le metayer

7/16/2019 le metayer

http://slidepdf.com/reader/full/le-metayer 1/6

34 SNPCAR 2009 - vol. 12 - nr. 3

TEHNICI DE EXAMINARE A MEMBRULUI SUPERIOR LA

COPIII CU PARALIZIE CEREBRALĂ (P.C.)EXAMINATION TECHNIQUES OF THE UPPER LIMB INCEREBRAL PALSY CHILDREN

Ligia Robănescu1, Cristina Bojan1, Mirela Stoicescu1

1 Spitalul “Pro. Dr. Al. Obregia” , Clinica de Neurologie Pediatrică, Bucureşti

Adresă corespondenţă:Ligia Robănescu - Şos. Berceni nr. 10-12, sector 4, c.p. 041915

REZUMAT

La debutul unei examinări a copilului cu P.C. este prezentă o stare de contractură. Această va necesita aplicarea unor tehnici

manuale de decontracturare automată pentru a distinge în orţa care se opune mobilizării pasive, ce parte revine stării decontractură şi ce parte revine orţei elastice, ca urmare a insucienţei posibilităţii de alungire a muşchiului.Cuvinte cheie: paralizie cerebrală (P.C), spasticitate, motricitate automată, alungire musculară.

SUMMARY

Contracture is generally present when starting the examination.Tis requires use o manual techniques to achieve automaticdecontraction and to distinguish within the orce opposing passive mobilisation the part resulting rom muscular contractionand the part resulting rom tissue elasticity due to insufcient muscle lengthening.Key – words: cerebral palsy, spasticity, automatic motricity, muscle lengthening.

Examinarea membrului superior are două com-ponente:

a) evaluarea tulburărilor cerebro-motorii şi aconsecinţelor lor uncţionale

b) evaluarea elementelor senzoriale care participă lareprezentarea şi ajustarea gestuală, greu de rea-lizat la copiii mici.

Va necesar un examen calitativ pentru stabilireatehnicilor specice de recuperare, tratament medica-

mentos, ortopedic sau chirurgical.Ulterior se va ace şi un examen calitativ pe baza

unor probe etalonate pe vârste pentru a aprecia nivelulde autonomie uncţională.

În cadrul examenului calitativ se apreciază întregmembrul superior, dar şi axa trunchiului şi alte părţiale corpului, în uncţie de activităţile momentului şide deplasările mâinii în spaţiu.

PROPRIETĂŢILE FIZICE ALEMUşCHIULUI:

În interiorul unui sector articular, posibilităţile dealungire ale ecărui muşchi determină sectorul demobilitate, sau amplitudinea mişcării. În cadrul aces-tui sector sunt posibile mişcări pasive sau active.

În general, mobilitatea pasivă e limitată de cătreorţa elastică a muşchiului alungit, înainte de a atingelimita extremă (cu excepţia articulaţiei cotului).

Practic, în cursul mobilizării pasive, nu se poatetrece dincolo de amplitudinea unde muşchiul dezvoltăo orţă maximală, opunându-se elongaţiei. Dacăs-ar insista, s-ar produce leziuni aponevrotice sautendinoase.

În cadrul evaluării clinice, unghiul în cadrul căruiaorţa elastică este minimă se notează Ao. Apoi se vanota unghiul de elongaţie maximă Ax .



Ligia Robănescu et al 35

De multe ori aceste unghiuri sunt dicil de eva-luat din cauza contracturilor permanente, de aceeaeste necesară, în prealabil, decontracturarea muşchilorrespectivi şi aceasta se realizează prin manevre spe-ciale de decontracturare automată descrise de autoriirancezi Gagnard L.,Grenier A., Le Metayer M.

Se conturează câteva reguli în contextul clinic:a) în locul alungirii lente a muşchilor contractaţi,

se alungesc antagoniştii lor, oarte lent şi pro-gresiv, ără să se atingă pragul durerii.

b) decontracturarea unui muşchi se realizează lucrândîntreaga grupă musculară din care acesta ace parte,deci urmărim o decontracturare globală.

c) uneori se poate interveni şi prin presiuni loca-lizate asupra unui muşchi sau prin reacţii auto-mate antigravitaţionale.

DESCRIEREA MANEVRELOR:

Pacientul va aşezat conortabil, în şezând cu spa-tele la examinator, sau în decubit lateral.

Timpul I: decontracturarea fexorilor degetelor, amuşchilor intrinseci ai mâinii şi a antebraţului.

Examinatorul va prinde mâna pacientului cumâna să de aceiaşi parte, exercitând progresiv o orţă

moderată cu indexul asupra extremităţii distale ametacarpianului II a copilului, în timp ce cu policele şidegetul V va oeri un contrasprijin în jurul articulaţieipumnului. (fg. 1a şi 1b)

Fig. 1a

Fig. 1 b

Va urma o mişcare de pronaţie şi o înclinare cubitalăa mâinii pacientului şi o decontracturare automată afexorilor. (fg. 1c)

După contactul progresiv cu mâna copilului, orţa va trebui diminuată din momentul în care rezistenţamuşchilor radiali scade.

Fig. 1 c

După amiliarizarea copilului cu prima manevră,pronaţia şi fexia mâinii se pot executa, în timp ce braţuleste în rotaţie internă şi cotul extins, mâna orientatăspre umărul opus, cu degetele libere. (fg. 1d)

Fig. 1 d



36 SNPCAR 2009 - vol. 12 - nr. 3

Se revine la poziţia iniţială.

Timpul II: Mâna copilului menţinută în fexie va ridicată la nivelul sternului acestuia; braţul şi umărul

vor orientate în rotaţie internă. (fg. 2)

Fig. 2

Timpul III: Menţinându-se starea de decontrac-turare, mâna va dirijată printr-o traiectorie curbă înaxilă; humerusul se rotează intern, iar cotul este plasat laorizontală, puţin anterior planului rontal ce trece prinumeri. (fg. 3 a şi 3 b)

Fig. 3 a

Fig. 3 b

Timpul IV: Întreg membrul superior este antrenatîntr-o mişcare de rotaţie internă, mâna coboară în lungultoracelui, braţul în retroducţie şi abducţie, mâna în pronaţieşi fexie (atenţie, a nu se trage mâna în jos). (fg. 4)

Fig. 4În timpul acestei manevre, mâna este menţinută

în stare de decontracturare, ără să e strânsă de exa-minator. Din această postură, în pronaţie şi rotaţieinternă, se pot executa mişcări ale membrului superiorîn sus şi în jos, ceea ce antrenează o decontracturarecompletă până la muşchii umărului.

Timpul V: Evaluarea posibilităţilor de elongaţie amuşchilor.

Înainte de a orienta membrul superior spre planulanterior, se va palpa porţiunea proeminentă a capuluihumeral, pentru a se verica dacă acesta va alunecaposterior în momentul antepulsiei.

Pumnul copilului va ridicat la nivelul mijloculuitoracelui: examinatorul eectuează o extensie progresivăa degetelor, ceea ce va produce o decontracturareautomată a palmarilor. De menţionat aptul că se vaexecuta simultan şi abducţia policelui. (fg. 5 a şi 5 b)

Fig. 5 a




Fig. 5 b

Se vor executa apoi mişcări pendulare dirijândcotul fectat al copilului înainte şi înapoi. La ecarebalansare înainte, mâna copilului e orientată într-o

poziţie asemănătoare celui ce susţine o tavă, deci cuextensia pumnului şi degetelor. (fg. 6)

Fig. 6

Apoi copilul va înclinat uşor spre partea opusămembrului examinat, pentru a prota de eectul de-contracturant produs de reacţia de echilibrare “înbalanţă” a membrului superior.

Va urma abducţia umărului, extensia cotului, mânaîn supinaţie completă, ără înclinare cubitală. De no-tat aptul că membrul superior e orientat ceva maianterior aţă de planul rontal. (fg. 7)

Fig. 7

În cursul manevrei, copilul va înclinat uşor sprepartea opusă membrului examinat, olosind automa-tismul antigravitaţional de echilibrare, pentru a a-

voriza decontracturarea.Poziţia terminală este extensia întregului membrusuperior, în abducţie de aprox. 90 grade, cu supinaţiaantebraţului, extensia pumnului şi degetelor.

Această manevră de elongaţie şi supinaţie per-mite evaluarea posibilităţilor de alungire a tuturormuşchilor membrului respectiv. (fg. 8)

Fig. 8 Timpul VI. Membrul superior va orientat

în retroducţie, abducţie, rotat extern, examinatorulmenţinând omoplatul copilului cu marginea cubitalăa mâinii sale, pentru a limita reculul scapulei şi rotaţiatoracelui. (fg. 9)



38 SNPCAR 2009 - vol. 12 - nr. 3

Fig. 9

Această manevră urmăreşte elongaţia pectoralului,în special la copiii mai mari.

Manevrele descrise mai sus au ca scop elongaţia

muşchilor menţinuţi în situaţie de scurtare timp în-delungat.Unghiurile de plecare de la care orţa de rezistenţă

a muşchiului începe să se manieste (Ao) se pot eva-lua la nivelul radialilor, fexorilor degetelor, palmarii,fexorul şi adductorul policelui, cubitalul anterior.

Pentru aprecierea gradului de extensie a cotului, se va palpa bicepsul, pentru a ne asigura că limitarea ex-tensiei nu se datorează brahialului anterior.

Când se ajunge la un maximum de extensie acotului, se va ace o manevră dierenţiată undelimitarea mişcării (dacă există), e măsuratăără pronaţia antebraţului, apoi în pronaţiecompletă.Dacă unghiul de extensie al cotului creşte odatăcu pronaţia pumnului, deducem că limitareamişcării se datorează rotundului pronator.

Altă manevră dierenţiată: Dacă supinaţia pumnului şi mâinii nu estecompletă, adică la 90 grade (cotul ind extins),manevra se reia cu cotul fectat la 90 grade. Dacă supinaţia pumnului va identică,înseamnă că pătratul pronator este cel scurtat. Dacă supinaţia este completă, rotundul pro-nator este spastic. În caz că limitarea unghiului de supinaţiea diminuat, dar persistă o oarecare limi-tare, primul unghi măsurat cu cotul extinsincriminează rotundul pronator, cel de al

2-lea măsurat cu cotul fectat indică spastici-tatea pătratului pronator.

-

-

-

-

-

-

Aceste manevre ne sunt de mare ajutor pentrustabilirea muşchilor ce trebuesc inltraţi cu toxinabotulinică.

Este important de ştiut că de la vârsta de câtevaluni trebuesc supravegheate posibilităţile de elongaţiea pronatorilor, scurtarea acestora instalându-se oarteprecoce.

La această vârstă poate exista o scădere cu10 grade a posibilităţii de alungire, ajungându-se la20-30 grade în 6-9 luni, de aceea recuperarea trebueîncepută precoce. Atenţie, la o diminuare de 20-30grade a supinaţiei, nu se mai poate spera la o recupe-rare completă.

În concluzie, examenul clinic calitativ al membru-lui superior oeră date importante asupra contracţiilormusculare ce parazitează execuţia mişcărilor, dar con-stituie şi un complex de manevre oarte utile în cadrul

programului de recuperare al copilului spastic.




BIBLIOGRAFIE:

Barry V., Bourrelis C., Lacert P., D’Heilly N., 1995, Dys-praxie constructive de l’ancien prematuré IMC. Resultatsthérapeutiques au long cours à propos de 13 enants. Mo-tricité cérébrale; 16: 128-34.

Bergès J., Lezine J., 1972. Le test d’imitation de gestes.

Techniques d’exploration du schema corporel et des praxieschez l’enant de 3 à 6 ans. Paris, Masson.

Capute A. J., Accordo P. J., 1996. DevelopmentalDisabilities în Inancy and Childhood. 2nd ed. Paul Broo-kes Baltimore.

Gagnard L. 1986. Évaluation des gnosis manuelles. Motri-cité cérébrale 7:113-8.

Grenier A. 1995. Prévention des raccourcissements muscu-laires et déormations ostéo-cartilagineuses chez les nouveau-nés à cerveau lésé dans l’unité de soins intensis neona-tals. In: Amiel Tison C. et Stewart A. L’enant nouveau-né:un cerveau pour la vie. Les éditions Inserm, Paris, 146-154.

Jeanin-Carjaval C. 1991. Valeur pronostique de l’examendes stéréo-gnosis pour l’autonomie. Motricité cérébrale; 12:68-76.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

Le Metayer M. 1999. Rééducation cérébromotrice du jeuneenant. Pris. Masson.

Le Metayer M. 2001. Évaluation clinique actorielle del’enant IMC. Motricité cérébrale 22: 97-112.

Le Metayer M. 2005. L’examen des membres supérieurschez les sujets IMC. 26: 167-176.

Pitard M. 2000. Les activités motrices en groupe: activitésintegrantes de l’education thérapeutiques. Motricité céré-brale 21: 89-98.

Tabary J.C. 1980. Infuence sur la rééducation des IMCdes nouvelles connaissances de l’organisation neurologiqueinnée et des processus d’apprentissage. Motricité cérébrale.1: 77-82.

Tardieu G. 1984. Le dossier clinique de l’IMC. 3-e editionentièrement reondue. CDI ed.

Vaivre-Douret L. 1995. Evaluation de la motricité gnoso-praxique distale. Les Editions du Centre de psychologieappliquée. Paris.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

Documents

le metayer