nivelurile creativităţii

Factorii creativităţii

Gândire creativă - definire



Sub raport etimologic, conceptul de creativitate își are originea în cuvântul latincreare, care înseamnă zămislire, făurire, naștere.

În sens larg, putem considera creativitatea ca pe un fenomen general uman, forma ceamai înaltă a activității omenești.

În sens restrâns, putem distinge patru accepțiuni ale termenului de creativitate:

produs;

proces;

potențialitate general umană, abilitate creativă;

dimensiune complexă a personalității.

Gândire creativă - definire



Creativitatea ca produs - ansamblul factorilor subiectivi şi obiectivi care duc la realizarea,

de către indivizi sau grupuri, a unui produs original şi de valoare.

Creativitatea ca proces este perspectiva ce reflectă caracterul procesual, fazic alcreativităţii G. Wallas, E. D. Hutchinson, R. Thompson identifică patru faze - pregătirea,incubaţia, iluminarea, verificarea - iar Al. Osborn menţionează şapte etape: orientarea,preparaţia, analiza, ideaţia, incubaţia, sinteza, evaluarea.

Creativitatea ca potenţialitate general umană - aptitudinea de a realiza ansamblurioriginale şi eficiente, pornind de la elementele preexistente. Capacitatea de a imaginarăspunsuri la probleme, de a elabora soluţii inedite şi originale.

Creativitatea ca dimensiune complexă a personalităţii - creativitatea presupune odispoziţie generală a personalităţii spre nou, o anumită organizare (stilistică) a proceselorpsihice în sistem de personalitate.

Dimensiunile creativităţii



Există trei dimensiuni esenţiale:

– imaginaţia descrisă ca abilitate mentală de compunere şi descompunere, combinare şidescombinare a ideilor, obţinându-se obiecte ce nu au existat până în acel moment;

– judecata care permite evaluarea ideilor elaborate prin imaginaţie, selectarea obiectelorobţinute după criteriul adevărului şi al utilităţii;

– gustul este specific personalităţii creatoare şi asigură diferenţierea ideilor frumoase decele urâte, a celor decente de cele ridicole.

Caracteristicile creativității

C t i ti il l i tă f l l l ti ităţii



Caracteristicile pe care le prezintă fenomenul complex al creativităţii:

productivitatea ce reflectă numărul mare de idei, soluţii, lucrări de specialitate,produse materiale sau spirituale;

utilitatea, vizând rezultatele acţiunii, care trebuie să aibă o folosinţă pentrudemersul activităţii;

eficienţa, reflectând caracterul economic al performanţei, randamentul acţiuniiobţinut prin folosirea produselor activităţii creatoare;

valoarea produselor activităţii creatoare, respectiv, importanţa lor teoretică saupractică, recunoaşterea şi respectul pe plan social;

ingeniozitatea, implicând eleganţă şi eficacitate în folosirea metodelor derezolvare;

noutatea, adică distanţa în timp a lucrurilor, ideilor;

originalitatea, evaluată după raritatea ideilor, produselor, fiind considerateoriginale acele rezultate ce apar o singură dată într-o colectivitate, deci suntunice.

Creativitatea - niveluri creativitatea expresivă caracteristică vârstelor mici important fiind comportamentul şi nu



creativitatea expresivă, caracteristică vârstelor mici, important fiind comportamentul şi nuabilitatea sau calitatea produsului; se manifestă liber şi spontan mai ales în construcţiile şidesenele copiilor, fiind o modalitate de dezvoltare a aptitudinilor creatoare;

creativitatea productivă sau dobândirea unor abilităţi utile pentru anumite domenii, pentrucrearea de obiecte, materiale sau spirituale, în anumite domenii; contribuţia personală estedestul de redusă la acest nivel, fiind utilizate tehnicile consacrate deja;

creativitatea inventivă este capacitatea de a realiza legături noi între elementele dejaexistente; este, aşadar, un plan specific doar indivizilor ce aduc unele ameliorări unor utilaje,unei teorii controversate;

creativitatea inovativă, care există doar la un număr restrâns de persoane şi implică găsireaunor soluţii noi, originale cu importanţă teoretică sau practică; este nivelul specific talentelor;

creativitatea emergentivă, specifică geniilor, care pot duce la revoluţionarea unor domenii aleştiinţei, tehnicii sau artei, fiind nivelul accesibil geniului.

Creativitatea-factori



4 categorii principale de factori care acţionează în scopul de a crea mediul favorabilmanifestării creativităţii, ca fenomen multidimensional:

1. Factori interiori-structurali sau factorii de natură psihologică, incluzând trei categorii: –intelectuali: gândire, inteligenţa creatoare cu forma ei esenţială pentru creativitate –gândirea divergentă; – afectiv-motivaţionali: curiozitatea, pasiunea, creşterea tensiuniimotivaţionale, tendinţa de autorealizare, tendinţa de a comunica; – factori depersonalitate: atitudinali, aptitudinali, temperamentali;

2. Factori exterior-conjucturali sau socio-culturali: particularităţile sociale, istorice, clasasocială, grupul de care aparţine individul, condiţiile materiale;

3. Factori psiho-sociali: ambianţa relaţională, climatul psihosocial al individului;

4. Factori socio-educaţionali: nivelul educaţional, influenţele educative ale familiei,instituţiilor de învăţământ, colectivelor de muncă.

Creativitatea-factori Există trei mari categorii de factori: psihologici, biologici, sociali



g p g g

Factori psihologici

Iniţial, creativitatea era redusă la inteligenţă, iar creativitatea ca pe o sinteză a întregiipersonalităţi, care include gândirea divergentă şi trăsături de personalitate.

În această primă categorie, a factorilor psihologici sunt incluşi factori intelectuali şinonintelectuali.

Factori intelectuali, care includ trei dimensiuni:

gândirea divergentă,

gândirea convergentă,

stilul perceptiv (aprehensiunea).

Creativitatea-factori Gândirea divergentă - descrisă ca fiind o gândire de tip multidirecţionat, care include



g g p ţ ,aptitudinile: fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare, sensibilitatea, redefinire.

fluiditatea reprezintă volumul şi rapiditatea debitului asociativ, sau numărulde răspunsuri obţinut; formele fluidităţii pot fi: verbală, ideaţională, asociativă,expresională;

flexibilitatea este aptitudinea de restructurare a demersurilor gândirii înraport de noile cerinţe sau de varietatea răspunsurilor formulate,presupunând apelul la centrări şi decentrări succesive; formele acestei

aptitudini pot fi spontană, când restructurarea apare ca urmare a iniţiativeisubiectului, sau adaptativă când este dirijată din exterior;

originalitatea este abilitatea unui subiect de a da răspunsuri neobişnuite,neuzuale, cu o frecvenţă statistică redusă. Dar originalitatea nu este dată doarde raritatea răspunsurilor, ci şi de relevanţa sau de corespondenţa cu cerinţelerealităţii.




Gândirea convergentă are rolul ei, de asemenea, în derularea demersuluicreativ, întrucât reprezintă principalul mijloc de asimilare a informaţiilor,esenţial pentru asigurarea unui nivel corespunzător mecanismului creativ.

Aprehensiunea sau stilul perceptiv este o dimensiune stilistică a intelectuluicare reflectă modalitatea de reacţie a proceselor cognitive la problemelece urmează a fi rezolvate.




Factori nonintelectuali sunt

motivaţia,

caracterul,afectivitatea,

temperamentul,

rezonanţa intimă.

Motivaţia este esenţială pentru înlăturarea eventualelor obstacole ce pot apărea, susţinândefortul creatorului. Dintre formele motivaţiei, cea intrinsecă este foarte importantă pentrudemersul creator.

În opinia lui G.R. de la Grace, principalele fenomene motivaţionale ce stimuleazăcreativitatea sunt: nevoia de ordonare a complexităţii, de senzaţii tari, nevoia de a excela,tendinţa de asumare a riscului.




Afectivitatea asigură energizarea şi valorificarea dimensiunilor caracteriale, acelor cognitive, a aptitudinilor speciale.

Temperamentul nu este un factor ce diferenţiază indivizii creativi de cei maipuţini creativi, deci nu putem vorbi de existenţa unui tip temperamental nepotrivitpentru creativitate, ci poate exista o adecvare după natura domeniului

respectiv.

Rezonanţa intimă este un factor stilistic al personalităţii, ce reprezintă modul încare experienţele trăite se reflectă la nivel individual, şi cele două categorii carepot exista sunt tipul centripetal, orientat spre propria interioritate, şi tipulcentrifugal, orientat spre mediul exterior.




Aptitudinile speciale.

În cadrul potenţialului creator putem distinge două dimensiuni majore, potenţialul creativgeneral şi cel specific, constituit dintr-un ansamblu de însuşiri care permit obţinerea unorperformanţe în domenii cum sunt: arta, literatura, ştiinţa, tehnica.

Dezvoltarea aptitudinilor speciale asigură atingerea nivelurilor superioare alecreativităţii, cel inovativ şi emergentiv, prin direcţionarea, specializarea şi susţinereapotenţialului creativ general. Aptitudinile speciale se constituie ca o rezultantă acombinării, cu ponderi variabile a următoarelor componente:

senzoriale (acuitate vizuală, auditivă);

psihomotrice (dexteritate manuală, coordonare oculo-motorie);

intelectuale (inteligenţa);

fizice (forţa fizică, memoria chinestezică).

Creativitatea-factoriAptitudinea organizatorică



O însuşire complexă a personalităţii, ce constă dintr-un ansamblu de procese şi calităţi ale

omului, care-i asigură acestuia posibilitatea de a-i mobiliza pe alţi oameni pentru îndeplinirea în comun şi cu randament calitativ-cantitativ superior a unei activităţi.

Calităţile pe care le reuneşte această aptitudine sunt următoarele:

trăsături volitiv-caracteriale: conştiinţa responsabilităţii sociale, iniţiativă,

capacitatea de risc, capacitatea de a depăşi greutăţile, exigenţa faţă de sine şi faţăde alţii, spirit de răspundere, principialitate, fermitate, corectitudine, sinceritate,modestie.

calităţi intelectuale: inteligenţă, spirit critic şi autocritic, capacitatea de clarificareşi coordonare, capacitatea de predicţie a consecinţelor unei acţiuni, capacitatea decunoaştere a oamenilor;




trăsături afective: dragoste faţă de muncă, capacitatea de a se entuziasma şi a-i mobiliza pe alţii, capacitatea empatică;

structura temperamentală: se consideră că sangvinicul poate fi mai potrivitpentru funcţii de conducere, prin calităţile sale: forţă psihică, echilibru,mobilitate psihofizică, adaptabilitate la situaţii noi, sociabilitate, optimism, din

care pot rezulta un stil democratic de conducere;

extraversiunea, importantă prin calităţi cum sunt dinamismul, sociabilitatea;

trăsături fizice care pot favoriza: înfăţişarea agreabilă, talia înaltă.




Aptitudinea matematică desemnează un ansamblu de însuşiri care asigură desfăşurarea,

cu succes, a activităţii în domeniul matematicii.

În privinţa vârstei, se consideră că această aptitudine se cristalizează la nivelulgimnaziului şi se afirmă plenar în liceu.

Calităţile relevante pentru această aptitudine sunt:

factori intelectuali: dimensiuni ale gândirii (capacitatea de abstractizare, degeneralizare, originalitate, fluenţă, capacitatea de problematizare, viziunespaţială, analiză critică), atenţie, memorie, mai ales logică;

factori nonintelectuali: interes şi pasiune pentru matematică, putere de muncă,perseverenţă.




Aptitudinea pedagogică este consecinţa interiorizării acţiunii educative, în care sunt incluse

trăsături psihologice, psihopedagogice, psihosociale. Calităţile specifice aptitudinii pedagogice sunt: – ştiinţifice; – psihopedagogice; – psihosociale.

Aptitudinea muzicală implică niveluri superioare la simţul ritmului, al înălţimii şi intensităţiisunetului, al timpului. Calităţile necesare pentru structurarea acestei aptitudini sunt:

intelectuale: inteligenţă, imaginaţie;

calităţi psihofizice: discriminarea auditivă şi anumite funcţii motorii.

Aptitudinile pentru desen şi pictură implică mai ales factori psihofiziologici: acuitateavizuală, abilitatea manuală.




Aptitudinea literară este interesant descrisă de Tolstoi, care credea că în scriitor trebuie

să se întâlnească trei persoane: gânditorul, care ridică o problemă importantă din punctde vedere social, artistul care pune ideea în imagini artistice, criticul care analizeazăintenţia operei şi realizarea, obiectivarea ei.

Aptitudinea tehnică sau mecanică este utilă mai ales pentru invenţii şi este constituitădin următoarele componente:

vizualizarea relaţiilor spaţiale, bi sau tridimensional;

înţelegerea de tip tehnic (identificarea principiilor operaţiilor mecanice);

dexteritatea manuală;

informaţia tehnică.

Creativitatea-factoriFactori biologici

Î ă î â



În această categorie sunt luaţi în considerare patru tipuri de factori: ereditatea, vârsta,sexul şi sănătatea mentală.

1. Ereditatea indică nivelul superior până la care se pot dezvolta potenţele creative înnăscute, dar fără a garanta, în mod obligatoriu, atingerea acestora. Argumenteleştiinţifice aduse în literatura de specialitate în favoarea susţinerii importanţei eredităţiisunt cele care vorbesc de copii superior înzestraţi din punct de vedere al unor aptitudinispeciale şi existenţa mai multor generaţii cu talente deosebite în cadrul aceleiaşi familii.

Domeniile în care au fost înregistrate performanţe speciale la vârste mici sunt variate: –muzică: Mozart, Haydn, Rimsky-Korsakov, Mendelson-Bartholdy, Schubert, Rossini, Liszt,Rahmaninov, Chopin, Schuman, Enescu; – literatură: Goethe, Byron, Goldoni, Eminescu; –pictură: Rafael, Giotto, Van Dick, Grigorescu, Luchian; – ştiinţă şi tehnică: Gauss, Pascal,

Newton, Leibniz, Edison, Iorga. Talente deosebite întâlnite de-a lungul mai multor generaţii au fost semnalate în domeniile:

– muzică: familiile Bach şi Strauss; – pictură: familiile Titzian şi Holbein; – literatură: familiaDumas; – matematică: familia Bernoulli; – ştiinţele naturii: familia Darwin.

Eysenck arăta că talentele sunt o consecinţă a interacţiunii dintre ereditate şi mediu,structura este stabilită de ereditate şi funcţia de mediu.




2. Vârsta ca factor stimulator pentru creativitate a fost abordată în psihologie din

perspectiva a două direcţii principale: Creativitatea are un parcurs invers proporţional cu vârsta, datorită creşterii puterii

de judecată, diminuarea plasticităţii, diminuarea motivaţiei, scăderea puterii şirezistenţei fizice, a acuităţii vizuale şi a stării de sănătate.

în general; această orientare pare să fie contrazisă de o serie de exemple din istoriaculturii: Goethe a compus a doua parte din Faust la 82 ani, Verdi a compus Falstaff la80 ani, Edison erainventator chiar şi la 80 ani, Gr. Moisil a creat lingvisticamatematică la 70 ani, C. Noica a scris principalele opere după 70 ani.

Aceste exemple demonstrează că menţinerea performanţelor creative la vârste înaintate poate fi obţinută prin preocupări susţinute în direcţia activităţiiintelectuale, care presupun: participarea la grupuri eterogene ca vârstă, menţinereacontactelor cu specialiști din domeniu, diminuarea obligaţiilor administrative.

Creativitatea-factori Pe parcursul creativităţii pot fi distinse fluctuaţii în funcţie de domeniul de activitate în care se

dezvoltă creativitatea



dezvoltă creativitatea.

H.C. Lehman şi W. Dennis oferă o analiză mai nuanţată a evoluţiei performanţelor creative de-

a lungul ontogenezei, pe diferite domenii: a. în activităţile sportive, cum ar fi box, tenis, biliard, tir, performanţele superioare se

întâlnesc cel mai des între 25-29 ani; după 44 ani rezultate superioare sunt mai rar obţinute,dar la biliard şi tir numeroşi campioni au câştigat campionatul după 44 ani, fiind nevoie deprecizie, mai ales, şi nu de forţă; la şah performanţe bune se obţin până la maxim 30 ani, darpână la 50 ani declinul este destul de redus.

b. în ştiinţă , literatură şi artă , perioada 30-40 ani este cea mai productivă, cu unele diferenţe:

– în chimie, poezie, lirică, muzică instrumentală, cele mai bune performanţe se obţin între 25-30 ani; – în matematică, fizică, chirurgie, tehnică, botanică, poezie, satiră, comedie, pictură înulei, între 30-35 ani; – pentru geologie, astronomie, bacteriologie, fiziologie, patolo- gie,logică, etică, estetică, pedagogie, filosofie, operă, sculptură, între 35-45 ani; – genetica,psihologia, ştiinţele economice, politice, între 30-40 ani; – opera uşoară, comedia muzicală,romanul, arhitectura modernă, pictura contemporană în ulei, între 40-45 ani; – filosofiasocială, între 35-45 ani; – conducătorii politici şi militari, între 50-70 ani;




Declinul productivităţii creative este explicat de Lehman printr- un ansamblu de

factori:

reducerea flexibilităţii,

diminuarea vigorii fizice, a acuităţii vizuale, a stării de sănătate,

modificări ale sistemului motivelor ca urmare a răspunderilor familiale şi a

greutăţilor financiare, multiplicarea sarcinilor administrative ca o consecinţă a creşterii prestigiului.

Dar în evoluţia productivităţii individuale îşi lasă amprenta şi factori de altă natură, şianume, condiţiile de mediu în care s-a dezvoltat şi a lucrat personalitatea creatoare,dar şi diferenţele interindividuale din profilul psihologic al fiecăruia.




3. Sexul, cel de al treilea factor biologic, luat în considerare în analizadinamicii factoriale a creativităţii, nu este un element de diferenţiere înnivelul potenţialelor creatoare.




Este evident că în istoria culturii s-a înregistrat un număr mai mic al femeilor care au avut

contribuţii creative în matematică, arhitectură, muzică, sculptură. Torrance a constatatstructuri diferite ale intereselor la un sex faţă de celălalt, iar Roe crede că aceasta esteconsecinţa influenţelor exercitate de societate şi familie, întrucât aşteptările din

partea celor două sexe sunt diferite, în privinţa comportamentului.

Astfel, prejudecăţile sociale duc la conturarea unor comportamente faţă de ştiinţă diferitela bărbaţi şi femei. A. Anastasi crede, de asemenea, că nu putem vorbi de superioritate sau

de inferioritate când ne referim la bărbaţi şi femei, ci doar de diferenţe între aptitudinilecelor două sexe, ca o consecinţă a factorilor culturali şi a celor legaţi de experienţeletrăite.




4. Sănătatea mentală

Autori cum sunt Platon, Cicero, Horaţiu, vorbesc de o relaţie existentă între genialitate şinebunie, dar înzestrarea şi genialitatea nu pot fi explicate prin nebunie, ci putem vorbi, maibine zis, de un nonconformism comportamental întâlnit la marii creatori.

Psihanaliştii au fost, de asemenea interesaţi de implicaţia patologiei în performanţele creative.S. Freud credea că tendinţele refulate sunt satisfăcute pe cale imaginară, prin sublimare, iar A.Adler vedea în creaţie o modalitate de compensare a complexelor de inferioritate, exempleledate fiind cele ale lui W.A. Mozart, L. von Bethoven, care prezentau carenţe senzoriale.

Dar, în studiul său asupra evoluţiei lui Leonardo da Vinci, Freud a constatat că geniul nu poate firedus la tulburare psihică: „Harul artistic şi capacitatea de efort fiind intim legate de sublimare,trebuie să mărturisim că esen- ţialul funcţiei artistice va rămâne din punct de vedere ştiinţificinaccesibil”. În contradicţie cu autorii care pun creativitatea în relaţie cu nebunia, umaniştii,Rogers, Maslow, cred că există o relaţie de inversă proporţionalitate între genialitate şi nebunie.

Se poate ca în unele cazuri, normalul şi patologicul să coexiste, dar aceasta nu înseamnă cămanifestările psihopatologice sunt premise ale creaţiei, chiar dacă au fost constatate la multecelebrităţi, cum sunt: A. Dürer, P. Cézanne, Van Gogh, Ch. Baudlaire, G. Flaubert, F. Dostoievski,W. A. Mozart.




3. Factorii sociali

În această categorie sunt incluse condiţiile socio-economice şi culturale şicondiţiile educative.

Condiţii socio-economice şi culturale. Orice personalitate creatoare esteinfluenţată de epoca, clasa, familia, grupurile cu care vine în contact şi dincare face parte.

Astfel, putem vorbi de situaţie creativă şi de climatul creativ care cuprindetotalitatea particularităţilor ambientale, materiale şi psihosociale, ce potinfluenţa creativitatea.




Influenţele socio-economice şi culturale benefice pentru creativitate, şi

prezintă condiţii ce pot stimula creativitatea : – condiţii socio-economicemedii, între opulenţă şi sărăcie; – un grad ridicat de aspiraţie şi de cultură algrupului; – existenţa unor relaţii sociale de tip democratic; – prezenţalibertăţii şi securităţii psihologice; – posibilitatea individului de a avea

încredere în viitorul său.

Climatul socio-cultural nu influenţează doar formarea şi afirmarea

creativităţii, ci şi manifestarea performanţelor creatoare în unităţiproductive concrete. Într-o întreprindere, cele două procese principale sunt:unul de realizare a produselor identice, în acord cu cererea impusă debeneficiari, şi altul, cu caracter creativ, inovativ, care inovează producţia.




Între cele două categorii de procese se stabileşte un echilibru dinamic careasigură progresul producţiei.

Demersurile creative într-o unitate productivă acţionează la următoareleniveluri: ameliorarea sau inventarea unor noi produse, îmbunătăţirea

relaţiilor interumane, asigurarea securităţii muncii, crearea unei atmosferede muncă favorabile.




Gândire creativă



Structura cursului

Fazele procesului creator

Formele creativității

Creativitatea la nivelul grupurilor

Gândire creativă



Fazele procesului creator

Procesul de creaţie

este un fenomen complex, care antrenează toate mecanismele psihologice alecreatorului, toate resursele dobândite prin experienţă,

este o modalitate prin care acesta îşi poate valoriza însuşirile de personalitate.

Gândire creativă



Procesul creator desemnează

aspectele psihologice ale activităţii creative,

mecanismele şi dinamica psihologică a creatorului, de la apariţia problemei larealizarea produsului creativ, obiectivizarea ideii creatoare.

Acest proces poate avea o durată mai mare sau mai redusă, în funcţie de

domeniul de activitate, experienţa creatorului, condiţiile externe sau interneale creaţiei.

Gândire creativă



FAZELE PROCESULUI CREATOR

Prepararea (pregătirea)

Incubaţia

Iluminarea (inspiraţia)

Verificarea

Proces şi produs creator

Gândire creativă



1. Prepararea (pregătirea)

Această primă etapă este una de acumulare, de adunare a materialelornecesare proceselor ulterioare, dar nu este o etapă strict delimitată doar lafaza incipientă, ci presupune raportarea la informaţiile asimilate în toatăistoria sa culturală.

Gândire creativă



Este o etapă intensă şi de lungă durată.

Prepararea este dominată de instruire, întrucât pentru actul de creaţie seimpun pregătiri de trei tipuri, cu grade de generalitate diferite,descrescătoare:

cultura generală, o experienţă deosebită de viaţă; Shakespeare a făcut multestudii colaterale, în ştiinţele naturii, de exemplu, iar Flaubert, în istorie;

pregătirea generală sau pregătirea de specialitate pentru domeniul respectiv(medicină, biologie, matematică);

pregătirea specifică pentru o anumită problemă specifică pe care creatorul îşipropune să o rezolve; sunt adunate toate informaţiile referitoare la problemarespectivă, creatorul întreabă, discută, citeşte, întreabă.

Gândire creativă



În afara cunoştinţelor, generale sau specifice, creativitatea presupune

deţinerea unor deprinderi intelectuale sau motrice. Condiţiile ambientale sunt importante pentru o desfăşurare adecvată a

procesului creator, mai ales pentru etapa de preparare, aceasta însemnând unclimat securizant, stimulativ, al cărui conţinut sau tip poate fi diferit de la uncreator la altul.

Schiller agrea mirosul de mere, Ibsen vroia să vadă bibelouri, Kipling scriadoar cu cerneală neagră .

Procesul creator nu poate fi derulat în afara cunoştinţelor şi fără stăpânireaperfectă a deprinderilor necesare îndeplinirii unor activităţi specificedomeniului.

Gândire creativă



2. Incubaţia

O etapă mai puţin observabilă din exterior, ce urmează după preparare, cândsoluţia nu a apărut încă, apare un moment de saturaţie.

Este o fază de aşteptare, în care creatorul, deşi este racordat încă laproblemă, îşi schimbă terenul de confruntare din zona conştientului într-ozonă mai periferică, a psihicului.

În această fază, este pregătită iluminarea sau clipa de inspiraţie, fază în careeste finalizată sinteza datelor adunate în perioada de pregătire.

Gândire creativă



3.Iluminarea (inspiraţia)

Iluminarea este descrisă ca o apariţie bruscă a soluţiei la problema ce seaflă în centrul preocupărilor creatorului şi este o etapă ce antrenează întreaga personalitate a individului, fiind o pendulare între planul afectiv şicel cognitive.

Inspiraţia este etapa în care procesul creator ajunge la punctul culminant, în care materialul se organizează, se conturează, unii autori vorbind chiar deo asemănare cu intuiţia sau cunoaşterea nemijlocită non-discursivă.

Gândire creativă



În mărturisirile lor, mulţi inventatori spuneau că, în momentul când ajungeau

la soluţia creatoare, erau surprinşi de simplitatea ei sau de faptul că nufusese identificată datorită unor premise greşite de la care se plecase înrezolvare şi iată cum putem vorbi de rolul jucat de incubaţie care face capistele greşite să dispară şi îi permite gândirii creatoare să caute altele.

Iluminarea este, de fapt, rezultatul eforturilor anterioare din celelalteetape, dar şi începutul muncii de execuţie, este o etapă în care procesele

cognitive sunt însoţite de tensiune psihică, fiind un moment de trecere înderularea stărilor sufleteşti ale creatorului.

Gândire creativă



4. Verificarea

Etapa de verificare sau execuţie este etapa prin care este desăvârşit procesulcreator, este obiectivată, materializată ideea creatoare într-un faptexplicit, perceptibil, care poate fi un produs, o poezie, un mecanism, o teorieştiinţifică.

Materialul obţinut în etapa anterioară, cea de inspiraţie, este ajustat,soluţiile creatoare sunt verificate, revizuite în caz că este nevoie, aceastăetapă putând fi, uneori, extinsă, cum este cazul lui Newton şi Darwin care au

lucrat şi elaborat teoriile sale, pe durate de ani de zile. În tehnică , creatorul verifică, în această etapă, dacă proiectul său poate fi

aplicat în practică.

Gândire creativă Verificarea presupune o confruntare permanentă între modelul mental şi

rezultatele încercărilor de a pune în practică acest model, verificare ce



permite o retuşare şi îmbunătăţire a ambelor imagini, cea mentală stimulând-o pe cea reală.

În faza de execuţie se pot interpune elemente ce ţin de celelalte etape aleprocesului creator: inspiraţia poate interfera cu execuţia, soluţiile din etapailuminării pot fi revizuite şi schimbate, pot fi adăugate altele noi în funcţie deevoluţia operei.

Execuţia produsului creator este diferită în funcţie de domeniul în care secreează; în artă distanţa între construcţiile imaginaţiei şi realitatea

înconjurătoare poate fi destul de mare; în ştiinţă, între produs şi realitatetrebuie să existe un raport logic exact, de reflectare corectă.

Gândire creativă



5. Proces şi produs creator

Procesul creator

Procesul creator cuprinde dinamica psihologică de la acumularea informaţiilornecesare, generarea ipotezei de lucru, a soluţiei creatoare, până la realizareaprodusului creativ.

În procesul creator sunt implicate procese cognitive, afective, motivaţionale, factoride personalitate, aşadar putem spune că este antrenată întreaga personalitate acreatorului.

În unele cazuri, cercetările au demonstrat că este greu de descris activitatea psihică acreatorului, mai ales atunci când, procesul creator este foarte extins, pe durate de anide zile.

Gândire creativă



D. M. Kedrov a stabilit următoarele perioade în încercările de descoperire alegii sistemului periodic al elementelor chimice:

faza de pregătire a durat 15 ani;

descoperirea a avut loc pe 18 februarie 1869.

faza de prelucrare a durat aproximativ 3 ani;

verificarea s-a derulat aproape în 30 ani, până la moartea creatorului.

Gândire creativă



Aspecte diferenţiatoare pot apărea în activitatea creatoare în funcţie de

următoarele aspecte:

specificul activităţii în cadrul căreia se creează;

mijloacele şi materialele folosite în diferite domenii de activitate;

deosebirile tipologice dintre creatori;

tipologia creaţiei, întrucât pot apărea diferenţe datorate condiţiilor de formaţieprofesională, şcolii, curentelor, modei.

Caracteristicile activităţii creatoare influenţează întregul proces creator, darmai ales faza de execuţie, întrucât materialul, mijloacele de exprimare,contextele sunt diferite de la un domeniu de activitate la altul.

Gândire creativă



Produsul creat

Aşa cum am arătat, criteriile esenţiale de evaluare a creativităţii suntoriginalitatea şi utilitatea socială a produsului obţinut în urma derulăriiprocesului creator.

Acest proces poate avea niveluri diferite de originalitate şi valoare socială,iar în funcţie de domeniul de activitate poate lua diferite forme.

De asemenea, după natura lor, putem înscrie produsele creative pe uncontinuum, de la cele tangibile, cum este o sculptură, pictură, un mecanism,un aparat, până la cele exprimate prin conduitele persoanei creatoare,cum este cazul unui actor, al dirijorului, al balerinei.

Gândire creativă – formele creativității



FORMELE CREATIVITĂŢII

formele creativităţii sunt stabilite pornind de la două criterii principale:

aspectul creator, criteriu după care distingem creativitatea individuală de cea degrup, şi

domeniul în care se manifestă creativitatea, criteriu care diferenţiazăcreativitatea artistică de cea tehnică şi cea ştiinţifică.

Gândire creativă



Creativitatea individuală şi de grup

Cele două forme ale creativităţii, cea individuală şi cea colectivă, sau degrup, nu pot fi considerate ca fiind total separate, întrucât fiecare colectiveste alcătuit dintr-un anumit număr de membri, şi în fiecare demers creatival grupului este implicat potenţialul creativ al fiecărui individ din grup.

Gândire creativă



Factorii care sunt comuni celor două forme ale creativităţii:

două coordonate majore – aptitudini şi atitudini;

trei segmente: orientativ-motivaţional, operaţional-cognitiv, voliţional-reglatoriu.

Gândire creativă – creativitatea lanivelul grupurilor



Există trei planuri la care se poate structura creativitatea de grup, şi anume:

1. planul individual care cuprinde totalitatea aptitudinilor, atitudinilor şi apregătirii profesionale la nivelul fiecărui membru al grupului;

2. planul interacţional care include două componente: cea profesională(relaţiile stabilite între membrii grupului în scopuri profesionale, derealizarea a sarcinilor profesionale) şi cea interpersonală (ansamblulconduitelor membrilor în cadrul grupului);

3. planul organizaţional desemnează mărimea, structura, funcţiile grupului,sistemul de evaluare şi personalitatea liderului.

Gândire creativă



Factorii care influenţează creativitatea la nivelul grupurilor sunt factori care sunt legaţi de

aspecte cum sunt structura, compoziţia, organizarea grupului,A. Natura şi tipul sarcinii

Pentru că tipul sarcinii influenţează randamentul, performanţa grupului, R.B. Zajonc aidentificat condiţiile, caracteristicile de care trebuie să dispună o sarcină pentru a putea fiabordată de grup:

formularea precisă şi corectă;

sarcina să permită delimitarea părţilor componente;

posibilitatea de a determina contribuţia fiecărui membru al grupului, precum şi a grupului înansamblu;

asigurarea unor unităţi de măsură comparabile pentru evaluarea producţiilor individuale şi degrup;

existenţa posibilităţii de a controla şi varia parametrii sarcinii;

stabilirea unor corelaţii între performanţele individuale şi cele colective.

Gândire creativă



Funcţionalitatea grupului în ansamblu este influenţată de performanţelesau eşecurile în rezolvarea sarcinilor de către fiecare membru al grupului.

M. Roco face distincţia între nivelul performanţei, la care s-a constatatsuperioritatea individului faţă de grup şi randament, caz în care grupul estesuperior individului dacă asigură valorificarea maximă a potenţialului fiecăruimembru, randamentul în colectiv poate fi planificat, dirijat.

Gândire creativă



B. Structura sau compoziţia grupului

Raportul omogenitate – eterogenitate în privinţa anumitor caracteristici ale grupului esteun subiect controversat în literatura de specialitate, din punctul de vedere al influenţeiacestui raport asupra performanţelor creative.

S-a constatat, totuşi, că eterogenitatea este stimulativă pentru creativitatea de grup,atunci când este prezentă la nivelul trăsăturilor de personalitate, atitudini şi stiluricognitive, pregătire şi experienţă profesională, întrucât pot fi identificate mai multesoluţii, dintre care poate fi aleasă cea mai potrivită.

Dar, uneori, eterogenitatea poate duce la dificultăţi în comunicare, sau la situaţiiconflictuale.

Gândire creativă

C. Dimensiuni psihosociale

Relaţiile interpersonale din cadrul grupului au o importantă influenţă asupra



Relaţiile interpersonale din cadrul grupului au o importantă influenţă asupraformării, stabilităţii şi eficacităţii în grup.

Toleranţa indivizilor este mai mare în convieţuirea în comun şi în cadrul activităţilorde timp liber la care participă membrii grupului.

Profilul grupului creativ include următoarele trăsături:

un nivel ridicat al intercunoaşterii; un nivel superior al simpatiei;

profunzimea şi stabilitatea preferinţelor.

Gândire creativă Pentru creativitatea de grup putem sublinia importanţa unor motive şi a unor

atitudini creatoare cu importanţă deosebită pentru nivelul creativităţii, pentrurandamentul în muncă;



randamentul în muncă;

Astfel, printre motivele creatoare amintim autorealizarea,

afirmarea profesională,

obţinerea unor satisfacţii morale,

pasiunea pentru o anumită profesie,

interesul pentru respectarea normelor profesionale şi interpersonale,

atracţie faţă de nou;

Atitudinile creatoare amintite pentru grup sunt: obiectivarea ideilor ,receptivitatea faţă de nou, capacitatea de asumare a riscului.

Specifice grupului creator sunt relaţiile de cooperare care au la bază afinităţiprofesionale, intelectuale şi moral-afective comune, iar între membrii există unnivel înalt de intercunoaştere.

Gândire creativă

D. Personalitatea liderului grupului



Un lider care este stimulativ pentru creativitate este acela la care abilităţilemotivaţionale se îmbină cu cele atitudinale şi sunt însoţite de asimilarea normelordeontologice, şi care va reuşi să pună în acord sarcina comună, intereseleindividuale şi cele de grup, interacţiunea dintre membrii grupului.

Dintre stilurile de conducere identificate, cel democratic s-a dovedit a fi cel maieficient, stil care consultă şi alţi membrii în luarea unor decizii, îi implică şi peceilalţi membrii ai grupului în rezolvarea diverselor sarcini de grup, sistemul deapreciere al membrilor este obiectiv, repartizarea sarcinilor se face în funcţie despecializarea dar şi interesele participanţilor.

Gândire creativă



Organizarea şi funcţionarea grupului creativ

Indicatori importanţi pentru selectarea membrilor unui grup de creativitate:

caracteristicile individuale: energie, pasiune, iniţiativă, implicare, atracţie faţă degrup, încredere în forţele proprii, capacitate de asumare a riscului, nonconformism;

caracteristicile grupului: membrii să fie diferiţi ca profesie şi experienţă, cu

reprezentanţi din ambele sexe, între ei să existe relaţii amiabile; sarcina care urmează a fi rezolvată: alegerea şi prezentarea adecvată a problemei de

rezolvat.

Gândire creativă

Î ă



În organizarea şi funcţionarea grupului creativ se ţine cont şi demărimea acestuia,

vârsta membrilor, sistemul de apreciere.

Mărimea grupului este recomandabil să fie redusă, dar această mărime estevariabilă de la o modalitate grupală a creativităţii la alta, în proiectare, cercetare,numărul variază între 3 şi 10 persoane, în şcoală numărul recomandat este de 4membrii.

S-a constatat că un grup redus este benefic pentru viteza, eficienţa şiproductivitatea activităţii respective, iar cel extins are o influenţă pozitivă asupracalităţii soluţiilor identificate.

Gândire creativă



Aranjarea membrilor grupului este benefică atunci când se face în jurul meselorrotunde.

Sistemul de apreciere care asigură performanţe creative în grup este acel sistemcare este unitar sub aspectul formei şi al conţinutului, aceasta impunândurmătoarele condiţii:

completitudine; caracterul explicit al criteriilor de evaluare;

ierarhia diferenţiată a criteriilor funcţie de situaţia concretă;

aprecierea şi recompensarea să fie echitabile;

Gândire creativă Grupul de tip CPS (Creative Problem Solving)

În Buffalo s-a dezvoltat acest tip de grup format din 5-7 persoane, care are la bază, ca principii de organizare,normele grupului brainstorming şi cele ale grupului sinectic, şi are ca scop principal atingerea eficienţei şi



g p g ş g p , ş p p p g ţ şperformanţei.

Specificul acestui model american de rezolvare a problemelor este existenţa unei faze divergente şi a alteiaconvergente în fiecare etapă a procesului de rezolvare.

Principiile de bază ale rezolvării creative a problemelor sunt:

delimitarea dezordinii;

găsirea faptului;

delimitarea problemei;

generarea ideilor;

găsirea soluţiei;

delimitarea planului specific pentru implementare.

Un rol deosebit pentru acest tip de grup îl are liderul care evaluează avantajele şi dezavantajele, pentru avalorifica la maxim aspectele pozitive şi a păstra un echilibru între fazele convergente şi cele divergente, întreinteresele individuale şi cele impuse de sarcina grupului CPS, care se dovedeşte, prin caracteristicile sale, a fiun grup creator.

Gândire creativă Grupul creativ adaptat

Este o formă propusă de M. Roco, ca modalitate complexă de cultivare şi stimulare acreativităţii în cadrul întreprinderilor şi a fost elaborat pornind de la metodele de



creativităţii în cadrul întreprinderilor, şi a fost elaborat pornind de la metodele destimulare a

potenţialuluicreativ,

condiţiilede

funcţionarea grupului creativ,

trăsăturilespecifice colectivelor înalt creatoare.

Atribuţiile pe care le are grupul creativ adaptat sunt popularizarea rezultatelorştiinţifice asupra fenomenului creaţiei

identificarea factorilor inhibitori pentru creativitatea membrilor întreprinderii;

asistenţă de specialitate pentru inovaţii şi invenţii în întreprindere;

organizarea unor noi grupe de creaţie.

Persoanele care sunt incluse în acest grup, format din 6-7 persoane sunt supuse unorselecţii şi unor evaluări a potenţialului lor creativ, după care urmează un program deantrenare a creativităţii.

Gândire creativă

In dinamica procesului creativ în cadrul grupului s-au identificat următoareleniveluri



1. planul individual, care include trăsături de personalitate ale membrilor grupului,atitudini, aptitudini, interese, pregătirea profesională;

2. planul interacţional cu două componente, una profesională (frecvenţa şi tipologiainteracţiunilor profesionale în scopuri profesionale) şi una interpersonală (relaţii deatracţie sau respingere între membrii, între comportamentele lor psihosociale);

3. planul organizaţional se referă la mărimea, structura, funcţiile îndeplinite decolectiv, stilul de conducere al liderului, sistemul de evaluare al acestuia.

Gândire creativă



Procesul creativ, desfăşurat la nivelul grupului presupune prezenţa unorcaracteristici specifice, iar cele trei planuri formează o ierarhie, în care,dominant, ca importanţă, se află planul organizaţional.

Credem că oricare ar fi forma activităţii sau domeniul de activitate cel maiimportant este să se identifice şi să se asigure condiţiile favorabile unordemersuri creative productive.




Gândire creativă

St t l i



Structura cursului

Stimularea creativității – noțiuni generale

Metode de stimulare a creativităţii

Gândire creativă

STIMULAREA CREATIVITĂŢII



STIMULAREA CREATIVITĂŢII

Identificarea creativităţii este o premisă pentru anticiparea acţiunii deeducare a ei.

Factorii inhibanţi pentru creativitate pot fi diferenţiaţi pentru toate celepatru faţete de fond ale creativităţii: personalitate, proces, produs, climat

creativ.

Unele blocaje, prin reversul lor, se pot transforma în stimulenţi.

Gândire creativă Factorii care pot bloca creativitatea, pot fi:

Bl j l lt l



I. Blocajele culturale

1. Conformismul: se referă la dorinţa oamenilor ca toţi cetăţenii să se poarte şi săgândească la fel. Cei cu idei şi comportamente neobişnuite sunt dezaprobaţi şi priviţi cususpiciune, atitudine care-i descurajează şi implicit inhibă atitudinile creative;

2. Influenţa nefastă a prejudecăţilor existente la un moment dat în societate;

3. Atitudinea descurajatoare la adresa spiritului interogativ natural;

4. Tendinţa de a se complace strict în limitele stipulate de sexul căruia îi aparţine, curefuzul caracteristicilor şi rolurilor specifice celuilalt sex;

Gândire creativă



5. Practicarea falsei disjuncţii dintre muncă şi joc;

6. Obsesia activităţilor contra cronomentru;

7. Prejudecata rarităţii indivizilor superior dotaţi;

8. Supraestimarea aparenţelor.

Gândire creativă

II Blocajele intelectuale atitudinale motivaţionale



II. Blocajele intelectuale, atitudinale, motivaţionale

1. Rigiditatea algoritmilor anteriori: se referă la situaţia în care suntem obişnuiţisă aplicăm într-un anumit caz un algoritm, şi, deşi nu pare a se potrivi, stăruim în a-l aplica şi nu încercăm altceva. Algoritmul este o succesiune determinată deoperaţii permiţând rezolvarea unei anumite categorii de probleme;

2. Fixitatea funcţională: se referă la folosirea obiectelor şi uneltelor potrivitfuncţiei lor obişnuite, fără a le utiliza în alt mod.

De exemplu: grupa de soldaţi care a rămas câteva zile într-o casă părăsită a mâncat pebraţe mâncarea, până când au scos uşa din balamale şi au folosit-o pe post de masă;

Gândire creativă



3. Critica prematură, evidenţiată de Osborn se referă la discutarea prematură,critică a unei sugestii ce apare pentru rezolvarea unei probleme complexe.Această discutare prematură blochează venirea unor idei în conştiinţă;

4. Imaginaţie deficitară;

5. Cunoaşterea superficială a metodelor de gândire divergentă;

6. Carenţe la nivel atitudinal;

7. Lipsa motivaţiei pentru profesiune;

8. Registru restrâns de interese.

Gândire creativă

III. Blocaje emotive



III. Blocaje emotive

Aceste blocaje apar pentru că factorii afectivi au o influenţă importantă:

1. Neîncrederea în fantezie şi acordarea unei importanţe exagerate raţiuniilogice, raţionamentelor . Aceasta poate fi explicată prin existenţa uneicomodităţi la persoanele cu imaginaţie bogată;

2. Teama de a nu greşi, de a nu fi pe măsura aşteptărilor , de a nu se face derâs: poate împiedica exprimarea şi dezvoltarea unui punct de vedereneobişnuit;

Gândire creativă



3. Graba de a accepta prima idee: uneori soluţia apare de la început;

4. Autodescurajarea sau descurajarea practicată de alţii întrucât munca decreaţie, de inovaţie este dificilă şi necesită eforturi de lungă durată;

5. Tendinţa exagerată de a-i întrece pe alţii, duce la evitarea ideilor prea

deosebite şi dăunează procesului de creaţie;

6. Lipsa de încredere în forţele proprii.

Gândire creativăMetode de stimulare a creativităţii

Se consideră, că folosind mijloacele adecvate, la orice fiinţă umană normală



Se consideră, că folosind mijloacele adecvate, la orice fiinţă umană normală

(Q.I.= 90) se poate dezvolta măcar un minim de creativitate.

Criteriul folosit pentru a diferenţia metodele de educare a creativităţii îlconstituie destinatarul căruia i se adresează, preponderent, metodelerespective şi care, în principal, sunt personalitatea, procesul sau produsulcreativ.

Educaţia creativităţii presupune un moment iniţial, şi anume autoeducaţiaei, adică efortul şi motivaţia fiecărei persoane de a-şi exersa şi dezvoltadeschiderea faţă de tot ceea ce înseamnă comportament creator.

Gândire creativă

Metode destinate personalităţii creatoare



În acest caz, acţiunea de educaţie a creativităţii urmăreşte nu doar exersareasubsistemelor psihologice implicate, ci şi personalitatea ca rezultantă integrativăşi armonioasă a lor.

Dintre cele două categorii principale de factori implicaţi în creativitate, ceicognitivi sunt cel mai greu de educat, pentru că ei sunt dependenţi în maremăsură de zestrea nativă.

Dar totuşi, imaginaţia (ca una dintre componentele intelectuale majore în creaţie)este mai educabilă decât inteligenţa sau gândirea.

În plus, deşi nivelul intelectual prezintă o anume stabilitate încă din adolescenţă,educaţia poate influenţa eficacitatea acestei dimensiuni dacă individul esteantrenat în igiena învăţării, care se referă la diversele strategii de învăţare şimemorare eficientă.

Gândire creativă

Pe traseul ontogenetic, permeabilitatea individului uman,indiferent de vârstă, lametodele de stimulare a creativităţii oscilează în funcţie de fazele ciclului de



ţ ţ

creştere şi dezvoltare pe care le traversează. De aceea este necesar să se determinecorect care sunt secvenţele cele mai favorabile în acest sens.

Astfel, pornind de la teoria lui G. T. Land, M. Roco (1992) grupează cele patru fazeposibile în două categorii:

a. convergente, care sunt inapte pentru creaţie (etapa formativă şi cea normativă),pentru că energia psihică este consumată pe obiective rutiniere (cristalizarea identităţiieului şi alinierea la baremurile nivelatoare ale grupului);

b. divergente, apte pentru creaţie (etapa integrativă şi transformaţională), energiile suntreorientate către aspiraţii mai înalte (regăsirea identităţii, nevoia de noutate).

De aici rezultă faptul că orice metodă de antrenament creativ la nivel de eficacitatesuperioară, trebuie să fie precedată de identificarea fazei de creştere şi dezvoltare

în care se află subiectul.

Gândire creativă

Metodele de stimulare a creativităţii pot fi destinate fie personalităţiicreatoare fie produsului creator



creatoare, fie produsului creator.

Dintre metodele destinate personalităţii creatoare amintim metodele psihoterapiei ( metode bazate pe discuţia individuală, psihoterapiile de grup,metode de valorificare a calităţilor ambianţei fizice şi interpersonale şimetode de relaxare) şi metodele sugestive (sugestopedia, metodasofronică,controlul mental Silva, hipnoterapia).

Metodele destinate produsului creator pot fi: metode imaginative(brainstormingul, sinectica, metoda Philips 6-6, discuţia Panel, metoda 6-3-5,metoda Delphi, metoda Frisco) şi metode raţionale (metoda listelor, metodelematriciale).

Gândire creativă

Metode de stimulare a creativităţii



ţ

1. Dialogul

Socrate şi Platon („Dialoguri”- Platon) au subliniat importanţa artei dialogului, careaparţine psihologiei (ca geneză de idei), logicii (ca exprimare a gândului corect şicoerent formulat şi exprimat), elocinţei (artă a gândirii clare, convingătoare, frumosşi bine rostite) şi euristicii (ca modalitate de a descoperi idei şi lucruri noi, de arezolva creativ problemele).

Încercarea succesivă a unghiului de abordare a problemelor este o regulămetodologică importantă pentru a evita blocajele.

Un dialog eficient şi creativ însemnă atât respingere, cât şi acceptare (presupunereflexie analitică şi creaţie valorică asupra opiniei interlocutorului).

Gândire creativă

2. Autochestionarea (self-questioning) (dialogul cu sine)

Este o metodă complementară cu dialogul, fiind o metodă de autoinvestigaţie a psihiculuicare-i amplifică astfel potenţele creative.



care i amplifică astfel potenţele creative.

3. Metoda de descoperiri şi invenţii Este o metodă care favorizează ordonarea şi combinarea perceptiv-ideativă.

Metoda presupune un tablou de linii şi coloane, pe orizontală şi verticală fiind înscrisevariabilele care urmează a fi asociate şi combinate.

4. Rezolvarea creativă a problemelor în echipă complexă

Este o metodă de creativitate în microscop utilizată în cazul problemelor complexe şi dificilepentru a căror rezolvare este necesară intervenţia unei echipe complexe).

Echipa reuneşte specialişti cu profesiuni diferite şi are menirea să rezolve o problemăprivind-o simultan şi succesiv, divergent (fiecare profesionist din unghiul profesiunii sale) şiconvergent (dintr-un unghi comun, unificator).

Echipa are un lider familiarizat cu problemele şi tehnicilede creativitate. Scopul echipei esterezolvarea creativă globală a problemei.

Gândire creativă

5. Lansarea de obiective sociale îndrăzneţe

6. Transformarea obiectivelor sociale în scopuri şi declanşarea energiilor grupurilor şiindivizilor pentru realizarea lor



7. Cooperarea creativă a indivizilor şi grupurilor pe generaţii8. Practicarea meşteşugurilor

9. Băncile de idei creative (B.I.C.)

S-a pornit de la premisa că societatea contemporană şi cea a viitorului vor înfiinţaB.I.C. ca o modalitate practică, eficientă de stimulare a creativităţii individuale şigrupale. B.I.C. pot deveni instrumente de creativitate socială.

10. Metoda profesorului (Kapiţa)

Pentru Kapiţa, este specifică doar în cazul descoperirilor ştiinţifice, dar I. Morarucrede că poate fi generalizată pentru oricare domeniu al creativităţii (tehnice, artisticeetc).

Principiul de la care se pleacă este acela că forma clară de expunere induce adesea unconţinut nou şi, de aceea, printr-o formă clară de expunere s-ar putea să apară unfond inedit.

Gândire creativă

Metode destinate produsului creator



Acestea pot fi grupate în două categorii: metode imaginative (intuitive,psihologice) şi metode raţionale (analitice)

A. Metode imaginative

1.1. Brainstormingul: a fost concepută de A.F. Osborn în 1938 pentru eficientizareaşedinţelor de afaceri. Principiile acestei tehnici se regăsesc în budismul Zen.

Este cea mai folosită metodă de stimulare a creativităţii în grup. Specificul eirezidă în sciziunea care se operează între etapa de elaborare a ideilor şi cea deevaluare a lor.

Gândire creativă



Şedinţele de brainstorming se bazează pe două principii care sematerializează în patru reguli:

1. amânarea judecăţii, care semnifică pentru participant o deplină decenzurare,care îi dă posibilitatea de a emite legat de problema în cauză orice idee;

2. cantitatea creşte calitatea, principiu de inspiraţie asociaţionistă, conform

căruia, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite, este necesară o productivitateideativă cât mai mare, deoarece orice flux mental demarează, de regulă, sub oamprentă rutinieră, prozaică.

Gândire creativă



Regulile pentru perioada de emisie a ideilor:

1. suspendarea oricărui gen de criticism;

2. manifestarea impetuoasă a imaginaţiei;

3. stimularea unui debit ideativ cât mai mare;

4. preluarea ideilor emise de alţii şi fructificarea lor prin ajustări succesive, ca într-o reacţie în lanţ.

Gândire creativă

Grupul brainstorming cuprinde între 2-12 participanţi, un conducător sau



asociat, un secretar, 5 membri permanenţi şi 5 membri noi.

Etapa producţiei de idei: durează între 15-45 de minute, optim 30 de minuteşi presupune următoarele exigenţe:

- statut social comparabil între participanţi;

- implicarea lor benevolă şi în cunoştinţă de cauză;

- relaţii amiabile între membri;

Conducătorul trebuie să aibă experienţă în domeniu şi să posede suficientăinspiraţie şi abilitate.

Gândire creativă



Scenariul de desfăşurare: cu 2 zile înainte se precizează ziua, ora, locul dedesfăşurare, un rezumat succint asupra problemei care va fi discutată,făcându-se şi câteva exemplificări asupra ideilor.

O activitate eficientă începe cu prezentarea clară a problemei, precizareaprincipiilor şi regulilor aferente (pe un tabel, pe perete).

Gândire creativă



1.2. Sinectica

A fost elaborată de W. J. J. Gordon în 1944. Etimologic sinectica sugerează unproces de îmbinare a unor elemente separate.

Sinectica se aseamănă cu brainstormingul prin exploatarea, în profitul

creativităţii, a mecanismelor inconştiente şi mai ales a celor preconştiente.

Gândire creativă

Diferenţe faţă de brainstorming:



obiectivul propus nu se rezumă doar la găsirea soluţiei la problemă, ci seaccede mai departe, ceea ce determină apariţia unor faze suplimentare:elaborarea modelului, experimentarea acestuia, prospectarea pieţei;

se aplică doar în situaţia de grup;

este o metodă calitativă, întrucât se elaborează o singură idee (soluţie), care

apoi se fasonează de-a lungul itinerariului sinectic; grupul sinectic este stabil ca structură şi eterogen în ceea ce priveşte

formaţia şi experienţa profesională a participanţilor.

Gândire creativăCaracteristicile grupului sinectic:

reuneşte 5-7 membri şi 2 lideri: unul cu atribuţii strict organizatorice şi unul pentru



coordonarea şedinţelor; durata unei şedinţe este de 2-3- ore.

Condiţii care trebuie respectate:

participanţii să difere ca formaţie profesională, şi să aibă un spectru larg de interese,pentru a constitui o premisă a plasticităţii mentale;

vârsta participanţilor trebuie să se plaseze între 25-40 de ani,

perioadă în care este acumulată experienţa de viaţă şi, în plus, nu există eroziuniimportante în plan spiritual;

pentru pigmentarea şi dinamizarea suplimentară a şedinţelor se cooptează o persoanăcu o cultură de tip enciclopedic.

Gândire creativă

Etape:



I. PAG ( problem as given): animatorul prezintă tema aşa cum este, cu detalii;

II. PAU ( problem as understood ): grupul redefineşte problema aşa cum a înţeles-o, ceea ce înseamnă transpunerea straniului în familiar;

III. transformarea familiarului în straniu, îndepărtarea de problemă pentru a oregândi din acest punct de vedere;

IV. revenirea la problemă, ceea ce a fost straniu este reconvertit în familiar.Această etapă presupune o explicitare a soluţiei în termeni clari, accesibili.

Gândire creativă

Sinectica foloseşte mai ales analogii (metafore). Pentru formularea



analogiilor, liderul adresează membrilor grupului întrebări evocatoare. Există4 tipuri de analogii:

1. analogia directă : se apelează la cunoştinţe din alt domeniu cunoscut. A.G.Bell, folosind analogia directă cu urechea umană, a descoperit telefonul;

2. analogia personală (empatia) constă în substituirea problemei sau a unuielement al ei, pentru a acţiona în această nouă ipostază;

3. analogia simbolică constă în substituirea obiectului problematic cu o

imagine poetică inedită, care are o valoare strict estetică;4. analogia fantezistă face apel la soluţii şocante, trăsnite, pentru rezolvareatemei.

Gândire creativă1.3. Metoda Philips 6-6

Este un fel de blitz-brainstorming .



Ea a fost iniţiată de J. D. Philips. Avantajul acestei metode constă în faptul că se poate practica în grupuri mai mari

de 30-50 de persoane, cu formaţie diversă.

Etape:

1. grupul se împarte în subgrupe de 6 membri cu câte un lider;

2. coordonatorul general difuzează, în scris, problema fiecărei subgrupe; 3. dezbaterea problemei durează 6 minute, după care animatorul fiecărui subgrup

prezintă un raport asupra punctelor de vedere adoptate;

4. sinteza ideilor este făcută de liderul general sau de cei subordonaţi, care vordecide asupra celei mai viabile alternative, din câte au fost propuse.

Gândire creativă



Avantaje:

1. este rapidă: necesită doar 4 minute pentru organizare, 6 minute pentrudezbaterile propriu-zise şi 2 minute pentru colectarea deciziilor emise defiecare grup;

2. realizează o fericită conlucrare între gestaţia creativă individuală şi cea de

grup.

Gândire creativă

1.4. Discuţia Panel



Din punct de vedere etimologic, în engleză panel semnifică „listă fixă denume”.

Un animator prezidează şedinţa în care este discutată problema de către„eşantionul panel”, un grup de 5-7- persoane competente în problema

respectivă.

Auditoriul ascultă în tăcere, intervenind doar cu mesaje scrise pecartoane de culori diferite (verde pentru întrebări, albastru pentrusentimente, maro pentru informaţii).

Gândire creativă

Periodic o persoană strânge aceste cartonaşe pe care le prezintă publicului lamomentul oportun; după aceste prezentări, panelul reia discuţia, în funcţie de



p p p p ţ ţ

pistele noi apărute.

Pentru soluţionarea problemei, la sfârşit poate fi implicat şi auditoriul.

În final organizatorul reuniunii, împreună cu panelul, centralizează ideile celemai fertile.

Avantajul metodei este acela că activitatea creatoare a grupului este precedatăde o etapă de încălzire într-un cadru organizatoric, care poate fi un reper solid şiautorizat

Gândire creativă

1.5. Metoda 6-3-5



Caracteristicile metodei:

metoda operează în cadrul unui grup de 6 persoane;

liderul prezintă tema;

fiecare membru răspunde în scris prin 3 soluţii (menţionate în câte o coloană distinctă);

fiecare participant trece vecinului din dreapta foaia cu propriile propuneri, preluând, larândul său foaia cu soluţiile coechipierului din stânga pentru a face completări, retuşuri,

precizări eventuale; rotirea se face de 5 ori, până ce ideile emise de oricare membru al grupului sunt văzute

de toţi ceilalţi;

la sfârşit, animatorul sintetizează cele mai bune propuneri şi le transmite forurilorinteresate;

Gândire creativă

1.6. Metoda Delphi



A fost elaborată de O. Helmer (1964-1965) şi se bazează pe tehnicaconsultărilor reciproce între participanţi (ca şi la 6-3-5).

Caracteristicile metodei:

un grup de experţi elaborează un chestionar cu tema în discuţie, care este trimisunor specialişti autorizaţi în domeniu;

fiecare răspunde pe cont propriu, într-un interval de timp dinainte stabilit;

se colectează răspunsurile şi chestionarele sunt redistribuite aceloraşi persoane,fiind însoţite şi de răspunsurile nenominalizate ale celorlalţi participanţi;

răspunsurile care diferă prea mult de majoritatea celorlalte, vor fi retuşate şiajustate;

după primirea unui nou set de răspunsuri, consultarea se repeat după acelaşiritual.

Gândire creativă



Pentru că la fiecare ciclu se elimină treptat ideile care se abat de la medie,circuitul se încheie când se stabilizează răspunsurile (când măcar 50% dinparticipanţi ajung la consens).

Materialul acumulat se prezintă comisiei de apreciere, care va face o sintezăa soluţiilor date.

Critica acestei metode constă în faptul că are tendinţa de a realiza odomesticire a răspunsurilor neuzuale, însă soluţiile adoptate sunt realiste şipertinente, ceea ce le asigură o rapidă aplicabilitate.

Gândire creativă

1.7. Metoda Frisco

Se bazează pe principiul brainstormingului regizat, în sensul că moderatorulatribuie fiecărui participant câte un rol care să-i acopere o anumită



dimensiune a personalităţii. În consecinţă, pot apărea următoarele tipuri depersonaje:

1. Tradiţionalul: este exponentul structurilor vechi, rol atribuit celei maivârstnice persoane din grup. El relevă cu luciditate principalele neajunsuri;

2. Exuberantul se comportă dezinvolt, furnizând cele mai îndrăzneţe idei care-ivin în minte. Este ales dintre persoanele tinere şi charismatice;

3. Pesimistul, criticul prin vocaţie, care demolează orice abatere de la traseele

cunoscute, confundând cutezanţa cu excentricitatea desuetă. Este un specialistdintr-un domeniu apropiat;

4. Optimistul promovează un realism riguros, obiectiv, manifestând adeziunepentru atitudinea entuziastă a exuberantului, dar desolidarizându-se de cea apesimistului;

Gândire creativă

În cadrul acestei metode se folosesc două metode de lucru:



1. echipa de investigare: formată din 12-15 persoane (diferite prin vârstă şicompetenţă) care abordează problema clasic, insistând pe sublinierea elementelorvulnerabile;

2. echipa de creaţie propriu-zisă: formată din 5-6 experţi, superior calificaţi, careaduc ameliorări inedite unei „lipse de control” pe care a elaborat-o prima echipă.Această listă este un chestionar prin care se urmăreşte orientarea grupului de creaţiecătre o anumită arie tematică, dar şi elucidarea unor probleme.

El trebuie să îndeplinească o serie de exigenţe:

ordinea întrebărilor să respecte condiţiile unui bun chestionar; întrebările să nu fie ambigue sau imperative;

răspunsurile să fie laconice, în termeni de „da” sau „nu”, cifre etc.;

volumul de informaţii vehiculat să fie rezonabil;

întrebările să nu solicite decât cunoştinţele deţinute de grup;

Gândire creativă



Etape: distribuirea rolurilor;

iniţial există o ordine de luare a cuvântului: tradiţionalistul, exuberantul,pesimistul, optimistul;

evoluţia discuţiilor este influenţată de evoluţia fiecărui membru;

animatorul antrenează echitabil toţi participanţii, având grijă ca fiecare

membru să-şi păstreze şi onoreze rolul pe care l-a primit.

Gândire creativă



Toate metodele imaginative (intuitive) menţionate până acum au următoareleroluri:

1. dinamizarea şi eficientizarea activităţii de obţinere a unui produs creativ;

2. eliminarea unor blocaje psihologice ale creatorului.

Gândire creativă B. Metode raţionale (analitice)

1. Metoda listelor



A fost iniţiată în 1932 de R. Crawford prin aşa numita listă a atributelor.

În esenţă, presupune descompunerea minuţioasă a problemei de rezolvat, în scopul analizării fiecărui element astfel obţinut.

A. Osborn a creat lista interogativă care-i poartă numele şi care propune oserie de întrebări stimulative pentru debitul creativ, grupate pe 9categorii: alte utilizări, adaptare, modificare, mărire, combinare, micşorare,

înlocuire, reorganizare şi inversare.

Această listă este utilizată în şedinţele de brainstorming, atunci cânddiscuţiile trenează.

Gândire creativă

M. S. Allen (1962) a creat „liste de relaţionare forţată” prin care se pot obţineidei inedite, prin asocierea unor elemente diverse care nu au legătură între



ele.

Tehnicile de relaţionare pot fi de mai multe feluri

1. fiecare item din coloana întâi se asociază cu toţi itemii din coloana adoua;

2. obiectul, calitatea, ideea pe care vrem să o ameliorăm se asociază cutermeni aleşi aleator dintr-o carte, dicţionar etc., sau cu orice altceva dinmediul exterior.

Gândire creativă

2. Metodele matriciale



Pot fi utilizate pentru studiul unor fenomene diverse: sociale, psihologice,ecologice, industriale.

Intersectând două sau mai multe liste, atât pe verticală cât şi peorizontală, obţinem ceea ce se numeşte o matrice simplă. În funcţie denumărul dimensiunilor implicate există matrici bi, tri sau multidimensionale.

De exemplu, matricea tridimensională utilizată de J.P. Guilford pentrudescifrarea structurii intelectului.

Metodele matriciale stimulează efectuarea unor asociaţii inedite şi eficiente,care în general se pierd.

Gândire creativăConcluzii

Educarea creativităţii depinde de totalitatea relaţiilor sociale în care esteangrenat individul. De aici rezultă faptul că dezvoltarea unui comportament



creativ nu se poate realiza numai prin acţiunea unui factor izolat, ci presupuneracordarea la circuitul creativităţii, a întregii ambianţe în care trăieşte fiinţaumană.

Dezvoltarea creativităţii trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă şi săcontinue şi după şcolaritate.

Activarea creativităţii nu este corelată automat cu maturizarea cronologică, cipresupune o intervenţie specială, timpurie şi longevivă, orice educator (părinte,

dascăl) trebuie să-şi asume cu maximă responsabilitate şi pertinenţă aceastămisiune.

Şt. Zweig spunea: „Creativitatea reprezintă valoarea superioară tuturor valorilorumane, sensul suprem.”

Gândire creativă1. Beck, A.T. şi colab., Cognitive Therapy of Depression, Guilford Press, New York, 1979.

2. Beck, A. T., Cognitive Therapy , în Comprehensive Textbook of Psychiatry IV (Kaplan H.I., Sadock B.J., eds.) W. Witkins, Baltimore, London, 1985.

3. Belous, V., Manualul inventatorului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1990.

4. Cosmovici, A., Psihologie generală , Editura Polirom, Iaşi, 1996.

5. Dunette, M. D., Campbell, J., Jaastad, K., The Effect of Group Participation on Brainstorming effectiveness for two industrial Samples, în Jurnal of applied psychology, 1963, 47.

6. Gordon, W.J.J., Synectics. The Developement of creative Capacity ,Harper and Brothers Publishers, New York, 1961.

T f t i



7. Hay, L. L., Transformez votre vie, Editura Vivez Soleil, Genève, 1992.

8. Holdevici, I., Vasilescu, I. P., Hipnoza şi forţele nelimitate alepsihismului, Editura Aldomars, Bucureşti, 1991.

9. Lozanov, G., Suggestologie et suggestopédie. Théorie et pratique.Rapport final, UNESCO, 1980.

10. Moody, R., Guérissez par le rire, Editura R. Lafont, Paris,1978.

11. Moraru, I., Creativitatea socială. Introducere în socioeuristică ,Editura Politică, Bucureşti,1981.

12. Moraru, I., Ştiinţa şi filosofia creaţiei, Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti, 1995.

13. Moreno, J. L., Psychodrama, în Comprehensive Textbook ofPsychiatry IV (Freedman A.M., Kaplan H.I., Sadock B.J., eds.) W.WiLkins,Baltimore, London, 1976.

14. Munteanu, A., Incursiuni în creatologie, Editura „Augusta”, Timişoara,1994.

15. Osborn, A. F., L’imagination constructive. Principes et processesde la pensée creative et du brainstorming, Dunot, Paris, 1971.

16. Percek, A., Stresul şi relaxarea, Editura Teora, Bucureşti, 1992.

17. Roco, M., Stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice, EdituraDidactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.

18. Silva, J., Stone R., The Silva Mind Control, Editura Inst.Psychoorientology, SUA, 1985.

19. Sol, J. P., Techniques et méthodes de créativité appliquée ou ledialogue du poete et du logicien, Editura Universitaires, Paris,1974.

20. Stein, M, Stimulating Creativity (vol I,II), Academic Press, NewYork 1975.

21. Stoica, M, Psihopedagogia personalităţii, Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti, 1996.

22. Verone, P., Inventica, Editura Univers, Bucureşti, 1988.

23. Zambrowski-Moreno S., Vivre sa vie (en Relaxation etProgrammation positive), Editura du Levain, Paris, 1989.




Gândire creativăInteligență și creativitate

Structura cursului



Inteligenţă şi creativitate

Aptitudinile speciale

Stilul cognitiv

Atitudinile creatoare

Gândire creativă

Inteligenţă şi creativitate



S-au conturat următoarele tendinţe în abordarea acestei probleme, arelaţiei dintre inteligenţă şi creativitate:

1. creativitatea a fost explicată prin contribuţia, la nivel superior, agândirii logice, între inteligenţă şi creativitate existând o strânsă

legătură;

Gândire creativă

d ă ă i t li ţ i



2. după ce s-a constatat că inteligenţa şi creativitatea nu pot fi testatecu aceleaşi probe, inteligenţa a fost considerată unul din factoriicreativităţii, performanţe superioare putând exista şi în cazul unorpersoane cu inteligenţă medie;

3. o altă categorie de orientări supradimensionează rolul inteligenţei

pentru creativitate, considerând că între cele două dimensiuni existăcorelaţii semnificative; această abordare nu a fost susţinută foarte mult, întrucât argumentele aduse nu aveau susţinere, rigoare ştiinţifică.

Gândire creativă

Între primele două orientări putem înscrie contribuţia lui J. P. Guilford , prinmodelul său tridimensional asupra intelectului, care permite posibilităţivariate de abordare a creativităţii,

id tă a fi dependentă de

d ă â ă



consideratăoperarea divergentă, care, la rândul ei, este influenţată de flexibilitate,fluiditate, originalitate, elaborare, dintre care originalitatea are un rolesenţial, dar nu sunt ignoraţi nici factorii nonintelectuali şi cei socio-

economici.

Autorul american, prin modelul tridimensional, cuboid, propune oInteligenţă şi creativitate, care cuprinde trei dimensiuni principale –conţinuturi, operaţii, produse – prin combinarea cărora se pot obţine 120de aptitudini diferite (5x4x6=120).

Operaţii Conţinuturi Produse

Cogniţia (descoperirea,recunoaşterea sau înţelegereainformaţiei)

Memoria (reţinerea, stocarea)

Producţia divergentă (generarea

de informaţii ariate i d d

Figural (perceput sau amintit)

Simbolic (semn)

Semantic (de obicei, verbal)

Comportamental

( f i l l

Unităţi ( părţi ale informaţiei, relativcircumscrise)

Clase (colecţii de unităţi,

cu proprietăţi comune)

Relaţii (legătura dintre

unităţi)



de informaţii variate, pornind dela o informaţie dată)

Producţia convergentă(generareaunor concluzii logice, a unui

răspuns unic pornind de la oinformaţie dată)

Evaluarea (prin care sestabileşte dacă informaţia

este bună)

(referitor la comportamentulaltora sau al propriei persoane) unităţi)

Sisteme (structuri organizate)

Transformări (schimbări cum ar fi

redefinirea, modificarea)

Implicaţii (contiguităţi între itemii

informaţiei)

Gândire creativă



Modelul prezentat de Guilford, şi care a avut un mare impact înpsihologie, este important pentru că se centrează pe cercetarea

funcţiilor, a tipurilor de operaţii intelectuale, apropiindu-se deorientarea experimentală şi de cea genetică şi, în acelaşi timp,deschide calea către o abordare dinamică, complexă a inteligenţeişi, implicit, a creativităţii.

Gândire creativă

Cercetările efectuate de Getzels şi Jackson, care au vizat chiar relaţiainteligenţă – creativitate, şi în care s-au folosit următoarele teste de evaluare acreativităţii: completarea de povestiri; inventarea de probleme; percepţia formelor ascunse; asocierea de cuvinte; identificarea utilizărilor multiple ale

diferitelor obiecte Î l t ii i f l it t t d inteligenţă şi



diferitelor obiecte. În plus, autorii au mai folosit teste de inteligenţă şichestionare şi tehnici proiective ce vizau aspectele interpersonale.

Experimentul a demonstrat că există o corelaţie relativ scăzută între cele douădimensiuni şi că aprecierea copiiilor cu inteligenţă superioară era mai bună dinpartea profesorilor, decât a celor înalt creativi.

Meritul acestui ultim experiment este acela că a deschis calea spre altecercetări experimentale, care urmau să determine natura relaţiei dintreinteligenţă şi creativitate, cercetări pe care le putem grupa în categoriimajore, în funcţie de orientările acestora:

Gândire creativă

t dii considerat creativitatea un factor independent al



studii ce au considerat creativitatea un factor independent alinteligenţei şi care pleacă de la premisa că între testele de gândiredivergentă şi cele de gândire convergentă nu există corelaţiisemnificative;

cercetări ce consideră că există o dependenţă a creativităţii deinteligenţă, concluzie la care au ajuns în urma corelaţiilorsemnificative constatate între cele două dimensiuni;

corelaţia între creativitate şi inteligenţă se manifestă până la un

anumit punct; cercetări ce vorbesc de corelaţiile dintre inteligenţă şicreativitate.

Gândire creativă

L â d t G ilf d şi Lowenfeld observat aceiaşi factori



Lucrând separat, Guilford şi Lowenfeld, au observat aceiaşi factoriesenţiali ai creativităţii, atât pentru ştiinţă, cât şi pentru artă (M. Bejat,1981):

1. sensibilitatea faţă de probleme şi faţă de trebuinţele, atitudinile şisentimentele altora;

2. fluenţa sau asociativitatea gândirii;3. flexibilitatea, definită ca abilitatea de adaptare rapidă la situaţii noi;

4. originalitatea;

Gândire creativă



5. aptitudinea de a redefini, de a schimba funcţia unui obiect şi de a-lface util într-o nouă prezentare;

6. capacitatea analitică, aptitudinea de abstractizare;

7. capacitatea de sintetizare;

8. organizarea coerentă a unui proiect, idee.

Gândire creativă

Sensibilitatea faţă de probleme, atitudinea deschisă faţă de experienţe noi,curiozitatea, dorinţa de a experimenta este un factor atitudinal-cognitivesenţial al creativităţii.

l ibili fl ă i â di ii d d l di l



Flexibilitatea reflectă capacitatea gândirii de a se adapta la diverselesolicitări ale situaţiilor, de a aborda divergent situaţiile, de schimbaperspectivele de abordare, precum şi capacitatea de autoreglare.

Fluenţa, în cazul gândirii creatoare, este diferită faţă de fluenţa specificăgândirii reproductive, prin natura asociaţiilor care sunt noi şi originale.

Originalitatea, factorul cel mai pregnant al creativităţii, este abilitatea de aproduce idei şi imagini noi, de a găsi soluţii noi, ea fiind condiţionată deflexibilitate şi facilitată de fluenţă.

Evident că factorii intelectuali nu acţionează izolat, ci în interdependenţă

Gândire creativă

Aptitudinile speciale



Se ştie că putem distinge faţete, forme ale inteligenţei,precum şi aptitudini cognitive speciale.

Mc Kinnon descria două forme, şi anume, inteligenţaverbală, la care cote mari au scriitorii, şi inteligenţaspaţială, descrisă ca o capacitate de a percepe şi a operacu aranjamente speciale, faţetă dezvoltată superior laarhitecţi.

Gândire creativă

Guilford luând în considerare conţinutul aptitudinilor vorbeşte depatru tipuri de inteligenţă: concretă simbolică semantică şi



Guilford luând în considerare conţinutul aptitudinilor, vorbeşte depatru tipuri de inteligenţă: concretă, simbolică, semantică şisocială:

1. Inteligenţa concretă desemnează aptitudinile implicate învehicularea informaţiilor figurale (informaţiile concrete perceputeprin văz, auz, pipăit, care nu sunt transformate în semne sau

cuvinte), focalizarea fiind pe lucruri concrete şi pe proprietăţile lor.Persoanele la care această aptitudine este dezvoltată la nivel superiorsunt inginerii, artiştii, muzicienii.

Gândire creativă2. Inteligenţa simbolică este importantă pentru capacitatea de a recunoaşte cuvinte,de a opera cu numere, aşadar informaţiile vehiculate sunt sub formă de semne(literele alfabetului, notele muzicale). Această aptitudine este esenţială pentrudezvoltarea limbajului şi pentru matematică.

3 Inteligenţa semantică permite operarea cu noţiunile verbale aşadar cu



3. Inteligenţa semantică permite operarea cu noţiunile verbale, aşadar cuinformaţiile sub forma înţelesurilor ataşate cuvintelor. Aceste informaţii suntimportante în comunicarea verbală, în gândire.

4. Inteligenţa socială şi capacitatea empatică permite vehicularea informaţieineverbale din interacţiunile sociale, în care un rol important îl joacă înţelegereaatitudinilor, dorinţelor, intenţiilor, percepţiilor personale şi ale celorlalţi. Este o formă

a inteligenţei importantă pentru profesori, medici, politicieni, psihologi.

S-a constatat, în literatura de specialitate, că nu întotdeauna există o corelaţiepozitivă între inteligenţă şi aptitudinile speciale, mai ales în artele plastice,muzică, balet.

Gândire creativă

Spre exemplificare, vom prezenta componentele esenţiale ale câtorva aptitudinispecifice anumitor domenii:

Aptitudinea matematică este una din aptitudinile care prezintă o corelaţie maiputernică cu inteligenţa şi dispune de următoarele componente: capacitatea de



Aptitudinea matematică este una din aptitudinile care prezintă o corelaţie maiputernică cu inteligenţa şi dispune de următoarele componente: capacitatea degeneralizare; capacitatea de transpunere cu uşurinţă a unor rezultate obţinute ladiferite probleme, la alte probleme; abilitatea de a realiza asociaţiigeneralizatoare.

Aptitudinea tehnică a înregistrat o corelaţie scăzută cu inteligenţa, şipresupune existenţa următoarelor componente: dexteritatea manuală, percepţiaspaţială, gândirea de tip tehnic, achiziţia de informaţie tehnică.

Aptitudinea muzicală are componentele: simţul ritmului, al înălţimii şiintensităţii sunetului, al memoriei tonale.

Aptitudinea pentru artă grafică implică existenţa unor abilităţide a desena,capacitatea de fixare rapidă şi exactă a imaginii vizuale a obiectelor, conservareaei mai mult timp.

Gândire creativă

S-a constatat că ultimele două tipuri de aptitudini corelează puţin cuinteligenţa, fără ca aceasta să însemne că performanţele superioare înmuzică sau artă se pot realiza pe un fond deficitar din punct de vedereintelectual sa dimpotrivă să însemne că o inteligenţă de nivel superior



intelectual sa, dimpotrivă, să însemne că o inteligenţă de nivel superiorasigură în mod obligatoriu creativitatea în muzică şi artă.

Unul din argumentele aduse în literatura de specialitate în favoareadezvoltării independente a inteligenţei şi a unor aptitudini speciale(muzică, desen) este cazul „savanţilor idioţi”, adică a persoanelor curetard mental moderat, dar care au performanţe superioare în desen,

execuţia vocală sau la pian a unor arii auzite în experienţa lor. Un caz celebru este cel al lui Gottfried Mind, supranumit „Rafael al

pisicilor”, care, deşi avea retard mental, dispunea de o aptitudineremarcabilă de a desena diferite animale, pisici, urşi, cerbi, iepuri, darşi grupuri de copii, una din lucrările lui fiind cumpărate chiar de Georgeal IV-lea al Angliei.

Gândire creativăStilul cognitiv

M. Bejat vorbeşte de un factor general, şi anume, stilul cognitiv, descris ca modulconstant de răspuns organizat, constituit în urma întăririlor şi experienţelor trăite.Stilul cognitiv reflectă forma cunoaşterii modul în care cunoaşte omul, cum percepe,



Stilul cognitiv reflectă forma cunoaşterii, modul în care cunoaşte omul, cum percepe,cum gândeşte, modul în care receptează şi prelucrează în mod obişnuit informaţia,indifferent de ce informaţie este vorba.

Stilul cognitiv reflectă modul specific în care se exprimă o anumită capacitate de agândi, inteligenţa sau creativitatea, şi este consecinţa influenţelor exercitate deexperienţa personală, prin educaţie.

Stilul de muncă intelectuală formează, alături de stilul afectiv şi cel comportamental,structura personalităţii umane, dar stilul cognitiv are un rol covârşitor mai ales asupraactivităţii creatorilor din diverse domenii. Creativitatea este rezultatul interacţiuniidintre aptitudini, atitudini şi educaţie.

Gândire creativă Într-o cercetare realizată asupra stilului cognitiv, el ajunge laurmătoarele concluzii:

1. între creativitate şi productivitatea ştiinţifică există o corelaţie pozitivă;

2. creativitatea este puternic influenţată de tipul rezonanţei intime (introversie,extraversie, ambiegalitate, coartare) şi de trăsăturile de stil cognitiv (operativitateconvergentă sau divergentă, operaţii de analiză sau sinteză);



convergentă sau divergentă, operaţii de analiză sau sinteză);3. factorii favorizanţi pentru creativitate sunt introvesia şi ambiegalitatea, echilibrulrelativ dintre analiză şi sinteză, şi respectiv, dintre convergenţă şi divergenţă;

4. persoanele înalt creative sunt cele ce aparţin tipurilor „dilatate” de rezonanţăintimă, introverţi şi ambiegali, cu stiluri de percepere şi gândire mixte, adică sintetico-analitic şi divergent-convergent;

5. există un prag al inteligenţei sub care creativitatea nu se poate dezvolta, dar pestecare putem vorbi de o relativă independenţă, putând exista două tipuri de inteligenţă,una sterilă şi una creativă;

6. sistemul de învăţământ stimulator pentru creativitate este acela care dezvoltăcapacitatea de sinteză şi operativitatea divergentă a gândirii.

Gândire creativă

Motivaţia creatoare

Motivaţia este un factor extrem de important în declanşarea şi explicarea actului

creator întrucât produce şi concentrează energiile creative pe obiectivele



creator, întrucât produce şi concentrează energiile creative pe obiectivelestabilite.

Principalele modalităţi în care a fost abordată motivaţia creativă de către câtevaorientări esenţiale din psihologie:

teoria psihanalitică, prin S. Freud şi apoi Ernest Dichter, prezintă motivele

inconştiente ca forţele dinamizatoare ale comportamentului uman, implicit în actul

de creaţie, au rolul de motive inconştiente. Motivaţia inconştientă a creatorilor poatefi cunoscută prin interviuri de profunzime şi teste proiective care pot releva motiveleprofunde care determină decizia de a crea.

Ch. Maouron şi J.P. Weber, pornind de la acest tip de abordare, introduc noţiunea de psihobiografie, care ar reprezenta studiul interacţiunii dintre om şi operă .

Gândire creativă

A. Maslow explică acţiunile umane prin intermediul unor nevoi specifice,cum sunt cele fiziologice, de siguranţă, sociale, de statut, deautoactualizare (de realizare, de creaţie). Se consideră că nevoia de a crea

este caracteristică unui număr redus de indivizi şi se poate manifestadoar după ce sunt satisfăcute celelalte nevoi



este caracteristică unui număr redus de indivizi şi se poate manifestadoar după ce sunt satisfăcute celelalte nevoi.

A. Moles, în Sociodinamica culturii, formulând teoria nivelului cultural,vorbeşte de straturile culturale dintr-o populaţie, începând cu cel alanalfabeţilor şi terminând cu creatorii intelectuali, model ce reflectăponderea creatorilor în raport cu instrucţia sau nivelul cultural al diferitelorsegmente sociale.

Teoria lui Fr. Heryberg prezintă ca factor motivaţional fundamentalsatisfacerea sau insatisfacerea individului. Ch. Hughnes, pornind de laaceastă teorie, accentuează rolul nevoilor de dezvoltare capabile sămotiveze conduitele umane, aşadar, oamenii se implică în demersuricreatoare pentru a-şi satisface anumite nevoi.

Gândire creativăAtitudinile creatoare

Atitudinea este descrisă de J. Stoetzel ca fiind maniera în care o persoană se situează în raport cuobiectele de valoare, tendinţa individului de a avea o reacţie pozitivă sau negativă faţă de o valoaresocial-acceptată.

Cercetând indivizii înalt creatori, M. Roco a identificat o serie de atitudini creative dominante: interes faţă de nou;



Ce cetâ d d v alt c eato , M. oco a de t cat o se e de : interes faţă de nou;

atracţie faţă de problemele dificile;

capacitatea de a anticipa problemele dificile;

curaj în abordarea dificultăţilor;

independenţă în gândire şi acţiune;

nonconformism;

evitarea rutinei;

perseverenţă;

atracţie faţă de complexitate;

tendinţa de autodepăşire;

dorinţa de autoperfecţionare;

aprecierea valorilor.

Gândire creativă

Tipologia creatorilor

P i l ă i l i i l i I M



Poate cea mai complexă tipologizare este cea care aparţine lui I. Moraru, careporneşte de la cele 6 eureme fundamentale:

eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiilor;

eurema asociativ-combinatorie;

eurema energetic-stimulatorie; eurema critică;

eurema ideativperceptivă;

eurema de obiectualizare a imaginii.

Gândire creativă Structura euristică este un ansamblu de părţi funcţionale în relaţie, care are o funcţie

esenţială de a produce noul, originalul.

Euremele sunt acele structuri psihice fundamentale care participă la realizareacreativităţii, a invenţiilor, descoperirilor. Structurile euristice, în ansamblu, formeazăpsihicul (persoana) ca sistem creative integral.

În realizarea creaţiei şi creativităţii participă următoarele eureme:



ţ ş ţ p p

–eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei, realizată, în principal, prinintermediul memoriei, gândirii, limbajului, intereselor;

–eurema asociativ-combinatorie, realizată prin intermediul inteligenţei, imaginaţiei,memoriei, nivelurilor conştiente şi inconştiente ale psihicului;

–eurema energetică-stimulatorie pentru care conlucrează pasiunea, sentimentele, motivaţia,interesele, curiozitatea, forţa proceselor nervoase superioare, voinţa, curajul, atracţia faţă dedescoperiri, invenţii;

– eurema critică, realizată de gândirea analitică, inteligenţă, gândirea critică a conştiinţei;

–eurema ideativ-perceptivă, desfăşurată prin participarea componentelor ideative şiperceptive;

–eurema de obiectualizare a imaginii, la care participă elementele ideativ-perceptive.

Gândire creativă

Pe lângă aceste eureme fundamentale, la creativitate pot participa şi alte structurioperaţionale.

1. Tipul cu indice mic de creativitate este creatorul cu o capacitate redusă de



pacumulare şi comprehensiune a informaţiilor, care poate fi acompaniat de abilitateasociativ-combinatorie mică, pe un fond energetic-stimulatoriu scăzut. Progresul poate fiobţinut prin existenţa unor factori de mediu, culturali favorabili, iar capacităţile suntcondiţionate şi de activitate.

2. Tipul volitiv dispune de un fond energetic ridicat, dar energia este cheltuită în modneproductiv, întrucât este dezvoltată latura motivaţional-afectivă în detrimentul celei

asociativ-combinatorii; aceste persoane lucrează bine după indicaţiile date de cineva,fiind potrivite pentru activităţi de execuţie.

Gândire creativă

3. Tipul cumulativ este persoana ce dispune de variate cunoştinţe din multedomenii ale cunoaşterii, dar nu are capacitatea de a le asocia, combina într-un modnou şi original, aşadar indicele de creativitate este redus.



4. Tipul combinativ-volitiv dispune de o cantitate relativ mică de informaţii carese poate asocia cu o capacitate crescută asociativcombinatorie. El poate efectua unnumăr foarte mare de asociaţii, combinaţii pe baza unui număr relativ mic deelemente.

5. Tipul combinativ-nevolitiv dispune de abilităţi asociativcombinatorii, dar nu decele volitive, care i-ar putea permite obiectivarea, finalizarea proiectelor creative.

Gândire creativă

6. Tipul cumulativ-combinativ-volitiv este tipul geniului creativ, care are variatecunoştinţe, abilităţi de combinare a acestora, şi de asemenea, un fond energetic

stimulatoriu ridicat. Persoanele din această categorie au cel mai ridicat indice decreativitate şi au deschidere spre multe domenii de activitate



gcreativitate şi au deschidere spre multe domenii de activitate.

7. Tipul combinativ-fabulativ are la un nivel inferior capacitatea de a critica, iarfuncţia asociativ-combinatorie îi este excesiv dezvoltată. Proiectele sale sunt îngeneral, fanteziste, irealizabile.

8. Tipul combinativ-critic are în echilibru imaginaţia şi gândirea de tip critic,acest echilibru fiind favorabil ideilor realiste şi originale.

Gândire creativă

9. Tipul cumulativ-hipercritic are o funcţie critică excesivă, şi astfel, chiar

dacă apar multe idei originale prin filtrul critic sunt înlăturate de la început şinu mai sunt materializate



p g p p şnu mai sunt materializate.

10. Tipul ideativ este persoana nimerită pentru activităţile de concepţie,pentru elaborarea ideilor originale, a soluţiilor ingenioase şi mai puţin pentruactivităţile de proiecţie şi construcţie.

11. Tipul ideativ-imagistic, la care ideaţia şi capacitatea de vizualizare aideilor se află în echilibru. Aceste persoane au atât capacitatea de a elaboraidei noi şi originale, cât şi de a le transforma în proiecte, de a le da contur.

Gândire creativă

12. Tipul imagistic are o predominanţă a structurii imagistice, iar structurade elaborare a ideilor originale este mai puţin conturată Acest tip poate



g ,de elaborare a ideilor originale este mai puţin conturată. Acest tip poatecompleta tipul ideativ şi este ideal pentru activităţile de proiectare.

13. Tipul ideativ-imagistic-obiectual este tipul în care regăsim ingineriicaracterizaţi de existenţa unui echilibru între structura ideativă, imagistică

şi obiectuală. Aceste caracteristici le permit să elaboreze idei noi şioriginale, pe care le desfăşoară în proiect şi le transpun ulterior în obiectemateriale, funcţionale.

Gândire creativă

Concluzii

Deşi nu se poate considera că între inteligenţă şi creativitate există, în

mod obligatoriu, o corelaţie pozitivă sau o echivalenţă, pentrudezvoltarea adecvată a potenţialului creator este necesar cel puţin un



g , ţ p ţ pdezvoltarea adecvată a potenţialului creator este necesar cel puţin unnivel mediu al inteligenţei. Modelul teoretic cel mai important, care seopreşte asupra acestui aspect, este modelul tridimensional al lui J. P.Guilford.

Acelaşi autor vorbeşte de patru forme ale inteligenţei, fiecare fiindimportantă pentru anumite domenii de activitate.

Alte dimensiuni importante ale personalităţii creatoare sunt stilulcognitiv, ca formă specifică de cunoaştere a individului, şi motivaţiacreatoare, ca premisă subiectivă pentru formarea unei atitudinifavorabile demersurilor creative.

Gândire creativă

Resurse1. Bejat, M., Factorii individuali şi psihosociali ai creativităţii în Creativitatea în ştiinţă,tehnică şi învăţământ, M. Bejat (coord), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.

2. Bejat, M., Personalitate, stil cognitiv şi creativitate ştiinţifică , în Creativitatea întii ţă t h i ă i î ăţă â t M B j t ( d) Edit Did ti ă i P d i ă



ştiinţă, tehnică şi învăţământ, M. Bejat (coord), Editura Didactică şi Pedagogică.

3. Căpâlneanu, I., Inteligenţa şi cunoaşterea ei, Editura Militară, Bucureşti, 1973.

4.Guilford, J. P., The Nature of Human Intelligence, Mc Graw-Hill Book Company, New York,1967.

5. Moldoveanu, M., Mentalitatea creativă – perspectivă psihosociologică , Editura Coresi,

Bucureşti, 2001.6. Moraru, I., Ştiinţa şi filosofia creaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.

7. Roşca, Al, Creativitatea, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1972.

8. Stănciulescu, T. D., Tratat de creatologie, Editura Performantica, Iaşi, 1998.

Academia de Studii Economice din Bucureşti

Facultatea de Relaţii EconomiceInternaţionale



Facultatea de Relaţii EconomiceInternaţionale

Dezvoltarea gândirii critice şi

creative


Gândirea CriticăStructura cursului

Gândirea critică - preambul,

Gâ di iti â ţi i l



Gândirea criticâ – noţiuni generale,

Definirea conceptului de gândire critică,

Caracteristicile gândirii critice,

Modalităţi de cultivare şi dezvoltare a gândirii critice,

Concluzii,

Bibliografie.

Gândirea critică - preambul

Trăim într o societate aflată în continuă schimbare; pe



Trăim într-o societate aflată în continuă schimbare; pemăsură ce lumea devine tot mai complexă trebuie, maimult ca oricând, să fim capabili să rezolvăm probleme

dificile, să examinăm critic contextul, să cântărimalternativele şi să luăm decizii argumentate şi încunoştinţă de cauză.

Este evident că a gândi critic este o capacitate care

trebuie dezvoltată şi încurajată.


Pentru a utiliza bine informaţiile, va trebui să se apliceun set de deprinderi de gândire care să ofere



un set de deprinderi de gândire care să ofere

posibilitatea de a sorta informaţia cu eficienţă.

Pentru aceasta va trebui să se parcurgă un processistematic de analiză şi reflecţie critică, de evaluare asoluţiilor posibile, de alegere a soluţiei adecvate şirespingerea argumentată a celor mai puţin adecvate.


Lumea contemporană este o lume complicată Şi asta nu



Lumea contemporană este o lume complicată. Şi asta nunumai datorită bombardamentului informaţional,globalizării, ritmului schimbării tehnologice, deşi şiacestea sunt de natură să ne asigure o porţie zilnică

considerabilă de stres. Este şi o lume dominată deretorică, anti-sistematică, de ideologii conflictuale,etc.


Nimeni nu se îndoieşte de faptul că informaţiile sunt importante.



ş p ţ pOamenii trebuie să ştie foarte multe lucruri pentru a putea facefaţă cu succes solicitărilor cotidiene.

Ceea ce ne va fi necesar pentru a funcţiona cu succes într -o

lume schimbătoare, va fi capacitatea de a cerne informaţiile şide a decide ce este şi ce nu este important.

Va trebui să înţelegem: cum diferite informaţii se leagă sau pot să se lege, să putem plasa în context idei şi cunoştinţe noi, să descoperim sensul lucrurilor întâlnite pentru prima oară, să respingem informaţiile care sunt irelevante sau false.

Aplicaţie

Încercaţi să evaluaţi factorii pe care i-aţi luat înconsiderare atunci când aţi făcut diferite alegeri



Încercaţi să evaluaţi factorii pe care i aţi luat înconsiderare atunci când aţi făcut diferite alegeri.

De câte ori v-aţi trezit acţionând „la întâmplare”?

De câte ori v-a părut rău pentru alegerea făcută? Există o modalitate de a optimiza aceste alegeri? Cum putem evalua corect factorii implicaţi, pierderile

şi câştigul în fiecare caz?

Gândirea CriticăNoţiuni generale

Esenţa gândirii critice ar fi îndoiala, punerea sub

semnul întrebării a unor aserţiuni, însoţită de dorinţa



întrebării aserţiuni, însoţită de dorinţade a face apel la raţiune și argumente, la demonstraţiaobiectivă.

Este o caracteristică a spiritului știinţific să cautedovezi, evidenţe, probe palpabile care să demonstrezeexistenţa sau variaţia unui fenomen; alfel, construcţiaștiinţifică poate fi pusă la îndoială.

Se poate afirma că gândirea critică este o componentăindispensabilă a spiritului știinţific.


A gândi critic înseamnă a lua idei, a le examina implicaţiile, a le

supune unui scepticism constructiv, a le pune în balanţă cu altet d d t i i t d t



p p ţpuncte de vedere opuse, a construi sisteme de argumente caresă le sprijine și să le dea consistenţă și a lua o poziţie pe baza

acestor structuri.

Gândirea critică este un proces complex de integrare creativă aideilor şi resurselor, de reconceptualizare şi de reîncadrare aconceptelor și informaţiilor .

Este un proces de cunoastere activ și interactiv care are locsimultan la mai multe nivele. De obicei, gândirea critică este

orientată spre scop, dar poate fi un proces creator, în care scopurilesunt mai puţin clare.


A gândi critic înseamnă a fi curios, a pune întrebări, a căuta

răspunsuri, a căuta cauze si implicaţii, a găsi alternative latit di i d j fi t d t iţi b i î t i i



p p ţ gatitudini deja fixate, a adopta o poziţie pe baza unei întemeieriargumentate şi a analiza logic argumentele celorlalţi.

Este un proces activ care îl face pe cel care învaţă să deţinăcontrolul asupra informaţiei, interogând-o, reconfigurând-o,adaptând-o sau respingând-o.

Este evident că o asemenea capacitate nu se dezvoltă de la sine,ci ea trebuie exersată şi încurajată într-un mediu de învăţareadecvat.




Gândirea critică este în acelaşi timp o atitudine, ofilosofie şi un instrument.

Ca instrument, ea ne ajută să evaluăm raţionamente şiargumente, să detectăm greşelile intenţionate sauneintenţionate, să demontăm propaganda și

manipularea.

Definirea conceptului deGăndire critică

Gândirea critică înseamnă să decidem raţional ce săcredem și ce să nu credem (Norris, 1985).



ș ( , )

Gândirea critică este folosirea acelor abilităţi cognitivesau acelor strategii care cresc probabilitatea unui

rezultat dezirabil. Este îndreptată spre un scop, esteraţională şi bine direcţionată - tipul de gândire implicat înrezolvarea de probleme, formularea unor inferenţe,luarea deciziilor atunci când cel care gândeștefolosește abilităţi alese special și eficiente pentru

contextul particular în care se găsește și pentru tipul desarcină pe care o are de rezolvat (Halpern, 1996).


Deprinderi de cercetare în Gândirea Critică



A observa î nseamnă a vedea și a remarca ceva/pe cineva; a privi pecineva/ceva cu atenţie pentru a remarca diverse elemente.

A descrie înseamnă a defini o persoană/o situaţie.

A compara înseamnă a examina oamenii sau lucrurile, a le găsi ungen proxim și o diferenţă specifică.

A identifica înseamnă a arăta sau demonstra cum este ceva/cineva;a recunoaște ceva/pe cineva ca individualitate.


A asocia înseamnă a opera conexiuni mentale între persoane sausituaţii; a le conecta pe baza unei relaţii de concurenţă sau de



situaţii; a le conecta pe baza unei relaţii de concurenţă sau decauzalitate.

A infera înseamnă a formula o opinie pe baza informaţiei disponibileși a evidenţei; a ajunge la o concluzie; a sugera indirect că o afirmaţieeste adevărată.

A prezice înseamnă a anticipa un eveniment.

A solicita înseamnă a face o cerere oficială; a face ca o lege, normă,etc. să fie eficientă într -o situaţie dată; a folosi ceva deoarece esterelevant sau potrivit; a utiliza ceva în practică.


Valenţe ale gândirii critice:

stă la baza citirii, scrierii, vorbirii și ascultării – elemente de bază alei ă ii



comunicării;ajută la descoperirea erorilor și prejudecăţilor ;este o cale spre libertatea faţă de adevăruri trunchiate și minciuni;

oferăposibilitatea

schimbăriiunui punct de vedere pe

măsurăce

examinăm și reexaminăm idei care par evidente;

oferă libertatea de a exprima propriile opinii;

îi învaţă pe indivizi să privească lucrurile din mai multe perspective;

dezvoltă abilitatea de a gândi altfel, de a descoperi idei noi;

valorifică la maxim potenţialul indivizilor și echipelor poate preîntâmpina blocajele în gândire

vede oportunităţi acolo unde alţii văd probleme.

Caracteristicile Gândirii Critice

Gândirea Critică presupune formularea de către fiecareindivid a unor păreri proprii, personale, eventual



p p p poriginale referitoare la o problemă;

Dezbaterea responsabilă a ideilor și soluţiilor avansate

de fiecare individ, în mod individual sau în grup; Alegerea raţională a unei soluţii optime dintre mai multe

posibile;

Rezolvarea de probleme în timp optim și cu eficienţascontată.


Gândirea critică are două planuri esenţiale:



Gândirea critică are două planuri esenţiale:

1. social: potrivit căruia învățarea și munca în colaboraredetermină construirea și manifestarea solidarităţii umane.

2. pragmatic: învăţarea bazată pe dezvoltarea gândiriicritice creează posibilitatea implicării indivizilor în activitate,pornindu-se de la stârnirea curiozității acestora șicontinuând cu implicarea efectivă a lor în rezolvarea unor

probleme autentice, de viaţă.


Dimensiuni pe care gândirea critică le dezvoltă

Pe măsură ce își dezvoltă capacitatea de a gândi critic, indivizii



Pe măsură ce își dezvoltă capacitatea de a gândi critic, indiviziiprogresează pe următoarele patru planuri:

1. De la personal (a gândi pentru tine) la public (a gândi și pentru

ceilalţi).

Primele reacţii ale copiilor referitoare la un anumit lucru sunt, deobicei, exprimate sub forma "îmi place"/"nu-mi place", cu alte cuvintesunt reacţii la ceea ce ei, ca persoane, găsesc interesant.


Pe măsură ce se maturizează și acumulează experienţă, oamenii își

dezvoltă capacitatea de a-și exprima reacţiile în termeni care pot fiînţeleși de alţii și care sunt mai adecvaţi pentru comparaţii și



înţeleși de alţii și care sunt mai adecvaţi pentru comparaţii șidezbateri. O raportare personală la o idee este o sursă de vitalitateși autenticitate în gândire.

Cu toate acestea, semnul distinctiv al unei persoane educate estecapacitatea sa de a-și exprima gândurile clar si convingător înfaţa celorlalţi, fie ei cunoscuţi sau străini. Aceasta presupune, defapt, trecerea de la reacţia primară personală, la exprimarea einuanţată, într -o manieră adecvată, în public. Această reacţie este

rodul experienţei și educaţiei persoanei respective.


2. De la heteronom (atribuirea înţelepciunii și autorităţii celorlalţi),la autonomie (siguranţa cunostinţelor și posibilităţilor proprii degândire)



gândire).

Aceasta presupune trecerea de la credinţa că “ceea ce este scris

este adevărat”, la posibilitatea de a te îndoi de adevărurile scrise ale

unor personalităţi și de a aduce și alte adevăruri, chiar proprii, justificându-le și argumentându-le.

Cu alte cuvinte se face trecerea spre o gândire autonomă, flexibilă,critică.


3. De la intuitiv (experenţial, limitat), la logic (formalizat,

comunicabil).



A afirma lucruri în mod intuitiv înseamnă a exprima idei fără a reflectaprea mult la legătura dintre afirmaţie și experienţă.

A te concentra asupra logicii înseamnă a deveni sensibil la modul în

care sunt aranjate probele pentru a susţine concluzia.

Logica nu ameninţă să înlocuiască în totalitate intuiţia dar, fără a negarolul intuiţiei, trebuie să remarcăm că logica presupune un nivel profundal rezolvării tuturor problemelor cu care ne confruntăm. Mai ales pentruformarea gândirii critice, pentru prezentarea și susţinereaargumentelor , trebuie să facem apel la logică.


4. De la o perspectivă (închiderea în propriile convingeri), la

perspective multiple (capacitatea de a ţine cont si de părerilecelorlalţi)



celorlalţi).Un gânditor mai puţin matur se va crampona în propriile convingeri, indiferentde ceea ce spun ceilalţi.Un gânditor mai matur, un gânditor critic va ţine cont şi de convingerile

celorlalţi. Gânditorul mai matur poate, cu siguranţă, să-și modifice convingerilecând ajunge să fie convins de argumentele altuia; dar la fel de important estefaptul că, susţinându-și propria poziţie, este capabil să accepte și poziţiilealtora, exprimând acest lucru în maniera:

" Știu că sunt mulţi care cred X, dar daţi -mi voie să vă arăt motivele pentru

care Y e preferabil ”.

Un gânditor critic este cel care acceptă mai multe perspective de abordare aunei probleme, conștientizând avantajele și dezavantajele fiecăreiperspective.


Gândirea critică poate fi privită în triplă ipostază: castrategie de gândire, ca investigaţie și ca proces.



a) Ca strategie de gândire. Gândirea critică este văzutăca o strategie ce apelează la mai multe operaţiicoordonate ale gândirii. Gândirea critică este înţeleasă caun mod de a aborda și de a rezolva problemele, bazat pe

argumente convingătoare, logic-raţionale.


b) Ca investigaţie, gândirea critică reprezintă o cercetare

al cărei scop este explorarea unei situaţii , unui fenomen,

i î t b i i bl l d



unei întrebări sau unei probleme, cu scopul de a formu la o

ipoteză sau o concluzie care să reunească toate

informaţiile disponib i le și să fie demonstrabilă într-o

manieră convingătoare. Așadar , gândirea critică poate fi înţeleasă ca o investigaţie care să conducă la o concluzie justificată.


c) Ca pro ces , gândirea critică parcurge o succesiune deetape:



apariţia problemei - punerea în acţiune a atitudinilor șicapacităţilor necesare -rezolvarea problemei;

apariţia unei situaţii neasteptate - evaluarea situaţiei -căutarea explicaţiilor sau a soluţiilor - construirea unorperspective diferite - rezolvarea situaţiei.

Modalități de cultivare șidezvoltare a gândirii critice

Gândirea eficientă se dezvoltă prin munca în colaborare,



ceea ce înseamnă lucrul în perechi, pe grupe.

Munca în colaborare esteeficientă dacă

are loctrecerea de la concret la abstract, de la gândireaintuitivă bazată pe exprimarea unor opinii fără a reflectaasupra lor, la gândirea logică care susţine anumiteconcluzii bazate pe premise, abordarea lucrurilor din mai

multe perspective .


Metodele pentru dezvoltarea gândirii critice pot dezvolta,



prin relaţionare, un ansamblu de atitudini șicomportamente:

abilităţi de comunicare;capacitatea de a înţelege;transfer de informaţii;

interdisciplinaritate și transdisciplinaritate.


1. CITIREA CRITICĂ



procesul de elaborare a unor judecăţi pe măsură ce

citim, evaluând relevanţa și adecvarea celor citite; lectură însoţită de o atitudine activă care

chestionează, analizează logic și folosește inferenţelepentru a judeca valoarea celor citite în raport cu un

standard stabilit.


2. METODA SINELG (Sistem Interactiv de notare şiEficientizare a Lecturii și Gândirii).



Este o metodă de menţinere a implicării active a gândirii șicitirea unui text, de monitorizare a gradului de înţelegere

a unui conţinut de idei, de învăţare eficientă.


Sunt folosite anumite semne care au următoarele semnificaţii:

√ Bifaţi "√" pe margine dacă ceva din ce aţi citit confirmă ceea ce



ştiaţi sau credeaţi că ştiţi ;

– Puneţi un minus "-" dacă o anumită informaţie pe care aţi citit-ocontrazice sau diferă de ceea ce știaţi sau credeaţi că stiţi;

+ Puneţi un p lus "+" pe margine dacă o informaţie pe care aţi întâlnit-o este nouă pentru dumneavoastră;

? Puneţi un semnul întrebării "?" pe margine dacă găsiţi informaţiicare vi se par confuze sau dacă doriţi să stiţi mai mult despre unanumit lucru.


3 Cvintetul



3. Cvintetul

Un cvintet este o poezie care necesită sintetizarea informaţiei şi

materialelor şi exprimări concise care descriu sau exprimă reflecţiiasupra subiectului.


Regulile pentru elaborarea unui cvintet sunt:



primul vers constă dintr-un singur cuvânt semnificativ, ales din maimulte exprimate (de obicei, un substant iv );

al doilea vers este format din două cuvinte care descriu cuvântul cheie

ales (de obicei, adject ive );al treilea vers este format din trei cuvinte care arată acţiuni (de obicei,verbe la gerunziu);

al patrulea vers este o propoziţie din patru cuvinte care trebuie săexprime ceea ce se simte despre subiect;

ultimul vers este format dintr-un cuvânt cu rol de constatare sauconcluzie care să exprime esenţa subiectului. Cuvântul nu trebuie săfie repetat în celelalte versuri (substant iv ).


Model de cvintet:

Lectura



Lectura

Atractivă, activă

Citind, comunicând, învăţândIzvor nesecat de bucurie

Bogăţie


4. METODA PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE




Dr. Edward de Bono este inventatorul termenului degândire laterală.C t â di l t lă?



Ce este gândirea laterală?

Tot un mod de folosire a minţii , ca şi gândirea logică,

însă de alt tip. Este un proces deliberat.

Un proces prin care folosim informaţia pentru a stimulacreativitatea și intuiţia restructurantă.

Un mod de a gândi care urmărește schimbări şipercepţii, concepte și idei prin utilizarea unor instrumente.


Ce sunt cele "şase pălării "?

Șase moduri de a gândi Gândirea în paralel



Gândirea în paralel

Un instrument de inovaţie

Să luăm decizii analizând fiecare idee din cele șase perspective:

ce ştim

ce e bine

ce nu e bine

ce simţim

ce alternative avem

ce alegem în legătură cu o idee

Elemente pivot Pălăria Albă - se identifică stările de fapt și elementele de

detaliu ale unei probleme;

Pălăria Neagră – se examinează vulnerabilitățile

problemei;Pălăria Galbenă ne concentrăm asupra aspectelor



Pălăria Galbenă – ne concentrăm asupra aspectelorpozitive ale problemei;

Pălăria Roșie – abordăm problema din punct de vedere al

emoțiilor și sentimentelor; Pălăria Verde – facem uz de imaginație și analizăm

aspectele colaterale ale probemei;

Pălăria Albastră – ne concentrăm asupra reflecției,

metacunoașterii (gândirea modului de gândire cerut) șiasupra nevoii de a înțelege ansamblul problemei.

Pălăria roșiePeisajul sent imentelor inc luse sub

pălăria roșie se întinde de la emoții laintuiții. Nu este obligatorie justificareasentimentelor.

Q1. Ce simt eu cu privire la această problemă, în acest moment? Emoțiile – emoții normale cum ar fi

Intuiția – se plasează între inspirație șisentimente. Aceasta ia forma unorsentimente puternice sau decizii în



Emoțiile emoții normale cum ar fibucuria, mânia, frica and tristețea. Încondițiile acestor emoții puternice,percepțiile noastre preiau doar ceea cesusține aceste emoții. De exempu, o

persoană supărată va vedea motive desupărare.

Sentimentele - acoperă un areal maicuprinzător decât emoțiile. Aici suntincluse simțămîntul de apăsare sau deușurare, anxietatea, interesul sau

incertitudinea. Simțul esteticului este unsentiment. Sentimentele acoperă aspectecum ar fi admirația sau respect.

pfavoarea sau împotriva a ceva.

Intuițiile - intuiția este în egalămăsură corectă sau greșită. Sunt

analiști care susțin că intuiția este cuadevărat logică dar în legătură cu carenu suntem preocupați în mod explicit.

Valoarea Pălăriei Roșii constă în faptulcă se recunosc emoțiile, sentimentele,

și intuițiile ca o componentă valabilă agândirii , provided they are signalled aswhat they are.

Atribuțiile Pălăriei Roșii Permite legitimarea emoțiilor și a sentimentelor;

Explorează emoțiile comune cum ar fi temerile,

dezamăgirea, suspiciunea sau emoțiile complexe cum ar fiintuițiile, sensurile și simțul pentru frumos.



Nu este necesară justificarea sau aducerea de dovezi înfavoarea sentimenteor și emoțiilor;

Folosește declarații specifice cum ar fi: Acest lucru mă face să simt că....

Când mă gândesc la ceea ce implică aceasta cu adevărat,simt că........

Când mă gândesc la ceea ar trebui să fac pentru a ficapabil să pun în funcțiune acest lucru......

Pălăria albă

Informație.

Întrebări .De ce informații dispunem?

C t tă il d f t

Informațiile formale pot lua forma unorrapoarte, anuare statistice sau stări de fapt.



Care sunt stările de fapt ? De ce informații avem de faptnevoie?

Un bun punct de start, când nepunem pălăria albă, este să luăm înconsiderare toate informațiile decare putem dispune, fie ele formalesau informale.

Q.2.De ce informații dispunem?Răspunsul va lua forma unui panel

de informații.

Informațiile informale pot proveni dinexperiențele personale.

Descrierea propriilor sentimente aparținePălăriei Roșii în timp ce exprimarea modului încare gândesc alții este substanța Pălăriei

Albe.

Gândirea în logica Pălăriei Albe se bazează pe întrebări cum ar fi:

Ce este cu adevărat relevant?

Ce este cel mai important?Cât de corect este acest fapt?

Atributee Pălăriei Albe Permite o abordare neutră

Facilitează explorarea unor fapte și cifre fără a fi interpretate sau cuprivire la care nu se exprimă încă păreri

Facilitează concentrarea asupra unor întrebări cum ar fi:



Cât de mult costă soluționarea problemei? Care este orizontul temporal necesar?

Unde se vor produce evenimentele? Cine este implicat și cât? Este vorba de fapte sau de considerațiuni? Este o certitudine sau un fenomen probabil?

Pălăria Neagră

Judecată

Puncte slabe.

Ce nu funcționează în cazul...? Este

adevărată această aserțiune? Funcționeazăoare?

C ? C ?



Care sunt vunerabilitățile? Ce nu merge?

Termenii verifică sau verifică minuțios suntesențiali atunci când se explică folosireaacestei logici. Aceasta este gândiea critică.

Principalele rațiuni ale Pălăriei negre sunt:

Verificarea unor probe – care sunt probelecare susțin o anumită afirmație?

Căutarea logicii fenomenului – cât de

valabilă este argumentația logică?

Căutarea fezabilității – este realistă șifuncțională alternativa?

Identificarea impactului – care suntconsecințele, pe cine va afecta?

Căutarea stărilor de tensiune – în termenisimpli, conduc termenii la stări tensionale?

Identificarea vunerabilităților – se poatesusține proiectul?

Atributele Pălăriei Negre

Permite o evaluare logică dar din unghi negativ;

Pune accentul pe riscuri, pericole și incongruențe cu experiențele

anterioare;



Nu este un argument

Are a bază întrebări cum ar fi:

Care sunt vulnerabilitățile acestei alternative? Ce riscuri presupune această alternativă? Cu ce obstacole ne vom confrunta? Cine va fi afectat de deciziile luate?

Care sunt părțile negative ale alternativei? Există șanse de reușită?

Pălăria Galbenă

Identificarea și evaluarea

valor i lor .Extragerea benefic i i lo r.

Punerea în funcțiune Aspectele la care trebuie să fim atenți



Punerea în funcțiune .

Utilitatea logicii PălărieiGalbene se regăsește în 4arealuri specifice:

1.Oportunități.

2.Beneficii.

3. Rațiuni pentru care o ideeaeste valabilă și va fi pusă în

practică

4. Probabilități.

Aspectele la care trebuie să fim atențicând ne punem Pălăria Galbenă sunt:

Care sunt aspectele pozitive?

Care sunt câștigurile?

Atributele Pălăriei Galbene

Face posibile evaluări pozitive și constructive;

Pune pe primul plan binoamele -câștiguri versus valori,respectiv aspirații versus viziuni

Întrebările de bază sunt:



Întrebările de bază sunt:

Care este job-ul meu de vis?

Care sunt obiectivele mele pe care le am în vederealegând această opțiune? Pe ce se bazează asumpțiile mele pozitive? Cum mă pot apropia de viziunea asumată?

Cine va beneficia de opțiunea asumată de mine?

Care sunt posibilele beneficii pentru mine?

Pălăria Albastră

Organizarea procesu lui d e gând ire.

Conc eperea modu lui de a gândi .

Ce am făcut deja? Ce urmează să facem în continuare?

Definirea țintelor și a obiectivelor pivot – Ce credem de fapt despreacea alternativă? Ce încercăm să facem ?



Configurarea unui plan conceptual sau a unei agende – stabilireapașilor conceptuali, elaborarea unei strategii.

Exprimarea observațiilor sau a comentariilor – metacunoașterea –

gândirea modului de gândire, exprimarea de comentarii cu privire la procesele de bază. Deciderea pașilor următori – această subetapă înseamnă, de regulă, trecerea la o altă pălărie. Se recomandă încetarea procesului de reflecție și luarea unei pauze.

Definirea rezultatelor și recapitularea – La ce decizii am ajuns?

Rezultatul agregat, soluția, concluziile, alternativele sau deciziile,

design-ul, și planul viitor .

Atributele Pălăriei Albastre Permite controlul procesului de reflecție și organizarea

acestuia sub forma acțiunilor.

Facilitează procesul de rezumare, evaluare agregată,desprinderea de concluzii, sugerarea de direcții deacțiune și stabilirea pașilor următori;



acțiune și stabilirea pașilor următori;

Are în centru întrebări cum ar fi:

Care este primul pas? Încotro ne îndreptăm și unde vrem să ajungem? De cine avem nevoie pentru a ne realiza dezideratele? Ce trebuie să pregătim?

Ce documente trebuie să elaborăm? Care este calendarul activităților pe care le vom

realiza?

Pălăria VerdeCreativi tate. Idei divers e. Idei noi și inedite. Sugestii și propuneri .Care sunt căile posibile pentru realizarea dezideratelor ? Care suntcăile alternative de abordare a problemei ?

Sunt generate idei reactive – folosirea ideilor date ca punct de pornire

pentru a gândi și a explora creativ.

Sunt generate idei de pornire - În cazul Pălăriei Albe se colectează



g pinformații care se folosesc în cazul Pălăriei Verzi pentru a fundamentaunele idei de start.

Sunt generate idei mai bune și de perspectivă – se caută alternative și

se îmbunătățesc ideile existente.Sunt generate idei noi – sunt create idei complet noi – se face uz de

originalitate.

Gândirea în logica Pălăriei Verzi ne poate ajuta atunci când avemnevoie să întreprindem o acțiune, permite oferirea de explicații, sepoate anticipa un rezultat și se pot lua în considerare alternative mai

ample. Cele mai importante 3 instrumente sunt: formularea deipoteze, specularea și luarea în considerare a unor aspectecolaterale.

Atribute ale Pălăriei Verzi

Facilitează imaginarea unor noi idei și efectuarea unorschimbări responsabile.

Permite explorarea unor noi abordări rute opțiuni



Permite explorarea unor noi abordări, rute, opțiuni,alternative, magistrale, structuri, resurse și metode.

Se operează cu sintagme de tipul: Șansa mea de succes ar fi mai mare dacă...... Ce ar fi dacă? Ce altceva aș putea lua în considerare să fac? Care sunt panurile de rezervă sau aternative? Prin ce alte căi diferite am putea ataca această

problemă?

Concluzii

Pe lângă desfăsurarea în etape, gândirea critică se caracterizează

și printr-o dezvoltare în stadii, începând cu certitudini absolute,trecând prin îndoială și sfârșind cu înţelegerea faptului că există maimult de o singură abordare și mai multe soluţii ale oricărei probleme



mult de o singură abordare și mai multe soluţii ale oricărei probleme. Gândirea critică presupune exercitarea unor operaţii de gândire

pentru rezolvarea unei probleme sau, mai exact, a unei situaţii-

problemă. Așadar, a gândi critic înseamnă a mobiliza acele operaţii

intelectuale necesare pentru rezolvarea unei anumite probleme.

Gândirea critică este tipul de gândire care se structurează pe bazaunei atente evaluări a premiselor și dovezilor și care formulează

concluzii cât mai obiective luând în considerare toţi factorii pertinenţiși utilizând toate procedeele logice valide.

Resurse Dumitru, I. A., Dezvoltarea gândirii critice și învăţarea eficientă,

Editura de Vest,

Timisoara, 2000 Flueras, V., Paideia si gîndirea critică, Editura Casa Cărţii de Stiinţă,



Cluj-Napoca, 2003

Flueras, V., Integrarea strategiilor RWCT şi practica didacticăromânească, Dialoguri didactice nr.2, 2001

Nicu, A., Strategii de formare a gândirii critice, Editura Didactică siPedagogică, R.A.,Bucuresti, 2007

Oprea, C. L., Strategii didactice interactice, 2006

Steele, J. L., Meredith, K. S., Temple, Ch., (1998), Un cadru pentru

dezvoltarea gândirii critice la diverse materii de studiu, Ghidul I Steele, J. L., Meredith, K. S., Temple, Ch., (1998), Promovarea

gândirii critice, Ghidul II,

Proiectul Lectura si scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice.www.didactic.ro

The Bucharest University of Economic

Studies

Faculty of International Business and

Economics



Developing critical and creative

thinking skills

Dr. Raluca-Elena Hurduzeu

Objectives

This lecture is designed to help students:

to gather and assess relevant information, using abstract ideast i t t it ff ti l i t ll d l i



to interpret it effectively, coming to well-reasoned conclusionsand solutions, testing them against relevant criteria andstandards;

to think open mindedly within alternative systems of thought,recognizing and assessing, as need be, their assumptions,implications, and practical consequences;

to communicate effectively with others in figuring out solutions tocomplex problems;

to comprehend and use language with accuracy, clarity anddiscrimination.

Outline

Conceptual framework,

The Inseparability of Critical and Creative Thought,



Language Competences: Reading, Writing, Speaking,and Listening,

Language Competences and Critical and CreativeThought at work. Report Writing,

Final remarks,

References.

Group activity

You are considering accepting a job offer in

another state, four hundred miles away. List

four problems you might encounter if youmove. Brainstorm two possible solutions for

each problem.

What is the most important reason forevaluating information found on the

Internet?

a. Authors who publish on the Internet are typicallyless skilled than those who publish in print.

b W b it ll bi d



Problem 1: ____________________________

Solution 1: __________________________

Solution 2: __________________________

Problem 2: ____________________________

Solution 1: __________________________

Solution 2: __________________________

Problem 3: ____________________________

Solution 1: __________________________

Solution 2: __________________________

Problem 4: ____________________________

Solution 1: __________________________

Solution 2: __________________________

b. Web writers are usually biased.

c. Anyone can publish on the Internet; there is noguarantee that what you are reading is truthfulor objective.

d. Information found in print is almost always moreaccurate than that found on the Internet.

What is phytoplankton?

a. another name for chlorophyll

b. a microscopic plant

c. a microscopic animal

d. a type of fish

Conceptual framework



Critical thinking is the intellectually disciplined

process of actively and skillfully conceptualizing,

applying, analyzing, synthesizing, and/or evaluatinginformation gathered from, or generated by,

observation, experience, reflection, reasoning, or

communication, as a guide to belief and action.

Conceptual frameworkCrititical thinking

It also generally requires ability:

to recognize problems, to find workable means for meeting those problems,

to gather and marshal pertinent information



to gather and marshal pertinent information,

to recognize unstated assumptions and values,

to comprehend and use language with accuracy, clarity, and discrimination,

to interpret data,

to appraise evidence and evaluate arguments,

to recognize the existence (or non-existence) of logical relationships betweenpropositions,

to draw warranted conclusions and generalizations,

to put to test the conclusions and generalizations at which one arrives,

to reconstruct one's patterns of beliefs on the basis of wider experience,

to render accurate judgments about specific things and qualities in everyday life.

Conceptual frameworkCreative thinking

Creative thinking may be defined as a way of looking at

problems or situations from a fresh perspective that



p p p

suggests unorthodox solutions (which may look

unsettling at first).

Creative thinking can be stimulated both by an

unstructured process such as brainstorming, and by a

structured process such as lateral thinking.

Conceptual frameworkCreative thinking

Creative thinking involves:

Being in an optimal state of mind for generating new ideas.



Thinking deliberately in ways that improve the likelihood of newthoughts occurring.

Maximizing the ability of the brain to think of new ideas.

The ability to think of original, diverse and elaborate ideas.

A series of mental actions which produce changes anddevelopments of thought.

The process of exploring multiple avenues of actions or thoughts.

Conceptual framework

Both of these kinds of thinking are vital to a successful working life

Critical

Thinking

Creative

Thinking



Analytic Generative

Convergent Divergent

Vertical Lateral

Probability PossibilityJudgment Suspended judgment

Focused Diffuse

Objective Subjective

Answer An answer

Left brain Right brain

Verbal Visual

Linear Associative

Reasoning Richness, novelty

Yes but Yes and

The Inseparability of Critical and Creative Thought

For several reasons the relationship between criticality andcreativity is commonly misunderstood. One reason is cultural,resulting largely from the mass media’s portrayal of creative andcritical persons.



The media frequently represent the creative person as highlyimaginative, spontaneous, emotional, a source of off-beatideas, but often out of touch with everyday reality.

The critical person, in turn is wrongly represented as given tofault-finding, as skeptical, negative, captious, severe, andhypercritical; as focused on trivial faults, either unduly exactingor perversely hard to please; lacking in spontaneity, imagination,and emotion.

These cultural stereotypes are not validated by the precise useof the words critical and creative.

The Inseparability of Critical and Creative

Thought

For example, in Webster’s Dictionary of Synonyms, the

word critical, when:



applied to persons who judge and to their judgments, not

only may, but in very precise use does, imp ly an effor t

to see a thing clearly and t ru ly so that not only thegood in it may be distinguished from the bad and the

perfect from the imperfect, but also that it as a whole

may be fairly judged and valued.


In Webster’s New World Dictionary , the word creative hasthree interrelated meanings:



1) creating or able to create,

2) having or showing imagination and artistic orintellectual inventiveness (creative writing), and

3) stimulating the imagination and inventive powers.


Accordingly, cri t ical and creative thought are both achievements

of thought. Creativity masters a process of making or producing , criticality

a process of assessing or judging



a process of assessing or judging .

The very definition of the word “creative" implies a critical

component (e.g., “having or showing imagination and artistic orintellectual inventiveness”).

When engaged in high-quality thought, the mind mustsimultaneously produce and assess, both generate and judgethe products it fabricates.

In short, sound thinking requires both imagination andintellectual standards.


To understand the interplay between creative and



To understand the interplay between creative and

critical thinking, between the thinking that creates a set

of logically interrelated meanings and the thinking that

assesses the logic being created, we need to

understand, at least in part, how the mind creates

meaning.


Whenever we are trying to figure something out, at least threesystems are involved:



1. The logic to be figured out (the system we are trying to understandor create in our minds);

2. The logic we use to do the figuring (chosen by us from the systemswe have already learned or created in our minds);

3. The logic that results, in the end, from our reasoning — and thathas to be assessed for its fit, for the extent to which it has capturedthe system (1) to be figured out.


For example, in studying history, one may use one’s understandingof the logic behind an economic crisis (say, that of the1930s in the

USA) to understand the logic behind another economic crisis (say



USA) to understand the logic behind another economic crisis (say,

that of the 2008 in the USA).

The mental reconstruction one creates may or may not make sense

of the logic of what was actually going on economically in 2008.

In all our learning, we mentally create provisional models (small

scale logical systems) for figuring out what we are trying to learn

(the system we are trying to grasp).


Creative acts implicit in analytic thought:




1. Purpose, goal, or end in view: Whenever we reason, we reason to some end,to achieve some purpose, to satisfy some desire or fulfill some need. If we

create goals that are unrealistic or contradictory to other goals we have, thereasoning we use to achieve our goals is problematic.

2 Question at issue (or problem to be solved): One area of concern for the



2. Question at issue (or problem to be solved): One area of concern for thereasoner should be the creation or formulation of the question to be answeredor problem to be solved. If we are not clear about the question we are asking,or how the question relates to our basic purpose or goal, we will not be able to

find a reasonable answer to it, or an answer that will serve our purpose.

3. Point of view or frame of reference: Whenever we reason, we must

reason within some point of view or frame of reference. This point of view orframe of reference is created by the mind. Any defect in our point of view

or frame of reference is a possible source of problems in our reasoning.

Points of view are not given in nature; they are constructed (i.e. created) by

human minds.


4. The information we use in reasoning: We must actively decide whichof a myriad of possible experiences, data, and evidence, we will use.

These decisions are a creation of our minds at work. Information is notgiven by nature, it is constructed (i.e. created) by human minds.



5. The conceptual dimension of our reasoning: All reasoning usessome ideas or concepts and not others — ideas or concepts created bythe mind. The power or poverty of our ideas is a direct result of the

quality of our thought. Concepts and ideas are not given to us bynature. They are constructs (i.e. creations) of human minds.

6. Assumptions — the starting points of reasoning: All reasoning mustbegin somewhere, and must take some things for granted. Only we cancreate the assumptions on the basis of which we will reason. Weconstruct (i.e. create) our minds’ starting points.


7. Our inferences, interpretations and conclusions: Reasoning proceeds bysteps called inferences. To make an inference is to think as follows:“Because this is so, that also is so (or probably so).” We create inferences,i t t ti d l i i th t d ti



interpretations, and conclusions using the concepts and assumptions webring to situations by the powers of origination of our own minds.

8. Implications and consequence — where our reasoning takes us: Allreasoning begins somewhere and then proceeds somewhere else. Noreasoning is static. Consequences are the actual results of our acting uponour reasoning. The implications of our reasoning are an implicit creation ofour reasoning. The mind must be able to figure out what might happen ifthis or that action is taken in this or that situation. This figuring out is acreative act of the mind. Any problem in thinking through implicationsimplies a problem in creative thought.

Language Competences: Reading, Writing,

Speaking, and Listening

The specific learning outcomes under the heading LanguageCompetences deal with knowledge of the language and the ability to

use that knowledge to interpret and produce meaningful texts



g p p g

appropriate to the situation in which they are used.

Language competence is best developed in the context of learning

activities or tasks where the language is used for real purposes,

in other words, in practical applications.



To read well, one must actively construct an interpretation,imagine alternative meanings, imagine possible objections and thusthink creatively while reading. Beyond that, one has to assess andj dge (criticalit ) hen one reads Reading is not good reading



judge (criticality) when one reads. Reading is not good reading —accurate, clear, plausible — unless it is also critical reading.

Writing with only rudimentary language skills, any one of us canwrite out our ideas. We can create ideas in written form. But to writewell is to formulate in written form ideas that are clear, coherent,and rational. Conversely, writing that lacks discipline, that lacks acritical element, is often vague, confused, muddled, and/orincoherent.



Speaking To speak a language well, however, requires clarity andcoherence of thought — a clear conception of what one wants to



g psay, the ability to formulate one’s thoughts in coherent ideas, andthe discipline to adhere to standards of established usage.

Listening To listen well, one must be able to accuratelysummarize what is being said, to create in one’s mind themeanings intended by the speaker.





Reading, writing, speaking, and listening are all

dialogical, requiring multiple acts of assessment and

creativity.



The system of meanings within a written piece enters one’sthinking only through the system of meanings one brings to the

di With t l di kill li it d i



reading process. Without close reading skills, we are limited in ourability to learn. We fail to create intelligible meanings as we read.We fail to assess accurately as we read. We are unable to

continually reshape and modify our understandings as we proceedthrough the text.

Only through close reading skills, through mindful interaction withthe text, can we create new concepts or internalize newinformation.

Language Competences and Critical and CreativeThought at work. Report Writing

General guidelines

It is essential to prepare and plan your report very carefully. This process willgreatly reduce the time and effort subsequently on writing and re-writing thereport.



Be crystal clear about your objective. Why are you writing this report? Whateffect do you want it to have on your readers? The status quo is not an option,or there would be no need for the report to be written.

Find out as much about your audience as possible. You will say differentthings, and in different ways, to help achieve your objective when addressingdifferent people.

Think carefully about the information you will need. Talk to the person whoasked you to write the report and speak to any key readers. What would theylike to see included? Don’t include anything unless it is relevant and it helps youachieve your objective.


Spend as much time as is necessary in designing, testing andrevising your skeletal framework. It is the key to effective report

writing. It should not only cover the structure and content of the



report, but also the relative significance and relationship between

the main findings.

It has been estimated that 75% of the time spent on effective report

writing is devoted to planning, and 75% of that 75% is spent on

preparing the optimal framework for any particular report.


Structure of the report

The beginning

Title page

Foreword

Preface



Acknowledgements

Contents page

Summary or Abstract

Introduction The midd le

Main body, including substructures

The end

Conclusions

Recommendations

AppendixesReferences

Bibliography

Glossary

Index.

Language Competences and Critical and Creative

Thought at work. Report Writing

Language input

Experts nowadays agree that the factors that most affect readability are:

an attractive appearance

non-technical subject matter



non technical subject matter

a clear and direct style

short sentences

short and familiar words.

A good style in business communication should combine:

clarity

conciseness

directness.



Developing an argument (I)





Developing an argument (II)




Developing an argument (III)



Final remarks

Many great breakthroughs and discoveries in art, science andinnovation have resulted from combining creative and criticalthinking skills. Approaches differ considerably between the skills



used in creative thinking and those used in critical thinking.

Creative and critical thinking skills can benefit many other areas ofyour life from problem solution to decision making.

Both creative thinking and critical thinking skills are valuable andneither is superior. In fact, it has been shown that when either isomitted during the problem solving process, effectiveness declines.

References

References

Emmerson, P. (2007), Business English Handbook, Macmillan, Oxford. Facione, P.A. (2006), Critical thinking: What it Is and Why it Counts, Millbrae, CA. California

Academic Press, pp. 1-22.

Fisher, R. (2002). Creative minds: Building communities of learning in the creative age.Paper presented at the Teaching Qualities Initiative Conference Hong Kong



Paper presented at the Teaching Qualities Initiative Conference, Hong Kong.

Glaser, F.M. (1941) An Experiment in the Development of Critical Thinking, Teacher’sCollege, Columbia University.

Paul R ; Elder L (2008)The Miniature Guide to Critical Thinking Concepts and Tools

Documents

Creat IVserfvser