HU MA N IT A ,0 carte magistral ă ." - Sun da y Tim es PAUL J OHNSON O ISTOFUE A E V REIL O R. ■ fA'.U/ Xf . W J If* ■■ •, r ■ T»1 --* ) l j ^^B h ** * t || * s ■ I ‘ f; ' 1 li • ' I "a ^ V1 k 4 j L, . ■ - ■■ • - ~ai ? ^‘ ’ N- ** t 2 4 ]i " v '.- l Ml î i 1c ' ' 'fW#* L / ' jir - r n f i i 1 • ► / '
H U M A N IT A
,0 carte magistral ." - S u n d a y T i m e s
PAUL JOHNSON
) l j Bh*** t || *s
I ‘ f; ' 1li •'I "a^ V 1
k 4 j L, .
l M l î i 1c ' ' 'fW#*
L / ' jir -rnfii 1 • /'
Paul Bede Johnson (nscut în 1928 la Manchester) este un
bine-cunoscut ziarist
i istoric englez. A studiat la Stonyhurst College, apoi la Magdalen
College (Ox
ford). S-a afirmat ca jurnalist în anii ’50, la The New
Statesman. In anii ’70, a înce
put s aib concepii tot mai conservatoare; pe fundalul problemelor
economiei
britanice, s-a opus micrii sindicale. Susintor al lui Margaret
Thatcher, a de
venit unul dintre consilierii ei i i-a scris o serie de discursuri.
Din 1981 pân în
2009, a deinut o rubric în The Spectator. S-a preocupat de
problemele i eve
nimentele care indicau, în opinia sa, declinul general, de la educa
ie la practicarea
religiei i comportamentul social. A scris regulat în The Daily
Telegraph i într-o
serie de publicaii americane (The New York Times, The Wall Street
Journal, Co
mmentary, The National Review). Johnson este un critic al
modernitii. îi deza
prob pe cei care folosesc teoria evoluionist pentru a-i justifica
ateismul sau
pentru a-i promova experimentele biotehnologice. Catolic
conservator, Johnson
privete teologia eliberrii ca pe o erezie i pledeaz pentru
celibatul preoilor,
dei consider c exist motive întemeiate pentru hirotonirea femeilor.
în anul
2006, Johnson a primit din partea preedintelui George W. Bush, The
Presiden
tial Medal of Freedom.
Bibliografie selectiv: The Offshore Islanders: A History of the
English People
(1972), Elizabeth I: A Study in Power and
Intellect (1974), The Life and Times of
Edward III (1974), Pope John
XXIII (1975), A History o f Christianity
(1977), Ire
land: A Concise History from the Twelfth Century to the Present
Day (1981),
Pope John Paul II and the Catholic
Restoration (1982), A History o f the Modern
World from 1917 to the 1980s (1983; O istorie a lumii
moderne, Humanitas, 2003;
reed. 2005, 2014), A History o f the Jews (1987; O
istorie a evreilor, 2005; Huma
nitas,
2015), Intellectuals (1988; Intelectualii, Humanitas,
1999; reed. 2006,2011,
2015), To Hell with Picasso and Other Essays (1996; La
naiba cu Picasso i alte
eseuri, Humanitas, 2012), A History of the
American People (1997), Napoleon
(2002), The Vanished Landscape. A 1930s Childhood in the
Potteries (2004; Pei
sajul disprut. Anii copilriei mele, Humanitas, 2013);
Churchill (2009), Jesus: A
Biography from a Believer (2010; Viaa lui Isus povestit
de un credincios, Hu
manitas, 2012), Socrates: A Man for Our Times (2011; Socrate.
Un om pentru tim
P r o lo g
....................................................................................................................
13
P arte a în tâ i: IS R A E L I II
...........................................................................
15
Simbolismul peterii Macpela 15 „Eu sunt între voi strin i pri
beag" 17 Un alt fel de Dumnezeu 20 Potopul etic 22 Avraam
i renaterea sa istoric 30 Monoteismul în embrion 30 Poporul
ales 32 Un Pmânt promis vag 33 Triburi i amfic ionii 35
Iosif, prima eminen cenuie 38 Legturi infantile, exodul spre
maturitate 40 Moise, un totalitar al spiritului 42 Legile:
suve
ranitate divin, sanctitate uman 48 Teocra ia democratic 57
Cuceritorul Iosua i documentele arheologice 59 Judectorii:
delincven ii charismatici 62 Samuel i profe ia de stat 68
Saul
i marea dezbatere constitu ional 70 David, regele sacerdotal
72
Solomon, absolutismul regal i statul-templu 77 Vocea mic i
potolit a lui Ilie 85 Am os i rzboiul de clas 88 Osea i reli
gia inimii 91 Apari ia rigorismului 93 Isaia i naterea
contiin
ei 94 Ieremia, primul evreu 96
P a rtea a d ou a : IU D AIS M UL
....................................................................
100
Valea Oaselor a lui Iezechiel 100 Al doilea Templu al lui
Nee-
mia 106 Ezdra, scribii i canonul 107 Evreii ca istorici 111
Iov, Dumnezeu i teodiceea 114 Grecii contra evreilor 118 Ma-
cabeii inventeaz martiriul 126 A doua uniune de triburi: de
la
puritate la corup ie 129 Apari ia iudaismului fariseic 131
Tira
nia filantropic a lui Irod cel Mare 134 Templul în sinistra
lui
glorie 138 Revolu ia apocaliptic a lui Daniel 145 Ideea de
Mesia 149 Isus: servitor suferind, sau btrân rebel? 150 Pavel
i furtul universalismului iudaic 155 Antisem itismul în
Antichi
tatea pgân 159 Iosephus i marea rscoal 163 Micul regat
neîndurtor al lui Shimon bar Kohba 168 Cretinii contra evrei
lor 170 Iavne i iudaismul rabinic 177 Tanaim, amoraim; Mishna
i Talmudul 181 Maturizarea teologiei morale iudaice 183 Ne
cesitatea responsabilit ii sociale 187 Renun area la violen
189
Exilarhatul babilonian 192 Antisemitismul cretin timpuriu 195
Erezia islamic 196
Partea a treia: CATEDO CR A
IA .......................................................
199
Lum ea lui Beniam in din Tudela 199 Evreii i crearea oraului
din
Evul Mediu timpuriu 200 Disputa moral privitoare la
perceperea
de dobânzi 202 Evreii sub islam: dhimmi 206 Conducerea
prin
erudi ie 211 Familia i ierarhia academic 212 Maim onide, fi
gur central în istoria evreilor 215 Gheniza din Cairo 216 e
lurile ra ionalismului iudaic medieval 220 Ira ionalismul ca
for
compensatorie 226 Misticismul i Cabala 228 Iehuda Halevi
i Nahmanide 231 Zoharul 232 Evreii i medicina 234
Struc
tura social a evreimii medievale 236 Infrastructura religioas
a
evre ilor 236 Evreii în cretinismul latin 240 Dem onologia
antievreiasc 242 Pogromurile cruciadelor 243 Prima învinuire
de omucidere 245 Cmtria i arendarea 247 Evreii, clugrii
i Moartea Neagr 252 Spania i „problem a evreiasc11: contro
versele 254 Declinul vie ii intelectuale a evreilor 258
Revoltele
i Tortosa 260 Conversos i Inchizi ia 265 Distrugerea
evreimii
spaniole 268 Refugia ii i Judensau 270
Partea a patra: GHETOUL
......................................................................
272
Ibn Verga i moten irea urii la evrei 272 Primul ghetou în Ve
ne ia 274 Evreii ca polemiti i ca sclavi 278 Renaterea,
Reforma i evreii 282 Impactul Contrareformei 284 Evreii —
micarea i expansiunea spiritului întreprinztor 286 Ra iona
lizarea banilor 288 Evreii în Europa rsritean 291 Rzboiul
de Treizeci de Ani e fcut s plteasc 296 înl area i decde
rea evreului de curte 298 Catastrofa din 1648 i efectele sale
301
Cabala lurianic i misticismul democrat 303 Magia i Mesia 309
Shabetai Tzvi, Nathan din Gaza i gnosticismul osmotic 311 Ja
cob Frank ecumenicul 318 Manase ben Israel i reîntoarcerea
evreilor în Anglia 320 Evreii în New York 324 Evreimea ame
rican: un fenomen nou 325 Evreii i apari ia capitalismului
327
Raionalismul i contraraionalismul în ghetou: Rossi i Caro 335
Spinoza, panteismul i ateismul 335 Pietism ul evreiesc al
secolului
al XVIII-lea: Baal Shem Tov i hasidismul 343 Gaonul din Vilna
i persecu ia meritorie 345 Mendelssohn i Iluminismul iudaic
348
Reformarea evreilor i naterea antisemitismului modern 354
Partea a cincea:
EMANCIPAREA .......................................................
361
Tentative de a rezolva „problema evreiasc11: metoda botezului
361 Drumul clanului Rothschild 364 Marea Britanie, o
societate
filosemit 373 Cazul Damasc 374 Disraeli i cretinismul evre
CUPRINS 9
ura de sine a evreilor 395 Marx i antisem itismul evreiesc
401
Expulzarea popula iei ashkenaze 412 Politica evreiasc arist
414
Exodul post-1881 din Rusia i urmrile sale 422 Mordecai Noah,
Reforma i Am erica evreilor germani 424 Emma Lazarus i evre-
imea de mas din New York 429 Ideea sionismului: Moses Hess
433
Ateptându-1 pe Daniel Deronda 437 Rasism ul modern:
Dreyfus
i francezii 439 Lazare, Reinach, Proust i apari ia puterii
poli
tice intelectuale 445 Herzl i antisemitismul german 451
Der
Judenstaat i micarea sionist 458 Ostjuden i
Weizmann 460
Opozi ia religioas la sionism 464 Povestea de dragoste dintre
evrei i germani: Cohen, Rosenzweig i Rathenau 468 Evreii i
cultura modernist 471 Mahler, Schonberg i muzica 472 Bakst,
Chagall i viziunea evreiasc 474 Freud: gnosticul evreu mo
dern 476 Einstein i spiritul ra ionalist evreiesc 482 Kafka i
sufletele pierdute 485
Primul Rzboi Mondial i evreii 486 Weizmann i establishmentul
britanic 487 Rothschild i Declaraia Balfour 493 Aezrile evre
ieti din Palestina 495 Jabotinski i autoaprarea evreilor 497
Apari ia na ionalismului arab 498 Mandatul, Samuel i muftiul
501
Em igra ia evreilor sub mandat 505 Ben Gurion i sionismul so
cialist 507 Politica britanic interbelic 509 Luxemburg, Troki
i evreii neevrei 514 Cazul lui Isaac Babei 520 Protocoalele
i
consecin ele bolevismului evreiesc 522 In Marea Britanie 523
în Frana 525 în America 526 Brandeis i Curtea Suprem 528
Evreii pe Broadway i la Hollywood 529 Evreii în crima
organiza
t 535 Baruch i marile finane 536 Lippmann i invizibilitatea
evreilor 537 Evreii în Germ ania postbelic 539 Antisemitismul
lui Hitler 541 Studen ii, universitarii i evreii 544 Evreii,
vio
lena din mass-media i cultura de la Weimar 545 Cazul lui Wal
ter Benjam in 550 Hitler la putere i dualismul antisemit 553
Pai spre Holocaust 555 Perioada rzboiului: foam etea i munca
ucigtoare 561 Originile programului de exterminare 565 Asa
sinarea în mas 566 Lagrele mor ii 568 Rolul poporului ger
man 572 Au striecii, românii, francezii, italienii 572 Rolul
britanicilor i americanilor 577 Resemnarea i rezistena evre
ilor 581 Supravieuirea antisemitismului 588 Pedepsirea crimi
nalilor 589 Compensa ii pentru victime 590
Partea a aptea: SIONUL
...........................................................................
594
Catastrof i providen în istoria evreilor 594 Marea Britanie
i statul sionist 595 Begin i terorismul evreiesc 597
Britanicii
abdic 600 America, Rusia i fereastra oportunit ii 600 Rz
arabi i evrei 604 Frontierele Sionului 606 Statul de maxim
securitate 609 Campania din Sinai 610 Rzboiul de ase Zile 611
Rzboiul de lom Kipur 612 Pacea cu Egiptul 613 Definirea evreu
lui 616 Adunarea 617 Ebraica — limb modern 618 Statul
socialist corporatist 621 Ben Gurion i Begin 622 Partidele re
ligioase 624 Sabatul, educa ia, cstoria 630 Muntele Templu
lui 634 Procesul lui Eichm ann 638 Diaspora continu 641
Secte exotice 642 Diaspora în Europa 643 Rolul special al
evre-
imii americane 647 Evreimea rus i antisemitismul stalinist
650
Africa de Sud i originile „sionismului imperialist" 654
Antise
mitismul sovietic modern 656 Campania antisemit arab 659
Na iunile Unite, terorismul i reac ia israelian 660 Rolul con
temporan al Sionului laic 663
E p ilog
......................................................................................................................
666
Not cu privire la transliterarea numelor proprii
i a termenilor ev re ie t i
.............................................................................
717
In d ice
......................................................................................................................
719
MULUMIRII
Lucrarea de fa este o interpretare personal a istoriei
evreilor. Punctele
de vedere exprimate (i erorile existente) îmi aparin. Dar sunt
îndatorat mul
tor erudii, dup cum reiese din notele bibliografice. Sunt
recunosctor în
mod deosebit celor care au editat Encyclopaedia Judaica,
lucrare care s-a
dovedit o cluz indispensabil, precum i valorosului volum A
History of
the Jewish People, îngrijit de H.H. Ben Sasson. în înelegerea
fenomenelor,
am fost ajutat de studiile monumentale ale lui S.W. Baron, S.D.
Goitein i
G.G. Scholem; un rol deosebit l-au juca t în acest sens operele
unor istorici ca
Cecil Roth, Alexander Mark, Alexander Altmann , Hyam Maccoby,
Jonathan
I. Israel, Michael Marrus, Ronald Sanders, Raul Hilberg, Lucy
Davidowicz ,
Robert Wistrich i Martin Gilbert. în leg tur cu credin ele i
punctele de ve
dere ale evreilor, mi au fost extrem de utile cr ile lui Samuel
Belkin, Arthur
A. Cohen i Meyer Waxman. Chaim Raphael i H yam Maccoby au
avut gene
rozitatea s citeasc întregul text i s contribuie cu multe sugestii
i corec
turi extrem de folositoare. Sunt, de asemenea, profund îndatora t
redactorului
de carte, Peter James, i fiului meu, Daniel Johnson, care au lucrat
pe text,
precum i editorului meu de la Weidenfeld & Nicolson,
Linda Osband, care
i de data aceasta, ca de atâtea ori înainte, a adus cr ii
mele servicii ine
galabile. în sfârit, aduc mulumirile mele lordului
Weidenfeld, care a avut
PROLOG
De ce am scris aceast istorie a evreilor? Din patru motive.
Pri
mul este simpla curiozitate. în timp ce lucram la History of
Christi
anity, mi-am dat seama, pentru prima oar, de imensitatea
datoriei
pe care o are cretinismul fa de iudaism. Nu era vorba de
faptul
c Noul Testament a înlocuit Vechiul Testament —aa cum am fost
învat s cred; mai curând, cretinismul a conferit o
interpretare
nou unei strvechi forme de monoteism, evoluând treptat într-o
nou
religie, dar purtând în sine o mare parte a teologiei morale i
dogma
tice, liturghia, institu iile i conceptele fundamentale ale
predecesoa
rei sale. Prin urmare, am hotrât c, dac mi se va oferi ocazia,
voi
scrie despre oamenii care au dat natere credinei mele i le voi
ex
plora istoria de la originile ei i pân azi, formându-mi propria
opinie
despre rolul i importana lor. Lumea a avut tendin a s-i
considere
pe evrei drept o semin ie care s-a autoguvernat în Antichitate i
i-a
consemnat istoria în Biblie; apoi au disprut timp de multe
secole;
i au reaprut într-un târziu, doar ca s fie mcelrii de naziti;
dar
în cele din urm i-au creat un stat al lor, controversat i
asediat.
Acestea îns n-au fost decât episoade remarcabile. Eu voiam s
le
unesc, s gsesc i s studiez poriunile care lipseau, s le
asamblez
într-un întreg cu cap i coad.
Al doilea motiv a fost, pur i simplu, entuziasmul pe care
mi-1 pro
voca întinderea istoriei evreilor. De pe timpul lui Avraam i pân
în
prezent, ea cuprinde aproape patru milenii. Adic, mai mult de
trei
ptrimi din întreaga istorie a umanitii civilizate. Sunt un
istoric
care crede în continuitile lungi i în plcerile pe care i le ofer
urm
rirea lor. Evreii au creat o identitate separat i specific mai
devreme
decât aproape oricare alt popor care a supravieuit. Au pstrat-o
pân
în ziua de azi, în ciuda adversit ilor incredibile care i-au
înconjurat.
De unde a venit aceast putere extraordinar? în ce a constat
acea
for deosebit a ideii, care le-a conferit evreilor specificitate i
omo
genitate? Oare aceast putere continu ine de caracterul ei esen
ial
imuabil, ori de capacitatea de adaptare, ori poate de amândou?
Sunt
teme încâlcite, care îi dau mult de furc.
14 PROLOG
Al treilea motiv a fost acela c istoria evreilor nu acoper
doar
perioade lungi de timp, ci i suprafee întinse. Evreii au ptruns
în
multe societi i asupra tuturor i-au lsat amprenta. A scrie
isto
ria evreilor este ca i cum ai scrie istoria lumii, dar dintr-un
punct
de vedere foarte special. Este istoria lumii vzut din
perspectiva
unei victime erudite i inteligente. Prin urmare, efortul de a
înelege
istoria aa cum a fost vzut de evrei produce revelaii
lmuritoare.
Dietrich Bonhoeffer a observat acest efect atunci când s-a aflat
într-o
închisoare nazist: „Am învat", scria el în 1942, „s privim de
jos
marile evenimente ale istoriei mondiale, din perspectiva celor
care
sunt exclui, suspectai, prost tratai, lipsii de putere, oprimai
i
dispreuii, pe scurt, din perspectiva celor care sufer." El unul
a
considerat-o „o experien de o valoare incomparabil". Istoricul
ju
dec într-un mod similar procesul de relatare a istoriei evreilor:
el
adaug istoriei dimensiunea nou i revelatoare a celui oprimat.
In sfârit, cartea mi-a dat ansa s reconsider cu obiectivitate,
în
lumina unui studiu care acoper aproape patru mii de ani, cea
mai
dificil dintre toate întrebrile umanitii: pentru ce suntem noi
pe
pmânt? Oare este istoria doar o serie de evenimente a cror
sum
e lipsit de sens? Nu exist nici o diferen moral fundamental
în
tre istoria rasei umane i istoria, s zicem, a furnicilor? Sau
exist
un plan providen ial ai crui agen i, oricât de umili, suntem noi?
Nici
un popor nu a susinut cu mai mult trie decât evreii ideea c
isto
ria are un scop, iar umanitatea un destin. Intr-o faz foarte
timpu
rie a existenei lor colective, ei credeau c au descoperit un plan
divin
pentru societatea uman, al crui pilot urma s fie însi
societatea
lor. i-au conceput rolul pân în cel mai mic amnunt. S-au agat
de el cu o persisten eroic, în faa unor suferine slbatice.
Muli
dintre ei înc mai cred în acest rol. Alii l-au strmutat în
eforturi
prometeice de a ne înla condiia prin simple mijloace umane.
Vizi
unea evreilor a devenit prototipul pentru multe proiecte
grandioase
destinate umanitii, atât din cele concepute de divinitate, cât i
de
om. Prin urmare, evreii se gsesc exact în mijlocul încercrii
perene
de a conferi vieii umane demnitatea unui scop. Oare istoria lor
suge
reaz c asemenea încercri merit s fie întreprinse? Ori
dezvluie
inutilitatea lor esenial? Am sperana c expunerea care urmeaz,
rezultatul propriei mele investigaii, îi va ajuta pe cititori s
rs
pund singuri la aceste întrebri.
ISFLAELIII
Evreii sunt cel mai tenace popor din istorie. Hebron este o
dovad
concret. Este situat la 32 de kilometri de Ierusalim, la 1.000 de
me
tri înlime, pe dealurile Iudeei. Acolo, în petera Macpela, se
g
sesc mormintele patriarhilor. Conform tradiiei strvechi, un cavou
în
stânc, el însui foarte vechi, adpostete rmiele pmânteti ale
lui Avraam, fondatorul religiei iudaice i strmo al colectivitii
iu
daice. Alturi de mormântul lui se afl cel al Sarrei, soia lui. în
ace
lai loc se gsesc mormintele îngemnate al fiului su, Isaac, i
al
soiei sale, Rebeca. De partea cealalt a cur ii interioare - alte
dou
morminte, al lui Iacov, nepotul lui Avraam, i al soiei lui, Lea.
Iar în
faa construciei este îngropat fiul lor, Iosif.1Aici a început - în
msura
în care poate fi fixat în timp - istoria de patru mii de ani a
evreilor.
Hebron este de o frumusee mrea i venerabil. Ofer pacea
i linitea ce pot fi adesea gsite în sanctuarele antice. Dar
pietrele
sale sunt martore mute ale unui conflict permanent i a patru
mile
nii de dispute politice i religioase. A fost, pe rând, un loc sfânt
ebraic,
sinagog, bazilic bizantin, moschee, biseric a cruciailor i
din
nou moschee. Irod cel Mare l-a înconjurat cu un zid maiestuos,
înalt
de aproape 15 metri, care a rezistat pân în zilele noastre; este
fcut
din blocuri masive de piatr tiat, unele dintre ele lungi de
aproape
10 metri. Saladin a împodobit locul sfânt cu un amvon. Hebron
re
flect lunga i tragica istorie a evreilor i capacitatea lor
neegalat
de a supravieui tuturor vicisitudinilor. Aici David a fost uns
rege,
mai întâi al Iudeei (II Samuel, 2:1-4*), apoi al Israelului (II
Samuel,
* Samuel I i II corespund, în versiunea româneasc a Bibliei,
Crii
întâi a Regilor i respectiv Crii a Doua a Regilor. Citatele din
Crile Re
gilor I i II, care apar în volum ul de fa, corespund Cr ilor a
Treia i a Pa
tra ale Regilor din versiunea româneasc a Bibliei.
Toate citatele din Biblie cuprinse în traducerea de fa sunt
reproduse
dup ediia româneasc a Bibliei sau Sfintei Scripturi, tiprit sub
îndru
marea i cu purtaren de grij a preafericitului printe Iustinian,
Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureti, 1982 (ri.tr).
16 O ISTORIE A EVREILOR
5:1-3). Când a czut Ierusalimul, evreii au fost alungai din el, în
lo
cul lor aezându-se edomiii. A fost cucerit de Grecia, apoi de
Roma,
convertit, jefuit de zeloi, incendiat de romani, ocupat succesiv
de
arabi, franci i mameluci. Din 1266, evreilor li s-a interzis s mai
in
tre în peter ca s se roage. Aveau voie s urce doar apte
trepte
de-a lungul zidului rsritean. Pe a patra treapt îi introduceau
pe
ti iile ctre Dumnezeu într-o gaur sfredelit în piatr pe o
lungime
de 1,85 metri. Erau folosite bee pentru a împinge buc ile de
hârtie
pân ajungeau la captul cellalt, unde cdeau în Peter.2 Chiar i
în aceste condiii, petiionarii erau expui pericolului. în 1518, a
avut
loc un îngrozitor masacru otoman al evreilor din Hebron. Dar,
cu
rând dup aceea, crturarii evlavioi au format o comunitate care
a
continuat s existe, cu tenacitate, i în care au intrat, în diferite
mo
mente, talmuditi ortodoci, cercettori ai Cabalei mistice i
chiar
ascei evrei, care se biciuiau cu cruzime, pân când sângele lor
îm-
proca pietrele venerate. Evreii au fost acolo pentru a-i
întâmpina,
pe rând, pe falsul Mesia, Shabetai Tzvi, în anii 1660, pe primii
pele
rini cretini moderni în secolul al XVIII-lea, pe colonitii evrei
se
culari, o sut de ani mai târziu, i pe cuceritorii britanici în
1918.
Comunitatea evreiasc, niciodat foarte numeroas, a fost atacat
cu
slbticie de arabi în 1929. Au atacat-o din nou în 1936, practic
ex
terminând-o. Când soldaii israelieni au intrat în Hebron în
timpul
Rzboiului de ase Zile, în 1967, nici un evreu nu trise acolo timp
de
o generaie. Dar în 1970 a fost restabilit o colonie mic. în
ciuda
temerilor i a incertitudinilor, colonia a înflorit.
Prin urmare, când istoricul se duce s viziteze Hebronul în
ziua
de azi, îi pune întrebarea: unde sunt toate acele neamuri care
au
populat odat locul acesta? Unde sunt canaaniii? Unde sunt edo
miii? Unde sunt anticii eleni, romani i bizantini, francii i
mame-
lucii, unde sunt otomanii? Au pierit în negura timpurilor,
irevocabil.
Evreii îns înc sunt în Hebron.
Hebronul, aadar, este un exemplu al îndrtniciei evreieti pe
parcursul a patru mii de ani. Ceea ce ilustreaz; de asemenea,
ciu
data ambivalen a evreilor în ceea ce privete stpânirea i
ocupa
rea teritoriului. Nici o seminie nu a pstrat pentru o perioad
atât
de lung un ataament atât de încrcat afectiv fa de un anumit
col
al suprafeei pmântului. în acelai timp, nimeni altcineva nu a
do
vedit o mai puternic i mai persistent tendin de a emigra, un
ase
menea curaj i o asemenea pricepere de a-i smulge rdcinile.
Este
ciudat faptul c, pentru mai mult de trei sferturi din existena lor
ca
seminie, majoritatea evreilor au trit totdeauna în afara
teritoriului
ISRAELI II 17
Hebron este spaiul în care au achiziionat primul lor petic de
p
mânt consemnat de istorie. Capitolul 23 din Cartea Facerii
descrie
cum Avraam, dup moartea soiei sale, Sarra, a hotrât s cumpere
petera Macpela i pmânturile care o înconjurau, drept loc de
în
gropciune pentru ea i apoi i pentru sine. Pasajul este unul
dintre
cele mai însemnate din Biblie, reprezentând una dintre cele
mai
vechi tradiii evreieti, respectat cu sfinenie, în mod evident
foarte
preuit i important pentru ei. Este poate primul fragment din
Biblie care înregistreaz un eveniment real, la care au existat
mar
tori, fiind descris printr-un lung ir de recitri orale, ceea ce a
con
tribuit la pstrarea intact a detaliilor autentice. Sunt descrise
cu
lux de amnunte negocierile i ceremonia achizi ionrii. Avraam
era
un strin - cum ar fi considerat în ziua de azi -, dei locuia de
mult
vreme în Hebron. Ca s de in o proprietate liber în acel loc, nu
avea
nevoie doar de mijloacele de achiziie, ci i de consimmântul
co
munitii. Pmântul se afla în stpânirea unui demnitar, care se
nu
mea Efron Hititul, un semit apusean i un habiru de origine
hitit.3
Avraam trebuia mai întâi s îi asigure consim mântul formal
al
comunitii, al „copiiilor lui Het“, „oamenii pmântului", pentru a
pu
tea face tranzac ia, apoi s cad la învoial cu Efron asupra
preului,
400 de ekeli (adic monede) de argint; apoi s fac rost de
monede,
„bani ce se gseau de regul la negustori", s le cântreasc i s
le
înmâneze în faa btrânilor comunitii.
Acesta a fost un eveniment memorabil într-o comunitate
mic,
implicând nu numai un transfer de proprietate, ci i o schimbare
a
pozi iei sociale: plecciunile rituale, disimulrile i falsele
politeuri,
struinele i tocmelile, toate sunt strlucit redate de povestea
din
Biblie. Dar ceea ce-1 surprinde cel mai mult pe cititor, ceea ce-i
per
sist în minte, sunt cuvintele prin care Avraam începe
tranzacia:
„Eu sunt între voi strin i pribeag"; iar dup încheierea tranzac
iei,
insistena cu care se specific faptul c pmântul a fost „trecut de
la
fiii lui Het la Avraam" de ctre localnici (Facerea 23:20). în acest
prim
episod autentic din istoria iudaic, ambiguitile i anxietile
se
miniei ies pregnant în eviden.
Cine era acest Avraam, de unde venea? Cartea Facerii i
pasajele
biblice care se refer la acest lucru sunt singurele dovezi
asupra
existenei lui, i ele compilate în form scris poate o mie de ani
dup
presupusa lui existen real. Valoarea Bibliei ca document
istoric
a reprezentat o chestiune intens dezbtut timp de dou sute de
ani.
Pân aproximativ în 1800, opinia predominant, în egal msur
prin
tre erudii i neprofesioniti, era fundamentalist: adic,
povetile
18 O ISTORIE A EVREILOR
din Biblie au fost inspirate de divinitate i sunt adevrate pân
la
cel mai mic amnunt. Cu toate acestea, mul i savani, atât evrei,
cât
i cretini, au susinut, secole de-a rândul, c primele cri ale
Bi
bliei, în special, conineau multe pasaje ce trebuiau mai
curând
luate drept simboluri sau metafore decât literal. Din primele
decenii
ale secolului al XIX-lea, o nou abordare din ce în ce mai
profesio
nal i „critic", oper mai cu seam a erudiilor germani, a
eliminat
Vechiul Testament ca document istoric, catalogând mari pr i
din el
drept mit religios. Primele cinci cri ale Bibliei, sau
Pentateuhul,
erau acum prezentate drept legende transmise oral de ctre
diferite
triburi ebraice, care au cunoscut forma scris doar dup Ieirea
din
Egipt, în a doua jumtate a primului mileniu î.Cr. Se argumenta
mai
departe c aceste legende au fost redactate cu mult atenie,
com
pilate i adaptate pentru a conferi justificare istoric i
consacrare
divin credinelor, practicilor i ritualurilor religioase ale
aezrilor
israelite de dup exil. Personajele descrise în primele cri nu
erau
persoane reale, ci eroi mitici sau figuri compozite care desemnau
tri
buri întregi.4
Prin urmare, nu numai Avraam i ceilali patriarhi, ci i Moise,
Aaron, Iosua i Samson s-au dizolvat în mit, prin nimic mai
substan
iali decât Hercule i Perseu, Priam i Agamemnon, Ulise i Enea.
Sub influena lui Hegel i a discipolilor si erudii, revelaia
iudaic
i cretin, dup cum este prezentat în Biblie, a fost
reinterpretat
drept o evoluie sociologic determinist, de la superstiii
tribale
primitive la ecleziologie urban sofisticat. Rolul unic,
predestinat
de ctre divinitate, al evreilor a fost împins în fundal, succesul
mo
noteismului mozaic s-a erodat în mod progresiv i rescrierea
istoriei
Vechiului Testament a fost ptruns de o und subtil de
anti-iu-
daism, frizând chiar antisemitismul. Opera colectiv a exegeilor
ger
mani ai Bibliei a devenit ortodoxie academic, atingând un nivel
înalt
de putere de convingere i de complexitate în doctrinele lui
Julius
Wellhausen (1844-1918), a crui carte remarcabil, Prolegomena
zur
Geschichte Israels (Prolegomene la istoria Israelului), a
fost publicat
pentru prima dat în 1878.5Timp de o jumtate de secol,
Wellhausen
i coala lui au dominat abordarea studiului biblic i multe
dintre
ideile sale influeneaz chiar i azi interpretarea pe care istoricul
o
d Bibliei. Câiva savani remarcabili ai secolului XX, cum sunt
M. Noth i A. Alt, au pstrat aceast abordare esenial sceptic,
în
deprtând tradiiile dinaintea cuceririi ca fiind mitice i
susinând
c israeliii au devenit un popor abia pe pmântul Canaanului, i
nu
ISRAELI II 19
mare msur, un mit, fiind în principal un proces de infiltrare
pa
nic.6 Al ii au sugerat c originile Israelului se gsesc în
retragerea
unei comuniti de zeloi evlavioi din cadrul unei societi
canaanite
pe care o considerau drept corupt.7Aceast teorie i altele
ddeau
la o parte, în mod necesar, întreaga istorie biblic dinainte de
Car
tea Judectorilor ca fiind în totalitate sau în mare parte pur
fic
iune, iar pe Judectori ca fiind un amestec de ficiune i adevr.
Se
susinea c istoria israelit nu beneficiaz de o baz substanial
de
adevr decât începând cu epoca lui Saul i a lui David, când textul
bi
blic începe s reflecte realitatea istoriilor i documentelor de la
curte.
Din nefericire, istoricii sunt arareori atât de obiectivi pe cât
vor ei
s par. Istoria biblic, care pentru cretini, evrei i atei, în
egal
msur, implic credine sau prejudeci care merg pân la rdcina
fiinei noastre, este o zon unde obiectivitatea este în mod
deosebit
dificil de atins, dac nu chiar imposibil. Mai mult,
particularitile
savante implic propriile lor deformations professionnelles.
în tim
pul secolului al XIX-lea i mare parte din secolul XX, istoria
Bibliei
a fost controlat de exegei, ale cror instinct i pregtire au fost
i
sunt atomizarea povetilor biblice, identificarea surselor i a
moti
velor celor care le-au compilat, selectarea - pe aceast baz - a
pu
inelor fragmente autentice i apoi reconstituirea evenimentelor
în
lumina istoriei comparate. Totui, odat cu evoluia arheologiei
tiin
ifice moderne, s-a exercitat o for de contracarare, deoarece
ten
dina arheologilor este aceea de a folosi texte antice drept cluz
i
de a cuta confirmri în rmiele fizice. Descoperirea i
scoaterea
la iveal, în Grecia i Asia Mic, a Troiei, a Knossosului i a
altor
aezri datând din epoca minoic, în Creta, precum i a oraelor
mi-
ceniene din Pelopones, alturi de dezgroparea i descifrarea
documen
telor de curte antice gsite în unele dintre aceste locuri au
reabilitat
povetile homerice drept documente istorice i au îngduit
istoricilor
s sesizeze tot mai multe elemente reale sub masca legendei.
Astfel,
în Siria i Palestina, cercetarea siturilor antice precum i
recuperarea
i traducerea unui numr mare de documente juridice i adminis
trative au avut ca scop restabilirea valorii primelor cri biblice
drept
naraiuni istorice. Opera lui W.F. Albright i Kathleen Kenyon,
în
mod special, ne-a redat încrederea în realitatea existenei
locurilor
i evenimentelor descrise în primele cri ale Vechiului
Testament.8
De o importan egal este descoperirea arhivelor de epoc,
datând
din mileniile III i II î.Cr., fapt ce a aruncat o lumin nou
asupra
20 O ISTORIE A EVREILOR
simbolic, tot mai muli exegei sunt acum tentai s presupun c
textul conine cel puin un sâmbure de adevr i consider c e de
datoria lor s-l cultive. Ceea ce nu a uurat câtui de puin
inter
pretarea istoric a Bibliei. Atât abordarea fundamentalist, cât
i
cea „critic" includ simpliti consolatoare. Acum privim textele
din
Biblie drept cluze extrem de complexe i de ambigue ctre
adevr;
totui, nu mai mult decât cluze.
Evreii sunt, aadar, singurul popor în lume, în ziua de azi,
care
deine o istorie consemnat, oricât de obscur ar fi în unele
locuri,
permiându-le s-i urmreasc originile pân foarte departe în tre
cut. Evreii, care au prelucrat Biblia într-o form foarte apropiat
de
forma prezent, au considerat, evident, c neamul lor, dei
întemeiat
de Avraam, putea gsi strmoi înc i mai îndeprtai, drept care
i-au dat numele de Adam primului strbun al oamenilor.
Beneficiind
de cunotinele pe care le avem la aceast or, trebuie s
presupunem
c primele capitole ale Facerii sunt mai curând schematice i
simbo
lice decât descrieri faptice. Capitolele 1—5, în care se identific
unele
concepte de genul cunoatere, ru, ruine, gelozie i crim, sunt
de
fapt explica ii, nu episoade reale, dei în ele se afl înrdcinate
res
turi de memorie. Este greu, de exemplu, s presupunem c
povestea
lui Cain i Abel este simpl ficiune; replica lui Cain, „Sunt eu
p
zitorul fratelui meu?“, con ine un dram de adevr, i no iunea de
om
umilit i hituit, care poart stigmatul vinoviei, este suficient
de
puternic pentru a sugera un fapt istoric. Ceea ce surprinde în
descri
erea iudaic a Facerii i a primului om, comparativ cu
cosmogoniile
pgâne, este lipsa de interes ce caracterizeaz procesul mecanic
al
facerii lumii i al apariiei creaturilor sale, ceea ce a produs
aseme
nea rstlmciri bizare la naratorii egipteni i mesopotamieni.
Evreii
presupun, pur i simplu, pre-existena unui Dumnezeu
omnipotent,
care acioneaz, dar nu este niciodat descris ori caracterizat, i
ast
fel are fora naturii însei; este semnificativ faptul c primul
capitol
al Facerii, spre deosebire de alte cosmogonii ale Antichitii, se
po
trivete perfect, în esen, cu explicaiile tiinifice moderne
asupra
originii universului, chiar i cu teoria Big Bang.
A nu se înelege din aceasta c Dumnezeul evreilor ar fi în
vreun
sens identificat cu natura, dimpotriv. Deuteronomul, de
exemplu,
se strduiete s disting între dispreuitele popoare pgâne, care
ve
nereaz natura i pe zeii naturii, i evrei, care îl venereaz pe
Dumne
zeu, avertizându-i: „Sau, privind la cer i vzând soarele, luna,
stelele
i toat otirea cerului, s nu te lai amgit ca s te închini lor.“9
Mai
ISRAELI II 21
clare, care trebuie respectate de fiinele create de el, astfel c,
în ver
siunea ebraic a primului om, categoriile morale sunt prezente
i
imperative de la bun început, constituind înc o deosebire
categoric
fa de toate relatrile pgâne. Pr ile din Biblie care se refer la
pre
istorie constituie astfel un fel de fundament moral pe care se
spri
jin întreaga structur faptic. Evreii sunt prezenta i, chiar i
în cele
mai primitive antecedente ale lor, drept creaturi capabile s
surprind
deosebiri absolute între ru i bine.
Noiunea de univers moral suprapus celui fizic determin modul
în care este tratat primul episod cu adevrat istoric din Biblie:
descri
erea Potopului în Facerea. Nu mai încape îndoial c în
Mesopotamia
a avut într-adevr loc o mare inundaie. Prima confirmare a
relatrii
biblice dateaz din 1872, când George Smith, de la British
Museum,
a descoperit o versiune a Potopului pe tbliele cu scriere
cuneiform,
gsite de A.H. Layard în 1845-1851 la Kuyunjik, în biblioteca
pala
tului lui Sennakerib, text confirmat de alte tblie, descoperite
ulte
rior în palatul lui Asurbanipal.10în cel de-al doilea caz, era
vorba, de
fapt, de o versiune asirian târzie, interpolat la sfâritul unui
poem
epic mult mai timpuriu cunoscut sub numele de
Ghilgame, despre
un strvechi conductor sumerian din Uruk care a trit în
mileniul
al IV-lea î.Cr. înaintea asirienilor, atât babilonienii, cât i
îndepr
taii sumerieni pstrau amintiri legate de o inundaie devastatoare.
în
anii 1920, sir Leonard Woolley a descoperit i a fcut spturi în
Ur,
un important ora sumerian din mileniile IV-III î.Cr., menionat
în
Biblie chiar la sfâritul seciunii despre preistorie.11în timpul
escav-
rii nivelurilor arheologice timpurii, Woolley s-a strduit mult
vreme
s dezgroape dovezi fizice ale unei inundaii catastrofale. A gsit
un
depozit aluvionar de doi metri i jumtate adâncime, datând -
dup
aprecierea lui - din 4000-3500 î.Cr. La Suruppak, a dat peste un
alt
depozit aluvionar impresionant i peste un strat asemntor, de
aproape 46 de centimetri, la Ki. Dar aceste datri n-au coincis
cu
cele din Ur.12Trecând în revist diferitele obiective arheologice
explo
rate pân la începutul anilor 1960, sir Max Mallowan a tras
concluzia
c, într-adevr, a avut loc un Potop uria.13Apoi, în 1965, British
Mu
seum a fcut o nou descoperire în depozitele sale: dou tblie
care
se refer la Potop, scrise în oraul babilonian Sippar, în timpul
dom
niei regelui Ammisaduqa, 1646-1626 î.Cr.
Aceast ultim descoperire ne permite s ne concentrm aten
ia
asupra lui Noe însui. Deoarece relateaz cum Dumnezeu, dup ce
a
creat omenirea, i-a regretat fapta i a hotrât s-o înece într-un
potop; dar
22 O ISTORIE A EVREILOR
pe nume Ziusudra, care a construit o ambarcaiune i astfel a reuit
s
supravieuiasc.14Ziusudra a fost, fr îndoial, o persoan real,
rege
al oraului Suruppak din sudul Babiloniei, în jurul anului 2900
î.Cr.,
care figureaz în cea dintâi coloan a listei regilor sumerieni.
Chiar
pe locul fostului Suruppak, exist dovada unei inundaii
devasta
toare, dei perioada nu corespunde cu inundaia din Ur datat de
Woolley15. Figura salvatoare a lui Ziusudra, prezentat în Biblie
drept
Noe, ofer astfel prima confirmare independent a existenei
reale
a personajului biblic.
Exist totui o diferen fundamental între prezentarea biblic
a Potopului i poemele epice sumeriano-babiloniene. Spre
deosebire
de Ziusudra, Noe este un personaj moral, ancorat cu fermitate
în
schema valorilor, pe care Cartea Facerii o identific de la bun
început.
Mai mult, în vreme ce Ghilgame relateaz episoade izolate,
lipsin-
du-i un context moral i istoric unificator, versiunea iudaic
privete
fiecare eveniment ca implicând probleme morale i, luate toate
lao
lalt, fiind mrturia unui plan providenial. Avem de-a face cu
di
ferena dintre literatura secular i cea religioas i dintre
simpla
consemnare a folclorului i istoria contient, determinist.
Mai mult, nu numai c Noe este primul om real din istoria evre
ilor, dar povestea lui prefigureaz elemente importante ale
religiei
mozaice. întâlnim aici obsesia dumnezeului iudaic pentru detaliu
în
construirea i încrcarea arcei. întâlnim noiunea de un singur
om
virtuos. Mai semnificativ decât atât, întâlnim acel accent pe
care-1
pun evreii pe importana vieii umane, datorit rela iei dintre om
i
Dumnezeu, care apare în al aselea verset-cheie din capitolul 9
al
Facerii: „De va vrsa cineva sânge omenesc, sângele aceluia de
mân
de om se va vrsa, cci Dumnezeu a fcut omul dup chipul Su.“ Am
putea considera c aceasta este doctrina central a credinei
iuda
ice, i este semnificativ c apare în legtur cu Potopul, primul
eve
niment istoric pentru care nu exist confirmare în afara
Bibliei.
Pasajele care se ocup de Potop conin, de asemenea, prima men
iune asupra existenei unui legmânt i cele dintâi referiri la
ara
Canaan.16 Dar aceste teme apar cu mult mai mult insisten pe
msur ce parcurgem lista regilor postdiluvieni i ajungem la
patri
arhi. Prin urmare, ne putem întoarce la întrebarea privitoare la
iden
titatea i originea lui Avraam. în capitolele 11-25 ale Facerii,
Biblia
ne spune c Avraam, ini ial Avram, care descindea, de fapt, din
Noe,
a migrat din „Urul Caldeii“ întâi la Haran, apoi în diferite locuri
din
Canaan, strbtând Egiptul în vreme de foamete, dar revenind în
Canaan i sfârindu-i zilele în Hebron, unde a fcut i prima
achi
ziie de pmânt.
Esena acestei relatri biblice ine de istorie. Referirea la
caldeeni
este anacronic, deoarece caldeenii nu au ptruns în sudul
Meso-
potamiei decât spre sfâritul celui de-al doilea mileniu î.Cr., iar
des
pre Avraam se presupune c a trit mult mai devreme, cam pe la
începutul mileniului. Caldeenii au fost introdui în mileniul I
î.Cr.17,
pentru identificarea oraului Ur în folosul cititorilor Bibliei. Dar
nu
avem de ce ne îndoi de faptul c Avraam a venit din Ur, aa cum
sus
ine Biblia, lucru care, în sine, ne spune multe despre el,
mulumit
operei lui Woolley i a succesorilor si. în primul rând, îl asociaz
cu
un ora important, i nu cu deertul. Hegelienii precum
Wellhausen
i cei care au format coala lui, avansând no iunea de evolu ie
deter-
minist de la primitiv la sofisticat, de la deert la ora, i-au
privit la
început pe evrei drept pstori dintre cei mai simpli. Dar oraul
Ur,
escavat de Woolley, avea, comparativ, un înalt nivel de cultur.
Arheo
logul a gsit acolo, în mormântul lui „Meskalamdug, eroul rii
bu
ne", un coif minunat, având forma unei peruci, furit din aur
masiv,
buclele de pr fiind scoase în relief, precum i un patrafir
pentru
procesiuni religioase, decorat cu scoici i lapislazuli. A mai gsit
un
zigurat gigantic, templul fiind înlat pe mai multe platforme
care,
suntem îndrept i i s credem, au inspirat povestea Turnului
Babei.
Aceasta a fost povestea lui Ur-Nammu din a Treia Dinastie
(2060-
1950 î.Cr.), un mare legiuitor i constructor, care i-a sculptat
por
tretul pe o stel - din aceasta s-a pstrat pân în zilele noastre
un
fragment -, sub înfiarea unui meter zidar purtând o cazma, o
mistrie i un compas de msurat.
Nu e exclus ca Avraam s fi prsit oraul Ur dup domnia aces
tui rege i astfel s fi dus cu el în Canaan poveti despre
ziguratul
înlat spre ceruri, cât i mult mai timpuria poveste despre
Potop.
Când a fcut cltoria asta? Fixarea în timp a patriarhilor nu este
o
sarcin chiar atât de lipsit de speran cum s-a presupus cândva.
în
Facerea, datrile antediluviene sunt, desigur, mai curând
schematice
decât reale, dar genealogiile nu trebuie dispreuite, i nici listele
cu
primii regi întocmite în Antichitate. Listele faraonilor, rmase de
la
surse precum Manethon - un preot egiptean care a trit în epoca
ele
nistic, aproximativ în jurul anului 250 î.Cr. —ne permit s
datm
istoria egiptean cu destul certitudine pân la Prima Dinastie,
adic
în 3000 î.Cr. Berossus, un preot babilonian care seamn în linii
mari
cu Manethon, ne pune la dispozi ie o list similar a regilor din
Meso
potamia, iar arheologia a dezgropat i alte liste. Dac examinm
listele
de alta, pe cele din Septuaginta greac i Pentateuhul
samaritean.
Aceste grupuri sunt similare cu documentele literare
non-biblice, iar
datrile „lungi“ din Biblie sunt similare cu vieile regilor
sumerieni
dinainte de inundaiile din Suruppak. Cea mai veche list de
regi
men ioneaz doar opt regi antediluvieni, în schimb Berossus are
zece,
corespunzând tiparului biblic. Legtura dintre cele dou grupuri
este,
probabil, Avraam, care a adus cu sine tradiia.
Este dificil ancorarea listelor cu regii mesopotamieni într-un
in
terval de timp absolut - aa cum s-a procedat în cazul celor
egipteni - ,
dar istoricii au czut de acord s dateze perioada Sargon i cea
akkadian veche între 2360 i 2180 î.Cr., pe legiuitorul
Ur-Nammu
i a Treia Dinastie din Ur ctre sfâritul celui de-al doilea
mileniu
sau la începutul primului, iar pe Hammurabi, care este, fr
îndo
ial, un adevrat cârmuitor i un codificator de legi, într-o
perioad
foarte exact de domnie, între 1728 i 1686 î.Cr. Dovezile
sugereaz
c povetile despre patriarhii din Cartea Facerii aparin
perioadei
cuprinse între Ur-Nammu i Hammurabi, limitele extreme fiind
2100-1550 î.Cr., adic epoca mijlocie a bronzului. Cu certitudine
nu
pot fi datate mai târziu, în epoca târzie a bronzului, deoarece
acest
fapt le-ar plasa în aceeai perioad cu imperiul egiptean al
noului
regat, iar sec iunile destinate patriarhilor nu men ioneaz câtui
de
pu in o prezen imperial egiptean în Canaan. Albright s-a
luptat
cu problema datrii lui Avraam aproape pe tot parcursul carierei
sale
profesionale, împingându-1 ba înainte, ba înapoi între secolul al
XX-lea
i secolul al XVII-lea î.Cr., ajungând în cele din urm la concluzia
c
Avraam n-ar fi putut tri înainte de secolul al XX-lea i nici
dup se
colul al XlX-lea. Datarea mi se pare rezonabil.18
Faptul c se poate stabili o datare aproximativ a patriarhilor
ne
permite s-i raportm atât la documente arheologice, cât i la
dife
ritele arhive literare care au fost scoase la lumin din Siria - din
epoca
de bronz - i Mesopotamia. Aceste arhive sunt importante pentru
c
ne permit nu numai s confirmm, ci i s explicm anumite epi
soade din povestirile patriarhilor. Descoperirile arheologice
includ
studierea de ctre Kathleen Kenyon a mormintelor înirate de-a
lun
gul drumurilor în afara Ierihonului, care amintesc de
înmormânt
rile în morminte-grote descrise în Facerea 23 i 35:19-20; precum
i
cercetarea arheologic a regiunii Neghev, realizat de Nelson
Glueck,
care a dus la descoperirea multor aezri de tip patriarhal din
epoca
mijlocie a bronzului.19 Glueck a observat c o serie întreag
dintre
aceste aezri au fost distruse cândva, dup 1900 î.Cr., ceea ce
con
firm devastrile la care face aluzie Facerea 14.
Descoperirile literare sunt considerabile i sugestive. In
1933,
A. Parrot a fcut spturi în oraul antic Mari (Tell Harari de
azi), pe
Eufrat, la 27 de kilometri nord de grania Siria-Irak, i a
descoperit
20.000 de piese.20 Evenimentul a fost urmat de transcrierea
unei
arhive similare de tblie de lut din anticul Nuzi, în apropiere
de
Kirkuk, oraul hurienilor - horiii din Biblie - , care au fcut
parte
din regatul Mitanni.21O a treia arhiv, format din 14.000 de
piese,
a fost descoperit la Ebla (actualmente Tell Mardik), în nordul
Si
riei.22 Arhivele respective acoper un interval lung de timp,
tbliele
din Ebla datând oarecum dinainte de epoca patriarhilor, cele
din
Nuzi, din secolele XVI-XV î.Cr., deci dup epoca respectiv, în
timp
ce tbliele din Mari, de la sfâritul secolului al XIX-lea î.Cr. i
pân
la mijlocul secolului al XVIII-lea, coincid în mare msur cu
datarea
probabil. Luate împreun, tbliele ne ajut s crem o imagine a
societii patriarhale, care contribuie la lmurirea textului
biblic.
Una dintre cele mai puternice obiecii la controversa stârnit
de
Wellhausen i alii, referitoare la faptul c primele cri ale
Bibliei
au fost compilate i editate pentru a servi credinelor religioase
din-
tr-o epoc mult mai târzie, a fost aceea c multe episoade ale
acestor
cri nu fac acest lucru. Ele întruchipeaz obiceiuri care le
preau,
în mod evident, ciudate i inexplicabile editorilor ulteriori, din
pri
mul mileniu î.Cr., care, în semn de respect fa de textul i
tradiiile
transmise în timp pân la ei, le-au copiat pur i simplu, fr nici
o
încercare de a le da o explicaie logic. Unele pasaje rmân pline
de
mister chiar i pentru noi, dar multe altele se pot lmuri prin
inter
mediul tblielor.
Astfel, atât tbliele din Ebla, cât i cele descoperite în Mari
con
in documente de administraie i juridice referitoare la
persoane
având nume de patriarhi, Avraam, Iacov, Lea, Laban i Ismael;
con
in, de asemenea, multe expresii sugestive i împrumuturi
lingvistice
înrudite cu ebraica.23 Mai mult, aceste pr i în litigiu
necunoscute
de la începutul mileniului al Il-lea î.Cr. au avut de înfruntat
exact
acelai gen de dificult i - care decurgeau din faptul c nu aveau
copii
sau erau divorai, precum i din drepturile de motenire ori de
pri-
mogenitur - ca i omonimii lor biblici. Planul disperat al lui
Avraam
de a i-l face motenitor pe unul dintre servitorii si, din pricin
c
el însui nu avea nici un motenitor prezumtiv, reflect
îndeaproape
practicile menionate în tbliele descoperite la Nuzi. Aceleai
t
blie ofer situaii perfect paralele cu înelegerile dintre Avraam
i
soia sa, Sarra, în urma crora el recurge la serviciile slujnicei
ei
face copii - de aici decurgând toate consecinele familiale
nefericite
care nu s-au lsat ateptate. într-adevr, contractele
matrimoniale
din tbliele Nuzi con in soluii pentru asemenea situaii
neprevzute.
Una dintre tblie atest cedarea dreptului de primogenitur de
ctre un frate mai în vârst unui frate mai tânr în schimbul a
trei
oi, la fel cum Isav i-a cedat dreptul su de prim nscut lui Iacov
în
schimbul unui blid de linte.24 O alt tbli Nuzi ofer un
exemplu
despre puterea de legmânt pe care o are testamentul oral sub
forma
binecuvântrii pe patul de moarte —ceea ce explic acea scen
remar
cabil din Facerea 27, când Iacov conspir cu mama sa s-l
pcleas
c pe tatl lui, Isaac, pentru a primi de pe patul de moarte
binecuvântarea
de întâi-nscut. Dar mai surprinztor decât orice este faptul c
arhi
vele Nuzi lmuresc uluitoarea relatare biblic privitoare la
relaia
dintre Iacov i Laban, despre care tim acum c a fost o problem
banal de adopie. Lipsit de motenitori, Laban l-a adoptat pe
Iacov
ca fiu al su, precum i ca ginere; apoi a avut propriii si fii. Iat
ce
scrie pe o tbli Nuzi:
Tblia de adopie a lui Navi, fiul lui Arenni. El l-a adoptat pe
Wullu,
fiul lui Pohienni [...] Când Navi moare, Wullu va fi motenitor.
Dac
Navi va avea un fiu, acesta va împri în mod egal cu Wullu, dar fiul
lui
Navi va primi bunurile lui Navi. i Navi i-a dat-o pe fiica sa
Nuhuia
drept soa lui Wullu. i dac Wullu îi ia alt soa, el pierde
pmân
turile i casele lui Navi.25
Tbliele Nuzi arat c zeii familiali erau ca nite titluri de
pro
prietate, cu valoare juridic simbolic: în elegem acum c Raela
i-a
furat lui Laban terafimii pentru a îndrepta ceea ce ea considera a
fi
o hotrâre juridic nedreapt. Tbliele Mari, i ele, ofer exemple
în legtur cu un ritual juridic de confirmare a unei înelegeri
prin
jertfirea unui animal, tot aa cum Avraam i-a confirmat
legmân
tul cu Dumnezeu, în Facerea 15:9-10.26
Iat c putem începe s-i plasm pe Avraam i pe descendenii
si în adevratul lor context istoric. La sfâritul celui de-al
treilea
mileniu î.Cr., societatea interna ional civilizat a fost oprit în
evo
luia ei de nvlirile dinspre rsrit. Aceti invadatori au
provocat
mari tulburri în Egipt, iar studiile arheologice dovedesc c în
Asia
populat a avut loc o întrerupere total a continuitii în orae
pre
cum Ugarit, Byblos, Meghido, Ierihon i Gaza antic, drept
urmare
a jefuirii i a abandonrii lor.27 Aceste popoare, care înaintau
din
spre Mesopotamia spre Mediteran, vorbeau limbi semitice
occiden
în tbliele i inscripiile mesopotamiene prin ideograma SA.CA/,
sau drept hapiru, habiru. Sursele egiptene din epoca târzie a
bron
zului conin i ele denumirea de abiru sau habiru. Prin acest
termen
nu fceau referire la beduini sau la locuitorii deertului, care
apa
reau când i când, pentru aceast categorie folosindu-se un cu
totul
alt termen. Se pare c habiru era un termen jignitor, folosit
pentru
a desemna acele populaii turbulente i distructive care nu
locuiau
în orae i se mutau dintr-un loc în altul. Nu erau triburi
obinuite,
care migrau împreun cu turmele lor în funcie de anotimpuri,
aa
cum se întâmpl i astzi în regiuni din Asia Mic i Persia.
Cultura
lor era superioar celor mai multe triburi deertice. Tocmai
pentru
c nu erau uor de clasificat, ele contrariau i iritau autorit ile
egip
tene conservatoare, care tiau cu exactitate cum s se poarte cu
no
mazii autentici. Uneori acetia erau folosii drept mercenari.
Unii
de ineau slujbe în guvernele respective. Munceau ca servitori sau
ca
marchitani ori tinichigii. Clreau pe catâri i se deplasau în
cara
vane; unii erau negustori. Uneori acumulau averi uriae sub
form
de turme i servitori: atunci încercau s se aeze undeva, s
achizi
ioneze pmânt i s formeze mici regate.
Fiecare grup de habiru avea în frunte un eic sau o cpetenie
de
rzboi, care putea s lanseze - la nevoie - un atac în fruntea a
2.000
de oameni. Dac izbuteau s întemeieze i s construiasc o
aezare,
cpetenia lor se autoproclama rege i se alipea de regele care
era
mai mare peste regiune. Cu excep ia Egiptului - o autocra ie
centra
lizat ale crei începuturi se pierdeau în negura vremii —, chiar
i
în secolul al XIX-lea î.Cr., nici un rege nu putea fi puternic de
unul
singur. Hammurabi din Babilon avea întotdeauna zece sau cinci
sprezece regi în serviciul su. Pentru un monarh regional, era
foarte
dificil s hotrasc dac s le îngduie regilor habiru s se aeze
în
regiune i s devin (ca urmare) vasalii si, sau s-i alunge.28
Cu aceeai dilem se confruntau mrunii regi locali deja împ
mântenii, care fcuser parte dintr-un val anterior de
imigrani.
Avraam era liderul unuia dintre aceste grupuri habiru de
imigran i,
o cpetenie înstrit, cu „318 oameni de cas instruii, nscui în
casa lui“. în Facerea 12, îl întâlnim tratând cu o mare
autoritate,
Egiptul; în Facerea 14, el i oamenii si servesc drept mercenari
ai
mruntului rege al Sodomei. Relaiile sale cu autoritile locale,
mari
sau mici, conin întotdeauna un element de stânjeneal i sunt
mar
cate de îneltorii, cum este aceea c soia lui, Sarra, ar fi sora
lui:
tim acum din tblie c o so ie cu statut legal de sor era mult
mai
neîndestultoare. Dac aezarea habiru înflorea, bogia de care
dispunea grupul devenea ea însi surs de conflict - o stranie
prefigurare a problemelor pe care le vor avea ulterior evreii din
di
aspora. Facerea 13:6-11 îi arat pe Avraam i pe nepotul su
obligai
s se despart: „îns pmântul acela nu-i încpea s stea împreun,
cci averile lor erau multe i nu-i încpea locul s triasc împre
un." Facerea 21:22-31 îl arat pe Avraam la Beer-eba, implicat
într-o disput încheiat cu o învoial pecetluit prin
sacrificarea
unui animal. Relaiile lui Avraam cu Abimelec, dei câteodat
ten
sionate, întotdeauna respectând litera legii, erau panice.
Uneori
era în interesul regilor împmânteni i s tolereze grupul habiru,
cci
constituia o surs de mercenari. Dar, dac „strinii i pribegii"
deve
neau prea numeroi i puternici, regele local era nevoit s le
spun
s o ia din loc, sau risca s fie el însui înghiit de ctre acetia.
Ast
fel îl întâlnim pe Abimelec spunându-i lui Isaac, fiul lui
Avraam:
„Du-te de la noi, cci te-ai fcut mult mai tare decât noi."30
Tot acest material al Facerii, care cuprinde problemele imigra
iei,
ale puurilor de ap, ale legmintelor i drepturilor de
primogenitur,
este fascinant, deoarece îi plaseaz pe patriarhi atât de concret
în
contextul lor istoric i atest marea vechime i autenticitatea
Bibliei.
Dar el este amestecat cu alte dou tipuri de materiale care
consti
tuie scopul real al povetilor biblice: prezentarea persoanelor
indi
viduale —strmoii poporului - într-un context moral i, înc i
mai
important decât atât, prezentarea originii i a evoluiei relaiei
lor
colective cu Dumnezeu. Fora i realismul cu care sunt descrii
pa
triarhii i familiile lor în aceste poveti strvechi constituie
poate
cel mai remarcabil aspect al scrierii i nu are egal în literatura
pe
rioadei celei mai îndeprtate a Antichitii. Exist arhetipuri
ale
naturii umane, precum Ismael —„Acela va fi ca un asin slbatic
în
tre oameni; mâinile lui vor fi asupra tuturor i mâinile tuturor
asu
pra lui"31 - , dar nu i stereotipuri: fiecare personaj iese în
eviden
plin de vigoare.
înc i mai remarcabil este aten ia acordat femeilor, rolului
de
frunte pe care-1 joac ele adesea, vioiciunii i forei lor
emoionale.
Soia lui Avraam, Sarra, este prima persoan pe care istoria o
con
semneaz râzând. Când, ca femeie btrân, i se spune c va purta
în pântec pe mult doritul lor fiu, nu d crezare acestor vorbe, ci
„a
râs Sarra în sine i i-a zis: «S mai am eu oare aceast
mângâiere
acum, când am îmbtrânit i când e btrân i stpânul meu?»" (Fa
cerea 18:12): râsul ei e dulce-amar, trist, ironic, cinic chiar, o
anti
\
când s-a nscut fiul ei, Isaac, „Sarra a zis: «Râs mi-a pricinuit
mie
Dumnezeu; c oricine va auzi aceasta va râde!»“ - i râsul ei e
vesel,
triumftor, mrturisindu-ne bucuria ei pe parcursul celor patru
mi
lenii. Apoi este povestea despre Isaac, brbatul blând, meditativ,
care
i-a iubit profund mama, pe Sarra, i care i-a cutat o soa
pentru
a-i lua ei locul - pe Rebeca cea sfioas, dar bun la inim i
iubi
toare; i aceasta este prima poveste din Biblie care ne
înduioeaz,
înc i mai tulburtoare, chiar dac nu ine strict de epoca
patriar
hilor, este Cartea Rut, care descrie afeciunea i devotamentul
ce
exist între cele dou femei îndoliate i solitare, Noemina i nora
ei,
Rut. Tririle lor emo ionale sunt redate cu atâta duioie i
acuratee,
încât cititorul e convins instinctiv c o femeie este aceea care
le-a
surprins în poveste. Desigur, Cântarea Deborei, care constituie
capi
tolul 5 al Cr ii Judectorilor - cu multitudinea sa de figuri
feminine
i aprarea triumftoare a puterii i a curajului femeilor —,
trebuie
s fie creaia liric a unei femei. Cu toate acestea, elemente
inând
de însi structura textului dovedesc cu claritate c aceasta a
fost
una dintre primele seciuni ale Bibliei care au fost scrise,
cptând
mai mult sau mai pu in forma actual nu mai târziu de 1200
î.Cr.32
Aceste texte biblice timpurii atest rolul creator jucat de
femei în
modelarea societii, fora lor intelectual i emoional, precum i
seriozitatea lor incontestabil.
Totui, Biblia este, mai presus de orice, un text teologic, o
rela
tare a relaiei directe, adesea intim, dintre conductorii
oamenilor
i Dumnezeu. Rolul jucat de Avraam este determinant. Biblia îl
pre
zint drept strmoul direct al poporului evreu i fondator al
nai
unii. El este, de asemenea, exemplul suprem al omului bun i
drept.
Iubete pacea (Facerea 13:8-9), dei dorete, în acelai timp, s
lupte pentru principiile sale, este generos în victorie (14:22),
devotat
familiei sale, ospitalier cu strinii (18:2), preocupat de
bunstarea
semenilor si (18:23), iar mai presus de toate, cu teama lui
Dum
nezeu i supus poruncii divine (22:12, 26:5). Dar nu este câtui
de
puin perfeciunea întruchipat, ci o personalitate profund uman
i realist, uneori temtor, ros de îndoieli, chiar sceptic, dei, în
cele
din urm, mereu credincios i ducând la îndeplinire
instruciunile
lui Dumnezeu.
Dac Avraam a fost fondatorul na iunii evreieti, a fost el oare
i
fondatorul religiei iudaice? în Facerea, el apare ca iniiatorul
rela
iei ebraice cu totul speciale cu un Dumnezeu unic i
omnipotent.
Nu este limpede dac poate fi numit, fr s se greeasc, drept
pri
mul monoteist. Putem s ne dispensm de viziunea hegelian a lui
ISRAELI II 29
Wellhausen privitoare la evreii simbolizai de Avraam, care îi
p
rsesc trecutul primitiv din pustiu. Avraam era un om
familiarizat
cu oraele, cu conceptele juridice complexe, cu ideile religioase
sofis
ticate pentru acea epoc. Marele istoric evreu Salo Baron îl
vede
drept un protomonoteist venind dintr-un centru al crui
înfloritor
cult al lunii devenea o form incipient de monoteism. Numele
mul
tora din familia lui, Sarra, Mica, Terah, Laban, de exemplu, erau
aso
ciate cultului lunii.33 în Cartea lui Iosua, se face o referire
criptic
la obâria idolatric a lui Avraam: „...Terah, tatl lui Avraam...
slu-
jea(u) la al i Dumnezei."34 Reproducând o tradi ie strveche,
altfel
nemenionat în Biblie, în Isaia se spune c Dumnezeu „a rscum
prat pe Avraam"35. Deplasrile popoarelor semite spre apus,
de-a
lungul semilunii fertile, sunt adesea prezentate drept o migrare
sub
presiunea forelor economice. Dar este important s înelegem c
ceea
ce-1 împingea pe Avraam înainte era de natur religioas: rspun
dea unui imbold despre care credea c venea de la un Dumnezeu
unic, mre, atotputernic. Putem argumenta c, dei conceptul mo
noteist nu era pe de-a-ntregul dezvoltat în mintea lui, era un
om
care aspira la el, care a prsit societatea mesopotamian
tocmai
pentru c ajunsese într-un impas spiritual.36
Poate c cel mai corect ar fi s spunem c Avraam era henoteist:
crezând într-un singur Dumnezeu, asociat unui popor anume, dar
în
acelai timp recunoscând ataamentul altor seminii fa de
propriii
lor dumnezei. Privit astfel, el este fondatorul culturii religioase
ebra
ice, întrucât el inaugureaz cele dou caracteristici principale
ale
sale: legmântul cu Dumnezeu i druirea pmântului. No iunea de
legmânt este un concept extraordinar, fr egal în Orientul
Apro
piat antic. Este adevrat c, în cazul lui Avraam, legmântul cu
Dum
nezeu a fost personal, neajungând la subtilitatea legmântului
lui
Moise în numele întregului su popor. Dar elementele eseniale
se
afl deja acolo: contractul de supunere în schimbul unor favoruri
spe
ciale, implicându-se pentru prima oar în istorie existena
unui
Dumnezeu etic, care acioneaz ca un fel de monarh
constituional
benign, constrâns de propriile sale legminte, fcute cu
dreptate.37
Relatarea din Facerea, cu intermitentele sale dialoguri
dintre
Avraam i Dumnezeu, sugereaz c în elegerea i acceptarea de
c
tre Avraam a implicaiilor însemnate ale învoielii sale au avut
loc
treptat: un exemplu al felului în care voina lui Dumnezeu este
une
ori revelat în etape progresive. Avraam a priceput, în sfârit,
între
gul adevr, dup cum este descris în capitolul 22 din Facerea,
atunci
ISRAELI II 31
rul fiul, pe Isaac.38 Acest episod este un jalon important în
Biblie i
unul dintre cele mai dramatice i mai derutante din întreaga
istorie
a religiei, deoarece ridic pentru prima oar problema teodiceei,
spi
ritul dreptii la Dumnezeu. Muli evrei i cretini au catalogat
acest pasaj drept lipsit de scrupule, în sensul în care lui Avraam
i se
cere s fac ceva nu numai plin de cruzime în sine, ci contrar
re
pudierii sacrificiului uman, care e parte din temelia eticii
iudaice i
a formelor ulterioare de venerare iudeo-cretin. Mari filozofi
evrei
s-au chinuit s adapteze povestea eticii iudaice. Filon susinea
c
episodul era o dovad a indiferenei lui Avraam fa de orice
datin
sau pasiune dominant în afar de iubirea pentru Dumnezeu, a
fap
tului c admitea c trebuie s-i dm lui Dumnezeu ceea ce preuim
mai mult, având convingerea c nu vom pierde acel lucru,
deoarece
Dumnezeu este drept. Maimonide era de acord c acesta a fost
un
caz de punere la încercare a limitelor extreme ale iubirii i
temerii
pe care, pe drept cuvânt, le cere Dumnezeu. Nahmanide vedea în
el
primul exemplu de compatibilitate între pretiina lui Dumnezeu
i
liberul-arbitru uman.39 în 1843, Spren Kierkegaard publica
studiul
su filozofic asupra acestui episod, Fric i cutremur, în
care îl des
crie pe Avraam drept „cavalerul credinei", care a trebuit s
renune,
de dragul lui Dumnezeu, nu numai la fiul su, ci i la idealurile
sale
etice.40 Majoritatea teologilor morali evrei i cretini resping
aceast
optic, ce implic un conflict inacceptabil între voin a lui
Dumnezeu
i idealurile etice, dei sunt alii care admit c episodul este un
aver
tisment c religia nu reflect în mod necesar etica
naturalist.41
Din punctul de vedere al unui istoric, povestea are un sens
foarte
limpede, deoarece Avraam - dup cum tim din arhivele vremii -
venea dintr-un mediu al legalitii unde era obligatoriu s
pecetluieti
un contract sau un legmânt prin sacrificarea unui animal. Leg
mântul cu Dumnezeu era de o asemenea enormitate transcenden
tal, încât cerea ceva mai mult decât atât: sacrificarea a ceea ce
avea
el mai drag în adevratul sens al cuvântului. Subiectul
sacrificiului
fiind o fiin uman, actul în sine a fost zdrnicit, rmânând
vala
bil mai curând formal i ritualic decât în fapt. Isaac a fost ales
drept
jertf nu numai pentru c era lucrul cel mai de pre al lui
Avraam,
ci i pentru c era un dar deosebit din partea lui Dumnezeu, ca
urmare a legmântului, i a rmas al lui Dumnezeu la fel ca
toate
celelalte daruri fcute omului. Naraiunea prezint, de fapt,
întregul
scop al sacrificiului: e o aducere-aminte simbolic a faptului c
tot
ceea ce posed omul vine de la Dumnezeu i se reîntoarce la el.
Din
sacrificiului zdrnicit Muntele Domnului, o prefigurare a
Sinaiului
i a unui legmânt mai mre .42 Un element semnificativ al impor
tanei acestui eveniment este acela c, pentru prima oar,
povestirile
biblice introduc nota de universalitate în promisiunile lui
Dumnezeu.
Nu numai c se angajeaz s înmuleasc urmaii lui Avraam, ci
adaug la aceasta: „i se vor binecuvânta prin neamul tu toate
po
poarele pmântului... “43
Ne apropiem de no iunea de popor ales. E important s înelegem
c Vechiul Testament nu vorbete în primul rând despre dreptate
ca
un concept abstract, ci despre dreptatea lui Dumnezeu, care se
ma
nifest prin opiunile lui Dumnezeu. în Facerea, avem variate
exem
ple despre „omul drept“, chiar despre singurul om drept: în
povestea
lui Noe i a Potopului, în povestea despre distrugerea Sodomei,
de
exemplu. i Avraam este un om drept, dar nu exist nicieri nici
o
aluzie c Dumnezeu l-ar fi ales deoarece era singurul, sau în
orice
caz din pricina meritelor sale. Biblia nu este o lucrare a raiunii,
ci
o lucrare de istorie, ocupându-se de evenimente misterioase i
chiar
inexplicabile pentru noi. Se preocup de opiuni importante pe
care
Dumnezeu a crezut de cuviin s le fac.44 Pentru a înelege
istoria
evreilor este esenial s surprindem importana pe care au
acordat-o
întotdeauna evreii dreptului de proprietate nelimitat a lui
Dumnezeu
asupra creaiei. Multe credine iudaice sunt menite s
dramatizeze
acest element central. No iunea de popor ales fcea parte din
scopul
lui Dumnezeu de a-i sublinia dreptul de proprietate asupra
tuturor
lucrurilor create. Avraam era o figur crucial în aceast demonstra
ie,
înelep ii evrei spuneau: „Cinci lucruri se afl în stpânirea
Celui
Sfânt, binecuvântat fie El, care sunt numai i numai ale Lui.
Aces
tea sunt: Tora, Cerul i Pmântul, Avraam, Israel i Sfântul
Sanctu
ar."45 în elep ii credeau c Dumnezeu i-a druit cu
generozitate
propria sa creaie, dar i-a pstrat (ca s zicem aa) dreptul de
pro
prietate liber asupra a tot, precum i o relaie special, de
posesiune,
asupra elementelor alese. Aflm astfel:
Cel Sfânt, binecuvântat fie El, a fcut zilele i i-a luat pentru
Sine Saba
tul: El a fcut anii, i a ales pentru Sine Anul de Sabat; El a fcut
Anii de
Sabat, i a ales pentru Sine Anul Jubiliar; El a fcut popoarele, i a
ales
pentru Sine poporul lui Israel [...] El a fcut rile, i a luat
pentru Sine
ara lui Israel, drept danie dintre toate celelalte ri, aa dup cum
st
scris: Pmântul e al lui Dumnezeu, precum i tot ce se afl în
el.46
Alegerea lui Avraam i a urmailor si pentru un rol anume
în
providena lui Dumnezeu i druirea pmântului sunt inseparabil
legate în prezentarea biblic asupra istoriei. Mai mult, ambele
da
ruri sunt date în arend, nu în proprietate deplin: evreii sunt
alei,
pmântul este al lor, fr nici o plat, îns poate fi oricând
revocat.
Avraam este atât un exemplu real, cât i un simbol perpetuu al
unei
anumite fragiliti i anxieti în statutul de proprietari al
evreilor.
El este „strin i pribeag" i rmâne astfel chiar i dup alegerea
fcut de Dumnezeu, chiar i dup ce a achiziionat cu atâta
scrupu-
lozitate petera Macpela. Aceast nesiguran în ceea ce privete
proprietatea este transmis tuturor descendenilor si, dup cum
ne reamintete Biblia în mod repetat. Astfel le spune Dumnezeu
is-
raeliilor: „Pmântul s nu-1 vindei de veci, c pmântul este al
Meu; iar voi suntei strini i venetici înaintea Mea"; sau
poporul
care se confeseaz: „Cci cltori suntem noi înaintea Ta i
pribegi,
ca toi prinii notri"; iar Psalmii redau cuvintele lui David:
„cci
strin sunt eu la Tine i strin ca to i prin ii mei".47
Cu toate acestea, fgduiala de a-i da pmânt lui Avraam apare
in cele mai profunde straturi ale Bibliei: „Urmailor ti voi da
p
mântul acesta de la râul Egiptului pân la râul cel mare al
Eufra
tului; voi da pe Chenei, pe Chenezei, pe Chedmonei, pe Hetei,
pe
Ferezei, pe Refaimi, pe Amorei, pe Canaanei, pe Hevei, pe
Gherghesei
i pe Iebusei."48 Apoi, câteva încurcturi în ce privete graniele,
deoa
rece, ceva mai încolo, Dumnezeu promite doar o parte din cadoul
cel
mare: „i-i voi da ie i urmailor ti pmântul în care pribegeti
acum ca strin, tot pmântul Canaanului."49 Pe de alt parte,
acest
cadou ulterior urmeaz s fie „motenire venic". Implica ia, aici
i
în pasajele care urmeaz, este aceea c alegerea lui Israel nu
poate
(i niciodat revocat, dei poate fi întrerupt din pricina
nesupune
rii omeneti. Deoarece promisiunea lui Dumnezeu este
irevocabil,
pmântul se va întoarce în cele din urm la Israel, chiar dac îl
pierde
o vreme.50 No iunea de ar a Fgduin ei ocup un loc aparte în
religia israelit, iar pentru israeli i i, mai târziu, pentru evrei
a fost
cel mai important element al ei. Este semnificativ faptul c evreii
au
fcut din Pentateuh - primele cinci cr i ale Bibliei - miezul
Torei,
al credinei lor, deoarece în el se vorbea despre Lege, fgduina
de
a primi un pmânt i împlinirea acesteia. Crile ulterioare, în
ciuda
strlucirii i a accesibilitii, nu au ajuns niciodat la acelai
nivel
de semnificaie. Ele nu sunt atât revelaie, cât un comentariu
des
pre revela ie, dominat de tema fgduin ei împlinite.51 ara este
cea
care conteaz în primul rând.
Dac Avraam a pus aceste temelii, a rmas în sarcina nepotului
i semin ia fiind inextricabil legate.52 întotdeauna s-a pus
problema
cum s fie numii strmoii evreilor. „Ebrei" nu este satisfctor,
dei adesea este necesar s fie folosit, deoarece termenul de
habiru,
din care se presupune c deriv, descria mai mult un fel de via
de
cât un grup etnic specific. Mai mult, era folosit în sens
peiorativ.
„Ebreu“ apare, într-adevr, în Pentateuh, însemnând „copiii lui
Is
rael", dar numai când e folosit de egipteni sau de ctre israeliii
în
ii în prezena egiptenilor. Aproximativ din secolul al II-lea
î.Cr.,
când a fost folosit ca atare de Ben ira, „ebreu" a desemnat
limba
Bibliei - ebraica - i toate scrierile ulterioare în aceast limb.
i-a
pierdut, astfel, nuan a peiorativ, încât atât evreilor înii, cât i
ne-
evreilor binevoitori le prea uneori preferabil termenului de
„evreu"
ca termen desemnând seminia. în secolul al XIX-lea, de exemplu,
a
fost întrebuinat de ctre micarea de reform din Statele Unite,
astfel c apar instituii ca Hebrew Union College i Union of
Ame
rican Hebrew Congregations. Dar strmoii evreilor nu i-au spus
niciodat „ebrei" în mod deliberat. Când au devenit contieni de
o
identitate naional, termenul pe care l-au folosit normativ în
Biblie
este acela de israelii sau copii ai lui Israel, i tocmai prin
aceasta
capt Iacov importana sa principal.
i totui, e ciudat i în acelai timp caracteristic pentru
dificul
tile care au înconjurat întotdeauna identitatea i numele
iudaice
c prima menionare a termenului, când Iacov a fost denumit
Israel
de ctre divinitate - momentul în care s-a nscut poporul, cum
ar
veni - , apare în ceea ce probabil c este cel mai misterios i mai
con
fuz pasaj din Biblie, lupta de o noapte întreag a lui Iacov cu
înge
rul. Termenul „Israel" poate s însemne cel care se lupt cu
Dumnezeii,
cel care lupt pentru Dumnezeu, cel cu care se lupt Dumnezeu
sau
pe care îl stpânete Dumnezeu, cel drept al lui Dumnezeu, sau
Dum
nezeu este drept. Nu s-a ajuns la un consens. i nici nu s-a
obinut
vreo explicaie satisfctoare asupra înelesului acestui moment.
Este limpede c nici cei care au redactat i au transcris Biblia nu
au
îneles prea clar. Dar l-au recunoscut drept un moment
important
în istoria lor i, departe de a-1 adapta înelegerii lor religioase,
l-au
reprodus ca atare, deoarece era Tora, prin urmare sacru. Cariera
lui
Iacov este descris pe larg în Facerea i, într-adevr, a fost
remarca
bil. El se deosebea profund de bunicul su Avraam:
machiavelic,
strateg mai curând decât lupttor, politician, manipulant i, în
ace
lai timp, vistor i vizionar. Iacov a prosperat incredibil de mult
i
ISRAELI II 35
în cele din urm, a cerut s fie îngropat lâng mormintele
înainta
ilor si, dar în acelai timp a înlat coloane i a construit altare
pe
un teritoriu întins. El continu s fie descris drept un „strin"
în
Canaan, la fel ca tatl su.53 i într-adevr, to i fiii si, cu excep
ia
ultimului, Veniamin, par s se fi nscut în Mesopotamia sau Siria.
Pe
de alt parte îns tocmai în timpul vieii sale s-au rupt, în
sfârit,
legturile cu estul i nordul, iar urmaii si au început s
considere
c erau legai oarecum permanent de Canaan, încât, chiar dac se
duc
în Egipt în timpul foametei, prin gra ia divin se vor întoarce
înapoi,
în mod inexorabil.
celor 12 triburi care formau teoretic poporul. Aceste triburi,
Ruben,
Simeon (Levi), Iuda, Isahar, Zabulon, Veniamin, Dan, Naftali,
Gad,
Aer, Efraim i Manase, descindeau, conform tradi iei
biblice54, din
Iacov i fiii si. Dar în Cântarea Deborei, care este foarte veche -
dup
cum am mai spus -, sunt înirate doar 10 triburi - Efraim,
Venia
min, Machir, Zabulon, Isahar, Ruben, Galaad, Dan, Aer i
Neftali.
Contextul este belicos i se prea poate ca Simeon, Levi, Iuda i
Gad
s nu fi fost menionai de Debora, deoarece nu urmau s ia parte
la lupt. Numrul 12 poate fi o convenie: acelai numr este
folosit
pentru fiii lui Ismael, Nahor, Ioctan i Isav.55 Grupri de câte 12
tri
buri (uneori 6) se întâlneau frecvent în bazinul mediteraneean
rs
ritean i în Asia Mic, în epoca târzie a bronzului. Grecii le
denumeau
„amficioni", derivat dintr-un termen ce înseamn „a sllui".
Fac
torul unificator nu trebuie neaprat s fie descendena comun,
ci
devotamentul comun fa de un anumit templu. Muli exegei din
secolele XIX i XX au înlturat noiunea de descenden comun
din Iacov, preferând s considere c grupurile tribale de origini
dis
parate i deprtate unele de altele s-au organizat ca o amficiune
în
jurul templelor israelite care începuser s fie întemeiate cam
în
acea perioad.56 Dar toate aceste grupuri semitice apusene care
au
migrat în Canaan aveau origini comune i erau înrudite; aveau
amintiri comune, tradi ii comune i strmoi venera i comuni.
Orice
tentativ de stabilire a istoriilor tribale ale tuturor grupurilor
men
ionate în Biblie ar fi aproape imposibil de realizat, chiar dac
ar
exista materiale în acest sens.57 Izbitor e faptul c Iacov-Israel
este
asociat cu epoca în care israeliii au devenit pentru prima oar
con
tieni de identitatea lor comun, dar în cadrul structurii unui
sistem
tribal care era deja vechi i foarte drag lor. Legturile religioase
i
36 O ISTORIE A EVREILOR
aa cum aveau s fie pe parcursul întregii istorii a evreilor. Pe
vre
mea lui Iacov, oamenii înc îi mai duceau cu ei zeii casei peste
tot
pe unde mergeau, dar de pe atunci se întrezrea posibilitatea de
a
gândi în termenii unui Dumnezeu naional. Avraam îi avea pro
priile sale convingeri religioase, îns aducea cuviincios prinos -
ca
„strin i pribeag" ce era - zeilor locali, cunoscu i generic drept
„El“.
Astfel, pltea zeciuial lui El Elion în Ierusalim i îi
recunotea pe El
addai în Hebron i pe El Olam în Beer-eba.58 Adoptarea de ctre
Iacov a numelui de Israel (sau Isra-el) marcheaz momentul
când
Dumnezeul lui Avraam este localizat în pmântul Canaanului,
este
identificat cu urmaii lui Iacov, israeli ii, i va deveni în curând
atot
puternicul Iahve.
Influena hotrâtoare a lui Iahve ca for copleitoare a religiei
israelite - prototipul singurului „Dumnezeu" venerat în ziua de
azi
în egal msur de to i evreii, cretinii i musulmanii - a ajuns
s
se confirme treptat, în timpul urmtoarei etape a istoriei
poporului,
anume cltoria în Egipt i eliberarea dramatic din sclavia egip
tean. Povestea biblic, în care Facerea se încheie cu moartea
lui
Iosif, reluându-se apoi de la urmrile dezastruoase relatate la
înce
putul Exodului, pare s sugereze c naiunea în întregul ei a cl
torit în Egipt. Ceea ce este neadevrat. Este foarte limpede c,
înc
de pe vremea lui Iacov, muli dintre habiru sau „ebrei", pe care
de
acum trebuie s-i numim israelii, începeau s se stabileasc per
manent în Canaan i chiar s cucereasc teritorii noi, prin for.
In
Facerea 34, citim c fiii lui Iacov, Simeon i Levi, au atacat
violent
i cu succes oraul Sichem i pe regele su, ceea ce sugereaz o
prim
cucerire israelit a unui ora mare, care se prea poate s fi
devenit
primul sla al Dumnezeului na ional.59 în secolul al XIX-lea
î.Cr.,
Sichem era deja un ora, fiind menionat intr-un document
egiptean
din timpul domniei lui Sesostris III (1878—1843 î.Cr.), ulterior
fiind
înconjurat cu ziduri ciclopice. De fapt, este primul ora din
Canaan
la care se face referin în Biblie (Facerea 12:6-7), unde Avraam
a
primit fgduiala divin. Sichem este situat în apropiere de
actualul
Nablus, un nume derivat din noul ora, sau Neapolis, construit
de
ctre Vespasian în 72 d.Cr., dup recucerirea Palestinei. Putem
iden
tifica localitatea din referinele fcute de Iosephus, care scrie în
ju
rul anului 90 d.Cr., i Eusebius - înainte de 340 d.Cr., care spune
c
anticul Sichem se gsete în suburbiile oraului Neapolis,
aproape
de fântâna lui Iacov. în mod clar, Sichemul nu a fost doar cucerit,
ci
a rmas în mâinile familiei lui Iacov, deoarece pe patul de moarte
el
ISRAELI II 37
Sichemul, pe care l-am luat eu cu sabia mea i cu arcul meu din
mâi
nile amoreilor."60
Faptul c un mare numr de israelii au rmas în Canaan este
cert i exist confirmri din alte surse c erau activi i
belicoi.
Documentele egiptene cunoscute sub denumirea de Scrisorile de
la
Amarna, ce pot fi datate cu acuratee între 1389—1358
î.Cr. - o epoc
în care faraonii noului regat egiptean erau suverani cu numele
în
Palestina (puterea lor fiind în declin) -, se ocup de vasalii i
du
manii lor din regiune. Unele se refer la un evreu pe nume
Labaia,
sau Omul Leu; altele sunt scrise chiar de acesta. El a pricinuit
mari
greuti autoritilor egiptene i aliailor lor; ca în cazul
tuturor
celorlali habiru, conform experienei egiptene, i acest Labaia era
cu
neputin de controlat, o adevrat belea. în cele din urm, a
avut
parte de o moarte violent în timpul domniei faraonului
Akhenaton.
îns cât a trit a stpânit un mic regat în jurul Sichemului, fiii
lui
motenindu-i averea.
De fapt, din câte tim, evreii israelii au stpânit oraul
Sichem
în tot rstimpul cât fra ii lor s-au aflat sclavi în Egipt. Nu exist
nici
0 referire cum c ar fi fost cucerit în timpul campaniei lui Iosua,
dar,
în momentul în care invadatorii israelii au ajuns în regiunea
delu
roas la nord de Ierusalim, au înscenat sau reînscenat
ceremonia
legmântului din Sichem, locul unde Avraam l-a fcut pentru
prima
oar.61 Se sugereaz, implicit, c oraul se afla deja, i avea s se
mai
afle înc mult vreme dup aceea, în mâinile acelora pe care-i
recu
noteau drept co-religionari i înrudii ca neam. Astfel, Sichemu