The Social Honesty game – a

model of honest behavior

dynamics

Marcel Cremene

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Laborator Sisteme Adaptive (ASL)

Conferința Diaspora Stiințifică, Workshop-ul ”Probleme actuale in informatica:

algoritmi, complexitate, aplicatii„ Timișoara, 2016

Planul prezentării

Problema onestității

De ce Teoria Jocurilor?

Jocul Onestității Sociale

◦ model

◦ experimente numerice

◦ interpretarea rezultatelor

Concluzii

2

De ce onestitatea?

România - corupție sistemică:

◦ încălcarea regulilor este normă socială

◦ nepotism, lipsa meritocrației, oligarhie

◦ relativism al valorilor și derută etică

◦ corupția:

duce la sărăcie

subminează bunăstarea comună, încrederea și sistemul de valori sociale

Într-o societate sănătoasă indivizii cooperează spre binele comun

3

Onestitate – definiții

Onestitate - DEX: probitate, integritate, cinste,

corectitudine

Presupune respectarea unor reguli/norme

Forme de dreptate la Aristotel - Etica

Nicomahică:

◦ împărțirea bunurilor (egalitate, echitate, merit)

◦ corectarea/pedepsirea greșelilor (în sens judiciar)

◦ respectarea contractelor sociale între indivizi

onestitatea - o formă de cooperare (a nu trișa) – opțiunea ”win-win”

4

De ce Teoria Jocurilor ?

a fost deja utilizată cu succes pentru a studia cooperarea

nu are nevoie să se bazeze pe axiome morale - ar putea explica emergența comportamentelor și normelor sociale

combinată cu teoria evoluționistă și economia comportamentală oferă un set puternic de instrumente computaționale

5

Teoria Jocurilor - introducere

Studiază interacțiunile strategice dintre jucători

Exemplul cel mai celebru: dilema prizonierilor

Cea mai bună decizie individuală este mărturisirea (echilibrul Nash) deși ambii jucători ar fi mai câștigați dacă ar tăinui

6

Jocul Onestității Sociale (SH)

Player1 \

Player2

Honest

(H)

Dishonest

(D)

Honest (H) c, c 0, A

Dishonest

(D)

A, 0 B, B'

7

Regulile jocului: - Dacă ambii jucători joacă onest, ambii câștigă c = 2 (win-win) - Dacă un jucător joacă neonest iar celălalt onest, cel onest se alege cu 0 iar cel neonest: fie câștigă A = 3 fie este pedepsit cu probabilitatea p1 (S este severitatea pedepsei) - Dacă ambii jucători joacă neonest, într-o primă fază unul câștigă B = 2 iar celălalt 0 cu șanse egale, dar apoi fiecare poate fi pedepsit cu probabilitatea p2 Pentru simplificare s-a considerat probabilitatea de pedepsire p = p1 = p2 Exemplu de instanță a jocului: a = 3, c = 2, b = 2

Versiunea spațială SH Game

”Lumea” este reprezentată printr-o matrice

◦ fiecare celulă reprezintă un jucător

◦ marginile matricei sunt închise

O rundă: fiecare jucător joacă jocul onestității cu vecinii săi și adună câștigurile

În runda următoare jucătorii aleg să imite strategia vecinului cu câștig maxim

8

Evoluția inițială a lumii

9

Evoluția lumii pentru valori p diferite

10

Intervale de tranziție pentru

probabilitatea de penalizare

11

Intervale de tranziție pentru

severitatea pedepsei (S)

12

Efectul compoziției populației inițiale

13

Efectul dimensiunii lumii

14

15

Efectul topologiei vecinătății

16

Efectul strategiei de învățare

Efectul asincronismului

Efectul identității

Efectul mutațiilor aleatorii

Efectul conformismului

22

Sinteza rezultatelor

În toate scenariile apare o tranziție de fază neonest-onest dacă probabilitatea de penalizare trece de un prag critic

Formarea de clustere este vitală promovării onestității

Topologia vecinătății, strategia de învățare, asincronismul, identitatea, conformismul modifică dinamica sistemului

Conformismul optim este în jur de 80-90%

Concluzii

Un model matematic, deși simplificat, poate să sugereze soluții practice

Putem favoriza onestitatea dacă asigurăm:

◦ gruparea indivizilor onești

◦ o probabilitate și severitate de penalizare a indivizilor neonești suficient de mari

Este de așteptat să existe un nivel ridicat de conformism în orice grup

◦ adaptarea necesită un anumit grad de non-conformism

24

Bibliografie

1. Axelrod, R., The Evolution of Cooperation, Basic Books, NY, 1984.

2. Ostrom, E., Governing the Commons: The Evolution of Institutions for Collective Action, Cambridge, Cambridge University Press, 1990

3. Fukuyama, F., The Great Disruption: Human Nature and the Reconstitution of Social Order, Profile BOOKS LTD, 1999

4. Tarko, V., Psihologia evoluționista si filozofia politica, Sterpan, I., Aligica, D.P., (eds.), Dreapta intelectuală – Teorii si şcoli de gândire ale dreptei contemporane occidentale, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2011.

5. Mero, L., Moral Calculations: Game Theory, Logic, and Human Frailty, Springer-Verlag, 1998.

6. Novak, M. A., May, R., Evolutionary games and spatial chaos, Nature, vol. 359, 29. Oct. 1992.

7. Gintis, H., The Bounds of Reason: Game Theory and the Unification of the Behavioral Sciences, Princeton University Press, 2009

8. Binmore, K., Why do people cooperate?, Politics Philosophy Economics, 5: 81, 2006

9. Olson, M., The Logic of Collective Action. Public Goods and the Theory of Groups, Harvard Univ. Press, Cambridge, Massachusetts, 1965.

10. Hardin, G., The Tragedy of the Commons, Science, 162, pp.1243-1248, 1968.

25