Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

543

Section: Literature

MYTHS IN THE ROMANIAN LITERATURE

Florina Bugeac PhD Student, University of Bucharest

Abstract : Since ancient times, observing different phenomena or special events, people have tried

to match their meanings in order to lay the foundations for their existence and experience. I mark

a sign of exclamation on the importance of myths explaining the beginnings of the world, forming an endless novel of stories and initiationThis article aims to capitalize on the meaning of myths in

literary and folklore literature, denoting characteristics that man has tried and will continue

trying to understand.The boundless connection between man, nature and the unexplained

phenomena encountered in the two types of literature mentioned above is revealed.

Keywords: literature, myths, values, culture

I. Aspecte generale privind definirea mitului

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au simţit nevoia de a găsi sau potrivi un

înţeles fenomenelor ce au ajutat la condiţionarea existenţei lor. Aşa au luat naştere atât

miturile, cât şi basmele ori legendele.

Altfel spus, termenul „mitologieŗ poate ataşa totalitatea miturilor dintr-o cultură .

Putem localiza naşterea marilor mitologii între mezolitic şi sfârşitul neoliticului, în

momentul în care oamenii îşi conturează existenţa proprie prin moduri noi de viaţa.

Astfel, încep a se reliefa epic şi cele dintâi mituri coerente: „dar important e să nu

confundăm vârsta unei concepţii religioase cu data primului document care o atestă ŗ1.

Miturile s-au transmis de la o generaţie la alta, fiind considerate sacre şi,de cele mai

multe ori, au explicat începuturile lumii.

Cele patru mituri fundamentale ale lumii pot fi încadrate în patru categorii: miturile

memoriale, miturile fenomenologice, miturile cosmografice şi nu în ultimul rând, miturile

transcedentale.

Miturile memoriale subliniază încercarea de a găsi explicaţii diferitelor fapte stranii,

neobişnuite, petrecute în mare parte la intâlnirea a două populaţii cu un nivel spiritual

extrem de diferit. Se pot ramifica mai multe straturi mitologice , ce pot lua aspectul

interferenţei erelor, omului primordial, revelaţiei iniţiale, evenimentelor însolite,

invenţiei uneltelor, modificărilor condiţiei umane, războaielor cereşti şi nu în ultimul

rând, potopului si reconstrucţiei universului postdiluvian. Printre acestea, îşi fac loc

miturile animalelor fabuloase, amintind de maimuţele vorbitoare, balauri, dragoni, apariţia

primelor grupuri de oameni considerate superioare animalelor, şi anume apariţia familiei,

a iubirii, imoralul, cunoaşterea de sine şi nu numai. Invenţia uneltelor şi cele patru

revoluţii succesive: păstorească, agrară, neolitică şi metalurgică reprezintă o altă serie

esenţială ce trebuie amintită.

Miturile fenomenologicepovestesc despre fenomenele la nivel cosmic, dând naştere

unor noţiuni explicative asupra întrebărilor omeneşti cu privire la existenţa omului. De

aici iau naştere actul cosmogonic (întâlnirea principiului feminin cu cel masculin),

antropologia (studiul oamenilor , din toate epocile), escatologia (moartea şi ideea de

1 Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, volumul I, Cuvânt înainte, Editura „Univers Enciclopedic ŗ, Bucureşti, 1976, p.25.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

544

Section: Literature

dispariţie a omului si a întreg universului său ), repetiţia manifestărilor naturii (zi / noapte

, anotimpuri , terestru / cosmic), renurile fabuloase (epocile prevânătoreşti şi vânătoreşti),

cadrul astral (astrele privite ca luminatori, poate chiar şi întruchiparea zeilor) şi

elementele primordiale (apa, focul, pământul, aerul) .

Miturile cosmografice caracterizează zeii şi locuinţele lor. Aici putem integra

subtil teogonia ( crearea sau autocrearea zeilor, urmate de multiplicarea lor) , panteonul

(numărul variabil al zeilor după zona geografică şi epocă ) şi lumile coexistente (trei

esenţiale: cerul, pământul şi subpământul)

Miturile transcedentale , susţinute de omul primitiv cu scopul de a desluşi

contradicţiile existenţiale, capătă la rândul lor diferite forme : eroul arhetipal (un presupus

model divinizat), suprastructura demonologică ( credinţa în duhuri sau demoni care ar

putea conduce universul), destinul, universul dual (lumină-întuneric, femelă-mascul,

viaţă-moarte, bine-rău), simbolurile condiţiei umane (dorinţa omenească de a îşi depăşi

condiţia), viaţa şi moartea (privite în antiteză) şi aria timpului (timpul uman ce poate fi

măsurat şi timpul divin, susţinute de faptul că unele mituri îmbrăţişează absenţa timpului).

II. Miturile lumii arhaice şi moderne

Funcţia creatoare a miturilor justifică şi accentuează întreaga activitate a omului,

deoarece rămân întotdeauna începutul, conceperea, sacralitatea absolută. Miturile

istorisesc un model exemplar al activităţilor umane, precum arta, înţelepciunea, căsătoria

şi nu în ultimul rând educaţia.

Crearea miturilor poate fi corelată cu vechile culturi populare, în vederea obţinerii

unei relaţii între om şi lume. În secolul nostru, mitului i-au fost dedicate cercetări ce au

atins un volum destul de mare. Pentru a înţelege mai bine problemele şi întrebările pe care

le ridică mitul, ne vom opri asupra unei întrebări esenţiale, şi anume dacă aceşti creatori ai

mitului comunică un adevăr sau un neadevăr. Într-un sens mai amplu şi larg, definiţiile

din dicţionare acreditează o anume sinonimie între mit şi legendă, sau basm. Este reliefată

o înţelegere veche a mitului ca un neadevăr, având rădăcinile în teorii propuse de antici.

Această mai veche înţelegere a mitului a fost preluată mai aproape de zilele noastre,

de Max Muller. În opinia acestuia, mitul nu ar fi mai mult decât o „maladie a limbajuluiŗ.

De exemplu, un munte poate ajunge să fie personificat datorită faptului că are „poaleŗ sau

„picioareŗ. Dar această personificare ar fi o consecinţă a insuficienţei depăşită prin

metaforă:

„În ordinea mitică a cunoaşterii, o intuiţie cum ar fi cea referitoare la caracterul

paradoxal al timpului, nu mai puţin, dar altfel decât cunoaşterea raţională, ascunde o

meditaţie asupra lumii, un act de cunoaştere.ŗ2.

Încercând a descoperi taina strânsului înveliş al mitologiei române, constatăm faptul

că ideea de înţelegere a basmului şi datoria de a da universului o filozofie proprie au dat

naştere multor idei fanteziste. Pentru anumiţi cercetători, mitul reprezenta nici mai mult

nici mai puţin decât literatura propriu-zisă. Invenţie sau nu, captarea anumitor momente

importante sau reţinerea unor amintiri, mitul ocupă în literatura română un loc primordial.

Strânsa legătură cu literatura noastră este împinsă la suprafaţă de ideea că cele patru

mituri fundamentale specifice poporului român deschide braţele mitologiei, ramificând

totul şi formând o credinţă care, în zilele noastre, poartă încă importanţa de atunci.

Mitul a fost reluat şi poate puţin transformat în literatura română, iar majoritatea

scriitorilor au conceput o idee de bază de la care, credeau ei, că porneşte totul : iubirea.

2 Silviu Angelescu, Mitul şi literatura, Editura Univers, Colecţia Excellens, Bucureşti, 1999, p. 21

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

545

Section: Literature

Credinţa, obiceiurile, şi tot ce ţine de tradiţia unui popor au reprezentat surse importante

de inspiraţie atât pentru etnologi, cât şi pentru scriitorii care nu au vrut să renunţe la nici

un eveniment important care ar fi putut avea loc în istoria neamului nostru. Mitul devine

astfel nucleul unei societăţi, cu ajutorul căruia oricine poate avea acces la diferite variante

ale conceperii lumii, ale folclorului românesc, creând intenţia intenţionată de exclama

întregului popor necesitatea de păstrare şi transmitere a acestor inegalabile valori.

Cele patru mituri fundamentale ale literaturii româneşti sunt foarte bine conturate de

istoria literară, în conformitate cu epoca din timpurile respective. Mitul pune lumea în

contact direct cu natura, transmiţând ideea de apartenenţă, şi balansează raţiunea astfel

încât să depăşească cu mult expresia. Este perfect subliniată identitatea de sine, creând un

portret ideal al caracterelor şi al personalităţilor diverselor personaje. Claude- Levy

Strauss spunea că mitul este „produsul imaginaţiei creatoare a omului primitiv, a cărui

gândire sălbatică îşi construieşte modele logice de cunoaştere şi de integrare prin

cunoaştere în viaţa naturiiŗ3.

Miturile s-au transmis de la o generaţie la alta, fiind considerate sacre, şi de cele mai

multe ori au explicat începuturile lumii.

George Călinescu susţine faptul că „patru mituri sunt nutrite din ce în ce mai mult

de mediile literare, tinzând a deveni pilonii unei tradiţii autohtone ŗ4.

Cele patru mituri subliniate de marele critic literar sunt : „Traian şi Dochiaŗ,

reprezentând mitul etnogenezei româneşti şi totodată constituirea poporului român,

„Mioriţaŗ, simbolizând existenţa, mai precis pastorală, a poporului nostru român,

„Meşterul Manoleŗ, prin mitul ce indică opinia noastră despre creaţie, care devine rod al

suferinţei, un mit estetic, şi nu în ultimul rând „Zburătorulŗ, ca mit erotic.

Raportul dintre mit şi literatură este unul de o complexitate vasta, care explică şi dă

un înţeles numărului foarte mare de studii şi cercetări atribuite problemei. Mitul poate fi

privit ca o povestire sacră, o adevărată valoare a vieţii religioase, cu mesaje transmise

spre a fi receptate în câmpuri ale adevărului. Câmpul frumosului este alcătuit din legendă,

basm, şi povestiri profane, valori estetice ce poartă la rândul lor mesaje importante.

Sunt mituri la care avem acces, şi mituri la care nu. De exemplu, miturile din

Eleusis sunt strict păstrate datorită secretului de iniţiere. Miturile greceşti subliniază

succesul operelor literare asupra credinţelor religioase, păstrate sub forma de documente

artistice . Faptul că mitologia greacă există si dăinuie şi în zilele noastre, se datorează

exprimării sale printr-un şir de capodopere atât artistice, cât şi literare. Chiar şi în zilele

noastre, diverse fenomene mitice continuă să dăinuie, devenind astfel constitutive în viaţa

noastră ca fiinţe umane.

Diverse forme mitice sunt înfăţişate chiar în mass-media, prin diferite tipărituri,

televiziune, teatru sau cinematografie. Acestea sporesc cu mult interesul oamenilor de

toate vârstele, unii ajungând să fie pasionaţi şi interesaţi de acest domeniu.

Un bun exemplu de înfăţişare a mitologiei în mass-media este prezent în Statele

Unite. Este vorba despre seriile de desene însoţite de scurte legende ce povestesc aventuri

umoristice, numite comic Ŕ strips, unde eroii mitologici sunt întruchipaţi sub o înfăţişare

modernă. În ceea ce priveşte miturile elitei, acestea au dat naştere unei indiferenţe reale

faţă de curente începând cu impresionism şi terminând cu suprarealism, ajutând la

îndeplinirea acestui aspect reprezentanţi oficiali ai artei, precum Rimbaud sau Van Gogh.

În istorie, niciodată un artist nu a fost mai sigur pe el ca în zilele noastre, deoarece a

înţeles ca important este să se arate îndrăzneţ şi inaccesibil.

3 Claude-Levy Strauss, Antropologie culturală, Editura Meridiane, Bucureşti, 1988, p.27 4 George Călinescu, Istoria literaturii române, Editura Minerva, Bucureşti, 1983, p.37

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

546

Section: Literature

Vorbind de originea mitică a literaturii, evidenţiez faptul că arhetipuri mitice

supravieţuiesc chiar şi astăzi în marile capodopere ale literaturii, în romane nemuritoare.

Eroul mitic este întotdeauna personajul principal. În orice roman popular întâlnim

profunda luptă dintre Bine şi Rău, confruntarea dintre bine şi demon, importanţa

protecţiei şi a dragostei care în final devine salvatoare.

„Mitologia operează cu mijloace nesupuse verificării experimentale, ele fiind

cuprinse într-un sistem de referinţă al cărui mobil este actul magic, iar sistemul ei de

gândire se manifestă prin tendinţa formelor epice concrete către abstracţiiŗ5. În orice caz,

fie voit, fie nevoit, miturile au guvernat societăţi întrege şi vor mai guverna interiorul

multor civilizaţii de acum înainte. Indiferent de factorii ce influenţează astăzi lumea

modernă, indiferent de apariţiile tumultoase, de noile creaţii de orice tip, de noile genuri

în literatură, miturile vor fi întotdeauna primele care vor apărea în mintea noastră, a

tuturor, atunci când vom încerca să înţelegem sau sa privim spre trecutul îndepărtat.

III. O mitologie difuză

În lucrarea Otiliei Hedeşan Pentru o mitologie difuză, se pune baza unei

reconstituiri absolute a mitologiei româneşti. Aceasta este alcătuită din fragmente mici,

deloc facile. Este o noutate în domeniul literaturii, şi mai ales o nouă poartă deschisă către

înţelegerea şi cunoaşterea miturilor româneşti.

Valorile cinematografice ale textului oferă acestuia rolul de unicitate, unde un

scenariu extrem de generos devine o piesa memorabilă, în care se vizează diverse

probleme ale comunităţilor. Cuvântul Ŗdifuzŗ generează un înţeles total de împrăştiere,

răspândire în toate părţile, ceva lipsit total de organizare. Tocmai, din acest motiv, textele

scrise sunt privite ca puzzle-uri, în care diverse evenimente trebuie interpretate prin

prisma miturilor. Un text foarte interesant şi apreciat la rândul său, compus din mai multe

fragmente, face parte din lucrarea Otiliei Hedeşan, Pentru o mitologie difuză, şi poartă

numele de Fata Pădurii.Poveşti în gura mare.

Aceste texte, foarte reduse ca dimensiuni, ridică personaje unice ale mitologiei

tradiţionale într-un punct extrem de înalt. Întâlnim nici mai mult nici mai puţin de

unsprezece puncte de vedere care susţin sau nu un anume personaj. De observat este

faptul că nici unul dintre cei unsprezece povestitori nu prezintă fapte sau descrieri în ceea

ce priveşte personajul principal, şi anume Fata Pădurii. Povestitorii se găsesc undeva în

afara universului evocat de discurs, acesta reuşind doar să ghicească sau să îşi formeze un

punct de vedere cu privire la ceea ce se întâmplă în totalitate.

Fata Pădurii devine pentru fiecare povestitor în parte un element pe care îl păstrează

deoparte, cu scopul de a o descrie sau a o privi de câte ori este nevoie. De aici rezultă

evidentul act de lectură neatins, dar parcă puţin pictat cu formări sau deformări. Luând

cazul Fetei Pădurii, observăm faptul că numele, evenimentele şi acţiunile limitate şi nu în

ultimul rând reacţiile personajelor din jur subliniază în mod evident dorinţa fiecărui

povestitor de a păstra personajul principal ca un element aparte. Fie că modelează fiecare

în felul lor structura mitologică, fie că o păstrează la fel, fiecare scriitor vine cu o oarecare

contribuţie proprie, fie ea de ordin structural, fie de ordin imaginar.

Cele unsprezece variante prezentate în lucrarea Otiliei Hedeşan pot intensifica atât

ideea de imaginaţie proprie a povestitorilor, deoarece sunt reluări ale unui model ce poate

fi modelat. Ideea principală este aceea că poveştile ţăranilor din Pria cu privire la Fata

5 Victor Kernbach, Miturile esenţiale, Editura Univers Enciclopedic, 1996, p. 13

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

547

Section: Literature

Pădurii sunt conduse de un univers mitic deosebit. Atât naratorii, cât şi spectatorii îşi mută

gândurile şi trăirile în funcţie de ceea ce se întâmplă cu personajul.

Cei unsprezece povestitori păstrează o anumită distanţă, deoarece scopul lor

principal este acela de a transmite mai departe o tradiţie, un mit, relatând într-un mod

foarte discret şi lejer anumite tradiţii. Modul în care aceştia o percep pe Fata Pădurii este

unul oarecare distinct. Pentru unii, evenimentele au avut loc într-un alt timp, cu totul

altfel, iar pentru alţii totul seamănă mai mult decât perfect cu originalul.

III. Concluzii

Rezultatul final este acela că mitul prezintă un adevăr metafizic. Ideea esenţială este

că fără existenţa de orice fel a mitului,ceea ce noi numim imaginaţie şi spiritualitate în

special, nu ar mai putea exista. Miturile menţin trează conştiinţa multiculturală a unei alte

lumi, adică supraomenescul. Întâlnim în viaţă momente în care, indiferent de faptul că nu

credem în mitologie, simţim nevoia de linişte şi aprofundare, pe care nu o putem regăsi

decât în mitic. Concluzia în ceea ce priveşte apartenenţa miturilor de literatură este aceea

a ideii libertăţii de exprimare şi de gândire, o introducere a fabulosului pe care nimeni să

nu îl poată nega. Preluarea identică a miturilor din diferite texte, sau transformarea

acestora au un singur obiectiv, şi anume de a păstra şi a transmite mai departe,din

generaţie în generaţie, tot ceea ce înseamnă mit

BIBLIOGRAPHY

Alain Gheerbrant,Jean Chevalier, Dicţionar De Simboluri Vol. 1-3 ,Editura

Artemis,Bucureşti,1969

Claude-Levy Strauss, Antropologie culturală, Editura Meridiane, Bucureşti, 1988

Daniel-Henri Pageaux, Literatură generală şi comparată, Editura Polirom, Iaşi,

2000

Gabriel Liiceanu, Tragicul. O fenomenologie a limitei şi depăşirii, Ediţia a doua

revăzută, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993

George Călinescu, Istoria literaturii române, Editura Minerva, Bucureşti, 1983

Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, Editura Univers,Bucureşti,1978

Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, volumul I, Cuvânt înainte,

Editura Univers Enciclopedic , Bucureşti, 1976

Otilia Hedeşan,Pentru o mitologie difuză, Editura Marineasa, Timişoara,2000

Silviu Angelescu, Mitul şi literatura, Editura Univers, Colecţia Excellens,

Bucuresti, 1999

Victor Kernbach,Mit,Mitogeneză, Mitosferă,Casa Şcoalelor,1995

Victor Kernbach,Miturile esenţiale,Editura Univers Enciclopedic,1996