Upload
others
View
1
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
585
Section: Literature
GOOD SENSE AND COMMON SENSE IN AL. PALEOLOGU’S VIEW
Ioana Mihu
PhD Student, ”1 Decembrie 1918” University of Alba-Iulia
Abstract:This paper aims to underline some aspects of the common sense and good sense or
decency. Given that a confusion between the two terms can easily be created, we are interested to
observe and analyze which is the main difference between these terms and their usage. We also want to see how Alexandru Paleologu is making a very clear distinction between the two aspects,
emphasizing the importance of knowing the meaning of each one of them. Our purpose is to see
which of these two senses is fundamental for the growth of an intellectual personality.
Keywords: Paleologu, common sense, decency, intellectual, terms.
Bunul simț se regăsește ca un cod nescris al bunei-cuviințe în mentalitatea și
înțelepciunea tuturor popoarelor, încă din vremuri îndepărtate. Există numeroase
considerații conform cărora bunul simț este o însușire comună tuturor oamenilor. În acest
sens, filozoful și matematicianul René Descartes spune că bunul simț este „lucrul cel mai
drept împărțit în lumeˮ. În opinia filozofului „din tot ce există pe lume, bunul simț este
acela care este distribuit în egală măsură tuturora, căci fiecare se crede atât de înzestrat cu
el încât și cei care sunt mai greu de mulțumit în alte privințe nu-și doresc, în general, să
aibă o măsură mai mare decât aceea pe care deja o posedă din această calitate. Și este
puțin probabil să se înșele cu toții. Mai degrabă această convingere ar putea fi luată drept
mărturie asupra faptului că puterea dreptei judecăți și a distingerii adevărului de falsitate,
ceea ce se cheamă propriu-zis bun simț sau rațiune, este în mod firesc egală la toți
oamenii și, drept consecință, diversitatea opiniilor noastre nu decurge din faptul că unul
are mai multă rațiune decât altul, ci numai din faptul că ne conducem gândurile pe căi
diferite, fără a ne fixa atenția asupra acelorași repere.ˮ1 Cu privire la viziunea carteziană a
bunului simț, Alexandru Paleologu este de părere că bunul simț nu este reprezentat ca o
formă primară a intelectului, sau ca un succedaneu inferior al acesteia, ci dimpotrivă, este
acea trăsătură superioară care însoțește marile spirite formatoare. Alexandru Paleologu
face o deosebire clară între bunul simț și simțul comun, deși, admite acesta, că până la un
anumit punct, acestea merg o bună parte de drum, împreună. Delimitarea dintre aceste
două noțiuni este abia perceptibilă, însă de o importanță majoră. Inteligența poate exista
fără bun simț, dar bunul simț nu poate fi validat în lipsa inteligenței, astfel că o persoană
inteligentă dar care poate este necioplită din punct de vedere al manierelor, a conduitei, nu
poate fi catalogată că are bun simț. Însă un om cu bun simț nu are cum să aibă o
inteligență mediocră. Alexandru Paleologu afirmă că „simțul comun cade repede în aporii
sau platitudini, în vreme ce bunul simț își urmează fără greșeală drumul, ajungând la
1 René Descartes, Discurs asupra metodei, tradusă de Alina Loredana Brebeanu, București, Editura Gramar, Mondoro, 2012, p. 78
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
586
Section: Literature
descoperiri senzaționale ca postulatul lui Euclid sau teoria lui Copernic.Ŗ2 O explicație și
mai clară a diferenței între cele două simțuri o oferă și următoarele: „bunul simț este darul
de a simți bine, de a discerne, de a-și reprezenta, de a imagina adevărul, de a îndrăzni.Ŗ3
Bunul simț poate părea un concept filozofic mult prea vast și de o complexitate
enormă pentru a putea fi definit într-un mod clar și concis. De-a lungul timpului, în
societățile umane, în majoritatea culturilor și popoarelor, bunul simț a fost privit adesea ca
un ansamblu de idei despre lume, despre ființa umană, despre conduita în organizările
umane, la izvorul căruia se află tradiția populară, dar totodată, cuprinde și elemente ale
gândirii științifice. S-a obișnuit, adesea, ca bunul simț să fie privit ca o măsură a bunei
creșteri, a bunei cuviințe, a respectului pentru cei din jur. De asemenea, bunul simț a
devenit un generic pentru relațiile sociale cinstite, sincere, transparente. Se consideră că
un om lipsit de bun simț este unul în care nu se cade să ai încredere, acesta ajungând chiar
să fie evitat din cauza lipsei sale de noblețe. Acest bun simț, în accepțiunea lui Alexandru
Paleologu nu este altceva decât simțul comun, strâns legat de apartenența la un grup
social. Acest simț comun este, într-adevăr, o carte de vizită a fiecărui individ dintr-o
societate, dar nu reprezintă acel bun simț creator, făuritor de geniu, ci este o normă de
conduită socială. Bunul simț vizează alte aspecte, superioare simțului comun, acesta
ducând, mai mereu, la descoperiri geniale, procese care au ca menire dezvoltarea și
inovarea unei știinte, unei culturi, unui domeniu de activitate.
Fiind un concept filosofic și etic al culturii clasice, bunul simț e solidar cu
rațiunea, cu care a fost de altfel asimilat de cele mai multe ori. Așadar, este absolut
normal ca bunul simț sã nu fie o normã de conduitã în epocile de profunde transformări,
când vechea ordine e distrusã, fără însă ca cea nouă să fie încă realizată. Ratiunea este
astfel golită de orice conținut etic, fiind asimilată cu gândirea mecanicistă, ce presupune o
bună organizare a intelectului, însă aduce specializarea excesivă, îngustarea orizontului,
aspecte vizibil opuse gândirii intuitiv-creatoare. Lăsând la o parte valoarea morală a
bunului simț, interesul pentru acest concept în cultura română are si o justificare practică,
care poate fi probată. Din păcate, acest ideal nu are rădăcini autohtone, fiind primit târziu,
odată cu influența franceză, asimilată superficial, care a pătruns greu în profunzimea
societății românești. Se vorbește adesea de bunul simț tradițional, de cuviința și respectul
omului simplu fată de obiceiuri și tradiții, criteriile de evaluare reducându-se numai la
evidențierea calităților, fãră a pomeni nimc despre defecte. Dar dacă se întelege bunul
simț ca un concept filosofic mai complex și specific, asa cum l-am prezentat mai înainte,
atunci lucrurile stau puțin diferit.
Considerațiile de mai sus vorbesc însă despre necesitatea asumării bunului simț, în primul
rând de către elite, iar apoi de către oamenii simpli, deoarece spectrul validării etice și
profesionale ale acestora determină confuzia valorilor și, implicit, a criteriilor de apreciere
în toate domeniile vieții sociale ale unei țări și ale unui popor. Idealul merită însușit din
tot sufletul, cu atât mai mult cu cât fundamentele culturale ale bunului simț ne îndreaptă
spre originile civilizației europene moderne. Iată cum o societate dezvoltată, civilizată,
înfloritoare s-a născut din sămânța calității oamenilor săi, bunul simț fiind elementul vital
care stă la baza acestei lumi europene.
„Ceea ce nu oprește legea oprește buna cuviințăˮ, spunea foarte frumos la vremea
sa, Seneca. „Buna cuviințăˮ, cum o numea acesta, era parte integrată a comportamentului
civilizat al unui om în societate, comportament care, în funcție de acțiunile și atitudinea
persoanei în cauză, putea fi unul exemplar, ori unul nedemn. Iată, deci, cum profilul uman
2 Alexandru Paleologu, Bunul-simț ca paradox, Ediția a III-a, București, Editura Cartea Românească, 2005, p.8 3Ibidem
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
587
Section: Literature
poate fi conturat și determinat de prezența sau lipsa bunului simț a unui individ în raport
cu semenii săi, prin intermediul relațiilor sociale.
Alexandru Paleologu tratează cu mare interes diferența dintre simțul comun și
bunul simț, explicând cauzele care au dus la confuzia frecventă dintre cele două noțiuni.
Acesta evidențiază modul în care filosofia transcendentală și metafizica germană tratau în
genere cu dispreț bunul simț, ba chiar demonstrează faptul că în limba germană nu există
un termen care să numească bunul simț, ci doar un termen („Gemeinsinnˮ), care înseamnă
simț comun. De aici provine confuzia frecventă între cele două noțiuni. Omul de cultură
găsește filosofia ca fiind paradoxală, la fel și bunul simț: „Filosofia are totdeauna ceva
paradoxal. Bunul simț de asemenea. Un amic al meu, filosof de școală germană, admira
îndrăzneala și consecvența de gândire a grecilor antici care proclamau că totul curge, totul
stă, totul e apă, totul e foc etc. -Hotărât lucru- spunea amicul meu cu admirație-, oamenii
aceștia nu aveau bun simț. Ba aveau, zic eu dimpotrivă, foarte mult bun simț, acel bun
simț formidabil, care e totdeauna geniul.ˮ4 Acest bun simț este semnalmentul clar a
prezenței geniului, în viziunea lui Alexandru Paleologu. Bunul simț reprezintă, așadar,
condiția primordială a existenței geniului, cele două aspecte fiind într-o permanentă
relație de coexistență.
Adeseori se întâmplă, după cum spuneam și în rândurile anterioare, ca bunul simț
să fie confundat cu simțul comun, acesta din urmă implicând ideea unei facultăți comune
tuturor ființelor umane, care s-a dezvoltat în noi pe parcursul acumulării succesive, de
natură empirică, a adevărurilor primare, ajungând să fie redus la media valorilor unei
societăți.
Bunul simț nu face parte din aceeași categorie cu simțul comun, nu este un dat
primar, nu este un atribut al ființei sale. Bunul simț merge mai departe, este o sinteză de
aspirații ce implică în sine o întreagă filosofie de viață, care îmbină dimensiunea
cunoașterii cu cea etică, cerând și promovând un cumul de virtuți morale precum
înțelepciunea, onestitatea, echitatea, compasiunea etc. Bunul simț amendează întotdeauna
aberațiile personale precum infatuarea, vanitatea, egocentrismul, autosuficienta,
intoleranta.
Alexandru Paleologu consideră că una dintre operele fundamentale care poartă
amprenta bunului simț este Don Quijote a lui Cervantes. Al. Paleologu nu identifică doar
bunul simț al autorului, a cărui geniu nu poate fi pus sub semnul îndoielii, dar și al
personajului principal al operei. În această carte există o antiteză abia perceptibilă dintre
bunul simț și simțul comun, antiteză care nu a scăpat agerimii intelectuale a omului de
cultură Al. Paleologu. Referitor la trăsăturile morale ale personajului Don Quijote,
Alexandru Paleologu spune: „Don Quijote, desigur, « n'a pas le sens commun », dar e plin
de « bon sens », nu numai în sfaturile pe care le dă, de pildă, lui Sancho pentru guvernarea
insulei Barataria, sau în toate marile lui discursuri; în afară de asta, e lucid și știe foarte
bine că hanurile nu sunt castele, dar mai știe ceva: că lumea e urâtă fiindcă e vrăjită de
meschinărie și nedreptate, că un han poate deveni castel și oamenii cavaleri, dacă ar
domni curtenia și dreptatea.ˮ5 Aparent suferind de o tulburare psihică, nebun chiar, cum
era considerat de celelalte personaje ale capodoperei, Don Quijote este de fapt, personajul
cel mai normal, cel mai onest și conștient, care își asumă faptele printr-un curaj demn de
un adevărat cavaler. El atrage atenția asupra direcției greșite spre care o iau concetățenii
săi, punând accent pe valorile adevărate: curajul, adevărul și imaginația. În viziunea lui
Alexandru Paleologu, Don Quijote dă existenței sale un sens, o valoare, o misiune,
nebunia lui aparentă fiind o formă de protest, un manifest la adresa nedreptăților și lipsei
4Ibidem, p.9 5Ibidem, p.10
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
588
Section: Literature
de morală din societatea vremii. El reprezintă supremul bun simț, iar persecutorii acestuia:
nepoata și guvernanta, popa și bărbierul, Samson Carrasco, ducele etc. reprezintă simțul
comun, marcat de tiranie și lipsă de sens. Foarte frumos subliniază Alexandru Paleologu
antagonismul dintre personajul principal al operei spaniole și celelalte personaje: „Între
Don Quijote și cei cuminți e antagonismul dintre sens și nonsens, dintre bunul simț și
simțul comun; între Don Quijote și Sancho e alianța dintre acestea din urmă, și buna
direcție pe care al doilea o poate căpăta de la primul.ˮ6 Așadar, lumea se poate
„quijotizaˮ, adică poate depăși, prin voință și asumare, bariera dintre nonsens și sens, simț
comun și bunul simț.
Bunul simț înseamnă rațiune, înseamnă asumare, altruism, bună înțelegere,
evoluție. La încălcarea uneia dintre regulile de bun simț, nu doar că produci suferință unei
alte ființe umane, creându-i o stare de disconfort, ci împiedici evoluția lucrurilor,
progresul în sine a unei culturi, a unei civilizații. Alexandru Paleologu acordă o
importanță fundamentală existenței bunului simț, o importanță egală, dacă nu chiar
superioară filosofiei. În fond, atât bunul simț, cât și filosofia împărtășesc plecarea de la
aceeași bază, cea a paradoxului. Alexandru Paleologu afirmă că asemenea bunului simț,
filosofia are ceva paradoxal. De asemenea, el afirmă că „filosofia este și un demers
estetic, în sensul că este o artă ce trebuie simțită, trebuie înțeleasă cu simțurile. Numai așa
i se pot aprecia frumusețea, necesitatea și rigoarea. Orice filosofie se verifică prin morala
care decurge din ea și prin comportamentul consecvent, fiind ceva foarte practic. Acesta
este sensul filosofiei și la asta servește.ˮ7 Comportamentul consecvent propriu filosofiei,
despre care vorbește Alexandru Paleologu, îndrăznim să-l considerăm o marcă a bunului
simț. Bunul simț reprezintă un etalon al valorilor, fiind o sinteză de aspirații ce implică în
sine o întreagă filosofie de viață. Alexandru Paleologu consideră bunul simț ca fiind
contrariul prostiei, plasându-l în poziție antagonică acesteia. Bunul simț este trăsătura cea
mai de preț a omului frumos, fiind podoaba care încununează personalitatea umană a
posesorului. Dacă ar fi să ne oprim asupra caracterizării omului care are bun simț, am
putea spune despre acesta, fără a ne înșela, sau fără a exagera, că acest om este
incoruptibil, este conștiincios, e onorabil, dăruiește din suflet, e altruist, e blând, respectă
ființa umană și mediul care îl înconjoară, învățând zi de zi, crescând experiență cu
experiență. Acest om absoarbe, asemenea unui burete, tot ceea ce este folositor în jurul
lui, fără a uita, însă, să dăruiască insutit ceea ce a primit. Noblețea este cuvântul cel mai
potrivit pentru a descrie omul care are bun simț. Putem afirma, fără a greși, că bunul simț
este chiar forma de manifestare a divinului în lume. Bun simț = să simți bine, chiar și
această definiție primară și lipsită de orice pretenții filosofice, poate demonstra faptul că
Dumnezeu a creat firea umană în așa manieră încât aceasta „să simtă bineˮ, să poată
conștientiza și cântări, să aibă măsura lucrurilor și să acționeze în consecință, adică să
aibă bun simț. Putem spune că faptele, lucrurile, întâmplările nefirești, care nu corespund
echilibrului și armoniei universale, reprezintă o mutație patologică a aplicării bunului simț
în lume de către oameni. În zilele noastre, se poate observa, din păcate, cu ușurință, cum
societatea se zbate parcă într-o continuă imoralitate și lipsă de bun simț. De asemenea, se
observă cum desăvârșirea materială, și nu cea spirituală, a devenit prioritară. Toate
acestea pot conduce la pierderea identității morale a individului și a societății umane.
Doar iubirea și plasarea aproapelui în prim plan, poate împiedica ca o asemenea derivă să
aibă loc.
6Ibidem 7 Alexandru Paleologu, Breviar pentru păstrarea clipelor, ediția a III-a, revăzută, București, Editura Humanitas, 2012, pp.169-170
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
589
Section: Literature
Revenind la Alexandru Paleologu și la accepțiunea sa despre bun simț și simțul
comun, considerăm că maestrul nu propune o „rețetăˮ care să ajute cititorul să facă
diferența între cele două concepte, ci mai degrabă, putem afirma că Al. Paleologu, prin
prisma uimitoarelor sale reflecții despre sine, despre sentimente, situații și viață, readuce
frânturi de existență la normalitate, la logica bunului simț. Această metodă de expunere a
unor impresii și gânduri, este o amprentă indubitabilă a prezenței unei entități superioare,
creatoare de orizonturi, în care libertatea de gândire și de exprimare rămâne o
caracteristică constantă a omului de cultură Alexandru Paleologu. Nu de puține ori se
spune că simplitatea rămâne cea mai sofisticată formă de prezență a unei persoane, iar
despre Al. Paleologu putem mărturisi că este omul care combină simplitatea și eleganța
într-o formulă unică și inconfundabilă.
Considerăm că maniera acestui om de cultură de a vorbi despre aspectele
existenței amintite mai sus, reprezintă, în sine, o dovadă relevantă a prezenței supremului
bun simț. Doar un om cu o înaltă ținută morală poate discerne diferența dintre geniu și
mediocru, dintre simț comun și bun simț.
BIBLIOGRAPHY
DESCARTES, René, Discurs asupra metodei, traducere de Alina Loredana
Brebeanu, București, Editura Gramar, Mondoro, 2012
PALEOLOGU, Alexandru, Breviar pentru păstrarea clipelor, ediția a III-a,
revăzută, București, editura Humanitas, 2012
PALEOLOGU, Alexandru, Bunul-simț ca paradox, ediția a III-a, București, Editura
Cartea Românească, 2005