www.revistagenesis.ro Noiembrie 2018, Nr. 1 (21)

1 / 5

Review

IMPORTANŢA STUDIILOR DE BIODIVERSITATE

Cristina-Rodica Enache1

1 Școala Gimnazială nr. 29, Galați ABSTRACT

The aspect of biodiversity conservation is more and more emphasized in the specialty literature. For example, Raven (1991) considers that biodiversity should be protected for three reasons: ethical, with reference to avoiding species extinction; aesthetics, to protect the beauty of organisms and the landscapes; economic, biodiversity being the support of people's existence.

This idea of biological conservation comes from the reality that everyone observes, namely, the continuous and ever-increasing degradation resulting from the decline in biodiversity, most often caused by human activity. The disappearance of some species, as well as the introduction of some non-native species, are essential for ecosystem processes. Current threats to the diversity of the living world are: destruction of natural habitats, climate change, increased consumption of goods, massive deforestation, community disruption by the introduction of exotic species that can become even invasive, the use of modern aggressive technologies for overexploitation of natural resources, and various types of pollution.

Key words: biodiversity, pollution, habitats, conservation

Trebuie menţionat de la început că

noţiunea de biodiversitate se întâlneşte şi sub denumirile de “abundenţa relativă a speciilor”, “diversitatea speciilor”, “bogăţia de specii dintr-un ecosistem”, “diversitatea biologică”.

Biodiversitatea este definită diferit de numeroase organizaţii internaţionale. Astfel, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare, de la Rio de Janeiro (1992) la care au participat 172 de state, a definit biodiversitatea ca fiind “dată de variabilitatea între organismele vii din

toate sursele, incluzând ecosisteme şi complexe ecologice terestre şi acvatice, ce cuprind o diversitate genetică a genurilor şi speciilor şi diversitatea dintre acestea şi ecosisteme”. Pe de altă parte, F.A.O. (Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie a Naţiunilor Unite) defineşte biodiversitatea ca variabilitatea formelor de viaţă, inclusiv diversitatea lor genetică şi rolul lor în sistemele ecologice, ceea ce înseamnă că diversitatea se manifestă la nivelul genelor (Davidescu şi colab., 2002). World Wildlife Fund (1989) consideră

ISSN 1583-3747 (online)

www.revistagenesis.ro Noiembrie 2018, Nr. 1 (21)

Genesis

Enache CR. Importanţa studiilor de biodiversitate

www.revistagenesis.ro Noiembrie 2018, Nr. 1 (21) 2 / 5

diversitatea biologică ca fiind “bogăţia de entităţi vii de pe Pământ, reprezentată de plante, animale şi microorganisme, genele pe care acestea le conţin la care se adaugă complexitatea ecosistemelor pe care le formează în mediul biologic”. Aşadar, din ultima definiţie se poate trage concluzia că diversitatea biologică se referă la trei niveluri, şi anume: diversitatea speciilor, diversitatea genetică şi diversitatea ecosistemică. Diversitatea speciilor se referă la totalitatea organismelor de pe Terra. Diversitatea genetică include variaţia genetică, iar diversitatea ecosistemică cuprinde variaţiile din comunităţile biologice şi ecosistemele în care speciile trăiesc şi se dezvoltă (Primack şi colab., 2008).

În literatura de specialitate este subliniat tot mai mult aspectul conservării biodiversităţii, de altfel pe bună dreptate. De exemplu, Raven (1991) apreciază că aceasta ar trebui să fie ocrotită din trei motive: etice, cu referire la evitarea extincţiei speciilor; estetice, privitor la protejarea frumuseţii organismelor şi a peisajelor; economice, biodiversitatea fiind suportul existenţei oamenilor.

Această idee a conservării biologice survine din realitatea pe care toată lumea o observă şi anume, degradarea continuă şi tot mai accentuată a mediului ambiant, degradare apărută în urma scăderii biodiversităţii cauzată de cele mai multe ori de activitatea umană. Prin dispariţia unor specii, cȃt şi prin introducerea unor specii străine sunt dezechilibrate procese ecosistemice esenţiale (fluxurile de materie şi energie), de asemenea, are loc şi modificarea relaţiilor dintre specii. Ameninţările actuale cu care se confruntă diversitatea lumii vii sunt reprezentate de: distrugerea habitatelor naturale, schimbările climatice, consumul sporit de bunuri materiale, defrişări masive, perturbarea comunităţilor prin introducerea unor specii exotice ce pot deveni chiar invazive, utilizarea tehnologiilor moderne agresive pentru supra-exploatarea resurselor naturale, diverse tipuri de poluare. Aceste

ameninţări au efect sinergic, în sensul că prin combinarea efectelor unor factori independenţi are loc o amplificare a efectelor, efecte ce pot fi devastatoare pentru întreaga planetă (Primack şi colab., 2008).

Aceste ameninţări au dus la un interes crescut faţă de problemele de mediu, în particular faţă de ocrotirea naturii, astfel că, astăzi, conservarea biodiversităţii este ridicată la rang de ştiinţă. Această ştiinţă are trei scopuri majore: studierea diversităţii biologice a Pământului, evaluarea impactului antropic asupra speciilor, dezvoltarea de măsuri pentru prevenirea dispariţiei speciilor, ocrotirea comunităţilor biologice şi protejarea funcţiilor ecosistemice.

Foarte mulţi oameni de ştiinţă subliniază rolul real al biodiversităţii în menţinerea şi evoluţia structural-funcţională a biosferei. Astfel, Wilson (1992) afirmă că “biodiversitatea este cheia menţinerii lumii aşa cum o cunoaştem”.

O dată cu aceste precizări asupra conceptului de biodiversitate, se poate trece la tratarea studiilor de biodiversitate şi expunerii importanţei acestora.

Aceste studii de biodiversitate se efectuează cu ajutorul practicilor de investigare tradiţională, dar şi modernă. Câteva exemple de instrumente de investigare tradiţională a biodiversităţii sunt: analiza bioformelor vegetale UTR (Cristea şi colab., 2004), analiza transectelor de vegetaţie, observaţii în scopul realizării de inventare floristice şi faunistice (Rîşnoveanu, 2010), analiza cu ajutorul indicilor de diversitate (Rîşnoveanu, 2011) inventarierea faunei acvatice natante şi bentonice cu ajutorul plaselor, sitelor, filtrelor, evaluarea şi monitorizarea urmelor (Primack şi colab., 2008), interviuri şi chestionare adresate populaţiei locale în scopul evaluării unor specii comune, analiza bibliografiei cu referire la zona investigată. Dintre practicile de investigare modernă a biodiversităţii indicăm: interpretarea imaginilor satelitare, detalierea imaginilor satelitare în baza aerofotogramelor, analiza habitatelor pe

Enache CR. Importanţa studiilor de biodiversitate

www.revistagenesis.ro Noiembrie 2018, Nr. 1 (21) 3 / 5

baza imaginilor satelitare şi a aerofotogramelor (Primack şi colab., 2008).

Studiile de biodiversitate cuprind examinarea sistematică a unei arii, a unor diferite tipuri de organisme; identificarea şi clasificarea speciilor reprezentând un obiectiv important al conservării diversităţii biologice.

Preocuparea practică majoră este rata de exticţie masivă cauzată de activitatea umană, care ameninţă pierderi în calitatea estetică a lumii. Este necesară luarea de măsuri pentru protejarea habitatelor, măsuri ce pot preveni dispariţia a numeroase plante. Pierderea acestor specii, aparent mai puţin importante, s-ar putea dovedi distrugătoare pentru întreaga planetă, datorită funcţiilor pe care ele le deţin în menţinerea comunităţilor biologice (Primack şi colab., 2008).

Ca urmare a ameninţărilor şi presiunilor cu care se confruntă speciile şi habitatele, s-a simţit nevoia impunerii unor măsuri de salvare concretizate prin numeroase convenţii şi tratate internaţionale care vizează protecţia speciilor şi a habitatelor. Astfel, unul din cele mai importante tratate la nivel internaţional care are drept scop protecţia speciilor ameninţate, este Convenţia asupra Comerţului Internaţional cu Specii Ameninţate (CITES), adoptată în 1973 care cuprinde prevederi ce restricţionează comerţul şi exploatarea distructivă a acestor specii. România este parte a acestei convenţii, având posibilitatea întocmirii de Liste Roşii cu aceste specii ameninţate, liste similare Listelor Roşii Internaţionale ale IUCN (Primack şi colab., 2008).

“Listele roşii” reprezintă o înşiruire a speciilor rare, care pentru supravieţuire necesită intervenţia omului. În România, în anul 1994 au apărut trei liste roşii despre Tracheoflora ţării şi anume: Dihoru G., Dihoru A., în Acta Botanica Horti Bucurestiensis, cu 1189 de taxoni, distribuiţi pe familii botanice; Boşcaiu N., Coldea G., Horeanu C., în Ocrotirea Naturii, cu 608 taxoni, împărţiţi pe categorii sozologice; Oltean M., Negrean G., Popescu A., Roman N., Dihoru G., Sanda

V., Mihăilescu S., o listă flotantă, nepublicată, cu 1438 de taxoni dispuşi în ordine alfabetică (Dihoru şi Negrean, 2009).

Pe de altă parte, cele mai importante tratate internaţionale privind conservarea habitatelor sunt: Convenţia Ramsar asupra Zonelor Umede, Convenţia privind Patrimoniul Cultural şi Natural Mondial şi Programul UNESCO “Omul şi Biosfera” (Primack şi colab., 2008).

Printre statele care au semnat Convenţia de la Ramsar, se numără şi România, acord ce a avut ca rezultat obligarea ţării la conservarea şi protejarea resurselor zonelor umede şi să desemneze cel puţin un sit de importanţă internaţională.

Convenţia Patrimoniul Cultural şi Natural Mondial are ca obiectiv protejarea ariilor culturale şi naturale de importanţă internaţională şi merită precizat că s-a bucurat de o susţinere remarcabilă, beneficiind de participararea a 170 de ţări (Primack şi colab., 2008).

De asemenea, în scopul rezolvării problemelor legate de managementul mediului s-au organizat o serie de summit-uri internaţionale la care au participat numeroase ţări. Astfel, o asemenea întrunire o reprezintă conferinţa internaţională de la Rio de Janeiro, din iunie 1992 care a durat 12 zile. Urmare a acestei întrevederi a fost creşterea conştientizării crizei mediului la nivel global. În cadrul acestei conferinţe s-au semnat şase documente importante: Declaraţia de la Rio - stabileşte principii care să ghideze în problemele mediului şi dezvoltării atât statele bogate, cât şi pe cele sărace; Convenţia asupra Schimbărilor Climatice – prin care statele industrializate se obligă să reducă emisia de CO₂ şi alte gaze cu efect de seră şi să raporteze evoluţia lor; Convenţia asupra Diversităţii Biologice – care prevede protejarea componentelor diversităţii biologice, utilizarea lor durabilă şi împărţirea nepărtinitoare a beneficiilor valorificării economice a biodiversităţii; Convenţia privind Combaterea Deşertificării (Munteanu, 2010).

Enache CR. Importanţa studiilor de biodiversitate

www.revistagenesis.ro Noiembrie 2018, Nr. 1 (21) 4 / 5

Un alt summit important asupra mediului s-a organizat în august 2002, în Africa de Sud şi este reprezentat de Summit-ul Mondial asupra Dezvoltării Durabile. Conferinţa a avut rolul de a sublinia reducerea ratei de pierdere a biodiversităţii şi atingerea obiectivelor sociale şi economice ale dezvoltării durabile (Primack şi colab., 2008).

Pe de altă parte, studiile de biodiversitate au un rol major în realizarea cercetărilor din diverse ramuri, precum ecologia populaţiilor, dinamica populaţiilor, taxonomie, biogeografie, geografia mediului, deoarece acestea furnizează datele de bază. Cu alte cuvinte, dacă nu ştim ce specii avem, nu există nicio modalitate de a evalua rolul lor în dinamica ecosistemelor. De asemenea, inventarele detaliate de specii reprezintă informaţii valoroase pentru determinarea impactului schimbărilor climatice asupra repartizării şi interacţiunilor dintre specii. (Primack şi colab., 2008)

Studiile de biodiversitate oferă posibilitatea, ca în urma efectuării şi pe baza datelor acumulate, elaborării de strategii, planuri şi programe naţionale ce pot asigura conservarea diversităţii biologice. Un exemplu în acest sens este Programul ecologic “Natura 2000” al ariilor naturale protejate.

În altă ordine de idei, plecând de la aceste studii pot fi elaborate măsuri pentru recuperarea şi refacerea speciilor ameninţate, ca şi reintroducerea unora în habitatele naturale.

Preocupări în domeniul conservării biodiversităţii în România găsim la mai mulţi specialişti, ca de exemplu: Al. Borza (1932), Traian Săvulescu (1950), N. Boşcaiu (1971), N. Doniţă (1977), M. Paucă Comănescu (1989), N. Oltean (1992), Gh. Dihoru (1994), N. Ciocârlan (1984). Mai mult decât atât, încă din 1928, Al. Borza menţionează acţiunile ameninţătoare ale omului la adresa diversităţii lumii vii: “ceea ce reţinem însă din istoria civilizaţiei e trista constatare că omul a fost întotdeauna dezordonat în exploatarea naturii, a abuzat deseori în loc să se

folosească înţelept de bogăţiile ei; el a uitat complet de nevoile viitorimii, a distrus valori economice şi stări de echilibru în natură, care nu se mai pot reface; a distrus valori estetice ideale şi adeseori ştiinţifice, ale căror pierderi sunt ireparabile” (Glăvan şi Marcu, 2008).

Importanţa cunoaşterii speciilor şi subspeciilor vegetale dominante şi a celor ameninţate, precum şi a habitatului acestora este esenţială în direcţionarea măsurilor de conservare la nivelul unei ţări. De asemenea, informaţiile genetice pierdute odată cu dispariţia speciilor sunt irecuperabile.

În concluzie, studiile realizate în zonele protejate completează cunoştinţele necesare pentru asigurarea pe viitor a unor măsuri eficiente, a conservării naturii şi a dezvoltării durabile în România.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România s-a obligat şi în domeniul protecţiei mediului să ducă la îndeplinire armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană. De aceea, a urmat o perioadă de transpunere a directivelor din sectorul protecţiei naturii şi o condiţie a integrării ţării noastre în U.E. a fost implementarea Reţelei Natura 2000.

Programul “Natura 2000” este o reţea ecologică de zone naturale protejate, instituită în anul 1992, ce are scopul să menţină într-o stare de conservare favorabilă un eşantion reprezentativ de habitate (enumerate în Anexa I a Directivei Habitate) şi specii ale Europei (enumerate în Anexa II a Directivei Habitate şi în Anexa I a Directivei Păsări). Cele două directive specificate, Directiva Păsări şi Directiva Habitate reglementează modul de selectare şi de desmenare a siturilor şi de protecţie a acestora, iar pentru Statele membre, printre care şi România, reprezintă cele mai importante angajamente internaţionale în direcţia conservării naturii, obligându-le la realizarea unor reţele coerente de arii protejate. Reţeaua Natura 2000 este formată din: arii speciale de conservare (Special Areas of Conservation) – constituite conform Directivei Habitate – Directiva

Enache CR. Importanţa studiilor de biodiversitate

www.revistagenesis.ro Noiembrie 2018, Nr. 1 (21) 5 / 5

92/43 din 1992 privind Conservarea Habitatelor Naturale şi a Faunei şi Florei Sălbatice şi arii de protecţie specială avifaunistică (Special Protected Areas) – constituite conform Directivei Păsări - Directiva 79/409 referitoare la conservarea păsărilor sălbatice. Trebuie subliniat că, acest program Natura 2000 a fost constituit atât pentru protejarea naturii, cât şi pentru menţinerea bogăţiilor naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice. Astfel, Natura 2000 este un instrument de conservare a biodiversităţii, dar care nu îngrădeşte activitatea umană într-o zonă declarată sit Natura 2000, dacă acestă activitate umană respectă măsurile minime de management pentru speciile de interes comunitar, de exemplu: respectarea perioadelor de

reproducere, lucrări de infrastructură care nu afectează speciile şi habitatele (Glăvan şi Marcu, 2008; Brînzan, 2013).

Cea mai mare diversitate biogeografică, dintre ţările membre U.E., o deţine România, prin cele cinci regiuni biogeografice din cele nouă identificate pe teritoriul Europei. Astfel, pe teritoriul ţării noastre se găsesc 5 regiuni biogeografice: alpină, continentală, stepică, panonică şi pontică.

În concluzie, la nivel de macro şi microsocietate se urmăreşte prin nenumărate măsuri protejarea biodiversi-tăţii ariilor protejate într-o lume mereu în schimbare datorită expansiunii populaţio-nale, modificării climatului, prezenţei speciilor invazive şi a altor factori.

BIBLIOGRAFIE

1. Dihoru G., Negrean G., 2009. Cartea roşie a plantelor vasculare din România. Bucureşti: Edit. Academiei Române.

2. Glăvan T., Marcu A., 2008. Strategii europene de protecţie a diversităţii biologice – protecţia şi conservarea naturii în sud-estul Moldovei. Galaţi: Edit. Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”.

3. Munteanu D., 2010. Probleme de metodologie a conservării biodiversităţii, cu referire particulară la speciile animale. Acad. Română – Ocrotirea Naturii, Ser. Nouă, Tom 46: 11-31.

4. Primack R. B., Pătroescu M., Iojă C., Rozylowicz L., 2008. Fundamentele conservării diversităţii biologice, Bucureşti: Edit. Agir.

5. Raven P. H., 1991. Biology in an age of extinction: what is our resposability? In Dudley E. C., (ed.). The unity of evolutionary biology. Portland, Oregon: Discorides Press.: 25-36.

6. Rîşnoveanu G., 2010. Caracterizarea sistemelor populaţionale. Bucureşti: Editura Ars Docendi.

7. Wilson, E. O., 1992. The Diversity of Life. W.W. Norton and Company. 8. www.natura2000.ro (accesat 26 martie 2018)