THE ARCHETYPOLOGY OF THE LABYRINTH: FROM … 05 19.pdf · 2018-02-06 · Fenomenologică ĩ se axeazĈ pe atitudinea omului antic cu privire la materie ܍i personalitate, relevând

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

151

Section: Literature

THE ARCHETYPOLOGY OF THE LABYRINTH: FROM METHODOLOGICAL ORDER (A.

LOSEF) TO THE FEELING OF ANGUISH (G. BACHELARD)

Victoria Fonari Assoc. Prof., PhD, State University of Moldova

Abstract: Researchers have identified various investigation paths to interpret the labyrinth: one

shaped via the lens of myth (Alexei Losev) and one that focuses on the importance of symbology (Gaston Bachelard), from which are derived two diametrically opposed meanings. A. Losev, the

leading proponent of the mythological method, sees the labyrinth as a triumph of reason,

reflecting the superiority of Athenian democracy over Cretan tyranny. G. Bachelard and G. Durand, adherents of C. G. Jungřs theories, define the meaning of the Labyrinth as an anxiety, an

evasion, or a wandering in the unconscious, a desire to preserve the moment of introverted

creation. Thus, the labyrinth becomes a participant in the modern world. They argue that this interpretation supersedes ancient myth and eliminates Greek heroism via a sublimation of

complacency in the labyrinth of theunconscious.

Keywords: myth, labyrinth, method, intimacy, anxiety, order.

Introducere

Labirintul implică diverse studii. Cartea lui Umberto Eco și-a împlântat adânc

investigațiile labirintului trecând prin pădurea narativă cultivând semiotica arborelui De

la arbore la labirint. M-am referit la perspectivele sale semiotice în cercetarea mitului în

monografia Proiecțiile mitului antic în creația Proiecții ale mitului în creația lui Victor

Teleucă, Leo Butnaru și Arcadie Suceveanu1. În prezentul articol am cercetat labirintul la

autori care și-au specificat diverse trasee de investigare unul din optica mitului Ŕ la Alexei

Losev și altul din optica simbolului Ŕ la Gaston Bachelard, delimităm două tendințe

diametral opuse de valorificare a sensurilor. G.Bachelard și G.Durand, un adept al teoriei

lui C.G.Jung, își stipulează semnificația labirintului ca o angoasă, o evadare sau o rătăcire

în inconștient, o dorință de a păstra clipa creației introvert. Respectiv labirintul devine un

actant al lumii moderne. De aici și multiplele conotații improprii mitului antic și

înlăturarea eroismului grec printr-o sublimare de complacere într-un labirint al

inconștientului.

Metodele de cercetare a mitului antic propuse de A. Losev

Formalistul rus A. Losev a studiat foarte minuțios mitul atnic. Traseul în

investigarea labirintului purcede de la principiul metodologic. În această cercetare am

considerat important să valorific în antiteză două optici care vizează același mit.

Deși G.Durand în categoriile sale insistă la „mitul nu e niciodată o notație care se

traduce sau se descifrează, el e prezență semantică și, alcătuit din simboluri, conține în

mod comprehensiv propriul lui sensŗ2, cercetătorul rus A.Losev, pentru a accede la mit,

își colectează investițiile pe care le analizează absolut din toate: texte antice, vase din acea

1V. Fonari. Proiecții ale mitului în creația lui Victor Teleucă, Leo Butnaru și Arcadie Suceveanu. Chișinău:

Foxtrot, 2013, p. 137-139. 2G. Durand. Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală. Traducere de

M.Aderca. București: Univers Enciclopedic, 1998, p.343.



152

Section: Literature

perioadă, analiza ritualului, monedele etc. În acest context A.Losev structurează

variantele savanților premergători și le asamblează comparativ, încercând să prezinte

mitul dintr-o optică pe cât se poate de obiectiv, înțelegând foarte bine că ipotezele au forța

vitală. În investigațiile sale ține cont de ambivalența mitului, plurivocitatea și evenimentul

istoric care i-a determinat existența. Își stipulează metodologia în cartea sa Tipul de

cultură al Antichității (Античность как тип культуры):

Fenomenologică Ŕ se axează pe atitudinea omului antic cu privire la materie și

personalitate, relevând viziunea unității3.

Metoda continuității (de formare) Ŕ unde explică dihotomia de curgere a tot, de

trecerea lucrurilor, o adâncire a cunoașterii, care nu exclude intuiția. Iar atunci când se

referă la lumea ideilor, fluiditatea nu mai are prioritate, ideile se caracterizează prin

stabilitate, constanță. Autorul argumentează că acest mod de a gândi lumea nu e propriu

numai lui Platon, dar și lui Aristotel, Democrit4. Dar lipsa dinamicii e una aparentă pentru

că fie ideea, fie atomul, fie materia primă sunt generatoare, ceea ce înseamnă că aceasta

contribuie direct la acțiune, la transformare. În contextul dat savantul menționează că

anticii în tratatele lor utilizau metoda de epuizare (метод исчерпывания) în confruntarea

atomului cu vidul, figura în altă figură, spațiul și lipsa lui. Metoda dată valorifică

cosmosul din opticile materială și sensibilă concomitent. Materialitatea ține de viziunea

de posesie (argumentată prin perioada sclavagistă), emotivitatea e condiționată de

fenomenul fluidității.

Metoda dialectică îi permite să explice cum cosmosul, care este perceput emotiv și

material, ține de categoria absolutului5. Prin această metodă valorifică conceptul complex

despre lume în antichitate: „Combinarea dintre esența fluidă și esența rigidă constituie

metoda, așa cum gânditorii antici o numeau, dialecticăŗ (traducerea noastră Ŕ V.F.)6.

Metoda dialectică mitologică la care considerăm că ar fi bine să ne referim mai

minuțios. Autorul explică sincronismul gândirii insistând la preceptul că este incorect să

punem o frontieră între materie și idee. Dar insistă la atitudinea emotivă a lumii antice de

abordare a stihialului cosmic7. Explică dialectica mitului prin mare: „Marea rămâne mare,

dar ideea de mare, care ne ajută să înțelegem stihia mării, rămâne idee, așadar e ceva

imaterial, dirijat de un principiu de comprehensiune, dar nu se axează pe rezultatul său

material. Dar rămâne neutilizat încă un moment. Și anume Ŕ posibilitatea de a percepe

această idee de mare ca o substanță vie. Ideea despre mare, în acest caz, va fi însăși

marea, dar ea nu mai apare fără sens și neînțeleasă, dar prezentă într-un mod semnificativ,

de o importanță vitală de a înțelege stihiaŗ (traducerea noastră Ŕ V.F.)8.

Observăm că metoda respectivă îi permite să trăiască mitul nu doar la nivelul

fabulei, autorul găsește pașii care coboară în adâncurile mitului prin intermediul a tot ce

se leagă de acesta. Este important că A.Losev pune semnul egalității dintre mare și

Poseidon, care este o substanțializare pentru a înțelege esența ei. Anume în această

explicație savantul specifică ce ar însemna cuvântul mit pentru limba greacă veche

polisemantică: „Această substanțializare (trecerea de la obiect la semnificație), dar nu o

simplă gândire de a întrupa ideea în materie numeau anticii mitŗ9.

De aceea și multiplele aspecte comparative apar la analiza unui mit. Această metodă

3Vezi: А. Ф. Лосев. Античность как тип культуры. Ŕ Mосква: Наука, 1988, p. 78. 4Ibidem, p. 81. 5Ibidem, p. 90.

6Ibidem, p. 94. 7Vezi: Ibidem, p. 95. 8 Ibidem, p. 95-96. 9 Ibidem, p.96.



153

Section: Literature

îi îngăduie să nu piardă viziunea unitară a mitului, deși e culeasă prin diverse fragmente,

ce nu ține doar de scrieri, dar și de imagini și de ritual. Istoria vine să sincronizeze

anumite fapte care rămân să stipuleze anumite presupoziții ce ar argumenta apariția și

menținerea mitului. Autorul avertizează că această viziune nu ține de lumea fanteziei, așa

cum se stipulează în mai multe tratate în prezent. Anume în aceasta și constă specificul

gândirii din Antichitate, numită de savant Ŕ dialectica mitului.

Consider că e necesar de specificat că A.Losev are un studiu amplu, apărut după

cenzură în anii 30, care așa și se numește Dialectica mitului10

. Pentru această carte a fost

arestat, apoi a urmat condamnarea de 10 ani de muncă silnică. Secvențele din această

carte sunt stipulate foarte succint în respectiva metoda.

Metoda dialectico-mitică are drept scop de a percepe modalitatea de a gândi în

antichitate. Sincretismul, despre care am vorbit deja, l-a condiționat pe savant să ne

avertizeze că disecarea între materie și idee este un randament al celora care analizează,

dar această structurare se izolează de sincretismul antic. Orânduirea sclavagistă le oferă o

viziune de proprietar, concomitent aceasta îi atașează, le provoacă emoție. Ideea este un

principiu de gândire, care nu se bazează pe vitalitate și substanța realității. Ambele

percepute unitar constituie specificul gândirii antice.

Parcursul mitului ar fi sistematizat în felul următor:

materializarea ideii (etapa ontologică),

perspectiva filosofiei are drept scop să reflecte mitul - aceasta de la o

atitudine de analiză a mentalității trece la o investigare analitică;

arta i-a preluat conținutul, oferindu-i conotații alegorice, apoi amplificând

fragmentele, printr-o extracție devin simboluri care interacționează cu

timpul autorului.

etapa cercetătorului este restaurarea mitului.

Această metodă merită un spațiu de investigare amplu pentru o singură comunicare,

dar considerăm că e necesar să observăm cum a restaurat mitul labirintului.

Restaurarea mitului labirintului

În cartea sa Mitologia greacă și romană există un capitol dedicat lui Zeus de pe

insula Creta și altul Minotaurul și labirintul. Ne vom referi la compartimentul despre

labirint. Inițial autorul începe cu analiza nucleului mitului și finalizează prin prezentarea

textelor antice unde este menționat subiectul, deși, după cum am menționat în introducere,

pe Alexei Losev îl interesează absolut tot ce ține de mit: dansul, mozaicul, monedele,

vasele etc.

În nucleul mitului se specifică originea lui Minos (apelând la Apollodor) Ŕ fiul lui

Zeus și a Europei, care este împuternicit de Poseidon să aducă jertfe un taur adus din

adâncimile apelor, pe care și-l păstrează, de aici pedeapsa prin apariția Minotaurului și

comanda realizată de atenianul arhitect Dedal; altă variantă (din mitografiile Vaticanului Ŕ

Scriptores rerum myticarum Latini) rugămintea regelui de a-și asigura puterea este

adresată lui Zeus.

La etapa a doua sondează mitul din optica euhemerismului11

: personajul mitului se

dovedește a fi un comandant de oști foarte crud și neînfricat din armata lui Minos, fiu

nelegitim, tatăl căruia era cu numele Taur, în acest context Minotaur semnifică originea

dublă: formală și reală. Autorul specifică că sunt ipoteze, pentru că din viziunea

euhemeristică la baza mitului sunt imaginea intenționată a politicienilor și poeților.

10А.Ф. Лосев.Диалектика мифа. Mосква: Мысль, 2001. 11Vezi: Алексей Федорович Лосев. Мифология греков и римлян. Mосква: Мысль. 1996, p. 237-238.



154

Section: Literature

Cronologic mitul este atribuit ultimelor perioade de închinare prin jertfe umane.

Conform studiilor arheologice (după obiectele găsite monede, mozaic și desene pe

vaze), Minotaurul este perceput ca o mască pe monedele din Cnossos, iar reversul are o

svastică ceea ce înseamnă că este într-o conexiune cu cultul soarelui. Respectiv anunță

cercetătorul: „Dacă Minotaurul este semitaur, iar taurul și Soarele erau un cult integru în

Creta, atunci dansurile și scenetele, la care participă Minotaurul și Labirintul,

întruchipează pe insula Creta mișcarea corpurilor cereștiŗ (traducerea noastră Ŕ V.F.)12

.

Un argument în aceste sens sunt imaginile realizate de meșterul elin Duris, în

reprezentarea corpul Minotaurului este presurat cu ochi, similar lui Argus. Se

menționează că una din chei ce ar explica cultul Minotaurului se află în semnificația

ritualului.

Optica htonică revine din scrierile literare, de unde se remarcă gândirea din epoca

matriarhală. Un factor important de specificat trecerea de la etapa zoomorfă, în care omul

este într-o comuniune cu lumea animală. Originea acestui mit ține de fetișismul animal.

Concomitent viziunea sintetică este evidentă prin cosmicizare: „Animalul, cerul și omul Ŕ

aici e un întreg, în modul de a gândi în acea perioadă nu există încă acești termeni, după

care noi am putea să stipulăm diferențele și să devidem aceste trei sfere. Minotaurul

constituie și om și taur concomitent, dar acesta e și nepotul Soarelui, poate chiar fiul lui

Zeus Ŕ taurul cerului, și numele său este Asteriu, ceea ce înseamnă nu numai stelar, dar și

solarŗ13

. Pe unda sincretismul savantul rus conchide că în imaginea Minotaurului se

intersectează spațiile cerești, maritime, terestre și subpământești.

Compartimentul următor constituie latura socială: trecerea de la matriarhat la

patriarhat și alte straturi din mitologie Minotaurului. Cosmicul în imaginea Minotaurului

este stratul ontologic, fragmentul omorului Minotaurului valorifică stoparea jertfelor

umane. Tezeu învingând Minotaurul, ridică lumina deasupra întunericului. Tezeu,

reprezentant al Aticii, semnifică umanul eroic ce biruie cruzimea. De aici se observă cum

ființa cosmică ce îi e propriu un caracter stihial se transformă, pe parcursul evoluției de

atitudini, într-o ființă hidoasă din lumea subpământeană.

Imaginea labirintului are conexiuni cu civilizația ateniană, se consideră că ar fi

mai mult subpământean, din mii de odăi, cu coridoare întortocheate, construit de către

atenianul Dedal. Deși în unele scrieri labirintul este similar unei peșteri, după alte texte,

este fără acoperiș. A.Losev explică patru variante ale labirintului14

:

1. Labirintul o construcție reală, corespunde cu palatul Cnossos, realizat după

modelul egiptean.

2. Labirintul este un anumit desen pe coloane sau un paviment, care este decorat

cu linii ce traversează complicat spațiul fie în formă de svastică sau de

meandru. Această optică presupune că desenele date întruchipau mișcările

corpurilor cerești.

3. Arheologul A. Kuk consideră că labirintul este orchestra pentru dans, iar liniile

de pe paviment ajută pentru realizarea ritualului (se consemnează spațiul de

dans pentru Ariadna la Homer, Sofocle, Plutarh descrie dansul „cocorulŗ, care

este similar cu șirul tinerilor care trebuia să fie sacrificați), totuși în majoritatea

textelor din epoca antică labirintul este construcție.

4. Labirintul Ŕ templul lui Zeus, din optica etimologică savantul consideră că

provine de la cuvântul grec „labrysŗ Ŕ toporul cu două tăișuri, fiind atributul

zeul zeilor, deși pentru a păstra etichetatea valorificării tuturor ipotezelor nu o

12Ibidem, p. 238. 13Ibidem, p. 240. 14Vezi: ibidem, p. 245-247.



155

Section: Literature

exclude pe cea care explică originea labirintului de la muntele atic Lavrio,

cunoscut prin sursele de argint, paralel cuvântul „layraŗ care a dominat

explicația în lumea antică, înseamnă „parte, trecereŗ.

Din punct de vedere al semnificației acest mit pune în prim-plan trecerea de la o

gândire la alta: de la un concept încurcat, nearmonios, cu ființe ce emană frică, spre o

lume a clarității, a luminii, a eroismului uman. A. Losev relevă lipsa unui simț al măsurii.

Labirintul semnifică haosul, infinitul, stihialul. După criteriul sintetic, cercetătorul

specifică întregul perceput în perioada tardivă a mitului elin, unde cerul și pământul,

timpul și cosmicul, este un întreg15

, peștera fiind percepută cosmic. În investigarea

persistă mai multe probleme: Ce a fost primordial labirintul sau peștera (a se vedea că și

Zeus a copilărit în peștera de pe insula Creta), rolul dansului în acest cult? Era labirintul o

construcție terestră sau subpământeană?

Ceea ce ne interesează: cum valorifica mitul respectiv arta? „Labirintul este simbol

htonic, păstrat din timpuri îndepărtate, determinat de fetișism și de opacitatea arhaică.

Dedal simbolizează arta tehnică dezvoltată, invenția, progresul, chiar un curaj al științei

experimentaleŗ (traducerea noastră Ŕ V.F.)16

. Această antiteză este determinată de două

concepte ce vin din zone temporale diferite: prima având conotația de întuneric și

sălbăticie; a doua corespunde perioadei de civilizare a culturii ateniene. Dar mitul

încheagă aceste concepte într-un subiect. Prin Dedal labirintul devine o construcție

planificată, înțeleasă, posibil de descifrat, mentalitatea de frică este înlocuită cu cea de

soluționare rațională, civilizatorie. Acest mit anunță superioritatea culturii atice asupra

culturii minoice.

Spre final savantul conchide: „Mitul nu este o ficție poetică și nici lirică. Mitul este

pentru subiecții ce au o gândire mitică realitatea absolută, și nicidecum o fantezie.

Imaginația poetică constituie meritul nu acelor timpuri îndepărtate, dar este produsul care

a apărut mult mai târziu, când creația artistică se transformă în jocul formal cu imaginiŗ

(traducerea noastră Ŕ V.F.)17

. Prin intermediul acestui mit punctăm trecerea de la

matriarhat la patriarhat; eroicul uman prevalează lumea cu concept htonic; descifrarea

lumii iraționale cu limbajul de construcție, semnificând prerogativa ordinii raționale față

de haos, angoasă, incertitudine.

Labirintul și senzația de rătăcire după G. Bacelard În lucrarea Pământul și reveriile odihnei. Eseu asupra imaginilor intimității Gaston

Bachelard acordă o atenție sporită labirintului, care este investigat în colecția scrierilor

artistice și în interpretarea viselor. Labirintul este un atribut al pământului, dar o

diferențiază de imaginea grotei. Cercetătorul se axează pe corespondența dintre călător și

labirint: „Deruta unui călător care nu-și găsește drumul într-o câmpie unde mai multe

drumuri se încrucișează, dezorientarea unui vizitator pierdut într-un mare oraș par să ofere

materia emotivă a tuturor angoaselor labirintului din viseŗ18

. Sesizăm că mitul labirintului

include obligatoriu imaginea călătorului, emoția se proiectează datorită actualizării

călătoriei trăită într-un prezent continuu chiar și planul trecutului prin senzații de a retrăi

experiența.

Senzația de rătăcire, fiind un punct de reper, îi oferă prilejul cercetătorului de a-l

administra la diferite lucrări și de a-i realiza o diagnosticare prin intermediul mai multor

15

Vezi: Ibidem, p. 248. 16 Ibidem, p. 249. 17 Ibidem, p. 252. 18G. Bachelard. Pământul și reveriile odihnei. Eseu asupra imaginiilor intimității. Trad. de Irina Mavrodin.

București: Univers, 1999, p. 172.



156

Section: Literature

surse cum ar fi la André Bay „Amorŗ, Rainer Maria Rilke „A zecea elegieŗ, Paul

Gadenne „Vântul negruŗ, Pierre Reverdy „În cea mai mare parte a timpuluiŗ, Gustave

Kahn „Povestea despre aur și tăcereŗ19

.

Labirintul în acest context constituie o cartografie a psihicului. Obligatoriu își

păstrează individualitatea conștiinței care coboară în neantul inconștientului propriilor

senzații de rătăcire: „Fiecare psihism aduce propriile-i caracteristici unei imagini

fundamentaleŗ20

. Bachelard nu mai lucrează cu originea mitului, pe savant nu-l

interesează arhetipul în sensul istoricului, a mentalității ontologice. Labirintul devine o

captură de ecran prin care se inspectează angoasele timpului, dar și forța imaginii creative

cu privire la următoarele obsesii Ŕ singurătate, vis, pierdere, frică, durere, moarte.

Respectiv laboratorul de explicare sau de diagnosticare a ceea ce vrea să ascundă

labirintul în creațiile artistice, este dotat cu lumina rece a endoscopului pentru a valorifica

pereții din partea interioară a acestuia, care îi permite savantului să clasifice labirintul

după consistență: creat din materie moale și din materie tare. Respectiv se disociază

efectele de a parcurge un astfel de labirint în pericolele de a se zgârâia/tăia sau de a se

afunda/îneca. Ambele nu diminuează coșmarul de a trăi într-un labirint, care repetă

constant emoțiile, acest spațiu ar putea să fie concentrat în locuință. Plasarea labirintului

în spațiul cunoscut deja delimitează o angoasă a neașteptatului, a fricii, a incertitudinii.

Această investigare a psihicului unei creații artistice îl îmbie să detemine factorii

decizionali care contribuie la apariția labirintului în imaginea artistică: „Sursele

experienței lăuntrice sunt, așadar, ascunse, emoțiile pe care această experiență le implică

sunt profunde, primordialeŗ21

. Legătura cu ontologicul se păstrează doar în ultimele două

cuvinte profunde, primordiale, dar acestea apar cu o altă conotație Ŕ cea a cooperării

dintre experiență și imagine care sunt reflecție a emoției. Dar emoția iese de sub controlul

conștiinței, respectiv ea generează liber firele de conexiune cu inconștientul. Această

libertate stipulează o supunere a conștientului de inconștient Ŕ anume aceasta vrea să

argumenteze G. Bachelard intrând în labirintul acestei cercetări: „Orice labirint are o

dimensiune inconștientă pe care trebuie s-o caracterizăm. Orice dificultate are o

dimensiune angoasată, o profunzimeŗ22

. Din citatul dat deducem că obiectivul principal al

cercetătorului francez constituie caracterizarea dimensiunii inconștientului.

Pământul, fiind un cadru al spațiului ascuns în care sunt mai multe perspective cele

exterioare și cele interioare, include alegerea labirintului care derivă din obiectivul de a

sonda consecvent inconștientul. Un reper interesant drept îndrumar îi servește teama: „Ne

este frică să nu ne pierdem, fără să ne fi pierdut vreodatăŗ. Comunul de a unifica oamenii

prin atitudinea față de pierdere și reacția care poate să apară instantaneu, dar creează

reverberații imaginative, sonore și senzuale.

Stare de neliniște apare din neîncredere, de dubiu, autorul exemplifică prin frica ce

apare de a se rătăci în pădure. Ceea ce ne amintește imediat de călătoria lui Dante care

este generată nu de frică, dar de întâlnirea iubirii. Labirintul devine nu numai un spațiu, el

determină și un timp. Un timp al depășirii, un timp al obsesiei, un timp care nu se supune

comprimării, opus modelului spațiului care ar putea să fie după arie destul de redus.

Pentru că în labirint cu contează spațiul general, dar lungimea drumului (căutării) parcurs.

Numărătoarea pașilor codifică dimensiunea în care conștientizat începe să se grandifice

după importanță. Ceea ce înseamnă că G. Bachelard a desemnat o frecvență emotivă acută

atunci când a menționat: „Nu există un labirint rapid. Labirintul este un fenomen psihic al

19vezi: Ibidem, p.178, 180, 224. 20 Ibidem, p.186. 21Ibidem, p. 172. 22Ibidem, p. 173.



157

Section: Literature

vâscozității. Este conștiința unei fapte dureroase care se subțiază, suspinândŗ23

.

În această secvență observăm că labirintul pierde din valoarea sa de construcție, nu

mai constituie un statut de superioritate a unui regat, un spațiu în care se ascunde forța ce

sperie. Mitologicul dintr-o viziune socială la G. Bachelard se localizează în interiorul

omului. Într-adevăr viziunea psihanalizei a contribuit la habitatul mitologiei în interiorul

psihicului. Labirintul nu-și mai valorifică obiectiv performanțele Minotaurului sau curajul

lui Tezeu. Lupta se duce în interiorul omului. Pentru a releva oniricul cercetătorul face o

conexiune cu interpretarea visului, care, după tradiție, gestionează vectorul trecutului sau

a viitorului. Respectiv trecerea timpului în interior are o forța să proiecteze proprile

precepte fie că a trăi în trecut, fie de a-și crea iluzii pentru viitor, prezentul în labirint

practic nu corespunde decât unei obsesii dominante: „Sinteza care este visul labirintic

acumulează, se pare, angoasa unui trecut de suferință și anxietatea unui viitor plin de

nefericire. Ființa este prinsă într-un trecut blocat și un viitor astupat. Este prizoniera unui

drumŗ24

. Labirintul, în acest context, este captura de ecran a unei senzații care nu mai

permite să evadeze, să o transforme, să o depășească. Labirintul devine o proprietate a

inconștientului, unde timpul este înghițit de emoție. Raționalul se supune fricii, suspinul

din citatul anterior constituie ecoul emoției care reapare continuu în acest labirint.

Interiorizarea nu permite decât o axare subiectivă a tot ce este în jur. Și chiar acest

circular condiționat de tot ce ne înconjoară (de la cercul nostru nu se reflectă cosmicul,

dar în cosmic se reflectă angoasa din interior). Acest tip de interpretare relevă importanța

eului: dacă o specificăm ca o voce a inconștientului, atunci e necesar să precizăm, după

modelul freudian, prezența sinelui.

Conceptul lui C.G.Jung despre arhetip este completată de interpretarea lui G.

Durand în generalizarea imaginii prin câteva aspecte: reflecția de angoasă, stipularea

fricii, timpul constituie un atribut al obsesiei unde este ascultată numai vocea interioară.

Labirintul delimitează experiența umană în tendința de a depăși o stare, de a ieși din

întuneric la lumină, de a căuta ieșire de la un trecut înfricoșător spre un viitor al

siguranței. În viziunea lui C.G.Jung arhetipul relevă o experiență benefică pentru

umanitate. Cu o opinie antitetică G.Durand, referindu-se concret la labirint, accentuează

singurătatea omului ca o etapă de introvertire, de neînțelegere, de neacceptare. Respectiv

imaginea devine prioritatea cercetării, dar ea traversează de la imaginea-arhetip la

coordonata singulară a creativității. Plenitudinea perceperii mitului derivă din tendința de

a sonda textul după categoria propusă de știința psihologiei, fără a nega preceptele

simbolului din optica teoriei literare.

Soluția culturalistă a lui G. Durand25

ar fi un balast pentru a ieși din angoasă sau

poate este o fotografie a acesteia pentru a sesiza cum omul modern se contemplă în

această stare și atunci timpul realității este coagulat în pereții existenții, unde doar fiecare

își determină alegerea ce să facă la următoare intersecție, să înfrunte Minotaurul sau să

conviețuiească împreună cu el alungând intrusul de Tezeu. În realitatea interpretării mitul

minoic nu se întrevede prin personajele sale Ŕ rămâne doar labirintul, fragmentat ca o

emblemă care reflectă realități al diferitor situații, al fricii cu diferite efecte de gradație în

dependență de imprimanta memoriei.

Având ambele păreri una despre o imagine concretă cum este abordarea

labirintului la G. Bachelard și alta despre mitocritică a lui G. Durand, putem să explicăm

că în ambele cazuri mitul reflectă nu atât conștientul sau inconștientul, cât privește timpul

23Ibidem, p. 177. 24Ibidem, p. 175. 25 Vezi: G. Durand. Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală. Traducere

de M. Aderca. București: Univers Enciclopedic, 1998, p.25.



158

Section: Literature

Ŕ diferența esențială constă în faptul că timpul la Bachelard este unul încetinit, care nu se

vrea terminabil, deși odată ce se termină se atestă și moartea labirintului, adică sfârșitul

angoasei; iar la Durand Ŕ atingerea artei prezente cu mitul constă în atingerea unei clipe.

De parcă ar fi prinderea inspirației care imediat se transformă. Punctul prim este o

secvență pe care autorul o vrea să o includă într-un pseudo insectar al cercetării, dar

insectarul distruge forța vieții, de aceea pentru orice cercetător care investește într-un text

artistic esențial e ca textul să rămână viu. Respectiv și investigarea se determină printr-o

investigare de a oferi vitalitate textului, dar nu de a-l distruge, așa cum îi oferă valoare

investigarea lui G.Bachelard.

Lumea antică relevă viața în amploarea ei spre deosebire de lumea contemporană

unde viața este generată de forțele tenebre cu dominante haotice. Dar predilecția pentru

dezordinea sau ascultarea inconștientului nu este o coborâre a scărilor culturii, constituie o

responsabilitate de a nu se dezice de sine prin toate neliniștile acestui secol. Introvertirea

este o evadare de realitatea cu miile de descoperiri care insistă la schimbări și atunci miile

de schimbări generate de tehnică, de medicamente, de soluții în care se cere inteligență nu

numai de la om, dar și de la ceea ce utilizăm, lume în care multe se perimează fără a reuși

să învechească. Anume în această lume se caută o constanță probabil în interior, în

împrejurări unde domină alerta. Atunci în aceste circumstanțe interiorul are o plăcere de a

se confunda cu angoasele sale, iar strigătul constituie o formă amorfă unde există o

structură, dar care mai degrabă figurează traseul brownian.

Ordinea și dezordinea își schimbă aspectele, ele se înlocuiesc, dar și se camuflează

reciproc din această optică apare incertitudinea cu privire la labirint. Întrebarea: Cum să

ieși din labirint? Nu mai este actuală. Aceasta se înlocuiește cu o altă frământare a omului

modern: În care parte a labirintului mă aflu: în cea din interior sau din exterior? Proiecția

labirintului interiorului îngust repetă harta traseului repetat zilnic? Labirintul constituie

preferința omului de a se reține într-o parte a vieții sale. Construcția lui ține de materia

imaginației, în care în anumite cuvinte își pictează neliniștile, spaimele, incertitudinile.

Totuși problemele pe care le pune G. Bachelard prin investigarea labirintului

interpretat ca pe o supunere a conștientului de către inconștient vizează încă o problemă a

omului modern care se intensifică Ŕ virtualul! Estimarea realității devine subiectivă, ceea

ce nu înseamnă că diminuează tendința de a înlocui raționalul prin emoție. Emoția

izbucnește doar în stratificări de angoase, spre deosebire de fericire care se înghesuie în

timp destul de redus. Ceea ce înseamnă că omul modern își irosește forțele pentru a

depista fractaliile angoasei, pierzând ideea de labirint ca o încercare inițiatică ce

contribuie la dezvoltarea unei abilități de a se transforma.

Omul nu se mai transformă decât în aspecte ce țin de comoditate, dar această

transformare îl înstrăinează de o esență care era proprie strămoșilor săi. Distanțarea

aceasta îl provoacă să fie părtaș al unei altei ordini, care îl va accepta nu neapărat în

funcția de stăpân, dar poate de a fi stăpânit de ceea ce îi aparține.

Concluzii

Investigând opticile acestor cercetători, care și-au făcut din labirint un nucleu de

investigare a spiritului uman, specificăm următoarele concluzii:

1. A. Losev conturează mitul labirintului din optica antichității. El nu-și pune drept

scop să-l găsească în realitatea timpului în care trăiește, deși poate uneori destinul

propriu-zis i-a fost o continuă lupta cu Minotaurul cenzurii, doctrinei comuniste și

interdicției. Ca un cercetător în mitologie el lucrează interdisciplinar: lingvistic, cu textele

artistice, cu comentariile specialiștilor contemporani lui, cu noile descoperiri. Dar scopul

lui nu constituie suprapunerea noii disciplini (psiahanaliza) pe structura elină. El caută

argumente obiective, certitudinile trebuie verificate. În consecință este trasată lupta dintre



159

Section: Literature

democrația ateniană și dominația minoică. Libertatea este o dominantă în mitul

labirintului, dar în antichitate rolul rațiunii constituie un atribut al libertății, al clarității, al

ordinii. Metaforic Losev coboară treptele mitului și găsește fiorul zborului, care depășește

frica, incertitudinea, de aici și viziunea eroică a lumii antice.

2. G. Durand nu este interesat de mit decât pentru a fi un blazon în care trebuie

întrevăzut perspectiva inconștientului, textul artistic nu exclude rațiunea, dar

subiectivismul primează. Ecourile acestui tip de interpretare se regăsește în lucrările lui G.

Bachelard. Arhetipul labirintului la G. Bachelard din start este clișeizat ca o dominantă a

spațiului, în care nu e neapărat să fie căutată soluția ieșirii. Labirintul proiectează o stare.

Starea este impulsionată de emoție, de aici și posibilitatea de a percepe textul artistic

similar unui pacient ce apelează la psihoterapeut. Curios faptul că nu textul insistă la

această alocație, dar cercetătorul tinde să explice o lege a timpului în care activează.

3. Respectiv dacă A. Losev demonstrează că în mitul labirintului se află concentrată

imaginativ trecerea de la haos la cosmos, de la frică la certitudine, de la neclaritate la

explicabil, de la imposibil la realizabil. La G. Bachelard arhetipul labirintului semnifică

opusul: de la ordine la babilonie, de la iluzia clarității la neînțeles, de la obiectiv la

subiectiv, de la rațiune la angoasă.

4. Totuși ambele poziții au aspecte similare: în centrul atenției este corelația sau

alternanța conștient-inconștient. Formula de lucru în dezvăluirea labirintului este diferită,

dar și contextul nu este similar. Ambii îi percep rădăcinile mitice, doar că A.Losev are

drept obiectiv de a pătrunde în gândirea lumii antice, respectiv își construiește traseul din

investigațiile textului, descoperirilor arheologice, arhive (inclusiv și cele ale

Vaticanului!), picturilor de pe vas Ŕ într-un cuvânt Ŕ întregul său studiu constituie o

teleportare în timpuri și spații determinate de două culturi: minoică și atică. Vestigiile sunt

raportate la istorie, mitologie, filosofie, etimologie. Losev ține de preceptele timpului în

care apărut mitul. Dar aceasta nu apare drept o constrângere, descoperirea sa e uimitoare Ŕ

labirintul în antichitate semnifică biruința rațiunii umane, biruința libertății, haosul este

învins! În acest plan sistemul apare drept o metodologie simbolică de a depăși greutățile

prin aptitudini și destin.

5. G. Bachelard își toarce din firul Ariadnei toate colecțiile de texte ale scriitorilor

unde întrevede mitul labirintului. Cercetătorul francez derivă din viziunea sa despre

arhetip șirul de imagini, pe care le interpretează minuțios. Scopul e de a stipula o hartă a

angoaselor, a fricii, a incertitudinii în baza textelor analizate. Îl interesează să vizualizeze

inconștientul unui artist, să intre în pielea creației și să destăinuie labirintul nu ca pe o

biruință, dar ca pe un fapt în sine. Or, terapia amână lucrul obsesiei în inconștient, dar

anume obsesia este scoasă la iveală ca o bijuterie extrasă la masa de operație a

pacientului-text. Această concluzie nu reduce meritul lui G. Bachelard de a fotografia

interiorul unui text din coagularea științei literare cu psihanaliza.

Bibliografie:

Bachelard, G. Pământul și reveriile odihnei. Eseu asupra imaginiilor intimității.

Trad. de Irina Mavrodin. București: Univers, 1999.

Baudouin, Ch. Étude psychanalytique sur le mythe du héros et les grandes épopées.

Paris: Présences, 1952.

Durand, G. Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia

generală. Trad. de M. Aderca. București: Univers Enciclopedic, 1998.

Jung, Carl Gustav. Opere complete. Despre fenomenul spiritului în artă şi ştiinţă.

Vol. 15. Trad. din l. germ. de Gabriela Dantiş. Bucureşti: Trei, 2007.

Лосев, А. Ф. Античность как тип культуры. Ŕ Mосква: Наука, 1988.



160

Section: Literature

Лосев, А. Ф. Диалектика мифа. Mосква: Мысль, 2001.

Лосев, Алексей Федорович. Мифология греков и римлян. Mосква: Мысль.

1996.

Otto, Walter F. Zeii Greciei. Imaginea divinităţii în spiritualitatea greacă. Trad. de

Ileana Snagoveanu-Spiegelberg. Bucureşti: Humanitas, 1995.

Documents

THE ARCHETYPOLOGY OF THE LABYRINTH: FROM … 05 19.pdf · 2018-02-06 · Fenomenologică ĩ se axeazĈ pe atitudinea omului antic cu privire la materie ܍i personalitate, relevând