Upload
marin-groza
View
128
Download
9
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Stomatologie Terapeutica info
Citation preview
386
STOMATOLOGIE TERAPEUTICĂ
OZONOTERAPIA ÎN TRATAMENTUL PARODONTITEI AGRESIVE
Barbuţ Mihail
Catedra Stomatologie Terapeutică
Summary
Ozonotherapy in treatment of aggressive parodontitis
Aggressive parodontitis appears at an early age with a rapid destruction of the parodontal
tissue. The work describes the method and therapy stages with ozonized solutions in case of
aggressive parodontitis's treatment.
Rezumat
Parodontita agresiva apare la o vîrsta precoce cu o distrucţie rapidă a ţesutului parodontal.
În lucrare a fost descrisă metoda şi etapele de tratament cu ajutorul soluţiilor ozonate la
tratamentul parodontitei agresive.
Actualitatea temei
Parodontita agresivă generalizată afectează o minoritate de pacienţi, dar aceasta este destul
de semnificativă deoarece este caracterizată prin distrugerea severă a aparatului de susţinere a
dinţilor la un număr de subiecţi relativ tineri. Datorită apariţiei sale mai puţin frecvente, puţine
studii au evaluat diferite planuri de tratament pentru această afecţiune. Printre noile metode de
tratament utilizate în tratamentul parodontitelor agresive este ozonoterapia.
Studierea patologiei parodontale în programul complex de evidenţiere, evaluare şi
tratament al pacienţilor cu afectare odonto-parodontală severă.
Utilizarea metodelor noi de tratament complex în boala parodontală şi anume parodontita
agresivă, poate ameliora starea pacienţilor şi reduce pierderea dentară.
Obiectivul lucrării
În această lucrare au fost evidenţiate unele aspecte ale apariţiei, etiopatogeniei şi metodelor
de tratament a parodontitelor marginale agresive.
Material şi metode
Parodontita agresivă cuprinde un grup de rare, dar adeseori severe, forme rapid progresive
de boală, adesea caracterizate printr-o precocitate a vîrstei de apariţie a manifestărilor clinice dar
şi de tendinţa destinctivă a cazurilor familiale.
Manifestările parodonitei agresive pot apărea la orice vîrstă, dar după 20 de ani cu un
maximum de incidenţă a episoadelor agresive şi de pierdere a unor dinţi în jurul vîrstei de 30-35
de ani.
Conform studiilor ( Dumitriu S. ), în parodontita marginală rapid progresivă se evidenţiază
factorul microbian, fiind implicaţi:
Aggregatibacter actionmycetencomitans;
Prevotella intermedia;
Porphyromonas gingivalis;
Fusobacterium nucleatum;
Eikenela corrodens;
Campylobacter rectus.
387
Fiind prezenţi în ţesuturile parodontale microorganismele induc o cascadă de reacţii,
provoacă tulburări inflamatorii şi degenerative.
Succesul tratametului parodontitei agresive generalizate este dependent de diagnosticul
iniţial, terapia de direcţionare ce poate duce la eliminarea sau suprimarea microorganismelor
infectate şi asigurarea unui mediu sănătos de întreţinere pe un termen lung.
Expresia de virulenţă a factorului microbian poate fi un indicator important al potenţialului
bolii. Pentru a considera o parodontită marginală drept ,,rapid progresivă” este necesară
examinarea în timp şi evidenţierea la interval de cel puţin cîteva săptămîni a unor episoade de
evoluţie agresivă, cu semne de inflamaţie floridă a unei parodontite marginale cronice profunde.
În cursul acestei inflamaţii se produc abscedări gingivale cu caracter acut sau subacut,
tumefacţii voluminoase ulcerate, sîngerînde, şi suprainfectate. Exsudatul purulent este bogat
reprezentat.
Mobilitatea dentară patologică este accentuată şi uneori se pot produce avulsii.
Episoadele ,,agresive” cu evoluţie rapidă pot alterna cu perioade de acalmie de săptămîni
sau chiar luni de zile, în care semnele de inflamaţie se reduc dar pungile parodontale persistă.
Utlizarea ozonului în stomatologie oferă noi posibilităţi terapeutice, în tratamentul
parodontitelor marginale, ozonul poate fi folosit sub formă de soluţii ozonate ( soluţie izotonică
de ser fiziologic ozonat, ulei de măsline ozonat ) şi amestecului de oxigen-ozon în faza gazoasă.
Ozonul posedă proprrietăţi bactericidă, fungicidă, antivirotică, antiinflamatoare, antidoloră,
imunocorectoare, proprietăţi antioxidante puternice, provoacă acţiune antihipoxică, îmbunătăţeşte
proprietăţile reologice şi activează proprietăţile bioenergetice, se foloseşte la tratamentul parodontitei
marginale agresive.
Efectul bactericid se datorează dereglarea integrităţii membranei bacteriene, cauzată de
oxidarea fosfolipidelor şi lipoproteinelor. Este depistat că pătrunderea ozonului în interiorul celulei
bacteriene interacţionează cu substanţele citoplasmei şi transforma plasmida deschisă a ADN-ului în
plasmida închisă de ADN, fapt ce duce la scăderea proliferării bacteriene.
Planul de tratament al pacienţilor cu parodontită agresivă:
1.Faza iniţială:
Stabilirea diagnosticului.
Explicarea procesului bolii şi factorii declanşatori.
Analiza ocluzală şi tratamentul traumelor localizate.
Tratamentul cariilor, tratamentul endodontic, evaluarea ortodontică.
Extragerea dinţilor irecuperabili.
Chiuretaj profund parodontal.
Tratament local şi parenteral cu soluţii de ser fiziologic barbotate cu ozon.
Recapitularea instrucţiunilor de igienă orală.
2. Etapa chirurgicală(daca este indicată).
Chiuretaj gingival şi subgingival.
Operaţii cu lambou.
Chirurgia osoasă alveolară, regenerare tisulară ghidată.
Chirurgia mucogingivală.
Tratament local cu soluţii ozonate.
3. Etapa de întreţinere.
Evaluarea igienei orale şi a factorului de risc.
Detartraj, periaj.
Ajustarea ocluzală definitivă dacă este cazul.
388
Prelucrarea cavitaţii bucale cu soluţii ozonate.
4. Etapa de reevaluare.
Reevaluarea la pacienţii cu parodontite agresive se efectuaează la 5-6 săptămîni, cu
prezentarea la medic la 6 luni, 1 an, pentru evaluarea starii.
La tratamentul parodontitelor marginale agresive cu ozonoterapie este indicată: metoda
externă şi parenterală.
Metoda externă: clătituri şi irigarea pungilor parodontale cu soluţii ozonate, aplicaţii cu
uleiuri ozonate. De 2 ori pe zi pacienţii efectuează clatituri cu apă distilată ozonată (cu
concentraţia de ozon de 7 mg/l, 200 ml soluţie se clateşte un minut ) timp de 10-14 zile. Irigarea
pungilor parodontale cu soluţie ozonată de efectuat cîte 8-10 proceduri.
Metoda parenterală (introducerea submucoasă a soluţiei fiziologice izotonică 0,9%
ozonată). La a doua zi după etapa chirurgicală se introduce submucos cite 4 ml de soluţie
ozonată cu concentraţia de ozon 4 mg/l.
Rezultate obţinute
În urma etapelor propuse în tratamentul parodontitelor marginale agresive cu soluţiile
ozonate se reduce sîngerarea gingivală la sondare, se reduce mobilitatea dentară, se reduce
adîncimea pungilor parodontale, ulterior cu o obţinere a igienizarii satisfăcătoare a cavităţii
bucale.
Concluzie Pornind de la faptul că etiologia bolii parodontale este de natură microbiană, pe lîngă
terapia convenţională prin care se îndepărtează placa şi tartrul supra şi subgingival prin mijloace
mecanice, ultrasonice, terapia cu soluţii ozonate este foarte utilă, reducînd inflamaţia şi
sîngerarea ţesuturilor parodontale într-o perioadă scurtă de timp. Metoda de tratament cu soluţii
ozonate este o metoda eficientă fară riscuri majore cu un rezultat pozitiv datorita proprietăţilor
benefice ale ozonului în interacţiunea cu ţesuturile parodontale.
Bibliografie
1. Рикельми П., Франзини М., Вальденасси Л. Озоно-кислородная терапия.
2. Severeneanu V. Parodontologie clinică şi terapeutică, Ed. Ac. Române, Bucureşti 1994.
3. Mârţu S., Mocanu C. Parodontologie clinică, Ed. Apolonia Iaşi – 2000.
4. Zetu L., Popovici D. Parodontologie. Tratament chirurgical, Ed. Junimea, Iaşi, România 1999.
5. Dumitriu S., Dumitriu H., Etiologia microbiană în parodontitele marginale cronice. Profilaxie şi
tratament antimicrobian. Ed. Cerna, Bucureşti, 1996.
6. Dumitriu H. Parodontologie, Ed. Viaţa Medicală Românească, 1997.
7. Масленников О.В., Конторщикова К.Н. Озонотерапия внутренние болезни. Н. Новгород
1999.
8. Ефименко Н.А., Чернеховская Н.Е. Озонотерапии в хирургической клинике. — М., 2001.
9. Питер Феди, Артур Вернино, Джон Грей. Пародонтологическая азбука. Азбука. 2003.
10. Beck/Viebahn-Hansler, Ozon-Handbuch, Background, Prevention, Therapy, Ecomed 1997.
11. Разумов А.Н., Покровский В.И., Основные принципы и тактика озонотерапии, Пособие для
врачей, Москва 2001.
12. Перетягин С.П., Бояринов Г.А, Зеленов Д.М., Техника озонотерапии, Н. Новгород 1991.
389
UTILIZAREA LICHIDELOR OZONATE ÎN TRATAMENTUL GINGIVITEI
Barbuţ Mihail
Catedra Stomatologie Terapeutică
Summary
The use of ozonized liquids in treatment of gingivitis
Ozonotherapy has been used for several decades in various medical fields. But it is
moderate the use of ozone in stomatology. A method of treatment of gingivites was suggested in
1996 as well as of generalized marginal parodontites by using of ozonized solutions. So ozone
proved to be useful due to its positive characteristics and features.
Rezumat
În diferite domenii medicale ozonoterapia se foloseşte de cîteva decenii. Dar în
stomatologie utilizarea ozonului este rezervată. În 1996 a fost propusă metoda de tratament a
gingivitelor şi parodontitelor marginale generalizate cu utilizarea soluţiilor ozonate. Datorită
caracteristicilor şi proprietăţilor pozitive ozonul este binevenit.
Actualitatea temei
În ultimii ani se acorda tot mai multă atenţie asupra terapiei nemedicamentoase, care pot
substitui sau într-o mare măsură reduce necesitatea în preparate medicamentoase, acţionînd
asupra diferitor părţi ale procesului patologic. Ozonoterapia este o metodă novatoare de
tratament nemedicamentos sub formă de apă ozonată, uleiuri ozonate sau amestec de oxigen-
ozon.
Gingivita cronică reprezintă o inflamaţie cronică de cauză microbiană a papilei şi a
marginii gingivale libere.
La 30 de pacienţi cu diagnosticul de gingivită cronică de origine microbiană, s-au adresat
cu următoarele semnele clinice: prurit gingival, discrete dureri la periaj şi în timpul masticaţiei
unor alimente dure, senzaţie de usturime, sîngerări gingivale la periaj şi masticaţie.
Obiectiv s-a observat: 1) sîngerarea gingivală datorită microulceraţiilor de la nivelul
epiteliului gingival şi al fragilităţii capilarelor din corion, 2) culoarea roşie deschisă a gingiei,
datorită hiperemiei active a vaselor din corion, şi 3) tumefacţie, mărirea de volum a papilelor
gingivale şi a marginii gingivale libere cu apariţia de pungi false produse prin edem reversibil şi
modificări ale aspectului suprafeţei gingivale.
Prin metodele sale ozonoterapia modernă permite reducerea consumului de medicamente şi
consecutiv a reacţiilor secundare provocate de acestea. Terapia se bazează pe principalele
proprietăţi ale ozonului:
- antibacteriană, antifungică, antivirala;
- antiinflamatorie şi imunomodulatorie;
- de reglare sistemica a homeostaziei în organism;
- optimizarea funcţiei organelor şi sistemelor de organe;
Trebuie de menţionat faptul că ozonul are o solubilitate mărită în apă ( 0,4 g/l ), ce e de 7
ori mai mare decît a oxigenului. În mediul lichid viteza de descompunere depinde de calitatea
apei temperatură şi pH-ul mediului aşa că în apă distilată perioada de înjumătăţire este de 120
minute.
Alegerea concentraţiei depinde de starea ţesutului şi de gravitatea procesului inflamator al
parodonţiului de susţinere.
Tratamentul gingivitei s-a efectuat după urmatoarea metodă:
- Detartraj, periaj, prelucrarea cu AirFlow;
390
- Clătirea cavităţii bucale cu apă distilată barbotată în prealabil cu ozon ( 250 ml apă
distilată ozonată cu concentraţia de ozon 6 mg/l se clăteşte de 2 ori pe zi timp de 6-
8 zile ).
- Clatirea pungii parodontale cu ajutorul irigatorului bucal încărcat cu apa distilată
ozonată cu concentraţia de 3 mg/l.
- Recomandări în privinţa respectării corecte a igienizării cavităţii bucale.
În urma prelucrării cu apa distilată ozonată au dispărut senzaţiile de usturime culoarea gingiei a
devenit normală, a dispărut tumefactia şi sîngerările gingivale.
Concluzie
Ozonoterapia se foloseşte la tratamentul gingivitei şi a altor maladii ale cavităţii bucale
datorită:
- gradului ridicat de aplicabilitate;
- lipsei efectelor adverse;
- numărului limitat de contraindicaţii;
- apariţiei rapide a efectelor terapeutice;
- este o metodă eficientă de prevenţie a unor boli;
La pacienţii supuşi tratamentului gingival au dispărut simptomele clinice cu dispariţia
sîngerărilor gingivale şi a tumefacţiei gingivale, culoarea gingiei a devenit în normă într-un timp
scurt.
Bibliografie
1. Severeneanu V. Parodontologie clinică şi terapeutică, Ed. Ac. Române, Bucureşti 1994.
2. Mârţu S., Mocanu C., Parodontologie clinică, Ed. Apolonia Iaşi - 2000
3. Dumitriu S., Dumitriu H., Etiologia microbiană în parodontitele marginale cronice. Profilaxie
şi tratament antimicrobian. Ed. Cerna, Bucureşti, 1996.
4. Dumitriu H. Parodontologie, Ed. Viaţa Medicală Românească, 1997.
5. Масленников О.В., Конторщикова К.Н. Озонотерапия внутренние болезни.Н.Новгород
1999.
6. Beck/Viebahn-Hansler, Ozon-Handbuch, Background, Prevention, Therapy, Ecomed1997.
7. Разумов А.Н., Покровский В.И., Основные принципы и тактика озонотерапии,
Пособие для врачей, Москва 2001.
8. Перетягин С.П., Бояринов Г.А, Зеленов Д.М., Техника озонотерапии, Н. Новгород
1991.
391
PROCEDEU RAȚIONAL DE REALIZARE A FAȚETELOR ÎN STOMATOLOGIA
TERAPEUTICĂ
Valeriu Burlacu, Angela Cartaleanu, Valeriu Fala, Ala Ojovan, Dumitru Friptu, Adriana
Vasilașcu, Dumitru Zabolotnâi, Dorin Istrati, Vasile Zagnat, Elena Tintiuc, Tudor Costru,
Anatol Cușnir, Ana Eni, Oleg Chiriac
Catedra Stomatologie Terapeutică FEC MF USMF „Nicolae Testemiţanu”
Summary
Rational method of fasete treatment in Therapeutical Stomatology
The treatment was applied with succes veneers throughdirect method of manufacture to
413 teeth. They were affected with miscellancous decayed and dystrophic processes by the used
composits and compomers
Rezumat
Au fost aplicate cu succes fațete prin metoda directă de confecționare la 413 de dinți
afectați cu diverse procese cariate și distrofice cu folosirea compozitelor și compomerilor.
Actualitatea temei
Cuvântul ”adezie” provine de la cuvântul de origine latină ”adhaesio” ce înseamnă
”coeziune”, ”lipire” a suprafețelor a două corpuri diverse, dure sau lichide.
Stomatologia modernă determină două feluri de adezie:
- Micromecanică, care are loc din contul coeziunii micromecanice a materialului cu țesutul
dur dentar;
- Microchimică, care are loc din contul formării unei legături (coeziuni) chimice a
materialului cu smalțul și dentina.
Actualmente procesul de gravare a smalțului și folosirea agenților adezivi sunt condiții obligatorii în executarea lucrărilor cu sisteme compoziționale. Lipsa procedeelor enumerate va
condiționa deranje în coeziunea compozitului cu țesuturile dure dentare, provocând apariția
micro-fisurilor marginale cu invaziuni microbiene și colorația refacerii, apariția hiper-
sensibilității postoperaționale, cariei secundare și chiar leziunilor pulpare.
În practica stomatologică modernă își găsesc realizare cu succes de performanță
procedeele de administrare directă a faţetelor întru corectarea formei, culorii și volumului
dinților afectați de carii și distrofii dentare prin folosirea maselor compoziționale, compmerelor
și cimentelor glasionomere. În executarea lucrărilor pe dinții frontali și laterali o atenție
deosebită va fi acordată păstrării sau refacerii punctului de contact interdentar de arcadă. Se vor
menține strict toate măsurile tehnologice (folosirea matricei pe suprafețele de contact, iar în zona
coletului dentar fixarea lor cu pene transparente) de prevenire a coeziunii masei de refacere la
suprafața dintelui vecin. În calitate de masă de refacere, de regulă, vor fi folosite sistemele
compoziționale fotopolimere hibride sau microumplute. În unele situații clinice și în lipsa
sistemelor de iluminare (halogenă, diodică) pot fi grijuliu aplicate și masele compoziționale
autipolimere.
Vom reieși din principalul moment tehnologic – fațetele directe pot fi folosite cu mare
succes la corectarea formei și culorii țesuturilor dure dentare. Va fi menținută regula de bază –
fațeta va prezenta cel puțin trei tonalități de culoare dispersate în principalele sectoare de
coroană dentară – colet, corp și marginea incisală.
Cele expuse au trasat următoarele obiective:
1. Estimarea metodologiilor aplicărilor clinice a materialelor moderne de terapie de
refacere directă;
2. Estimarea particularităților de preparare a defectelor cariate și distrofice dentare pentru
administrarea sistemelor moderne de refacere;
392
3. Elaborarea protocolului clinic a refacerii directe a defectelor dentare cu sisteme
moderne.
Material și metode de cerctare
În calitate de material de cercetare au servit 413 dinți afectați de procese ale cariilor
dentare și distrofice dentare, refăcându-le forma și culoarea prin folosirea fațetelor directe.
Patologiile țesuturilor dure dentare au fost repartizate în felul următor:
1. Dinți modificați în culoare după tratament endodontic (post carie complicată ) - 68;
2. Dinți în hipoplazie de sistem (formele maculantă și scalarată ) – 45;
3. Fluoroza (forma maculantă, granular cretoasă și ușor erozivă) – 59;
4. Dinți în tetraciclină – 85;
5. Eroziune dentară grad mediu și sever - 93;
6. Defecte cuneifrome (varianta coronară cu leziuni masive de suprafață) – 63.
În calitate de mase moderne de refacere directă prin fațetare au fost folosite sistemele
compoziționale fotopolimere: a concernului american Dentsply (Ceram X duo; Spectrum TPH3,
X-Flow, Esthet X HD și compomerele Dyract AP, Dyract Extra, glasionomerul ChemFil
Superior); și a firmei germane H. Kulzer compozitul autopolimer Charisma PP F.
Au fost aplicate în unele situații clinice și cimentele glasionomere a altor firme: 3M
(Vitrebond și Vitremer). Pentru refacerea punctului de contact interdentar de arcadă a fost
folosită sistema de matrice secționate Palodent (Dentsply) și matrice transparente de o singură
folosință. Pentru prelucrarea finală a refacerilor a fost aplicată sistema Enhance (Dentsply).
Sistemele adezive au inclus Primer and Bond NT și Xeno V (Dentsply) și cele ale firmei H.
Kulzer.
Rezultate obținute și discuții În baza activităților de refacere directă a defectelor prezentate de pacienți și selectării
mateialelor moderne au fost trasate următoarele momente:
1. Situația clinică concretă (localizarea, forma și dimensiunile defectelor, starea cario-
rezistenței individuale, igiena orală individuală, starea parodonțiului);
2. Calificativul profesional a medicului stomatolog în terapia de refacere directă;
3. Cerințele estetice și posibilitățile financiare ale pacientului.
Pentru refacerea directă prin sistema de fațetare am apelat la următoarele procedee tehnice:
a. Bonding-tehnica;
b. Tehnica adezivă;
c. Săndviş-tehnica;
d. Tehnica refacerii în folii.
Tehnicile au fost aplicate după situația stărilor clinice individuale prezentate de pacienți .
Particularități de preparare a defectelor de origine cariată și distrofică dentară
1. Prepararea sa efectuat grijuliu: smalțul afectat a fost înlăturat cu piesă pneumatică și freză
cilindrică diamantată;
2. Marginea smalțului a fost preparată cu freză diamantată mărunt dispersată;
3. Nu au fost lăsate margini subțiri, crăpate și ascuțite, subminate;
4. Smalțul de pe suprafața masticatoare a fost preparat fără bizotare suplimentară, capabilă
să favorizeze apariției ulterioare a microcrăpăturilor;
5. Prioritate în bizotare a fost oferită defectelor de clasele III, IV și V Black;
6. Dentina afectată a fost înlăturată cu piese pneumatice și la răcire;
7. Unghiurile apărute în preparare la intersecția pereților au fost rotunjite, pentru a micșora
tensiunea internă de polimerizare;
8. Prioritate a fost oferită tehnicilor de preparare minim invazivă;
393
9. Prepararea defectelor distrofice dentare sa găsit în dependență de gradul lor clinic de
manifestare: a. La formele ușoare – se executa o descoperire ușoară a prismelor adamantinale de
suprafață; b. La formele severe – se executa preparare clasică, după Black.
Particularități de folosire în refacerile directe prin fațetare, a tonalităților de culoare:
1. La defectele de clasle I-II Black: Startul a fost dat cu tonalitățile de dntină: B2;A3, 5; A2
(opaker) urmat cu straturi din A2; A3; B1, B2, B3; C2, iar în finală fiind executată acoperirea cu
B1 (incisal);
2. La defectele de clasa III Black: La defectele medii pe planșeu a fost folosita A3,5 sau A2
(opaker) (Spectrum TPH3). Smalțul palatino-lingual a fost fațetat cu A2; A3; B2; B3; C2
(Spectrum TPH3). Pentru a preîntâmpina vizibilitatea hotarului între peretele defectului și
refacere a fost necesar de a acoperi falțul smalțului cu stratul final al materialului la 2-3 mm de
la hotar.
Punctul de contact a fost refăcut cu B1 (incisal).
3. La defectele de clasa IV Black : Dentina defectului a fost refăcută cu tonalități de dentină
A2 (opaker); A3,5 (Opaker); B2(Opaker) și acoperită cu B1 (incisal) – Spectrum TPH 3;
4. La defectele de clasa V și VI Black etapele au fost adecvate celor de la clasele III și IV
descrise anterior.
În urma analizei tuturor cazurilor clinice de refacere dentară directă prin fațetare cu
folosirea sistemelor moderne autopolimere și fotopolimere au fost elaborate următoarele
protocoalele clinice de refacere prin fațetare directă:
Protocol clinic al refacerii defectelor cu sisteme fotopolimere:
1. Anesteziere;
2. Igienizarea profesională a dinților cauză și celor vecini;
3. Selectarea culorii și tonalității ei;
4. Prepararea defectului;
5. Administrarea Raberdamului;
6. Prelucrarea medicamentoasă;
7. Degresarea și dehidratarea pereților și planșeului defectului (pentru spălarea și
neutralizarea stratului estompat (”murdar”) au fost folosite sistemele Netispad Styptic, Hydrol,
Canal Plus, Largal Ultra etc);
8. Gravarea țesuturilor dure conform adnotării;
9. Spălarea gravantului (durata 45-60 sec cu un volum de 20-60 ml de apă, direcționând
șuvoiul să fie moale și ne forțat);
10. Uscarea defectului cu un jet de aer ne forțat moale și lunecător. Suprafața nu va fi
suprauscată;
11. Aplicarea Praimerului cu pensulă (sisteme adezive de generațiile 1-3) a fost uniformă pe
pereți și planșeu cu un mic surplus. Pensula prin o ușoară frecare favorizează pătrunderii
praimerului în profunzime, săturând fibrele de colagen, formând cu ele stratul hybrid (sau
colageno-praimat);
12. Aplicarea Bondingului pe smalț și dentină a fost executată cu pensula cu mișcări lente și
moi (bizoul, pereții și dentina). La necesitate au fost aplicate 2-3 straturi de bonding;
13. Fotopolimerizarea Bondingului pentru obținerea stratului ”Praimer-Adeziv”;
14. Administrarea refacerii prin fațetare după tehnologia adecvată situației clinice;
15. Rebondingul și Postbondingul (după 2 săptămâni);
16. Șlefuirea și poleirea;
17. Acoperirea fațetelor cu gel fluorat;
18. Recomandări –sfaturi;
394
Protocol clinic a rfacerii defectelor prin fațetare cu compozite autopolimere:
1. Anestezie;
2. Igiena profesională;
3. Selectarea culorii și tonalității ei;
4. Prepararea defectului;
5. Administrarea Raberdamului;
6. Prelucrarea medicamentoasă;
7. Reaprecierea culorii materialului de refacere;
8. Uscare și degresarea suprafeței defectului;
9. Aplicarea obturației de bază izolativă;
10. Gravarea adamantinei;
11. Spălarea gravantului;
12. Uscarea suprafeței defectului;
13. Aplicarea adezivului adamantinal;
14. Refacerea defectului cu o singură porțiune de material;
15. Șlefuirea și poleirea;
16. Acoperirea refacerii fațetate cu gel fluorat;
17. Recomandări –sfaturi;
Vom menționa, că grosimea fațetelor construite prin procedeul direct a fost determinată de
intensitatea de schimbare a culorii coronare. Cu cât dintele era prezentat de tonalități închise, cu
atât stratul fațetei era mai exprimat. Pentru o estecititate mai pronunțată, modelarea fațetelor pe
suprafețele aproximale a insistat culori cu tonalități mai luminoase, chiar până la folosirea
structurilor transparente incisale.
Prelucrarea finală a suprafețelor aproximale a fost executată cu ștripse foarte înguste și
numai în treimea coletului având obiectivul de a păstra punctele de contact. În rest suprafețele
refăcute a dinților în cauză erau prelucrate până la luciu cu figuri diamantate, finire de carbură,
discuri de diversă granularitate (1, 2, 3, 4, 5, 6).
Poleirea a fost executată cu conuri de cauciuc care prin intermediul pastelor din complexul
”Enhance” a făcut posibilul de a atinge un luciu viu al refacerilor, asemănător smalțului dinților
vitali vecini.
Concluzii
1. Fațetele confecționate din compozitele hybride Spectrum TPH3, Ceram X duo, X-Flow
și primul compozit nanoumplut din lume Esthet X HD au manifestat capacități estetice înalte
evident ocolindu-le pe cele autopolimere;
2. Compomerele Dyract AP și Dyract Extra prezintă capacități estetice bune. Ele pot fi
folosite dominant în sectoarele afectate vecine marginii gingivale fie de sinestătător sau prin
tehnica Săndviș deschis;
3. Glasionomerul ChemFil Superior poate fi folosit cu succes de sinestătător sau în
componența săndvișului deschis la refacerile defectelor învecinate marginii gingivale.
Bibliografie 1. Cilichin V. Изготовление виниров прямым методом в клинике терапевтической
стоматологии. Настольная книга стоматолога, работающего материалами фирмы
HERAEUS KULZER \\ Москва, 2000 стр. 52-54;
2. Luchinâh L. Лечение и профилактика кариеса зубов. Изд. „Мед книга”, Нижний
Новгород, 1998;
3. Radlinschii V. N. Radlinschii S. V. Tehnologii moderne de restaurări dentare directe,
Chișinău, 2003, 50 pag;
395
4. Villershazen-Jenken B., Ernst K., Исправление анатомической формы фронтальных
зубов с помощью гибридных композитов на основе мелких частиц. \\ Настольная книга
стоматолога работающего материалами фирмы HERAEUS KULZER \\ Москва, 2000 стр.
42-46;
5. Villershazen-Jenken B., Ernst K., Виниры-показания и ограничения. Москва, 2000
стр. 47-51;
6. Vailati Franceska. Адгезивная реабилитация зубных рядов при генерализованой
эрозии зубов: клинический случай трехэтапной техники. Ж. Dent Art, 2010, N3, стр. 33-40.
UNELE MOMENTE CHEIE ÎN DINAMICA DIFERENȚIERII DISTROFIILOR
DENTARE POSTERUPTIVE
Valeriu Burlacu, Victor Burlacu, Angela Cartaleanu, Ala Ojovan, Valeriu Fala, Dumitru
Friptu, Adriana Vasilașcu, Feodosii Vataman, Tudor Costru
Catedra Stomatologie Terapeutică FEC MF, USMF „Nicolae Testemiţanu”
Summary
Some key-factors in the dynamics of differentiating
the post-eruptive dental dystrophies
Some key-factors in the differentiated diagnosis of abfraction, abrasion, eroding and
erosion of hard tooth tissues are presented, the data being based on the analyszs of 345 affected
with the mentioned pathoses teeth.
Rezumat
Sunt prezentate unele momente cheie în diagnoza diferențiată a abfracției, abraziunii,
erodării și eroziunii țesuturilor dure dentare bazate pe analiza a 345 dinți afectați de patologiile
date.
Actualitatea temei
În practica stomatologică de toate zilele pot fi situații clinice, când pacienții prezintă
diverse forme de distrofii dentare posteruptive manifestate prin abfracție, abraziune, erodare sau
eroziune. Tensionările psiho-emoționale provocate sau susținute de starea socială a multor
pacienți pot cauza sau condiționa apariția a câtorva distrofii dentare posteruptive la una și aceeași persoană. În rândul distrofiilor dentare posteruptive pot fi enumerate:
Abfracţia – proces patologic manifestat prin descreşterea cantităţii de ţesut dur dentar la
nivelul de colet în urma solicitărilor ocluzale traumatizante care influienţează negativ asupra
proceselor de flexiune şi extensie cervicală. Conform datelor profesorului Ronald E. Goldstein
(2005) abfracţia este o leziune necarioasă adamantinală, manifestată prin defect cuneiform apărut
în urma acţiunilor iterative a forţelor ocluzale laterale.
Abraziunea – proces patologic manifestat prin descreşterea cantintăţii de ţesut dur dentar
pe toate suprafeţele coroanei dentare, cu excepţia celei ocluzale, în urma iterativelor contacte cu
obiecte dure (alimentare, profesionale, de profilaxie stomatologică, oral locală etc), excepţia
fiind alţi dinţi
Erodarea – proces patologic manifestat prin descreşterea cantităţii de ţesut dur dentar pe
suprafaţa ocluzală cauzată de iterative supracontacte ocluzale dominant de origine iatrogenă.
Eroziunea – proces patologic manifestat prin descreşterea cantităţii de ţesut dur dentar pe
toate suprafeţele coronare ca consecinţa dezolvării chimice, incoerentă acţiunii acizilor de
provenenţă microbiană a biofilmului.
396
Prin urmare, diagnosticarea corectă a patologiilor distrofice dentare vor permite
programarea unui tratament eficace și de succes cu efect pozitiv de lungă durată.
Cele expuse au trasat următoarele obiective:
1. Estimarea particularităților clinice ale abfracției dentare;
2. Estimarea particularităților clinice ale abraziunii dentare;
3. Estimarea particularităților clinice ale erodării dentare;
4. Estimarea particularităților clinice ale eroziunilor dentare.
Material și metode de cercetare
Cercetărilor clinice au fost supuși 345 dinți afectați de diverse forme de patologii distrofice
dentare, pentru a fi determinată corect diagnoza și trasat programul eficace de tratament. Durata
cercetărilor 15 ani. Cercetările au inclus examinări clinice și paraclinice, clasice și moderne.
Rezultate obținute și discuții Vom menționa că fiecare situație clinică de distrofie dentară a fost foarte atent și grijuliu
examinată, iar la necesitate consultată cu alți colegi stomatologi sau de profesioniști din
medicina generală.
În cadrul examinărilor clinice a pacienților cu oarecare patologie distrofică dentară sa dus
cont de necesarul principal – de a determina corect diagnosticul și a depista factorii etiologici
principali.
În cazul lezării suprafețelor ocluzale (erodare) sau incizale se insista minuțios de a
examina și sectoarele de colet coronar (abraziune) și vici versa, în situațiile clinice de prezentare
a modificărilor de integritate localizate la colet era obligatoriu supusă cercetărilor starea ocluziei,
pentru a exclude abfracţia.
Vom menționa, că frecvent aceste situații clinice, au evoluat asimptomatic, iar pacienții nici nu presupuneau prezența lor. Mai mult decât atât, o bună parte din pacienți, făceau ședințe
la stomatolog regulat și când își aflau diagnoza respectivă, rămâneau nedumeriți. În situația
bruxizmului unii pacienți sunt atât de categorici că resping categoric prezența acestei patologii la
ei. În astfel de situații pacienților li sau prezentat fotografiile intraorale, modelele lor
diagnostice, iar la nivelul posibilităților tehnice, chiar și demonstrările vizuale prin microscopul
endodontic.
În situația când pacientul a devnit convins de diagnoza determinată, a urmat etapa de
apreciere a momentului când acționează factorul etiologic principal. Determinarea corectă a
acestui factor, a permis ca în situația clinică, cînd acțiunile lui erau dominante pe parcursul stării
de veghe, să i se recomande încercări de al supune controlului în scopul de prevenție. În cazul
când acțiunile factorului etiologic principal se manifestau pe parcursul nocturn (bruxismul
nocturn) pentru prevenția lezării de mai departe a dinților respectivi erau recomandate capele de
protecție. Vom menţiona că există şi bruxizmul de veghe.
Dacă până la moment, etiologaia defectului cuneiform oferea rolul principal acţiunilor
asupra ţesuturilor dure dentare a factorilor mecanici, actualmente prioritatea îi aparţine
solicitărilor traumatizante asupra dinţilor (provocate de stres sau alte cauze de scrăşnituri
dentare, contacte ocluzale incorecte, disbalanţa ocluzală) care apar în regiunea coletului lui, în
cazul proceselor de flexiune şi extensie. Ca urmare a influienţei exagerate mecanice, în ele are
loc apariţia crăpăturilor adamantinale, determinate şi vizual.
Particularitatea clinică de diagnoză în cazul presupunerii abfracției adamantinale ne-a
servit solicitarea ocluzală – laterală traumatică prezentă în timpul masticării sau parafuncției
mușchilor masticatori. În cadrul abfracției smalțului (majoritatea cazurilor clinice) au fost
397
determinate semne de erodare în forma fațetelor sau lipsa cotactelor la incisivi în poziția ocluziei
anterioare. În paralel am apreciat direcția solicitării ocluzionale față de axul dentar.
Am dus contul de momentul clinic că abfracția se manifestă cu prezența defectelor
cuneiforme cu unghiurile ascuțite, care pot avea localizare subgingivală (forma de defect
radicular). Defectul cuneiform frecvent cointeresează ţesutul dentinar, prezentând o suprafaţă
netedă, lucitoare. Smalţul în situaţiile clinice date rare ori era acoperit cu leziuni maculante, iar
microscopia dentinei coronare, conform datelor literare, prezintă tubule dentinare descoperite, pe
când cele la nivelul de colet sunt obliterate.
Am diferențiat abraziunea de colet dentar de la abfracția adamantinală prin prezența
leziunii netede de formă rotungită ( ”în albie”).
Abraziunea frecvent a fost însoțită de recesia gingivală moderată sau exprimată în prezența
defectelor mucoasei sau fără ele.
Au fost situații clinice mai rare, când și în cadrul abfracției adamantinale a fost prezentă
recesiunea gingiei, însă ea nu exprima un semn distinctiv.
Unele forme de erodare au fost apreciate ca urmare a parafuncțiilor stomatologice sau a
obiceiurilor vicioase. Sectoarele erodate ( o parte din ele) erau localizate, ocluzo-incizal,
manifestâtnd obiceiul vicios de a terebra tocul şi creionul, sau practica strângerii între dinți a
trabucului de fumat. Pe lângă obiceiurile vicioase erodarea era provocată de specificul de
abraziune a unor produse alimentare, sau de acţiuni dăunătoare profesionale (praful din carierele
sau minele de piatră). Procesele abraziv-erodative se manifestau şi în timpul folosirii, cu scop
igienic, a pastelor dentare cu mare grad de abrazivitate asociate cu incorectitudinea executării
tehnicii de spălare pe dinţi.
În cazul depistării leziunii generalizate în forma de eroziune dentară a suprafețelor
palatinale a dințelor maxilei au fost presupuse la pacientul respectiv, ca factori etiologici bulemia
sau refluxul gastro-ezofagian.
În astfel de situație clinică a fost aplicat obligatoriu, procesul de colectare minuțioasă a
anamnezei stomatologice, fapt care în finală a triumfat cu o diagnoză corectă.
Vom atenționa că pacienții care prezentau ca factor etiologic refluxul gastro-ezofagian
demonstrau necesarul informațional cu o deosebită satisfacție sufletească favorizând unei
diagnoze timpurii și corecte. Pe când suferinzii de bulemie, nu rare ori deveneau închiși în sine,
ocolind răspunsurile la interogările despre deranjele de alimentare. Însă vom menționa, că anume
stomatologul poate fi primul medic, care depistează semnele bulemiei și trimite pacientul
respectiv la specialistul necesar. Este necesar de menţionat, că descreșterea volumului de ţesut
dur dentar provocată de eroziunea dentară la începutul procesului era ne simţită de pacient. Pe
când gradele procesului mai avansat cu dezgolirea dentinei prezentau modificări de culoare a ei,
corespunzătoare coloranţilor alimentari. În cadrul localizării eroziunii dentare pe suprafaţa
ocluzală ea era asociată ca factor vulnerant şi cu efectul de erodare.
Moment diagnostic servea şi localizarea eroziunii fiind specifică pentru cauzele provocării
ei. Localizarea dominantă a eroziunilor dentare pe suprafeţele palatinale a dinţilor frontali ai
maxilei caracterizau pacienţii suferinți de vome frecvente, care ulterior atacau şi suprafeţele
ocluzale a dinţilor masticatori.
La amatorii de produse alimentare acide eroziunile dentare erau generalizate,
manifestându-se clinic pe suprafeţele jugale a dinţilor ambelor maxilare.
Leziuni erozive cu manifestare clinică localizată dominant pe suprafeţele labiale a dinţilor
anteriori au prezentat pacienţii influienţaţi de acţiunile vicioase profesionale, dăunătoare.
Analiza rezultatelor examinărilor executate pe parcursul a mai multor ani a permis de
menționat încă odată ca stomatologul este obligat în toate situațiile clinice să cerceteze atent și minuțios, grijuliu pacienții.
398
Profesionalul nu se va limita doar cu depistarea cariilor dentare și complicațiilor lor,
afecțiunilor parodontale, edentației, dar și va supune pacientul investigărilor în toate situațiile
descreșterii de țesuturi dure dentare ca urmare a distrofiilor dentare. În cazul determinării
defectelor distrofice a țesuturilor dure dentare va fi necesar de stabilit factorii etiologici
potențiali.
Depistarea timpurie a obiceiurilor vicioase și a bruxismului, va deveni una din problemele
prioritare a stomatologilor. Frecventă va deveni situația când stomatologii și asistenții lor
pregătiți special, vor fi primii specialiști medicali capabili să determine startul maladiei, incă la
etapele ei de manifestări minimale, favorizându prin aceasta unui tratament precoce și dominant
cu măsuri de prevenție a dezvoltării patologiilor avansate. Vom fi foarte grijulii și atenți la
aprecierile acelor simptome care vot prezenta semne alarmante.
Fiecare stomatolog este obligat să cunoască anatomia normală clinică a dinților frontali și laterali deoarece aceste cunoștințe vor servi ca suport de bază pentru determinarea celor mai mici
descreșteri a cuspizilor și marginilor incisale, care pot fi semnele bruxizmului.
Concluzie
Esteticul dinților pacienților va depinde nu numai de menținerea de către ei a igienei orale
individuale, dar și de cunoștințele fiecărui stomatolog în parte despre principiile diagnosticului
timpuriu a distrofiilor țesuturilor dure dentare și a metodologiilor de susținere și tratament a lui.
Bibliografie 1. Bartlet DW, Evans DF, Smith BG. The relationship between gastro-oesophageal reflux
disease and dental erosion. J. Oral Rehabil 1996; 23:289-297;
2. Boghosian A. Clinical evaluation of a filled adhesive system in Class 5 restorations.
Compend Cont Educ Dent 1996; 17: 750-757;
3. Chikte UM, Josie-Perez Am, Cohen TL. A rapid epidemiological assesstment of dental
erosion to assist in setling an industrial dispute Jdent Asoc. S Afr 1998; 53: 7-12;
4. Grenby TH. Methods of assessing erosion anderosive potential. Eur J Oral Si 1996;
104: 207-214;
5. Horsted-Bindslev P, Knudsen J, Baelum V. 3-year clinical avaluation of modified
Gluma adhesive systems in cervical abrasion/erosion lesions. A J Dent 1996; 9: 22-26;
6. Imfeld T. Dental erosion. Difinition, classification and links. Eur J Oral Sce 1996; 104:
151-154;
7. Khan F, Young WG, Daley TJ. Dental erosion and bruxism. A toot wear analysis froom
south east Queensland, Aust Dent J 1998; 43: 117-127;
8. Miller MB. Restoring class V lesions, Part 2: abfaction lessions. Pract Periodont
Aesthet Dent 1997; 9: 505-506;
9. Powell LV, Johnson GH, Gordon GE. Factors associated with clinical succes af
cervical abrasion/erosion restorations. Oper Dent 1995; 20: 7-13;
10. Ronald E, Goldstein. Esthetics in Dentistry, second edition. Hamilton, Ontario, Canada.
2005; 525-547;
11. Ruffs JC, Koch MO, Perkins S. Bulemia: dentomedical complications. Gen Dent 1992;
40: 22-25;
12. Rytomaa I, Jarvinen V, Kanerva R. Heinonen OP. Bulemia and tooth erosion. Acta
odontal Scond 1998; 56: 36-40;
13. Spranger H. Investigation intro the genesis of angular lesions of the cervical region of
tooth, Quintessence Int 1995; 26: 183-188;
14. Teh Cate JM, Imfeld T. Dental erosion, Summary. Eur J. Oral Sce 1996; 104: 241-244;
399
15. Young WG. Anthropology, tooth wear, and oclusion ab origine. J Dent Re 1998; 47:
1860-1863.
UNELE PRINCIPII CONSERVATIVE ALE TRATAMENTULUI
CARIEI DENTARE APROXIMALE Chiriac Oleg
Catedra Stomatologie terapeutica FEC MF
Summary
Some principles of treatment conservative approximal caries
Modern concepts of caries treatment involves diagnosis of early carious lesions,
minimally invasive intervention and monitoring of dental caries process to confirm the success
of the treatment.
Rezumat
Conceptele moderne de tratament al cariei implică diagnosticarea leziunilor carioase
precoce, intervenția minim invazivă asupra procesului patologic și monitorizarea leziunilor date
pentru a confirma succesul tratamentului. Au fost supuși tratamentului la 21 subiecți.
Actualitatea temei
Afecţiunile stomatologice sunt printre cele mai raspândite boli din întreaga lume. Experţii
estimează că până la 100% din populaţia adultă de pe glob au probleme cu dinţii (Petersen Р.Е,
2003, 2005). În ultimii ani există şi o tendinţă de creştere a numărului de pacienţi ce se adresează
la medicul stomatolog, nu numai pentru a calma durerea şi de a restabili funcţia masticatorie a
dintelui, dar şi pentru estetică dentară (Petersen Р.Е, 2005).
Cavităţile carioase aproximale fac parte din Clasa II după Black, sînt localizate pe suprafaţa
aproximală de contact a molarilor şi premolarilor. Refacerea afecţiunilor dentare ocluzo-
proximale şi crearea punctului de contact este greu de realizat. Metodele de tratamentul
cavităţilor aproximale tradiţionale necesită secţionarea masivă a ţesutului dentar, astfel
desfiinţând punctul de contact.
La începutul anilor 1970 stomatologia restauratoare era foarte simplă. Retenţia restaurării
era exclusiv mecanică. Principiile restauratoare ale luiG.V. Black care includeau conicitatea
inversă şi unghiurile liniare ascuţite erau executate cu uşurinţă cu ajutorul frezelor din carbură cu
formă de fisură dreaptă sau con invers.
Scurgerea marginală a materialelor restauratoare reprezenta o problemă la fel de mare ca şi
astăzi. În 1952, Nelson şi colab. au adus în discuţie efectul modificărilor termice din cavitatea
orală asupra variaţiilor volumetrice ale materialelor de obturaţie acrilice, generând dezvoltarea
unui spaţiu între suprafaţa dintelui şi materialul de obturaţie. Această spaţiere permitea apariţia
unui schimb constant de fluide între cele două suprafeţe, ducând la carie secundară.
In acest articol vorbim despre importanta diagnosticarii precoce si tratamentul conservativ
al cariei dentarecare poate preveni intervenţiile repetate operatorii inutile.Tendința abordarii
terapeutice a cariilor este aceea de a trata leziunile patologice date mult mai devreme decât în
etapa de cavitaţie sau de a recurge la tratament cu pastrarea principiului minim invaziv a leziunii
carioase.După o examinare si evaluare, riscul carios poate fi: 1. redus - se recomanda măsuri
preventive şi modificări ale stilului de viaţă. În cazul unui pacient cu risc carios moderat sau
crescut - obiectivul este acela de a reduce nivelul acestuia şi de a preveni caria ulterioară. În caul
unor leziuni carioase precavitare – unde a apărut demineralizarea smalţului, dar încă există
400
stratul mineral superficial intact – se pot trata prin eforturi de remineralizare și de infiltrare.
Leziunile deja cavitare, necesită tratament restaurator pastrând principiile minim invazive.
Material si metode
Pentru aplicarea acestor principii este nevoie de introducerea în activitatea medicului
stomatolog a unui utilaj , instrumentar si folosirea materialelor moderne, pentru a putea
diagnostica o carie in stadiul incipient si pentru a efectua un tratament modern reusit fara
complicatii in viitor.
Detectarea cariei se realizeaza prin examinarea vizuală şi cu ajutorul sondei dentare pentru
a oferi informaţii tactile suplimentare, radiografiile (mai ales în cazul leziunilor aproximale) și
cu ajutorul Siro-Inspect.
In cazul detectarii unei leziuni carioase într-un stadiu precavitar, se recurge la aplicarea de
fluoruri, sigilanţi, corectarea igienei cavității bucale pentru inversarea procesului carios.
Subiecţii studiului experimental au fost (7 femei, 14 bărbaţi) la care 29 suprafeţe dentare
aproximale dinților laterali și de control 27 suprafețe dentare. Repartizarea subiecților supuși
cercetărilor în grup de control și experimental au fost aleși după analiza mărimii defectului
carios (radiologic) și păstrarea integrității marginei dintelui. A fost cercetate etapele și felul
preparărilor cavitare ținînd cont de anumite principii minim-invazive și folosirea materialelor
nanocompozite (10 premolari, 19 molari). Au fost monitorizate leziunile carioase tratate pentru a
confirma succesul eforturilor depuse.
Capacitatea de observare și detectare întro stadie precoce ne va ajuta să alegem o strategie
terapeutică mai preventivă şi minim invazivă cu păstrarea integretății și formei anatomice a
dintelui.
Preparatiile moderne pentru materialele biomimetice, astăzi au un design conservativ
(îndepărtezi atât cât trebuie), bazându-se mai mult pe mărimea, forma și poziția leziunii carioase
decât pe un termen preconceput de "forma de contur", realizând astfel următor obiectiv:
• preparaea minim invazivă
• Păstrarea cât mai mult marginilor cavității și forma anatomică a ei pentru reproducerea
cât mai exactă formei anatomice inițiale a dintelui (punct de contact);
Principiile de preparare a cariilor aproximale
1. Accesul la cavitate carioasă se realizează ocluzal;
2. Până la nivelul joncțiunii smalț-dentină freza diamantată este îndreptată paralel cu axa
dintelui;
3. La nivelul dentinei afectate freza se poziționează în unghi cu axul dintelui urmărind
dentina afectată, astfel forma accesului va fi ovală;
4. Smalțul afectat este îndepărtat cu micromotor și freză sferică sub răcire cu apă;
5. Cavitatea va urmări strict defectul respective, prepararea capătă forma unui tunel;
6. În timpul preparării cavității se folosește matrice de protecție pentru dintele vecin (Inter
Guard);
7. Nu se lasă margini subțiri, subminate;
8. Menținerea unui strat de substanță dentară sănătoasă cât mai mare și obținerea unor
margini de restaurare cât mai groase;
9. Păstrarea cât mai mult a marginilor cavității și formei anatomice a ei pentru reproducerea
cât mai exactă formei inițiale a dintelui (punct de contact);
Materialul pentru refacerea defectului carios și punctului de contact interdentar în cazul dat
sa folosit un înlocuitor intelegent de dentin (SDR, Dentsply) care este un compozit fluid de
umplutură pentru restaurări posterioare ce ne oferă o umplere excelentă totală și o adaptare
401
marginală superioară, matrice anatomică (Palodent, Dentsply), pentru refacerea stratului superior
ocluzal am folosit compozitul fotopolimeric modern (Gradia Direct, EsthetX HD-Dentsply,
Filtek Ultimate-3M).
Algoritmul clinic tratamentului conservativ cariilor aproximale
1. Anestezie;
2. Igienizarea profesională cavității bucale;
3. Aplicarea Kofferdamului;
4. Aplicarea matricei Inter Guard;
5. Prepararea defectului;
6. Aplicarea matricei anatomice și a unei
pene interdentare;
7. Prelucrarea medicamentoasă;
8. Gravarea țesuturilor dure 15 sec;
9. Spălarea gravantului;
10. Uscarea defectului cu un jet de aer.
Suprafața nu va fi suprauscată;
11. Aplicarea Praimerului;
12. Fotopolimerizarea Bondingului”;
13. Umplerea cavității cu dentin flow;
14. Polimerizare;
15. Porțiunea ocluzală se reface cu compozit
nanohibrid;
16. Polimerizare;
17. Șlefuirea și poleirea;
18. Recomandări –sfaturi;
Fig. 1 Restaurare aproximală prin tunelizare
Rezultate și discuții Evoluția cunoștintelor privind etiopatogenia cariilor cu implicare activă a factorilor de risc,
tiparul de evoluție al cariei cu formarea barierelor biologice de apărare, progresul
instrumentarului stomatologic și al tehnicilor de restaurare, ca și diversitatea și fiabilitatea
materialelor, a schimbat complet strategia tratamentului restaurator care tinde să devină o
intervenție minim invazivă.
Tratamentul afecțiunilor carioase aproximale la dinți laterali folosind calea de acces
ocluzală și preparare procesului realizând formă de tunel, ținând cont de principiile conservative
de preparare și utilizarea materialelor modern încurajează clinicianul facă un efort pentru
diagnosticarea precoce, să fie luate măsuri de prevenție și un tratament conservativ adecvat
topografiei cavitații carioase.
Monitorizarea reușitei tratamentului de-a lungul timpului ar trebui să pună pe gânduri
stomatologi să renunţe la supratratarea restauratoare a unei leziuni și din momentul
diagnosticării afecțiunii cariose
402
Bibliografie
1. Axelsson P.,Diagnosis and risk prediction of dental caries, Edit Quintessence Pub. Co. Inc.
2000;
2. Gafar Memet, Iliescu A., Cariologie si Odontoterapie restauratoare, Edit. Medicala, Bucuresti
2001;
3. Burlacu V. ș. a. Unele principii ale conduitei în terapia de refacere directă cu compozite și
cementuri glasionomere. In: Anale științifice ale USMF „Nicolae Testemițanu”, ediția IX-a.
Probleme clinico-chirurgicale. Chișinău, 2008, vol. 4, p. 312-315;
4. Ахмад А. Стоматологическая эстетика. ДентАрт, 2008. № 2. С. 8-18;
5. Лобовкина Л.А. Опыт применения нового наногибридного композитного материала
«Грандио» в клинике терапевтической стоматологии // Новое в стоматологии. 2008. —
№ 3. — С.1-8;
6. Радлинский С.В. Реставрация боковых зубов: конструкции и классы // ДентАрт. —2000.
—№ 1. —С.31-40;
7. Радлинский С.В. Биомиметическое направление в реставрации зубов//Маэстро. —2002.
—№5. —С.10-17;
8. Радлинский С.В. Биомеханика зубов и реставраций//ДентАрт. —2006. —№2. —С.42-48;
9. Howel L.C. Minimal tooth preparation techniques for restorations with adhesive materials.
Dent Update 1989; 12: 418-425;
10. Hunt P. R. Microconservative restorations for approximal carious lesions. J Am Dent Ass
1990; 120: 37-40.
PROCEDEUL DE ALUNGIRE CORONARĂ PENTRU DINŢII CE PREZINTĂ
LEZIUNI DE FURCAŢIE – STUDIU DESCIPTIV PILOT
Vasile Cirimpei
Catedra Stomatologie terapeutică USMF „Nicolae Testimiţanu”
Summary
Surgical crown lengthing procedure for teeth with
furcal lesions. Descriptive pilot study
Furcal lesions are periodontal pathologies which will end up usually with tooth
extraction, because of the case selection of the patients which can not be treated by the means of
regenerative procedures, and the short term prognosis of this issues. Another major problem are
iatrogenic furcal lesions, from which surgical crown lengthening are also mentioned. In this
paper we’ll present clinical cases of surgical crown lengthening on teeth which are already
furcally involved.
Rezumat
Leziunile de furcaţie sunt o patologie parodontală care deseori se soldează cu extracţia
dentară, pe motiv a triajului pacienţilor ce nu pot fi supuşi procedurilor regenerative, precum şi
eşecului în timp a acestor metode. O altă problemă ar fi şi leziunea de furcaţie iatrogenică, dintre
care în literatură se menţionează şi procedeul de alungire coronară. În prezentul studiu vom
prezentă însă cazuri clinice de alungire coronară în grupul de dinţi cu leziuni de furcaţie.
Actualitatea temei
Pentru a putea efectua un plan de tratament pentru un pacient ce a fost diagnosticat cu o
leziune de furcaţie vom fi nevoiţi să luăm în calcul o serie de termeni ce vor fi critici evaluării
403
(terminologia utilizată): complexul radicular (fiind compus dint trunchiul radicular şi conul
radicular), zona de furcaţie, intrarea în furcaţie, fornixul de furcaţie, gradul de separare,
divergenţa, coeficientul de separare. Toate aceste date sunt critice şi orice medic ce va practica
chirurgia parodontală în această regiune este obligat să le cunoască, o lectură asupra temei date
este binevenită1,2
.
Clasificarea leziunilor de furcaţie este în general utilizată cea propusă de Hamp3 deoarece
este foarte simplă şi facilă, cu toate că alternativele la această clasificare sunt la fel destul de des
utilizate. În lucrarea dată clasificarea Hamp va fi utilizată.
Prezenta lucrare nu va face referinţă la indicaţiile şi contraindicaţiile tratamentului
leziunii de furcaţie deoarece aceste referinţe vor fi consuma un capitol întreg din manuale şi
articole de specialitate, toate acestea vor rămâne la discreţia cititorului, unica ce va fi necesar de
menţionat este că un triaj riguros este necesar, cu alte cuvinte la ce pacient şi ce tratament i se va
aplica doar situaţia clinică per ansamblu va răspunde.
Leziunea de furcaţie va putea fi tratată prin următoarele mijloace:
Exodonţie (Extracţie)
Scaling, chiuretaj, gingivectomie, odontoplastie
Plastia furcaţiei, Odontoplastia şi Osteoplastia
Grefarea
Preparea tunelului
Rezecţia radiculară
Datele din literatură ne relevă faptul că atunci când procedeul de alungire coronară este
efectuat pe zona laterală de dinţi există un risc real de a rezulta într-o leziune de furcaţie (circa
40%) la o distanţă de 5 ani4. Un alt articol ce prezintă o implicare a furcaţie post alungire
coronară la un molar superior cu patru rădăcini5, este toată informaţia ce poate fi găsită prin
intermediul PubMed. Motorul de căutate PubMed pentru review-ul literaturii al acestei lucrări a
fost solicitat cu următoarele cuvinte cheie: furcation, surgical crown lengthening, furcal
involvment – totul rezultînd cu 11 articole 2 fiind reprezentative.
Racordând literatura existentă la valorile medicinii bazate pe dovezi devine evident că
datele prezente sunt mult prea insuficiente pentru a putea să ne facem o concluzie, articolul
Dibart fiind unul retrospectiv nu întruneşte datele necesare pentru un studiu cu aşa un design:
lotul martor este mai mic de câţ cel de studiu, nu au fost făcute măsurări pe aspectul osos mezial
şi distal, lotul martor nu a fost supus unui procedeu chirurugical etc. Cu alte cuvinte cel mai
probabil designul studiului a condus a nişte concluzii eronate. Cel de-al doilea studiu este o
prezentare de caz clinic – deci valoarea s-a pe ierarhi medicinei bazate pe dovezi este extrem de
mică, cu toate că este un studiu excelent pentru lecturare!
Din cele constate mai sus este evident că lipsa acută de date în ceea ce priveşte procedeul
de alungire coronară şi defectele de furcaţie în ambele sensuri este un atu în studiul problemelor
date.
Material şi metodă
Actualul studiu va avea designul unui studiu observaţional pe baza a şapte pacienţi
consecutivi; numărul limitat de pacienţi poate genera o interpretare eronată a datelor dar cum a
fost menţionat deja pentru un studiu observaţional acest număr mic nu este primordial, actualul
studiu prin definiţie fiind doar o bază pentru studii clinice mai superioare ierarhic prin prizma
medicinii bazate pe dovezi. Numărul mic în lotul de studiu fiind condiţionat şi de criteriile de
includere şi excludere.
Toţi pacienţii incluşi în studiu au primit nota acordului informat şi toţi pacienţii incluşi în
studiu au fost consecutivi fără a fi cumva aleşi.
Criteriile de includere în studiu: leziuni de furcaţie iatrogenice (perforări ale fornixului
sau intrării în furcaţie), neadaptări marginale ale obturaţiilor sau construcţiilor protetice ce au
404
soldat leziune de furcaţie şi desigur neapărat cazuri clinice ce necesitau procedeul de alungire
coronară, toţi dinţii cu leziuni de furcaţii erau molari inferiori.
Criterii de excludere în studiul dat: Perforări ce nu putea fi soldate prin mijloace
terapeutice conservatoare (repararări a perforaţiilor prin MTA, Geristore, amalgam, glassionmer
etc), dinţi ce nu au fost rezecaţi, grefaţi, şi tunelizaţi; dinţi ce prezentau leziuni clasa a 3 Hamp.
Toţi pacienţii incluşi în studiu se prezentau drept clinic sănătoşi fără devieri semnificative
în statutul general. Un examen stomatologic complet a fost efectuat pentru toţi pacienţii, o
analiză în detalii nu va fi descrisă. Din punct de vedere parodontologic pacienţii au fost
monitorizati în următorul mod:
1. Statutul parodontal complet (nivelul marginei gingivale, profunzimea pungii
parodontale, nivelul clinic de ataşament, lungimea benzei de gingie ataşată) anterior
intervenţiei, şi recapitulativ la 8 săptămâni de la intervenţie când preparea dintelui
pentru o coroană de înveliş a fost efectuată, la şase luni, şi la 12 luni.
2. Analiza pe modelul de studiu de ghips a modificărilor în nivelul marginei gingivale.
3. Examen fotostatic
4. Examen al clişeului radiologic prin intermediul radiografiilor retroalveolare, captarea
imaginei pe sensor fiind stabilizată de un holder standart. Pentru o procesare mai
exactă a datelor radiologice au fost incluşi doar molari inferiori pentru a evita erorile
de angulare care sunt mai mari la molarii superiori.
Procedeul de alungire coronară a fost efectuat în felul următor:
1. Anestezie adecvată (deobicei infiltrativă) cu sol. Alfacaină sau Septanest.
2. Decolarea unui lambou parţial, periostul lăsat ad integrum pe os.
3. Inspecţia directă a leziunii de furcaţie, chiuretajul zonei de furcaţii, augumentarea
spaţiului chiuretat nu a fost efectuată.
4. Remodelarea ţesutului osos în conformitatea cu cerinţele curent acceptate.
5. Suturarea lamboului la periost prin repoziţie apicală.
6. Indicaţii pentru pacient.
Toate coroanele ce au fost fixate au fost conformate în plan frontal drept, în aşa mod încît
ecuatorul să nu fie prezent şi un profil de deflecţie direct la suprafaţa gingivală să fie prezent. Un
studiu recent presupune că un astfel de profil ar fi benefic pentru dinţii ce au fost supuşi
procedeului de alungire coronară7. În limita studiului dat s-a constata că infracontutrul vestibular
şi oral este benefic ţesuturilor parodontale, designul studiului în schimb nu este de dovadă
ştiinţifică înaltă şi se prezintă mai mult ca un raţionament la tratamentul complex a pacientului
supus procedeului de alungire coronară.
Rezultate şi discuţii
La o analiză completă a factorilor de risc asupra zonei de furcaţie putem identifica date
din literatură. În vizorul dat sunt prezente date certe, de curent un studiu asupra efectelor terapiei
parodontale asupra ratei de supravieţuire şi incidenţei complicaţiilor dinţilor cu implicări de
furcaţie după o perioadă de observare de minimum 5 ani6. Studiul dat a fost efectuat ca un
review sistemic. Cu alte cuvinte varietate de date prezente în literatură, varietatea tehnicilor de
tratament, conservative şi chirurgicale, precum şi o totalitate de date ce sunt paralele
metodologic, fac imposibilă o sinteză de gen meta-analiză. Astfel putem doar să analizăm
sporadic rezultatele din literatură.
Eventual datele suprapuse din cele de mai sus, ne pot doar da o notă generală. Astfel
studiul final a fost efectuat pe baza a 22 de publicaţii ce au fost conformate criteriilor de
incluziune. O rată mai mare de 90% a molarilor cu leziuni de furcaţie ce au fost trataţi non
chirurgical la un interval cuprins între 5 şi 9 ani a putu fi obţinută. Tunelizarea oferea o rată de
succes de la 42% la 92.9% pe o perioadă de la 5 la 8 ani. Amputarea şi hemisecţia a prezentat o
405
rată de la 62% la 100% pe o perioadă de la 5-13 ani, RTG 83%-100% pe o perioadă de la 5 la 12
ani.
Din numărul total de pacienţi ce a fost inclus în studiul dat la o perioadă de 2 ani de zile,
toate cazurile s-au soldat cu succes, prin aceasta fiind subînţeles faptul că atât radiologic cât şi
clinic s-au depistat îmbunătăţiri în Statutul Parodontal.
Toţi cei 7 şapte pacienţi la controlul de rutină la finele celor 12 luni au prezentat
reducerea leziunii de furcaţie şi stabilitate parodontală. Un caz de leziune a furcaţiei ce iniţial
prezenta valori de sondare a furcaţiei de 13 mm a fost soldat cu lipsa sondării complete a
furcaţiei pe o perioadă de 6 luni.
Indecele de placă şi indecele de sângerare la sondare nu au variat statistic seminificativ
(p≥0.01).
Concluzii
Considerînd studiul dat drept un studiu descriptiv pilot v-a fi necesar să evaluăm critic
datele acestei publicaţii. Astfel în limita studiului dat putem considera că procedeul de alungire
coronară este benefic pentru grupul de dinţi ce sunt supuşi procedeului de alungire coronară,
prin aceasta subînţelegîndu-se că la evaluările ce au urmat după procedeul de alungire coronară,
statutul parodontal nu a suferit modificări în ceea ce priveşte depunerea de placă şi sîngerarea la
sondare. Sondarea furcaţiilor a condus la o concluzie de formare de ataşament nou precum şi de
os în zonele de furcaţie, fapt confirmat de altfel şi de investigaţiile radiologice.
Bibliografie 1. Jan Lindhe et al. Clinical Periodontology and Implant Dentistry fifth edition 2008 Blackwell
Publishing Ltd. P.850
2. Cohen E.S. Atlas of Cosmetic and Reconstructive Periodontal Surgery third edition. 2007 BC
Decker Inc Hamilton. P.197
3. Sven-Erik Hamp et al. Periodontal treatment of multi rooted teeth. Results after 5 years.
Journal of Clinical Periodontology Volume 2, Issue 3, pages 126–135, September 1975
4. Dibart S. et al. Crown lengthening in mandibular molars: a 5-year retrospective radiographic
analysis. J Periodontol. 2003 Jun;74(6):815-21.
5. Di Fiore PM. Complications of surgical crown lengthening for a maxillary molar with four
roots: A clinical report. J Prosthet Dent. 1999 Sep;82(3):266-9.
6. Guy Huynh-Ba et al.The effect of periodontal therapy on the survival rate and incidence of
complications of multirooted teeth with furcation involvement after an observation period of
at least 5 years: a systematic review. J Clin Periodontol 2009; 36: 164–176 doi:
10.1111/j.1600-051X.2008.01358.x.
7. Vasile Cirimpei, Tatiana Cirimpei, Sergiu Ciobanu, Ana Ciobanu, Dumitru Munteanu.
Necesitatea reconturului coronar în leziuni parodontale si dupa procedeul de alungire
coronara. Analele ştiinţifice USMF “Nicolae Testemiţanu”, ed.2012., p.484-490.
406
TRATAMENTUL PROCESELOR INFLAMATORII APICALE PRIN TEHNICA
CONDENSĂRII LA CALD A GUTAPERCII CU AJUTORUL DIAGUN ŞI DIAPEN
Ştefan Gospodaru,Valeriu Fala,Valeriu Burlacu, Lilian Nistor,
Radu Bolun, Dumitru Romaniuc
Catedra Stomatologie terapeutică FECMF USMF,,Nicolae Testemiţanu’’
Summary
Treatment of apical inflammatory processes by the hot condense
guttapercha technique with Diagun and Diapen
For the first time the technique of lateral hot condensation of the gutapercha was
proposed by Yee in 1977, at the moment we have the modern materials and instruments, that are
composed by the gutapercha Diagun and hot condenser Diapen. It is a modern technique of canal
obturation.The hot gutapercha is put inside the canal by Diagun and being easely to condensate
obtaining a dense and tridimensional canal obturation.
Rezumat Tehnica introducerii directă a gutapercii rămolite în canalul radicular a fost propusă
pentru prima dată de Yee în 1977. La moment dispunem de material şi instrumentariu de ultimă
oră, alcătuit din pistolul cu gutapercă Diagun şi condensatorul la cald Diapen. Este o tehnică
modernă de obturare a canalelor radiculare. Astfel gutaperca rămolită introdusă în canal prin
încălzire în soba pistol Diagun devine mult mai usor de condensat, favorizînd obţinerea unei
obturaţii de canal cu o densitate şi omogenitate superioară. Conul principal (master con)
fuzionează intr-o masă unică şi o aderaţie a obturaţiei la canal monolit.
Introducere
Se obţine în primul rînd sterilizarea termică de canal şi închiderea ermetică
tridimensională a macro şi micro canalelor.
Diagun este o sobă pistol care încalzeşte gutaperca la 3 nivele de lucru (160-180-200
grade Celsius) menţinînd temperatura constant pe tot parcursul lucrului. În set intră şi vîrfurile
active flexibile în formă de acuşor, prin care gutaperca încalzită este injectată în canalul
radicular.
Condensatorul Diapen este folosit pentru taierea conului principal (master con) şi
condensarea gutapercii din canal. Partea activă (plugger) este încalzită la 3 nivele, luîndu-se în
consideraţie şi file-ul cu care se lucrează, temperatura este ridicată sau coborîtă la 3 secunde
diferenţă. Efectul şi calitatea lucrului sunt maximale datorită combinării metodei de obturare a
canalelor radiculare cu microscopia endodontică. Microscopia dentară face parte din tratamentele
de avangardă în stomatologia internaţională. Bazele microscopiei dentare au fost puse în 1978,
anul cand a fost introdus microscopul în cadrul stomatologiei. Universitaţile din Statele Unite au
implementat microscopia dentară în curricula de învaţămant de mai mult de 10 ani.Tratamentele
la microscop oferă avantajele vizualizării mărite şi clare a celor mai mici detalii, facilitand şi
îmbunataţind eficienţa şi reuşita operatorului pentru un tratament de succes. Tratamentul
microscopic ajută la vizualizarea clară a sistemului canalar dentar, ceea ce permite tratarea
cazurilor complexe, avand o rată de succes de peste 91 %.
Actualitatea problemei
În cazul studiului efectuat s-a supus treningului afecţiunea întîlnită des în stomatologia
terapeutică: periodontita cronică granulantă.
Pentru obţinerea succesului în tratamentul procesului inflamatoriu dat sa-u creat următoarele
etape de lucru:
- accesul corect şi vizibilitatea maximă cu folosirea microscopului endodontic.
407
- prepararea canalului radicular folosind sistemul de rotaţie ProTaper.
- sterilizarea canalului şi spaţiului periodontal folosind sol. NaOCl 4%, încălzită la 60
grade Celsius.
- uscarea şi obturarea ulterioară cu Diagun şi Diapen.
Scopul studiului
Identificarea, sterilizarea şi obturarea ermetică a macrocanalului şi a canalelor accesorii
prin metoda Sistem B cu ajutorul Diagun şi Diapen folosind microscopul endodontic.
Obiectivele: 1) Identificarea şi sterilizarea macrocanalului, canalelor laterale şi a spaţiului de
proces inflamator; 2) Obturarea ermetică şi tridimensională a macrocanalului şi a canalelor
laterale.
Materiale şi metode Opmi pico este un microscop compact făcut special pentru practica stomatologică, fiind
caracterizat prin forma sa elegantă, cu design de calitate și funcții foarte uşor de utilizat.
Sistemul de iluminare cu halogen dă o lumină natural îndreptată spre a nu obosi ochii medicului.
Are încorporat sistemul de filter de lmină: galbenă-prevenirea întăririi premature a materialului
composit cu care se lucrează,verde-ajută la vizualizarea micilor detalii într-un camp operator
singerînd. Are posibilitatea de a conecta cameră video încorporată sau externă. Caracteristicile
microscopului endodontic OPMI pico:
- mărire în 5 trepte.
- lentilă obiectiv f=250mm cu inel de focusare.
-tub binocular înclinat.
-stand podea S100.
-sursă de iluminare Ha cu 2 becuri 12V/100W.
-schimbare rapidă a becului expirat.
- fibră optică.
- mîner de manevrare.
-tub binocular cu mişcare înainte-înapoi.
Au fost supuşi cercetărilor programate 20 de pacienţi (12 femei şi 8 barbaţi) cu vîrstele
cuprinse între 18 şi 45 de ani diagnosticaţi cu periodontită cronică granulantă. Toţi pacienţii au
fost supuşi tratamentului endodontic sub microscopul Opmi pico, Carl Zeiss, aplicându-se regula
4S (Valeriu Fala, Valeriu Burlacu ,,Metodologia endodontologiei clinice’’) de sterilizare
endodontică:
1) Sterilitate endodontică prin procedura de lărgire instrumentală de canal.
2) Sterilitate endodontică prin procedura de irigare medicamentoasă de canal.
3) Sterilitate endodontică irigantă preobturativă, fără aplicarea apei oxigenate sau a altor
componente gazante.
4) Sterilitate endodontică prin obturare tridimensională de canal.
La prima vizită a pacientului, tratamentul începea cu crearea accesului ţinînd cont de
regula 3A:(1-acces la tavanul camerei pulpare 2- acces la orificiile de intrare 3- acces la canalele
radiculare şi apex cu ajutorul frezelor sferice diamantate de dimensiune corespunzătoare pentru
obţinerea unui câmp operator maximal prin îndepartarea tesuturilor dentare rămolite (afectate)
pâna la ţesut dentar dur sănătos. Următorul pas constă în izolarea câmpului de lucru cu ajutorul
sistemului Kofferdam şi poziţionarea microscopului asupra câmpului operator (fig1).
Urma accesul acces spre canalele radiculare şi permiabilizarea acestora cu ajutorul
instrumentariului manual (K-files, H-files) şi a sol. de EDTA 15%. Canalul dentar se lărgea
manual până la limitele nr. 20 ISO. Toate manipulările se efectua în vizorul microscopului Carl
Zeiss şi a apexlocatorului.
408
Se iriga canalul radicular cu NaOCl 4% (hipocloritul de sodiu) cu ajutorul seringii
endodontice lăsându-se soluţia pe o perioadă de 5-7 min. NaOCl, încălzită la 60°C, asigura un
efect bactericid înalt.
Fig. 1. Microscopul endodontic Carl Zeiss
După ce îşi realiza efectul antiseptico-diluant, hipocloritul de natriu s-a îndepărtat din
canalul dentar cu ajutorul ultrasunetului şi a acelor calibrate endodontic, pe într-un timp de 7
min. prin mişcări de dute-vino. După prelucrarea cu ultrasunet canalul radicular s-a irigat
abundent cu H2O şi uscat, adecvat folosindu-se conurile absorbante de hârtie. Urma cercetarea
minuţioasă a pereţilor canalului radicular la microscop pentru depistarea canalelor accesorii sau a
impurităţilor de canal.
La următoarea etapă avea loc prelucrarea cu EDTA de 15% folosindu-se instrumentariul
mecanic de prelucrare a canalului radicular (ProTaper) după scara de lucru a filelor.
Instrumentariul mecanic ajuta la permiabilizarea şi prepararea uşoară a canalului radicular cu
crearea unui contur de con canalar şi îndepărtarea rămăşiţelor din spaţiul radicular. Ajungând la
dimensiunile nr. 35-40 ISO, canalul radicular s-a irigat cu sol de NaOCl timp de 3 min., apoi cu
H2O şi ultrasunet pe durata de 5 min. Această etapă se mai repeta o dată.
Spre final canalul dentar s-a uscat adecvat, pentru a îndepărta maximal posibil umiditatea
din canal dar şi a conţinutului periapical, urmată de stabilirea lungimii de lucru.
După stabilirea lungimii de lucru, canalul radicular repetat e supus cercetării la
microscopul endodontic şi uscat pregătit fiind pentru obturare.
Etapa finală consta în introducerea în canalul radicular a conului master de gutapercă
calibrată corespunzător şi taierea lui la nivelul orificiului radicular şi condensarea cu heaterul de
la Diapen încalzit la 200 grade Celsius. Apoi restul canalului radicular s-a umplut ne forţat cu
gutapercă rămolită cu ajutorului Diagun şi condensată pînă la umplerea vizibilă a canalului
radicular. Se efectua o radiografie de control (fig 3).
Fig. 2. Ortopantomogramă. Fig. 3. Dintele 21 după obturare.
Periodontită cronică granulantă d 21. Canal lateral.
La a doua vizită dintele s-a restaurat prin folosirea materialelor de compozite moderne
(Esthet-X) cu respectarea reliefului ocluzal ghidat, pacientul fiind luat la evidenţă de dispensar.
409
Monitorizarea roentghenologică se efectua la 3, 6 şi 12 luni.
La toţi pacienţii supuşi tratamentului s-a obţinut regenerarea ţesutului periapical în 97%
din cazuri luate în studiu.
1) Caz clinic: Pacientul C.S.fişa de observaţie nr 108, anul naşterii 1974, a solicitat
asistentă stomatologică la clinica ,,Fala-dental,,în perioada iunie 2011.
Acuze: Durere în dintele 21, schimbarea în culoare, edem la nivelul proiecţiei apexului
dintelui, percuţia în ax indoloră, sensibilitate la percuţia laterală.
Din anamneza: Dintele 21 în urmă cu 5 ani a fost restaurat ca urmare a cariei profunde.
La momentul adresării plomba era prezentă, dar schimbată în culoare, mobilitatea d 21 de
gradul 2, percuţia laterală doloră, percuţia în ax indoloră.
Ortopantomogramă: În regiunea mezială a rădăcinii d 21 se observă un focar de liză
osoasă cu contur clar. Densitatea în focar reprezintă 6 unitaţi convenţionale fig. (2).
Dagnoză: Periodontită cronică granulantă în dintele 21.
Tratament:Trepanarea dintelui pe fata palatinala, aplicarea sistemului de izolare cu
Kofferdam. Poziţionarea microscopului endodontic asupra cîmpului operator.
Acces la cele trei zone anatomice: platoul camerei pulpare, orificiul radicular şi constricţia
apicală.
Prelucrarea instrumentală în debut cu instrumentariul manual (K-file. H-file), continuat
de sistemul Protaper. Prelucrarea medicamentoasă cu EDTA şi NaOCl 4% pe perioade cuprinse
între 5-7 min, în combinaţie cu ultrasunetul şi H2O. Uscarea adecvată a canalului dentar şi
obturarea ulterioară cu ajutorul Sistem B.
Radioviziografie 21: Ermetizarea etanşă a canalului principal cu uniformitate de masă
pînă la zona apicală. Sigilarea perfecta a canalului lateral.(fig.3). Obturarea definitivă a dintelui
cu material fotopolimerizabil (Esthet-X).
Evidenţă de dispensar după 3 luni de la tratament, pacientul nu prezinta acuze, dintele era
intact, culoarea corespunzătoare, percuţia indoloră, gingia de o culoare roz-pală.
Radioviziografia: Determina refacerea integritaţii osoase la nivelul rădăcinii d 21.
Densitatea în focar reprezenta 99 Haus.
Recomandări: Respectarea igienei cavitaţii bucale, cu control în dinamică la fiecare 3
luni.
Rezultatele obţinute în urma analizei obiective, radiologice şi radioviziografice s-au
finalizat cu următoarele concluzii:
1. Identificarea canalului principal si a celor laterale cu ajutorul microscopului Carl
Zeiss şi aplicarea metodelor de sterilizare prin lavaj abundent cu NaOCL 4% (60°C) în
combinaţie cu ultrasunetul asigură sterilizarea necesară pentru dispariţia procesului inflamatoriu
radicular.
2. Metoda de obturare tridimensională cu Sistem B prin injectarea gutapercii
termoplastifiante în canalul radicular demonstrează eficacitatea crescută a tratamentului
terapeutic a periodontitei cronice granulante, astfel mărind longevitatea dintelui tratat.
Bibliografie
1. Valeriu Burlacu, Valeriu Fala ,,Metodologia Endodontologiei Clinice’’ Chişinău 2012
pag. 19-120.
2. The S.D. The solvent action of sodium hypochloride on fiaed mixed necrotic tissue. Oral
surg Oral Med 1979 pag 558-561.
3. Richard E.Walton ,,Endodontics:Principles and Practice’’ 2009.pag 148-163.
4. Weber Juliano CD., McClanahan SB., Miller G. Deiner-West M., Johnson Jd.
5. ,,The effect of passive ultrasonic activation of 2% chlorhexidine or 5,25%
6. NaOCl on residual antimicrobial activity in root canals,, 2003 pag. 500-560.
410
7. Sonis Stephen T. ,,Dental secrets,, 2008 pag. 140-168.
8. Sîrbu Sergiu, Gheorghe Nicolau, Corneliu Năstase „Aspecte structurale ale organelor şi
ţesuturilor cavităţii bucale’’ 2007 pag 105-135.
UTILIZAREA FORMEI ALOTROPICE DE OXIGEN ÎN TRATAMENTUL
PERIODONTITELOR APICALE CRONICE
Eremciuc Natalia
Catedra Stomatologie Terapeutică, USMF ,,Nicolae Testemiţanu”
Summary
Use oxygen allotropic form in the treatment of chronic apical periodontitis
The ozone possesses unique properties which are defined and are applied in biological
systems also in clinic practice. Like a molecule that contains an excess of energy the ozone
manifests a bactericidal, virucidal and fungicidal action. Because of its unique properties, the
ozone is used in stomatological practice. The intracanal use of solutions enriched in ozone
nowadays it presents a contemporary method of chronic apical periodontites treatment. The
process of endodotic space with ozonated saline will increase considerably the chance of success
at the moment of chronic apical periodontitis treatment. The administration of serum (of
solution) ozonized in periapical space also will increase the chances that the tooth will be
tolerated.
Rezumat
Ozonul posedă proprietăţi unice care sunt definite şi se aplică în sistemele biologice dar şi
în practica clinică. Ca o moleculă ce conţine un exces de energie ozonul manifestă acţiune
bactericidă, virucidă şi fungicidă. Datorită proprietăţilor sale unice, ozonul este utilizat în
practica stomatologică. Utilizarea intracanalară a soluţiilor imbogaţite cu ozon actualmente
prezintă o metoda contemporană de tratament a periodontitelor apicale cronice. Prelucrarea
spaţiului endodontic cu soluţie fiziologică ozonizată va mări considerabil şansele de reuşită în
timpul tratamentului periodontitelor apicale cronice.Întroducerea serului (soluţiei) ozonizat in
spaţiul periapical de asemenea va creste şansele ca dintele sa fie tolerat.
Actualitatea temei
Practica stomatologică se confruntă tot mai des cu afecţiunile infecţioase acute si cronice
ale pulpei si periodonţiului, care sunt sursele de producere a proceselor inflamatoare odontogene
in regiunea oro-maxilo-facială.
Dinţii cu elemente de distruсţie în regiunea ţesuturilor periapicale sunt un focar de
infecţie cronică, ceea ce duce la abcese, flegmoane, uneori la boli sistemice (Боровский Е.В.,
2003; Дубова М.А. с соавт., 2005; Жохова Н.С., 2002; Мамедова Л.А., 2002).
În prezent, problema tratamentului endodontic al dinţilor cu periodontită li se acorda o
atenţie deosebită. Scopul principal al endodonţiei este asigurarea sterilităţii permanente a macro
si micro canalelor rădăcinii dentare şi crearea condiţiilor pentru menţinerea sterilităţii pe viitor.
O cauză importantă a periodontitei este infecţia. Canalele infectate reprezintă un loc de
incubaţie şi sursă de microorganisme, în special anaerobe, care conţin materie organică
dezintegrată, de exemplu, colagenul dentinei nedizolvate şi ser penetrant. Microbii care persistă
în canalele radiculare şi în ramificaţiile lor, în tubulii dentinali şi delta apicală în rezultatul
degradării pulpei şi lipsei fluxului sanguin, sînt inaccesibili pentru mecanismele de protecţie a
411
organismului. Microflora care se află în canale rădiculare, cauzează şi menţine procese
inflamatorii în ţesuturile parodontale, ce duce în continuare la dezvoltarea proceselor distructive
în ţesutul osos.
Periodic in literatură apar unele date despre utilizarea ozonului in stomatologie dar
problema încă nu este bine sistematizată. Utilizarea intracanalară a soluţiilor îmbogăţite cu
ozon actualmente prezintă o metoda contemporană de tratament a periodontitelor apicale
cronice. Prelucrarea spaţiului endodontic cu soluţie fiziologică ozonizată va mări considerabil
şansele de reuşită în timpul tratamentului periodontitelor apicale cronice. Introducerea serului
(soluţiei) ozonizat in spaţiul periapical de asemenea va creste şansele ca dintele sa fie tolerat.
Orice infecţie bacteriană poate fi tratată în mod eficient cu O3. Clătirea şi gargara cu apă
ozonizată sunt eficiente pentru tratamentul faringitelor, ulceraţiilor, abceselor şi problemelor
periodontale. Irigarea unui câmp chirurgical cu apă ozonizată va favoriza vindecarea şi va
contribui la regenerarea ţesutului osos. Astfel, apa ozonizată va fi utilă pentru extracţii, chirurgia
alveolară şi implantologie. Uleiul ozonizat reprezintă un remediu pentru gingii, ulcer sau leziuni
bucale.
Ozonul posedă proprietăţi unice care sunt definite şi se aplică în sistemele biologice dar şi
în practica clinică. Ca o moleculă ce conţine un exces de energie, ozonul, prin mecanisme
neînţelese suficient, manifestă acţiune bactericidă, virucidă şi fungicidă care îl pot transforma
într-un tratament alternativ în anumite condiţii şi un tratament complementar în altele.
Iandanezul Martinus Van Marum în 1783 descrie pentru prima dată un gaz cu miros
specific care apare la descărcarea electrică în oxigen. În 1841 germanul Schonbein continuă
studiile predecesorului său şi denumeşte ,,gazul cu miros specific“ cu grecescul ozein ce în
traducere înseamnă ,,aer proaspat”. În 1856 Tait şi Andews susţin ipoteza precum că ozonul este
o formă alotropică a oxigenului. În 1857 este creat primul generator de ozon de către Werner von
Siemens. În 1898 Brodie şi Landenburg prezintă pentru prima dată formula chimică a ozonului-
O3. Ozonul este o formă alotropică a oxigenului avînd trei atomi de oxigen în fiecare moleculă,
greutatea moleculară fiind de 48, adică de 1,5 ori mai grea decît cea a oxigenului şi se formează
la trecerea unei scîntei electrice prin oxigen. În concentraţii foarte mici este un gaz aproape
incolor şi inodor, dar în concentraţii mai mari apare mirosul puternic de iarbă verde,iar cînd
aceasta depăşeşte 15% are culoare verde deschis aceasta devenind toxic pentru organismele vii.
La descompunerea ozonului se formează oxigen molecular şi atomar care posedă un potenţial
energetic foarte mare. De aici rezultă şi proprietăţile lui oxidative majore şi care sunt folosite în
diferite domenii.
Încă din timpul Primului Război Mondial, proprietăţile bactericide ale ozonului erau
utilizate în tratarea rănilor infectate, arsurilor toxice şi fistule. Aceste prime încercări de
tratament au fost împiedicate de dificultăţi tehnologice. De atunci însă s-au dezvoltat şi
perfecţionat generatoarele medicale de ozon. Acestea diferă de generatoarele industriale prin
capacitatea lor de a livra cele mai pure amestecuri de ozon-oxigen în doze precise. Un pas
important în tehnologia ozonului medical a fost dezvoltarea, la începutul anilor ‘60, a unor
dispozitive de plastic care pot canaliza această mixtură în mod adecvat şi permit o bună
colaborare cu pacientul.
În ultimii ani tratamentul cu ozon s-a bucurat de un interes crescut din partea diferitelor
discipline medicale, iar cercetarea este pe cale de a-i delimita efectele în sistemele biologice şi
de a defini aplicaţiile sale clinice. Concentraţiile mari de ozon produc iritarea căilor respiratorii.
Numai concentraţiile foarte mici de ozon în oxigen medical care sunt de 50 de ori mai mici decît
doza toxică minimă(max 80 μg/ml) au un efect terapeutic asupra organismului. Studiile de
laborator pe animale au demonstrat că ozonul nu produce efecte mutagene şi cancerigene. Un
studiu al Societăţii medicale germane referitor la posibile complicaţii şi reacţii secundare ale
ozonoterapiei face următoarea concluzie: probabilitatea unei reacţii secundare este de
412
0,000005% la o şedinţă. Ozonoterapia poate fi considerată drept un stres oxidativ controlat care
are drept scop activarea proceselor metabolice şi enzimatice din organism.
Ozonul are următoarele mecanisme de acţiune:
acţiune bactericidă indirectă - producţie crescută de leucocite şi macrofage
FAGOCITOZA
acţiune bactericidă - virustatică directă - ozon-producţie de radicali liberi-liza
membranelor bacteriene
îmbunătăţirea perfuziei locale - transport şi distribuţia de substanţe (antibiotice)
stimulează activitatea osteoclastică/blastică - remodelarea osoasă
Efectul antimicrobian, antifungic şi antiviral se datoreză atât acţiunii directe a ozonului
cât şi capacităţii sale de a forma cu acizii graşi nesaturaţi compuşi foarte activi peroxizi, care
acţionează destructiv asupra microorganismelor. Dacă în doze şi concentraţii mici ozonul are o
acţiune distructivă locală asupra membranei celulare atunci în doze mai mari el blochează
anumite sisteme enzimatice şi receptori celulari care duc la moartea microorganismelor
patogene. Efectul bactericid al ozonului îl depăşeşte de 2 ori pe cel al clorului, este la fel de
eficient şi în cazurile rezistente la antibioticoterapie, nu induce rezistenţă şi cel mai important
lucru: nu acţionează asupra florei saprofite (benefice) organismului.
Scopul lucrării Studiul acţiunii eficienţii ozonului asupra spaţiului endodontic, inclusiv a ţesuturilor
periapicale in tratamentul periodontitelor apicale cronice.
Obiectivele lucrării
1) Obţinerea sterilizării spaţiului endodontic cu ozon medical.
2) Studiul asupra conţinutului microbian a spaţiului endodontic pînă la sterilizare si după.
3) Acţiunea ozonului asupra ţesuturilor periapicale.
4) Studiu asupra aprecierii alegerii dozei optime pentru obţinerea efectului terapeutic.
5) Urmărirea în dinamică (3-6 şi 12 luni) a dinţilor cu diferite forme de periodontită apicală
cronică care au fost supuşi tratamentului cu ozon.
Metodele
Vizita 1
- Radiografia, viziografia pentru a determina starea ţesuturilor periapicale
- Anestezie la necesitate
- izolarea zonei operatorie de infecţii suplimentare cu ajutorul coferdamului
- corectitudinea in crearea accesului la canalele radiculare
- reperarea orificiilor canalelor radiculare
- tratamentul instrumental cu ajutorul instrumentelor manuale şi mecanice
- tratamentul medicamentos: (apă destilată ozonizată)
- determinarea şi marcarea lungimii de lucru prin metoda clinico-radiologică şi metoda
electronică
- obturarea definitivă a canalului radicular (în dependenţa de forma periodontitei într-o
etapă sau în două,cu utilizarea hidroxidului de calciu)
- controlul obturării
- aplicarea obturaţiei provizorie.
- injectarea soluţie fiziologice ozonizate în plica trecătoare la necesitate.
Vizita 2
- înlăturarea obturaţiei provizorie
413
- tratamentul instrumental
- tratamentul medicamentos
- aplicarea linerului (obturaţie izolatorie)
- aplicarea obturaţiei de durată
- injectarea soluţie fiziologice ozonizate în plica trecătoare la necesitate
- urmărirea în dinamică (3-6 şi 12 luni) a dinţilor cu diferite forme de periodontită apicală
cronică care au fost supuşi tratamentului cu ozon.
Materialele
1) Sisteme pentru izolarea dintelui in tratamentul periodontitelor apicale cronice
2) Diferite tipuri de instrumente endodontice
3) Materiale pentru lărgirea canalelor radiculare
4) Instrumentar şi dispozitive pentru determinarea si marcarea lungimii de lucru
5) Materiale pentru tratamentul medicamentos:
6) Instrumente si materiale pentru obturarea canalelor radiculare
Concluzie
Datorită proprietăţilor unice, ozonul este utilizat în practica stomatologică sub formă de
lichide ozonizate. Aplicarea soluţiei fiziologice ozonizate în tratamentul periodontitelor apicale
cronice va spori considerabil eficacitatea tratamentului. Această metodă de tratament va scădea
nivelul complicaţiilor şi va mări şansele de reuşită a tratamentului.
Bibliografie
1) Дубова М.А. с соавт., 2005; Жохова Н.С., 2002; Мамедова Л.А., 2002
2) Николайчук В.В, А. Б. Терехов К.И. Нзстасе,2009, Эндодонтия, практическое пособие
3) Дурново Е. А, Хомутиникова Н.Е. ,, Озон и методы зффективной терарии в медицине’’
Н.Новгород.2000
4) Алехина С.П., Щербатюк Т.Г. Озонотерапия: клинические и экспериментальные
аспекты. Нижний Новгород: Литера, 2003г
5) Боровский, Е.В. Распространенность осложнений кариеса и эффективность
эндодонтического лечения [Текст] / Е.В. Боровский, М.Ю., Протасов // Клиническая
стоматология. - 1998.
6) http://www.elisamed.ro/seminar/Prezentare%20ozonoterapia.pdf
DIAGNOSTIC TIMPURIU AL PARODONTITEI MARGINALE
CRONICE INCIPIENTE
(Revista literaturii)
Tatiana Lazu, Valeriu Burlacu
Catedra Stomatologie terapeutică FECMF, USMF „Nicolae Testemiţanu”
Summary
Eearly diagnosis of incipient chronic marginal periodontitis
This review synthesized more than 70 literary thematic sources which allowed to draw
out 5 objectives necessary to establish an early diagnosis of the incipient periodontitis and to
prevent its evolution.
414
Rezumat
Au fost supuse analizei literare tematice peste 70 de surse care au permis de a trasa 5
obiective necesare unui diagnostic timpuriu al parodontitei marginale cronice incipiente şi de a
preveni avansarea procesului.
Actualitatea temei
Printre obiectivele actuale ale stomatologiei contemporane, afecţiunile parodontale ocupă
locurile de frunte, iar creşterea eficienţei tratamentului acestora constituie o problemă nu doar
medicală dar şi una socială. Importanţa acesteia se determină printr-un grad înalt de răspândire al
diverselor forme patologice ale parodonţiului, gravitatea evoluţiei al anumitor forme şi impactul
negativ asupra organismului în întregime. Afectând practic toate grupele de vârstă, inclusiv
persoanele tinere şi copiii, aceasta constituie una din cauzele principale în cercetarea problemei
date. [3,18,21,22].
Джамилива Т. (1999) demonstrează că la persoanele tinere (29-44 de ani) numai în 4-5%
cazuri parodonţiul, clinic, este intact şi respectiv igiena orală fiind satisfăcătoare. Afecţiunile
orale esenţial întineresc [4].
Afecţiunile parodontale sunt printre cele mai frecvente patologii ce afectează copiii şi
adolescenţii. Studiile epidemiologice susţin teoria precum că gingivita este practic universală la
copii şi adolescenţi, însă formele distructive al afecţiunii parodontale pot de asemenea apărea şi
la adolescenţi. [3,6,11,18,20] Astfel, Academia Americană de Parodontologie a exclus factorul
de vârstă din clasificarea sistemică a afecţiunilor parodontale [3,21].
Diagnosticarea timpurie a afecţiunilor parodontale şi pronosticul evoluţiei acestora
rămâne o problemă actuală în stomatologia modernă. Gingivita şi parodontita ocupă după
răspândire locul II printre afecţiunile stomatologice, după caria dentară. Conform datelor OMS
(1990), bazate pe examinarea populaţiei în 53 de ţări ale lumii, răspândirea afecţiunilor
parodonţiului la persoanele cu vârsta cuprinsă între 35-44 de ani constituie 65%-98%. [20]
Frecvenţa afecţiunilor parodonţiului la copiii din Republica Moldova atinge la vârsta de 15 ani
96,8% din cazuri [6].
Un număr variat de diverse forme al afecţiunilor parodontale se pot prezenta la copii şi la
adolescenţi, variind de la aspectele reversibile limitate la ţesuturile gingivale la cele caracterizate
de distrucţia ţesuturilor parodontale de legătură şi al osului alveolar. Astfel se pune în pericol
longevitatea dentiţiei temporare si permanente. Prevalenţa, extinderea, gradul de severitate şi
pronosticul afecţiunilor parodontale, impune sistematizarea diverselor forme de afecţiuni
parodontale [19].
Este de o importanţă fundamentală de a distinge şi de a diagnostica corect diferite forme
de parodontite, deoarece managementul stomatologic va depinde de un diagnostic corect şi de
aprecierea procesului-cauză şi al factorilor de risc contribuabili. Page şi Schroder (1976) au
clasificat afecţiunile parodontale în dependenţă de evoluţia procesului inflamator în baza
informaţiei colectate din biopsia animală. Ei au sistematizat leziunea progresivă în 4 faze:
1. Incipientă
2. Cu debut precoce
3. Instalată
4. Avansată [5].
Kinane et al (2003) a propus o nouă clasificare, utilizând clasificarea autorilor Page şi
Schroder drept cadru de subliniere al caracteristicilor histopatogenetice al afecţiunilor
parodontale.
A sistematizat clasificarea parodontitelor la copii si adolescenţi şi a prezentat trei mari
categorii:
1. Parodontita adultă incipientă;
2. Parodontita cu debut precoce;
415
3. Parodontita ulcero-necrotică [1,5,19].
Forma incipientă a parodontitei este frecvent nediagnosticată de către clinicieni din lipsa
de înţelegere a afecţiunii cât şi suficientă perspicacitate diagnostică. Când afecţiunea este
diagnosticată, aceasta este fie o parodontită cronică fie parodontită agresivă, distrucţia tisulară
fiind evidentă. Afecţiunile parodontale pot fi tratate cu succes prin intervenţii potrivite şi cel mai
important acestea sunt de prevenţie. Tratamentul timpuriu semnifică un rezultat anticipabil şi
distinct [11,21].
Parodontita marginală cronică incipientă poate apărea devreme în adolescenţă. Pierderea
de ţesut variază între 1-2 mm. Cel mai frecvent sunt afectaţi primii molari şi incisivii, în special
fiind afectaţi la nivelul suprafeţelor meziale şi distale. Totuşi sunt cazuri când afecţiunea se
raspândeşte şi la alte grupuri de dinţi. Conform datelor radiologice, se atestă o pierdere incipientă
a crestei osoase alveolare pe orizontală. În ceea ce priveşte evoluţia afecţiunii, nu se remarcă o
pierdere severă al ţesutului de legătură. Extinderea procesului este variabilă ce depinde de factori
cum ar fi vârsta şi grupul etnic de apartenenţă. Rata de progres al pierderii de ţesut, este relativ
slabă [1, 19].
Un studiu multinaţional efectuat pe 8.730 de subiecţi cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani a
fost realizată de Hansen şi autorii(2012), care a reprezentat un eşantion global (18 centre din 16
ţări) şi autorii au stabilit că distrucţia parodontală timpurie la tinerii de 15 ani pare a fi un
fenomen comun în lumea întreagă. De asemenea, aceste studii au determinat că pierderea de
ţesut osos este o descoperire comună la adolescenţi, diagnosticul pierderii de ţesut osos la
pacienţii pediatrici a fost neglijată. Sjodin şi autorii (2012) au demonstrat că 40% din pacienţi
diagnosticaţi la maturitate cu parodontită deja au prezentat pierdere de ţesut osos alveolar în
dentitiţia deciduală [14].
Practicienii stomatologi, deţin un rol important în depistarea şi diagnosticarea afecţiunilor
gingivale şi parodontale. Aceasta va asigura o bună oportunitate pentru un tratament de succes
[2, 11].
Între timp în practica ocrotirii sănătăţii, diagnosticul timpuriu al afecţunilor inflamatorii
parodontale se bazează în primul rând pe examinarea clinică al pacienţilor. Cu toate acestea,
gradul de răspândire (în special la o vârstă tânără) şi insuficienţa eficacităţii tratamentului
gingivitei şi al parodontitei la adolescenţi demonstrează că metodele de diagnosticare aplicate nu
au eficienţă desăvârşită, iar metodele de tratament la rândul lor sunt slab eficiente, pe măsură ce
nu se influenţează întotdeauna asupra factorilor declanşatori al afecţiunilor respective [2, 11, 15,
16].
Necătând la progresul tehnico-ştiinţific, puţini practicieni în parodontologie au schimbat
esenţial maniera în care ei stabilesc diagnosticul diverselor forme de afecţiune parodontală.
Principalele cauze sunt:
- lipsa unui model care ar prezice progresarea viitoarei afecţiuni;
- lipsa unor studii independente longitudinale relatate la eficienţa uni test care ar activa
distructia paroodontală;
- lipsa unor experienţe evaluative realizate în cadrul unor comunităţi şi pe un număr larg
de pacienţi;
- lipsa unui standard de aur în conformitate cu care să se poată evalua noile metode de
diagnostic [1, 19].
Analiza surselor literare moderne menţionează că metodele curente de examinare
parodontală pentru evidenţierea afecţiunii bazate pe evaluarea vizuală al ţesuturilor si
examinarea lor fizică, folosesc una din multiplele tipuri de sonde parodontale.
Factorii evaluaţi sunt:
1. Culoarea ţesuturilor (prezenţa sau absenţa hiperemiei gingivale);
2. Conturul ţesuturilor (prezenţa sau absenţa edemului inflamator);
416
3. Prezenţa hemoragiei gingivale la sondare;
4. Gradul recesiei gingivale;
5. Aprecierea adâncimii pungii şi nivelul ataşamentului ligamentar;
6. Prezenţa supuraţiei;
7. Gradul mobilităţii dentare.
Metodele clinice enumerate sunt în mare parte descriptive şi majoritatea sunt măsurări
subiective, ele sunt sărace în date în ce riveşte pronosticul progresării afecţiunii fiind folosite
separat sau combinat [19].
În 1982, un sistem hibrid numit Community Periodontal Index of Treatment Need
(CPITN) a fost introdus în scopul de a analiza progresarea afecţiunii parodontale în cadrul
populaţiei. Acest indice este referit la examinarea parodontală de bază; este o metoda rapidă,
senzitivă al procedurii de screening - facilitează identificarea pacienţilor de risc - este simplă,
rapidă; sumează informaţia necesară cu documentaţie minimă [1,19].
Proba longitudinală al ataşamentului ligamentului periodontal a fost şi rămâne a fi
standardul de aur pentru diagnosticarea afecţiunii active sau progresarea afecţiunii. Întrebarea ce
ne interesează cel mai mult este cât de reproductive şi exacte sunt aceste măsuri, care diferenţe
apreciate sunt semnificative din punct de vedere clinic [7, 15, 16].
Eforturile au fost focusate spre îmbunătăţirea probei de validare pentru depistarea
timpurie al progresării afecţiunii parodontale. Gibs şi autorii au descoperit sistemul Florida Probe
(Florida Probe Corporation, Gainesville FL, 1988) care combină avantajele al unei forţe
constante de probă cu o măsură precisă electronică şi stocarea computerizată a informaţiei
dobândite. Sistemul Florida Probe elimină potenţialele erori asociate cu aprecierea rezultatelor în
cadrul examenului vizual. În urma studiilor s-a constatat că reproducerea datelor în urma
măsurării adâncimii pungii este superioară comparativ cu datele obţinute cu proba standard. În
studiile efectuate anterior, rata globală al deviaţiei standarde pentru măsurările repetate pe
regiunile individuale la diverşi subiecţi era de ±0.17 la ±0.32 mm. În ceea ce priveşte abilitatea
de a depista schimbări al nivelului de ataşare al ligamentului periodontal, aceasta este o avansare
în depistarea timpurie al afecţiunilor parodontale [3,8].
O prerogativă al sistemului „Florida Probe” o constituie diagnosticarea afecţiunilor
parodontale în fazele incipiente de dezvoltare, chiar şi atunci când simptomele afecţiunii practic
lipsesc. Alegerea noastră al sistemului dat a fost determinată de capacitatea acestuia de a
înregistra date digital informaţionale precum – prezenţa hemoragiei gingivale, gradul inflamaţiei
gingivale, prezenţa pungilor gingivale şi parodontale cât şi adâncimea acestora – date necesare
pentru realizarea unui diagnostic timpuriu în vederea prevenirii unei distrucţii osoase ulterioare
[3, 8, 13].
În ultimii ani, tehnica de sustragere radiologică computerizată a cunoscut o performanţă.
Metode mult mai sensibile şi mai obiective pentru analiza radiografiilor şi probabil o
oportunitate mai bună de a compara schimbările în ataşarea ligamentară cu schimbările în
densitatea osoasă [3, 9, 13].
Noi posibilităţi sunt la ora actuală în radiografia dentară în legătură cu utilizarea
radiografiei digitale. Astăzi există posibilitatea aprecierii filmului radiologic digital în limite
largi – de la structurile osoase ale maxilarelor şi al dinţilor până determinarea indicilor densităţii
ţesuturilor dure şi moi. Oportunitatea acestei abordări mai este condiţionată de faptul că numărul
cel mai mare de bolnavi cu densitate joasă al ţesutului osos înregistrează afecţiuni precum
gingivita şi parodontita [10, 13, 18].
Reieşind din practica proprie şi analizând rezultatele în urma studiilor ştiinţifice, putem
spune că radiografiile nu demonstrează fiabil contururile ţesuturilor moi şi nu înregistrează
modificările ţesuturilor moi al parodonţiului marginal. Prin urmare, ne propunem o abordare
complexă de diagnostic constituită dintr-un examen clinic minuţios completat cu examenele
paraclinice prezentate de sistemul „Florida Probe” cât şi utilizarea radiovizografului în vederea
417
aprecierii densităţii osoase în cadrul afecţiunilor parodontale, cu atât mai mult că gingivita cât şi
parodontita incipientă constituie o leziune dominantă al ţesuturilor moi [13,15,16].
Reieşind din cele expuse, scopul cercetării constituie:
De a elabora şi sistematiza testarea timpurie a unicei forme reversibile de parodontită
cronică marginală şi a măsurilor de prevenţie a avansării patologiei date.
În vederea realizării scopului am trasat următoarele obiective:
1. Estimarea manifestărilor obiective şi clinice al parodontitei marginale cronice
incipiente făcându-se comparaţia cu gingivita catarală cronică;
2. Monitorizarea comparativă radioviziografică a parodontitei marginale cronice
incipiente, gingivitei catarale cronice cu parodonţiu intact;
3. Monitorizarea comparativă densitometrică al apofizei alveolare în parodontita
marginală cronică incipientă, gingivita catarală cronică cu parodonţiu intact;
4. Elaborarea şi fundamentarea screening diagnosticului al gingivitei şi parodontitei cu
aplicarea radiologiei digitale;
5. Recomandări pentru îmbunătăţirea măsurilor de prevenţie al avansării parodontitei
cronice marginale incipiente.
Material şi metode
1. Epidemiologia afecţiunilor inflamatorii ale parodonţiului (parodontita marginală
cronică incipientă şi gingivita cronică catarală) la diverse grupe de pacienţi după vârstă, profesie
şi sexe (cercetări statistice);
2. Starea serviciului parodontologic acordat pacienţilor municipiului Chişinău (în oraş şi
suburbiile lui);
3. Lotul de cercetare va include nu mai puţin de 68 de pacienţi cu parodontită marginală
cronică incipientă care vor fi investigaţi prin metoda modificată.
4. Examenul clinic şi paraclinic (stomatologic şi parodontal):
- indicele CPITN, indicele OH-IS
5. Aprecierea statutului parodontal cu utilizarea sistemului Florida Probe.
6. Radioviziografia şi tomografia computerizată
7. Densitometria
8. Microbiologia
9. Biochimia fosfatazelor alcalină şi acidă în serul sanguin.
Discuţii şi concluzii
Dezvoltarea unor teste obiective, relevante şi rapide , vor avea un impact impunător
asupra managementului grupelor de indivizi şi al factorilor care sunt consideraţi a fi asociaţi cu
un risc mărit de distrucţie tisulară. Indicele CPITN, trebuie universal aplicat în procedura de
screening, iar utilizarea indicilor de placă şi hemoragie în monitorizarea igienei pacientului şi
reactivităţii ţesuturilor, trebuie de asemenea să devina universală. Asocierea examinărilor clinice
şi paraclinice va permite depistarea formelor incipiente de dezvoltare al afecţiunilor parodontale
şi va permite conservarea în timp a ţesuturilor parodontale.
Placa dentară este agentul-cheie cauzal în afecţiunile parodontale;
Gingivita poate progresa spre parodontita incipientă adultă într-o masură considerabilă la
adolescenţi. Deşi prevalenţa, extinderea şi severitatea creşte odată cu varsta, aceasta nu este o
formă severă de parodontită şi progresarea poate fi lentă dacă nu este tratată. Totuşi, aceasta
reprezintă tranzitul de la o formă reversibilă la una ireversibilă al condiţiei parodontale şi astfel
precum efectele afecţiunii parodontale vor deveni cumulative pe parcursul vieţii pacientului,
terapia va fi orientată spre prevenţia sau limitarea progresării afecţiunii
Depistarea precoce va asigura un tratament oportun al afecţiunilor inflamatorii al
parodonţiului ce nu va permite dezvoltarea pungii atât gingivale cât şi parodontale şi respectiv
418
conservarea osului adiacent dintelui. La moment, doar diagnosticarea formelor reversibile ale
parodontitei cronice marginale poate fi definitivă şi irevocabilă. Prevenţia avansării rămâne
unica cale de tratament parodontal de succes.
Screening-ul parodontal trebuie să fie parte integrantă al examinării intraorale.
Examinarea parodontală ia mai putin de 1-2 min pentru a îndeplini aprecierea indicilor
parodontali şi apreciază prezenţa hemoragiei de după sondare, a tartrului dentar, factorilor de
retenţie al plăcii dentare şi al pungilor parodontale. Examinarea parodontală de bază, asigură un
punct de reper în vederea selectării pacienţilor în ceea ce priveşte beneficierea unui examen
parodontal detaliat complex cât şi al tratamentului corespunzător.
Indiferent ce direcţie va fi luată în viitor în ceeea ce priveşte metodele de diagnosticare în
parodontologie, cheia succesului a oricărui tratament este dependent de acurateţea realizării
diagnosticului iniţial şi atât timp cât procedurile de diagnosticare au parcurs o cale lungă pe
traiectul ultimei decade, mai există o cantitate substantiala de cercetări pentru decada ce
urmează.
Bibliografie
1. Armitage GC. Research, Science and Therapy Committee of the American Academy of
Periodontology. Diagnosis of periodontal diseases. J Periodontal 2003: 74: 1237-47, p.121 -
138
2. British Society of Periodontology Young Practitioners Guide to Periodontology. Revised 2nd
version, November 2012. p. 5-10
3. Ciobanu S. „Tratamentul complex în reabilitarea pacienţilor cu parodontite marginale
cronice”. 2012
4. Chapple I.L.C. „Periodontal disease diagnosis> current status and future developments”
Journal of Dentistry, Vol. 2.5N, o. 1, pp. 3-15,1997
5. Donati Mauro „Gene polymorphisms and related cell markers in periodontitis lesions”,
Department of Periodontology, Institute of Odontology, The Sahlgrenska Academy at
University of Gothenburg, Sweden, 2009, pp. 14-15.
6. Eni A – Afecţiunile Complexului Mucoparodontal, Chişinău 2007 p. 13-65
7. Godoroja P, Spinei A., Spinei Iu., „Stomatologia terapeutică pediatrică” – Centrul Editorial
Poligrafic Medicina 2003, p.257-267.
8. Gibbs CH, Hirschfeld JG, Lee JG et al. Description and clinical evaluation of a new
computerized periodontal probe – Florida Probe. J Clin Periodontal 1988; 15; p.137-144.
9. Grant-Stern-Listgarten Periodontics Vol I Sixth Edition 1979
10. Hausmann E., Christersson L., Dunford R., et al. Usefulness of substraction radiography in
the evaluation of periodontal therapy. J periodontal Special Issue, 1985; Suppl:4-7
11. Loe, H & Morison, E. (1986) Periodontal Health an disease in young people: screening for
priority care. International Dental Journal 36, p. 162-167
12. The Clinical course of chronic periodontitis:V. Predictive factors in periodontal disease.
Journal of Clinical Periodontology 2009; 36:365-371
13. Current Concepts in Diagnosis and Treatment of Periodontitis. Seminars in Orthodintics, vol
2, N1 (March) 1996> pp13-20
14. Prevalence of Periodontal Bone Loss in Brazilian Adolescents through Interproximal
Radiography, Hindawi Publishing Corporation; International Journal of Dentistry, Volume
2012, Article ID 357056, 5 pages
15. Schatzle, M. Loe, H., Burgin, W. Anerud, A. Boysen, H. & Lang, N. P. (2003a) The clinical
course of chronic periodontitis: I. The role of gingivitis. Journal of Clinical Periodontology
30, 887-901
419
16. Schatzle, M. Loe, H., Burgin, W. Anerud, A. Boysen, H. & Lang, N. P. (2003b) The clinical
course of chronic periodontitis: III. Patterns, variations and risks of attachement loss. Journal
of Clinical periodontology, 30, 902-908.
17. Sood M. “Diagnosis of Periodontal Disease in Adolescents”. Journal of Innovative Dentistry,
Vol 1. Issue 1 Jan-April, 2011
18. Clerehugh Valerie, Tugnait Aradhna, Genco Robert J. – Periodontology at A Glance 2009
19. Clerehugh Valerie & Tugnait Aradhna “Diagnosis and management of periodontal
diseases in children and adolescents” Periodontology 2000, Vol. 26, 2001, 146–168
20. Variation in prevalence of radiographic alveolar bone loss in subgroups of 14-year-old
schoolchildren in Oslo. J Clin Periodontal 1988; 15: 130-133;
21. Аболмасов Н.– Сисстемный подход к диагностике комлексному лечению и
профилактике заболеваний пародонта . 2005
22. Симакова Т.Г., Пожарицкая М.М, Зидра С.И «Гирудотерапия в комплексном лечении
хронического генеральзованного пародонтита»// Российский стоматологический
журнал 2000 №1 . с.35-37
23. Сабуров - Диагностическое и прогностическое значение профессиональной гигиены
полости рта в профилактике заболеваний пародонта, 2005
PRINCIPIILE ŞI METODELE IRIGĂRII CANALELOR
RADICULARE ÎN ENDODONŢIE
Gheorghe Nicolau, Alexandru Danici, Roman Ion
Catedra Stomatologie Terapeutică USMF „Nicolae Testemiţanu”
Summary
Principles and methods of radicular root irrigation in endodontics
Analysis of endodontic treatment results out of 13 patients (13 teeth analyzed, 10 of them
beeing pluriradicular, 3 monoradicular). Irrigation of the endodontic space was performed with
sol. 3% Na Hypochlorite in combination with sonication, device EndoActivator in - 10 patients
and for 3 patients only with sol. 3% Na Hypochlorite. All patients underwent a radiological
examination half a year after the endodontic treatment. In 11 patients was a positive dynamic,
regression of the periapical inflammatory process and tissue regeneration, in 2 patients the
periapical inflammatory process did not regress.
Rezumat Analiza rezultatelor tratamentului endodontic a 13 pacienţi (13 dinţi analizaţi dintre care
10 pluriradiculari, 3 monoradiculari). Irigarea spaţiului endodontic a fost efectuată cu sol.
Hipoclorit de Na 3% în combinaţie cu metoda sonică, aparatul EndoActivator la - 10 pacienţi la
3 pacienţi numai cu sol. Hipoclorit de Na 3%. Toţi pacienţii au fost supuşi unui examen
radiologic de control peste jumătate de an după realizarea tratamentului endodontic. La 11
pacienţi s-a observant o dinamică pozitivă, regresia procesului inflamator cu regenerarea
ţesuturilor periapicale, la 2 pacienţi procesul nu a regresat.
Actualitatea temei
Până în prezent, datele endodontice despre structura sistemului canalelor radiculare
cunoaşte o diversitate foarte mare.Este cunoscut faptul că morfologia internă a dintelui este
extrem de complexă și diversă. Pe baza celor de mai sus, este clar că un astfel de sistem canalar
complex, nu este posibil pentru a prelucra numai mecanic. În acest context, problemele de irigare
calitativă și eficientă a canalelor radiculare devine o problemă actuală şi foarte discutată în
endodonţie.
420
Un alt aspect important în dezinfectarea canalelor radiculare este biofilmul intracanalar.
Rolul acestuea în prognosticul tratamentului endodontic este dificil de a supraestima.Potrivit
concepţiei moderne, microorganismele din canalele radiculare se prezintă sub formă de biofilm
bacterian, care modifică semnificativ proprietățile lor și complică eliminarea lor din sistemul de
canale radiculare. Biofilmul este o comunitate de microorganisme înconjurate de o matrice
extracelulară de polizaharide.Biofilmul protejează microorganismele prezente în ea de efectele
factorilor aferenţi, creează condiţii favorabile pentru creşterea lor,matricea de polizaharide
împiedică pătrunderea îagenților antimicrobieni în biofilm, crescând astfel rezistența microbilor
la antibiotice și antiseptice. De aceea, pentru a elimina biofilmului, o combinație a unui factor
mecanic, capabil să distrugă structura biofilmului, cu agentul de dezinfectare, care distruge
microorganismele ar fi cel mai potrivit.
Obiectivele lucrării
1. Eliminarea eficientă a biofilmului din canalele radiculare, analiza metodelor şi
principiilor de eliminare a acestora.
2. Analiza proprietăţilor substanţelor folosite ca iriganţi a canalelor radiculare.
Materiale şi metode
Studiul clinic s- a efectuat pe un lot de 13 pacienţi dintre care 7 de sex masculin şi 6 de
sex femenin , cu vârste cuprinse între 18-34 ani. Din totalul celor 13 cazuri , 10 au fost dinţi
pluriradiculari şi 3 cazuri dinţi monoradiculari. La 10 pacienţi sol. de Hipocloridul de Na de 3%
a fost folosit în combinaţie cu metoda sonică, aparatul EndoActivator şi la 3 pacienţi numai cu
sol. de Hipocloridul de Na de 3% . La tot lotul de pacienţi procedura de tratare a canalelor
radiculare a fost realizată în trei vizite.
Rezultate şi discuţii
Pentru un efect maxim, irigantii trebuie sa aiba proprietati biofizice optime.
Biocompatibilitatea este de dorit. Proprietati ca miros şi gust placut, efect de albire(decolorare) si
pret sunt ignorate.
Irigarea are două obiective majore:
1. Curățarea canalului radicular ca urmare a dizolvării chimice a reziduurilor organice și anorganice, precum și acţiunii mecanice favorizând spălarea lor din canalul radicular;
2. Dezinfecția canalului radicular.
În acest sens, curățarea sistemului de canal ar trebui să fie considerate ca fiind cea mai
importanta etapa de tratament endodontic, care are un impact semnificativ asupra prognosticului
său. La fel prepararea şi formarea calitativă a canalului radicular favorizează formarea
rezervuarului necesar irigantului de canal pentru o irigarea mai reuşită.
Toate tehnicile de irigare pot fi împărțite în 5 grupe (Van der Sluis, 2007):
• Manual;
• Ultrasonice;
• Sonice (EndoActivator);
• Laser (soluție cu laser-activat);
• Hidrodinamică (RinsEndo, EndoVac).
Irigantii in tratamentul endodontic servesc urmatoarelor scopuri:
1. Lubrefierea canalului, foarte importanta in evitarea fracturarii/separarii instrumentelor;
2. Dizolvarea ramasitelor pulpare (solvent organic);
3. Dezactivarea endotoxinelor;
4. Spalarea debriurilor create de instrumentele endodontice;
421
5. Omorârea/evacuarea bacteriilor/microorganismelor din canalul radicular (planctonic sau
biofilm);
6. Eliminarea smear layer-ului (decalcificare).
Lubrifierea reprezintă procesul de reducere a presiunii de pe una sau 2 suprafețe aflate în
proximitate și în mișcare relativă una față de cealaltă prin interpunerea unei substanțe - numite
lubrifiant - care va prelua sau va ajuta la preluarea sarcinii (a presiunii generate) dintre cele 2
suprafețe. Lubrifiantul se prezintă sub formă de lichid sau gel. Un irigant introdus între cele 2
suprafețe în mișcare reduce fricțiunea, marește eficiența și reduce uzura instrumentelor (acelor).
Poate avea și rolul de a dizolva dentina sau a transporta molecule și de a distribui căldura.
Lubrifierea previne fractura instrumentelor și reduce timpul instrumentarii. În plus, eficacitatea
la taiere a instrumentelor de mână e imbunătățită și se reduce forța de torsiune suferită de acele
de NiTi.
Dezactivarea toxinelor are de asemenea un rol foarte important. Membrana externa a
bacteriilor Gram-negative conține endotoxine, prezente in toți dinții necrotici cu leziuni
periapicale si care pot declanșa raspunsuri inflamatorii chiar și în absenta bacteriilor vii. Mai
mult chiar, nivelul endotoxinelor în canalele radiculare necrotice e dovedit corelat cu simptome
clinice ca durerea spontană sau sensibilitatea la percuție. Exemple ale prototipului de endodoxine
sunt lipopolizaharidele (LPS) sau lipo-oligozaharidele (LOS) aflate in membrana externa a
diferitelor bacterii Gram-negative. Inactivarea endotoxinelor de către Hipocloritul de sodiu a fost
raportată, dar este minoră comparativ cu efectul Ca(OH)2. Doar Ca(OH)2 poate dezactiva
endotoxinele bacteriene prin alcalinizare. Iriganții uzuali nu neutralizeaza endotoxinele. Un
concept alternativ este ozonizarea iriganților utilizați. Proprietăţile biofozice optime ale iriganţilor, înseamnă tensiune superficiala,
umectabilitate, viscozitate, capilaritate si dinamica moleculară. Per total, aceste proprietați măresc efectul iriganților endodontici în canal. Pentru corectarea unor proprietați fizice,
iriganților li se adaugă surfactanți si agenți tensioactivi. Datorită dificultăților de a penetra
tubulii dentinari, aratat de Elio Berutti si coautorii (Berutti E, Marini R, Angeretti A. Penetration
ability of different irrigants into dentinal tubules. J Endodon 1997, 23(12), 725-7), Hipocloritul
de Na nu poate patrunde în regiunile cele mai profunde ale sistemului canalar: din acest motiv,
aceste arii reprezintă rezervoare de infecție ce pot recontamina spațiul endodontic. Încălzirea și activarea ultrasoniă scad tensiunea superficială a iriganților şi le permit pătrunderea mai uşoară
în spaţiul endodontic.
Datorită complexitații sistemului canalar radicular, iriganții sunt folosiți ca supliment în
prepararea mecanică a canalelor. Un irigant ideal ar trebui sa fie capabil să penetreze și să
dezinfecteze sistem endodontic dizolvând atât componentele organice (țesut pulpar necrotic și non-necrotic și microorganisme) cât și componentele anorganice (minerale conținute în tubulii
dentinari) ale smear layer-ului. Nici un irigant nu îndeplinește aceste condiții și NaOCl rămâne
cel mai folosit irigant din endodonție. NaOCl este un bun dezinfectant și posedă proprietăți bune
de dizolvare tisulară, dar este incapabil de a dizolva singur smear-layer-ul si este citotoxic pentru
țesuturile vitale si perirapicale. Prin procese biochimice, clorul liber (ca si hipoclorit OCl-)
distruge țesutul pulpar necrotic și debriurile; totodata conturbă procesul metabolic al bacteriilor
prin oxidarea ireversibilă a enzimelor acestora. NaOCl e foarte eficient în dizlocarea și evacuarea
debriturilor libere din canal, eficacitatea sa în regiunea apicală e dependentă de adâncimea la
care e întrodus acul de irigatie.
Pe lângă canalul principal, bacteriile pot fi cantonate și la nivelul canalelor laterale sau a
tubulilor dentinari. In aceste locuri, bacteriile pot rămâne neafectate de tratamentul chemo-
mecanic al canalului. Astfel, utilizarea unui irigant antimicrobian între ace si ca irigant final s-a
422
dovedit a elimina bacteriile supraviețuitoare. Conform Radcliffe (Radcliffe CE et Al:
Antimicrobial activity of varying concentrations of sodium hypochlorite on the endodontic
microrganisms Actinomices Israelii, A. naeslundii Candida Albicans and Enterococcus Faecalis
Int. Endod. J 2004; 37: 438-46) acțiunea hipocloritului e ingreunată de complexitatea
endodonțiului, de natura polimicrobiană a florei, de prezența biofilmului și a smear layer-ului
produs de instrumentele noastre. Mai mult chiar, mediul din interiorul canalului se dovedește a fi
ostil irigantilor. Haapasalo si co (Haapasalo M, Qian W, Portenier I, Waltimo T. Effects of
Dentin on the antimicrobial properties of endodontic medicaments. J Endodon 2007; 33(8): 917-
925) au indicat interacțiunile dintre iriganți și medicația intermediara in vivo. Colagen,
hidroxiapatita, proteine serice și dentina pot inhiba puternic acțiunea diferitelor substanțe
utilizate în curațire. Dentina de exemplu, actionează ca tampon atât pentru substanțele acide cât
și pentru cele bazice.
NaOCl nu poate elimina încărcătura bacteriana după o ora de încubare, dacă irigantul a
fost preincubat cu pudră dentinară cu 24 de ore înainte de utilizare. Alte substanțe, ca cele
organice pot interfera cu actiunea iriganților. 20% din biomasa dentinei este reprezentată de
colagen tip I; resturi de țesut pulpar necrotic și secreții inflamatorii care se pot acumula în canal
din diferite foramene trebuie de asemenea adăugate. NaOCl, ca o substanță alcalină are un
pronuntat efect antibacterian pentru majoritatea speciilor găsite în infecțiile endodontice. Totuși, este puțin eficient pe E. faecalis. Deși condițiile întâlnite în canalele netratate nu favorizeaza
dezvoltarea E. faecalis, el este frecvent întâlnit în canalele dinților cu tratamente endodontice
eșuate. De aceea e necesară utilizarea unui irigant intracanalar cu un efect antimicrobian
pronunțat asupra E. faecalis si cu o bună penetrare în dentină. În ultimii ani, gluconatul de
clorhexidina (CHX) s-a dovedit a fi un agent dezinfectant eficient în terapia endodontică. Poate
fi folosit eficient ca irigant. Concepte alternative sunt reprezentate de ozonarea sau fotoactivarea
iriganților.
În interiorul canalului radicular, majoritatea bacteriilor sunt legate într-o structura bine
organizată, biiofilmul, capabil să reziste atacurilor în diverse moduri. Bacteriile din biofilm sunt
suspendate într-o matrice numita glicocalix, ce actioneaza ca o barieră mecanică împotriva
agenților antimicrobieni. În timpul evoluției, biofilmul elberează bacterii, care infectează, în
forma planctonică, mediul înconjurător. Biofilmul este mai rezistent la actiunea antibioticelor ca
doxiciclina, amoxicilina si metronidazol. Rezultatul final e ca biofilmul este de 1000 de ori mai
rezistent decât bacteriile aflate în forma planctonică (Svensater G, Bergenholtz G. Biofilms in
endodontics infections. Endodontic Topics 2004; 9: 27-36). Nici un irigant nu e capabil să
elimine eficient biofilmul. Utilizarea aparatelor ultrasonice si sonice ușureaza spargerea
biofilmului și penetrarea mai profundă a iriganților.
Calcificări ce ramân în urma preparării mecanice sunt frecvent întâlnite în sistemul
canalar. Agenți de demineralizare ca acidul etilen-diamino-tetraacetic (EDTA) și acidul citric au
fost recomandați ca adjuvanți in terapia endodontică. Agenții chelatori pot fi aplicați sub formă
de lichid sau pastă. Între instrumente, canalul trebuie irigat cu cantități considerabile de
hipoclorit. Odată conformarea terminată, canalul se poate spăla abundent cu sol. apoasă de
EDTA sau acid citric. Nu există recomandări clare referitoare la timpul necesar acestor
proceduri. In general fiecare canal este clătit timp de 1 minut cu 5-10 ml irigant chelator. Trebuie
menționat că expunerea prelungita la acțiunea agenților chelatori puternici ca EDTA slabesc
dentina radiculara, deoarece duritatea și modulul elastic al dentinei depind de continutul in
minerale.
Un irigant ideal trebuie sa prezinte caracteristici favorabile incluzând capacitate maximă
de a dizolva țesuturile și efect antimicrobian și totodată trebuie să inducă un răspuns inflamator
minim (sau deloc) în țesuturile înconjurătoare. De aceea, evaluarea răspunsului inflamator e
423
importantă, deoarece inflamația este prima fază a vindecării, ceea ce justifică studiul progresiei
inflamației după diferiți stimuli, incluzând soluțiile de irigare. Importanța acestor studii e
atribuită faptului că extruzii ale iriganților în țesuturile periodontale pot apărea în caz de
perforații și tehnici incorecte chiar și la dinți cu rădacina complet formată. Soluție salină 0.9%,
soluție clorhexidină 2.0% si 2.5%NaOCl au prezentat o bună biocompatibilitate, fiind detectată o
foarte ușoară reacție inflamatorie la 14 zile si la 30 de zile s-a observat vindecare celulara.
Prezentare de caz clinic:
Cazul clinic Nr.1:
Pacientul A de 22 ani s-a adresat la IMSP Clinica Stomatologică a Universităţii de Stat de
Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” cu senzaţie de disconfort în dintele 46 în timpul
masticaţiei, mai rar involuntar, mucoasa în dreptul apexului dintelui la palpare o uşoară
sensibilitate doloră. Obiectiv dintele 46 prezenta obturaţie permanent. Percuţia în sensul vertical
al dintelui este sensibilă, mucoasa în dreptul apexului dintelui la palpare o uşoară sensibilitate
doloră.. Erau prezente semnele radiologice ale patologiei periapicale. În urma examenului clinic
şi radiologic s-a pus diagnosticul de periodontită apicală cronică granulomatoasă. S-a planificat
tratamentul endodontic nechirurgical al dintelui 46.
Tratamentul: Preparării accesului prin înlăturarea obturaţiei vechi, acces la cele trei zone
anatomice ca plafonul camerei pulpare, orificiul radicular şi constricţia apicală.
S-au identificat trei canale independente, fiecare conducînd la orificiul apical propriu, canalele
MV, ML şi D.
Fundul cavităţii pulpare era acoperit cu dentină rămolită, care a fost înlăturată cu o freză
sferică cu gîtul lung.
Instrumentarea în canalele radiculare s-au efectuat cu ajutorul instrumentelor PathFile şi
Protaper Universal mecanice.
Lungimea de lucru s-a determinat radiologic şi s-a colaborat cu un apex locator. Canalele
sau preparat mecanic prin tehnica Crown-Down utilizând în combinaţie gel EDTA Meta MD-
Chealcream până ce apical s-a atins dimensiunea de F2 cu diametrul de 25 (finishing file, F2
roşu).
Ca irigant s-a folosit o cantitate abundentă de Hipoclorid de sodiu 3% care a fost activată
prin metoda sonică cu aparatul EndoActivator. EndoActivator (Dentsplay) este conceput pentru
activarea soluțiilor de irigare intracanalare în timpul tratamentului endodontic.
• Provoacă mișcare irigantului in canalele radiculare
• Imbunataţeste eliminarea produselor de degradare, a stratului murdar (smear layer) și a
biofilmului.
Tratamentul s-a planificat să fie realizat în trei şedinţe datorită complexităţii sistemului de
canale. Canalele au fost uscate cu conuri de hârtie şi obturate temporar cu pastă pe bază de
Hidroxid de Ca “Apexcal” Ivoclar Vivadent, care are proprietăţi antibacteriene datorită pH înalt
de 12,5, posedă radioopacitate. Dintele a fost închis cu o obturaţie temporară cu materialul Fuji
IX GC.
Peste trei săptămâni pacientul a revenit pentru a reînnoi Hidroxidul de Ca din canal .După
o durată de două luni pacientul s-a prezentat în cabinetul stomatologic, dintele era asimptomatic
şi în urma irigării finale cu hipoclorid de Na 3%, canalele au fost uscate cu conuri de hârtie şi s-
au considerat a fi pregătite pentru obturaţie. Dintele a fost apoi obturat prin intermediul tehnicii
de condensare laterală la rece, utilizând gutapercă şi sealer pe bază de răşini epoxide (AH-Plus,
Dentsply). S-a aplicat o închidere coronară cu compozit fotopolimerizabil ESPE Filtek
Z550 (USA). Controlul după jumătate de an a obiectivat o diminuare a radiotransparenţei în
regiunea periapicală, fără semne clinice de infecţie.
424
Concluzii
Combinarea metodelor manuale de irigare a canalelor radiculare (acul endodontic) cu
cele suplimentare ca sonice, ultrasonice ş.a., precum folosirea în timpul preparării mecanice a
EDTA şi sol. Hipoclorid de Na scade considerabil rata de insucces al tratamentului endodontic
efectuat, prin diminuarea riscului de reinfectare a canalelor radiculare.
Bibliografie
1. Fală V., Burlacu V. Metodologia Endodontologiei Clinice. Ghid practice. 2012
2. John I. Ingle, DDS, MSD, Leif K.Bakland, DDS. Endodontics, Fifth Edition. // BC Decker
Inc., 2002, 748-762.
3. Sjogren U, Haggalund B, Sundqvist G, Wing K. Factors affecting the long-term results of
endodontic treatment. J Endod. 1990, 498-504.
4. Kenneth M. Hargreaves, DDS, PhD, FICD, FACD, Stephen Cohen, MA, DDS, FICD.
Cohen’s Pathways of the pulp, Tenth Edition, 2011, 890-898.
5. William T. Johnson, DDS, MS. Color Atlas of Endodontics.// W.B Saunders Company, 117-
130.
6. Уэббер Д., Машко П. ПроТейпер: кривизна проходимая легко. //DentArt, 2001; Nr. 2
ROLUL DIAGNOSTICĂRII ŞI TRATĂRII PULPITELOR ACUTE DIFUZE,
ÎN EVITAREA COMPLICAŢIILOR
Nicolau Gheorghe, Roman Ion, Danici Alexandru
Catedra Stomatologie Terapeutică a USMF ,,Nicolae Testemiţanu”
Summary
The role of diagnosis and treatment of acute diffuse pulpitis, in order to avoid complications
Inflammation of the dental pulp due to various local and general factors remains one of
the most common dental emergencies that are not diagnosed and treated in time lead to an
increased risk in the development of periodontal complications. The study was performed on a
group of 24 patients who have addressed for treatment at the Therapeutic dentistry Department
USMF ,,Nicolae Testemitanu''
Rezumat
Inflamația pulpei dentare ca urmare a diferitor factori locali și generali rămâne a fi una
din cele mai frecvente urgențe în stomatologie, care nefiind diagnosticată și tratată la timp duce
la un risc crescut în dezvoltarea unor complicații periodontale. Studiul fiind efectuat pe un lot de
24 de pacienți care s-au adresat pentru îngrijiri medicale la Catedra Stomatologie Terapeutică
USMF ,,Nicolae Testemițanu''
Actualitatea temei
Inflamația pulpei dentare este una din cele mai frecvente urgențe în stomatologie,
poziționându-se printre primele locuri în patologiile dentare, cu posibilitate înaltă în dezvoltarea
complicațiilor periodontale.
Un stimul din exterior (chimic, fizic sau termic), declanșează o suferință astringentă,
o durere lancinantă care apare dintr-odată sau crește gradat.
Diagnosticarea precoce și aplicarea metodelor de tratament adecvate diminuează la
minim posibilitatea apariției unei complicații. Chiar dacă în prezent terapia endodontică
425
cunoaște o dezvoltare înaltă, succesul depinde în mare măsură de prelucrarea minuțioasă a
canalelor radiculare.
Cele menționate anterior au determinat scopul lucrării de a studia metodele de
diagnosticare și tratament al pulpitelor acute difuze, urmărindu-se următoarele scopuri:
1. Analiza evoluției clinice a pulpitei acute difuze.
2. Analiza metodelor de diagnosticare și tratament.
3. Complicațiile ce pot apărea în timpul tratamentului și după.
Material, metode şi analiza rezultatelor
Studiul a fost efectuat pe un lot de 24 de pacienti diagnosticați cu pulpită acută difuză,
selectați în funcție de modul în care aceștia s-au adresat pentru îngrijiri medicale la Catedra
Stomatologie Terapeutică USMF,, Nicolae Testemițanu'', dintre care 8 (33,33%) au fost de sex
femenin, 16 (66,66%) de sex masculin, 7 fumători (29,16%) și 17 nefumători (70,83%), 2
pacienți (5,88%) în timpul tratamentului ortodontic, cu vârste cuprinse între 19 – 42 de ani.
Pentru igienizare, îndepărtarea depunerilor moi și dure sub gingivale și supra gingivale a fost
folosit detartrajul cu ultrasunet. Pentru îndepărtarea plăcii s-au folosit AIR FLOW cu praf de
bicarbonat de sodiu în 14 (58,33%) cazuri, iar în 10 cazuri (41,66%) s-au folosit îndepărtarea
plăcii dentare prin periaj profesional cu pastă,, Polident''.
Pentru aprecierea vitalității pulpei dentare s-a folosit testele la ,, cald” și la ,, rece” la 6
pacienți (25%) și ca examen paraclinic electroodontometria (EOD) 10 pacienți (41,66%) și radiografia la toții pacienții (100%), pentru confirmarea diagnozei.
Ca metode de tratament s-a folosit extirparea vitală 18 cazuri (75%), și in 6 cazuri (25%)
extirparea devitală cu ajutorul pastei pe bază de paraformaldehidă ,, Devit – C”.
Pentru prelucrarea mecanică a canalelor s-a utilizat metoda Step-Back, iar pentru prelucrarea
medicamentoasă s-a folosit sol. Hipoclorid de Na 3% și sol. H2O2 3%, lungimea de lucru fiind
apreciată cu ajutorul apex locatorului ,,Bingo 1020” . În obturarea canalelor s-a folosit tehnica de
obturare printr-un singur con ,,con master” 9 cazuri (37,5%), și în 14 cazuri (62,5%) prin tehnica
de condensare lateral a guttaperchei, cu material pe bază de rășini epoxidice AH-plus.
La aplicarea obturației permanente s-a folosit materialul fotopolimerizabil nanocompozit
Filtek Z550.
În tratamentul endodontic au fost supuși atât dinții inferiori 66,6% atât și cei superiori 33,3%,
dintre care molari 61%, 32% premolari și 7% incisivi, canini 0%.
În timpul tratamentului nu s-au produs erori ca: fracturare de instrument, obturare incompletă,
trecerea materialului după apex, perforarea peretelui radicular.
Cazul clinic
Pacientul P. a solicitat asistență stomatologică în cadrul Clinicii Universitare, Catedra de
Terapie USMF ,,Nicolae Testemițanu”, acuzând dureri acute spontane, pulsatile care se
intensifică în timpul nopții și de la excitanții termici, durerea fiind de lungă durată, în jurul a 2-3
ore. Durerea iradiază în ureche și corpul mandibulei pe partea stîngă.
În urma examinării pacientului s-a pus diagnosticul de pulpită acută difuză în dintele 35.
S-a planificat tratamentul maladiei date prin metoda extirpării vitale și obturării prin metoda
condensării laterale la rece:
1. Efectuarea anesteziei la Spina Spix, cu sol. Ubestezin 4%, 1,7 ml
2. Prepararea cavității carioase
3. Obținerea accesibilității la cele trei nivele endodontice ( regula 3 ,,A”)
a. Accesul la camera pulpară (A1);
426
b. Accesul la orificiul radicular (A2);
c. Aceesul la zona îngustării dentino-cimentare (A3)
4. Urmărindu-se în același timp amputarea pulpei coronare, extirparea pulpei radiculare,
determinarea lungimii de lucru.
5. Prelucrarea mecanică și medicamentoasă a acestora.
6. Uscarea canalelor radiculare cu conuri de hârtie.
7. Obturarea canalelor radiculare cu material pe bază de rășini epoxidice AH-plus și conuri de
gutapercă prin metoda condesării laterale la rece.
8. Efectuarea radiografiei de control.
9. Aplicarea obturației provizorii cu ,,Dentin Pastă” care după 2 zile este înlocuită cu cea
permanentă Filtek Z 550 restabilindu-se morfologia dintelui 35.
10. Radiografia de control peste 6 luni, care demonstrează corectitudinea manipulațiilor
terapeutice.
Concluzii
1. În urma acestui studiu se poate de afirmat cu certitudinea că pulpita acută difuză are o
evoluție clinică severă care necesită tratament terapeutic imediat pentru prevenirea
complicațiilor.
2. Diagnosticarea precoce și corectă dă posibilitatea medicului practician evitarea
complicațiilor și rezultat post-tratament favorabil.
3. Respectarea tuturor etapelor și cerințelor în timpul tratamentului acestei afecțiuni reduce la
minim complicațiile ce pot apărea în timpul operator cît și după.
Bibliografie
1. Stomatologie terapeuctica E.Borovski 1990
2. Radlinschi V.N., Radlinschi S.V., Tehnologiii moderne de restaurari dentare. Indicatii
metodice. Chisinau 2003
3. Eni Ana. Paradontologie. Chisinau 2003
4. John I. Ingle, DDS, MSD, Leif K.Bakland, DDS. Endodontics, Fifth Edition. // BC Decker
Inc., 2002, 748-762.
5. Sjogren U, Haggalund B, Sundqvist G, Wing K. Factors affecting the long-term results of
endodontic treatment. J Endod. 1990, 498-504.
6. Николаев А. И.. Цепов М. Н. Практическая терапевтическая стоматология. Москва
2003.
ASPECTELE EPIDEMIOLOGICE, ETIOPATOGENETICE ŞI
CLINICO-MORFOLOGICE ALE GINGIVITELOR HIPERPLAZICE
Olesea Musteaţă
Catedra Stomatologie Terapeutică a USMF „Nicolae Testemiţanu”
Summary
Epidemiological, etiopathogenetic and clinico-morphological
aspects of hyperplastic gingivites
Gingival enlargement can be caused by a wide variety of etiologic factors and is
classified according to the etiologic principle: 1. Inflammatory enlargement; 2. Drug-induced
enlargement; 3. Enlargement associated with systemic diseases or conditions; 4. Neoplastic
427
enlargement. Incidence of gingivitis in pregnancy varies from around 50% to 100%. Hormonal
changes occurring during pregnancy have long been known to be associated with varying types
of gingival enlargement. The local factors, especially plaque and calculus are known to be
responsible for gingival enlargement during pregnancy. Pregnancy does not alter healthy
gingiva; it affects the previously inflamed area. It is generally accepted that the increase in
gingival inflammation typically begins in the second month and reaches the maximal level
during the eighth month of pregnancy. Oral and periodontal manifestations of acute leukemias
comprise leukemic infiltration, bleeding, oral ulcerations, and infections. In acute leukemias the
gingival hyperplasia is secondary to infiltration of the gingival tissue with blast cells. The bone
marrow aspiration with cytochemical reactions and the gingival imprints prove the diagnosis of
acute leukemia by detection of blast cells infiltration. The induction therapy with cytarabine and
doxorubicin may result in complete or at least partial resolution of the gingival hyperplasia.
Stomatologists should be aware of the various periodontal manifestations and complications of
acute leukemias to enable early diagnosis and timely referral for proper management.
Rezumat
Hiperplazia gingiilor poate fi cauzată de o varietate a factorilor etiologici şi se clasifică
după pricipiul etiologic: 1. Hiperplazia inflamatorie; 2. Hiperplazia indusă de medicamente; 3.
Hiperplazia asociată de maladii sau stări patologice de sistem; 4. Hiperplazia neoplazică. Unii
autori identifică forma mixtă a gingivitelor hiperplazice [17]. Incidenţa gingivitelor la gravide
variază între 50 – 100%. Se cunoaşte de mai mult timp că modificările hormonale în timpul
sarcinii se asociază cu diferite tipuri de hiperplazie gingivală. Factorii locali, în special placa şi
calculul sunt responsabile de hiperplazia gingivală în perioada sarcinii. sarcina nu alterează
gingia sănătoasă, ci afectează ariile inflamate precedent. Este recunoscut în general că creşterea
gradului de inflamare a gingiei se începe din luna a 2-a şi atinge nivelul maxim în luna a 8-a a
sarcinii. Manifestările orale şi parodontale ale leucemiilor acute cuprind hemoragiile în mucoase,
gingivita ulcerativă, gingivita infecţioasă şi odontalgiile. În leucemiile acute hiperplasia gingiilor
este secundară infiltraţiei ţesutului gingival de celule blastice. Puncţia măduvei osoase cu
reacţiile citochimice şi amprentele gingivale confirmă diagnosticul de leucemie acută prin
detectarea infiltraţiei cu celule blastice. Hiperplazia gingivală poate regresa completamente sau
cel puţin parţial sub acţiunea chimioterapiei antileucemice eficiente. Stomatologii trebuie să fie
familiarizaţi cu diferite manifestări şi complicaţii ale leucemiilor acute în scopul asigurării unui
diagnostic precoce şi trimiterii oportune pentru managementul cuvenit.
Actualitatea temei
Afecţiunile parodontale cuprind o varietate a proceselor patologice care afectează
sănătatea parodontului. Deşi schema clasificaţională aprobată în anul 1989 de Atelierul
Internaţional de Lucru în Parodontologie Clinică divizează aceste patologii într-un număr anumit
de subforme clinic definitivate [1, 24], tentativele ulterioare de a categoriza pacienţii în
conformitate cu criteriile stabilite au demostrat existenţa problemei considerabile de suprapunere
a noţiunilor de afecţiune respectivă [2]. Ultimul secol pe arena stomatologică mondială au fost
obţinute succese remarcabile în cunoaşterea biologiei, profilaxia, diagnosticul şi tratamentul
gingivitelor, ce se datorează parteneriatului ştiinţific între practica profesională devotată,
activitatea publică şi privată de cercetări şi cooperarea internaţională lărgită [3]. În pofida
progreselor esenţiale în identificarea factorilor etiologici şi mecanismelor patogenetice în diferite
forme ale gingivitei, există lacunele informaţionale care impiedică recategorizarea şi determină
dificultăţi în diagnosticul diferenţial al acestor afecţiuni. Printre problemele importante ale
stomatologiei contemporane în cadrul gingivitelor hiperplazice se poate menţiona adresarea
adesea inoportună a pacienţilor la stomatolog şi depistarea tardivă a unor entităţi clinice, în
special celor apărute pe fundal de tumori maligne. Publicaţiile care reflectă cercetări
428
demonstrative privitor la aspectele epidemiologice, etiopatogenetice şi clinice ale gingivitelor
hiperplazice sunt puţin numeroase, majoritatea din acestea fiind bazate pe loturi
investigaţionale nesemnificative de cazuri.
Obiectivele cercetării
Identificarea şi studierea aspectelor epidemiologice, etiopatogenetice şi clinico-
morfologice ale gingivitelor hiperplazice.
Material şi metode de cercetare
Tipul de studiu realizat este descriptiv şi secundar – reviul narativ al literaturii de
specialitate. Acumularea informaţiei pentru cercetare s-a efectuat prin analiza datelor literaturii
de specialitate internaţionale şi ale statisticii oficiale pe entitatea nozologică respectivă . Au fost
studiate 25 surse bibliografice de referinţă. În calitate de metode de cercetare au servit: istorică,
epidemiologică, comparativă, statistica decsriptivă, transfer de date [22]. Referitor la gingivita
hiperplastică în cadrul leucemiilor acute mieloide, tipul procesului mieloproliferativ a fost
identificat în conformitate cu Clasificarea Internaţională a Neoplazmelor Mieloide propusă de
O.M.S. în anul 2008 [23]. Studiul prezentat a fost efectuat în Clinica Stomatologică
Universitară şi la Catedra Stomatologie terapeutică a USMF „Nicolae Testemiţanu” în anul
2013.
Rezultate şi discuţii Sunt identificate diferite tipuri de afecţiuni parodontale, una dintre care reprezintă
hiperplazia gingivală. Hiperplazia gingivală poate fi cauzată de o varietate a factorilor etiologici
şi se clasifică după pricipiul etiologic [20,21]: 1. Hiperplazia inflamatorie; 2. Hiperplazia indusă
de medicamente; 3. Hiperplazia asociată de maladii sau stări patologice de sistem; 4. Hiperplazia
neoplazică. Unii autori identifică forma mixtă a gingivitelor hiperplazice [17]. Maladiile sau
stările patologice de sistem, care pot cauza gingivita hiperplazică, includ hemopatiile benigne şi
maligne, patologia sistemului endocrin, sarcina, boala Crohn. În situaţiile clinice respective
hiperplazia gingivală apare ca o complicaţie secundară.
Incidenţa gingivitelor la gravide variază între 50 – 100% [14,15]. Se cunoaşte de mai
mult timp, că modificările hormonale în timpul sarcinii se asociază cu diferite tipuri de
hiperplazie gingivală [14]. Afecţiunile gingivale în sarcină au fost pentru prima dată descrise în
anul 1898, adică anterior de publicarea datelor despre aspectele hormonale ale sarcinii.
Modificările hormonale pot potenţia semnificativ efectele iritanţilor locali (placa, calcul, agenţi
bacterieni) asupra ţesutului conjunctiv gingival. De subliniat, că sarcina nu alterează gingia
sănătoasă, ci afectează ariile inflamate precedent. Se raportează despre reducerea gradului de
severitate a gingivitei peste 2 luni după naştere şi revenirea gingiei peste un an la o stare
comparabilă cu cea la pacientă care nu a fost gravidă [6]. Totodată corelaţia între gingivita şi
cantitatea plăcii creşte în perioada post-partum, ce sugerează că graviditatea induce alţi factori
care agravează răspunsul gingiei la iritanţi locali. S-a demonstrat că gingia constituie organ-ţintă
pentru hormoni sexuali la femei [10]. Estradiolul radioactiv injectat şobolanilor de sex feminin a
fost detectat în tractul genital şi în gingia. Este recunoscut în general că creşterea gradului de
inflamare a gingiei se începe din luna a 2-a şi atinge nivelul maxim în luna a 8-a a sarcinii
[11,25].
Gingivita hiperplazică cronică rezultă din inflamaţia cronică a gingiilor datorită totalităţii
de factori locali. Unul din factorii cauzali esenţiali constituie placa dentară microbiană. Un alt
factor poate fi trauma cronică a gingiei de la ocluzie/masticaţie. Deprinderile parafuncţionale
(respiraţia orală, presiunea limbei asupra gingiei) sunt, de asemenea, factori predispozanţi
frecvent înregistraţi [5,19]. Gingivitele hiperplazice cronice clinic şi histopatologic pot imita
afecţiunile benigne şi maligne, în special cînd este evidentă combinarea factorilor etiologici şi
429
predispozanţi. Hemangiomul, teleangiectazia şi carcinomul cu celule scuamoase pot avea unele
trăsături clinice şi microscopic similare cu gingivita hiperplazică [12,17].
În practică aspectul clinic şi concretizarea genezei afecţiunii sunt date utile pentru
diagnosticul preventiv. Rezultatele unui studiu clinic denotă că la 67% de pacienţi cu gingivita
hiperplazică şi 100% de pacienţi cu hemangiom, pre-diagnosticaţi clinic, examenul
histopatologic ulterior a confirmat diagnosticuri respective [17].
Ţesuturile gingivale sunt tropistice pentru infiltraţie de celule leucemice datorită
microanatomiei acestora şi expresiei moleculelor de adeziune endotelială, care amplifică
infiltrarea de leucocite [18]. În cel mai numeros studiu care vizează mărirea neoplazică a
gingiilor, hiperplazia gingivală a fost observată în leucemiile acute mieloide în 3 – 5% din 1076
pacienţi trataţi cu chimioterapie antileucemică în centrul de referinţă [8]. Hiperplazia gingiilor
mai frecvent s-a constatat în următoarele subtipuri ale leucemiei acute mieloide: leucemia acută
monoblastică (66,7%), leucemia acută mielo-monoblastică (18,5%) şi leucemia acută
mieloblastică (3,7%) [7]. Hiperplazia gingivală se caracterizează prin mărirea progresivă a
papilelor interdentare, precum şi gingiei marginale şi fixe. În forma cea mai marcantă a
patologiei coroanele dinţilor pot fi acoperite. Gingia devine edemaţiată, lipsită de relief, de
culoarea pal-roşie sau purpurie închisă. Pot fi observate hemoragiile în mucoase, gingivita
ulcerativă, gingivita infecţioasă şi odontalgiile [4,13]. Paliditatea, hemoragiile spontane, peteşiile
şi ulceraţia sunt descrise ca frecvent aparente în leucemiile acute decît în cele cronice.
Caracteristicele histologice sunt similare între subtipurile leucemiilor acute, cu excepţia formei
morfologice a celulelor din infiltrate leucemice. Aceste celule se caracterizează prin creşterea
cifrelor de mitoză. În cazurile tipice lamina proprie este dens invadată de celule leucemice care
se extind din stratul celular bazal al epiteliului gingival, dereglînd, astfel, anatomia ei normală.
Vasele sangvine regionale sunt comprimate de infiltraţie leucemică. Dezvoltarea infiltratelor
gingivale este imprevizibilă la fiecare pacient. Sexul pacientului nu a fost evidenţiat ca factor de
risc în apariţia acestei manifestări. Infiltratele gingivale din celule leucemice nu sunt observate la
persoanele edentate, sugerînd că iritarea locală sau trauma asociată de prezenţa dinţilor poate
avea impact în patogenia dereglărilor respective. Caria dentară şi igiena orală insuficientă n-au
fost descrise ca factori de risc în dezvoltarea hiperplaziei gingivale în leucemiile acute. Adiţional
la cele expuse, nu a fost raportată rata sporită a cariei dentare ca complicaţie a hiperplaziei
gingivale leucemice. Totodată igiena orală insuficientă şi cavităţile predispun către
superinfectare, necroză, sindrom algic şi hemoragii. Prezenţa cariei la unii pacienţi poate fi
incidentală. În general, tratamentul chirurgical trebuie să fie evitat la bolnavii cu hiperplazia
gingivală afectaţi de leucemie. Hiperplazia gingivală regresează completamente sau cel puţin
parţial sub acţiunea chimioterapiei antileucemice eficiente. De semnalat, că pacienţii cu leucemia
acută promielocitară fără hiperplazie gingivală în debut pot dezvolta anomalia respectivă după
medicaţie cu acidul all-transretinoic. Totodată această manifestare nu se consideră predictivă
pentru prognosticul nefavorabil. Leziunile cutanate sau orale noi progresante servesc deseori ca
determinările fizice iniţiale care duc la stabilirea diagnosticului de leucemie [16].
Concluzii Hiperplazia gingiilor poate fi cauzată de o varietate a factorilor etiologici şi se clasifică
după pricipiul etiologic. Modificările hormonale în timpul sarcinii se asociază cu diferite tipuri
de hiperplazie gingivală. Gingivita hiperplazică cronică rezultă din inflamaţia cronică a gingiilor
datorită totalităţii de factori locali, în special a placii dentare microbiene şi traumei cronice
cauzate de masticaţie/ocluzie. Gingivitele hiperplazice cronice clinic şi histopatologic pot imita
afecţiunile benigne şi maligne, în special hemangiom, teleangiectazie şi carcinom cu celule
scuamoase. Manifestările orale şi parodontale ale leucemiilor acute curpind infiltraţie leucemică,
hemoragii, ulceraţii şi infecţii ale cavităţii bucale. Hiperplazia gingivală este mai caracteristică
pentru varianta mielo-monoblastică sau monoblastică a leucemiei acute. În leucemiile acute
430
hiperplazia gingivală regresează completamente sau cel puţin parţial sub acţiunea chimioterapiei
antileucemice eficiente.
Bibliografie
1. Academy Reports, The Pathogenesis of Periodontal Diseases. J. Periodontol., 1999; 70 (4):
457 – 470.
2. Armitage G.C., Periodontal diseases: Diagnosis. Ann. Periodontol., 1996; 1: 37 – 2 15.
3. Armitage G.C., Robertson P.B., The biology, prevention, diagnosis and treatment of
periodontal diseases. JADA, 2009; 140 (1): 36S – 43S.
4. Barrett A.P. Long term prospective clinical study of neutropenic ulceration in leukemia. J.
Oral Med., 1987; 42: 102 – 105.
5. Carranza A.F., Gingival enlargement. In.: Carranza A.F., Newman M., Clinical
Periodontology. Philedelphia, London, Toronto, Montreal, Sydney, Tokyo: Saunders Comp.,
1996: 233 – 249.
6. Cohen D.W., Shapiro J., Friedman L., et al., A longitudinal investigation of the periodontal
changes during pregnancy and fifteen months post partum. J. Periodontal, 1971; 42: 653.
7. Cooper C.L., Loewen R., Shore T., Gingival Hyperplasia Complicating Acute
Myelomonocytic Leukemia. J. Can. Dent. Assoc., 2000; 66 (2): 78 – 79.
8. Dreizen S., McCredie K.B., Keating M.J., Luna M.A., Malignant gingival and skin
“infiltrates” in adult leukemia. Oral Surg. Oral Med. Oral Pathol., 1983; 55: 572 – 579.
9. Fatahzadeh M., Krakow A. M., Manifestation of acute monocytic leukemia in the oral cavity:
a case report. Spec. Care Dentist, 2008; 28 (5): 190 – 194.
10. Formicola A.J., Weatherford T., Grape H. Jr., The uptake of H3-estradiol by oral tissues in
rats. J. Periodontal Res., 1970; 5: 269.
11. Gracia R.I., Henshaw M.M., Krall E.A., Relationship between periodontal disease and
systemic health. J. Periodontol. 2000; 25: 21 – 36.
12. Greene L.A., Freedman P.D., Friedman J.M., Wolf M. Capillary hemangioma of maxilla.
Oral Surg. Oral Med. Oral Pathol., 1990; 70: 268 – 273.
13. Ishikawa G., Waldron C.A., Diseases of the oral mucosa. In: Ishikawa C.A., editor. Color
atlas of oral pathology. St. Louis (MO): Ishiyaku EuroAmerica, 1987: 71 – 102.
14. Kapoor A., Malhotra R., Grover V., Saxena D., Pregnancy Associated Gingival
Enlargement. J. Oral Health Comm. Dent., 2010; 4 (2): 48 – 51.
15. Maier A.W., Orban B., Gingivitis in Pregnancy. Oral Surg., 1949; 2: 234.
16. Ruiz-Arguelles G., Garces-Eisele J., Ruiz-Arguelles A., ATRA-induced gingival infiltration:
report of a case [letter]. Am. J. Hematol., 1995; 49: 364 – 365.
17. Sakallioúlu U., Açikgőz G., Kirtilőglu T. et al., A Comparative Clinical and
Histopathological Examination of Hemangioma and Chronic Inflammatory Enlargement of
Gingiva. Turk. J. Med. Sci., 2001; 31: 265 – 269.
18. Santosh Patil, Nitin Kalla, D.N.S.V Ramesh, A.R. Kalla, Leukemic gingival enlargement: a
report of two cases. Archives of Orofacial Sciences, 2010; 5 (2): 69 – 72.
19. Schmidt B.L., Pogrel M.A., Perrott D.H., Regezi J.A., Massive gingival enlargement and
alveolar bone loss: Report of two cases. J. Periodontol., 1995; 66: 811 – 816.
20. Seymour RA., Effects of medications on the periodontal tissues in health and disease.
Periodontol. 2000, 2006; 40: 120 – 129.
21. Soheylifar S., Vahedi M., Kadkhodazadeh M., Bidgoli M.J., A Case of Gingival Enlargement
in Acute Myeloid Leukemia. J. Periodontol. Implant. Dent., 2009; 1 (1): 48 – 50.
22. Spinei L., Lozan O., Badan V., Biostatistica. Chişinău: Tipografia Centrală, 2009: 186 p.
23. Swerdlow S.H., Campo E., Harris N.L. et al., WHO Classification of Tumours of
Haematopoietic and Lymphoid Tissues, 4th
Edition. IARC Press, Lyon, 2008.
431
24. The American Academy of Periodontology Proceedings of the World Workshop in
Clinical Periodontics . Chicago: The American Academy of Periodontology, 1989: I23 – I24.
25. Tilakaratne A., Soory M., Ranasinghe A.W., et. al., Effects of hormonal contraceptives on
the periodontium, in a population of rural Sri Lankan women. J. Clin. Periodontol., 2000;
27: 753 – 757.
TRATAMENTUL ABRAZIUNII DENTARE PROVOCATE DE BRUXISM PRIN
METODA RESTAURĂRII DIRECTE DIRIJATE.
Dumitru Romaniuc, Valeriu Fala, Valeriu Burlacu, Lilian Nistor, Stefan Gospodaru,
Radu Bolun
Catedra stomatologie terapeutica FECMF USMF „Nicolae Testemiţanu”
Summary
Treatment of dental abrasion caused by bruxism, using direct restauration method In contemporary dentistry dental abrasion is a common problem encountered, as in most
cases caused by bruxism. In the study were taken seven people aged between 26 and 40 years
diagnosed with dental abrasion passing (M.Buşan) the enamel-dentin border as a result of
bruxism, being examined clinically and paraclinically. As a result of the direct restoration guided
with the reorganization of the occlusion, we found that the tooth abrasion can be treated
successfully with good minimally invasive method, which implies preservation of healthy dental
tissue within a long time.
Rezumat În stomatologia contemporană abraziunea dentară este o problemă frecvent întîlnită,
fiind, în majoritatea cazurilor, provocată de bruxism. În studiu au fost luate 7 persoane cu vîrsta
cuprinsă între 26 şi 40 ani, diagnosticaţi cu abraziune dentară de trecere(M.Buşan), (pînă la
joncţiunea smalţ – dentină) ca urmare a bruxismului, fiind examinaţi clinic şi paraclinic. În urma
tratamentului prin metoda restaurării directe dirijate cu reorganizarea ocluziei am concluzionat
că abraziunea dentară poate fi tratată cu succes prin metoda miniinvazivă care subînţelege
păstrarea la maxim a ţesuturilor dentare sănătoase pe un timp îndelungat.
Actualitatea temei
Abraziunea dentară şi tratamentul ei este una din probleme principale în stomatologia
modernă. După erupţia dinţilor şi stabilirea contactelor dento-dentare, pe parcursul vieţii, datorită
funcţiei şi factorilor endogeni si exogeni are loc abraziunea fiziologică a ţesuturilor dure. Gradul
de abraziune va depinde de tipul de ocluzie, rezistenţa ţesuturilor dure, tipul de masticaţie,
mărimea presiunii masticatorii, prezenţa breşelor arcadelor dentare, consistenţa alimentelor. Un
factor foarte important este cel exogen: starea generală a organismului, modul încordat de viaţă,
profesia. Abraziunea dentară trebuie delimitată în fiziologică şi patologică, cind tesutul dur
dentar descreste ca consecinta contactelor mecanice interative cu diverse obiecte dure, exceptie
facind doar alti dinti.
Abraziunea patologică în cele mai dese cazuri este o manifestare clinică a bruxismului.
Bruxismul este o manifestare particulară a unui proces general, care se caracterizeaza prin
diferite dereglări somatice fiind declanşat de către stresul psihologic. Primul care depistează
acest proces de regulă este medicul stomatolog. La nivel local bruxismul duce la dereglări ale
rapoartelor naturale interdentare, fapt care complică restaurarea lor. Deseori anume bruxismul
duce la erori de tratament.
432
În acest fel, în caz de prezenţa bruxismului tratamentul stomatologic trebuie de făcut ţinînd cont
de cauzele care au declanşat această stare.
Prin bruxism se subînţelege parafuncţia nocturnă şi diurnă a activităţii masticatorii, care
se manifestă prin scrîşnitul şi lovitul din dinţi, la fel abraziunea şi strîngerea lor. Scrîşnitul
dinţilor şi strîngerea lor, în esenţă, sunt aceleaşi fenomene parafuncţionale, însă scrîşnitul este
însoţit de un sunet caracteristic.
Sunt doua forme de bruxism : în stare conştientă de veghe şi în timpul somnului. La unele
persoane bruxismul se manifestă în timpul zilei, în momentele de încordare nervoasă, iar la alţii,
apare în timpul somnului.
După părerea profesorului Rudolf Slavicek, bruxismul este „o supapă de neutralizare a
stresului”, care contribuie la relaxarea psihologică.
Unele păreri despre bruxism :
Conform definiţiei date de către Colegiul Naţional de ocluzodontologie, bruxismul
constituie specificul comportamentului caracterizat de stringerea permanentă, necontrolată a
dinţilor sau activitate ritmică a muşchilor masticatori ;
Conform definiţiei lui Rozenţveic, bruxismul se caracterizează prin contractarea
necontrolată a muşchilor masticatori în lipsa necesităţii de masticaţie a alimentelor ;
Academia americană de psihiatrie consideră bruxismul drept o deviere de
comportament ;
Academia americană a afecţiunilor maxilo-faciale, consideră bruxismul ca fiind o
disfuncţie cranio-mandibulară;
Academia americană a medicinii somnului defineşte bruxismul drept dereglarea
somnului (parasomnie), fiind însoţită de mişcări ritmice stereotipice a mandibulei cu păstrarea
contactelor ocluzale dentare;
Frecvenţa bruxismului este de 6-20%. Această stare se întîlneşte frecvent la copii.
Conform unelor date bruxismul infantil se păstrează pînă la vîrste înaintate.
Activitatea musculaturii masticatorii în cadrul bruxismului nocturn se înregistrează în
timpul microfazelor conştiente, neobservate de persoanele care dorm. Cercetările clasice în
domeniul neurofiziologiei bruxismului au fost efectuate mai mulţi ani la rînd de către Lavigne,
care a explicat dispariţia şi prezenţa bruxismului prin acţiunea neuromediatorilor, în special a
dopaminei şi serotoninei :
- Dopamina şi serotonina sunt neurotransmiţători care asigură legătura între neuroni ;
- Dopamina participă la transmiterea bucuriei şi satisfacţiei şi asigură efectuarea
mişcărilor. Deficitul dopaminei se întilneşte în cazul sindromului Parkinson şi schizofrenie ;
- Serotonina participă la reglarea somnului, poftei şi a simţului umorului. Deficienţa
acestui hormon provoacă starea de foame şi depresie ;
- Unii autori considerau ca surplusul de dopamină cauzează dezvoltarea bruxismului,
deoarece introducerea psihostimulatorilor dopaminergici (amfetamina) sporeşte gradul de
exprimare a bruxismului ;
- Sistemul dopaminergic este veriga centrală în etiologia bruxismului, deoarece joacă
rolul central în reglarea mişcărilor stereotipice şi în apariţia dereglărilor motorii în timpul
somnului.
Tratînd un pacient cu bruxism, în primul rînd trebuie sa apreciem prognoza dinţilor si
restaurările ce vor urma, apoi să efectuam tratamentul optim ţinînd cont de riscurile pe care le
avem.
Înca Hipocrate zicea ca :’’ştergerea dinţilor indică tulburarea sufletului’’. Acest aforism reflecta
profunzimea problemei, care depăşeşte limitele stomatologiei. La începutul secolului XX Karoly,
Marie si Pietkiewicz au remarcat ‘’scrîşnirea dinţilor concomitent cu afectarea sistemului nervos
central’’ ca ’’bruxomanie’’(termenul autorilor).
433
Abraziunea dentară des provoacă discomfort pacientului ceea ce îl determină să se
adreseze serviciilor stomatologice. Medicul stomatolog e obligat sa înteleagă particularităţile de
evoluţie a bruxismului şi influenţa lui asupra cavităţii bucale, precum şi să informeze pacientul
despre legatura între această stare şi dereglările estetice şi funcţionale. Medicul stomatolog va fi
pregătit :
1. Să depisteze tipul, intensitatea, durata si periodicitatea bruxismului.
2. Să aprecieze influenţa bruxismului asupra dinţilor, aparatului masticator şi
compartimentele periferice.
3. Să efectueze masurile profilactice si restaurative necesare ţinînd cont de forţele mărite
ocluzale.
4. Să aprecieze prognoza în timpul restaurării cu suport dentar sau implantant, ţinînd
cont de forţele mărite ocluzale.
5. Să majoreze autoaprecierea pacientului şi să înlăture influenţa obiceiurilor vicioase
pentru micşorarea activităţii distructive a bruxismului asupra dinţilor si restauraţiilor.
Aspectele indicate a comportamentului pacienţilor, care suferă de bruxism, demonstrează
importanţa problemei si explică necesitatea atitudinii complexe, interdisciplinare si colaborare cu
specialiştii din alte ramuri ale medicinii
Scopul lucrării Aplicarea tehnicii de tratament miniinvaziv cu restabilirea funcţional – estetică a ocluziei.
Pentru realizarea scopului formulat s-au propus următoarele obiective:
1. Restabilirea biomecanicii arcadelor dentare prin metoda directă a restaurării
direcţionate.
2. Optimizarea aspectului funcţional –estetic.
Materiale şi metode
În studiu au participat 7 persoane: 4 femei şi 3 bărbaţi cu vîrsta cuprinsă între 26 şi 40 de
ani. Find examinaţi clinic şi paraclinic, utilizîndu-se metodele: examenul obiectiv şi subiectiv,
OPG a zonei maxilo-faciale, studiul modelelor in articulatorul reglabil Reference (Gamma
Dental), a fost stabilit diagnosticul de abraziune dentară de trecere. Procesul era ca urmare a
bruxismului, complicat cu hipersensibilitate, dureri medii în regiunea articulaţiei temporo-
mandibulare (ATM) şi a muşchilor masticatori, dereglări estetice caracterizate prin reducerea
înălţimii coronare a dinţilor.
Tratamentul începea cu igienizarea profesională a cavităţii bucale, amprentarea cîmpului
protetic cu masă alginată, înregistrarea relaţiei maxilo – craniană cu ajutorul arcului facial şi a
celei mandibulo-maxilare folosind registratul.
Urma pregătirea şi ghipsarea modelelor de studiu în articulatorul reglabil, cu ajutorul
arcului facial şi registratului în relatie centrica. Alt procedeu constă în confecţionarea gutierii
individuale acrilice în articulatorul reglabil, cu scop de tratament, pentru reechilibrarea
sistemului neuro – muscular. Tratamentul dura 3 – 4 săptămîni. Apoi avea loc înregistrarea
repetată a relaţiei centrice, se reghipsau modelele în articulator folosindu-se noul registrat.
Efectuam modelarea din ceară, metoda Wax-up a viitorului cîmp protetic pe modelele ghipsate
în articulator (procedeu executat de tehnicianul dentar în laborator la indicaţiile medicului
stomatolog). Urma restaurarea arcadelor dentare prin metoda directă, respectîndu-se cerinţele
biomecanicii, avînd ca mostră modelele din ghips (Wax-up).
Restaurarea estetică prin metoda directă includea următoarele etape:
a. Anestezie, prepararea minimă a suprafeţelor ocluzale, incisale, afectate de carie şi a
obturaţiilor efectuate anterior.
b. Izolarea cîmpului protetic cu ajutorul Kofferdamului.
434
c. Gravarea sectorului preparat cu gel (acid ortofosforic), timp de 30 secunde pentru
smalţ, şi 15 secunde pentru dentină, irigarea ulterioară cu apă distilată, timp de 30 sec.
d. Suprafaţa irigată era supusă uscării cu un get uşor de aer, urmată de administrarea
sistemului adeziv, timp de 30 secunde şi fotopolimerizarea timp de 10 secunde.
e. Administrarea porţiilor de compozit selectat, şi iluminarea lor timp de 10 secunde
dinspre suprafaţa opusă şi 20 secunde perpendicular.
f. Restaurarea estetică, respectînd cerinţele biomimeticii prin metoda directă a tuturor
suprafeţelor preparate cu ajutorul materialului compozit fotopolimerizabil.
g. Finisarea restaurării, şlefuirea si lustruirea.
h. Verificarea punctelor de contact ocluzale si a mişcărilor funcţionale a sistemului
stomatognat.
Pentru păstrarea stabilităţii dento-alveolare pe parcursul tratamentului, foloseam gutiera
acrilică în sectorul opus.
După finisarea tratamentului se confecţiona gutiera elastică siliconică cu scop profilactic,
pentru a preveni deteriorarea restaurării dentare şi relaxarea sistemul neuro-muscular pe timp de
noapte sau în alte momente stresante (şofatul, lucru la calculator, etc).
Caz clinic
Pacienta D, anul naşterii 1985, a solicitat la data de 24-08-2012 asistenţă stomatologică în
cadrul C.S „Fala Dental”.
Acuze: dereglări estetice prin reducerea înălţimii coronare a dinţilor frontali,
hipersensibilitate, dureri de grad mediu în regiunea ATM şi a muşchilor masticatori.
Din anamneză: pacienta bruxează în timpul somnului şi lucrului la calculator de
aproximativ 3 ani.
La examenul radiologic (OPG): depistam reducerea înălţimii coroanei anatomice a
dinţilor frontali, multiple obturaţii pe dinţii laterali.
Diagnoza: Abraziune dentară limitată de trecere (M.Buşan), ca urmare a bruxismului,
complicată cu hipersensibilitate şi dereglări estetice.
Tratament:
- igienizarea profesională a cavităţii bucale;
- Amprentarea cîmpului protetic cu masă alginată şi înregistrarea relaţiei maxilo-
craniană cu ajutorul arcului facial si a celei mandibulo-maxilare folosind registratul;
- pregătirea modelelor de studiu şi montarea lor în articulatorul reglabil cu ajutorul
arcului facial si a registratului;
- confecţionarea unei gutiere cu scop de tratament de 3 mm, aplicată pacientului pe
durata de 3-4 săptămîni cu corectarea punctelor ocluzale pe parcursul unei saptamini (la
necesitate);
- restaurarea directă a arcadelor dentare, cu schimbarea obturaţiilor vechi, utilizînd
metoda reorganizata direcţionată cu folosirea compozitul fotopolimerizabil „Esthet – X” culorile
(A2O, A2, B1, YE), avind modelarea in ceara prin metoda Wax-up ca mostră;
- după finisarea tratamentului şi metodei de rebonding, s-a indicat gutiera elastică din
silicon cu scop profilactic.
Rezultate
Rezultatul final a fost evaluat la un interval de 6 luni după tratament. În urma examenului
clinic obiectiv şi subiectiv s-a depistat:
- lipsa durerilor în regiunea ATM şi a muşchilor masticatori (după 1-2 săptămîni);
- menţinerea stării normale a restauraţiilor;
- estetica şi funcţia dinţilor era păstrată.
435
Concluzii
1. În urma tratamentului direcţionat prin restaurarea funcţional – estetică directă s-a obţinut
restabilirea biomecanicii arcadelor dentare.
2. Tratamentul se rezumă la restaurarea directă miniinvazivă a ocluziei.
3. Toate observaţiile rezultate în urma acestui studiu reprezintă argumente pentru recomandarea
restaurării directe direcţionate în tratamentul abraziunilor dentare şi utilizarea ei.
Bibliografie 1. Ilarion Postolachi, E. Chiriac, G. Bîrsa, M. Cojocaru, N. Cojuhari, I. Şaptelici, V. Guţuţui, V.
Banuh, V. Gamureac. Protetică dentară, Chişinău 1993, p. 284-291.
2. Daniel Brocar, Jan-Fransoa Lalinc, Cristian Knellesen. Bruxism.
3. Slavicek R. Reflexion sur les soi-disant parafunctions. Rev orthop dento-faciale. 1996, p. 75-
78.
PARTICULARITĂȚI ALE MANAGEMENTULUI PUBLIC ȘI PRIVAT ÎN
STOMATOLOGIE
Elena Tintiuc, Valeriu Burlacu, Anatol Pancenco
Catedra Stomatologie terapeutică FECMF USMF ”Nicolae Testemițanu”
Centrul Stomatologic Municipal Chișinău
Summary
Public and private managemend specific features in stomatology
The present study is aimed at conducting of oral health research and quality of
stomatological services, morbidity of the population to use efficient forms and methods
concerning the management,monitoring of the processes related to human resources, and
applying of rational technicues and tahing rational decisions.
Rezumat
Studiul în cauză este specific orientat spre efectuarea cercetărilor sănătății orale, calității
serviciilor stomatologice, morbidității populației pentru a utiliza forme și metode eficiente în
domeniul managementului, monitorizarea proceselor legate de resursele umane, precum și
aplicarea tehnicilor de luare a deciziilor raționale.
Actualitatea temei
Asistența stomatologică, ca parte componentă a asistenței medicale, acordată
populației, reprezintă o gamă largă de servicii medicale profesionale care necesită o
perfecționare permanentă, bazată pe studii speciale ce țin de necesitățile populației, utilizarea
metodelor cantitative pentru analiza și stabilirea randamentului serviciilor stomatologice,
motivarea angajaților, modul de comunicare, formele de organizare pentru a lua decizii
profilactice care aduc succes în afaceri.
Activitățile de afaceri în stomatologie constituie un proces complex multilateral de
stabilire a relațiilor între oameni, a culturii deservirii pacienților, a tehnologiilor avansate
informaționale, administrative, clinice, profilactice și de cercetare, care determină calitatea
servicilor stomatologice.
Etapa actuală de dezvoltare socio-economică a societății este determinată de multiple
schimbări, inclusiv și radicale, care sunt orientate spre trecerea de la sistemul de comandă și
administrativ la principiile economiei de piață, de la totalitarizm la realizarea principiilor
democratice în conducere.
436
În aceste condiții este necesar pentru medicii specialiști și cadrele medicale de
conducere de a dobîndi cunoștințe noi și de a le folosi în activitatea profesională. Ca parte
componentă a acestor cunoștințe este cunoașterea și aplicarea în practică a managementului,
care implică utilizarea resurselor umane, tehnice, informaționale și financiare în atingerea
scopurilor și obiectivelor.
Pentru a avea succes în procesul de activitate managerii trebuie să aibă anumite
aptitudini ce reprezintă calitățile individuale pentru a obține anumite performanțe: aptitudini
profesionale, interpersonale, conceptuale, precum și pentru analiză și inovare. Astfel
caracteristicile unui management de succes, inclusiv și în stomatologie pot fi: inițiativa și
flexibilitatea, comunicarea eficientă, voința în luarea deciziilor, asigurarea perfecționării
continuă a cunoștințelor și a calității serviciilor medicale.
Pentru Republica Moldova precum și în țările europene este important de a elabora o
nouă strategie, care reise de strategia europeană pentru o creștere intelectuală, ecologică și
favorabilă incluziunii(2010-2020), Europa 2020.
Pentru sistemul sănătății din Republica Moldova sunt importante o serie de obiective și
inițiative prezentate în această strategie cum ar fi:
Creșterea la 75% a populației cu vîrsta cuprinsă între 20 și 64 ani, care are un loc de
muncă;
Învestirea a 3% din produsul intern brut în cercetare și dezvoltare;
Creșterea la 40% a diplomelor de învățămînt superior;
Reducerea abandonului școlar la mai puțin de 10%;
Reducerea persoanelor amenințate cu sărăcia;
Asigurarea locurilor de muncă pentru persoanele în vîrstă;
Accesul tinerilor pe piața muncii;
Producerea de servicii inovatoare, legate în special de schimbările climaterice, în sănătate
și îmbătrînirea populației etc.
Prin urmare sfera de cunoștințe manageriale în stomastologia terapeutică include un
ansamblu de experiențe, metode,tehnici și reguli de decizie, orientat spre realizarea unei game
foarte variate de servicii calitative: profilaxia și tratamentul cariei dentare, tratamentul în caz de
defecte ale dinților, tratarea afecțiunilor mucoasei bucale, accentul fiind pus pe perfecționarea
provceselor contemporane de diagnosticare, concepere și alegere a metodelor moderne de
tratament terapeutic, precum și crearea unui spectru esențial de abilități manageriale în
stomatologie.
Material și metode
Lucrarea se bazează pe o analiză amplă a rezultatelor științifice, pe un eșantoin de
147.000 cazuri, efectuată în instituțiile stomatologie din municipiul Chișinău. Studiul după
caracterul său este de tip observațional – discriptiv. Realizarea studiului s-a efectuat prin
utilizarea următoarelor metode: de observație, epidemiologică, prin expertiză, economică,
istorică.
Obiectivul studiului la constituit persoanele adulte care sau adresat în instituțiile
stomatologie pentru acordarea asistenței medicale de profil.
Rezultate și discuții Un rol important în realizarea direcțiilor prioritare de dezvoltare a serviciului
stomatologic îi revine lucrului cu cadrele medicale, în special cu cadrele de conducete. Evaluarea
potențialului de cadre s-a efectuat în corespundere cu vîrsta, experiența în specialitate, categoria
de calificare, stagiul de muncă. Rezultatele ne demonstrează, că în structura medicilor specialiști,
437
cota medicilor stomatologi constituie 9,4% - 9,6%, care pe parcursul ultimilor 8-10 ani a rămas
practic neschimbată.
În cadrul serviciului stomatologic, precum și în structura contingentului general de
specialiști din domeniul sănătății prevalenza atît în instituțiile publice cît și private; femeile,
respectiv 68,9% și 56,0%, în comparație cu bărbații – respectiv 31,1% și 44,0%(Fig.1 și 2)
31,168,9
femei bărbați
44,0 56,0
femei bărbați
Fig. 1. Structura medicilor stomatologi
în cadrul instituțiilor publice după sex
Fig. 2. Structura medicilor stomatologi
în cadrul instituțiilor private după sex
Analiza cadrelor medicale stomatologie după particularitățile de vîrstă ne demonstrează,
că în cadrul serviciului stomatologic activează medici de calificare înaltă, cu o practica bogată
(tabelul 1). Astfel este necesar de menționat faptul, că calitatea serviciilor medicale stomatologie
depinde de mai mulți factori, inclusiv și de vîrsta medicului stomatolog.
Tabelul 1. Structura medicilor stomatologi în dependență de vîrstă (%)
Vîrsta Instituțiile publice Instituțiile private
Pînă la 30 ani 3,6 16,0
31 - 40 24,2 41,6
41 - 50 42,3 34,3
Peste 50 ani 29,9 8,1
TOTAL: 100,0 100,0
Datele prezentate în tabelul 1 ne demonstrează o divergență de vîrstă în instituțiile
publice și instituțiile stomatologie private. Astfel în instituțiile private cota stomatologilor în
vîrstă de pînă la 30 ani este de 4 ori mai mare decît în instituțiile publice, iar în vîrsta de 31 – 40
ani de 2 ori. În instituțiile publice cota stomatologilor în vîrstă de peste 50 ani este de 4 ori mai
mare decît în instituțiile stomatologie private, iar în vîrsta de 31-40 ani de 2 ori. În instituțiile
publice cota stomatologilor în vîrstă de peste 50 ani este de 4 ori mai mare decît în instituțiile
stomatologie private, iar în vîrsta de 41 – 50 ani de 1,3 ori. Studiul ne demonstrează deasemenea
că atît instituțiile publice, precum și în instituțiile stomatologie private activează medici de
specialitate cu un mare stagiu de muncă. Vîrsta și stagiul de muncă a specialiștilor crează o
stabilitate a cadrelor medicale, care asigură servicii stomatologie populației de înaltă calitate.
Concomitent cu vîrsta și stagiul de muncă pe specialitate un rol important îi revine și
nivelului de calificare a medicilor stomatologi (Fig. 3 și 4)
438
25,715,7
25 33,6
Categorie superioara I categorie
II categorie fără categorie
21,3
25
47,2
6,5
Categorie superioara I categorie
II categorie fără categorie
Fig.3. Nivelul de calificare a medicilor
stomatologi în instituțiile publice
Fig. 4. Nivelul de calificare a medicilor
stomatologi în instituțiile private
Datele prezentate în fig.3 și 4 demonstrează o cotă mare de medici stomatologi în
instituțiile publice și private fără categorie, respectiv 25,0% și 47,2. Este important de menționat
faptul, că în unele structuri stomatologie exuistă o diferență a numărului de medici stomatologi,
care dispun de categoriile superiore și prima. Această situație pune în discuții posibilitățile de
acordare a asistenței stomatologie în instituțiile publice și private cu statut și nivel de calificare
diferit.
Analiza rezultatelor a eveidențiat și situația privind migrația cadrelor stomatologie.
Așadar, în cinci ani emigrează circa 20,0% de medici stomatologo eliberați din funcție și circa
40,0% asistente medicale.
Calitatea serviciilor stomatologie depinde și de cauzele principale a plîngerilor
pacienților, adresate organelor administrative cu privare la prestarea serviciilor stomatologie de
ambulator care sunt:
Atitudinea lucrătorilor medicali – 23,6%
Calitatea serviciilor stomatologie – 24,9%
Costui serviciilor stomatologie – 28,2%
Volumul de servicii acordat – 17,6%
Alte cauze – 5,7%
Managementul în instituțiile stomatologie rămîne unul din punctele slabe, care se
caracterizează prin lipsa cursurilor de specialitate în domeniul dat, lipsa materialelor informative,
necunoașterea constantă a pieții, neabordarea funcționării c ape o afacere. Această subdizvoltare
se reflectă simțitor la serviciul stomatologic care poate duce la falimentul organizației.
Particularitățile managementului public și privat reiese din responsabilitatea pentru atingerea
scopului și obiectivelor.
Este important de menționat faptul, că stomatologia secolului XXI este supusă unor
semnificative schimbări în sanatatea orală a populației ce țin de creșterea nivelului de cunoștnțe
ale populației și nu în ultimul rînd de creșterea numărului de practicieni.În acest context apare
pratica stomatologia concurențială, care impune ca o necessitate prioritară dezvoltarea
managementului strategic bazat pe cunoștințe.
Astfel în această situație sunt deosebit de importante realizarea funcțiilor manageriale(de
previziune, organizzare, coordonare, motivare, control), stilul managerial(autoritar, participativ –
democrat, liberal), precum și comunicarea managerială.
Înainte de a realizza în pratica activitățile instituției stomatologie este necesar ca
managerul să stabilească scopul, obiectivele generale și speciale, lipsa cărora se reflectă aspra
439
modului de funcționare a echipei și ca rezultat lipsa de orientare managerală aspra calității
serviciilor stomatologie acordate pacienților de către instituția stomatologia.
În acest context identificăm citava etape de bază de stabilre a obiectivelor: elaborarea și
dezvoltarea unei concepții fondamentale, dezvoltarea metodelor manageriale,dezvoltarea
managementului îngrijirilor pacienților și a managementului financiar, realizarea practicii
standard, modificarea programelor de monitorizare a activității membrilor echipei, analizza
sănătății orale și stabilirea priorităților în evaluarea unor factori determinanți.
Concluzii și recomandări practice
1. În scopul utilizării mai raționale a resurselor(umane,materiale,finanziare) de elaborat
măsuri concrete de realizzare a principiului de autonomie a instituțiilor stomatologie publice de
ambulator asigurînd subordonarea metodologică a activităților statistice pe verticală și
orizontala.
2. Majorarea cotei finanziare pe cap de locuitor pentru serviciile stomatologie avcordate
populației, în conformitate cu prevederle Programului Unic, aprobat anual de Guvernul
Republicii Moldova.
3. Consolidarea asistenței stomatologie de ambulatoriu de diferit profil la nivel teritorial-
structural în scopul asigurării asistenței stomatologie caritative întregii populații.
4. Pentru dezvoltarea și selectarea resurselor umane al instituțiilor stomatologie publice
și private este necesar de a angaja specialiști calificați, responsabili pentru acțiunile lor în
acordarea asistenței stomatologie populației.
5. În scopul perfecționării măsurilor informaționale este necesar de a unifica
documentația în instituțiile estomatologice publice și prvate periodic.
Bibliografie
1. Burlacu V, Ețco C, Tintiuc E. Aspecte medico-sociale și organizatorice ale asistenței
stomatologie de stat în condițiile Asigurărilor Medicale obligatorii // Sănătate publică,
economie și management în medicină, nr.1, 2007, p.9 – 11.
2. Ciocanu M.Sistemele de plată a furnizorilor de servicii medicale în cadrul asigurării
obligatorii//Sănătate Publică, Economie și management în medicină, nr.3, 2003, p.21-23
3. Coca I. Cabinet dentar privat.București: Cerna, 1999, p.54.
4. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.672 din 21.07.1999 ”Cu privare la trecerea
instituțiilor stomatologie la autogestione”.
5. Hotărîrea Colegiului Ministerului Sănătății al republicii Moldova nr.2 din 19.02.2002 ”Cu
privare la Conceputul dezvoltării asistenței stomatologie în Repubblica Moldova”.
6. Pancenco A., Popovici T.Problemele medico-sociale ale dezvoltării stomatologie private în
Repubblica Moldova // Sănătate publică, economie și management în medicină, 2006 nr.4,
p.16 – 19.
7. Tintiuc D., Ețco C., Grossu Iu. Sănătate Publică și Management.Chișinău, 2007, 780p.
8. Tintiuc Elena, Pancenco A.,Burlaci V., Munteanu I. Managementul asistenței stomatologie de
ambulatoriu. Chișinău, 2009, 180p.
440
MOTIVAREA PACIENŢILOR PENTRU UN TRATAMENT STOMATOLOGIC
Dumitru Zabolotnîi
Catedra Stomatologie Terapeutică FECMF, USMF „Nicolae Testemiţanu”
Summary
Motivation of patients for dental treatment
Painless treatment of dental diseases can be achieved by various methods of analgesia.
Evidence that the physician has various techniques of pain control makes the patient to become
more cooperative, relaxed and confident. The choice of method of analgesia should be made
depending on the type and duration of dental treatment by minimizing the side effects and
discomfort.
Rezumat
Tratamentul indolor al afecţiunilor dentare poate fi obţinut prin diverse metode de
analgezie. Dovada că medicul posedă diverse tehnici de control a durerii face ca pacientul să
devină mai cooperant, relaxat şi sigur pe sine. Alegerea metodei de analgezie trebuie făcută în
dependenţă de tipul şi durata tratamentului stomatologic prin reducerea la maximum a efectelor
secundare şi a discomfortului.
Actualitatea
Caria dentară şi complicaţiile acesteea ocupă un loc de frunte în morbiditatea
stomatologică, iar evoluţia ignorată şi evitarea adresării la medic sunt datorate în mare măsură şi
de statutul psiho-emoţional al pacienţilor. Anxietatea şi iatrofobia sunt cauzate de lipsa unei
motivaţii corespunzătoare pentru recurgerea la un tratament stomatologic. Adesea pacienţii se
adresează doar pentru intervenţii de urgenţă, care nu mai pot fi amînate, adresările cu caracter
profilactic practic lipsesc din agenda medicilor stomatologi. Medicul este ajutat de faptul că
pacientul se prezină pentru un motiv precis, care-l interesează direct, de regulă durerea.
Ginotti, Grieder, şi Springob (1972) au clasificat motivările astfel:
- Durere
- Funcţie
- Estetică
- Acceptarea sinelui
- Presiunea familial sau social (halitoza)
- Căutarea unui statut social
- Frica de edentaţie
Starea psiho-emoţională a pacientului stomatologic este influenţată de factori:
- Primari (impulsuri ivoluntare şi alte particularităţi caracteristice fiecărei pesoane )
- Secundari
o trăirea unei experienţe de tratament dolor
o lipsa informaţiei despre procedura de tratament şi metodele de analgezie
o anturajul cabinetului stomatologic
o personalul medical şi modul acestuia de a aborda problema cu care se confruntă
pacientul
Baza motivaţională trebuie să fie preferenţială în activitatea medicală.
441
În relaţia de colaborare medic-pacient sunt implicate două personae cu statut social
diferit, cu cerinţe şi aşteptări diferite, iar stomatologul este acela care trebuie să realizeze o
legătură de colaborare cu pacientul favorizînd o relaţie armonioasă pe baza apropierii psihice a
acestuia. Nu putem aborda pacienţii ignorînd aspectele psihologice ale comportamenutlui lor,
plus la aceasta în cabinet personalitatea acestuia este presată de împrejurări ceea ce îngreuiază
cunoaşterea tendinţelor comportamentale reale.
Pentru stabilirea unui contact eficient cu pacientul şi motivarea acestuia la tratament
stomatologic, medicul trebuie să întrunească anumite condiţii:
- Prin iscusinţă, pricepere,să reuşească stabilirea unui bun contact cu pacientul
- Menţinerea climatului psihic format în cursul tratamentului, oricît de neplăcut ar fi acest
tratament pentru pacient
- Rolul educativ, prin conversaţie în jurul actului investigator şi terapeutic, prin explicarea
necesităţii unor intervenţii
- Ambianţă plăcută şi posibilitaea de a oferi “intimidate” tratamentului
- Tehnici sigure de control a durerii şi anxietăţii.
Neliniştea şi anxietatea pacinţilor cauzată de suferinţe pot fi stăpînite prin sedare, care poate
fi obţinută cu ajutorul substanţelor chimice (sedative-hipnotice, psihosedative, antihistaminice,
analgezice narcotice, terapia combinată), sau prin inhalarea agenţilor volatili (protoxid de azot,
methoxyfluran). Cu scopul de a controla percepţia durerii, de a tranchiliza şi de a diminua
greţurile s-au propus combinaţii de tranchilizante şi analgezice. La ora actuală nici o combinaţie
nu e acceptată ca fiind cea mai bună. Proporţia diferitor componenţi variază după tipul
pacientului ce trebuie premedicat şi după gradul sedării necesare (RIPA şi BARENIE, 1984).
Sedarea conştientă cu Methoxyfluran e benefică pentru stomatologi deoarece conferă
comoditate şi relaxare pacientului. Methoxyfluranul modifică reacţia la durere, ridicînd pragul de
reacţie al pacientului, ceea ce duce la relaxarea acestuia şi la cooperarea cu medicul în cursul
tratamentului stomatologic. Methoxyfluranul este un analgezic cu potenţial scăzut în
intervenţiile în care durerea tisulară e intensă (pulpite) şi de aceasta trebuie însoţit de anestezie
locală. Drept exemplu de comparare, HEFT (1984) a arătat că analgezie cu protoxid de azot
33% reduce intensitatea dar nu şi experienţa dezagreabilă a senzaţiei dureroase pulpare.
Fig. 1. Ciclul motivaţiei după Derbyshire
442
Obiective
1. Tratamentul indolor al cariilor şi pulpitelor
2. Alegerea premedicaţiei în dependenţă de intervenţie şi starea pacientului
3. Utilizarea inhalatorului Penthrox ® (Methoxyfluran) în scop de premedicaţie şi analgezie
4. Analizarea adresabilităţii posttratament
Material şi metode de cercetare
Pe parcursul studiului au fost trataţi 54 pacienţi (64 cazuri carie, 22 pulpită)
Tehnicile de analgezie aplicate:
- Prin injectare
- Inhalatorie (Methoxyfluran, PENTHROX)
- Mixtă
Pentru determinarea gradului de percepţie a durerii a fost folisit chestionarul McGill şi scara
gradată în care pacientul sindur indică gradul durerii la fiecare etapă de tratament.
Fig.2 Scara McGill
Rezultate
Conform chestionarelor completate de către pacienţi pe parcursul tratamentului, pentru fiecare
grup am analizat:
- gradul de percepţie a durerii
- gradul de satisfacţie de intervenţia stomatologică
- adresabilitatea posttratament
Percepţia durerii
În tratamentul cariei dentare de orice profunzime conform scării gradate McGill,
gradudul de percepţie a durerii a fost în limitele 0-2 atît pentru tehnica de analgezie prin
injectarea sugstanţei anestezice, cît şi în cea inhalatorie cu Methoxyfluran. În cazul pulpitelor
tehmica prin injectare a oferit aceleaşi date pentru durere (0-2), pe cînd în metoda inhalatorie
datele au fost în limitele 4-8 şi pentru a readuce pacientul la gradul 0, a apărut necesitatea de a
combina analgezia inhalatorie cu injectarea intrapulpară a unei cantităţi mici de anestezic.
Gradul de satisfacţie
Injectarea substanţei anestezice: pacienţii au fost satisfăcuţi de rezultat, dar au avut o
oaercare fobie în momentul cînd au fost informaţi de necesitatea injectării şi în chestionare au
menţionat că ar obta pentru o altă tehnică nu atît de invazivă, plus la aceasta toţi au menţionat
discomfortul posttratament din cauza persistenţei efectului anestezic regional.
Analgezia prin inhalare de Methoxyfluran: pacienţii au fost satisfăcuţi de rezultat, faptul că ei
singuri îşi pot doza cantitatea de analgezic le-a conferit încredere, control asupra propriilor
senzaţii şi lipsa emoţiilor. Conform chestionarelor majoritatea pacienţilor din această grupă au
menţionat că ar mai utiliza această tehnică de analgezie şi o vor recomanda şi altora.
443
Adresabilitatea
Conform chestionarelor, la pacienţii din grupul cu analgezie inhalatorie a fost observată o
creştere a numărului de vizite.
Discuţii
Preparatul Penthrox® pe bază de Methoxyfluran a fost tolerat bine de către pacienţi şi
recomandat ca ceva nou şi eficient în cazul fricii de anestezie prin injectare deoarece efectele
adverse datorate anestezierii nu au fost prezente, ceea ce a oferit un confort în plus pacienţilor.
Etapa premedicaţiei a fost exclusă, administrarea preparatului Methoxyfluran (Inhalatorul
Penthrox®)
la începuutl tratamentului a constituit premedicaţie+analgezie. Astfel am reuşit de a
creşte gradul de încredere a pacienţilor faţă de medicul stomatolog şi intervenţia stomatologică
propriu-zisă, iar prin aceasta ne-am atins scopul principal şi anume MOTIVAREA pacienţilor şi
creşterea gradului de adresabilitate. Avînd dovada că există o varietate de remedii de control a
durerii, pacienţii au revenit în cabinet pentru a mai trata şi alte afecţiuni dentare cornice care erau
adesea amînate. La vizitele ulterioare pacienţii au fost mai cooperanţi în vederea stabilirii
planului de tratament, au acceptat orice tip de analgezie, iar cei care anterior din motive
psihologice solicitau anestezie chiar pentru intervenţiile minore, au acceptat şi tratament fără
anestezie.
Concluzii
Statusul psihoemoţional al pacienţilor poate duce în eroare medicul stomatolog, adesea se
recurge la metoda de analgezie prin injectarea soluţiei anestezice chiar si la procedurile minore
(carie superficială, detartraj, pansamente). Metoda de analgezie inhalatorie a dovedit faptul că
pacienţii necesită un stimul pentru a trece pragul de fobie faţă de procedura stomatologică.
Dovada că orice durere poate fi controlată conferă pacientului încredere şi cooperare cu medicul
în timpul tratamentului.
Bibliografie
1. Burlibaşa C., Timoşca G. “Chirurgie buco-maxilo-facială” Bucureşti 1983 p.51-104
2. Ghicavîi V., Sîrbu S., Bacinschi N., Şcerbatiuc D. “Farmacoterapia afecţiunilor
stomatologice” Chişinău 2002 p.5-78
3. Grivu O., Podariu A., Băilă A., Pop I. “Prevenţia în stomatologie” Timişoara 1995 p.120-
145, 252-262
4. Nicolau G., Terehov A., Năstase C., Nicolaiciuc V. “Odontologie practică modernă”
Chişinău 2010 p.163-169
5. Nicolae Gănuţă, Ion Canavea “Anestezia în chirurgia maxilo-facială şi stomatologie”;
Bucureşti 2009 p. 19-33, 229-249
6. Carmen Vicol, Maria Voroneanu, C.Budacu UMF”Gr.T.Popa” Iaşi ”Valoarea metodelor
alternative de preanestezie în chirurgia orală de ambulator” Medicina stomatologică.
Ianuarie 2007
7. Скрипникова Т. «Причины малоэффективного местного обезболивания» ДентАрт № 1.
2001;
8. Methoxyflurane. [Revised September 2007]. In: eTG complete [CD-ROM]. Melbourne:
Therapeutic Guidelines Ltd, March 2010.
9. Babl F, Barnett P, Palmer G, et al. A pilot study of inhaled methoxyflurane for procedural
analgesia in children. Paediatr Anaesth 2007;17:148–53.
10. Firn S. Methoxyflurane analgesia for burns dressings and other painful ward procedures in
children. Br J Anaesth 1972;44:517–22.
11. Medical Developments International Ltd. Penthrox (methoxyflurane) inhalation. Product
information, May 2009.