Martorii lui Iehova,

I S U S H R I S T O S

si

Evanghelia dupa Ioan

de Robert M. Bowman, Jr.

BAKER BOOK HOUSE

Grand Rapids Michigan

(Translated and used with permission of author)

PREFATA

O cantitate considerabila de material s-a scris despre subiectul Martorii lui Iehova si modul gresit in care

manuiesc ei textele biblice, particular, despre abuzul constant asupra regulilor gramaticale si al contextului, pe care le

ofera traducerea Martorilor lui Iehova, New World Translation . Din nefericire, cea mai mare parte a acestui material a

fost scrisa de cercetatori ai Bibliei, care nu sunt studenti devotati ai sectelor in general si nici ai Martorilor lui Iehova in

particular. Deseori, cititorii sunt confuzi si coplesiti de o cantitate mare de material, despre care ei nu cunosc vocabularul

si nici nu detin cunostinte academice ca sa-l inteleaga.

In acest volum succint si totusi detaliat, Robert Bowman prezinta impreuna atat informatii academice cat si

experienta si cititorii pot vedea clar erorile gandirii Turnului de Veghe.

Pe langa numeroasele interviuri luate Martorilor lui Iehova si un studiu atent al literaturii lor, incluzand

traducerea Bibliei New World Translation, Dl. Bowman lucreaza de patru ani la Christian Research Institute, specializat in

scrierile sectelor si este autorul a multor scrieri si articole si a nenumarate scrisori, adresate oamenilor dezorientati de

secte. In analiza sa asupra vers. Ioan 1:1, 8:58 si 20:28, el este informat, academic si exact si Martorii lui Iehova folosesc

gresit sursele de cercetare, pentru a-si sustine doctrina lor falsa.

De un interes deosebit pentru cititor va fi expunerea dl. Bowman referitoare la ostilitatea Turnului de Veghe in a-si

recunoaste greselile si distorsionarea si utilizarea gresita a cercetarilor biblice recunoscute, in dorinta lor de a-si indreptatii

negarea trinitatii si dumnezeirii lui Isus Hristos.

Lipsa materialului bine scris si citibil despre Turnului de Veghe in abuzarea textelor, in special cele din

Evanghelia lui Ioan, a fost acoperita prin publicarea acestei carti. Studentii care cerceteaza atent Biblia, cercetatorii cat si

necunoscatorii, vor profita de cercetarea extensiva pe care dl. Bowman a folosit-o si prezentat-o intr-o forma lizibila si

practica.

Acest volum va fi pentru catva timp un standard de referinta in aceasta sfera particulara a teologiei sectelor. Este o

desfatare sa pot recomanda utilizarea ei, publicului crestin si celor, de pretutindeni, interesati in cercetarea Bibliei

Walter Martin

San Juan Capistrano, California

1 Februarie, 1988

MULTUMIRI

Gandurile mele la subiectele discutate in aceasta carte au depins si, sa speram, s-au maturizat dialogand cu alti

credinciosi. Sunt in mod special recunoscator lui Earl Stewart, care a petrecut nenumarate ore in conversatie cu mine,

dandu-mi numeroase referinte la cartile cercetatorilor si articole relevante si a facut sugesti specifice, cu referire la aceasta

carte.

As dori de asemenea sa multumesc Dr. Walter Martin, directorul Institutului ?Christian Research Institute?,

pentru oportunitatea de a sluji impreuna cu el din 1984 in punctele vitale ale misiunii CRI, in a da credinciosilor motive

pentru credinta si in a raspunde la multele abuzuri sectante si eretice despre scriptura, care sunt astazi in circulatie.

Scrierile Dr. Martin despre Martori lui Iehova au stimulat gandurile mele de inceput asupra vers. din Ioan 1:1 si 8:58. Sunt

de asemenea recunoscator Dr. Martin pentru ca a scris prefata acestei carti.

In final, un cuvant special de multumire il adresez sotiei mele Cathy, pentru sutele de ore pe care le-a petrecut ca

?vaduva cercetatorului?, in timp ce eu faceam cercetari si scriam aceasta carte. Fara suportul ei rabdator, cartea aceasta nu

s-ar fi putut scrie niciodata.

INTRODUCERE

Traducerea controversata a versetului din Ioan 1:1, in Noua Traducere a lumii (NWT), a Martorilor lui Iehova este

bine cunoscuta: ?La inceput Cuvantul era, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era un dumnezeu?. Aproape la fel de

cunoscuta este interpretarea lor a textului din Ioan 8:58, in conformitate cu care, Isus a spus, ?Inainte ca Avraam sa ia

fiinta, Eu am luat.?

Aceste traduceri insotite de interpretarile lor au fost discutate de multe ori de catre cercetatorii Bibliei si de catre

apoligistii evanghelicii si tratamentul cercetatorilor asupra semnificatiei lor, poate fi gasit in multe comentarii si in cateva

articole. Totusi, in continuare, este nevoie de o analiza a traducerilor din NWT si a argumentelor folosite de Martorii lui

Iehova (abreviat de aici incolo ?MI?), prin care apara interpretarea lor neortodoxa a acestor versete.

Un motiv pentru care este necesara o critica noua, este acela ca MI continua sa citeze sursele cercetatorilor mai

noi, ca aparare a interpretarii lor. De exemplu, in anii recenti au apelat la articolul bun al lui Philip B. Harner, referitor la

Marcu 15:39 si Ioan 1:1, din Journal of Biblical Literature1, din 1973, ca aparare la traducerea lor a textului din Ioan

1:1.

In Ioan 8:58, ei si-au cizelat argumentele lor, facand apel de idiomul limbii grecesti, cunoscut ca, ?prezentul actiunilor

trecute in progres?, despre care cativa cercetatori au spus ca ar putea fi gasit in Ioan 8:58.

Un alt motiv pentru o discutie amanuntita a acestor texte legate de MI, este influenta crescanda a lui Nelson Herle,

un MI din Los Angeles. Se autointituleaza un ?expert al Trinitatii care s-a realizat singur?, el a distribuit sute de copii ale

manuscrisului lui nepublicat, denumit Doctrina Trinitatii Examinata in lumina Istoriei si a Bibliei2 In acest manuscris, el

discuta detaliat atat textul din Ioan 1:1 cat si 8:58. Influenta lucrarii sale se vede cel mai bine

in faptul (documentat in continuare in aceasta carte) ca, modul in care trateaza el aceste doua versete, se pare ca au

redirectionat propria apologetica a Societatii Turnul de Veghe, in ceea ce priveste interpretarea lor asupra acestor texte.

De asemenea trebuie sa se spuna ca, cele mai multe discutii ale acestor texte, fie ca ignora argumentele MI, fie ca

se concentreaza limitat doar in a combate pe MI si esueaza astfel in a aseza lucrurile in contextul lor marginit. Acest

studiu, desi nu este definit sau exhaustiv, cauta sa remedieze aceasta lipsa.

Scopul specific al acestei carti este nu numai de a arata ca interpretarea MI a textelor Ioan 1:1 si 8:58 este gresita,

ci si de a arata ca interpretarea trinitariana este corecta. Aceasta carte ar trebui sa fie de asemenea folositoare, persoanelor

care sunt interesate de interpretarea acestor texte, dar intr-o legatura diferita de cea a MI.

Trebuie spus ceva despre presupunerile care s-au facut in scrierea acestei carti. In coaja unei nuci, aceste

presupuneri sunt autoritatea inerenta a Scripturilor, principiile adevaratei rationari (sau logici) si standardul principiilor

recunoscute ale interpretarii biblice. Lucrari care expun intelegerea crestinilor evanghelici a autoritatii Bibliei si cum

trebuie ea sa fie interpretata sunt disponibile pentru cei care doresc cunostinte despre acest subiect.3

Pentru a sorta toate detaliile interpretarii lui Ioan 1:1 si 8:58 si a evalua argumentele aduse de MI in interpretarea

lor, va fi necesar sa discutam cuvintele, gramatica si sintaxa (ordinea cuvintelor) limbii grecesti. Se spera ca insasi MI sa

fie ajutati prin acest studiu, cat si cei care iau serios in considerare adoptarea invataturii lor. Deoarece majoritatea

oamenilor cuprinsi in aceste doua categorii, nu inteleg greaca sau termenii gramaticali, aceste lucruri vor fi examinte cu

atentie, intr-un mod care, se spera, sa fie inteles de orice persoana care este fluenta in limba romana. Acei cititori care

inteleg deja insemnatatea diferitilor termeni tehnici si concepte, poate vor dori sa rasfoiasca sectiunile care explica cele

mai elementare concepte.

MI care citesc acest studiu trebuie sa tina minte ca, propriile lor publicatii discuta cuvintele si gramatica limbii

grecesti, este important de notat , legate de aceste doua texte. In adevar, in Martie 1987 a aparut un articol in revista MI,

Treziti-va!, cu titlul ?Cum m-a condus cunoasterea limbii grecesti la cunoasterea lui Dumnezeu.?4 In acest articol autorul,

Nicholas Kip, pretinde ca, cunoscand greaca inainte de a deveni un MI, l-a ajutat sa vada adevarul invataturii lor. Suficient

de interesant, el a mentionat ca un exemplu specific, invatatura MI despre Ioan 8:58.

De aceea, MI nu trebuie sa fie intimidati de discutarea cuvintelor si a gramaticii limbii grecesti, in aceasta carte.

Cel putin, ei ar trebui sa afle ca lucrurile pe care ei nu le-au inteles mai inainte vor fi clarificate in acest studiu. MI nu sunt

indreptatiti sa renunte la studiu spunand ca refuza sa ?se lupte asupra cuvintelor?, in timp ce ei insisi au publicat literatura,

in care contesta insemnatatea anumitor versete cheie din Biblie.

In aceasta carte am cautat sa iau in considerare in mod drept si onest, toate argumentele aduse de MI in

publicatiile lor, ca aparare la interpretarea lor asupra textelor din Ioan 1:1 si 8:58. Am petrecut multe ore in dialog cu MI,

incluzandu-l pe Nelson Herle si alti cativa MI, care pretind a detine bune cunostinte despre greaca si ebraica. Am ajuns la

mari detalii, dandu-le MI orice sansa sa-si apere pozitia lor. In vara anului 1984 am trimis la cativa dintre acesti MI, 15

pagini referitoare la Ioan 8:58 si le-am cerut sa-si exprime punctul lor critic. Am primit foarte putin in sensul unei critici

substantiale ale punctelor mele majore. In aprilie 1987 i-am scris lui Nicholas Kip ca raspuns la articolul lui din revista

Treziti-va! si I-am intrebat daca ar dori sa discute cu mine despre Ioan 8:58 si alte subiecte. Kip a refuzat, referindu-se la

un asemenea dialog ca o ?lupta asupra cuvintelor? - care este in adevar o ironie, intrucat, in articolul lui din Treziti-va! el

a afirmat ca s-a alaturat MI, deoarece el a crezut ca ei aveau dreptate in ceea ce priveste semnificatia anumitor cuvinte

biblice.

Apoi, in octombrie 1987 am scris lui Nicholas Kip, Nelson Herle si Societatii biblice si de tractate Turnul de

Veghe (vezi Apendicele D), in care I-am informat despre aceasta carte. In aceste scrisori am invitat pe orice MI interesat

sa scrie o replica la carte, care sa fie inclusa in carte ca un apendix. Nici macar o persoana nu a raspuns la aceasta

invitatie.

Inevitabil se vor pune intrebari despre autor. Eu sunt un crestin evanghelic si consider Biblia ca singura revelatie

infailibila a adevarului lui Dumnezeu. Nu am fost niciodata un MI si de aceea nu sunt un ?apostat?, prin standardele MI.

Detin masteratul in studii si teologii biblice, de la Fuller Theological Seminary, o diploma prezentand competenta in

greaca si ebraica biblica. In prezent, studiez pentru Ph.D. in teologie, la Westminster Theological Seminary in Filadelfia,

in timp ce lucrez cu jumatate de norma ca, consultant editorial pentru Christian Research Institute in sudul Carolinei, unde

sunt de peste patru ani, cercetator si editor. CRI este o misiune evanghelica care difuzeaza informatii despre religiile

eretice si ne-crestine.

Comentarii, intrebari si critici despre aceasta carte sunt bine venite. Adresati- va rog toata corespondenta lui

Robert M. Bowman, Jr., Christian Research Institute, P.O. Box 500, San Juan Capistrano, CA 92693-0500.

Isus ca Dumnezeu in Ioan 1:1

1

PERSOANA ETERNA A CUVANTULUI

Scopul acestei carti este de a infirma interpretarea Martorilor lui Iehova (MI) asupra textelor din Ioan 1:1 si 8:58 si de a

apara interpretarea trinitariana a acestor texte. Oricum, trebuie recunoscut ca aceste interpretari conflictuale impartasesc

anumite puncte comune. In acest capitol vom vedea punctele in care MI si evanghelicii sunt in acord si dezacord asupra

vers.Ioan 1:1, vom compara interpretarea MI cu cele ale altor secte anti-trinitate si vom incepe studiul nostru asupra

primei parti a versetului.

Puncte de acord

Atat MI cat si crestinii trinitarieni resping interpretarile modalista si unitariana a ambelor texte. Modalismul

estedoctrina in care Dumnezeu, care este o singura persoana, s-a manifestat El insusi in umanitatea lui Isus Hristos, astfel

incat intr-un sens, Isus este Dumnezeu Tatal. MI sunt de acord ca Dumnezeu este o singura Persoana, dar neaga ca El s-a

intrupat in Isus, dar insista ca deoarece exista un singur Dumnezeu, acel Dumnezeu este mai mult decat o singura

persoana. Unitarismul sustine ca exista doar o singura persoana care este Dumnezeu si ca Isus a fost un simplu om, care

nu a preexistat vietii sale umane si care nu este ?divin" in nici un sens literar al cuvantului. In timp ce accepta ideea ca

Dumnezeu este o singura persoana, MI neaga ca Isus a fost un simplu om.

Referitor la Ioan 1:1, atat MI cat si crestinii trinitarieni sunt de acord ca Isus Hristos era "Cuvantul" inainte de a

deveni uman. De aceea, ambele grupari sunt de acord ca, Cuvantul era o persoana vie, preexistenta si nu o simpla

abstractie sau idee. Mai departe, ei sunt de acord ca expresia "Cuvantul era cu Dumnezeu" inseamna ca, Cuvantul - Isus

Hristos - exista impreuna cu Dumnezeu Tatal, ca o persoana distincta de el. In cele din urma, ambii sunt de acord ca intr-

un sens Cuvantul preexistent era divin.

Aceste intelegeri comune ar trebui tinute minte cand discutam despre diferente.

Cum trateaza alte secte neortodoxe Ioan 1:1

Ar fi instructiv de notat, de la inceput, ca MI nu sunt singura secta noua ("noua" in sensul ca isi are originea in

ultimele doua secole), care ofera o reformulare neobisnuita a acestui clasic text-dovada a divinitatii lui Isus Hristos.

Joseph Smith, fondatorul Mormonismului, a pregatit o versiune a Bibliei inspirata, in care Ioan 1:1 a fost schimbat astfel:

La inceput era Evanghelia predicata prin Fiul. Si evanghelia era cuvantul, si cuvantul era cu Fiul, si Fiul era cu

Dumnezeu, si Fiul era al lui Dumnezeu.1

Victor Paul Wierwille, fondatorul "Caii internationale" ofera o traducere extinsa a textului din Ioan 1:1, care face

distinctie intre "Cuvantul" ca un alt nume al lui Dumnezeu si "Cuvantul revelat", care era Isus Hristos si care exista "la

inceput", doar in prestiinta lui Dumnezeu:

La inceput era Cuvantul (Dumnezeu), si Cuvantul (revelat) era cu (pros) Dumnezeu (cu El in prestiinta Lui, si

totusi independent de El), si Cuvantul era Dumnezeu.2

Chiar si acele secte neortodoxe care nu retraduc Ioan 1:1, il reintrepreteaza ca sa se potriveasca cu varietatea

punctelor lor de vedere, despre persoana lui Hristos. Herbert W.Armstrong, fondatorul "Bisericii lui Dumnezeu din

intreaga lume", era de acord ca Isus era "Dumnezeu" , dar a continuat sa sustina ca fiintele umane au posibilitatea sa

devina, la fel de bine, "Dumnezeu" (sau o parte a "familiei lui Dumnezeu").3 Mary Baker Eddy, fondatorul "Stiintei

crestine", a inteles Ioan 1:1 cu insemnatatea ca, "Hristosul - vindecator era ...practica, chiar inainte de Era crestina..."4 si

de asemenea recomandat ei"...

Acest mare adevar al impersonalitatii si individualitatii si a omului dupa chipul si asemanarea Sa, individual, dar nu

personal, este fundamentul Stiintei crestine..."5 Diferiti invatatori din Biserica penticostala unita si alte trupuri

penticostale unite, care detin o vedere modalista asupra lui Hristos, interpreteaza Ioan 1:1 vrand sa spuna ca "Planul" lui

Dumnezeu (interpretarea lor a lui logos, tradus in general prin "Cuvant") de a deveni om in Isus a fost in mintea lui

Dumnezeu, de la inceput.6

Deoarece, toate sectele acestea sunt anti-trinitate au gasit a fi necesar sa vina cu interpretari neobisnuite ale

textelor ca Ioan 1:1. Unii dintre ei au incercat sa-si sustina interpretarile lor, cu analize ale textelor in greaca, de notat ar fi

Calea Internationala si Unitatea Penticostalilor. Oricum, nici una dintre aceste secte nu a dat atentie interpretarii MI a

textului din Ioan 1:1. Nici nu au avut alte secte anti-trinitate succesul pe care l-au avut MI, in transmiterea interpretaii lor a

lui Ioan 1:1, ca o alternativa stiintifica de baza a interpretarii trinitare. Acesta este motivul pentru care interpretarea MI din

Ioan 1:1 merita, in special, o analiza atenta si o combatere din perspectiva ortodoxa.

Acelasi text, interpretari conflictuale

Deoarece discutia noastra despre Ioan 1:1 va da atentie deosebita cuvintelor actuale ale textului, va fi de folos sa

aratam textul grecesc in forma transpusa, cuvant sub cuvant. Nu exista nici o neantelegere intre MI si Crestinii ortodoxi

asupra textului cu care Ioan isi deschide versetul.7

en arche en ho logos

LA INCEPUT ERA CUVANTUL (Propozitia A)

kai ho logos en pros ton theo

SI CUVANTUL ERA CU DUMNEZEU (Propozitia B)

kai theos en ho logos

SI CUVANTUL ERA DUMNEZEU (Propozitia C)

Interpretarea MI a acestui text este urmatoarea. Propozitia A : Cuvantul a luat fiinta inainte de crearea universului

fizic, ca o fiinta ingereasca puternica, prima si unica creatie directa a lui Iehova Dumnezeu. El nu era vesnic. Propozitia

B: Cuvantul exista impreuna cu Iehova Dumnezeu, ca o entitate separata de Dumnezeu. Propozitia C: Cuvantul era un

dumnezeu, adica, unul puternic, o fiinta care detine mare putere, specific un inger puternic, avand unele din calitatile lui

Dumnezeu, dar numai la un grad sau o masura mai mica.

Interpretarea ortodoxa, trinitariana a lui Ioan 1:1 poate fi rezumata dupa cum urmeaza. Propozitia A: Cuvantul

continua sa existe la inceputul timpului si de aceea era vesnic. Propozitia B: Cuvantul exista pe langa Tatal ca o persoana

distincta, dar totusi nu ca o entitate separata. Propozitia C: Cuvantul era in esenta Dumnezeu, adica, el avea totala natura,

esenta si atributele lui Dumnezeu, desi nu era aceeasi persoana cu Tatal.

Cele mai multe critici ale interpretarii MI a lui Ioan 1:1, se concentreaza in exclusivitate asupra propozitiei C. Cu

toate ca aceasta propozitie va cere cea mai mare atentie, este necesar a se examina si primele doua propozitii, ca sa

intelegem afirmatia de deschidere a lui Ioan,ca un intreg.

"La inceput era Cuvantul"

Primele doua cuvinte ale Evangheliei lui Ioan, en arche, incep de asemenea cartea Genesa in Septuagint (LXX).8

Comentatorii au scos in evidenta in mod frecvent aceasta paralela si au tras concluzia evidenta ca "inceput" din Ioan 1:1

este acelasi cu "inceput" din Genesa 1:1. MI se opun acestei concluzii, deoarece ei doresc sa nege ca, Cuvantul exista

"inainte" de inceputul absolut al timpului, deoarece aceasta ar insemna ca, Cuvantul era Dumnezeu. Astfel, in editia lor

din 1984 a Noului Testament al MI, ei nu au enumerat Genesa 1:1, ca o referinta cruciala pentru Ioan 1:1, cu toate ca alte

trei texte sunt referinte cruciale pentru cuvantul inceput (Prov.8:22; Col.1:15; Apoc.3:14).9

Oricum, nu pare a exista vreun motiv adevarat, pentru a nega legatura dintre cuvintele de deschidere din Genesa

si Ioan. Uneori MI argumenteza ca omiterea articolului hotarat (in limba engleza) in aceasta propozitie este semnificativa -

"in (the) beginning" (la inceput) - dar acest argument rateaza: traducerea LXX a Genesei 1:1 omite de asemenea articolul

hotarat si cuvintele de deschidere din Genesa din Testamentul MI sunt tot "In the beginning" (la inceput).10

Unicul

arugument pare a fi acela ca expresia en arche in ea insasi, nu trebuie sa se refere la inceputul timpului (Faptele 11:15;

Filip.4:15).11

Ideea este nesemnificativa, deoarece este folosita expresia la inceputul cartii, in contextul discutiei crearii tuturor

lucrurilor (Ioan 1:3), ceea ce face expresia asemanatoare, nu simpla folosire a expresiei considerata in ea insasi.

In adevar, asemanarile dintre cele doua pasaje sunt multiple:

1. Cuvintele en arche se afla la inceputul fiecarei carti; 2. Numele Dumnezeu (ho theos) se afla in propozitia de inceput a fiecarei carti si frecvent si dupa aceasta; 3. Ambele pasaje vorbesc despre crearea tuturor lucrurilor; 4. Numele dat Hristosului preexistent "Cuvantul", ne aminteste de frecventa afirmatie din Genesa: 5. "Dumnezeu a zis:"-astfel ca, in Genesa, Dumnezeu creaza vorbind cuvantul, in Ioan El creaza prin

persoana Cuvantului;

6. Ambele pasaje in greaca folosesc cuvintele egeneto ("au luat fiinta"), phos ("lumina") si skotos sau skotia ("intuneric"), si ambele contrasteaza lumina si intunericul.

Aceste puncte de similaritate luate impreuna, constituie un caz puternic cumulativ, pentru a intelege ca en arche

se refera la acelasi inceput din Ioan 1:1 si cel din Genesa 1:1 - inceputul timpului insusi.

S-ar putea aici sa fie de ajutor, sa spunem ceva despre relatia dintre timp si vesnicie. Unii filozofi si teologi sustin

ca vesnicie este simplu timpul fara inceput si fara sfarsit, in timp ce alti ganditori sustin ca, vesnicia trece peste timp -

uneori este numita "fara timp", desi nu este termenul cel mai exact pentru ea.

Intrebarea despre legatura precisa dintre timp si vesnicie nu are in Scriptura un raspuns explicit. Afirmatia din

Evrei despre crearea vremii (Evrei 1:2; 11:3) sugereaza faptul ca, insusi timpul este creat. Dovada stiintifica recenta

despre "marele bang" pe care inceputul universului l-a facut, clarifica ca, timpul si spatiul au luat fiinta odata cu crearea

universului material.12

Din aceasta cauza, cel mai bine este sa nu vedem vesnicia ca timp simplu fara inceput, ci mai

degraba ca un atribut unic al Dumnezeului transcendent.

Odata ce s-a inteles ca en arche din Ioan 1:1 se refera la inceputul timpului, devine inevitabil de clar ca Ioan

afirma cu putere ca, Cuvantul era vesnic. A spune ca, Cuvantul era la inceput, inseamna a spune acelasi lucru cu acesta,

ca, Cuvantul exista deja cand timpul a inceput. Daca cineva doreste sa se gandeasca la vesnicie ca la timp fara nici un

inceput sau sfarsit, atunci ar putea parafraza Ioan cu insemnatatea ca, Cuvantul exista "inaintea" inceputului; sau, daca

cineva prefera, asa cum prefera acest scriitor, sa te gandesti la timp ca incepand odata cu crearea universului spatiu-timp si

la vesnicie ca la Dumnezeu care transcende timpul, atunci cineva ar parafraza Ioan cu insemnatatea ca, existenta

Cuvantului transcende timpul. Oricum, esenta este exprimata si este aceeasi: Cuvantul este vesnic.

Bineanteles ca gasesc o asemenea concluzie intolerabila. Ei insista ca, chiar daca "inceput" din Ioan 1:1 este

acelasi cu cel din Genesa 1:1, tot ceea ce vrea Ioan sa spuna este ca, Cuvantul a existat inainte ca universul fizic sa fi fost

creat. (Deoarece pare a fi sigur ca timpul a inceput cu crearea universului fizic, o asemenea recunoastere ar implica in mod

logic vesnicia sa, dar MI in mod evident nu au luat in considerare acest rationament). Ei sunt siguri ca tot ceea ce Ioan a

vrut sa spuna este ca, Cuvantul a existat de la inceput, ca prima creatie a lui Dumnezeu, dar nu ca, Cuvantul era vesnic.

A vrut Ioan sa spuna ca, Cuvantul era prima creatie a lui Dumnezeu sau chiar mai simplu spus ca, Cuvantul a

existat inainte de restul creatiunii. Exista multe modalitati prin care ar fi putut spune aceasta cu claritate si fara nici o

posibilitate de intelegere gresita. El ar fi putut scrie: "De la -inceput", folosind cuvantul apo in loc de en, cum a facut in

mod repetat in scrierile sale, in expresia ap arches (Ioan 8:44; 15:27; 1 Ioan 1:1; 2:7,13,14,24; 3:8,11; 2 Ioan 5,6).

Aceasta ar duce existenta lui inapoi la inceput, fara sa ne spuna nimic despre existenta lui "inainte" de inceput (daca o

asemenea existenta era posibila. Sau el ar fi putut scrie: "La inceput Cuvantul a luat fiinta", substituind pentru cuvantul

en cuvantul egeneto, care apare in mod repetat in Prolog (Ioan 1:3,6,10,14,17). Aceasta ar fi clarificat pentru totdeauna

disputa in favoarea interpretarii MI, deoarece ar fi o afirmatie explicita a crearii lui Isus preancarnat. Totusi, Ioan nu a

scris nici unul dintre aceste lucruri. Dimpotriva, el a scris ceea ce ar fi in modul cel mai natural (si ca un fapt istoric a fost)

interpretat, ca o declaratie a vesniciei Cuvantului. "La inceput era Cuvantul"; verbul era este imperfectul verbului en,

folosit aici fara nici o indoiala pentru durata, existenta continua. A continua sa existi la inceputul timpului, inseamna a fi

vesnic prin definitie.

In incercarea de a scapa de acest rationament, MI - Nelson Herle, a citat din comentariul lui A.T. Robertson : "De

acum inainte nu mai este nevoie sa insistam ca en (Ioan 1:1) este intotdeauna strict de durata (imperfect). Poate fi de

asemenea aorist."13

(Un aorist este un verb la timpul trecut, care indica un singur eveniment sau un act la un anume punct

unic in timp, opus unui proces continuu sau stare sau conditie.) Ceea ce Herle ignora aici este faptul ca Robertson insusi,

indica ca en nu este intotdeuna de durata, in cele mai multe cazuri este si cu certitudine este si in Ioan1:1. Motivul pentru

care trebuie privit ca durativ este acela ca nu apare doar o singura data in Ioan 1:1, ci de cateva ori, intr-o serie de afirmatii

despre Cuvantul (Ioan 1:1abc,2,4ab), nici una dintre ele nu este aorista. Mai mult chiar, in Prolog este un contrast puternic

si masurat (Ioan 1:1-18), intre imperfectul en si aoristul egeneto, ceea ce demontreaza fara nici o indoiala ca, en in Ioan

1:1 este de durata.

Examinarea noastra a Propozitiei A din Ioan 1:1, ne conduce asadar la concluzia ca Ioan invata foarte clar ca,

Cuvantul era vesnic. Oricum, aceasta unica afirmatie nu ar fi fost suficienta sa identifice Cuvantul. Este "Cuvantul"

simplu, un alt nume pentru Dumnezeu? Este Cuvantul doar un atribut al lui Dumnezeu - judecata sa sau mintea - si nimic

mai mult sau este Cuvantul o persoana reala? Daca este o persoana reala, este el in orice sens identic cu Dumnezeu sau

este el in unele sensuri identic cu Dumnezeu sau este el o entitate separata, in afara lui Dumnezeu, totusi vesnic? Pentru a

raspunde corect la aceste intrebari este necesar a citi si interpreta corect a doua si a treia propozitie din Ioan 1:1.

"Si Cuvantul era cu Dumnezeu"

Inainte de a discuta insemnatatea acestei afirmatii, trebuie mentionat un argument specific, frecvent ridicat de MI

in legatura cu aceasta. Este extrem de obisnuit pentru MI sa intrebe referitor la acest text, de ce nu este Duhul Sfant

mentionat ca o alta persoana, care era de asemenea cu Dumnezeu. Raspunsul este ca, in acel timp Ioan era preocupat sa

scrie despre Cuvant si nu despre Duhul Sfant. Rationamentul MI este acela ca, daca Duhul Sfant nu este mentionat in Ioan

1:1, atunci Duhul Sfant fie: (a) nu era acolo sau (b) nu era o persoana; ei opteaza pentru ultima explicatie. Dar exista o a

treia explicatie: Ioan, simplu, nu a fost preocupat sa mentioneze atunci despre Duhul Sfant. Cineva ar putea la fel de

simplu (dar gresit) sa argumenteze ca deoarece Matei mentioneaza doar doua femei la mormantul lui Isus (Mat.28:1),

atunci acolo au fost doar aceste doua femei (compara Marcu 16:1; Luca 24:10). Este prostesc a construi opozitie fata de

doctrina crestina istorica, pe asa argumente slabe.

Urmatorul, este un scurt comentariu despre ortografia cuvintelor pentru "Dumnezeu" din Ioan 1:1.

In Propozitia B cuvantul este theon, in timp ce in Propozitia C este theos. Neinformati, MI au spus deseori ca

ortografia diferita indica intelesuri diferite. Din fericire, Societatea Turnul de Veghe a publicat o afirmatie publica, in care

recunoaste ca nu este asa. Dupa cum mentioneza articolul in mod corect, "... diferenta este simplu o problema de

supunere fata de cazul gramatical al limbii grecesti folosit."14

In limbi cum ar fi greaca, substantivele au diferite

terminatii, depinzand de functia pe care o au in propozitie. Cuvantul grecesc pentru "Dumnezeu" , theos, poate fi scris

intr-o varietate de feluri depinzand de functia gramaticala, dupa cum arata si urmatoarele propozitii:

"Iata Mielul lui Dumnezeu" (theou; Ioan 1:29)

"Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu"(theon; Ioan 1:18a)

"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu" (theos; Ioan 3:16)

In propozitiile de mai sus, theou se afla la ceea ce numim cazul genitiv, theon este la cazul acuzativ si theos

este la cazul nominativ. "Nominativul" se refera la cazul in care un substantiv este folosit fie ca subiect sau in

continuare,pentru a identifica subiectul. In propozitia :"Ioan,omul pe care l-ai vazut este profesor", cuvintele Ioan,omul si

profesor sunt toate nominative (cu toate ca numai cuvantul Ioan este subiectul).

Nu este nevoie sa discutam aici semnificatia cuvantului cu (pros), deoarece MI (spre deosebire de modalisti cum

ar fi Penticostalii Uniti) recunosc ca, Cuvantul era o persoana existand pe langa cel numit "Dumnezeu". Ceea ce este

necesar a fi tratat in profunzime este intrebarea, cum putea fi Cuvantul cu Dumnezeu si totusi sa fie Dumnezeu.

Argumentul de baza al Turnului de Veghe impotriva considerentului ca Ioan 1:1 este o afirmatie ca, Cuvantul este

Dumnezeu Atotputernic este faptul ca, in acelasi verset se spune ca "Cuvantul era cu Dumnezeu" si evident nimeni nu

poate fi cu el insusi; de aceea, Cuvantul nu poate fi Dumnezeu.15

Sub un aspect MI au dreptate. Cu certitudine Cuvantul nu putea fi cu Dumnezeu si sa fie Dumnezeu, decat daca

termenul Dumnezeu isi schimba in vreun fel, de la prima utilizare la cea de-a doua, semnificatia. Intrebarea este ce fel de

schimbare in nuanta este sugerata. Raspunsul la aceasta intrebare nu poate fi dat fara un studiu atent al Propozitiei C.

Greseala in care cad aici MI este tacita presupunere ca, "Cuvantul era Dumnezeu" ar avea in mod obligatoriu semnificatia

ca, "Cuvantul era Tatal". Crestinii Ortodoxi neaga aceasta interpretare, crezand ca Ioan a vrut sa spuna ca, Cuvantul era cu

Dumnezeu (Tatal) si ca, Cuvantul era prin natura Dumnezeu (Fiul). O traducere amplificata -parafrazata a versetului Ioan

1:1, care scoate la lumina schimbarile asa cum sunt intelese de catre trinitarieni, ar putea fi citita astfel:

La inceput Cuvantul exista;

si Cuvantul exista in legatura cu persoana numita in mod

obisnuit Dumnezeu, acesta este Tatal;

si Cuvantul era El insusi fundamental Dumnezeu.

Nu este nimic contradictoriu in a spune ca, Cuvantul era cu Dumnezeu si era Dumnezeu, atata timp cat

"Dumnezeu" este folosit in propozitie in doua sensuri distincte. In adevar, insasi MI cred ca "Dumnezeu" este folosit in

Ioan 1:1 in doua sensuri diferite; ei gresesc prin faptul ca neaga ca cea de-a doua persoana, prin natura, este la fel de mult

Dumnezeu ca si prima persoana. Atunci intrebarea devine, care interpretare este garantata de exprimarea lui Ioan.

Astfel criticarea interpretarii trinitariene a lui Ioan 1:1 este gresita, ca si cand ar presupune ca "Dumnezeu" are

exact aceeasi semnificatie in Propozitia B cat si in Propozitia C. Una dintre publicatiile MI argumenteaza ca daca

"Dumnezeu" este inteles ca Trinitate, atunci Ioan 1:1 ar insemna ca, "Cuvantul" era cu Trinitatea si era Trinitatea; sau

daca "Dumnezeu" este considerat a se referi la Tatal, atunci Cuvantul era cu Tatal si Cuvantul era Tatal!16

Un asemenea

rationament este extrem de superficial si ignora ceea ce trinitarienii au spus ca semnifica de fapt textul.

Se poate intreba pe ce baza trinitarienii interpreteaza "Dumnezeu" in Propozitia B cu insemnatatea de

"Dumnezeu Tatal" si "Dumnezeu" in Propozitia C sa insemne Dumnezeu si totusi sa nu se refere la Tatal ci la Fiul.

Raspunsul la aceasta intrebare trebuie sa astepte un studiu atent al Propozitiei C, pe care il vom incepe in capitolul

urmator.

2

CAZUL ARTICOLULUI CARE LIPSESTE

Traducerea obisnuita a vers. Ioan 1:1 "si Cuvantul era Dumnezeu", poate fi inteleasa gresit, asa cum inteleg in

mod obisnuit MI: a sugera ca, Cuvantul era acceasi persoana cu cea cu care a existat la inceput, ceea ce ar fi bineanteles

nonsens. Din aceasta cauza, multi traducatori si comentatori ai Bibliei, favorizeaza traducerea Propozitiei C "si Cuvantul

era Dumnezeu prin natura" sau "in esenta Divinitate" sau o descriere echivalenta, pentru a clarifica ca Ioan face

Cuvantul pe deplin Dumnezeu si totusi ca persoana, distincta de persoana numita "Dumnezeu" din Propozitia B. Daca am

folosi articolele definite asa cum a facut Ioan, traducerea: "La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si

Cuvantul era Dumnezeu" ar fi cea mai buna; dar ca sa traduci: "cu Dumnezeu", prin corespondenta cuvant cu,cuvant este

un limbaj stangaci. Traducerea : "La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul a fost cu Divinitatea, si Cuvantul era

Divinitatea" este probabil traducerea cea mai apropiata, pe cat posibil, care scoate in evidenta deosebirea pe care Ioan a

incercat sa o faca. Un defect capital al acestei traduceri este acela ca, in Noul Testament, in mod obisnuit nu traducem

theos prin "Divinitate", deci aceasta ne suna la urechi oarecum ciudat; dar, probabil este totusi cea mai apropiata

traducere, excluzand parafrazarea.

MI doresc sa interpreteze Ioan 1:1 cu semnificatia ca, Cuvantul era o fiinta divina, oricare ar fi fost ea, dar de un

fel mai mic si mai inferior, cand este comparat cu cel numit Dumnezeu, din Propozitia B. Pentru a sustine aceasta

interpretare au apelat de-a lungul anilor la numeroase traduceri, comentarii, articole, carti de gramatica si alte surse de

cercetare, care au crezut ei ca dau credibilitate interpretarii lor. Cautand printre ceea ce aceste surse au spus si invatand

prin studiu atent ce vor de fapt sa spuna va arata ca, aproape la fiecare exemplu MI au inteles gresit sursele pe care le-au

citat. Mai mult chiar, un studiu atent al principiilor gramaticale in discutie va arata ca interpretarea trinitariana se sprijina

cu siguranta pe un intreg corp de dovezi evidente si ca nu exista nici o posibilitate rezonabila, ca interpretarea MI sa fie

corecta.

Definirea termenilor

Exista din nefericire un mare numar de termeni tehnici si semitehnici, folositi in discutarea nuantelor limbajului

grecesc gasit in Ioan 1:1 si alte texte folosite in scopul compararii. Inainte de a incepe este necesar sa discutam cum acesti

termeni sunt folositi. Un punct cheie de notat legat de aceasta este acela ca, cercetatorii bibliei au tendinta de a folosi

termenii intr-un mod diferit si neantelegerile vor abunda, daca aceste diferente subtile nu vor fi identificate si tinute minte.

De asemenea, este extrem de important de observat ca, nu toate definitiile dictionarelor ale tuturor acestor termeni vor

corespunde in mod necesar sau vor include nuantele unora dintre acesti termeni, asa cum sunt folositi de cercetatorii

bibliei (cu toate ca dictionarele standard, precum Webster's, pot fi folosite pentru verificarea celor mai multe dintre

urmatoarele definitii).

Mai intai am putea discuta termenii gramatica (si gramatical) si sintaxa (si sintactic).

Gramatica este un termen general, folosit pentru studiul cuvintelor si functiilor lor si interlegatura in propozitii. Sintaxa

se refera la studiul ordinii cuvantului in propozitii - cum afecteaza ordinea in care cuvintele apar in propozitie,

semnificatia propozitiei (de exemplu, compara "Tu esti aici" cu "Esti aici?" si "Aici esti!"). Uneori cercetatorii bibliei

trateaza sintaxa ca pe o ramura a gramaticii; alte ori gramatica si sintaxa sunt tratate ca doua diviziuni ale studiului unei

limbi (gramatica concentrandu-se pe ortografia, forma si functia cuvintelor individuale, tratate izolat).

Cuvantul literar este folosit in general pentru a defini ceea ce corespunde pe cat posibil cu exprimarea originala,

fiind opus unei parafrazari (in care exprimarea originala este abandonata in favoarea unei exprimari alternate, care se

simte a comunica in limba romana insemnatatea initiala, mai clar decat ar face o traducere literara. Exista grade relative

pentru litarar si parafrazat. De exemplu, cuvintele de deschidere din Ioan 3:16 in versiunea bibliei King James: "Fiindca

Dumnezeu atat de mult a iubit lumea..." poate fi numita o traducere "literara" intr-atat cat reprezinta o transcriere exacta

din original in romana si cat permit diferentele celor doua limbi. Oricum, aceasta traducere "literara" schimba complet

ordinea cuvintelor, deoarece trebuie sa fie romana inteligibila. Am putea spune ca o transcriere mai "literara" ar putea fi:

"atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ". Oricum, aceasta nu va face traducerea King James mai putin exacta. Un exemplu

de parafrazare a acestor cuvinte ar putea fi: "Fiindca Dumnezeu Tatal a iubit rasa umana atat de mult ..." Un alt exemplu,

este de fapt evidentiat la inceputul acestui capitol, traducerea vers. Ioan 1:1b: "si Cuvantul era cu Dumnezeu", nu este in

mod obligatoriu cea mai buna traducere, chiar daca este cea mai "litarara", adica, cea mai apropiata traducere cuvant-cu-

cuvant, deoarece idiomul romanesc ne cere sa scoatem din context articolul hotarat.

Uneori "literarul" nu este contrastat cu "parafrazarea" sau ceva asemanator, ci cu "figurativul". Limbajul figurativ

este utilizarea cuvintelor pentru a reprezenta, contura sau sugera concepte sau imagini relative ale lucrurilor, altele decat

semnificatiile obisnuite ale cuvintelor. Implica folosirea a ceea ce este numit in mod obisnuit "figuri de stil", care pot fi

clasificate in diferite subcategorii ale limbajului figurativ (metafora, comparatia, alegoria, sarcasmul si asa mai departe).

"Jack este o aluna" este o propozitie care foloseste o metafora obisnuita, in care cuvantul aluna este folosit pentru a

reprezenta pe cineva care este nebun, desechilibrat, obsedat sau excentric. Ar fi o greseala sa intrebi : "ce are Jack (literar)

in comun cu nuca" , deoarece utilizarea metaforica a cuvantului nuca nu are nimic de-a face cu nici o caracteristica a

nucilor, care este de asemenea inerenta la persoanele obsedate sau desechilibrate psihic!

Exista apoi un numar de termeni care sunt folositi, ca sa stabileasca daca un substantiv are sau nu un articol

hotarat (a,l) la sfarsitul cuvantului. Cuvintele anarthrous si nonarticular arata ambele ca, substantivul nu este articulat cu

articol hotarat, in timp ce cuvintele arthrous si articular arata amandoua ca, substantivul este articulat. Dintre acestea,

anarthrous si articular par a fi cele mai obisnuite, dar scopul nostru aici este sa intelegem termenii si nu sa evaluam la ce

standard sunt. Deoarece cuvantul pentru "Dumnezeu" (theos) in Ioan 1:1c nu are articolul hotarat, se spune a fi

anarthrous; astfel termenul acesta va apare destul de mult in discutarea vers. Ioan 1:1.

Termenii definit si nedefinit ar parea destul de directi, dar s-a dovedit a fi folositi in sensuri putin diferite,

depinzand de sursa cercetatorilor care-i foloseste. Este natural a intelege definit cu semnificatia de "articular" si nedefinit

cu semnificatia de "anarthrous" si ocazional acesti termeni sunt folositi astfel, dar de obicei nu sunt. Cel mai des, definit

este folosit pentru un substantiv care se refera la o persoana sau un lucru specific si identificabil. De exemplu, in

propozitia: "Joe merge la spital", spital este articular dar nu este obligatoriu definit, deoarece in limba vorbita idiomul

"spital" poate fi oricare spital. Insa, daca Joe este medic si lucreaza la un spital anume, atunci in context "spital" ar fi

probabil definit. Cu alte cuvinte, acelasi substantiv in aceeasi propozitie, poate fi definit intr-un anumit context si nedefinit

intr-un alt context. In propozitia: "Maria merge acasa", acasa este anarthrous si totusi definit, deoarece se are in vedere o

casa anume (casa Mariei). Mai departe, in ambele propozitii, subiectul este anarthrous si totusi este definit (Joe,Maria).

Aceasta se dotoreaza faptului ca numele proprii, in mod normal, nu au nevoie de articolul hotarat ca sa fie definite.

Cuvantul nedefinit este folosit in mod obisnuit, pentru semnificatia simpla a oricarui substantiv care nu este

definit, adica, care nu se refera la o persoana sau un lucru specific, identificabil. Oricum, uneori cuvantul este folosit

specific pentru a se referi la un substantiv care in limba romana are un articol nehotarat (un,o). In propozitia:"Un om

batran este rege" ambele substantive om si rege sunt nedefinite in sensul obisnuit, dar numai "om" este nedefinit intr-un

sens mai restrans.

Avand in vedere definitiile de mai sus pentru definit si nedefinit, se poate face o observatie de baza.Substantivul

fiind definit sau nedefinit afecteaza sau nu referirea specifica la o persoana sau lucru,dar nu semnificatia de baza a

cuvantului. In propozitia: "Joe merge la spital", cuvantul spital are aceeasi semnificatie, fie ca este definit sau nedefinit; in

ambele cazuri se refera la o institutie care ofera ingrijire medicala sau chirurgicala, bolnavilor sau celor raniti. Oricum,

daca este definit, ar trebui ca din context sa fie posibil de determinat care spital.

In continuare, ca sa complicam lucrurile, aceeasi limba poate folosi articolul hotarat in diferite moduri, depinzand

de localizarea periodica sau geografica a vorbitorului. In SUA se spune: "Mary is in the hospital" (Maria este la spital) cu

"spital" folosit normal in mod generic, fara specificarea unui anume spital. In Anglia, aceeasi propozitie apare de obicei in

ordinea urmatoare: "Mary is in hospital" si totusi fara nici o schimbare in insemnatate. Desi, in limbajul american spital

este arthrous ,iar cel britanic este anarthrous, in ambele cazuri "spital" este nedefinit. Variatii similare in folosirea

articolului hotarat pot fi detectate in greaca, dependente de perioada sau chiar de zona geografica a sciitorului.

Alte doua cuvinte care cer o definitie sunt distributiv si nedistributiv. Un termen distributiv este cel care

reprezinta fiecare membru al unei clase de persoane sau lucruri numite prin acest termen, in timp ce un termen

nedistributiv nu face aceasta. In propozitia: "Maria este o mama", termenul Maria este distributiv, in timp ce mama este

nedistributiv (nu orice mama este Maria, dar singura persoana cu numele de Maria la care se refera este o mama). In

propozitia "Toate mamele sunt femei", mamele este ditributiv, in timp ce femei nu este (nu toate femeile sunt mame).

Observati ca semnificatia unui cuvant, ca mama, nu se schimba in functie de faptul ca este distributiv sau nu; doar functia

ei logica in propozitie se schimba.

De o importanta deosebita si inselatoare sunt cuvintele calitativ si adjectival. Mult din dezbaterea referitoare la

semnificatia din Ioan 1:1c, s-a redus in ultimii ani la o dezbatere despre semnificatia in special a termenului calitativ, asa

cum este folosit de unii cercetatori ai bibliei. Asa cum iI folosesc gramaticienii, se spune ca un substantiv este

calitativ,daca functiunea principala pe care o indeplineste in propozitie este de a indica calitatile esentiale, caracteristicile,

natura sau atributele a ceva. Termenul adjectival este folosit mai mult sau mai putin sinonim. "Adjectival" inseamna

simplu a functiona ca un adjectiv; si un adjectiv este un cuvant care descrie ceva. In propozitia "George era un om",

cuvantul om este bineanteles nedefinit; poate de asemenea sa fie calitativ sau adjectival, in sensul ca functia lui principala

este sa descrie persoana identificata prin numele de George. Oricum, aceasta nu schimba insemnatatea cuvantului; in

propozitia "George era un om" si "Omul pe care l-ai vazut era George" , cuvantul om se refera la acelasi fel de persoana,

in ambele cazuri. Cu alte cuvinte, subiectul fiind calitativ sau adjectival (ca si definit sau nedefinit) isi schimba functia in

propozitie si semnificatia lui specifica, dar nu insemnatatea de baza a cuvantului.

De asemenea, este important sa facem deosebire intre termenii calitativ si figurativ folositi pentru substantive. Un

substantiv este folosit calitativ, daca are functia de a identifica una sau mai multe caracteristici esentiale despre ceva. Este

folosit figurativ, daca functia este alta decat cea normala sau utilizarea obisnuita ("literala"). "Irod este un om" este

calitativ; "Irod este o vulpe" este figurativ. In timp ce un substantiv poate fi folosit nedefinit si calitativ sau nedefinit si

figurativ, conceptele de calitativ si figurativ nu ar trebui confundate.

Cuvantul generic se suprapune oarecum in insemnatate cu calitativ, dar este intr-o oarecare masura distinct. Un

cuvant este folosit in mod "generic", cand este folosit cu referire la oricare sau fiecare lucru care are acel nume. In

propozitia "Omul este un animal rational", cuvantul om este folosit generic, deoarece este valabil pentru toti aceia care pot

fi numiti "om" (incluzand barbati si femei).

Un nume predicativ este un substantiv care functioneaza ca predicat sau se supune unui complement intr-o

propozitie. Cuvantul om este un nume predicativ in fiecare dintre propozitiile urmatoare: "George era un om"; "George

era omul"; "George este un om inalt"; "Prietenul meu George era candva un om important in oras." In Ioan 1:1c: "si

Cuvantul era Dumnezeu" ,Dumnezeu(theos) este un nume predicativ. Termenul de predicat nominal este de asemenea

frecvent folosit pentru un nume predicativ, pentru ca substantivul este la cazul nominativ (vezi discutia despre

"nominativ" din capitolul 1).

Termenii natura, esenta (si esential), caracter (si caracteristic) si fiinta sunt in linii mari termeni sinonimi, asa

cum sunt folositi in acest context. Ei sunt folositi cu totii de catre cercetatori, pentru a se referi la acea colectie cu atribute

si proprietati de baza, care fac un lucru ceea ce este, ceea ce scoate in evidenta, ce fel de lucru este si il separa de alte

lucruri. Termenul natura are ideea specifica a ceea ce iese in mod instinctiv si normal din interiorul lucrului numit. (MI

gresesc cand se contrazic cu aceasta, pentru ca etimologic cuvantul natura isi are originea dintr-un cuvant insemnand

"nascut", este impropriu a vorbi despre Dumnezeu ca avand o "natura"1 Ei esueaza in a aprecia faptul ca un cuvant poate

avea o semnificatie care trece dincolo de formarea lui originala sau de radacinile etimologice.)

"Esenta" unui lucru este acel ceva fara de care nu ar fi ceea ce este; de exemplu, mintea este esentiala unei fiinte umane;

degetele, desi in mod normal fac parte din fiecare fiinta umana, nu sunt necesare caracterului uman. "Caracterul" unui

lucru este tipul, felul sau modul lui de baza; o "caracteristica" este un aspect al caracterului unui lucru, un semn de

identificare. Desi cuvantul caracter poate fi folosit cu certitudine, cu referire la dispozitia morala a unei persoane, in

contextul unei analize gramaticale nu este aceasta insemnatatea obisnuita. Fiinta este un cuvant folosit uneori sinonim cu

"esenta" si se refera la ceea ce este lucrul in el insusi, asa cum exista independent de alte lucruri.

In incheiere trebuie spus ceva despre varietatea cuvintelor pentru divinitate. Cuvantul Dumnezeu in limbajul iudeo-

crestin, se refera in general la Dumnezeul numit Yahweh ("Iehova") in Vechiul Testament - biblic, Dumnezeul adevarat,

singurul Dumnezeu real. Cuvantul dumnezeu este folosit ocazional, ca o traducere din ebraica pentru el si din greaca theos

, fara sa se aiba in vedere daca se refera la Dumnezeul adevarat sau nu; cel mai adesea, ca un termen pentru oricine

altcineva in afara de Dumnezeul adevarat, privit de oameni ca vrednic de inchinare (si deci, pentru dumnezei falsi); si de

enoteisti (cei care cred ca exista mai multi dumnezei si doar unul dintre ei merita inchinare) ca un termen folosit pentru

fiinte considerate a fi cu adevarat vrednice de un anume fel de cinste religioasa, chiar daca sunt privite ca inferioare fata

de Dumnezeul real. Distinctia din limba engleza (si romana) dintre Dumnezeu si dumnezeu nu este de gasit in nici o alta

limba. Limba germana de exemplu, intotdeauna scrie "Dumnezeu" cu litera de tipar, fie ca se refera sau nu la Dumnezeul

adevarat, deoarece in germana toate substantivele se scriu cu litera de tipar.

Cuvantul dumnezeiesc semnifica ceva ce nu este de fapt un dumnezeu, dar este ca un dumnezeu, sau chiar

asemanator lui Dumnezeu in anumite aspecte, probabil ca include notiunea de fiinta care poseda puteri mari.

Cuvantul divin indica fie ca ceva apartine lui Dumnezeu (sau unui dumnezeu) fie ca este caracteristic lui

Dumnezeu (sau unui dumnezeu), depinzand de cine foloseste termenul si in ce context. Cercetatorii bibliei folosesc

adesea acest termen, cu insemnatatea a ceea ce este caracteristic la Dumnezeu sau chiar pentru a semnifica ceea ce poseda

natura lui Dumnezeu. Cuvantul divinitate se refera in general fie la esenta lui Dumnezeu fie, intr-un context politeistic, la

oricare care este privit ca dumnezeu. Cuvantul Divinitate se refera specific la singurul Dumnezeu al monoteismului, la

fiinta lui Dumnezeu.

Despre diferenta dintre cuvintele divin si divinitate,Ed.L. Miller scrie:

Se pare ca pentru cei mai multi exista o diferenta in a afirma despre x ca este "divin" si aceasta este "divinitate".

Este diferenta dintre o anume participare in sau o asemanare cu divinitatea si divinitatea insasi. "Divin" este cu claritate un

termen mai slab si mai ambiguu, decat "divinitate" si "Dumnezeu".2

In cercurile evanghelice aceasta este cu certitudine adevarata si din acest motiv evanghelicii tind sa respinga traducerea

"Cuvantul era divin", ca pe ceva ce ar fi o negare a divinitatii lui Hristos. Oricum, aici nu este cazul (desi uneori este).

Pentru multi teologi si cercetatori, cuvantul divin este simplu o forma adjectivala a "divinitatii", vechiul termen pentru

"dumnezeu"; astfel ca in terminologia lor "Cuvantul era divin" ar insemna "Cuvantul era dumnezeu" sau echivalentul. De

exemplu, Bruce Vawter a comentat Ioan 1:1: "Cuvantul este divin, dar nu este in totalitate din divinitate, deoarece a fost

deja distins de o alta Persoana divina."3 Aici divin este forma adjectivala a divinitatii, care in terminologia lui Vawter

este echivalentul pentru dumnezeu , asa cum poate fi vazut din faptul ca in alta parte, Vawter se refera la "cele trei

Persoane divine" ale Trinitatii.4 Harner are mare dreptate cand comenteaza:

Indiscutabil Vawter vrea sa spuna ca, Cuvantul era "divin" in acelasi sens in care ho theos este divin. Dar

limbajul englez nu este in acest punct atat de versat ca greaca si noi putem omite neantelegerile din fraza in

engleza, numai daca suntem constienti de forta particulara a expresiei in greaca, pe care o reprezinta.5

Lipsa articolului

In Ioan 1:1c exista doua substantive la cazul nominativ (acesta este cazul in care substantivele sunt folosite ca subiecte)

theos si logos. Aceste doua substantive sunt conectate printr-o forma a verbului "a fi" (numita de gramaticieni "un verb de

legatura" sau "verb copulativ"), in cazul acesta verbul en ("era").

Daca aceasta ar fi tot ce stim, ar fi dificil de determinat care substantiv era subiectul si care predicatul (sau cum este

numit uneori, subiect complement). Cu alte cuvinte, s-ar putea sa nu stim daca ceea ce Ioan a vrut sa evidentieze era ca

"Dumnezeu era Cuvantul" sau ca, "Cuvantul era Dumnezeu". Ordinea cuvintelor in greaca plaseaza cuvantul theos mai

intai, dar acesta nu inseamna in mod obligatoriu ca theos este subiectul, doarece dese ori in greaca, subiectul apare la

mijlocul sau la sfarsitul propozitiei (spre deosebire de romana, unde subiectul apare de obicei spre inceputul propozitiei).

Oricum, mai este o alta informatie. Articolul definit ho apare in fata cuvantului logos, dar nu in fata cuvantului

theos. Astfel, propozitia se citeste:theos en ho logos. Utilizarea articolului in fata cuvantului logos, dar nu in fata

cuvantului theos - orice alta semnificatie ar avea - indica, dupa gramaticienii bibliei, ca logos este subiectul propozitiei.

Astfel, putem traduce "Cuvantul era Dumnezeu" si nu "Dumnezeu era Cuvantul" , chiar daca cea de-a doua urmeaza

intocmai ordinea cuvintelor in propozitie din greaca, deoarece aceasta ar implica in traducere ca "Dumnezeu" este

subiectul propozitiei, cand de fapt subiectul este "Cuvantul".

Aceasta deosebire a fost explicata de exemplu de catre A.T. Robertson:

Subiectul este clarificat de catre articolul (ho logos) si de predicatul care nu il are (theos) , dupa cum si in Ioan

4:24 pneuma ho theos are singura semnificatie "Dumnezeu este duh" si nu "duh este Dumnezeu". La fel este si in

1 Ioan 4:16 ho theos agape estin are singura semnificatie "Dumnezeu este dragoste" si nu "dragoste este

Dumnezeu", dupa cum un asa numit crestin al stiintei ar spune in mod confuz. In Ioan 1:14 ho Logos sarx

egeneto, "Cuvantul s-a facut trup" si nu "trupul s-a facut Cuvant".6

C. H. Dodd comentand despre Ioan 1:1 evidentaza acelasi lucru:

Pe de alta parte7 se poate argumenta ca lipsa articolului este un fenomen gramatical curat. Regula generala este

acea ca intr-o porpozitie care contine verbul "a fi" ca un verb copulativ, subiectul este articulat si un nume

predicativ este anarthrous, chiar daca poate fi definit. Daca theos s-ar fi dorit a fi folosit predicativ ar fi

anarthrous, fara sa prezinte in mod obligatoriu vreo schimbare de la semnificatia ho theos a propozitiei

precedente. De aceea, purele consideratii gramaticale nu inchid problema.8

Exemplele pot fi usor multiplicate, dar nu este nevoie. Intre cercetatorii Bibliei si gramaticienii greci nu exista nici un fel

de neintelegere ca in Ioan 1:1 logos este subiectul si theos predicatul si lucrul acesta este indicat de prezenta articolului cu

logos si lipsa lui cu theos. Atat de mult, ca cel putin ar putea fi privit ca un fapt incontestabil (nici macar sa nu fie pus la

indoiala de catre MI). Intrebarea este daca exista vreo semnificatie a omiterii articolului din fata cuvantului theos.

Pe langa lipsa articolului in fata cuvantului theos exista o alta informatie care este in general considerata

semnificativa, pentru interpretarea corecta a intelesului cuvantului theos - si anume, ordinea cuvintelor in fraza. Sub unele

aspecte ordinea cuvintelor nu este la fel de importanta in greaca cum este in romana. De exemplu, cum am mentionat

deja, limba romana are tendinta de a mentine subiectul la inceputul propozitiei principale, in timp ce greaca poate avea

subiectul la mijlocul sau sfarsitul propozitiei sau frazei. Aceasta lipsa comparativa a importantei ordinii cuvintelor sau

sintaxei ar trebui sa nu exagereze intr-o afirmatie total gresita ca, ordinea cuvintelor este irelevanta sau nesemnificativa in

greaca. Lucrurile nu stau asa. In acest secol s-au scris cateva volume despre subiectul sintaxa limbii grecesti, toate

marturisesec despre multele feluri prin care ordinea cuvintelor afecteaza semnificatia exacta a propozitiilor in limba

greaca.9 De aceea, posibilitatea ca ordinea cuvintelor folosita in Ioan 1:1c ar putea reflecta o forma particulara a

semnificatiei, ar trebui cel putin sa fie luata in considerare.

Ceea ce cercetatorii Bibliei care s-au ocupat in detaliu de Ioan 1:1 au gasit a fi in mod deosebit semnificativ

despre ordinea cuvintelor din Propozitia C este faptul ca predicatul nominal anarthrous theos precede verbul de legatura

en ("era"). Cu alte cuvinte, s-a cazut in general de acord ca scrierea lui Ioan theos en ho logos in loc de ho logos en theos

este mai semnificativa. Plasarea cuvantului theos inaintea verbului in loc sa fie dupa verb se crede ca indica o nuanta

diferita, de un anume fel.

Deci, avem doi factori despre ordinea exacta din Ioan 1:1, despre care cercetatorii Bibliei cred a fi intr-un anume

fel semnificativa pentru insemnatatea exacta a propozitiei: (1)Cuvantul theos este anarthrous, in timp ce logos este

arthrous; si (2) cuvantul theos se afla inaintea verbului de legatura, nu dupa. Primul factor, cu totii sunt de acord, indica

ca logos este subiectul si theos este predicatul; intrebarea este daca mai exista vreo alta insemnatate a acestui fapt. Cel

de-al doilea factor este privit in general ca ceva semnificativ, in special cand este luat impreuna cu primul factor.

In ceea ce urmeaza vom cauta sa examinam cu atentie dovezile, pentru a vedea care este motivul pentru ordinea

particulara a cuvintelor pe care o foloseste Ioan. O sa examinam cateva dintre teoriile pe care cercetatorii Bibliei le-au

expus, pentru a explica insemnatatea ordinii cuvintelor si lipsa articolului inaintea cuvantului theos. Ceea ce vom afla va

demonsta dincolo de orice dubiu rezonabil ca, interpretarea MI a textului din Ioan 1:1 este total intolerabila.

3

DEFINIT SAU NEDEFINIT ?

O mare confuzie legata de Ioan 1:1 se invarte in jurul terminologiei gramaticale folosite, asa cum am mentionat deja.

Aceasta este in mod particular adevarata, cu privire la termenii definit, nedefinit si calitativ. Deseori s-a presupus - atat de

MI cat si de crestini - ca daca si numai daca theos este definit in Ioan 1:1, atunci ?Cuvantul era Dumnezeu? este corect,

daca se accepta in acelasi timp ca, theos este fie calitativ fie nedefinit in ambele sensuri, atunci MI sunt justificati si

interpretarea ?Cuvantul era un dumnezeu? este justificata. Aceasta presupunere nu este garantata.

Cuvantul definit , cum s-a explicat deja, este folosit de un substantiv care se refera la o persoana sau lucru specific,

identificabil, chiar daca substantivul are sau nu in fata lui un articol definit (fie in engleza sau in alta limba), in timp ce

nedefinit se refera la orice substantiv care nu este ?definit?. Confuzia apare gandind ca intotdeauna este legitima

traducerea unui substantiv nedefinit cu un articol nedefinit o sau un in limba romana. Cu certitudine nu asa stau lucrurile.

De exemplu, in mod normal, noi nu traducem substantivele abstracte cu un articol nedefinit, chiar si cand utilizarea este

nedefinita. Titlurile pot lua sau nu un articol nehotarat, cand ele sunt nedefinite. De aceea, noi nu ar trebui sa egalam

substantivele ?nedefinite? din greaca cu traducerea nedefinita din romana.

Astfel, de exemplu, in propozitia ??Dumnezeu este dragoste? (1 Ioan 4:8), nu vom traduce niciodata substantivul

abstract nedefinit dragoste prin ?o dragoste?. In exemplul nostru folosit mai devreme ?Un om batran este rege?, in mod

normal nu vom traduce titlul nedefinit ?rege? prin ?un rege?; dar propozitia ?George este rege? ar putea fi modificata, ca

sa citim ?George este un rege?. Cel mai important de observat aici este faptul ca, insemnatatea cuvantului ?rege? nu se

schimba; doar semnificatia lui in contextul propozitiei, variaza usor.

Pentru a intelege ce ar insemna sa spunem ca in Ioan 1:1c theos este definit este de ajutor sa reconsideram

semnificatia lui ton theon din propozitia precedenta. Am mentionat in discutia noastra despre aceasta propozitie, ca,

interpretarea ortodoxa a frazei ?Cuvantul era cu Dumnezeu? este aceea ca,?Cuvantul exista in legatura cu persoana

cunoascuta in mod obisnuit ca Dumnezeu, adica, Tatal? (capitolul 1), dar nu ofera o aparare detaliata a acestei interpretari.

Cheia aici este ton theos articular. Una dintre utilizari cele mai de baza ale articolului hotarat din greaca (si in engleza la

fel), dincolo de functia gramaticala pura este de a identifica sensul substantivului, ca unul cunoscut deja ascultatorilor sau

cititorilor.

Functia articolului este sa arate (ca origine era demonstrativ), sa determine, sa separe de altii, sa identifice ca

acesta, aceasta sau acestia, acestea si nu simplu ?asa?. De aceea, putem fi intotdeauna siguri ca, folosirea articolului

arata lucrul despre care se vorbeste, care a fost in mintea autorului (sau a acelora a caror obiceiuri de vorbire

stabilesc utilizari curente) determinat si familiar?1

Textul din fata noastra este linia de deschidere a Evangheliei lui Ioan si de aceea, prima utilizare in aceasta carte a

cuvantului theos. In acest context, folosirea articolului hotarat in expresia pros ton theon serveste cu claritate la

identificarea cu theon ?(Dumnezeu?) a persoanei, cunoscuta in mod obisnuit cititorilor lui Ioan (cei care L-au acceptat pe

Dumnezeul Vechiului Testament ca Dumnezeul adevarat) ca - specific, persoana pe care Isus a numit-o ?Tatal? si pe care,

mai tarziu apostolii il numesc ?Dumnezeu Tatal?. Aceasta inseamna ca, ton theon din Ioan 1:1b se refera specific la

Dumnezeu Tatal. Aceasta concluzie pare a fi corecta prin referintele ulterioare din ?Prolog? din Evanghelia lui Ioan,

despre Tatal, ca Cel cu care a existat Cuvantul (Ioan 1:14,18).

Fiind definita insemnatatea lui theon in propozitia B, atunci, aceasta este de a identifica pe Cel despre care se

vorbeste acolo, ca o persoana specifica - Dumnezeu Tatal. Daca, deci, theos din Propozitia C ar fi ?definit?, in acelasi fel

in care este theon in Propozitia B, atunci s-ar spune ca, Cuvantul era Dumnezeu Tatal. O astfel de afirmatie ar contrazice

Propozitia B si ar sugera un anume mod modalistic, despre Dumnezeu, la care bineanteles ca trinitarienii se opun (desi,

deseori MI restalmacesc doctrina Trinitatii, ca invatand modalismul2).

Aceasta concluzie ca theos in Propozitia C nu poate fi definit fara a contrasta Propozitia B si a sugera erezii - nu

trebuie sa fie inteleasa gresit, ca o negare a faptului ca Isus este Dumnezeu. Mai intai de toate trebuie sa reamintim ca,

ceea ce este nedefinit in limba greaca nu are nevoie - si uneori nu trebuie - sa fie tradus in limba romana, cu un articol

nehotarat. Motivul pentru care ar fi incorect de tradus theos cu ?un dumnezeu? se va clarifica in timp ce progresam;cert

este ca o asa interpretare nu obliga ca theos sa fie nedefinit. In al doilea rand, ceea ce am vrut sa spunem aici este ca,

pentru ca theos sa fie definit in acest context - tocmai dupa folosirea expresiei definite ton theon, pentru a se referi specific

la persoana Tatalui - ar fi modalistic. Aceasta nu inseamna ca theos nu poate fi vreodata definit, cand se refera la Hristos

si nici nu inseamna ca Hristos nu poate fi numit theos cu articolul hotarat ho. De fapt, in cateva alte texte, Hristos este

numit ?Dumnezeu? cu articol hotarat (Ioan 20:28; Tit 2:13; 2 Petru 1:1; 1 Ioan 5:20)3. Este adevarat insa, ca nici unul

dintre acete pasaje nu-l numeste pe Hristos simplu ho theos fara calificare, evident, datorita faptului ca aceasta expresie

era atat de ferm asociata cu persoana Tatalui. Astfel el este numit ?Dumnezeul meu?, ?Dumnezeul si Mantuitorul nostru?;

?marele nostru Dumnezeu si Mantuitor? si ?Dumnezeul adevarat si viata vesnica? - toate folosind articolul hotarat, toate,

fara discutie il identifica pe Hristos ca Dumnezeul Atotputernic al Vechiului Testament, dar toate evita in a-l identifica pe

el cu persoana Tatalui.

De aceea, cei care s-au contrazis ca in Ioan 1:1 theos este definit au gresit4 Insa, in unele cazuri, esenta care au

incercat sa o contureze a fost valida. Un studiu atent asupra argumentelor acelora care au spus ca theos este definit va

scoate la lumina ca, ce au vrut ei sa spuna deseori, este ca theos ar trebui sa fie tradus prin ?Dumnezeu? si nu ?un

dumnezeu?. Cu alte cuvinte, ei au discutat despre cum ar trebui tradus cuvantul si nu despre faptul daca este definit sau nu

in textul grecesc. Greseala lor consta in faptul ca, au atribuit cuvantului grecesc theos aparenta forma definita a cuvantului

englezesc ?Dumnezeu?, folosit in general pentru traducerea cuvantului theos.

A spune atunci ca, in Ioan 1:1c cuvantul theos este nedefinit inseamna a nu spune nimic mai mult decat ca, cuvantul

?Cuvantul? nu este identificat specific, ca persoana Tatalui. Atat cat pare de surprinzator argumentul ca theos este definit

in acest context este de fapt inconsecvent cu distinctia trinitariana dintre Tatal si Fiul.

Ce inseamna deci a spune ca theos este calitativ? Este nevoie a se clarifica imediat ca, ?calitativ? nu este o a treia

categorie in a analiza substantivele; adica, substantivele nu cad in ordine in trei cosuri pe care scrie DEFINIT,

NEDEFINIT si CALITATIV. Mai degraba, calitativ este un termen care poate fi aplicat atat substantivelor definite cat si

celor nedefinite. El se refera la un substantiv, fie ca este definit sau nedefinit (desi cel din urma este mult mai obisnuit)

care exprima in context ?natura sau caracterul subiectului?5 Cum s-a explicat deja in capitolul 2, folosirea calitativa a

unui substantiv nu schimba insemnatatea lui de baza, ci simplu iI da o nuanta particulara, care, accentueaza caracteristicile

sau calitatile subiectului. De exemplu, cuvantul ?rege? din propozitia ?George era un imparat? si ?Imparatul era George?

are aceeasi semnificatie in ambele propozitii, dar in a doua propozitie se refera la un anume rege, pe cand in prima se

accentueaza natura sau functia lui George.

A spune ca in Ioan 1:1c theos este ?calitativ?, atunci aceasta nu implica ca theos are o insemnatate inferioara celei

din 1:1b. Simplu este o alta modalitate de a spune ca, Cuvantul este numit Dumnezeu, cu referire la natura, esenta sau

fiinta lui si nu identifica Cuvantul ca o persoana specifica. Aceasta se poate vedea examinand alte exemple ale folosirii

calitative a substantivului, dupa cum vom demonstra imediat. In acest moment insa este necesar sa examinam mai de

aproape utilizarea gresita de catre MI a termenului ?calitativ,? in folosul interpretarii lor ?un dumnezeu? si utilizarea asa

ziselor ?paralele? ca suport.

Paralele nedefinite la Ioan 1:1

In anii recenti MI au prezentat o lista a paralelelor la Ioan 1:1, intr-un tabel publicat in 1984 in Reference Edition a

traducerii NWT si schtata in manuscrisul lui Nelson Herle despre Trinitate.6 Tabelul enumera zece versete care contin

nume predicative anarthrous in fata verbului, fiecare dintre ele, in cele mai multe traduceri, sunt traduse in mod obisnuit

cu un articol nehotarat. Exemplul cel mai des citat din aceasta lista este Ioan 6:70, unde Isus spune ucenicilor lui (cu

referire la Iuda Icarioteanul),??unul dintre voi este un diavol? (sau un defaimator; cuvantul este diabolos). Aici numele

predicativ diabolos precede verbul estin (?este?).

Asemenea texte sunt in adevar exemple ale faptului ca, predicatul nominal anarthrous precede verbul poate, in unele

cazuri a fi nedefinit si poate chiar a fi tradus cu articolul nehotarat o sau un. Aceasta nu deranjeaza interpretarea lui Ioan

1:1 prezentata aici, insa, deoarece pozitia noastra este ca, in Ioan 1:1 theos este ?nedefinit? in sensul de a fi folosit generic.

Mai departe, nu toate substantivele nedefinite ar trebui traduse cu un o sau un, asa cum a fost deja explicat.

O privire atenta la substantivele din Noul Testament, care sunt anarthrous si preced verbul si ar trebui traduse cu

articolul nehotarat, arata ca substantivele nu-si schimba niciodata insemnatatea lor de baza, ca urmare a utilizari sau

traducerii lor nedefinite. Acest punct va fi pe deplin documentat, mai tarziu, in acest capitol.

Cel mai detaliat tratament al predicatului nedefinit anarthrous comparat cu Ioan 1:1 de

MI pare a fi cel al lui Nelson Herle. Herles comenteaza insemnatatea a cinci asemenea texte (Marcu 11:32; Ioan

6:70;8:44;10:2;12:6) si apoi ofera urmatoarea explicatie, pentru utilizarea ?calitativa? a unui substantiv:

Folosirea acestui gen de expresie este obisnuita in vorbirea noastra de zi cu zi. ?El este un creier? - ?el este

inteligent?; ?el este un Caruso? - ?el este un mare cantaret?; ?ea este un inger? - ?ea este dulce,miloasa?; ?el este

un Spartan? - ?el este curajos, foarte disciplinat, robust?. In limba engleza, este folosita aceeasi ordine a

cuvintelor, atat pentru o semnificatie nedefinita sau calitativa, insa sublinierea sau cuvantul accentuat arata

diferenta. In greaca, aceasta este insotita de ordinea cuvintelor; verbul inainte sau dupa substantiv ? Prin aceasta

este clar ce a vrut sa se spuna prin fraza ?Cuvantul era un dumnezeu?; Cuvantul era ca Dumnezeu, sfant,

neprihanit, divin si virtuos. Cuvantul nu a fost ?Dumnezeul?, nici ?Dumnezeu?,nici ?un dumnezeu?,adica ?unul

dintre dumnezei?; Cuvantul a fost ?un dumnezeu?7

Aici Herle a facut cateva greseli, cea mai de baza este aceea ca a confundat conceptul de figurativ cu cel de calitativ

(vezi discutia despre acesti termeni din capitolul 2). Numele predicativ anarthrous care precede verbul poate fi folosit

figurativ (de exemplu,?o mireasma? 2 Corinteni 2:15 NWT), dar aceasta apare ocazional, fata de gramatica sau sintaxa,

asa cum am explicat deja. Dintre cele cinci ?paralele? discutate de Herle, cel putin trei trebuie considerate in sensul lor

obisnuit, literar (?proroc?-Marcu 11:32; ?ucigas? si ?mincinos?-Ioan 8:44; ?hot?-Ioan 12:6). In adevar, insemnatatea

acestor cuvinte in contextul lor este destul de directa si mult mai simpla decat explicatia sugerata de Herle. De exemplu, in

Ioan 12:6 citim ca Iuda ?era un hot? (NWT), interpretarea lui Herle este dupa cum urmeaza:

El nu a fost simplu un hot, unul care fura. Dar el era hot, el dorea sa fure; natura lui era sa fure; furtul era in in

inima lui. El era un hot!8

Aceasta interpretare, mai degraba elaborata, nu are baza pentru folosirea calitativa a substantivului asa cum este inteles de

gramaticieni si nici nu exista nici un motiv pentru interpretarea generala a numelui predicativ anarthrous, care precede

verbul, astfel ca un studiu asupra acestor pasaje va clarifica situatia.

Analiza gramaticala a paralelelor

In acest moment suntem gata pentru o privire comprehensiva asupra numelui predicativ anarthrous, care precede

verbul. In urmatoarea analiza au fost identificate diferitele categorii utilizate. Unele dintre acestea pot fi privite pe buna

dreptate, ca se suprapun. Mai departe, unele dintre textele specifice pot fi categorisite variat, in functie de interpretarea

precisa a textului. Nu este intotdeauna usor de spus daca un substantiv este definit sau nedefinit. Totusi, faptul ca pot fi

gasite aceste utilizari variate nu ar trebui pus sub indoiala. In final, aceste liste sunt atat de complete cat am fost eu in stare

sa le fac, insa nu exista nici o pretentie a fi epuizate.9

Definit - Calitativ. Acestea sunt substantivele care apar din context a se referi la o persoana definita sau specifica sau un

lucru (fie ca este sau nu singurul identificat vreodata de acel substantiv). In cele mai multe dintre aceste contexte este

evident un aspect ?calitativ?, desi nu este in mod necesar proeminent.

Dumnezeu Filip.2:13; Evrei 11:16

Domn al Sabatului Mat.12:8; Marcu 2:28; Luca 6:5

Domn -Domn unic Apoc.17:14

Domn -Iehova(NWT) 1 Cor.4:4

Imparat(al lui Israel/al Iudeilor) Mat.27:42; Ioan 1:49; 19:21

Fiu al omului10

Ioan 5:27

Conducator Mat. 23:10

mireasa Ioan 3:29

mare preot Ioan 11:49,51

Avraam Ioan 8:39

lumina Ioan 9:5

pastor Ioan 10:2

mijlocitor Evrei 9:15

Sinai Gal. 4:25

jertfa de ispasire 1 Ioan 2:2

asternut Mat. 5:35

cetate Mat. 5:35

Aceste substantive sunt ?definite? prin aceea ca se refera specific la o anume persoana sau lucru, chiar daca in cele

mai multe cazuri exista de asemenea,un aspect calitativ al substantivului. Unele dintre ele, in limba engleza, trebuie chiar

sa fie traduse cu un articol hotarat si nici unul nu ar fi tradus in mod normal, cu un articol nehotarat (in NWT nota Evrei

9:15 si 1 Ioan 2:2).

Este demn de notat ca, in doua exemple, un predicat anarthrous theos care sta in fata verbului trebuie sa fie

considerat definit si tradus prin ?Dumnezeu?. In Filipeni 2:13, obisnuita traducere ?Dumnezeu este Acela care lucreaza in

voi,? nu poate fi intocmai exacta, pentru ca ho energon (?Acela care lucreaza?), cu articol este in aparenta subiectul si

theos fara articol este evident predicatul. Daca este asa, atunci o traducere mai exacta in limba romana ar putea fi: ?Acela

care lucreaza in voi este Dumnezeu?. Aceasta interpretare se potriveste bine in context; dupa ce i-a indemnat pe filipeni

sa-si duca pana la capat mantuirea lor (2:12), Pavel le aminteste ca acela care de fapt va efectua aceasta lucrare nu este

altul decat Dumnezeu. In celalalt text, Evrei 11:16, o traducere literara ar fi ?Dumnezeu nu se rusineaza de ei, sa fie numit

de ei Dumnezeu.? Cel de-al doilea cuvant ?Dumnezeu? este anarthrous si este clar calitativ. Nici in Filipeni 2:13, nici in

Evrei 11:16, cuvantul theos nu poate fi tradus altfel decat ?Dumnezeu?.

Un alt text demn de notat, desi nu este inscris in lista de mai sus este Romani 8:33b, tradus de obicei ?Dumnezeu

este Acela, care-i socoteste neprihaniti.? In greaca citim theos ho dikaion, fara sa exprime verbul de legatura (acesta este

motivul pentru care nu este cuprins in lista de mai sus, pentru ca nu exista verb, pentru ca numele predicativ sa-l

preceada).

Totusi, intr-un caz asemanator textului din Filipeni 2:13, ar fi probabil mai exacta traducerea ?Cel care-i socoteste

neprihaniti este Dumnezeu?.

Asa cum am explicat deja, theos in Ioan 1:1 nu ar trebui sa fie strict interpretat ca ?definit?, in sensul ca ton theon

din propozitia a doua este definit. Oricum, exemplele din Filipeni 2:13 si Evrei 11:16 demonstreaza ca folosirea calitativa

a cuvantului theos anarthrous, nu isi schimba insemnatatea de la ?Dumnezeu? la ?un dumnezeu?.

Calitativ - Nedefinit. Acestea sunt substantivele care sunt folosite cu claritate la modul general, fara sensul de definit si

care sunt de regula traduse in limba romana cu articolul nehotarat.

un Dumnezeu Marcu 12:27; Luca 20:38

o naluca Mat.14:26; Marcu 6:49

un proroc Marcu 11:32; Ioan 4:19; 9:17

un om Luca 5:8; Ioan 10:33; Fapt.10:26; Iacov 5:17

o femeie Ioan 4:9

un drac Ioan 6:70

un ucigas Ioan 8:44; Fapt.28:4

un mincinos Ioan 8:44; 1 Ioan 2:4

un cersetor Ioan 9:8

un pacatos Ioan 9:24,25

un hot Ioan 10:1; 12:6

un om platit Ioan 10:13

o ruda Ioan 18:26

un imparat Ioan 18:37 (de 2 ori)

un vas Fapt.9:15

o mireasma 2 Cor. 2:15

un prunc Gal.4:1; Evrei 5:13

un datornic Gal. 5:3 (NWTse citeste literar ?sub obligatie?)

Nici unul dintre aceste cuvinte nu au o insemnatate mai putin semnificativa sau mai slaba, deoarece sunt utilizate

?calitativ? sau ?nedefinit?. Barbatii sunt barbati, femeia este femeie, pacatosul este pacatos, imparatul este imparat, in

modul obisnuit, deplin al cuvantului. Asa cum am mentionat mai inainte, unele dintre aceste cuvinte sunt, bineanteles,

folosite figurativ (cum sunt prunc si mireasma), dar aceasta este cu totul o alta problema si nu are nimic de-a face cu

faptul daca este nedefinit sau calitativ. (Multe substantive definite sunt de asemenea figurative, de exemplu, Ioan 4:14,

?apa?; 6:41, ?painea?; 8:12, ?lumina?; 10:7, ?usa? si asa mai departe). In general, MI nu sustin ca, ?Cuvantul? este numit

?un dumnezeu? doar intr-un sens figurativ. Mai degraba, ei pledeaza pentru o folosire literara limitata si subreda a

cuvantului theos in Ioan 1:1, cu semnificatia unei entitati puternice de un anume fel. Ei argumenteaza ca theos in 1:1c

inseamna un dumnezeu, cu o divinitate mai mica decat a lui ton theon, ?Dumnezeu?, din vers. 1:1b. O asemenea

schimbare a semnificatiei cuvantului theos este inconsistenta cu folosirea nedefinita a substantivelor in limba greaca, dupa

cum demonstreaza lista de mai sus.

Particularitatile surprinzatoare sunt Marcu 12:27 si Luca 20:38, pasaje paralele, in care Isus il numeste pe

Dumnezeul adevarat ?un Dumnezeu?. Luca 20:37-38 se citeste in felul urmator, in NWT:

Dar ca mortii inviaza chiar Moise a facut cunoscut, in povestirea despre ?rug?, cand el il numeste pe Iehova

?Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov. El este un Dumnezeu nu al celor morti, ci al celor

vii, caci ei sunt toti vii pentru el?.

Deci Iehova este ?un Dumnezeu?, in conformitate cu traducerea proprie a MI! Daca acesta ar fi sensul ?calitativ?

sau ?nedefinit? caruia MI iI atribuie cuvantul theos in Ioan 1:1, atunci nu ar fi nici o problema. In cazul acesta am intelege

expresia ?un Dumnezeu? asa cum o intelegem in Luca 20:38 si Marcu 12:27 si nu asa cum obliga, un Dumnezeu in

contrast cu alt Dumnezeu sau o dumnezeire de o natura mai inferioara, in comparatie cu alta dumnezeire, ci simplu ca

vorbind despre Dumnezeul adevarat din punctul de vedere al naturii lui - ce fel de ?Dumnezeu? este. Este interesant de

notat un punct, ca din textul paralel din Matei (22:32) unele texte critice din greaca (inclusiv Westcott-Horton, pe care se

bazeaza traducerea NWT) au in fata cuvantului theos articolul hotarat. Astfel, traducerea NWT scrie in Matei 22:32: ?El

este Dumnezeul, nu al celor morti ??, bineanteles fara sa oblice la vreo diferentiere a semnificatiei esentiale a cuvantului

?Dumnezeu?, dintre versetul din Matei si celelalte doua Evanghelii.

Este necesar sa se afirme, cat de explicit posibil, ca problema traducerii in Ioan 1:1, cu ?un dumnezeu?, nu o

constituie simplu, cuvantul ?un?, nici nu este un caz de ortografie, desi acesta poate da un sens gresit. Problema cea mai

fundamentala este modul in care este interpretata traducerea in contextul ei. (Greseala de a scrie ?dumnezeu? cu litera de

tipar este semnificativa, deoarece cuvantul in limba romana poate fi ilustrat comparandu-l cu limba germana. In limba

germana traducerea NWT a versetului din Ioan 1:1 ar fi literar astfel: ?und das Wort war ein Gott? - ?Dumnezeu? scris cu

litera de tipar, deoarece in germana, dupa cum am amentionat deja, toate substantivele se scriu cu litera de tipar.)

In limba romana, traducerea ?un dumnezeu? din Ioan 1:1 poate fi interpretata doar ca facand Cuvantul o dumnezeire

diferita - mai mica - decat Dumnezeul cu care a fost el la inceput.

Punand Ioan 1:1 in categoria substantivelor calitative - nedefinite, nu ar fi gresit, atata timp cat ?un dumnezeu? ar

fi interpretat in acelasi mod cu Marcu 12:27 si Luca 20:38. Oricum, deoarece in limba romana ?un Dumnezeu? si mai ales

?un dumnezeu? din contextul Ioan 1:1 (spre deosebire de cel din Marcu 12:27 si Luca 20:38) ar sugera celor mai multi

cititori o a doua dumnezeire (si probabil mai inferioara) si deoarece ideea aceasta nu este exprimata de predicatul

anarthrous theos, o asemenea interpretare trebuie respinsa.

Calitativ ca substanta sau esenta. Substantivele acestea sunt utilizate pentru a identifica substanta, esenta sau natura

cuiva (fie in limbaj litarar sau figurativ). Aceasta categorie ar putea fi privita ca un subset al categorie nedefinit - calitativ,

cu modoficarea ca in limba romana, in mod normal, nu folosim articolul nehotarat cu aceste cuvinte. Este demn de

mentionat ca toate apar in scrierile lui Ioan.

trup Ioan 1:14; 3:16

duh Ioan 3:6; 6:63 (cf. 4:24)

viata Ioan 6:63; 12:50

vin Ioan 2:9

adevar Ioan 17:17

lumina 1 Ioan 1:5

dragoste 1 Ioan 4:8

Este discutabil faptul ca theos apartine cu exactitate acestei categorii. Din moment ce aceasta categorie poate fi

privita ca un subset al categoriei nedefinit - calitativ, nu va fi nici un conflict punand Ioan 1:1 in aceasta categorie, ca si in

cealalta. Diferenta va fi ca noi nu traducem in limba romana ?un Dumnezeu?, daca substantivele ar fi privite expresive ca

natura sau esenta, cum sunt in lista cu exemplele de mai sus. Asa dupa cum reiese, cei mai multi cercetatori si

comentatori ai Bibliei aseaza Ioan 1:1 in aceasta categorie, dupa cum vom arata mai tarziu in acest studiu.

Adjectival - Calitativ. Aceste cuvinte sunt ca forma adjective nu substantive si constituie o problema de preferinta, daca

sunt traduse ca substantive in aceste contexte. De exemplu, Galilaios ei poate fi tradus ?tu esti un Galilean? sau ?tu esti

Galilean?.

Galilean Marcu 14:70; Luca 22:59; 23:6

Samaritean Ioan 8:48

Iudeu Ioan 4:9; 18:35

Evrei, Israeliti 2 Cor. 11:22

Farisei Fapt. 23:6

Grec Fapt. 16:3

Roman(I) Fapt. 16:21, 37; 22:27, 29; 23:27

bun Ioan 7:12 (sau, ca in NWT ?un om bun?)

Deoarece nu este nici un fel dubiu ca Ioan 1:1 nu se potriveste utilizarii predicatului anarthrous, folosirea acestei

categorii poate fi privita ca irelevanta pentru Ioan 1:1.

Calitativ ca relatie. Aceste substantive sunt folosite ca sa identifice o anume relatie personala. Ca regula, ele nu sunt

specific definite sau nedefinite, desi in unele cazuri, sintactic, substantivul poate fi definit sau nedefinit.

Dumnezeul Vostru Ioan 8:54 (unele manuscrise au ?Dumnezeul vostru?)

Tatal Vostru Ioan 8:42

Fiul lui Dumnezeu Mat. 4:3, 6; 14:33; 27:40, 54; Marcu 15:39; Luca 4:3, 9; Ioan 10:36; Fapt. 13:33;

Evrei 1:5; 5:5 (traducerea NWT alterneaza intre ?un fiu al lui Dumnezeu? si ?Fiul

lui Dumnezeu?)

fiul lui David Marcu 12:35

fiul lui Iosif Luca 4:22 (traducerea NWT, ?un fiu al lui Iosif?)

fii Ioan 12:36; 1 Tes. 5:5

copii Ioan 1:12; Gal. 4:28

copii ai lui Avraam Ioan 8:39

samanta lui Avraam Ioan 8:33, 37 (traducerea NWT ?vlastar?); 2 Cor. 11:22; Gal. 3:29

frate(ti) Mat.12:50; 23:8; Marcu 3:35; Fapt.7:26; 1 Tim.6:2

sora Mat. 12:50; Marcu 3:35

mama Mat. 12:50; Marcu 3:35

prieten(I) Ioan 15:14; Iacov 2:23

ucenic(I) Ioan 8:31; 9:27, 28; 13:35

robi/slujitori Ioan 8:34; Fapt.16:17; 2 Cor. 11:23 (traducerea NWT, ?slujitori?)

slujitor Rom. 13:4 (2 ori)

dregatori Rom. 13:6

tovarasi de lucru 2 Cor. 1:24

Aceasta utilizare a predicatului anarthrous inaintea verbului este extrem de obisnuita. (Folosirea acestor termeni

cu caracter de relatie, bineanteles ca nu este dependenta de folosirea lor ca predicate anarthrous.) Mai mult decat atat,

cuvantul Dumnezeu poate fi un termen de relatie, ca in expresia ?Dumnezeul vostru? (de exemplu, Ioan 8:54 inscris in

lista de mai sus). Totusi, in Ioan 1:1, cuvantul theos nu este folosit cu referire la cei care il onoreaza pe Hristos ca

Dumnezeu, ci mai degraba sa indice dum