Upload
mingita-elena-ramona
View
182
Download
4
Embed Size (px)
DESCRIPTION
educatie
Citation preview
CCCaaapppiiitttooollluuulll 333
EEEXXXIIIGGGEEENNNŢŢŢEEE ÎÎÎNNN SSSTTTAAABBBIIILLLIIIRRREEEAAA ŞŞŞIII FFFOOORRRMMMUUULLLAAARRREEEAAA
OOOBBBIIIEEECCCTTTIIIVVVEEELLLOOORRR EEEDDDUUUCCCAAAŢŢŢIIIOOONNNAAALLLEEE LLLAAA
DDDIIISSSCCCIIIPPPLLLIIINNNEEELLLEEE TTTEEEHHHNNNIIICCCEEE
Obiective
Înţelegerea necesităţii operaţionalizării obiectivelor educaţionale.
Cunoaşterea formulării corecte a unui obiectiv operaţional.
Evitarea confuziilor în formularea obiectivelor operaţionale.
Un obiectiv educaţional este un enunţ care anticipează un rezultat
aşteptat sau descrie un comportament ce se va obţine în urma parcurgerii
programei şcolare [1]. În urma atingerii obiectivelor se obţine comportamentul
final (ce va şti sau ce va şti să facă elevul /elevii după parcurgerea unui conţinut).
Cap. 3. Exigenţe în formularea obiectivelor educaţionale la disciplinele tehnice
40
3.1 Niveluri de definire a obiectivelor educaţionale
Obiectivele educaţionale sunt ierarhizate pe trei nivele (tabel 3.1):
Tabel 3.1 Ierarhizarea obiectivelor operaţionale [ 2].
Nivel Tip de obiectiv
Sistemul de învăţământ I. Obiective generale
Etape, subetape ale
sistemului de învăţământ
II. Obiective de generalitate
medie, (Scopuri)
Activităţii didactice
(Lecţie)
III. Obiective operaţionale
I. Obiectivele generale - sunt finalităţi ce pot fi realizate de către toate
cadrele didactice, care acţionează în cadrul sistemului în timp îndelungat.
De exemplu: formarea gândirii tehnice – este un obiectiv general, ce poate
fi atins prin efortul cumulat al tuturor profesorilor de la disciplinele tehnice,
care acţionează asupra elevului, într-o perioadă mare de timp.
II. Obiectivele de generalitate medie – sunt specifice anumitor etape din
cadrul unui sistem. De exemplu: toate şcolile profesionale şi liceele din
filiera tehnologică au ca obiectiv formarea de muncitori calificaţi pentru
diferite ramuri ale industriei. Învăţământul superior tehnic are ca obiectiv
formarea de ingineri.
III. Obiective operaţionale – acestea sunt rezultate concrete ale fiecărei
lecţii, care pot fi realizate de către un profesor într-o singură lecţie.
Dacă la nivelul programei se folosesc obiective mai generale (obiective
cadru, obiective de referinţă), la nivelul lecţiei se utilizează obiective operaţionale
care indică rezultate concrete, imediate, obţinute de elevi.
Gabriela Carmen Oproiu
41
3.3 Competenţe generale, competenţe specifice.
Transpunerea competenţelor în obiective
operaţionale
Competenţa reprezintă capacitatea de a face bine un lucru, de a atinge un
anumit nivel de performanţă [ 5].
M. Mircescu [6] defineşte competenţa ”un ansamblu integrat de cunoştinţe,
aptitudini, abilităţi, atitudini, ce conferă posesorului realizarea unei sarcini la un
nivel ridicat de performanţă”.
Competenţele generale urmăresc achiziţiile finale ale elevului obţinute în
urma studierii disciplinei, după parcurgerea mai multor ani de studiu [ 4,5].
Competenţele specifice sunt derivate din competenţele generale şi se
formează pe durata unui an de studiu.
În programa pentru disciplina “Măsurări electrice şi electronice”, clasa a X-
a, este prevăzută competenţa specifică: Utilizarea aparatelor electrice şi
electronice pentru efectuarea unor determinări. Pentru ca să dobândească, până
la sfârşitul anului, această competenţă, elevii trebuie să - şi însuşească o serie de
cunoştinţe de specialitate, să-şi formeze o serie de priceperi şi deprinderi
practice. Astfel, elevii vor obţine o serie de rezultate parţiale cum ar fi: să
realizeze scheme electrice, să manevreze aparatele, să citească indicaţiile de pe
aparate. Aceste rezultate parţiale reprezintă obiectivele pedagogice care vor fi
urmărite la lecţie şi vor conduce la obţinerea competenţelor profesionale.
Relaţia dintre competenţa generală – competenţele specifice şi obiectivele
operaţionale poate fi reprezentată schematic astfel:
Cap. 3. Exigenţe în formularea obiectivelor educaţionale la disciplinele tehnice
42
Competenţa generala C.G
Fig.3.1 Relaţia competenţa generală, (C.G) –competenţele specifice, (C.S.) -
obiective operaţionale, (O).
3.4 Metodologia operaţionalizării obiectivelor
Condiţia esenţială a proiectării activităţii didactice o constituie formularea
corectă a obiectivelor operaţionale.
Pentru a obţine rezultate educaţionale pozitive, profesorul trebuie să
formuleze în mod precis, la nivelul fiecărei activităţi didactice, ce rezultate
concrete doreşte să obţină de la elevi.
Există o serie de CONFUZII referitoare la formularea obiectivelor
operaţionale [2 ]:
I. Confuzia dintre OBIECTIVUL OPERAŢIONAL şi CONŢINUTUL
ÎNVĂŢĂRII.
II. Confuzia dintre OBIECTIVUL OPERAŢIONAL şi SCOP.
III. Confuzia dintre OBIECTIVUL OPERAŢIONAL şi
EVENIMENTELE INSTRUIRII.
I. OBIECTIV OPERAŢIONAL ≠ CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII
C.S1 C.S2 C.S3 C.Sn
O1 O2 O3 On
Gabriela Carmen Oproiu
43
Obiectivul operaţional nu trebuie confundat cu conţinutul învăţării – tema,
subiectul lecţiei, titlul lecţiei, întrucât un obiectiv operaţional nu precizează ce va
trata o lecţie, ci urmăreşte ce efecte va avea lecţia asupra elevilor.
Exemplu:
Să vorbesc despre aparate de măsură şi control.
Aceste obiective operaţionale nu sunt prevăzute în programele şcolare, de
aceea profesorul trebuie să le formuleze singur pentru fiecare lecţie. Programele
şcolare actuale vin, totuşi, în sprijinul profesorilor prezentând obiectivele de
referinţă (ce vor fi atinse până la sfârşitul anului), profesorul formulând
obiectivele de la lecţie în concordanţă cu cele din programă.
II. OBIECTIV OPERAŢIONAL ≠ SCOP
O a doua confuzie, este cea dintre obiectivul operaţional şi scop. Pentru a
o evita, este necesară cunoaşterea cu exactitate a semnificaţiei termenilor
folosiţi.
Scopurile [2] :
reprezintă sarcini generale, care se realizează pe perioade mai mari de
timp şi vizează conţinuturi ample şi variate;
indică în linii mari ce se va realiza până la sfârşitul lecţiei.
Exemplu:
Formarea şi dezvoltarea gândirii tehnice.
Formarea conceptelor şi înţelegerea fenomenelor electrice.
Dezvoltarea creativităţii elevilor.
Desigur că obiective atât de generale nu pot fi realizate de către profesor,
după o singură lecţie.
Obiectivele operaţionale:
reprezintă rezultate concrete, ce se aşteaptă de la elevi;
Cap. 3. Exigenţe în formularea obiectivelor educaţionale la disciplinele tehnice
44
urmăresc modificări în comportamentul elevilor în plan cognitiv şi mai ales
psihomotor.
Exemplu: La sfârşitul lecţiei elevul să fie capabil:
Să identifice elementele componente ale maşinii electrice.
Să construiască schema de funcţionare a aparatului de măsură.
Acest tip de obiective pot fi realizate de către un profesor într-o singură
lecţie. Obiectivele de natură afectivă nu se pot operaţionaliza.
III. OBIECTIV OPERAŢIONAL ≠ EVENIMENTELE INSTRUIRII
Evenimentele instruirii reprezintă acţiunile desfăşurate de profesor pentru
a-l determina pe elev să înveţe (de exemplu: verificarea cunoştinţelor anterioare,
captarea atenţiei, fixarea cunoştinţelor etc.).
Este greşit să afirmăm că “obiectivul meu este să transmit cunoştinţe
despre montarea voltmetrelor”.
Este foarte important ce face profesorul la clasă, dar din punctul de vedere
al obiectivelor, interesează ce va şti sau ce va şti să facă elevul după ce am
vorbit despre aparatele de măsură.
Exemplu:
Să explic elevilor modul de funcţionare al maşinii electrice.
Să familiarizez elevii cu schemele electrice.
Să clarific relaţia dintre părţile componente şi modul de funcţionare.
Aceste obiective sunt incorect formulate deoarece se referă la cea ce
face profesorul şi nu la ce va şti să facă elevul / elevii la sfârşitul lecţiei.
S-a exemplificat anterior, modul în care NU trebuie formulate obiectivele
operaţionale. În continuare se va prezenta cum trebuie formulat un obiectiv
pentru a fi operaţional.
A operaţionaliza un obiectiv înseamnă a-l defini în termeni de
comportamente observabile şi dacă este posibil măsurabile. Obiectivele vor fi
formulate în termeni cât mai clari, mai concreţi, lipsiţi de ambiguitate, ceea ce
Gabriela Carmen Oproiu
45
implică utilizarea unor verbe care exprimă acţiuni. Pentru a preciza cu exactitate
comportamentul este de preferat ca aceste verbe să fie folosite la conjunctiv.
Se recomandă evitarea utilizării unor verbe cu grad ridicat de
abstractizare, a unor formulări vagi care nu indică concret ce va şti / ce va şti să
facă elevul / elevii la sfârşitul lecţiei.
Exemplu: La sfârşitul lecţiei elevii trebuie:
O1. Să cunoască unităţile de măsură ale mărimilor ce intervin în relaţia de calcul.
O2. Să înţeleagă legile electrolizei .
O1. Verbul a cunoaşte este un verb vag, care nu specifică ce trebuie să
facă elevii. Ca să ne dăm seama că elevii cunosc unităţile de măsură, vor trebui
să le identifice, să realizeze analiza dimensională, să le denumească, etc.
O2. În mod similar, pentru a demonstra că au înţeles legile electrolizei
elevii vor trebui să le enunţe sau să le aplice.
Tabel 3.2 Lista verbelor admise şi interzise la formularea obiectivelor
operaţionale [2, 7].
Tip de obiectiv Verbe admise la formularea obiectivelor operaţionale
Verbe interzise la formularea obiectivelor
operaţionale
Cognitive
- a defini, a clasifica, a identifica, a recunoaşte, a reda, a reproduce, a descrie, a numi, a selecta, a reformula. - a rezolva, a aplica, a analiza, a demonstra, a elabora, a experimenta, a comenta.
a şti
a cunoaşte
a înţelege
a-şi însuşi
a aprecia
Psihomotrice
- a monta, a demonta, a executa, a desena, a proiecta, a construi, a produce, a realiza practic etc.
Afective
- nu se operaţionalizează.
Există mai multe proceduri de operaţionalizare a obiectivelor. Cea mai
utilizată este procedura de operaţionalizare a lui Mager.
Pentru ca un obiectiv să fie corect formulat trebuie să precizeze:
a) Comportamentul pe care trebuie să-l demonstreze elevul.
b) În ce condiţii se produce acest comportament.
Cap. 3. Exigenţe în formularea obiectivelor educaţionale la disciplinele tehnice
46
c) Nivelul de performanţă sau criteriul de reuşită.
a) Comportamentul pe care trebuie să-l demonstreze elevul trebuie să fie
uşor observabil.
b) Condiţiile în care se realizează comportamentul se pot exprima prin
expresii de genul: ”dintr-o lista dată”, “folosind relaţia de calcul”, “aplicând
legea”, ”utilizând diagrama”.
c) Criteriul de reuşită arată la ce nivel trebuie să se situeze cunoştinţele,
deprinderile elevilor ( tabel 3.3).
Tabel 3.3 Modalităţi de exprimare a obiectivelor operaţionale în funcţie de criteriul
de reuşită.
Criteriul de reuşită Exemple
A. Cantitativ
(prin cifre sau
procente)
numărul minim de
răspunsuri corecte
pretinse
- să numească trei proprietăţi fizice;
- să specifice două caracteristici ale
fenomenului.
proporţia de reuşită
acceptată
- să sublinieze circa 80% din
cuvintele cheie folosite în limbajul de
programare Java .
limitele de timp - să rezolve problema în 15 minute;
- să identifice piesele în 3 minute.
limitele de spaţiu - să elaboreze răspunsul în patru
fraze.
B. Calitativ
exprimat prin cuvinte şi
expresii: ”corect”, ”teoretic
şi practic”, ”concis”, ”într-
un limbaj ştiinţific” etc.
- să prezinte avantajele teoretice şi
practice ale utilizării metodei de
lucru.
Obiectivele operaţionale ale unei lecţii pot fi prezentate sub următoarea formă:
Tabel 3.4 Formularea obiectivelor operaţionale după procedura lui Mager
Cod Comportamentul urmărit Condiţiile de realizare
a comportamentului
Criteriul de reuşită
O1 Elevul să denumească
elementele componente
ale maşinii electrice.
Are la dispoziţie o
planşă.
Sunt posibile 2
omisiuni.
Gabriela Carmen Oproiu
47
Referinţe bibliografice
1. Băraru, Sirbu V., Popescu V., V., Îndrumări metodice pentru desen tehnic,
EDP, Bucureşti, 1982.
2. Jinga, I., Negreţ I., Eficienţa învăţării, Editis, Bucureşti, 1994.
3. Consiliul Naţional pentru Curriculum - Ghid metodologic pentru aplicarea
programelor şcolare, TEHNOLOGII, Liceu tehnologic-profil tehnic, Editat de
Aramis Print, 2002.
4. Curriculum Naţional. Programe şcolare pentru clasa a IX-a. Volumele 1-3,
M.E.N., C.N.C. Editura Cicero, Bucureşti, 1999.
5. Vlădulescu, L., Fundamente ale educaţiei şi profesionalizării tehnologice,
Bucureşti, EDP, 1995.
6. Mircescu, M. Fundamente ale pedagogiei, Fundaţia culturală Libra, Bucureşti,
2002.
7. Gheorghiu, Al., Popovici, M.M. Elemente de tehnologie didactică, Discipline
de specialitate, EDP, Bucureşti, 1983.