CONSIDERATIONS REGARDING THE COMPLEX OFFENSE AND … 05 31.pdf · Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

223 Section: Social Sciences

CONSIDERATIONS REGARDING THE COMPLEX OFFENSE AND TNE MULTIPLE

OFFENSES DELIMITATION CRITERIA

Anca-Iulia Stoian Lecturer, PhD, ”Spiru Haret” University of Bucharest

Abstract: In this study, we tried to draw and analyze some special situations of criminal practice, requiring the need to find the delimitation elements between the complex offense - as an unity of

offending – and the multiple offense – as a plurality of offending. The problem of unity and plurality of

offending arises when there are an complex of acts or activities committed by the same person and we must determine whether this complex forms a single offense or, on the contrary, two or more offenses.

The evaluation is formed by a series of acts (actions or inactions) and the evluation basis is formed by

the same notion of offense created by the legislator. There is unit of offending when in the activity of a person we can identify the content of only one offense and there is plurality of offending when we can

identify in that activity the contents of two or more offenses. The disinction interest between unity and

plurality of offending is the fact that the number of offenses existing in a complex activity or in a

complex of activities depends on the number of criminal conflict reports that must be resolved.

Keywords: absorbent offense, absorbed offense, criminal liability, content of the offense, component of

offense.

1. Introducere

În doctrină1 s-a arătat că delimitarea celor două instituții se face după următoarele

criterii principale: caracterul necesar al absorbției, caracterul determinat/ determinabil al

infracțiunii absorbite și gradul de pericol social al infracțiunii absorbite/absorbante. În plus,

practica judiciară a dezvoltat unele criterii complementare de distincție, pe care le vom

prezenta la sfârșirul studiului.

2. Caracterul necesar al absorbției

Un criteriu necesar de distincție între infracțiunea complexă și concursul de infracțiuni

este caracterul necesar al absorbției. Pentru a exista infracțiune complexă trebuie ca în

conținutul său de bază sau agravat, să se regăsească o infracțiune. Prin urmare, infracțiunea

absorbantă nu se poate consuma fără comiterea faptei absorbite2. În cazul concursului, real

sau ideal, întâlnirea infracțiunilor este rezultatul unei conjuncturi faptice, determinate de

voința agentului, fiind așadar posibilă consumarea unei infracțiuni fără cealaltă3.

Necesitatea absorbției se evaluează întotdeauna raportată la exigențele normei de

incriminare, nu la modul concret de comitere a infracțiunii. De exemplu, faptul că, raportat la

modul în care agentul concepe comiterea infracțiunii, un omor nu se poate consuma fără

sustragerea armei necesare, nu înseamnă că prin aceasta omorul devine o infracțiune

complexă și absoarbe furtul. Relația infracțiune mijloc – infracțiune scop, întâlnită în structura

unei infracțiuni complexe, este un criteriu impropriu de delimitare, întrucât ea se regăsește

perfect în structura concursului real cu conexitate etiologică. Pentru a exista infracțiune

1 Dongoroz V.ş.a., Explicaţii teoretice ale codului penal român. Partea generală. Vol. I., Ed. ALL BECK,

Bucureşti: 2003, p. 228. 2 Streteanu F., Concursul de infracțiuni, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002,p. 175. 3 Antoniu G. (coordonator), Bulai C., Duvac C., Griga I., Ivan Gh., Mitrache Ctin., Molnar I., Pascu I., Pașca V.,

Predescu O., Explicații Preliminare ale Noului Cod Penal, Vol.1, Articolele 1-52, Ed. Universul Juridic,

București, 2010, p. 401.



complexă trebuie ca infracțiunea absorbantă să nu se poată consuma sub nicio formă fără

consumarea infracțiunii absorbite.

Există câteva cazuri în care doctrina și practica au oscilat între reținerea unei

infracțiuni complexe sau a unui concurs de infracțiuni.

I. Unul dintre aceste cazurile dezbătute a fost acela al relației dintre furtul prin efracție

sau dintre o tâlhărie comisă într-o locuință sau dependințe ale acesteia, pe de o parte, și

violarea de domiciliu, pe de alta. În ceea ce privește furtul prin efracție și violarea de

domiciliu, în doctrină și practică au fost exprimate opinii diferite. Astfel, într-o primă opinie,

s-a arătat că în cazul în care este infracțiune – mijloc, violarea de domiciliu își păstrează

autonomia infracțională, aflându-se în concurs cu infracțiunea-scop (omor, viol etc.), prin

excepție, ea își pierde autonomia atunci când este absorbită într-o infracțiune complexă, cum

ar fi furtul comis în condițiile prevăzute la art. 229 alin. (1), lit. d, C. penal4. Nu ar fi vorba

aici de o absorbție legală, pentru că textul art. 229 alin. (1), lit. d C. penal nu face nicio

referire la violarea de domiciliu, ci de o absorbție naturală, deoarece furtul prevăzut la

articolul menționat este de neconceput fără violarea domiciliului părții vătămate. Așadar, nu

este doar o legătură de circumstanță, ci una necesară, impusă de însăși reglementarea legală.

Însă, de reținut este faptul că furtul este o infracțiune complexă doar atunci când se comite

prin efracție, caz în care absoarbe distrugerea. În celelalte modalități, furtul este o infracțiune

simplă, neexistând nicio infracțiune absorbită care să poată fi determinată, chiar și dacă am

admite că nici în aceste modalități nu se poate comite fără violarea de domiciliu.

O altă soluție propusă este cea a reținerii unui concurs de infracțiuni, pentru

următoarele situații:

a). infracțiunea absorbită trebuie să fie determinată/ determinabilă în cuprinsul normei

de incriminare, pentru a fi în prezența infracțiunii complexe. Articolul 229 alin. (1), lit. d C.

penal incriminează furtul comis prin ‖escaladare, efracție, folosire fără drept a unei chei

adevărate sau a unei chei mincinoase‖, fără nicio referire la ‖pătrunderea într-o locuință,

încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea‖. Infracțiunea absorbită trebuie

determinată, fie prin denumirea infracțiunii ca atare, fie prin indicarea acțiunii sau urmărilor

specifice ei5, pentru că ea nu decurge din natura lucrurilor, ci din voința legiuitorului. Așadar,

nu se poate pune problema unei absorbții legale, acesta fiind un lucru evident, ci doar a unei

absorbții naturale.

b). nereținerea violării de domiciliu ar lipsi de apărare o valoare socială distinctă de

cea protejată prin articolul Codului penal și anume, inviolabilitatea domiciliului persoanei.

c). în cazul formei de bază a infracțiunii de violare de domiciliu, acțiunea penală se

pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părților înlătură

răspunderea penală. Dacă admitem ideea absorbției, ar însemna că acțiunea penală se pune în

mișcare din oficiu, iar împăcarea părților nu are niciun efect.

d). Cel mai important argument în sprijinul respingerii unei absorbții naturale este

acela că se pot imagina situații în care furtul prin efracție se poate comite și fără violarea de

domiciliu. Este cazul celui care a pătruns în locuința victimei cu acordul acesteia și forțează

încuietorile sertarelor. Furtul prin efracție se poate apoi comite nu numai dintr-o locuință, ci și

dintr-un autoturism, întreprindere, instituție etc. Atunci când se pătrunde prin efracție în

domiciliul unei persoane pentru a comite un furt, există doar o legătură de fapt între cele două

infracțiuni. În acest sens s-a arătat că se poate comite o tentativă de furt prin efracție fără a se

comite și violarea de domiciliu atunci când agentul este surprins după ce a distrus încuietorile,

fără a fi apucat să pătrundă în locuință6.

4 Basarab M., Drept penal. Partea generală, Vol.1., Editura „Lumina-Lex, Bucureşti, 1997, p. 121. 5 Antoniu G. (coordonator), op.cit., p. 406. 6 Mitrache C., Mitrache C., Drept Penal Român, Partea Generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p.

312.



Aceleași discuții s-au purtat și în cazul tâlhăriei, atunci când furtul a fost comis în

condițiile art. 229 alin. (1), lit. d C. penal7.

II. Un număr impresionant de articole a fost scris sub imperiul Codului penal anterior

și în ceea ce privește înșelăciunea comisă prin fals. Actualul Cod penal a pus capăt dicuțiilor,

stipulând în art. 244 că, dacă mijlocul fraudulos folosit la comiterea înșelăciunii constituie el

însuși infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Se pune problema dacă

înșelăciunea comisă în modalitatea emiterii unui cec fără acoperire este o infracțiune

complexă ce absoarbe infracțiunea de falsificare de monede sau alte valori. Suntem astfel de

părere că nu va exista infracțiune complexă, nici măcar un concurs de infracțiuni, deoarece

infracțiunea de falsificare se comite prin contrafacere (producerea unui cec nou) sau prin

alterarea unui cec preexistent, pentru a-i da o valoare mai mare (fals material).

3. Caracterul determinat/ determinabil al infracţiunii absorbite

Un alt criteriu de delimitare a infracțiunii complexe față de concursul de infracțiuni

este caracterul determinat sau determinabil al infracțiunii absorbite. În ceea ce privește

instituirea unității complexe, trebuie să existe o dispoziție expresă nu numai pe cale generală,

ci și în partea specială a codului sau în legi speciale, unde activitatea tipică să fie reglementată

ca atare8. Acest criteriu ajută la delimitarea infracțiunii complexe nu numai de concursul de

infracțiuni, ci și de concursul de calificări, atunci când una din calificări constituie element

sau circumstanță a celeilalte. De exemplu, traficul de influență (art. 291 C. penal), comis de

către o persoană care lasă să se creadă că are o influență asupra unui funcționar, absoarbe fără

îndoială infracțiunea de înșelăciune, fără a fi însă o infracțiune complexă, deoarece

infracțiunea absorbită nu este determinată și nici măcar determinabilă în sensul folosit în

această secțiune, ci este identificabilă prin compararea celor două norme de incriminare.

Soluția ideală este aceea în care legiuitorul indică expres infracțiunea sau infracțiunile

absorbite, nelăsând niciun dubiu asupra voinței sale de a le include în infracțiunea absorbantă.

Așa se întâmplă în cazul tâlhăriei care este ‖furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau

amenințări‖, a tulburării de posesie, comisă prin violențe sau amenințări, a ultrajului care

absoarbe amenințarea, lovirea sau alte acte de violență, vătămarea corporală, vătămarea

corporală gravă, a împiedicării participării în proces, săvârșită prin violență, amenințare, etc.

deși în aceste cazuri, termenul de violență nu desemnează o singură infracțiune, legiuitorul a

folosit această noțiune din rațiuni de tehnică legislativă, pentru a nu uza de enumerări prea

lungi ale infracțiunilor absorbite.

Nu este însă necesar ca infracțiunea absorbită să fie exprimată în termeni categorici și

neechivoci, și aceasta nici nu este întotdeauna recomandabil, pentru a nu supraîncărca norma

de incriminare.9 Este suficient ca din termenii întrebuințați să se poată deduce clar intenția

legiuitorului de a absorbi o anumită infracțiune, fără a o indica expres, dar în același timp, fără

ca termenii folosiți să fie prea generici.

Așa cum s-a arătat10

, atunci când termenii folosiți sunt de o largă generalitate, astfel

încât nu au vocația de a desemna acțiunea/ inacțiunea caracteristică unei infracțiuni

determinate, nu vom avea o infracțiune complexă. De exemplu, în cazul infracțiunii de ultraj

contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, termenii foarte generali folosiți în art

375 C. penal nu au vocația de a semnifica acțiunea sau inacțiunea caracteristică unei anumite

7 Antoniu G., Tâlhăria, unitate sau pluralitate de infracţiuni, Revista de Drept Penal nr. 4/2006, p. 34. 8 Stoian A.-I., Considerations regarding the legal nature of the continued offence, The 3rd IISHSS International

Conference on Law and Social Order, Constantza, 2013, volume I, Addleton Academic Publisher, New York, p.

230. 9 Antoniu G., Unele reflecţii asupra conceptului de incriminare şi conceptului de infracţiune, Revista de Drept

Penal nr. 4/2010, p. 19. 10 Antoniu G., Reflecţii asupra pluralităţii de infracţiuni, Revista de drept penal, nr 4/1999, p. 9.



infracțiuni determinate. Prin urmare, dacă infracțiunea se comite prin distrugere, spre

exemplu, ea se va reține în concurs cu această infracțiune.

Ca atare, infracțiunea absorbită este indicată prin denumirea ei, alteori prin latura ei

obiectivă, alteori prin rezultatul ei. De exemplu, noțiunea de constrângere din cuprinsul

multor infracțiuni complexe a fost unanim interpretată ca desemnând atât infracțiunile contra

integrității corporale sau sănătății, ca și constrângere fizică, cât și amenințarea, ca și

constrângere morală11

.

De aceea, în niciun caz nu se poate accepta ideea exprimată de doctrină, potrivit

căreia, în cazul în care latura obiectivă este desemnată prin termeni generici, în care intră o

sferă mai largă de activități, ‖textul incriminator se referă numai la acele activități care nu

pot constitui prin ele însele o faptă prevăzută de legea penală‖, în acest caz, nu ne aflăm în

prezența unei infracțiuni complexe, ci a unei infracțiuni simple12

. Rămâne deci sarcina

interpretului de a decela înțelesul noțiunilor prevăzute de lege, de a distinge între caracterul

nedeterminat, de largă generalitate al acestora și caracterul generic, dar apt totuși să

circumscrie o activitate infracțională determinată.

4. Gradul de pericol social al infracţiunii absorbite şi absorbante

Infracțiunea absorbită, reprezentând o însumare de fapte socialmente periculoase, în

mod firesc, gradul de pericol social al infracțiunilor absorbite nu poate întrece pe cel al

infracțiunii complexe, pericol reflectat în pedeapsa prevăzută de lege13

. Prin urmare,

infracțiunea absorbită trebuie să aibă în textul care o incriminează separat o sancțiune mai

mică decât aceea a infracțiunii complexe absorbante, în caz contrar, vom fi în prezența

concursului de infracțiuni. În doctrină14

s-a arătat că pedeapsa legală pentru infracțiunea

absorbită poate fi cel mult egală cu cea a infracțiunii absorbante. Asemenea cazuri ar trebui

evitate de legiuitor, întrucât infracțiunea absorbantă cuprinde, pe lângă infracțiunea absorbită

respectiv și o serie de elemente supraordonate, sau încă o infracțiune.

În situația în care infracțiunea absorbită este desemnată prin termeni categorici de

legiuitor, nu mai trebuie utilizat criteriul pericolului social pentru a identifica infracțiunea

absorbită. În infracțiunea complexă tot ceea ce prezintă o gravitate sporită nu se mai poate

absorbi, ci se va reține în concurs cu aceasta. De pildă, întrucât ultrajul absoarbe doar

vătămarea corporală gravă, dacă fapta are ca urmare moartea victimei, se va reține un concurs

între ultraj comis prin lovire sau orice acte de violență și loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte.

În același sens, s-a arătat că lipsirea de libertate în mod ilegal, în forma calificată, când

victimei i se cauzează suferințe, absoarbe numai fapta prevăzută la art. 193 alin. (1) C. penal.

Chiar dacă limitele largi de pedeapsă permit absorbția unor acte de violență mai grave,

legiuitorul nu indică în cuprinsul normei voința de a le absorbi, prin urmare ele se vor reține

în concurs cu lipsire de libertate15

.

11 Streteanu F., op.cit., p. 181. 12 Stoian A.-I., Problemele corelaţiei dintre formele unităţii legale şi pluralitatea de infracţiuni. În: Analele

ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare‖ a MAI al RM. Seria ştiinţe socio-umane, ediţia a X-a. Chişinău:

Academia „Ştefan cel Mare‖, 2010, p. 208. 13

Pascu I., Dima T., Păun C., Gorunescu M., Dobrinoiu V., Adrian M., Uzlău A. S., Drept Penal. Partea

generală, ediţia a 3-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013,p. 318. 14 Pascu I., Dima T., Păun C., Gorunescu M., Dobrinoiu V., Hotca A. M., Chiș I., DobrinoiuM., Noul Cod penal

comentat. Partea generală, ediția a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 271. 15 Boroi Al., Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal., Ediţia a 3a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,

2017, p.261.



5. Criterii complementare de delimitare

Deși în doctrină au fost considerate criterii improprii de delimitare a concursului de

infracțiunea complexă, în anumite situații, simultaneitatea rezoluțiilor infracționale

(1),conexitatea etiologică (2) sau unitatea spațio – temporală (3) își pot dovedi utilitatea în

acest demers, fără ca prin aceasta să capete aplicabilitate generală16

.

(1) Într-o speță, s-a decis ca fapta inculpatului care a pătruns în locuința părții

vătămate cu intenția de a sustrage unele lucruri și care, surprins fiind de o rudă, i-a aplicat

lovituri pentru a-și asigura scăparea, luând și o parte din bunuri, restul luându-le ulterior, când

nimeni nu mai era acasă, constituie tâlhărie.

O soluție a fost reținerea unui concurs între tâlhărie consumată și furt17

. Luarea numai

a unei părți din bunuri nu are nicio relevanță pentru încadrarea faptei ca și tâlhărie consumată,

pentru că ar însemna să recurgem la un criteriu de ordin cantitativ pentru a caracteriza o faptă

ca și consumată sau tentată. Cu privire la lucrurile sustrase ulterior, inculpatul a luat o nouă

rezoluție infracțională. Din moment ce a părăsit în fugă locuința, este greu de acceptat că a

mai prevăzut că va avea posibilitatea să revină pentru a lua și lucrurile abandonate.

(2) Tot astfel, s-a reținut că dacă fapta de amenințare s-a produs la un anumit inteval

de timp după comiterea furtului, și anume după ce agentul dusese lucrurile la el acasă și după

ce revenise la domiciliul părții vătămate, față de care recunoscuse comiterea furtului,

amenințarea nu mai apare determinată de scopurile prevăzute de Codul penal, așa încât nu

poate fi reținută tâlhăria18

.

Nu va exista conexitate etiologică între cele două infracțiuni și deci, nici infracțiune

complexă, ci concurs de infracțiuni dacă inculpatul a condus pe drumurile publice un

autovehicul proprietate personală, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, iar,

timp ce conducea autovehiculul proprietate personală, deși avea suspendat dreptul de a

conduce autovehiculul și o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, a pierdut controlul

direcției, a pătruns pe trotuar, unde a surprins și accidentat două persoane, dintre care una a

decedat și, ulterior a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.19

.

În mod similar, s-a considerat concurs de infracțiuni faptele inculpaților care au fost

surprinși de persoana vătămată în timp ce încercau să sustragă iarbă, pe care o coseau și

încărcau într-un atelaj hipo și au devenit violenți pentru a-și asigura produsul infracțiunii

precum și scăparea, prin amenințări, l-a lovit cu furca, în mai multe rânduri, pe, căruia i-au

fost provocate integrității corporale leziuni de tipul fisurilor, fracturilor costale, ce au necesitat

pentru vindecare un număr de 17 - 18 zile îngrijiri medicale. Zilele următoare, au pătruns prin

escaladare în curțile acestor persoane și au sustras cele două cabaline și drujba, iar în locuința

persoanei vătămate au pătruns (prin forțarea unui lacăt) și, după ce au răvășit incinta locuinței,

au sustras mai multe bunuri printre care: două covoare, obiecte de lenjerie, obiecte de

încălțăminte, produse cosmetice și perdelele de la geamul unei camere, iar dintr-o anexă a

gospodăriei, după ce i-a fost forțat sistemul de închidere, au fost sustrase un număr de 10

păsări și respectiv o drujbă. Ulterior, prin folosirea animalelor sustrase, s-au deplasat spre

orașul Buhuși, în zona lor de domiciliu pentru a le valorifica, drujba fiind abandonată pe

drumul lor.20

. Agravanta nu se va reține dacă violențele sunt comise în scopul sustragerii

bunului, când vom avea o tâlhărie. Atunci când nu se poate reține tâlhăria, ci doar furtul, nu

are importanță faptul că agentul a provocat această stare victimei (soluția e și mai evidentă

atunci când vătămarea corporală e comisă din culpă).

16

Paşca V., Drept penal. Partea generală. Ediţia a IV-a, revăzută şi adaugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2015, p. 331. 17 Streteanu F., op.cit., p. 189. 18 Stoian A.-I., op, cit., p. 209. 19 I.C.S.J., secția penală, decizia nr. 159/2017, preluată de pe www.scj.ro, accesat la data de 29.11.2017. 20 I.C.S.J., secția penală, decizia nr. 150/RC/2017, preluată de pe www.scj.ro, accesat la data de 29.11.2017.



(3) În sfârșit, unitatea spațio – temporală își poate dovedi și ea utilitatea pentru

delimitarea celor două instituții. Astfel, s-a decis că dacă violențele sunt comise la un interval

mare de timp de la comiterea furtului, chiar dacă se exercită pentru păstrarea bunului care se

mai afla încă asupra agentului, nu se va mai putea reține o tâlhărie, ci două infracțiuni în

concurs21

.

6. Concluzii

La infracţiunea complexă, unitatea este determinată de absorbţia în conţinutul unei

infracţiuni a conţinutului alteia. Pentru a distinge între unitatea şi pluralitatea de infracţiune

este necesară analiza fiecăreia din formele de unitate infracţională, prin caracterele specifice,

din care se pot reliefa acele acte multiple cu aspect constant şi general ce pot determina şi

specificitatea elementelor distinctive între aceste forme şi cele ale pluralităţii de infracţiuni.

BIBLIOGRAPHY

Antoniu G. (coordonator), Bulai C., Duvac C., Griga I., Ivan Gh., Mitrache Ctin., Molnar I.,

Pascu I., Pașca V., Predescu O., Explicații Preliminare ale Noului Cod Penal, Vol.1,

Articolele 1-52, Editura Universul Juridic, București, 2010.

Antoniu G., Reflecţii asupra pluralităţii de infracţiuni, Revista de drept penal, nr 4/1999, p. 3-

22.

Antoniu G., Tâlhăria, unitate sau pluralitate de infracţiuni, Revista de Drept Penal nr.

4/2006, p. 9-31.

Antoniu G., Unele reflecţii asupra conceptului de incriminare şi conceptului de infracţiune,

Revista de Drept Penal nr. 4/2010, p. 9-27.

Basarab M., Drept penal. Partea generală, Vol. 1., Editura „Lumina-Lex‖, Bucureşti, 1997.

Boroi Al., Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal., Ediţia 2, Ed. C.H.

Beck, Bucureşti, 2014.

Dongoroz V.ş.a.,., Explicaţii teoretice ale codului penal român. Partea generală. Vol. I. Ed. a

II-a. Bucureşti: Academia Română şi ALL BECK, 2003.

Mitrache C., Mitrache C., Drept Penal Român, Partea Generală, Editura Universul Juridic,

București, 2014.

Pascu I., Dima T., Păun C., Gorunescu M., Dobrinoiu V., Adrian M., Uzlău A. S., Drept

Penal. Partea generală, ediţia a 3-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013.

Pascu I., Noul Cod penal comentat. Partea generală, ediția a III-a, Ed. Universul Juridic,

București, 2016

Paşca V., Drept penal. Partea generală. Ediţia a IV-a, revăzută şi adaugită, Ed. Universul

Juridic, Bucureşti, 2015.

Stoian A.-I., Considerations regarding the legal nature of the continued offence, The 3rd

IISHSS International Conference on Law and Social Order, Constantza, 2013, volume I,

Addleton Academic Publisher, New York, p. 229-234

Stoian A.-I., Problemele corelaţiei dintre formele unităţii legale şi pluralitatea de infracţiuni.

În: Analele ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare‖ a MAI al RM. Seria ştiinţe socio-

umane, ediţia a X-a. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare‖, 2010, p. 208-211.

Streteanu F., Concursul de infracţiuni, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002.

21 I.C.S.J., secția penală, decizia nr. 276/2017, preluată de pe www.scj.ro, accesat la data de 29.11.2017.

Documents

CONSIDERATIONS REGARDING THE COMPLEX OFFENSE AND … 05 31.pdf · Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu