Mercurul din amalgam – evaluarea riscului

21 Mar 2013 ⋅ de admin ⋅ în Martie 2013 ⋅ 0 Comentarii

Originally published in Compendium, an AEGIS publication.

Mercurul din amalgamul dentar: expunere şi evaluarea risculuiMercury from Dental Amalgam: Exposure and Risk Assessment by Stephen M.

Koral, DMD, FIAOMT. Originally published in Compendium of Continuing Education in

Dentistry 34(2) February 2013. Copyright © 2013 to AEGIS Communications. All rights

reserved.

Subiectul aprecierii riscului reprezintă miezul dezbaterilor referitoare la amalgam, dacă

este sau nu sigur pentru a fi utilizat fără restricţii în stomatologie în cadrul întregii

populaţii.

Amalgamul dentar se foloseşte pentru restaurarea dinţilor de aproape 200 ani şi dubiile cu

privire la aparenta controversă legată de oferirea asistenţei stomatologice cu un material ce

conţine mercur au persistat în timp. În stomatologie există de mult timp un curent anti-

amalgam, denumit “mişcarea fără mercur”. Deşi acesta s-a amplificat în ultimii ani pe

măsură ce stomatologia restauratoare de calitate cu ajutorul compozitelor a devenit mai

accesibilă, dentiştii consideră că, dpdv ştiinţific, nu există o reală problemă legată de

amalgam, ci doar faptul că în prezent se utilizează mai puţin.

Pe de altă parte, industria stomatologică trebuie să aibă în vedere şi întrebările rămase

deschise cu privire la siguranţa răşinilor. Expunerea la bisfenol A şi la alţi posibili disruptori

endocrini proveniţi din obturaţii necesită încă investigaţii suplimentare.

Răspunsurile la întrebările referitoare la expunere, toxicologie şi evaluarea riscului pe care

îl implică amalgamul sunt prezente preponderent în literatura de nişă, de obicei în afara

surselor de informaţii cu care medicii dentişti vin frecvent în contact. O examinare atentă a

acesteia poate face oarece lumină în teoria conform căreia stomatologia a clarificat

siguranţa amalgamului şi poate explica de ce unii stomatologi s-au opus persistent utilizării

amalgamului pentru restaurări.

În prezent este indiscutabil că amalgamul dentar eliberează mercur la o anumită rată.

Această recenzie rezumă pe scurt unele dovezi referitoare la expunere. Toxicologia

mercurului este un subiect prea vast pentru a fi acoperit în articolul de faţă. Subiectul

evaluării riscului, totuşi, reprezintă miezul discuţiilor legate de siguranţa utilizării

nelimitate a amalgamului în cadrul populaţiei în general.

Amalgam: un coloid inter-metalic

Întrucât este un amestec rece, amalgamul nu corespunde nici definiţiei de aliaj, care

trebuie să fie un amestec de metale format într-o stare topită şi nici compusului ionic

precum sarea, ce trebuie să prezinte un schimb de electroni ce conduce la formarea unei

reţele de ioni. Cel mai bine întruneşte criteriile definiţiei de coloid inter-metalic, sau

emulsie solidă, în care materialul matriceal nu este complet reacţionat şi este recuperabil.

Fig. 1 prezintă o micrografie a unui specimen metalurgic lustruit al unui amalgam dentar

care a fost imprimat cu o sondă microscopică. La fiecare punct de presiune s-au exprimat

picături de mercur lichid.

Distribuţia mercurului în corp

Numeroase studii printre care şi studiile de autopsie, au demonstrat niveluri mai mari de

mercur în ţesuturile persoanelor cu obturaţii de amalgam, spre deosebire de peroanele care

nu erau expuse în mod similar. Cu cât încărcarea cu amalgam este mai mare, cu atât

concentraţiile de mercur cresc în: aerul intraoral expirat, salivă, sânge, fecale, urină,

diverse ţesuturi incluzând ficatul, rinichiul, glanda pituitară, creierul, etc.; lichidul amniotic,

sângele cordului ombilical, placenta, ţesuturile fetale, colostrul şi laptele matern.

Cele mai multe experimente grafice, clasice care demonstrează distribuţia in-vivo a

mercurului din obturaţiile de amalgam sunt binecunoscutele studii efectuate pe oi şi

maimuţe ale lui Hahn şi colab, care au fost publicate în 1989 şi 1990, cu rezultate similare

(fig. 2).

Evaluarea riscului

Dovada expunerii este un lucru, dar dacă “doza defineşte otrava” aşa cum adesea se afirmă

în cazul expunerii la mercurul provenit din amalgamul dentar, o determinare a nivelului

toxic de expunere şi identificare a persoanelor afectate reprezintă problema centrală în

evaluarea riscului.

Evaluarea riscului cuprinde un set de proceduri formale care utilizează informaţiile

disponibile în literatura ştiinţifică pentru a propune autorităţilor responsabile pentru

managementul riscului niveluri de expunere ce pot fi considerate acceptabile în anumite

circumstanţe date. Este un proces utilizat în mod frecvent în inginerie, de exemplu de către

departamentul de achiziţii publice care trebuie să ştie că un pod va eşua sub o anumită

încărcare înainte de a stabili o limită de greutate pentru ea.

O serie de agenţii sunt responsabile pentru reglementarea expunerii populaţiei umane la

substanţele toxice; în SUA, acestea sunt: Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor (US

Food and Drug Administration, FDA), Agenţia de Protecţie a Mediului (US Environmental

Protection Agency, EPA), şi Administraţia pentru Siguranţa Ocupaţională şi Sănătate (US

Occupational Safety and Health Administration, OSHA). Toate se bazează pe proceduri de

evaluare a riscului pentru a stabili limite acceptabile de reziduuri în cazul alimentelor, apei

potabile şi aer, pentru substanţele chimice, inclusiv mercurul. Aceste agenţii setează apoi

limite legale executorii pentru expunerile umane, care se identifică printr-o varietate de

termeni, precum limita reglementată a expunerii (regulatory exposure limit, REL),doza

de referinţă (reference dose, RfD), concentraţia de referinţă (reference

concentration, RfC), limita zilnică tolerabilă (tolerable daily limit, TDL), etc.— dintre

care toate înseamnă în esenţă acelaşi lucru: cantitatea permisă a expunerii în condiţiile

pentru care agenţia este responsabilă. Acest nivel admisibil trebuie să fie unul la care nu se

aşteaptă niciun rezultat negativ asupra sănătăţii în cadrul populaţiei acoperite de

regulament.

Stabilirea REL

Determinarea dozei de mercur din obturaţii şi comparaţia acesteia cu standardele de

siguranţă stabilite pentru acest tip de expunere sunt necesare pentru a aplica metodele de

evaluare a riscului privind posibila toxicitate a mercurului din amalgamul dentar.

Toxicologia mercurului recunoaşte că efectele asupra organismului depind în mare măsură

de speciile chimice implicate şi calea expunerii. Aproape toată activitatea legată de

toxicitatea amalgamului presupune că speciile toxice majore implicate sunt vaporii de

mercur metalic (Hg) emişi de obturaţii, inhalaţi de plămâni şi absorbiţi la o rată de 80%. Se

cunosc şi alte specii şi rute implicate, inclusiv mercurul metalic dizolvat în salivă,

particulele abrazate şi produsele de coroziune care sunt înghiţite sau mercurul de metil

produs de bacteriile intestinale. Căile şi mai toxice identificate includ absorbţia Hg în creier

prin epiteliul olfactiv sau transportul axonal retrograd al mercurului din oasele maxilare la

nivel cerebral. Aceste expuneri sunt fie în cantităţi necunoscute, fie se presupune că au o

magnitudine mai mică decât inhalaţia orală, astfel încât cea mai mare parte a cercetărilor

se concentrează acolo.

Se consideră că sistemul nervos central (SNC) este organul ţintă cel mai sensibil al

vaporilor de mercur expuşi. Efectele datorate hipersensibilităţii, autoimunităţii şi altor

mecanisme de tip alergic nu se pot explica prin modelele doză-răspuns — punând sub

semnul întrebării faptul că alergia la mercur este rară. De aceea, cercetătorii şi agenţiile

care urmăresc să stabilească valorile REL pentru expunerea cronică la Hg la un nivel redus

au luat în considerare diverse măsurări ale efectelor SNC. Oamenii de ştiinţă s-au bazat pe

câteva studii-cheie de evaluare a riscului (tabelul 1) publicate de-a lungul anilor care

corelează cantitatea expunerii vaporilor de mercur cu semnele măsurabile ale disfuncţiei

SNC.

Practica evaluării riscului recunoaşte că informaţiile referitoare la expunere şi posibile

efecte, colectate de la adulţi, o majoritate covârşitoare de sex masculin, angajaţii din

domeniile profesionale, nu pot fi utilizaţi în forma lor brută ca indicând niveluri sigure

pentru toată lumea. Factorii care sugerează incertitudine cu privire la informaţii includ:

• L O A E L V S N O A E L

Datele privitoare la expunere şi colectate din studiile cheie nu s-au raportat într-o manieră

care să prezinte o curbă clară doză-răspuns pentru efectele măsurate ale SNC. Ca atare,

acestea nu demonstrează un prag clar pentru instalarea efectelor. Cu alte cuvinte, nu există

nicio determinare a nivelului fără reacţii adverse (No-Observed-Adverse-Effect-Level,

NOAEL). Fiecare studiu indică un nivel minim cu reacţii adverse asociate (Lowest-

Observed-Adverse-Effect-Level, LOAEL), care nu se consideră a fi definitiv.

• V A R I A B I L I T A T E A U M A N Ă

Există multe grupuri de persoane mai sensibile în cadrul populaţiei generale, incluzând:

sugarii şi copiii cu sistem nervos în curs dezvoltare şi greutate corporală mai redusă;

persoanele cu stare medicală compromisă; persoanele cu sensibilitate crescută determinată

genetic; femeile la vârsta fertilă şi alte diferenţe legate de sex; persoanele în vârstă, pentru

a numi doar câteva exemple. Diferenţele interpersonale care nu sunt contabilizate în cadrul

datelor se adaugă la incertitudine.

• D A T E L E G A T E D E R E P R O D U C E R E Ş I D E Z V O L T A R E

Unele agenţii (de ex. Agenţia de Protecţie a Mediului din California) pun un accent mai

mare pe datele referitoare la reproducere şi dezvoltare şi adaugă la calcul un nivel

suplimentar de incertitudine atunci când acesta nu există.

• D A T E Î N T R E S P E C I I

Aplicarea datelor din cercetările pe animale în cadrul experienţei umane nu este niciodată

simplă, iar luarea în considerare a acestui factor nu se aplică în acest caz, pentru că studiile

cheie citate aici implică toate subiecţi umani.

Nivelurile REL publicate pentru expunerea cronică la vaporii de mercur în cadrul populaţiei

generale sunt rezumate în tabelul 2. Valorile REL menite să reglementeze expunerea

întregii populaţii sunt calculate pentru a asigura faptul că nu poate exista nicio aşteptare

rezonabilă de apariţie a efectelor de sănătate adverse la nimeni, astfel expunerile

admisibile sunt reduse de „factorii de incertitudine” (FI) aritmetici la nivelurile cu cele mai

mici efecte observate. Factorii de incertitudine nu sunt stabiliţi prin norme dure şi rapide,

ci prin politici – gradul de precauţie pe care agenţia de reglementare doreşte să îl exerseze

şi nivelul său de încredere în privinţa informaţiilor.

În cazul EPA din SUA, de exemplu, nivelul efectului (9 µg-Hg/metru cub de aer) este redus

de un factor de 3 din cauza dependenţei de un LOAEL şi de un factor de 10 corespunzător

variabilităţii umane, cu un FI total de 30. Aceasta duce la o limită admisibilă de

0,3µg-Hg/metru cub de aer.

Agenţia de Protecţie a Mediului din California a adăugat un FI suplimentar de 10

corespunzător lipsei de date referitoare la reproducere şi dezvoltare în legătură cu Hg,

stabilind limita lor la o valoare de 10 ori mai scăzută, de 0,03 µg Hg/metru cub de aer.

Un studiu întreprins de Ngim şi colab. a prezentat medici dentişti din Singapore, femei şi

bărbaţi deopotrivă, care erau expuşi cronic la niveluri reduse de vapori de mercur fără

prezenţa clorului gazos (tabelul 2). În cadrul unui studiu publicat în 2009 Richardson şi

colab au identificat studiul Ngim ca fiind cea mai corespunzătoare bază pentru elaborarea

unei REL şi de aceea, au folosit un FI de 10 în loc de 3 în cazul LOAEL, argumentând prin

faptul că bebeluşii şi copiii sunt mult mai sensibili decât un nivel căruia îi corespunde un FI

de 3. Aplicând un FI de 10 pentru variabilitatea umană, la un FI total de 100, el a

recomandat caHealth Canada să îşi stabilească valoarea REL aferent expunerii cronice la

vapori de mercur la 0,06 µg Hg/metru cub de aer.

Lettmeier şi colab. au constatat efecte semnificative statistic obiective (ataxia în mers) şi

subiective (tristeţea) la scară mică, în rândul minerilor de aur din Africa, care folosesc

mercurul pentru a separa aurul de minereul măcinat, la niveluri de expunere chiar mai

reduse—3 µg Hg/metru cub de aer. Urmând linia Agenţiei de Protecţie a Mediului din SUA,

ei au aplicat intervalul de FI cuprins între 30 şi 50 şi au sugerat o valoare REL cuprinsă

între 0,1 şi 0,07 µg Hg/metru cub de aer.

Probleme cu REL

Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA (EPA) a revizuit cel mai recent valoarea REL

pentru vaporii de mercur (0,3 µg Hg/metru cub de aer) în 1995 şi deşi a reafirmat REL în

2007, EPA recunoaşte faptul că s-au publicat cercetări mai noi care ar putea convinge să

revizuiască REL la valori mai reduse. Studiile mai vechi ale lui Fawer şi colab şi Piikivi şi

colab depindeau în mare măsură de determinările în privinţa expunerii la mercur şi efectele

SNC în rândul lucrătorilor din domeniul clorului alcalin. Chloralkali este un proces din

industria chimică a secolului al 19-lea în care sarea este ridicată deasupra unui strat subţire

de mercur lichid şi hidrolizată cu curent electric pentru a produce hipoclorit de sodiu,

hidroxid de sodiu, clorură de sodiu, clorură gazoasă şi alte produse. Mercurul acţionează ca

unul dintre electrozi. Lucrătorii din asemenea domenii sunt expuşi nu doar la mercurul din

aer, ci şi la clorura gazoasă.

Conform discuţiilor şi analizei expuse de Richardson şi colab, expunerea concomitentă la

vaporii de mercur şi la clorul gazos modifică dinamica expunerii umane. Hg este oxidat

parţial în aer sub formă de Hg2+, sau HgCl2, ce reduce permeabilitatea sa la nivelul

plămânilor şi alterează brusc distribuţia sa în organism. În mod special, HgCl2 absorbit din

aer prin plămâni nu ajunge la celule sau prin bariera hematoencefalică la fel de uşor ca Hg.

De exemplu, Suzukişi colab au arătat că angajaţii expuşi doar la Hg prezentau un raport al

Hg la nivelul hematiilor faţă de plasmă de 1,5-2,0 la 1, muncitorii de chloralkali expuşi la

mercur şi clorul gazos deopotrivă prezentau un raport al Hg la nivelul hematiilor faţă de

plasmă de 0,02 la 1, adică de aproximativ 100 de ori mai mic în interiorul celulelor. Acest

fenomen ar cauza repartizarea mercurului mai mult spre rinichi decât la nivelul creierului.

Indicatorul expunerii, mercurul urinar ar fi acelaşi la ambele grupuri de lucrători, dar în

cazul muncitorilor de la chloralkali, sensibilitatea SNC faţă de expunerea la mercur ar fi

subestimată, iar valorile REL bazate pe aceste studii ar fi supraestimate.

În cadrul publicaţiilor mai recente, Echeverria şi colab au constatat efecte

neurocomportamentale şi neuropsihologice semnificative în rândul medicilor dentişti şi al

echipei cabinetelor dentare, cu mult sub nivelul de 25 µg Hg/metru cub de aer, utilizând

teste standardizate bine stabilite. Din nou, nu s-a constatat niciun prag.

Aplicarea REL în cazul mercurului din amalgam

Există în literatură o diferenţă în ceea ce priveşte dozarea expunerii la mercurul din

amalgam, dar există un consens larg cu privire la o parte din cifrele implicate, care sunt

rezumate în tabelul 3. Aceasta ajută la reţinerea acestor cifre, întrucât toţi autorii le

utilizează în cadrul calculelor pe care le efectuează. Ajută, de asemenea, reţinerea faptului

că aceste informaţii legate de expunere sunt doar analoage expunerii cerebrale. Există date

din cadrul studiilor pe animale şi informaţii umane colectate post-mortem, dar nu

referitoare la circulaţia efectivă a mercurului în creierul muncitorilor implicaţi în aceste

studii.

La mijlocul anilor 1990 au apărut două publicaţii privind două evaluări divergente ale

expunerii şi siguranţa amalgamului. Cel care a avut cea mai mare influenţă în cadrul

discuţiilor din comunitatea dentară a fost întreprins în 1997 de H. Rodway

Mackert şi Anders Berglund, profesori în Georgia, respectiv în Suedia. Acesta este studiul

în care se pretinde că ar fi necesare până la 450 de suprafeţe de amalgam pentru a atinge

doza toxică. Aceşti autori au citat studii care au avut tendinţa de a elimina efectul clorului

asupra absorbţiei mercurului atmosferic şi ei au folosit limita de expunere ocupaţională,

calculată în cazul bărbaţilor adulţi expuşi câte 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, la un nivel

de 25µg-Hg/metru cub de aer ca valoarea lor REL reală. Nu au luat în considerare

incertitudinea acestui număr aşa cum s-ar aplica la întreaga populaţie, inclusiv copiii, care

ar fi expuşi 24 de ori pe zi, 7 zile pe săptămână.

Calculul decurge după cum urmează: Nivelul minim de efect observat pentru tremurul

intenţional în rândul muncitorilor adulţi, în primul rând lucrători din domeniul clorurilor

alcaline, a fost de 25µg-Hg/metru cub de aer, echivalent cu un nivel urinar de aproximativ

30µg-Hg/g de creatinină.

Raportând un nivel mic de mercur urinar iniţial constatat la persoanele fără obturaţii şi prin

împărţirea valorii de 30µg la contribuţia pe suprafaţă a mercurului urinar, 0,06µg-Hg/ g

creatinină, rezultatul obţinut este de 450 de suprafeţe de amalgam necesare pentru

atingerea valorii menţionate.

Între timp, G. Mark Richardson, un specialist în evaluarea riscului angajat de Health

Canada şiMargaret Allan, un inginer consultant, niciunul dintre ei nefiind familiarizaţi în

antecedente cu stomatologia, au fost solicitaţi de agenţie să realizeze o evaluare a riscului

pentru amalgam în 1995. Ei au ajuns la o concluzie foarte diferită faţă

de Mackert şi Berglund.

Utilizând datele expunere-efect şi factorii de incertitudine în linie cu cele discutate mai sus,

ei au propus pentru Canada o valoare REL pentru vaporii de mercur de 0,014µg Hg/kg pe

zi. Presupunând 2,5 suprafeţe per obturaţie, ei au calculat un interval pentru numărul de

obturaţii care ar depăşi nivelul de expunere pentru cinci grupe diferite de vârstă, pe baza

greutăţii corporale: sugari 0-1; copii 0-1; adolescenţi 1-3; adulţi 2-4; seniori 2-4.

În 2009, Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor din SUA, sub presiunea procesului

intentat de cetăţeni, a finalizat clasificarea amalgamului dentar pre-capsulat, un proces

mandatat iniţial de Congres în 1976. Ei au clasificat amalgamul ca şi dispozitiv de clasa a II-

a cu anumite controale de etichetare, însemnând că au considerat sigură utilizarea

nerestricţionată a amalgamului pentru toată lumea. Controalele de etichetare au fost

menite să reamintească dentiştilor că manevrează dispozitive care conţin mercur, dar nu

exista nicio obligaţie de a transmite aceste informaţii pacienţilor.

Documentul privind clasificarea FDA a constituit o lucrare detaliată cu 120 pagini, ale cărei

argumente au depins în mare măsură de evaluarea riscului comparând expunerea

mercurului din amalgam la standardul stabilit de EPA de 0,3µg Hg/metru cub de aer.

Totuşi, analiza FDA a implicat doar expunerea la amalgam a populaţiei medii din SUA, nu a

întregii populaţii şi, în mod remarcabil, nu a aplicat corecţia pentru doza calculată pe

greutate corporală. A contabilizat copiii ca şi adulţi. Aceste detalii au fost puternic

contestate în cadrul câtorva „petiţii de reconsiderare” transmise atât de cetăţeni, cât şi de

grupuri profesionale către FDA după publicarea clasificării. Petiţiile au fost considerate

suficient de concludente de oficialii FDA astfel că agenţia a iniţiat o acţiune rară de

convocare a unui grup de experţi pentru a reconsidera factorii de evaluare a riscului.

Richardson, acum un consultant independent, a fost solicitat de mai mulţi petiţionari să

actualizeze evaluarea sa originală a riscului. Noua analiză, care utiliza informaţii detaliate

privind numărul dinţilor obturaţi în cadrul populaţiei SUA, a constituit tema centrală a

discuţiilor la conferinţa grupului de experţi FDA din decembrie 2010.

Datele privind numărul dinţilor obturaţi în cadrul populaţiei americane au fost furnizate de

Ancheta Naţională de Examinare a Sănătăţii şi Nutriţiei, un sondaj la nivel naţional care a

implicat cca 12000 persoane cu vârsta de peste 2 ani. Colectarea informaţiilor detaliate

privind sănătatea dinţilor a fost finalizată în perioada 2001-2004 de Centrul Naţional pentru

Statistica Sănătăţii, o divizie a Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor. Este un

sondaj valid din punct de vedere statistic, reprezentând întreaga populaţie din SUA.

Sondajul a colectat date despre numărul suprafeţelor dentare obturate, dar nu şi cele cu

referire la materialul de obturaţie. Pentru a corecta această deficienţă, grupul lui

Richardson a postulat trei scenarii, toate propuse de literatura de specialitate existentă:

1. toate suprafeţele obturate erau din amalgam;

2. 50% din suprafeţele obturate erau din amalgam;

3. 30% dintre subiecţi nu aveau amalgam; şi 50% din restul subiecţilor prezentau amalgam.

La scenariul 3, care presupune cele mai puţine obturaţii din amalgam, mediile calculate ale

dozei zilnice efective de mercur erau:

Copii mici: 0.06µg-Hg/kg-zi

Copii: 0.04µg-Hg/kg-zi

Adolescenţi: 0.04µg-Hg/kg-zi

Adulţi: 0.06µg-Hg/kg-zi

Seniori: 0.07µg-Hg/kg-zi

Toate aceste niveluri de doze absorbite zilnic întruneau sau depăşeau doza zilnică absorbită

de Hg asociată cu valorile REL publicate, aşa cum arată tabelul 2.

Numărul suprafeţelor de amalgam care nu ar depăşi valorile REL stabilite de EPA SUA de

0,048µg-Hg/kg-zi a fost calculat în cazul bebeluşilor, copiilor şi adolescenţilor la 6

suprafeţe. Pentru adolescenţii mai mari, adulţi, seniori valoarea calculată este de 8

suprafeţe. Pentru a nu depăşi valoarea REL a EPA SUA, acele numere ar fi de 0,6, respectiv

de 0,8 suprafeţe.

Totuşi, aceste expuneri medii nu relatează întreaga poveste şi nu indică numărul

persoanelor care depăşesc doza „de siguranţă”. Examinând întregul interval al numărului

de dinţi obturaţi în cadrul populaţiei, Richardson a calculat faptul că actualmente ar fi 67

milioane de americani la care expunerea la mercurul din amalgam ar depăşi valoarea REL

stabilită de EPA din SUA. Dacă s-ar aplica valoarea REL californiană mai strictă, acel număr

ar creşte la 122 de milioane. Acesta contrastează cu analiza FDA din 2009 care consideră

doar numărul mediu de dinţi obturaţi şi exclude persoanele cu vârsta sub 6 ani, permiţând

astfel expunerea populaţiei pentru a se potrivi sub valoarea REL actuală emisă de EPA.

Pentru sublinierea acestui punct, Richardson a identificat 17 studii în literatură care au

prezentat estimări ale intervalului de dozare ale expunerii la mercur din obturaţiile de

amalgam. Comparaţia şi confruntarea acelor estimări de expunere cu echivalentele de doze

ale valorilor REL stabilite de EPA California, cele mai stricte dintre limitele de

reglementare publicate în privinţa expunerii la vaporii de mercur, sau cu valorile REL ale

EPA SUA, cele mai indulgente limite, indică faptul că majoritatea investigatorilor ale căror

studii au fost menţionate ar concluziona că utilizarea fără restricţii a amalgamului ar duce

la supraexpunere la mercur.

Viitorul amalgamului

Până în noiembrie 2012, FDA nu a anunţat încă un răspuns la petiţiile care solicitau

reconsiderarea statutului de reglementare a amalgamului dentar. Este greu de imaginat că

agenţia va mai permite utilizarea nelimitată a amalgamului. Este clar că utilizarea fără

restricţii poate expune populaţia la mercur în exces faţă de valorile REL stabilite de EPA,

aceeaşi limită la care este forţată industria energetică bazată pe cărbuni să investească

miliarde de dolari pentru a se conforma.

EPA estimează că începând cu 2016, reducerea emisiei de mercur, alături de diminuarea

gazelor de eşapament şi a gazelor acide, ar diminua costurile anuale în domeniul sănătăţii

între 59-140 de miliarde $, prevenind 17.000 de decese premature pe an alături de diferite

afecţiuni şi zile lucrătoare pierdute.

Mai mult, contrastul dintre abordarea Mackert & Berglund privind siguranţa amalgamului

şi cea a lui Richardson evidenţiază polarizarea care a caracterizat războaiele istorice pe

tema amalgamului. Fie spunem „amalgamul nu poate face rău nimănui”, fie că „în mod

obligatoriu este nociv”. În această eră a stomatologiei restauratoare bazată pe răşini de

bună calitate, când un număr tot mai mare de dentişti lucrează în întregime fără amalgam,

medicii dentişti au oportunitatea de a fi precauţi.

Obturatii din amalgamVideoAutor: Camelia Airinei

Amalgamul dentar este un material pentru

restaurari dentare utilizat in stomatologie

inca din sec. XIX si reprezinta un aliaj de 43 -

57 % mercur si unul sau mai multe din

urmatoarele metale: cupru, argint, staniu,

zinc. In ceea ce priveste rezistenta

mecanica, amalgamul este superior tuturor

celorlalte materiale dentare. Avand in vedere

perioada indelungata de utilizare in

stomatologie si controversele legate de

efectele nocive ale mercurului, amalgamul

este cel mai testat si cercetat material dentar.

Avantajele obturatiilor din amalgam

• Rezistenta mecanica excelenta; obturatiile cu amalgam au cea mai indelungata rezistenta.

• Amalgamul este singurul material ce poate fi utilizat in mediu umed.

• Obturatia cu amalgam se autosigileaza, contractia este minima sau inexistenta si este

rezistenta la infiltratii.

• Este cel mai ieftin tip de restauratie dentara.

• Rata uzurii amalgamului este aproximativ egala cu cea a smaltului dentar.

• Obturatia cu amalgam se realizeaza rapid si intr-o singura sedinta la stomatolog.

• Tehnica de lucru nu este pretentioasa.

Dezavantajele obturatiilor din amalgam

• Principalul dezavantaj al amalgamului este aspectul inestetic.

• Amalgamul are proprietate de a se infiltra in tubii dentinari si din acest motiv poate fi dificil

de indepartat in momentul in care doriti sa schimbati obturatiile mai vechi.

• Obturatia de amalgam infiltreaza tesuturile dure si le modifica coloristic, in gri.

• Preparatia cavitatii pentru obturatia cu amalgam este de tip retentiv, ceea ce inseamna ca

necesita indepartarea unei cantitati de tesut dentar (chiar sanatos) mai mare decat in cazul

obturatiilor fizionomice. Cavitatea trebuie sa aiba o deschidere mica si planseul mai mare,

astfel incat amalgamul sa nu cada.

• Dupa aplicarea obturatiei poate aparea durere sau sensibilitatea temporara la rece si

fierbinte.

• Amalgamul este instabil si poate coroda masiv, provocand fracturarea marginilor

obturatiei.

• Spre deosebire de obturatiile fizionomice, cele din amalgam nu pot fi reparate.

• Amalgamul se dilata si contracta la caldura, frig si muscatura, ceea ce face ca obturatia sa

fie vulnerabila la fracturi.

Toxicitatea mercurului din obturatiile din amalgam

Mercurul este un metal foarte toxic, ce poate provoca afectiuni neurologice si renale, insa

studiile arata ca obturatiile cu amalgam nu prezinta niciun pericol pentru sanatatea

pacientilor. Mercurul se elimina din obturatie sub forma de vapori in cantitati minime si ar fi

necesare 450 pana la 530 de obturatii din amalgam la un singur pacient, pentru ca acesta sa

atinga pragul concentratiei de mercur in urina stabilit de Organizatia Mondiala a Sanatatii. -

See more at: http://www.medici-stomatologi.ro/infodent/obturatii-din-

amalgam#sthash.d3peDzKf.dpuf

Amalgamul dentar este un produs care poluează mediul. Este o relicvă a Războiului Civil, compus din 50% 

mercur, un element cunoscut ca fiind neurotoxic. În afara  riscului de a pune în pericol sănătatea dinţilor în

care poate să ajungă mercurul, există şi  problema privind  poluarea cauzată de industria dentară, scrie Dr.

Mercola pe site-ul său.

Raluca Florescu

Odată eliberat în mediul ambiant, mercurul dentar se transformă în metilmercur şi contaminează peştii care sunt

cea mai mare sursă de poluare alimentară cu mercur din S.U.A. În ciuda acestor probleme evidente, Asociaţia

Dentară Americană (ADA)rămâne fidelă utilizării amalgamului dentar, refuzând să recunoască riscurile asociate

mercurului dentar.

ADA este una dintre susţinătoarele utilizării mercurului care încearcă să nu îl elimine de pe lista Programului

Naţiunilor Unite pentru Mediu.

Din fericire, la începutul anului acesta, pe 19 ianuarie, mai mult de 140 naţiuni s-au pus de acord şi, astfel, s-a

înfiinţat  “Convenţia de la Minmata”, unde s-a cerut reducerea poluării mediului cu mercur. Totuşi, conservanţii pe

bază de mercur din vaccinuri au fost excluşi din acest tratat.

Un număr mare de dentişti  au întors spatele practicii străvechi de utilizare a amalgamului cu mercur. Conform

unui studiu, 52% din dentiştii americani au raportat că nu mai folosesc amalgam în tratamentul pacienţilor. Totuşi,

specialiştii sunt încă tentaţi să folosească plombele pe bază de mercur, unu din cinci medici folosind încă amalgamuri.

Anul trecut, Colegiul de Stomatologie de la Universitatea New York anunţa că amalgamul pe bază de mercur nu se va

mai folosi în practică, de către studenţi.

 

Controverse cu privire la amalgamuri

Dr.Oz a difuzat o emisiune despre pericolele amalgamurilor, emisiune ce a fost  atacată de ADA şi de unii sceptici.

Steven Salzberg, un specialist în computere la Universitatea Johns Hopkins a scris o critică acerbă în revista “Forbes”

în care îl acuza pe Oz ca neînţelegând ştiinţa şi ca fiind ignorant. “Cum de nu mor oamenii ca ţânţarii de la plombele

din dinţii lor? scrie el.“Cu un mic efort, am scos în evidenţă , contrar a ceea ce spune Oz, că nimic nu a fost

descoperit nou despre plombele pe bază de amalgam. Am găsit studii care datează din 1970 şi care arată deja  ceea

ce ştim de atâtea decenii, că mercurul este eliberat din plombe. Dar Oz ignoră toate acestea.”

Salzberg îl critică pe Dr.Oz, limitându-se la emisiunea lui televizată, întrebând ironic: când a fost ultima dată când aţi

auzit sau văzut pe cineva demonstrând cum vaporii de mercur sunt eliminaţi din plombe în direct la TV? Salzberg nu

este de accord cu afirmaţia că vaporii de mercur sunt toxici, deşi nu oferă nici o dovadă cu privire la netoxicitatea

lor.

Dar este o mare diferenţă între toxicitatea letală, acută şi cea insidioasă,producatoare de boli care se

acumulează de-a lungul timpului. Doar pentru că nu mori instantaneu, nu înseamnă că nu e toxic! Aceste lucruri sunt

valabile şi pentru fluorul din ape, chimicale şi alţi poluanţi ai mediului care distrug sănătatea.

 

Vaporii de mercur – gaz toxic

Salzberg pune, de asemenea, la îndoială, buna credinţă a lui David Wentz care a făcut o demonstraţie cu vapori

de mercur în emisiunea doctorului  Oz.

Acest video arată, clar, că dacă aveţi plombe din amalgam de mercur, de fiecare dată când mâncaţi, mestecaţi,

vizitaţi dentistul sau beţi cafea fierbinte, vaporii de mercur sunt eliberaţi în cavitatea bucală de unde pot fi absorbiţi

în fluxul sanguin.

Vaporii toxici sunt inodori, incolori şi insipizi, deci nu-ţi vei putea da seama dacă sunt prezenţi. O singură plombă

dentară poate elibera aproximativ 15 micrograme de mercur zilnic. Media este de 8 plombe la un singur individ,

asta însemnând că  poate absorbi până la 120 micrograme de mercur pe zi.

Când mâncaţi peşte infestat cu mercur, vă expuneţi la o doză de 2,3 micrograme pe zi, aceasta fiind de ajuns ca

oamenii de ştiinţă să vă avetizeze

Mercurul folosit de dentişti pentru producerea amalgamului dentar este considerat ca“transport periculos” când

este trimis la cabinetul dentar. Orice resturi de amalgam sunt considerate  periculoase şi necesită precauţii speciale

de păstrare sau se aruncă în containere speciale. Totuşi, se presupune că acest amalgam este “sigur” dacă este

păstrat în gura pacientului ani de zile!

Mercurul este o puternică neurotoxină care poate afecta creierul, sistemul nervos central şi rinichii. Copii şi

fetuşii, a căror creiere sunt încă în stadiul de dezvoltare, prezintă cel mai  mai mare risc, dar oricine poate fi afectat.

Trist este că mulţi trăiesc cu reacţii toxice pe perioade lungi de timp, neştiind că sănătatea lor se poate deteriora

datorită mercurului din dinţi.

Odată cu moartea unei persoane, plombele acestuia aduc un risc şi pentru cei vii. Emisia de vapori de mercur din

timpul incinerării, pot contamina aerul, râuri, solul, alimentele. De la şapte până la nouă tone de mercur sunt

eliminate, anual, în atmosferă în timpul incinerărilor şi se estimează că incinerarea va fi  cea mai mare cauză de

poluare cu mercur până în 2020.

Dacă se iau în considerare costurile, amalgamul este cel mai scump material dentar din lume. Este, de asemenea,

prima cauză de expunere a consumatorilor  la mercur, conform unui studiu al guvernului canadian.

 

 Informaţii importante privind eliminarea amalgamului

Pentru cei cu plombe cu mercur, dr. Oz  recomandă scoaterea lor, dar nu la orice fel de medic, ci la un dentist care

este adeptul stomatologiei biologice.

Când vă îndepărtaţi plombele, puteţi fi expuşi unor doze semnificative de vaporidacă dentistul nu ştie ce face. De

asemenea, dr. Oz vă sfătuieşte să fiţi într-o stare bună de sănătate  atunci când doriţi să vă scoateţi plombele.

“Eu am ajuns sa îmbrăţişez stomatologia biologică numită, pe scurt, stomatologie holistică. Aceasta priveşte

dinţii şi gingiile ca o parte integrantă a corpului tău şi toate tratamentele privesc acest aspect. Scopul prim al

stomatologiei holistice este să rezolve problemele dentare, privite în armonie şi cu restul corpului”, spune dr. Oz.

Stomatologii biologi sunt conştienţi de pericolele ce rezultă din folosirea materialelor toxice, ca de exemplu, din

plombele cu mercur.

Unele lucruri de care trebuie să ţineţi cont ca să fiţi în siguranţă şi dumneavostă,  şi dentistul dumneavoastră, atunci

când vi se elimină plombele cu mercur:

o Să aveti o ventilaţie bună şi să nu respiraţi pe gură

o Să utilizaţi un spray cu  apă rece ca să minimizaţi acţiunea vaporilor

o Să aveţi un baraj de cauciuc în gură pentru a nu înghiţi sau inhala toxine

o Să utilizaţi un evacuator dentar de mare volum în apropierea dintelui, ca în orice moment să poată evacua

vaporii de mercur

o Să vă clătiţi imediat gura după ce plombele au fost eliminate (dentistul, de asemenea, trebuie să îşi schimbe

mănuşile după îndepărtarea lor)

Obturatiile de amalgam si sanatatea organismului

 

Iata ca studiile internationale confirma ceea ce medicii dentisti au sesizat de foarte multa vreme:

"Amalgamul este prezent în gura fiecăruia dintre noi, şi pe deasupra într-o cantitate crescândă an după an.

Plombele dentare de amalgam împovărează purtătorul lor cu un metal greu, şi anume mercurul. Dintr-un studiu efectuat la universitatea din Tübingen, publicat în 1996 reiese că la 30% din cetăţenii germani valoarea concentraţiei de mercur din salivă depăşeşte valoarea limită admisă de WHO.

În Suedia, plombele de amalgam sunt deja interzise de la o vreme încoace.

Mercurul ajuns în organism se depune în rinichi şi în creier, acumulându-se şi în gingii. Este nevoie de cca. 18 ani până ce mercurul este eliminat complet din organism.

 

Impactul mercurului asupra organismuluiSistemul imunitarDeoarece seleniul leagă şi neutralizează metalele grele, mercurul va seca înainte de toate aceste „rezerve de detoxicare” ale organismului. Astfel, purtătorii plombelor de amalgam vor avea nevoie de mai mult seleniu. Deficienţa de seleniu are un impact negativ asupra sistemului imunitar, organismul nemaifiind capabil să elimine metalele grele.

FertilitateMercurul se acumulează şi în placentă, iar femeile cu un organism supraîncărcat cu mercur, suferă deseori de tulburări ale ciclului menstrual sau de tulburări hormonale. În plus, mercurul devine concurentul zincului în organism, împiedicând integrarea acestuia în enzime.

În afară de asta, zincul este indispensabil şi în producţia de alte hormone: la bărbaţi fiind responsabil de producerea spermei mature şi de mişcările acesteia. De multe ori, la 15% din perechile tinere în spatele dorinţei neîmplinite de a avea copii stă deficienţa de zinc cauzată de mercur.

Îmbolnăviri neurodegenerativeLa suferinzii de Alzheimer şi Parkinson, respectiv la cei cu scleroză-multiplex se constată destul de frecvent un nivel prea înalt de mercur în creier.

Necesar sporit de hrană microbiotică din cauza amalgamuluiDeoarece şi mercurul produce radicali liberi, purtătorii plombelor de amalgam au nevoie de hrană microbiotică în cantităţi mai sporite, în special de vitaminele C şi E, de seleniu şi zinc, precum şi de antioxidanţi vegetali.

Înlăturarea plombelor de amalgamPrin înlăturarea plombelor de amalgam mercurul pătrunde în organism în cantităţi mari, unde se acumulează pentru 15-20 de ani. Aceasta poate fi cauza faptului că rata cancerizării la medicii dentişti este mai mare, ei fiind nevoiţi să inhaleze vapori cu conţinut de mercur. Nu înlăturaţi în niciun caz plombele de amalgam în timpul sarcinii.

Se recomandă ca înlăturarea plombelor de amalgam să fie făcută de către un specialist, prin aplicarea simultană a microelementelor care leagă metalele grele.

În scopul eliminării cât mai sigure a metalelor grele, se recomandă ca înainte de tratamentul stomatologic să se administreze pacientului seleniu, zinc şi vitamina C (aceasta din urmă stimulează secreţia de mercur)."

Sursă: Andreas Joop - Veszedelmes vitaminhiany

 

Specialistii de la BeautyDentExpert au grija de sanatatea dumneavoastra. In acest scop in clinica noastra indepartarea obturatiilor de amalgam se face sub protectie cu diga. Prin aplicarea digii, mercurul din obtruatiile cu amalgam nu mai ajunge in contact cu tesuturile si se elimina total posibilitatea inghitirii acestuia