10. Specificul conflictului dramatic în piesa lui Gorki „Azilul de noapte” 

Maxim Gorki (pe numele lui adevărat Alexei Peşkov) provenea dintr-o familie de mici

burchezi şi încă din 1888 numele său fusese asociat cu diverse grupări revoluţionare. Un

admirator declarat al lui Cehov, viziunea celor doi asupra dramaturgiei era asemănătoare,

 însă temele abordate de Gorki sunt diferite. Ca şi Cehov, Gorki înfăţişează oameni plictisiţi

de vechiul lor stil de viaţă, dar care nu sunt dispuşi să accepte semnele schimbării sociale şi

politice ce se prefigurează odată cu apariţia mişcărilor revoluţionare din anii 1890. Spre

deosebire de piesele lui Cehov, cele ale lui Gorki sunt complet lipsite de umor: la finalul

piesei, personajele sunt în continuare neîndreptăţite, dar sunt mai conştiente de situaţia

politică şi mai implicaţi. Ei trebuie să trudească pentru îmbunătăţirea vieţii şi a societăţii, dar

nu au cu adevărat speranţă. Pentru Gorki, conflictul dramatic constă nu într-o confruntare

de personaje, ci într-un conflic de idei. De aceea, piesele sale sunt de obicei statice şi fără

prea multe mişcări scenice, deoarece confruntările nu sunt fizice, ci verbale. 

Azilul de noapte (На Дне), poate cea mai cunoscută piesă a lui Gorki, studiază un

conflict ideologic: locatarii unui azil de noapte (un spaţiu de desfăşurare a acţiunii ce

sporeşte senzaţia de captivitate, claustrofobie) sunt consolaţi de Luka, un bătrân pribeag,

cel care le oferă o formă de credinţă ce include acceptarea suferinţei şi presupune tărie de

caracter şi răbdare. Deşi Gorki este reţinut în a -i demonta lui Luka credinţa sa în Dumnezeu

ca o cale de a îndura vicisitudinile vieţii, el se foloseşte de un alt personaj, Satin, pentru a da

 în vileag falsitatea acestei concepţii: credinţa înşelătoare în viitor sau într-o altă viaţă este

demascată ca fiind „religia sclavilor şi stăpânilor”. Prin intermediul lui Satin, Gorki afirmă că

recunoaşterea minciunilor este primul pas către schimbare, în timp ce speranţa rămâne

dincolo de orizontul piesei „Azilul de noapte”, precum şi a majorităţii pieselor lui. 

Personajele lui Gorki sunt mai degrabă tipuri sociale decât persoane reale. Ei

reprezintă atitudinile şi caracteristicile unor întregi categorii sociale. Piesele sale preiau

temele principale din viaţa în provincie şi personajele din rândul burgheziei şi negustorimii,

care sunt înfăţişate ca lipsite de valori spirituale, ducând vieţi depravate şi fără nicio

speranţă şi niciun interes în viitor. „Azilul de noapte” aduce pentru prima dată pe scenă

păturile de jos ale societăţii, criminali şi prostituate, care sunt nemulţumite de soarta lor.