Jan Zielonka s-a născut în Czarnowasy, Polonia pe 23 februarie 1955. A studiat Dreptul la

Universitatea din Wroclaw şi a obţinut diploma de doctorat în Ştiinţe Politice la Universitatea din

Varşovia. Şi-a desfăşurat activitatea academică în cele mai prestigioase universităţii şi instituţii de

specialitate din Europa : Institutul European Universitar(IUE), Institutul Olandez pentru Studii Avansate

în ştiinţele umaniste şi sociale (NIAS) şi în prezent este profesor la Universitatea din Oxford unde predă

Politici Europene. Aria sa publicistică cuprinde domenii cum ar fi cel al politicilor comparate, în special

în spaţiul Sovietic şi est-european, istoria filosofiei politice, relaţiilor internaţionale, drepturile omului şi

securitatea.

Referitor la Uniunea Europeană, autorul avansează o interesantă deşi controversată

reconceptualizare a UE ca imperiu. În acelaşi timp, ne încurajează să nu privim acest "imperiu" ca pe

unul absolut. Modelul imperiului neomedieval propus de acesta este bazat pe analogia dintre Uniunea

Europeană lărgită de azi şi Sfântul Imperiu Roman din Evul Mediu. Autorul susţine natura "neo-

mediavală" a imperiului Uniunii Europene opusă celei din Imperiul Roman prin: autorităţi suprapuse,

suveranităţi împărţite, aranjamente instituţionale diversificate, identităţi multiple, graniţe neclare şi

exportul legilor şi modurilor de guvernanţă dinspre metropolă spre periferie. Cu toate că

reconceptualizarea lui Zielonka necesită o aprofundare atât teoretică, cât şi pragmatică, argumentul său

privitor la natura imperială neomedievală a Uniunii Europene nu poate fi ignorat. Această viziune

concentrază politicile Uniunii spre un management al problemelor interne şi externe care să ia locul

eforturilor neîncetate de a transforma uniunea intr-un stat.Astfel, lumina reflectorului cade pe

diversităţile politice, culturale şi economice toate sub aceiaşi formă de guvernare.Eterogenitatea iar nu

armonizarea ar trebuie sa fie piatra de temeliei a acestui imperiu.1

Articolul asupra căruia ne vom opri atenţia “The Quality of Democracy After Joining the

European Union,” (Calitatea democraţiei după aderarea la Uniunea Europeană) face parte din numărul 21

al revistei East European Politics and Societies şi este doar o schiţă a viziunii profesorului în ceea ce

priveşte Uniunea Europeană de azi.Sunt tratate succint acele probleme şi provocări pe care acest nou

"actor internaţional" trebuie să le soluţioneze sau măcar diminueze pentru o funcţionare căt mai sănătoasă

şi durabilă.Cea mai arzătoare dintre probleme care s-a bucurat de o rară notorietate in ultimii ani, despre

care s-a scris şi vorbit cel mai mult, ramâne , făra îndoială, cea a deficitului comunitar2. Este imperativ să

1 Jan Zielonka , Europe as Empire: The Nature of the Enlarged European Union, (Oxford University Press: Oxford, 2006)

2 Conceptul îşi are originile in 1979 şi a fost folosit de David Ian Marquand referitor la lispsa cetăţenilor obişnuiţi din procesul

decizional al Uniunii Europene

menţionăm că articolul propus spre analiză este scris înaintea Tratalui de Reformă şi după cum vom

observa, soluţiile propuse de J.Z. se vor regăsii în textul Tratatului.

Autorul îşi propune o analiză a implicatiilor aderării din trei perspective.

Prima şi cea mai evidentă priveşte structura complexă de guvernare datorată prezenţei celor 27

de membri şi mai ales de lipsa unei ierarhii clare în cadrul acestei structuri. În opziţie directă cu cel

naţional, sistemul european operează la mai multe nivele : european, naţional, regional. Rezultatul direct

al acestor acţiunii îl reprezintă conceptul de guvernare la mai multe niveluri (eng. -multi-level

governance)3. Acest model de guvernare aduce cu sine deopotrivă avantaje şi dezavantaje, cel mai

presistent dezavantaj stă în lipsa unor mecanisme de separare şi distribuţie a puterii în cadrul Uniunii

Europene. Noile state membre, afirmă autorul, se opun centralizării puterii deorece acest lucru dăunează

propriilor interese. Cu alte cuvinte, pentru fiecare problemă trebuie să existe o soluţie şi nu o singură

soluţie pentru toate problemele. Principiul subsidiarităţii este născut tocmai din nevoia statelor membre de

a-şi urmări interesele şi de a evita conflicte inutile.

Rolul slab al Parlamentului European este o trăsătură principală a deficitului democratic

identificată de L. Siedentop4 regăsită de altfel şi în articolul nostru. Din cauza puterii decizionale reduse a

Parlamentului European, cetăţenii cu drept de vot nu au acordat importanţă alegerilor parlamentare

europene; „nu au considerat că votul lor are o influenţă concretă asupra procesului de luare a deciziilor” 5 .

De altfel, conform opiniei publice, toate instituţiile UE sunt un izvor necontenit de îndoieli, opacităţi şi

mistere. Însă deficitul democratic nu este specific doar Uniunii, el poate fi regăsit în oricare alt sistem

democratic. G. Majone consideră că problema UE în raport cu cetăţenii săi nu poate fi catalogată drept

un deficit democratic, ci mai degrabă ca o criză de credibilitate sau ca un "deficit de legitimitate". Nu

implicarea cetăţenilor rezolvă problema, ci un grad sporit de transparenţă în luarea deciziilor şi mai mult

profesionalism în aplicarea lor.6

Un alt subiect atins şi care se bucură de aceiaşi notorietate priveşte dificultatea fundamentării unei

identităţi europene veritabile, în condiţiile de diversitate culturală, lingvistică, precum şi cea a tradiţiilor

istorice, adesea divergente, care caracterizează statele europene. S-a vorbit mult şi despre provocările cu

care se confruntă statul naţional pus în faţa propriei sale diversităţi, vizibil mai puţin însă despre impactul

multiculturalităţii statului naţional asupra coerenţei democratice a procesului de integrare europeană.

3 Conceptul a aparut la inceputul anilor ' 90, in contextul dezvoltarii studiilor dedicate Uniunii Europene. Gary Marks a propus

această terminologie pentru a analiza evoluţia Comunitatii si apoi a Uniunii Europene dupa adoptarea Actului Unic European in

1987

4 În lucrarea sa cea mai cunoscută "Democracy in Europe "(Penguin Press, 2000), Larry Siedentop expune cinci trăsături principale ale deficitului democratic.5 Vezi George Jiglău, „Ce aduce nou Tratatul de la Lisabona”, pag. 776 Giandomenico Majone, Europe’s ‘Democratic Deficit’:The Question of Standards, 1998

Profesorul insistă pe inexistenţa unui "demos" european şi toate implicaţiile acestei lipse.Intrebarea care

se ridică in acest context este dacă simbolurile oferite de Uniunea Europeană sunt suficiente pentru a

creea o bază culturală democratică.Crearea unui "demos" european ar conduce în mod obligatoriu spre

cristalizarea unei identităţi europene care să ia locul, cel puţin atunci când ne raportăm la UE, identităţii

naţionale, veşnicul competitor. În opinia lui Steven P. McGiffen, acest lucru nu poate da naştere decât

unui "naţionalism European" care nu este cu nimic diferit faţă de celălalte forme de naţionalism.7

Probabilitatea ca aceasta opţiune să se accentueze, este foarte mică deoarece cetăţenii europeni continuuă

să se identifice la nivel identitar, prioritar cu statele natiuni şi rareori cu Europa Bruxellesului, unul dintre

motive fiind reprezentat de faptul că partidele din Uniunea Europeană nu reprezintă o şansă reala pentru

obţinearea omogenităţii culturale care să nască o solidaritate socială. J.Z militează pentru un "patriotism

european" cladit pe sloganul omiprezent "Unitate în Diversitate".

Putem spune în concluzie că integrarea aduce implicaţii negative pentru democraţie prin

complexitatea aderării şi opacitatea procesului decizional. Se accentuează iluzia participării. Se crează

astfel un "paradox al transparenţei": pe de o parte oamenii se opun unei centralizării definitive a puterii în

Uniunea Europeană , se simt străini între străini şi nu vor să renunţe la confortul naţionalismului.Pe de

altă parte a acestui cerc vicios, cetăţenii işi doresc o viziune mai clară şi o participare mai directă la

procesul decizional, lucru ce implică în mod indispensabil centralizarea puterii şi construirea unei ierarhii.

Profesorul Zielonka propune spre rezolvarea acestor probleme câteva soluţii de compromis: asigurarea

unui acces mai larg la procesul decizional al Uniunii Europene nu numai parlamentelor naţionale dar şi

unor asociaţii profesionale şi organizaţii nonprofit care să depaşească limitele interesului naţional; de

asemeni, cetăţenii europeni ar trebuii să dispună oricând de metode de informare şi învaţare a istoriei şi

culturii celorlalte popoare coabitante; nu în ultimul rând ,Uniunea trebuie să inveţe să aplice corect şi intr-

o manieră mai eficace aquis-ul comunitar şi să intervină mai puternic atunci când sunt incălcate

principiile democraţiei sau drepturile omului.Toate aceste măsuri trebuiesc executate doar în prezenţa

unui gardian al dreptului şi procedurilor democratice- Uniunea Europeană

Putem fi tentaţi , în urma acestui demers propus de Jan Zielonka, să ne împiedicăm de iţele

euroscepticismului.Dar profesorul nu este un eurosceptic veritabil. El este mai degrabă o încarnare

intelectuală a unui optimist luminat8.De aceea, el caută o explicaţie pentru Europa, în continua sa evoluţie

şi schimbare de identitate, pentru a putea să stabilească un viitor curs al acesteia bazat nu pe ceea ce vor

eurocraţii să fie, ci mai degraba pe ceea ce este şi ceea ce va fi.

7 S.P. Mc.Giffin, Uniunea Europeană- Ghid critic8 http://www.jhubc.it/future_of_european_foreign_policy/bioZielonka.pdf

Bibliografie

1. Mc.Giffin, S.,P., Uniunea Europeană- Ghid critic, Ed. Regia Autonoma Monitorul Oficial, 2007

2. Jiglău, George, Ce aduce nou Tratatul de la Lisabona

3. Majone, Giandomenico, Europe’s ‘Democratic Deficit’:The Question of Standards, 1998