Camera Deputatilor CMP.doc · Web viewiar potrivit art. 3 al Directivei 2008/52/CE (a) „mediere” înseamnă un proces structurat, indiferent cum este denumit sau cum se face referire

CENTRUL DE MEDIERE PLOIEŞTI

80/2.12.2012

PozițiaAsociației profesionale ˮCentrul de Mediere Ploieștiˮ

cu privire la proiectul de lege privind înființarea Tribunalelor specializate pentru conflicte de muncă și asigurări sociale,

înregistrat la Camera Deputaților cu indicativul Pl-x nr. 452/2012B

Asociația profesională ˮCentrul de Mediere Ploieștiˮ își exprimă stupefacția și indignarea profundă cu privire la inițiativa legislativă privind înființarea Tribunalelor specializate pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, inițiativă care contravine flagrant cu dispozițiile în vigoare ale Legii 192/2006 cu modificările și completările ulterioare, care reglementează activitatea de mediere și profesia de mediator în România , legislație armonizată cu reglementările europene în vigoare în domeniu.

Astfel, singurul Consiliul de mediere din România este cel creat de Legea 192/2006 ,care definește medierea, precum și organizarea profesiei de mediator, și este singurul organism național de reglementare, organizare și control în domeniul medierii, așa cum este precizat în art. 17(1) „ In vederea organizării activității de mediere se înființează Consiliul de mediere, organism autonom cu personalitate juridică, de interes public, cu sediul în municipiul București”,

iar potrivit prevederilor art. 17(2) „ Consiliul de mediere se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi ale regulamentului său de organizare şi funcţionare.

……………………..

art.17(6) Pot face parte din Consiliul de mediere numai mediatorii autorizati care indeplinesc conditiile stabilite prin Regulamentul de organizare si functionare a Consiliului de mediere.”

Rezultă, indubitabil, că numai Consiliul de Mediere este abilitat să organizeze activitatea de mediere din România și îndreptățit să hotărască, prin regulamentul propriu de organizare și functionare, înființarea unor eventuale consilii de mediere, în scopul descentralizării activității sale, pentru o mai bună și eficientă implementare a profesiei de mediator,în toate domeniile pretabile și prevăzute ca atare de lege.

In aceste condiții, este inacceptabilă însăși ideea definirii sau

Ploiesti , Piata Victoriei ,nr.3, bloc Unirea , sc.B , corp F , et.2 , ap.5 F

0744422853/0721940047/ 0745767060/ 0724241288 Banca: Transilvania Ploieşti

E-mail: [email protected]


denumirii , așa cum rezultă potrivit art.4(1) din proiectul de lege privind înființarea Tribunalelor specializate pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a așa-ziselor consilii de mediere pentru conflicte de muncă , în condițiile în care acestea nu au nicio legatură cu medierea, așa cum este ea înțeleasă și definită de Legea 192/2006 privind medierea și profesia de mediator .

Referitor la prevederile art.4(2) din același proiect de lege : „Medierea în materia litigiilor de muncă este obligatorie” , acestea contravin total principiilor de bază ale medierii privind caracterul voluntar al medierii, acceptului în cunoștință de cauză al părților, precum și al autotederminării, principii care rezultă încă din definiția dată medierii de Legea 192/2006, și care situează instituția medierii în categoria metodelor ADR :

„ art.1 Medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților ”,

De asemenea, potrivit art. 1 al Directivei 2008/52/CE „(1) Obiectivul prezentei directive este de a facilita accesul la soluționarea alternativă a litigiilor și de a promova soluționarea pe cale amiabilă a acestora prin încurajarea utilizării medierii și asigurarea unei relații echilibrate între mediere și procedurile judiciare.”,

iar potrivit art. 3 al Directivei 2008/52/CE (a) „mediere” înseamnă un proces structurat, indiferent cum este denumit sau cum se face referire la acesta, în care două sau mai multe părți într-un litigiu încearcă, din proprie inițiativă, să ajungă la un acord privind soluționarea litigiului dintre ele, cu asistența unui mediator. Acest proces poate fi inițiat de către părți, recomandat sau impus de instanță sau prevăzut de dreptul unui stat membru.”

In ceea ce privește prevederea art.4(3) din proiectul de lege care definește medierea ca „prima fază procesuală a jurisdicției muncii”, aceasta contravine prevederilor art .60 ind.1 din Legea 115/2012, care modifică și completează Legea 192/2006 , și care instituie , începând cu data de 09 ianuarie 2013, „în litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor”, obligativitatea părții interesate să facă dovada că a participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii:

....................................

e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;

Prevederile art.4(4) ,potrivit cărora ’’ Medierea se efectuează în





camera de consiliu, de un juriu compus din 2 asistenți judiciari, cu citarea partilor, care pot fi asistate de avocați”, sunt în totală contradicție cu prevederile Legii 192/2006, care stabilește condițiile în care se poate desfășura activitatea de mediere și definește, în același timp, mediatorul, cu atribuțiile, responsabilitățile și calitățile sale, respectiv :

„Art. 51 Medierea are loc, de regulă, la sediul mediatorului. Dacă este cazul, medierea se poate desfăşura şi în alte locuri convenite de mediator şi de părţile aflate în conflict ,

respectiv,

Art 1(1) Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor.”

Articolul 36 din proiectul de lege, care prevede faptul că „asistenții judiciari realizează activitatea de mediere”, este total nefondat, în condițiile în care Legea 192/2006 stabilește clar cine poate desfășura activitatea de mediere în România, respectiv mediatorul autorizat conform legii, calitatea de mediator obținându-se, potrivit art.7/Legea 192/2006 : „ Poate deveni mediator persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:a) are capacitate deplină de exercițiu;b) are studii superioare;c) are o vechime în muncă de cel puțin 3 ani;d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activități;e) se bucură de o bună reputație și nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condițiile legii, sau un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditate conform legii și avizate de Consiliul de mediere;g) a fost autorizată ca mediator, în condițiile prezentei legi.”,

iar potrivit art.8(1)/ Legea 192/2006 ” Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 7 vor fi autorizate ca mediatori de către Consiliul de mediere, dupa achitarea taxei de autorizare, al carei cuantum va fi stabilit prin regulamentul prevazut la art. 17 alin. (2).”

Mai mult, potrivit art. 4 ,privind asigurarea calității medierii, din Directiva 2008/52/CE a PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială ,





„(1) Statele membre încurajează, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, elaborarea unor coduri voluntare de conduită și acceptarea acestora de către mediatori și organizațiile care furnizează servicii de mediere, precum și a altor mecanisme eficace de control al calității privind furnizarea serviciilor de mediere.

(2) Statele membre încurajează formarea inițială și continuă a mediatorilor pentru a asigura efectuarea unei medieri eficace, imparțiale și competente față de părți.”

Lecturând capitolul 3 din proiectul de lege privind asistenții judiciari, care au printre atribuții și realizarea activității de mediere, rezultă fără dubiu că aceștia sunt o categorie distinctă, fără vreo legatură cu instituția autentică a medierii, așa cum este ea definită, potrivit Legii 192/2006 sau Directivei 2008/52/CE a PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială , aceștia neparcurgând nici prin procesul de formare inițiala, și nici continuă ,specifică profesiei de mediator, formarea lor fiind eminamente juridică.

Mai mult, legiuitorul a prevăzut măsuri de protejare a profesiei de mediator, instituind, în acest sens, sancțiuni cu caracter penal pentru cei care exercită profesia de mediator fără respectarea legii:

’’ Art. 12 (4) Profesia de mediator se exercită numai de către persoana care a dobândit calitatea de mediator autorizat, în condiţiile prezentei legi.

(5) Exercitarea profesiei de mediator de către persoane care nu au dobândit calitatea de mediator autorizat, în condiţiile prezentei legi, constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale.”

Articolul 4(5) din initiațiva legislativă prevede termene pentru soluționarea conflictelor de muncă prin mediere, ceea ce, în accepțiunea Legii medierii 192/2006, este inacceptabil, deoarece s-ar încalca flagrant principiul liberului arbitru al părților aflate în conflict în ceea ce privește termenul de soluționare prin mediere.

Prevederile art.4(6) din proiectul de lege, respectiv ˮIncheierea prin care se soluționează conflictul prin mediere este definitivă și irevocabilă” aduce atingere însăși esenței medierii deoarece, potrivit Legii 192/2006, aceasta este o procedură extrajudiciară în care înțelegerea părților este consfințită printr-un acord de mediere .

„Art. 58(1) Când părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată.”





In acest context, prevederile art. 4(7)(8) din proiectul de lege nu-și mai găsesc sensul, în condițiile în care ab initio proiectul de lege este creat împotriva legislației române în vigoare .

In concluzie, este evident că nimic din ceea ce definesc inițiatorii proiectului drept activitate de mediere nu are vreo legatură cu activitatea și profesia de mediere așa cum acestea au fost definite potrivit Legii 192/2006 și în acord deplin cu Directiva 2008/52/CE a PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială, prin prevederile sale contradictorii, în forma sa actuală, proiectul de lege fiind de natură să producă confuzii grave în sistemul funcționării în parametri normali ai instituției medierii din România ,singura instituție legitimă din domeniu și chiar și în sistemul judiciar.

In consecință, noi, cei 43 (patruzeci și trei) de membri, mediatori autorizați și în curs de autorizare ai Centrul de Mediere Ploiesti, asociație profesională care apără și protejează drepturile și interesele membrilor săi, contestăm puternic inițiativa legislativă privind înființarea Tribunalelor specializate pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și înregistrată la Camera Deputaților cu indicativul Pl-x nr. 452/2012B, pe care o considerăm drept o ilegalitate flagrantă și în opoziție totală cu principiile și valorile care stau la baza instituției medierii din România.

Anda PăușanPreședinte




Documents

Camera Deputatilor CMP.doc · Web viewiar potrivit art. 3 al Directivei 2008/52/CE (a) „mediere” înseamnă un proces structurat, indiferent cum este denumit sau cum se face referire