CUPRINS

Capitolul I. CONCEPTUL DE AUDIT FINANCIAR – FORME, APARIȚII ȘI EVOLUȚIE ISTORICĂ.....................................................................................................3

1.1. Audit financiar............................................................................................................3

1.1.1. Noțiunea de audit financiar și obiectivele auditului finaciar...............................3

1.1.2. Tipuri de audit......................................................................................................4

1.1.3. Categorii de auditori.............................................................................................4

1.2. Definirea conceptului de audit intern.........................................................................5

1.3 Evoluția auditului intern..............................................................................................8

1.4. Trasăturile auditului intern.......................................................................................10

CAPITOLUL II. ASPECTE ORGANIZATORICE PRIVIND ACTIVITATEA DE AUDIT PUBLIC INTERN...............................................................................................14

2.1 Contextul general.......................................................................................................14

2.2. Obiectivele și sfera de activitate a auditului public intern........................................14

2.3. Organizarea auditului intern.....................................................................................14

2.3.1.Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI).....................................................15

2.3.2. Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public..................................16

Intern (UCAAPI)..........................................................................................................16

2.3.3.Compartimentul de audit public intern...............................................................17

2.4. Tipurile de audit intern.............................................................................................17

2.5. Desfășurarea auditului intern....................................................................................18

2.6. Statutul, numirea, obligațiile și interdicțiile auditorilor interni................................21

Capitolul III. PREVEDERI ALE STANDARDELOR PRIVIND EXERCITAREA AUDITULUI PUBLIC INTERN.....................................................................................23

Capitolul VI. BIBLIOGRAFIE........................................................................................25

2

Capitolul I. CONCEPTUL DE AUDIT FINANCIAR – FORME, APARIȚII ȘI EVOLUȚIE ISTORICĂ

1.1. Audit financiar

1.1.1. Noțiunea de audit financiar și obiectivele auditului finaciar

Termenul de audit derivă din limba latină, de la cuvântul audit - auditare, care are

semnificația „a asculta”, dar găsim menționări despre audit încă de pe vremea asirienilor,

egiptenilor, din timpul domniei regelui Carol cel Mare sau a monarhului Eduard I al

Angliei.1 S-a constat faptul că, de-a lungul timpului, și în România s-au realizat activități

de audit, dar sub alte denumri.

Prin audit, în general, se înțelege activitatea profesională de examinare a unei

informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente prin raportatea la

o normă, standard de calitate.2

Prin urmare, auditul financiar se poate definii ca fiind: „Verificarea și certificarea

conturilor anuale, a situațiilor financiare, de catre un profesionist competent și independent

în vederea exprimării opiniei acesteia asupra realității datelor cuprinse în documentele de

sinteză”.3

Obiectul oricărei activități de audit, îl reprezintă îmbunătățirea utilizării informației.

Elementele fundamentale ale unei activități de audit, care definesc veridicitatea

activității sunt:

a) Analiza trebuie să fie strict o examniare profesională;

b) Obiectul analiziei poate fi orice informație indiferent de domeniul de provenință;

c) Scopul analizei unei informații este cel de a exprima o opinie asupra acesteia;

d) Calitatea analizei exprimate: trebuie să fie motivată și responsabilă, ceea ce presupune ca

persoana care efectuază această examinare să fie o persoană independentă și responsabilă

pentru activitatea sa4;

1 Marcel Ghiță, Marin Popescu- Auditul intern al instituțiilor publice: teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 23.2 Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2009, pagina 14.3 Ioan Gheorghe Țară – Auditul Financiar, Editura Graf Net, Oradea, 2006, pagina 3.4 Ioan Oprean - Întocmirea şi audierea bilanţului contabil , Editura Intelcredo Deva, 1997, pagina 15.

3

e) Analiza trebuie să se facă după anumite reguli stabilite înainte, cuprinse într-un standard

sau o normă legală care constituie un criteriu de calitate.5

Organizaţiile profesioniste internaţionale şi cele naţionale din domeniul de control,

audit şi contabilitate, precum: organizaţii naţionale ale experţilor contabili, Federaţia

Internaţională a Contabililor (I.F.A.C) şi Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme

de Audit (INTOSAI) au emis „standarde” cuprinzând lămuriri conceptuale şi cele mai

bune practici.

1.1.2. Tipuri de audit

„Auditul operațional” are ca scop principal realizarea unei analize a riscurilor și a

deficiențelor cu scopul de a emite recomandări sau propuneri de noi strategii pentru

îmbunîtățirea perfomanțelor întreprinderii. Auditorilor nu le este permis să aibe vreo

legătură cu gestiunea entității auditate, ca urmare ei nu pot exercita misiuni de audit

operațional decât în cadrul altor firme pe bază de contract.

„Auditul de gestiune” are ca scop depistarea unei fraude sau judecarea critică a unei

operațiuni de gestiune sau a rezultatelor unei entități. A se remarca faptul că, deși auditorul

poate să semnaleze în cadrul misunii de audit o fraudă sau o neregularitate, el nu conduce

misiunea de audit în acest sens.

Alte tipuri de audit: nevoile entităților au determinat auditorii să se specializeze,

propunând un serviciu complet în domenii și activități diverse, precum: mediu, social,

contabil etc.

Clasificarea auditorilor se realizează conform cu obiectivele urmărite și a

specialiștilor care participă la realizarea lor.

1.1.3. Categorii de auditori

Auditorii pot fi caracterizați ca fiind actorii care efectuează activitatea de audit, ei

dobândesc această calitate prin atribuirea ei de către Camera Auditorilor Financiari din

România. Auditorul întreprinderii poate fi extern sau intern.

Auditorul extern este realizat de către o persoană statutară, un funcționar sau un terț,

pe baza unui contract cu entitățea auditată.

5 Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2009, pagina 14.

4

- Auditorul legal sau controlorul legal (expresii franceze luate din texte oficiale ale UE) sau

auditorul statutar (expresie britanică luata din texte oficiale ale UE) este auditorul care are

misiunea descrisă prin lege, iar activitățile sale reprezintă o misiune generală sau de bază;

- Tipurile de misiuni de audit prezentate mai sus pot fi exercitate și de către un

funcționar al statului, mai puțin activitatea de audit legal;

- Auditorul contractual realizează misiunea de audit în urma încheierii unui contract cu

entitățea ce urmează a fi auditată.

Auditorul intern este un angajat al enității. Chiar daca inițial era răspunzător de

misiuni legate de buna calitate a informațiilor financiare, în zilele noastre, el este

responsabil de misiuni de audit operațional, de cercetarea nivelului de adecvare și a

metodei de implementare a procedurilor interne în cadrul entității.

1.2. Definirea conceptului de audit intern

În anul 1999, IIA s-a emis o noua definiție a auditului intern, ca rezultat al unui

studiu realizat pe 800 de studenți și coordonat de auditorii universităților australiene.

Această definiție sună astfel: „Auditul intern este o activitate independentă și obiectivă,

care dă unei organizații o asigurare în ceea ce privește gradul de control deținut asupra

operațiilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătății operațiunile, și contribuie la adăugarea unui

plus de valoare. Auditul intern susține organizația să își realizeze obiectivele, evaluând,

printr-o abordare sistematică și metodică, procesele sale de management al riscurilor,

procesele de control și de conducere a întreprinderii, și făcând propuneri pentru a le

consolida eficacitatea”6.

Unii autori asociază cuvântul „activitate” cu audit intern, înlocuind astfel termenul

funcție care putea crea neregularitați în cadrul nivelelor ierarhice, luând în considerare

faptul că o activitate este mai rudimentară decât o funcție.

În „Cuvintele Auditului” există următoarea definiție, și anume: „auditul intern este

în cadrul unei organizații o funcție - exercitată într-o manieră independentă și cu mandat

de evaluare a controlului intern. Acest demers specific concurează cu bunul control asupra

riscurilor de către responsabili”7.

Legea nr 672/2002 privind auditul public intern în România adoptă definirea

elaborată de IIA în anul 1999. Majoritatea specialiștilor consideră că această formulare

mai poate fi revizuită dar consideră că momentan formularea este satisfăcătoare.

6 http://www.iia.org.uk/en/Knowledge_Centre/global_professional_guidance/Definition.cfm7 Le mots d’audit – IFACI_IAS, editions Liaisons Paris, 2000.

5

Luând în considerare cele prezentate mai sus, se poate afirma faptul că auditul intern

a cunoscut transformări succesive de-a lungul timpului pâna la definitivarea stabilirii

conceptului.

Din analiza evoluției funcției auditului intern, putem evidenția 3 elemente necesare

pentru enitatea auditată:

- Consiliere managerială

- Ajutor acordat salariațiilor, fără a-i judeca

- Independență și obiectivitate a auditorilor interni

a) Consiliere managerială

Auditul intern este o activitate ajutătoare pentru sistemul managerial, pentru a-i

permite să își desfășoare activitățile într-un mod cât mai eficace. Componenta de

consiliere corespunzătoare auditului intern, este elementul care îl distinge de orice ramură

a activității de control sau inspecție, dovedind tendințe de o continuă evoluție8.

Putem constata faptul că, managerul este ajutat de auditor prin consiliere pentru a

găsi soluții pentru problemele existente, să asigure un control mai eficient al activitățiilor

și acțiunilor sale. Această consiliere se realizează prin asistarea managerului în abordările

practice, analiza ansamblului și emiterea unei judecăți asupra instrumentelor și tehnicilor

folosite, precum: reguli, proceduri, tipuri de organizare ș.a, toate acestea având ca scop

îmbunătățirea sistemului de control intern.

Drept urmare, este de știut că auditorul intern consiliază, asistă, recomandă, dar nu

decide, scopul lui fiind cel de a aduce un plus asupra activității de control pe care fiecare

manager o întreprinde, cu scopul atingerii obiectivelor de control intern. Pentru

îndeplinirea acestor atribuții, persoana responsabilă de audit intern, decretă de o serie de

competențe față de manager, și anume:

- Standarde profesionale internaționale;

- Experiență în domeniu, care denotă autoritate;

- Eficacitate prin tehnici și instrumente folosite;

- Autonomia asigurată prin independență profesională care îi permit să conceapă ipoteze și

să formuleze recomandări;

- Detașare în gândire și examinare de constrângerile și obligațiile unei activități permanente

de gestionare a unui loc de munca curent.9

b) Ajutor acordat salariațiilor, fără a-i judeca

8Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2009, pagina 31.9 Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2009, pagina 32.

6

Acesta se referă la consilierea concretă și univocă acordată managerului de către

auditorii interni.

În cadrul unei entități cu o puternică cultură de audit intern, activitatea de audit

intern este privită ca fiind o activitate benefică pentru enitate, spre deosebire de entitățile

pasibile de riscuri importante, care nu sunt în concordanță cu reglementările de bază, și

care au o eficaciate scăzută datorită anumitor factori. În cazul acestor enități, managerul

responsabil va fi evaluat și apreciat în funcție de constatările auditorului intern.

În cele mai multe cazuri, activitatea de audit intern este menită se evidențieze

ineficacitate, ineficiență în sistem sau posibilități de îmbunătățire a activităților și a

problemelor manageriale existente, dar există unele motive pentru care managerul nu ar

trebui să fie adus direct în discutie:

- Obiectivul activității de audit intern se bazează pe un control asupra activităților și este

menit să aducă sugestii pentru îmbunătățirea perfomanței și atingerea obiectivelor. Chiar

dacă managerul este judecat pe baza raportului de audit, nu acesta este obiectivul urmărit.

- Constatările în urma raportului de audit nu trebuiesc puse în fața celui auditat. Dacă acest

lucru este necesar, trebuie avut grijă la modul în care se realizează, încercând să se

abordeze situația într-o manieră cât mai pozitivă. De exemplu, în cazul în care în urma

activității de audit intern se constată o neregularitate importantă, aceasta trebuie adusă la

cunostință managerului, care o va solutiona în cel mai scurt timp posibil. În acest caz

disfuncția semnalată, a dus la îmbunătățirea sistemelor și la corectarea neregularităților.

- Responsabilitățile auditorului intern trebuie să cuprindă faptul că, adesea analiza cauzelor

unei neregularități, scoate la iveală existența unor slăbiciuni asupra cărora responsabilul nu

are control total. Astfel, se poate observa că, soluțiile ar trebui să vină pe cale ierarhică.

c) Independență și obiectivitatea totală a auditorilor interni

Atunci când se exercită activitatea de audit intern, nu trebuie să existe presiuni și

influențe care ar putea dăuna atingerii obiectivelor stabilite. Standardele profesionale de

audit definesc principiul independenței din 2 perspective:

- Independența comportamentului în cadrul organizației;

- Independența auditorului intern.10

Independența comportamentului în cadrul organizației, se referă la faptul că

auditorul intern ar trebui să fie subordonat celui mai înalt nivel ierarhic.

10 Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2009, pagina 33.

7

Independența auditorului intern se poate realiza prin obiectivitate în practicarea

activităților și independență pe activitățile pe care le auditează. Independența trebuie să

aibă la bază evitarea supraîncărcării cu activități care nu le sunt specifice, de exemplu:

acțiuni de control financiar propriu zis.

Problema care poate să apară în situați similare este cea conform căreia auditorii

aflați în această situație nu mai pot audita domeniu respectiv din motivul pierderii

independenței și a obiectivității.

Independența și obiectivitatea sunt devieri ale funcției de audit intern, care afectează de-a

lungul timpului eficiența și exactitatea muncii. De exemplu: nu putem fi și medic și

pacient fără a emite un diagnostic subiectiv.

Neîncalcarea standardului referitor la independență implică anumite reguli:

- Auditul intern nu are voie să dețină în subordine nici un serviciu operațional;

- Auditorul intern trebuie să aibă acces tot timpul la orice persoană indiferent de nivelul

ierarhic, precum și la bunuri, informații sau ansamble electronice de calcul;

- Concluziile pe care le emite nu sunt măsuri impuse sistemului de management;

- Independența și obiectivitatea sunt discutabile, mai ales din pucntul de vedere al

auditorilor interni care au probleme cu întelegerea deplină a acestor concepte atunci când

se situează într-un sistem ierarhic.

În realitate, independența auditorului intern este constrânsă de o limitare dublă:

- Auditorul intern la fel ca orice al răspunzător din organizație trebuie să se supună

strategiei și politicii Direcției generale;

- Auditorul intern trebuie să fie independent atunci când realizează o misune de audit dar în

același timp el este constrâns de standardele de audit pe care trebuie să le respecte. Cu alte

cuvinte, el este obligat să își impună în mod conștient neîncalcarea standardelor

profesionale.

1.3 Evoluția auditului intern

Rolul originar al Institutului Auditorilor Interni (IIA) a fost cel de standardizare a

activităților de audit intern, pornind de la caracterizarea conceptelor, denifirea obiectivelor

și continuând cu organizarea și exercitarea acestora.

Cu timpul s-a observat o mișcare a obiectivelor auditului intern, mai exact trecerea

de la trimiterea de informații pentru manager, la o cooperare cu auditul extern.

8

Încă din 1950, IIA a elaborat norme proprii de audit intern diferite de cele de audit

extern. În anul 1970 aceste norme au devenit mai generale și s-au contrurat în standarde de

audit intern. Acestea se află într-o permanentă transformare datorită provocărilor cu care

se confruntă societatea aflată în mișcare continuă.

În anul 1941, J. B. Thurston care a devenit primul președinte al IIA, a previzionat că

perspectiva cea mai reușită a auditului intern va fi „asistența managerială”. În 1991,

Joseph J. Mossis președintele IIA concretizează remarca făcută de către J. B. Thurston, și

anume: „ este clar pentru cei care lucrează în cadrul funcției de Audit Intern că acesta are

un rol vital de jucat ajutând conducerea să ia în mână hățurile controlului intern”11.

Chiar dacă s-a putut remarca o evoluţie orientată spre o implicare mai semnificativă

în asistenţa managerială, fundaţia funcţiei de audit intern este afectată de unele contradicţii

şi defectări inevitabile şi fireşti oricărui început. Explicaţii pentru acest fenomen se pot

găsii în cartea lui Jacques Renard, şi anume:

- Un exces în mediatizarea termenului de „audit”, care are o influenţă semnificativă asupra

tuturor categoriilor de specialişti, cuvânt cu un mare impact asupra celor ce îl folosesc,

lasându-le impresia că se situează cu mult în faţa progresului şi a tehnici. Cuvântul audit

se poate integra în orice context, dând un aer savant celor ce îl folosesc, ba chiar mai mult

chiar şi în unele universități au apărut discipline a căror denumire începe astfel: „audit”.

- Auditul intern nu se numeşte întotdeauna audit intern12, acest lucru depinde mult şi de

cultura organizațională, de practica în domeniu, de tradiţii şi obiceiuri. În aceasta idee,

putem găsi termeni precum: inspecţie, verificare internă, control financiar sau conrol

intern. Utilizarea acestor multitudini de termeni crează confuzii în special în rândul

managerilor.

În ciuda acestor confuzii inevitabil apărute şi a disfuncţiilor ocazionate, practicienii

auditului intern observă evoluția rapidă și favorabilă a acestuia, obiectivele sunt atinse iar

activitatea de audit devine un sprijin managerial.

Auditorii şi managerul trebuie să fie remarcaţi ca şi parteneri nu ca şi adversari,

trebuie să colaboreze pentru atingerea unor obiective comune şi eficientizarea sistemului

managerial.

Auditul intern se află pe ultima treaptă ierarhică a sistemului de control intern,

deoarece competenţele profesionale ale auditorului intern aduc beneficii pentru entitate, 11Jacques Renard, Theorie et practique de l’audit interne, Editions d’Organisations, Paris, France, 2002, tradusă în România printr-un proiect finanțat de PHARE, sub coordonarea Ministerului Finanțelor Publice, București, 2003, pagina 1.12 Jacques Renard, Theorie et practique de l’audit interne, Editions d’Organisations, Paris, France, 2002, tradusă în România printr-un proiect finanțat de PHARE, sub coordonarea Ministerului Finanțelor Publice, București, 2003, pagina 16.

9

printr-o evaluare sistematică bazându-se pe standarde de audit şi a celor mai bune practici,

a politicilor, a procedurilor şi operaţiilor efectuate de entitate13.

1.4. Trasăturile auditului intern

Exercitarea unei activităţi de audit în cadrul unei entităţi presupune luarea în

considerare a urmatoarelor caracteristici: universalitatea, independența şi periodicitatea.

a) Universalitatea funcţiei de audit intern ar trebui percepută în referință cu aria de

aplicabilitate, sensul, rolul şi profesionismul persoanelor cu implicare în executarea acestei

funcţii14.

Auditul intern se găsește şi funcţionează în fiecare organizaţie, indiferent de sectorul

de activitate a acestora. S-a înființat având la bază practica întreprinderilor multinaţionale,

ca apoi să fie asimilat celor naţionale, după care s-a ajuns în administraţie. În România,

auditul intern este obligatoriu instituţiilor publice şi structurilor subordonate acestora,

rămânând la nivel de recomandare entităţilor din sistemul privat.

Auditul intern se diferă față de cel financiar prin faptul că deține o arie mai extinsă,

având în compoziția lui toate activităţile desfăşurate în cadrul entităţii, pe când cel

financiar își exercită activitățile în domeniul financiar şi contabil. Din cele prezentate

rezultă universalitatea funcţiei de audit intern.

Luând în considerare rezultatele obținute în urma exercitării practicii în domeniul

financiar-contabil, putem afirma că 20-25% din activităţile susținute în acest domeniu fac

obiectul auditului intern. Se poate concluziona faptul că acolo unde găsim control intern,

găsim şi audit intern luând în considerare faptul că ,,materia primă" a auditului intern

poate fi considerată a fi controlul intern. Făcând o analogie la cele prezentate mai sus,

auditul intern are obiectivul de a estima controlul intern, iar controlul intern la rândul lui

este universal, putem afirma că şi auditul intern este universal.

13 Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2009, pagina 28.14 Marcel Ghiță, Marin Popescu – Aditul intern al insituțiilor publice teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 36.

10

Funcţia de audit intern s-a transformat într-o funcţie de asistenţă managerială, cu

ajutorul căreia auditorii interni oferă suport managerilor să cunoască bine celelalte funcţii

şi toate activităţile, indiferent de nivelul ierarhic ocupat. Luând în considerare faptul că

pozițiile de management sunt din ce în ce mai des întâlnite şi asistenţa s-a întins în toate

domeniile şi se referă la toate activităţile. Din această cauză standardele de audit intern

subliniază că într-un serviciu de audit intern se cuvine să căutăm toate căile pentru a

efectua activitatea de audit în toate activităţile, cu acest prilej trebuie să avem specialişti

din toate culturile, nu din toate specializările.

Normele internaţionale subliniază că auditorul intern nu este obligat să aibe

cunoștințe cu privire la toate meseriile din lume, pe motiv că oricât de priceput ar fi și

indiferent de efortul depus, acesta nu poate să fie la fel de priceput ca cel care face zilnic

aceleași activități.

Specialitatea auditorului intern este sistemul de control intern,15 însă pentru a-şi putea

exercita activitatea acesta trebuie să înțeleagă mediul pe care-l auditează, cadrul legislativ

şi normativ şi să cunoască cultura organizaţiei.

În cadrul unui compartiment de audit intern nu se găsesc oameni care se pricep la

toate. Se vor afla specialişti care cunosc cultura managerială, financiar-contabilă,

informatică sau alte culturi necesare entitătii. Prin urmare un auditor informatician va fi

recunoscut de către informaticienii departamentului supus auditului doar dacă este un

specialist. Auditorul informatician se poate numi un informatician care a aprofundat

auditul intern, şi nu invers.

b) Independența auditorului intern se referă la faptul că acesta ar trebui să dețină un

mod de gândire care nu este constrâns, lipsit de idei preconcepute, de exemplu: „totul

merge foarte bine sau totul merge foarte prost".

Auditorul intern nu poate avea funcția de controlor, deoarece în momentul în care va

efectua auditul, va realiza control financiar de gestiune, şi nici funcția de inspector,

deoarece în acest caz se va purta asemnea unui un inspector fiscal. În același timp,

auditorul intern nu poate fi manager sau o persoană care efectuează procesul de achiziţii.

Auditul intern se definește ca fiind o activitate independentă, de asigurare a

îndeplinirii obiectivelor şi de consultanţă, concepută în scopul de a adăuga valoare şi de

a îmbunătăţi activităţile unei organizaţii.16 Așadar funcţia de audit intern, cu prilejul

evaluării controlului intern, precizează:

15 Dr. ec. Constantin Iaţco – Audit financiar, Suport de curs, Universitatea Alexandru Ioan Cuza,FEAA, Iași, 201116 Ibid., op. Cit.

11

- dacă controlul intern a descoperit toate riscurile;

- dacă s-au descoperit procedurile potrivite pentru toate riscurile gasite;

- dacă există un deficit de controale în anumite activităţi;

- dacă se efectuează controale redundante;

- pe urmă elaborează recomandări pentru toate aceste constatări şi concluzii

asupra controlului intern folosindu-se de raportul de audit, care va fi transmis

managerului.

Auditul intern poate să sprijine o organizaţie în îndeplinirea obiectivelor, prin

realizarea unei abordări sistematice și disciplinate în estimarea şi remedierea eficacităţii

managementului riscului, controlului intern şi mecanismului de conducere. În același timp,

auditul intern dă departamentelor existente în organizaţie, consiliului director și consiliului

de administraţie o părere independentă şi obiectivă, cu privire la managementul riscului,

controlului şi guvernării, calculând şi apreciând eficacitatea lor în realizarea obiectivelor

organizaţiei.

Auditul intern deține trei preocupări principale:

- informează managementul situat la cel mai înalt nivel, deoarece acesta poate

lua decizii, mai exact, directorului executivului sau consiliului de administraţie;

- realizează o evaluare, controlează și revizuiește din nou sistemul de control

intern;

- acordă consiliere cu scopul de a realiza o îmbunătăţire a managementului

bazându-se pe analiza riscurilor specifice activităţilor auditabile.

Auditul intern face parte din cultura organizaţiei în momentul în care managerul

apelează la auditori. Prin acest mod auditul intern se transformă într-o funcţie

responsabilă, definită prin independenţă.

c) Periodicitatea auditului intern - se definește ca fiind o funcţie fixă în cadrul

entităţii, o funcţie ciclică pentru cei auditaţi. Frecvenţa cu care se desfășoara auditul

va fi precizată de activitatea de evaluare a riscurilor. Așadar auditorii interni au libertatea

de a audita o entitate 8-12 săptămâni ca apoi să se reîntoarcă după o perioadă de 2-

3 ani, bazându-se pe demersul riscurilor.

12

În această privință trebuie să avem la dispoziție un sistem de măsurare a riscurilor.

Acest sistem este planul de audit, care se efectuează pe perioade strategice, în mod normal

de 5 ani, structurat anual şi care conține fiecare activitate. Diferenţa apare în momentul în

care anumite activităţi vor fi auditate o dată, iar altele de mai multe ori, luându-se în

considerare evaluarea riscurilor. În urma analizei planului de audit se fixează numărul de

auditori, iar în funcție de numărul acestora se aleg riscurile care vor fi tratate şi cele la care

se va renunţa pentru moment.

Periodicitatea auditului intern nu semnifică jumătate de normă, ci simbolizează

faptul că auditorul intern poate reveni oricând acolo unde apreciează că ar fi nevoie.

Auditul intern este o funcţie periodică pentru că se efectuează potrivit unui plan şi

bazându-se pe unele programe de activitate anunțate şi aprobate anticipat.

Auditul intern susține entităţile în atingerea obiectivelor, ceea ce se efectuează

printr-o organizare metodică şi sistematică a procesului de audit, având ca scop

îmbunătăţirea controlului şi proceselor de conducere la diferite intervale.

Auditul intern trebuie să aibe în vedere obiectivele generale, precum și alte

elemente:

- existenţa unor neînțelegeri între diferite niveluri ierarhice ale organizaţiei;

- existenţa unor probleme care descurajează oamenii să lucreze productiv ş.a.

Activitatea de audit intern se caracterizează ca fiind o activitate programată, care se

efectuează conform cu standardele, cu scopul de a aduce rezultate şi se efectuează având la

bază un program în care toate ideile auditorului vor fi adunate într-un raport constructiv,

care va înfățișa un câștig pentru organizaţie.

Procesul de audit intern ar trebui realizat periodic, urmând pașii corespunzători şi să

ia în considerare toate activităţile sau programele din cadrul entităţii, nu doar lucrurile

favorabile. Acest proces trebuie structurat şi programat având ca obiectiv conducerea la

creșterea calității controlului intern şi a sistemului de conducere. Auditul are ca scop

facilitarea si susținerea managementului de linie să-şi crească calitatea activităţilor

funcţionale bazându-se pe analiza riscurilor.

Sfaturile şi opinia auditului intern sunt folositoare managementului indiferent de

nivelul ierarhic, un rol important având recomandările care ar putea duce la o îmbunătăţire

potenţiala în procesul de management al riscului, care vor fi auditate din nou de către

auditor cu ocazia revenirii sale, lucru benefic organizaţiei.

13

Auditorii nu auditează persoane, ci sisteme, entităţi, programe, activităţi ş.a., drept

urmare rapoartele de audit nu cuprind nume şi fapte. Aceasta nu specifică faptul că auditul

intern nu are implicaţii asupra persoanelor. În cazul în care sunt descoperite

disfuncţionalităţi, neregularități sau fraude, persoanele responsabile de activităţile

respective vor avea dificultăți. Persoanele vor fi inspectate de către compartimentul de

inspecţie şi astfel se va stabili stabili dacă au fost legi sau regulamente încălcate.

14

CAPITOLUL II. ASPECTE ORGANIZATORICE PRIVIND

ACTIVITATEA DE AUDIT PUBLIC INTERN

2.1 Contextul general

Prin Legea nr 672/2002 privind auditul public intern17 și Ordonanța Guvernului nr.

37/2004 pentru modificarea și completarea reglementarilor privind auditul intern18, a fost

reglementat auditul intern la entitățile publice, cu privire la formarea și utilizarea

fondurilor publice și administrarea patrimoniului public, ca activitate funcțional

independentă și obiectivă.

2.2. Obiectivele și sfera de activitate a auditului public intern

Conform art 3.din Legea nr 133/200219, obiectivele auditului public intern sunt

îmbunătățirea managementului instituțiilor prin:

a) asigurarea obiectivă și consilierea, menite să îmbunătățească sistemele și activitățile de

management fară ca auditorul intern să iși asume responsabilități manageriale;

b) îmbunătățirea eficacității sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a

controlului și a proceselor de guvernanță, prin sprijinirea atingerii obiectivelor enitității

publice folosind o abordare sistematică și metodică.20

2.3. Organizarea auditului intern

Conform art. 4 al legii menționate mai sus, auditul public intern este organizat

astfel:

a) Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI);

b) Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI);

c) Comitetele de audit intern;

d) compartimentele de audit public intern din entitățile publice.

17 Publicată în Monitorul Oficial al României, nr 953, din 24 decembrie 200218 Publicată în Monitorul Oficial al României, nr 91, din 31 ianuarie 200419 Publicată în Monitorul Oficial al României, nr 953, din 24 decembrie 200220 Marcel Ghiță – Auditul Intern, Editura Economică, pagina 91

15

2.3.1.Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI)

Funcționează pe lângă Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern

(UCAAPI), având caracter consultativ cu rol de a acționa în vederea definirii strategiei și a

îmbunatățirii activității de audit intern în sectorul public.

CAPI este construit din 11 membrii aleși pe viață, în urma unui proces de selecție pe

baza ordinului ministerului finanțelor publice, având urmatoarea structură:

a) președintele Camerei Auditorilor Financiari din România;

b) profesori universitari cu specialitate în domeniul auditului public intern — 2 persoane;

c) specialiști cu înaltă calificare în domeniul auditului public intern — 3 persoane;

d) directorul general al UCAAPI;

e) experți din alte domenii de activitate, respectiv contabilitate publică, juridic, sisteme

informatice — 3 persoane;

f) un reprezentant din conducerea structurilor asociative ale autorităților publice locale21.

Principalele atribuții ale CAPI sunt :

- tratează proiectele strategice de dezvoltare în cadrul domeniul auditului public intern şi își

expune opinia în legătură cu direcţiile de extindere a acestora;

- tratează și își expune opinia în legătură cu actul normativ emis de UCAAPI în domeniul

auditului public intern;

- tratează şi avizează raportul anual cu referire la activitatea de audit public intern şi îl

transmite Guvernului;

- își dă avizul asupra planului misiunilor de audit public intern de interes naţional cu

implicaţii multisectoriale;

- tratează şi eliberează o opinie cu privire la rapoartele de audit public intern de interes

naţional cu implicaţii multisectoriale;

- examineză seriozitatea și importanţa enunțării recomandărilor de către auditorii interni în

situația în care există o diferență între punctele de vedere ale auditorilor interni și

conducătorului structurii supuse auditării;

- investighează înțelegerea de colaborare dintre auditul intern şi cel extern cu privire la

ajungerea la un punct comun a ceea ce semnifică conceptele utilizate și a utilizării

standardelor din domeniu și asigurarea unei pregătiri profesionale comune a auditorilor;

- își dă avizul asupra numiri şi revocari directorului general al UCAAPI22;

21 Marcel Ghiță – Auditul Intern, Editura Economică, pagina 9222 Marcel Ghiță, Marin Popescu – Aditul intern al insituțiilor publice teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 97

16

2.3.2. Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public

Intern (UCAAPI)

UCAAPI a fost creată de către Ministerul Finanțelor și structurată pe compartimente

de specialitate cu scopul de a coordona activitatea de audit public intern la nivel național.

La conducerea acestei structuri se află un director general care este un funcționar

public cu înaltă calificare profesională în domeniul financiar – contabil şi al auditului, și

este numit de Ministrul Finanţelor Publice cu avizul Comitetului pentru Audit Public

Intern (CAPI). El trebuie să dovedească o competenţă profesională corespunzătoare şi să

respecte cerinţele Codului cu privire la conduita etică a auditorului intern.

UCAAPI are următoarele roluri principale:

- monotorizarea la un nivel național a activității de audit public intern pentru care emite,

guverneză și practică o strategie omogenă;

- emite cadrul normativ cu privire la domeniul auditului public intern;

- dezvoltă şi implementează proceduri şi metodologii uniforme, bazate pe standardele

internaţionale, inclusiv manualele de audit intern;

- elaborează teorii în branșa riscului managerial;

- emite Codul cu privire la conduita etică ce trebuie respectată de către auditorul intern;

- avizează normele metodologice specifice diferitelor sectoare de activitate în domeniul

auditului public intern;

- elaborează mecanismul de comunicare a rezultatelor activităţii de audit public intern şi

dezvoltă raportul anual luând în considerare rapoartele recepționate;

- realizează misiuni de audit public intern cu folos naţional cu tangențe multisectoriale;

- verifică modul de respectare a normelor, instrucţiunilor şi a Codului cu privire la conduita

etică a auditorului intern de către compartimentele de audit public intern şi poate lua

măsurile rectificative necesare, în colaborare cu conducătorul instituției publice în cauză;

- conduce structura de recrutare şi pregătire profesională în cadrul activității de audit public

intern;

- aprobă desemnarea sau demirea conducătorilor compartimentelor de audit public intern a

entităţilor publice;

- colaborează cu diverse alte instituţii şi autorităţi publice din țară, precum și cu Curtea de

Conturi;

17

- colaborează cu autorităţile şi organizaţiile de control financiar public ale altor state, de

asemenea și cu Comisia Europeană23.

2.3.3.Compartimentul de audit public intern

Se organizează astfel:

- Datoria constituirii cadrului organizatoric şi funcţional indispensar desfăşurării activităţii

de audit public intern, îi revine conducătorului instituţiei publice sau, după caz, organului

de conducere colectivă;

- În cazul instituţiilor publice mici, care nu se afă în subordinea altor entităţi publice,

auditul intern se reduce la practicarea activității de audit de regularitate şi se realizează de

Ministerul Finanţelor Publice prin compartimentele sale de audit public intern;

- Șeful entităţii publice subordonate poate construi şi păstra un compartiment funcţional de

audit public intern, avînd consensul entităţii publice de la nivelul ierarhic imediat superior,

dacă acest compartiment nu se constituie, misiunea de audit a entităţii respective va fi

realizată de către compartimentul de audit public intern al entităţii publice situată la un

nivel ierarhic imediat superior;

2.4. Tipurile de audit intern

În România sunt prevăzute prin lege 3 tipuri de audit intern, și anume: audit de

sistem, audit de performanță și audit de regularitate.

Auditul de sistem se caracterizează ca fiind o evaluare în profunzime a sistemelor

de conducere și control intern, având ca obiectiv stabilirea funcționării economice,

eficiente și eficace pentru semnalarea problemelor și exprimarea recomandărilor care vor

duce la soluționarea acestora.

Auditul performanței analizează dacă criteriile fixate pentru atingerea obiectivelor

și a atribuțiilor entității publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor, și evaluează

dacă rezultatele sunt în concordanță cu obiectivele.

Auditul de regularitate reprezintă evaluarea operațiilor asupra acțiunilor financiare

pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public în ipostaza respectării principiilor,

regulilor procedurale și metedeologice în conformitate cu normele legale.

23 Marcel Ghiță, Marin Popescu – Aditul intern al insituțiilor publice teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 98

18

2.5. Desfășurarea auditului intern

Activitatea de audit intern a instituțiilor publice se realizează de către

compartimentele de adit public intern, care apreciază dacă sistemele de management și

control intern respectă principiile de transparență, legalitate, regularitate, economicitate,

eficiență și eficacitate.

Auditul se exercită asupra întregului ansamblu de activități realizate într-o

instituție publică, aici intrând în calcul și entitățile subordonate acestora, cu privire la

formarea și utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public.

Departamentul de audit public intern, își exercită activitatea, cel puțin o dată la 3

ani asupra:

- Fondurile comunitare, angajamentele bugetare și legale care au ca derivat direct

sau indirect obligațiile de plată;

- Remunerarea plăților din angajamentele bugetare și legale, atât și a fondurilor

comerciale;

- Vânzarea, garantarea prin gaj, acordarea unui privilegiu sau tocmirea de bunuri din

sectorul particular al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;

- Acordarea unui privilegiu sau tocmirea de bunuri din sectorul public al statului sau

al unităților administrativ-teritoriale;

- Desemnarea veniturilor publice, de asemenea stabilirea modului de autorizare și a

titlurilor de creanță, cât și a beneficiilor distribuite la perceperea lor;

- Ditribuirea creditelor bugetare;

- Sistemul contabil și siguranța de funcționare a acestuia;

- Procesul decizional;

- Structura de conducere și de control, cât și pericolele afiliate acestor structuri;

- Sisteme informatice.24

Activitățile de audit public intern se efectuează luând în considerare un plan.

Compartimentul de audit public intern este responsabil de realizarea proiectului

planului, pe baza evaluării riscului corespunzător diferitelor structuri, activități și prin

preluarea de informații de la îndrumătorul instituției publice, prin cererea de direcții de la

instituțiile publice ierarhic superioare, luând în considerare direcțiile Curții de Conturi.

Acest plan este aprobat anual de către conducătorul enității.

24 Marcel Ghiță, Marin Popescu – Aditul intern al insituțiilor publice teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 101.

19

Compatimentul de audit intern desfășoară activități de audit ad-hoc pentru anumite

excepții neincluse în planificarea anuală.

În executarea activităților de audit public intern emise de șeful Compartimentului

de Audit, sunt prevăzute specific și concret scopul, obiectivele, tipul și durata, la fel și

numirea echipei care va exercita activitățile specificate.

Obiectivele principale ale misiunii de audit public intern sunt:

Aprecierea în profunzime a mecanismelor de conducere și control intern, cu scopul

depistării și excluderii potențialelor abateri și deficiențe – audit de sistem;

Analiza efectului concret al atingerii obiectivelor stabilite de către entitatea publică

în situația în care criteriile de economicitate, eficiență și eficacitate sunt respectate –

auditul performanței;

Analizarea faptelor asupra rezultatelor financiare obținute pe seama fondurilor

publice sau a patrimoniului public, din punct de vedere al respectării ansamblului

principiilor, procedurilor și a operațiunilor cu normele, regulamentele și legile aplicabile

– auditul de regularitate;25

Înainte de a se da startul activității de audit, Compatimentul de Audit public intern

este responsabil să anunțe enitatea care va fi auditată înainte cu 15 zile. Această notificare

trebuie sa cuprindă scopul, principalele obiective, cât și durata misunii de audit. Acesta

este responsabil să anunțe și tematica în detaliu, programul general de colaborare și

perioadele în care vor avea loc intervențiile în conformitate cu normele metodologice.

Pentru buna desfășurare a misiunii de audit intern, auditorii interni vor avea acces

la toate datele și informațiile care sunt considerate relevante pnetru atingerea scopului și a

obiectivelor misiunii.

Auditorii interni vor primii documentele și informațiile solicitate, precum și tot

sprijinul necesar de la personalul de conducere din structura auditată, pentru o mai bună

desfășurare a misiunii de audit public intern.

Auditorii interni au dreptul de a cere informații, date și copii ale documentelor

necesare, de la persoanele fizice sau juridice asociate cu organizația auditată, iar acestea la

rândul lor, au obligația de a le prezenta la data solicitată. În același timp, auditorii interni

pot realiza corectări financiare și contabile legate de activitățile de control intern care au

fost realizate.

Reprezentanți autorizați de Comisia Europeană și de Curtea de Conturi Europeană,

au drepturi similare cu auditorii interni, având ca obiectiv apărarea intereselor financiare

25 Ibid., op. cit., pagina 101.

20

ale Uniunii Europene. Reprezentanții trebuie să fie autorizați în formă scrisă, atestându-se

astfel identitatea și poziția acestora și să dețină un document, din care să rezulte obiectul și

scopul misiunii de control sau a inspecției efectuate la fața locului.

Conducătorul compatrimentului de audit public intern poate lua decizia de a

contracta servicii de expertiză sau consultanță cu prestatori externi, atunci când consideră

că este nevoie de cunoștințe de strictă specialitate ( expertiză tehnică ).

La finele fiecărei misiuni de audit intern se procedează la elaborarea unui proiect al

raportului de audit intern de către auditorii interni. Acesta trebuie să reflecte cadrul

general, obiectivele, contatările, concluziile și recomandările, și trebuie să fie susținut de

documente justificative anexate.

Acest proiect se transmite instituției auditate. Aceasta din urmă trebuie să înainteze

punctele sale de vedere în maximum 15 zile pentru a fi analizate de către auditori interni.

Compartimentul de audit public intern urmărește ca în maxim 10 zile, să

organizeze o reuniune de conciliere cu partea auditată. Reconcilierea constă în analiza

punctelor de vedere înaintate de structura auditată, în scopul admiterii recomandărilor

formulate.

Raportul de audit intern finalizat, însoțit de rezultatele concilierii, vor fi transmise

de către șeful compartimentului de audit public intern, către conducătorul instituției

publice care a aprobat misiunea de audit, în vederea analizei și avizării acesteia. În cazul

instituțiilor publice mici, raportul de audit intern se transmite pentru a fi avizat de

conducătorul acestora. Odată avizate, recomandările cuprine în raportul de audit intern se

vor comunica structurii auditate.

Enitatea supusă activității de auditat înștiințează compartimentul de audit public

intern cu privire la maniera de introducere a propunerilor, înglobând un calendar al

acestora. Şeful compartimentului de audit public intern înștiințează UCAAPI sau organul

ierarhic superior, după caz, cu privire la propunerile care nu au primit avizul, atașând în

același timp documentaţia corespunzătoare de susținere. De asemnea, ei sunt responsabili

cu transmiterea datelor cu privire la progresele înregistrate și cu informarea cu privire la

statutul implementării recomandărilor.26

26 Marcel Ghiță, Marin Popescu – Aditul intern al insituțiilor publice teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 104

21

2.6. Statutul, numirea, obligațiile și interdicțiile auditorilor interni

Auditorii interni ai instituțiilor publice pot fi:

- Funcționari publici care au drepturile, obligațiile și incompatibilitățile conforme cu

Statutul funcționarilor publici;

- Auditori externi cu care se contractează serviciul de audit;

Acești auditori sunt selectați, li se stabilesc drepturi și obligații în conformitate cu

regulamentele proprii ale instituției publice, precum și cu prevederile Legii 672/2002 cu

modificările ulterioare.

Auditorii interni, fucționari publici, sunt numiți de către conducătorul instituției

publice, sau de către organul colectiv de conducere. În acest sens este necesar și avizul

conducătorului compartimentului de audit public intern.

Auditorii interni trebuie:

- Să dea dovadă de obiectivitate, independență, profesionalism, integritate în îndeplinirea

atribuțiilor lor;

- Să dea dovadă de bună credință în exercitarea atribuțiilor lor, în acest sens asupra lor nu

vor putea fi exercitate amenințări de intimidare prin trecerea lor la altă funcție sau de

sancționare;

- Să nu divulge date, fapte sau situații cu care a intrat în contact în timpul misiunii de audit

sau în legătură cu îndeplinirea misiunii de audit;

- Conducerea entității publice este răspunzătoare de măsurile luate pe baza analizei

recomandărilor expuse în rapoartele de audit;

- Să iși perfecționeze cunoștințele profesionale prin grija șefului compartimentului de audit

public intern, a conducerii instituției publice, aceștia asigurând condițiile propice

desfășurării unei perioade de pregătire profesională de minim 15 zile pe an;

- Să preîntâmpine orice amenințare de familiaritate: să nu fie rude sau afini până la gradul al

patrulea inclusiv, cu conducătorul entității publice în care sunt auditori;

- Să preîntâmpine orice amenințare de autoexaminare: să nu fie angajat la îndeplinirea unor

activități pe care le-ar audita sau în elaborarea sistemului de control intern al instituției

publice. De asemenea, dacă auditorii interni sunt implicați în derularea programelor sau

proiectelor cu finanțare europeană, ei nu se vor implica nici în auditarea acestor programe;

- Nu se vor implica în auditarea unor sectoare de activitate în care au avut funcții în ultimii

trei ani;

22

În cazul în care auditorii interni ar putea fi într-una din situațiile enumerate mai

sus, precum amenințări de familiaritate sau amenințări de autoexaminare, trebuie să

informeze în scris conducătorul entității publice și șeful compartimentului de audit

intern.27

27 Marcel Ghiță, Marin Popescu – Aditul intern al insituțiilor publice teorie și practică, Editura CECCAR, București, 2006, pagina 105

23

Capitolul III. PREVEDERI ALE STANDARDELOR PRIVIND

EXERCITAREA AUDITULUI PUBLIC INTERN

Legea nr. 94/1992, republicată, caracterizează standardele de audit precum: „setul

de concepte, principii directoare, proceduri și metode pe baza cărora auditorul public

extern determină ansamblul etapelor și procedurilor de verificare care să permită atingerea

obiectivului fixat.”28

Standardele de audit au fost elaborate având în vedere:

- standardele de audit ale Organizației Internaționale a Instituțiilor Supreme de Audit

(INTOSAI);

- standardele de audit ale Federației Internaționale a Contabililor (IFAC);

- liniile directoare europene pentru reglementarea standardelor de audit ale INTOSAI;

- aplicarea celor mai bune practici de audit.

Desfășurarea activității de audit intern trebuie să respecte „Standardele

Internationale pentru Practica Profesionala a Auditului Intern”, oricare ar fi mediile sau

organizațiile în care se desfășoară.

Există diferențe în practicarea auditului intern care decurg din:

- medii legislative diferite, medii cultural diferite;

- organizații diferite prin marime, scop, structură, prin practicarea auditului intern de

persoane în interiorul sau exteriorul organizației.

S-au introdus cu caracter obligatoriu „Standardele de practică profesională ale

auditului intern”, indiferent de mediul în care își desfășoara activitatea auditorii interni. Pe

baza acestor standarde ei vor trebui să își creeze propriile standarde de aplicare privind

auditul intern.

Aplicarea standardelor impuse ajută la:

- Finisarea principiilor de bază care trebuiesc urmate de către practica auditului intern

- Asigurarea constituirii cadrului de referință cu privire la realizarea și construirea unei

palete întinse de activități de audit intern, menite să producă un plus de valoare

organizației proprii;

- Fixarea prin folosirea de criterii de apreciere a funcționării auditului public intern, precum

și a performanțelor respective;

- Avantajarea optimizării proceselor și a activitățiilor organizației.

28 www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Control%20si%20Audit/Pagini/Standarde%20de%20audit.aspx

24

Standardele profesionale ale auditorilor interni sunt organizate pe mai multe

componente care se întrunesc, devenind un tot unitar, având ca și scop principal

îndrumarea activității.

Acestea sunt:

- Codul dentologic al auditorului intern;

- Standarde de atribut – seria 1.000 – cunoscute sub forma Standarde de calificare;

- Standarde de performanță – seria 2.000 – denumite și Standarde de funcționare sau

Standarde de realizare;

- Standardele de subsidare, de aplicare practică – seria AP 1.000 și seria AP 2.000 – care

sunt Standarde de implementare în cadrul misiunilor specifice.

25

Capitolul VI. BIBLIOGRAFIE

1. Marcel Ghiță, Marin Popescu- Auditul intern al instituțiilor publice: teorie și practică,

Editura CECCAR, București, 2006

2. Constantin Iaţco – Audit financiar, Suport de curs, Universitatea Alexandru Ioan Cuza,

FEAA, Iași

3. IFACI_IAS - Le mots d’audit, editions Liaisons Paris, 2000

4. Ioan Oprean - Întocmirea şi audierea bilanţului contabil , Editura Intelcredo Deva, 1997

5. Jacques Renard, Theorie et practique de l’audit interne, Editions d’Organisations, Paris,

France, 2002, tradusă în România printr-un proiect finanțat de PHARE, sub coordonarea

Ministerului Finanțelor Publice, București

6. Marin Toma – Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR,

București, 2009

7. Ioan Gheorghe Țară – Auditul Financiar, Editura Graf Net, Oradea, 2006

8. U.OG. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, publicată în Monitorul Oficial al

României, partea I

9. ***, Monitorul Oficial al României, nr 953, din 24 decembrie 2002

10. ***, Publicată în Monitorul Oficial al României, nr 91, din 31 ianuarie 2004

11. ***, Publicată în Monitorul Oficial al României, nr 953, din 24 decembrie 2002

Sitografie:

1. www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Control%20si%20Audit/Pagini/Standarde%20de

%20audit.aspx

2. http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/audit/norme_generale.pdf

3. www.iia.org.uk/en/Knowledge_Centre/global_professional_guidance/Definition.cfm

4. www.intosai.org

26

27