Fig. 1. Structura diamantului (după: G. Mastacan, 1976) Fig. 2. Macla diamantului

(după: Gh. Mastacan, 1976)

DIAMANTUL, DE LA MINERAL LA PIATRĂ PREŢIOASĂ

Conf.univ.dr. NICOLAE LUDUŞANUniversitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

ABSTRACT: Diamond, from mineral to gemstone. Diamond is considered the mostimportant gemstone used in jewelry. As known from prehistoric times, diamonds were usedboth as jewelry and as a means of hoarding, accompanying human history over the centuries.Sometimes, diamonds have caused the onset of significant historical events. The paper willdescribe the properties of this mineral and an overview of the history of the most famousdiamonds in the world.

Keywords: diamond, jewelry, historical.

În scoarţa terestră se gasesc, în starenativă, aproape 40 de elemente chimice,aparţinând îndeosebi metalelor. Acesteminerale se caracterizează prin stucturicristaline compacte, cu legături metalice,manifestând uneori şi o tendinţă de trecere lalegături de tip heteropolar şi van der Waals.Întrucât o parte din mineralele aparţinândacestei clase fac parte din categoria“semimetale” şi “metaloide”, clasaelementelor native este structurată pe treisubclase: elemente metalodice, elementesemimetalice şi elemente native metalice.Din punct de vedere estetic şi patrimomial,doar diamantul şi sulful, dintre netaloide, şicâteva elemente metalice prezintă interesdeosebit.

DIAMANTUL este reprezentantul tipic almetaloidelor, fiind tototodată şi cel mai

valoros mineral cunoscut, făcând parte dincategoria “pietrelor preţioase”, iar prinstuctura cristalină şi prin proprietăţile caredecurg din aceasta, se deosebeşte complet deelementele metalice tipice C r i s t a l e l ediamantului prezintă o singonie cubicăcentrată intern (fig. 1), fiind de obicei,maclate prin hemitropie: se întâlneşte adeseatetraedrul direct combinat cu feţeletetraedrului invers, în macla cu un individasemenea, având muchiile lor incrucişate(fig. 2).

Când feţele pozitive au o maredezvoltare, cristalul capătă aspectul generaloctaedric. Adesea feţele cristalelor suntcurbe: aşa se întâlneşte de obiceidodecaedrul romiboidal şi o maclă formatădin doi hemihe-xakisoctaedri combinaţi,precum şi hexakisoctaedrul (fig. 2., e, f).

52 N. Ludusan

Fig. 4. Cristal piramidal de diamant cu feţe striate

Fig. 3. Cristale de diamanta,b,c,d -holoedrice; e,f - tetraedrice (după: G. Mastacan, 1976)

De multe ori feţele sunt striate, avândstriurile dispuse în aşa fel încât formează oscară, ceea ce imprima cristalului un aspectpiramidal (fig. 3, b). Se găsesc, de asemenea,cristale ale căror feţe sunt corodate: pe feţelecubului fiigurile de coroziune sunt patraticeşi au laturile paralele cu feţele (fig. 3, d), întimp ce pe feţele octaedrului aceste figurisunt triunghiulare şi dispuse invers, adicăvârfurile sunt îndreptate către laturile fetelor(fig. 3, b, fig. 4).

Structura diamantului este caracterizatăprin legaluri homeopolare în coordinaretetraedrică, constituită din intrepătrundereaa

două reţele cubice cu feţe centrate.Diamantul are luciu propriu puternic,

numit “adamantin”. De obicei estetransparent, uneori translucid şi chiar opac,incolor, galbui roşietic,cenuşiu, brun. verzui, albăstrui sau chiaralbastru şi negru. Coloraţiile sunt, de multeori, de natură allocromatică, datorateimpurităţilor din reţeaua cristalină.

Clivează uşor după feţele de octaedri.Spărtura are aspect concoidal, fragil.

Duritatea are valoarea 10, diamantulfiind mineralul etalon pentru această treaptăa scării durităţii mineralelor (scara luiMohs).

53Diamantul, de la mineral la piatră preţioasă

Fig. 5. Cristale naturale de diamanta - cristal piramidal din Africa de Sud, b - cristal tetraedric din India

Refrigenţa este foarte ridicată şidispersia foarte puternică, prezintândcâteodată o birefrigenţă intensă, ce pare a fidatorată numeroaselor incluziuni sauefectului unei mari presiuni la care a fostsupus cristalul. Prin insolaţie, devinefosforescent, astfel că dacă este expus directrazelor solare timp de o oră şi apoi introdusrepede într-o cameră obscura, diamantulemite o lumină foarte vie timp deaproximativ 20 minute. Acelaşi efect, însămai puţin intens, se poate obţine cu ajutorulluminii arcului electric. Prin frecare energicădevine fosforescent pentru puţin timp. Estefoarte rău conducător de caldură şielectricitate, dar devine electric pozitiv prinfrecare.

Rezistă la temperaturi destul de înaltefără a suferi modificări. Dacă însă esteîncălzit la temperatura arcului electric, setransformă imediat într-o masă poroasă,având aspectul cocsului, foarte fragilă, careîncă poate zgâria sticla. Prin încălzire,diamantele colorate îşi schimbă culoarea,astfel că un diamant puţin colorat în brun,prin încălzire în mediu anaerob, capătă oculoare roz intens, pe când diamantul coloratîn verde devine brun. Nu este dizolvat desoluţiile alcaline, nici de cele acide, însădacă este tratat cu azotat de potasiu sau cuun amestec de bicromat de potasiu şi acidsulfuric, se transformă complet în CO2.

Primele diamante au ajuns in Europa însecolul VI - V i.Hr., Muzeul de IstorieNaturală din Londra deţinând o sculpturăgreacă din bronz, cu diamante brute din aceaepocă. Mai târziu, diamantul a fostmenţionat de Pliniu cel Bătrân (23-79d.HR.). Pâna în secoulu la VIII-lea,majoritatea diamantelor, inclusiv celefaimoase, proveneau din India. Mai târziu, în1714, au fost descoperite diamante înBrazilia, iar apoi în Africa de Sud.

Diamantele sunt înconjurate denumeroase legende, cu versiuni reale saufantastice, care le atribuie puterimiraculoase. Considerate întotdeauna simbolal bogăţiei, se regăsesc în majoritateabijuteriilor de coroană, în marile tezaure şi încolecţiile muzeelor.

În stare naturală, diamantul se găseştesub forma mai multor varietăţi, ce vorprezentate în cele ce urmează.

Diamantul propriu-zis este varietatea ceamai pură şi mai preţioasă (fig. 5), unitatea demasă a diamantului fiind caratul (un carat =215 mg). Valoarea diamantului ca piatrăpreţioasă creşte în funcţie de numărul feţelorşi de gradul de şlefuire. Tăierea diamantuluidatează de la jumătatea sec. XV, fiindefectuată, pentru prima dată, în Franţa.Astăzi principalele centre pentru tăiereadiamantului se gasesc la Amsterdam, laParis, în Belgia şi în Israel.

54 N. Ludusan

Fig. .6. Diamant tăiat sub formă de brilianta - briliante prelucrate, b - denumirea feţelor briliantului

Diamantul se poate tăia în doua forme: înrozetă şi în briliant (fig. 6).

Tăierea în rozetă se face, de obicei, pediamante de calitate inferioară, iar în briliantse taie diamante de calitate superioară caformă şi transparenţă.

Bort sau Ballas este o varietate dediamant cu structura radiară. În starwenaturală se găseşte sub formă de cristalerotunjite, având duritatea mai mare decit adiamantului propriu-zis. Se întrebuinţează,sub forma unei pulberi numită “egrize”,pentru lustruirea însăşi a diamantului.

Carbonado sau diamanlul negruprezintă această culoare din cauzaimpuritatilor, îndeosebi a grafitului. Esteopac şi se găseşte în forma de bucăţi maimult sau mai puţin rotunjite, ce au câteodatămarimea unui măr. Are aproape aceeaşiduritate ca şi bortul, fiind astfel întrebuinţatla confecţionarea coroanelor cu diamanteutilizate în operaţiile de foraj.

Diamantul, fiind una dintre cele maipreţioase pietre, este căutat cu mult interes petoate meridianele, fiind prezent însă numaiîn anumite regiuni. Primele zăcăminte dediamant din lume an fost descoperite îndepozitele aluvionare din India, care aufurnizat un mare numar de cristale, din careunele cu o claritate şi o putere de refracţieextraordinară, aici fiind singurul loc în careau fost găsite câteva diamante de culoarealbăştruie. Ulterior au fost descoperitezăcăminte aluvionare şi în Brazilia, în masatorentului Ribeiro-Manso, din împrejurimileoraşului Diamantina, iar apoi zăcăminteledin provinciile Minas-Geraes şi Balhiia. Înprovincia Minas-Geraes, diamantele au fostgasite în gresii, iar în Bahia s-a găsit mult

carbonado, sub forma de fragmente de pânăla 1000 carate, în nisipuri.

Din zăcămintele din Republica Sud-Africană, descoperite în 1866, s-au exploatatdiamante de foarte bună calitate. Aiciprincipalele mine diamantifere sunt laKimberley, De Beer, Bultfontein, Dutoitspanetc., diamantele fiind exploatate din coloanede roci vulcanice numite “kimberlite”.

Zăcăminte primare de diamant se maigăsesc şi în alte regiuni, însă de mai micăextindere. Astfel, se găsesc diamantemărunte în kimberlitele din Tanzania,cantităţi importante de diamante s-auexploatat în ultimul timp în depozitealuvionare din Congo, zăcământul primar alacestora fiind situat în diabazele de laBuschiomaio. Zăcăminte de mai micăimportanţă au fost puse în evidenţă şi înColumbia.

Pe lângă cele amintite, zăcăminte dediamante se mai găsesc în China, Australia,California, precum şi in Siberia (Iakuţia).Acestea din urmă, descoperite în anul 1954,reprezintă marele rezervor mondial alprezentului şi viitorului. La două decenii

55Diamantul, de la mineral la piatră preţioasă

Fig. 7. Diamantul Cullinan brut

după decoperirea diamantelor din Siberia,prezenţa acestea a fost pusă în evidenţă şi înbazinele fluviilor Nipru şi Bug, din Rusia.

Aproximativ în aceeaşi perioadă, s-aumai descoperit zăcăminte aluvionare dediamant cu granule de dimensiuni mici(pâna la 20 carate) în Congo, Angola,Guineea, Tanzania, Venezuela, ba chiar şi înpodişului Boemiei. Datorită valorii lordeosebite, pentru care au fost şi sunt deosebitde râvnite de oameni din cele mai diversecategorii sociale, diamantele de dimensiunimari au stârnit întotdeauna un interes şi un

patos deosebit, în jurul lor ţesându-seadevărate istorii.

Unele dintre cele mai celebre diamante,care vor fi prezentate în cele ce urmează, aujucat un rol deosebit în istoria unor familiiregale şi chiar a unor naţii.

Diamantul CULLINAN, considerat ceamai mare gemă brută de diamant de bună calitate găsită vreodată, a fostdescoprit în anul 1905, în localitateaGauteng (Africa de Sud), greutatea măsuratăa acestuia, imediat după descoperire, fiind de3106 carate (fig. 7).

Descoperirea diamantului se datorează luiFrederick Wells, un inspector a unei prolificemine de diamante din Africa de Sud. În timpce făcea o inspecţie de rutină, i-a atrasatenţia un obiect ce reflecta ultimele razepiezişe ale Soarelui. La o privire mai atentăa remarcat un obiect strălucitor pe un pereteabrupt, la circa 6 metri de suprafaţapământului, scoţând astfel la lumină ceva cepărea a fi un mare cristal de diamant. Înprimul moment a crezut că s-a înşelat, iarpiesa descoprită nu este decât o bucată desticlă, însă testele efectuate asupra acesteipiese au dovedit că este cel mai marediamant de calitate descoperit vreodată.

Denumirea a fost dată după numele lui SirThomas Cullinan (fig. 8), directorul mineide diamante în care a fost descoperit. SirWilliam Crookes a efectuat o analiză adiamantului înainte de a fi tăiat şi amenţionat, printre altele, remarcabila saclaritate. Cristalul a fost cumpărat de cătreguvernul din Transvaal şi prezentat regeluiEduard al VII-lea.

Transportul diamantullui, din Africa deSud în Anglia, a ridicat serioase probleme desecuritate. Detectivii londonezi, responsabilicu securitatea transportului, au plasat o piesăfalsă pe un vapor, pentru a atrage pe cei carear fi avut intenţia de furt. Diamantele

56 N. Ludusan

Fig. 9. Coperta lucrarării lui SirWilliam Crookes în care apare istoria

diamantului Cullinan

Fig. 10. Cele nouă piese rezultate în urma fragmerntării diamantului Cullinanşi briliantele rezultate in urma prelucrării

Fig. 8. Cele trei personaje de care se leagădecoperirea diamantului Cullinan: Fred Wells(dreapta), McHardy şi Sir Thomas Cullinan

(stânga)

veritabile au fost trimise în Anglia într-ocasetă, printr-un simplu colet poştal.

Speculaţiile care au început să apară încăde la descoperire, se referă la existenţa unei“a doua jumătăţi” din diamantul Cullinan.

În conformitate cu cele susţinute de SirWilliam Crookes, în celebra lucrare

“Diamante”, apărută în anul 1909 (fig. 9),gema originală fost în sine “un fragment,probabil mai puţin de jumătate dintr-uncristal octaedric, astfel că celelalte porţiuniîncă îşi aşteaptă descoperirea de către unminer norocos.”

Crookes indică astfel, indirect, faptul căiniţial cristalul a avut o dimesiune mult maimare, dar s-a spart în mod natural şi nu decătre bijutier în operaţia de tăiere, în nouăfragmente, toate fiind prelucrate, rezultând 9

briliante de cea mai bună calitate (fig. 10).Alte speculaţii se referă la faptul că SirThomas Cullinan ar fi rupt din piesaoriginală, un fragment în mărime de circa1500-2000 de carate.

57Diamantul, de la mineral la piatră preţioasă

Fig. 11. Diamantul Cullinan I şi sceptrul în care a fost montat

Fig. 12. Diamantul “Cullinan II” sau “Steaua Mică a Africii”

Cea mai mare bijuterie tăiată din gemaoriginală, denumită “Cullinan I”, undiamant în formă de pară cu masa de 530carate şi dimensiuni de 58,9 x 45,4 x 27,7mm. Este numit Cullinan I pentru ca este celmai mare dintre cele nouă mari pietre tăiatedin diamantul Cullinan.

Ulterior, piesa a fost rebotezat de regele

Eduard al VII-lea cu numele de “Marea Steaa Africii”. Din dispoziţia aceluiaşi rege,piesa a fost montată pe mânerul sceptruluiCasei Regale Britanice, unde se află şi înprezent (fig. 11). Pentru a fi montat însceptru a fost necesară a redesenare şireprelucrare a acestuia, pentru ca diamantulsă se încadreze în structura şi designulpiesei.

Următorul exemplar tăiat a fost botezat“Cullinan II” sau “Steaua Mică a Africii”(fig.12), cântăreşte 317 carate şi este, înordinea mărimii, al patrulea diamamant

şlefuit din lume, făcând parte, la ora actuală,din bijuteriile ce constituie tezaurul CoroaneiBritanice.

58 N. Ludusan

Fig. 14. Diamantul Cullinan V

Fig. 13. Diamantele Cullinan III şi Cullinan IV şi coroana în care au fost montate

Fig. 15. Cullinan VII şi VIII

Cullinan III este un briliant tăiat în formăde formă de pară şi cântăreşte 94,4 carate, şiîmpreună cu Cullinan IV (63,6 carate) aufost montate în coroana reginei Maria,făurită pentru a fi purtată la încoronare aregelui George al V-lea al Marii Britanii(fig. 13).

După încoronarea Reginei Elisabeta,aceasta a moştenit coroana, diamantele fiindbotezate, în amintirea celei care le-a purtat,"Granny's Chips". La ora actuală, cele douăpiese sunt monata într-o broşă.

Diamantul Cullinan V (fig.14), ce a făcutparte din bijuteriile reginei Maria, are 18,80

carate, fiind prelucrat în formă de parătriunghiulară, fiind montat într-o broşă deplatină, alături de renumitul smaragdCambridge. Fiecare element al broşei poatefi detaşat şi purtat ca o broşă separată, fiindfrecvent purtat, în acest mod, de reginaElisabeta II.

Cullinan a VII este un diamant de 8,80carate, pe care Regina Maria l-a adaugat caun pandantiv la broşa confecţionată dinCullinan VIII (fig. 15).

Acestă broşă a fost creată în acelaşi timpcu broşa Cullinan V.

59Diamantul, de la mineral la piatră preţioasă

Fig. 17. Diamantele Orlov (a) şi Victoria (b)

Fig. 16. Diamantele Excelsior (a) şi Marele Mogul (b)

Celelalte briliante provenite din Cullinansunt montate în diferite bijuterii aparţinândcasei regale Britanice. Astfel, o fotografiedin 1919 o înfăţişează pe regina Mariapurtând un colier în care sunt montate celemai mici piese Cullinan. Deşi a moştenitcolier în 1953, Regina Elizabeth II, nu l-apurtat niciodată în public. Despre CullinanIX se ştie că are 4,39 carate şi este montatîntr-un inel personalizat al Reginei Maria şiaparţine acum reginei Elizabeth II.

Pe lângă diamantele Cullinan, a cărorfaimă se datorează şi faptului că aparţinCasei

regale Britanice, lumea diamantelelor maicuprinde şi alte exemplare, la fel de faimoaseşi la fel de valoroase.

Astfel, diamantul EXCELSIOR (fig. 16,a), este considerat cel mai mare exemplarcunoscut la ora actuală, greutatea lui fiind de971 carate.

MARELE MOGUL, (fig 16. b) de originehindusă, se găsea la curtea şahului Persiei, însec al XV-lea, atribundu-i-se o dimernsiunede 797 carate. Diamantul original a fostmicşorat, prin tăiere de către giuvaergiulveneţian Hortehsio Borgis, la 250 carate.

Diamantul OLROV (195 carate, fig 17.a), originar din India, este oferit Ecaterinei a II-a a Rusiei în 1772, fiindmontat într-un sceptru care se gaseşte întezaurul Rusiei.

Diamantul VICTORIA, în greutate de188 carate, este cunoscut datorită reflexeloralbastre pe care le prezintă, şi care, alături demărime, l-a făcut celebru (fig. 17. b).

60 N. Ludusan

Fig. 18. Diamantele Regent (a) şi Tiffanny (b)

REGENTUL (fig. 18 a), oferit dă cătrePitt, guvernatorul statului Madras din India,ducelui d’Orleans, a fost considerat, multtimp, cel mai mare şi mai frumos diamant alEuropei. Istoria menţionează că iniţial avea410 carate, iar în 1792, în timpul Revoluţieifranceze, a fost furat, apoi regăsit. După cetrece prin diferite stăpâniri, ajunge la Berlin,de unde este readus în Franţa de cătreNapoleon I, fiind prezent şi astăzi în colecţia

Muzeului Louvre din Paris, grautatetea luiactuală fiind de 136 carate..

TIFFANNY (125 K, fig. 18. b), a fostgăsit în anul 1877 în Africa de Sud şiprelucrat în Franţa, fiind apoi vândut, decompania deţinătoare, Tiffany & Co, înSUA.

Această gemă reprezintă unul dintre celemai rare briliante de culoare galben-canar,fiind deseori prezentat la diferite expoziţiiinternaţionale.

Printre legendele ţesute în jurul unordiamante, un loc de frunte îl ocupă celereferitoare la KOH-I-NOOR (fig. 19 a),considerat cel mai vechi diamant prelucrat,cunoscut la ora actuală, a cărui denumireînseamnă “muntele de lumină”. Se pare cădatează de peste 2000 de ani, iar legenndacare îl însoţeşte spune că trebuia purtat de unerou din Mahabharata, care era împăratulIndiei. Ulterior a făcut parte din tezaurul maimultor maharajahi, ai Indiei. Cele mai vechimărturii scrise referitoare la acet diamantdatează din anul 56 i.Ch., în care semenţionează că ultimul lui purtător a fostŞahul Nadir. În anul 1850 este confiscat deenglezi şi donat reginei Victoria, intrând intezaurul coroanei regale engleze, unde seaflă şi astăzi, fiind micşorat, prin tăiere, dela 186 la 103 carate.

Diamantul SANCY (fig. 19 b) a fost, laînceput, tot în posesia lui Carol Temerarul,pentru ca ulterior, după complicate

peregrinări, să ajungă la curte alui Henric alIII-lea al Franţei. A trecut, pentru scurtăvreme, pe la regina Elisabeta I a Angliei,reîntorcându-se în tezaurul lui Ludovic alXV-lea, pentru ca în sec.al XVIII-lea să i sepiardă urma.

STEAUA SUDULUI (fig. 20 a), avândiniţial o greutate de 362 carate, a fostdescoperit în 1858 în Brazilia, fiind redusulterior, prin prelucrare, la 254 carate.

FLORENTINUL (fig. 20 b), cunoscutiniţial sub numele de “Marele Duce deToscana”, a fost pierdut în 1476, în lupta dela Granson, de către Carol Temerarul. Dupămulte peripeţii a fost regăsit la Florenţa,ocazie cu care i se schimbă şi numele., luândapoi drumul curţii împărătesei Maria Tereza,unde se află şi astăzi în tezaurul coroanei.

Întrebuinţările diamantului sunt,îndeobşte, cunoscute. În afară de folosirea înbijuterie a cristalelor cu luciu şi transparenţădeosebite, se întrebuinţează pentru tăierea

61Diamantul, de la mineral la piatră preţioasă

Fig. 20. Diamantele Steaua Sudului (a) şi Florentinul (b)

Fig. 19. Diamantele Koh-i-noor (a) şi Sancy (b)

sticlei şi în industria prelucratoare ametalelor. Diamantul negru se utilizează lafabricarea uneltelor ce seirvesc la prelucrarea

rocilor dure, la executarea găurilor înprocesul de săpare a minelor, la coroanelesapelor de foraj s.a.

BILIOGRAFIE

1. Anastasiu, N.; Grigorescu, D.; Mutihac, V.; Popescu, Gh.C. [1998] – Dicţionare deGeologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

2. Apostolescu, R. [1987] – Caleidoscop mineralogic, Ed. Tehnică, Bucureşti. 3. Bernal, D.J. [1964] – Ştiinţa în istoria societăţii. Ed. Politică, Bucureşti. 4. Brana, V.; Avramescu, C.; Călugău, I. [1986] – Substanţe minerale nemetalifere, Ed.

Tehnică, Bucureşti. 5. Crăciun, A. [2005] – Valorization of the world mineralogical heritage main obiective of

the world mineralogical organization, International Multidisciplinary Conference, Baia

62 N. Ludusan

Mare. 6. Crowe, J. [2007] – Ghidul pietrelor preţioase. Cum să evaluăm şi să utilizăm pietrele

preţioase, de la tăietură şi culoare, la formă şi montură, Ed. Enciclopedia RAO,Bucureşti.

7. Drâmbă, O. [1984] – Istoria culturii şi civilizaţiei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti.

8. Duda, R., Lubos, R. [1990] – Minerals of the World, Arch Cape Press, New York. 9. Giordano, P.; Teruzi, G. [2007] – Ghid practic. Minerale & fosile. Speciile şi varietăţile

cele mai cunoscute, Ed. Erc Press, Bucureşti.10. Ionescu, C. [1995] – Pietre preţioase, semipreţioase şi decorative, Dicţionar Enciclpedic

ilustrat, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.11. Luduşan, N. [2008] – Geologie generală. Curs universitar, Seria Didactica, Ed.

AETERNITAS, Alba Iulia.12. Mastacan, Gh.; Mastacan, I [1976] – Mineralogie, vol. I-II, Ed. Tehnică, Bucureşti.13. Mârza, I. [1992] – Geneza zăcămimntelor de origine magmatică, Ed. Dacia, Cluj-

Napoca.14. Petrulian, N. [1973] – Zăcăminte de minerale utile, Ed. Tehnică, Bucureşti.15. Popescu, Gh.C. [1986] – Metalogenie aplicată şi prognoză geologică. Partea II-a. Ed.

Universităţii din Bucureşti.